ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2512/2007

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș sub nr. 3095 din 17 aprilie 2002, reclamanta D.M. a chemat

în judecată pe pârâta SC I. SA Pitești, solicitând obligarea acesteia, în

temeiul Legii nr. 10/2001, la restituirea terenului în suprafață de 4600 mp,

situat în comuna Cocu, jud. Argeș.

În motivele de fapt ale cererii s-a

arătat că terenul a aparținut autorului reclamantei, fiind preluat de stat în

mod abuziv, că este liber de construcții, iar pârâta refuză nejustificat să i-l

restituie.

Acțiunea a fost admisă prin sentința

civilă nr. 182 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Argeș, pârâta fiind

obligată să restituie reclamantei teren în suprafață de 4621 mp, identificat

conform raportului de expertiză, cu motivarea că terenul a aparținut autorului

reclamantei și se află în prezent în deținerea societății pârâte, care nu a

putut indica nici un decret, decizie sau alt document în temeiul căruia să

poată deține în mod valabil imobilul.

Sentința a fost schimbată în tot, în

sensul respingerii acțiunii reclamantei, prin decizia nr. 12/A din 29 ianuarie

2003 a Curții de Apel Pitești. Această din urmă hotărâre a fost casată prin

decizia nr. 6684 din 13 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a reținut în considerentele

deciziei de casare, faptul că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, apreciind că reconstituirea

dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu s-a făcut

în sistemul legilor fondului funciar, ceea ce exclude aplicarea la speță a

normelor Legii nr. 10/2001.

Cum acest aspect nu a constituit

obiect de critică în apel, iar pe de altă parte, instanța nu a pus în discuție

incidența textului de lege pe care și-a fundamentat soluția, rezultă că a fost

încălcat principiul contradictorialității, cât și principiul dreptului de

apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii și soluția de casare cu trimitere.

Reluându-se judecata, a fost

pronunțată decizia civilă nr. 126/A din 26 iunie 2006, conform căreia Curții de

Apel Pitești a admis apelul declarat de SC I. SA și schimbată sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că din probele suplimentare administrate, a rezultat

că autoarea reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în

baza Legii nr. 18/1991, că prin hotărârea Comisiei județene nr. 70 din 26

august 1991 i-a fost validată suprafața de 4,66 ha, dar punerea efectivă în

posesie s-a efectuat pentru suprafața de 4,20 ha (restul de 0,46 ha fiind teren

ocupat de SC I. SA).

S-a mai reținut că în baza Legii nr.

247/2005 a fost solicitată diferența de 0,46 ha.

Față de situația de fapt rezultată,

s-a concluzionat că restituirea terenului nu mai poate intra sub incidența

Legii nr. 10/2001, acțiunea fiind inadmisibilă.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta, care a susținut caracterul nelegal al acesteia pentru următoarele

considerente:

- Instanța a apreciat în mod greșit

că în speță ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991, întrucât demersul

reclamantei s-a întemeiat pe Legea nr. 10/2001 (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Terenul ce face obiectul litigiului

nu putea intra valabil în patrimoniul SC I., atâta vreme cât acesta a fost

preluat de la fosta întreprindere I.L.F. Argeș, care la rândul ei, nu a fost

proprietara terenului, neexistând nici un act normativ sau de altă natură de

preluare a bunului de la autoarea reclamantei.

De aceea, certificatul de atestare a

dreptului de proprietate eliberat în favoarea SC I. SA, în care este menționat

și terenul ce face obiectul litigiului, nu este opozabil recurentei.

- Aprecierea instanței de apel în

legătură cu modalitatea în care a fost reconstituit dreptul de proprietate al

reclamantei constituie o aplicare greșită a legii, încadrându-se în prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, reconstituirea obținută pe

întreaga suprafață de 4,66 ha prin hotărârea Comisiei județene de aplicare a

Legii nr. 18/1991 este doar una generică, reținându-se de altfel, prin chiar

hotărârea atacată, că nu a avut loc o punere în posesie pentru terenul de 0,46

ha teren intravilan (aflat în deținerea societății intimate).

Or, dacă se recunoaște că în

privința acestui teren nu s-a rezolvat nimic potrivit legii fondului funciar,

atunci nu se poate aprecia că nu există posibilitatea valorificării dreptului

conform Legii nr. 10/2001.

Intimata-pârâtă nu a depus

întâmpinare în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. dar a invocat prin

concluziile scrise nulitatea recursului, solicitând în subsidiar respingerea

acestuia ca nefondat.

În faza recursului nu au fost

administrate probe noi.

Sub aspectul nulității invocate a

recursului, Curtea constată caracterul nefondat al excepției, în condițiile în

care, potrivit criticilor formulate, recurenta pretinde incidența motivului

reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (determinat de o interpretare

eronată a actului procedural ce a învestit instanța și a temeiului juridic al

acestuia). De asemenea, s-a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a aplicării eronate a unei dispoziții de

drept material.

Rezultă că au fost indicate, și

aduse argumente în sprijinul acestora, aspecte de nelegalitate ce se încadrează

în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât excepția

de nulitate nu poate fi primită.

Examinând, pe fondul lor, criticile

formulate, Curtea constată caracterul întemeiat al acestora, în sensul

următoarelor considerente:

- Stabilind că este inadmisibil

demersul reclamantei, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 18/1991,

instanța de apel a reținut că aceasta a formulat cerere de reconstituire a

dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 (ulterior, și în temeiul

Legii nr. 247/2005) pentru întreaga suprafață de teren, de 4,66 ha (inclusiv,

terenul de 0,46 ha ce face obiectul litigiului), obținând în acest sens o

hotărâre a Comisiei județene din anul 1991.

În același timp, pe situația de fapt

s-a mai reținut că punerea în posesie a fost efectuată pentru 4,20 ha,

diferența de 0,46 ha (teren intravilan) aflându-se în deținerea societății

intimate.

Față de aceste elemente de fapt

stabilite de instanța fondului, pe baza probelor administrate, aplicarea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu consecința aprecierii ca

inadmisibilă a acțiunii reclamantei s-a făcut în mod greșit.

Astfel, potrivit textului menționat,

„nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstruirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului

funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările

ulterioare”.

Așadar, pentru a fi exclus de la

incidența Legii nr. 10/2001, imobilul trebuie să fi făcut obiectul de

reglementare al legilor fondului funciar și reparația pentru preluarea abuzivă

să se fi putut realiza în temeiul acestor acte normative.

Or, nici o dispoziție din legile

fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de

proprietate pentru situația în care terenul se află inclus în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate (situația societății-intimate, care are

capital majoritar privat).

Că este așa, o dovedește și

împrejurarea că, deși s-a obținut o hotărâre a Comisiei județene de aplicare a

Legii fondului funciar încă din anul 1991, pentru întreaga suprafață de teren

care a aparținut autorului reclamantei, reconstituirea asupra terenului în

litigiu a fost una pur formală (scriptică), nici până în anul 2007

nerealizându-se o punere în posesie pe acest teren (conform adresei nr. 289 din

9 februarie 2006 a Primăriei comunei Cocu, fila 56, dos. nr. 3277/2005).

Faptul că demersurile reclamantei în

temeiul legii fondului funciar au privit întreaga suprafață de teren ce a

aparținut autoarei acesteia (incluzând și terenul intravilan deținut în prezent

de SC I. SA), nu exclude de la aplicare Legea nr. 10/2001, care asigură

reparații pentru imobile al căror regim juridic nu a fost reglementat de legile

menționate anterior.

De aceea, simpla solicitare de

reconstituire a proprietății în temeiul unor legi inaplicabile nu este de

natură să facă inadmisibil demersul tocmai în baza acelui act normativ care

este incident (Legea nr. 10/2001).

Ipoteza textului art. 8 din Legea

nr. 10/2001, care vine să definească obiectul de reglementare al acestui act

normativ, în corelație și cu art. 1, art. 6 din lege, este aceea în care

imobilele, prin regimul lor juridic făceau posibilă reparația în baza legilor

fondului funciar și nu aceea în care s-ar fi formulat o simplă solicitare în

temeiul acelor legi.

În acest sens, sintagma „imobile

solicitate” din art. 8 al Legii nr. 10/2001, nu pune condiția ca imobilele să

nu fi fost cerute spre reconstruire în temeiul legilor fondului funciar

(această sintagmă fiind doar parte componentă din denumirea integrală a Legii

nr. 1/2001, preluată ca atare în conținutul art. 8 din Legea nr. 10/2001).

Față de aceste considerente,

aprecierea instanței de apel, că ar avea caracter inadmisibil acțiunea

reclamantei, prin aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 este

greșită, întrucât a ignorat sfera de reglementare a acestui text și regimul

juridic al imobilului care nu putea face posibilă reparația conform legilor

fondului funciar.

Ca atare, aplicarea eronată a legii

va atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

De asemenea, întrucât în mod greșit

nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, față de prevederile art. 312 alin.

(5) C. proc. civ., se va dispune casarea hotărârii cu trimitere spre

rejudecare.

Cu ocazia rejudecării vor fi avute

în vedere și celelalte critici formulate prin motivele de recurs, critici care

nu mai pot fi supuse analizei în această fază procesuală, față de soluția de

casare cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta D.M. împotriva deciziei civile nr. 126/A din 26 iunie 2006 a Curții

de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 martie 2007.