ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2512/2007

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 3095 din 17 aprilie 2002, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Pitești, solicitând obligarea acesteia, în temeiul Legii nr. 10/2001, la restituirea terenului în suprafață de 4600 mp, situat în comuna Cocu, jud. Argeș. În motivele de fapt ale cererii s-a arătat că terenul a aparținut autorului reclamantei, fiind preluat de stat în mod abuziv, că este liber de construcții, iar pârâta refuză nejustificat să i-l restituie. Acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr. 182 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Argeș, pârâta fiind obligată să restituie reclamantei teren în suprafață de 4621 mp, identificat conform raportului de expertiză, cu motivarea că terenul a aparținut autorului reclamantei și se află în prezent în deținerea societății pârâte, care nu a putut indica nici un decret, decizie sau alt document în temeiul căruia să poată deține în mod valabil imobilul.

Sentința a fost schimbată în tot, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, prin decizia nr. 12/A din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești. Această din urmă hotărâre a fost casată prin decizia nr. 6684 din 13 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a reținut în considerentele deciziei de casare, faptul că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, apreciind că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu s-a făcut în sistemul legilor fondului funciar, ceea ce exclude aplicarea la speță a normelor Legii nr. 10/2001.

Cum acest aspect nu a constituit obiect de critică în apel, iar pe de altă parte, instanța nu a pus în discuție incidența textului de lege pe care și-a fundamentat soluția, rezultă că a fost încălcat principiul contradictorialității, cât și principiul dreptului de apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii și soluția de casare cu trimitere. Reluându-se judecata, a fost pronunțată decizia civilă nr. 126/A din 26 iunie 2006, conform căreia Curții de Apel Pitești a admis apelul declarat de SC I. SA și schimbată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că din probele suplimentare administrate, a rezultat că autoarea reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, că prin hotărârea Comisiei județene nr. 70 din 26 august 1991 i-a fost validată suprafața de 4,66 ha, dar punerea efectivă în posesie s-a efectuat pentru suprafața de 4,20 ha (restul de 0,46 ha fiind teren ocupat de SC I. SA). S-a mai reținut că în baza Legii nr. 247/2005 a fost solicitată diferența de 0,46 ha. Față de situația de fapt rezultată, s-a concluzionat că restituirea terenului nu mai poate intra sub incidența Legii nr. 10/2001, acțiunea fiind inadmisibilă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, care a susținut caracterul nelegal al acesteia pentru următoarele considerente: - Instanța a apreciat în mod greșit că în speță ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991, întrucât demersul reclamantei s-a întemeiat pe Legea nr. 10/2001 (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Terenul ce face obiectul litigiului nu putea intra valabil în patrimoniul SC I., atâta vreme cât acesta a fost preluat de la fosta întreprindere I.L.F. Argeș, care la rândul ei, nu a fost proprietara terenului, neexistând nici un act normativ sau de altă natură de preluare a bunului de la autoarea reclamantei. De aceea, certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat în favoarea SC I. SA, în care este menționat și terenul ce face obiectul litigiului, nu este opozabil recurentei.

- Aprecierea instanței de apel în legătură cu modalitatea în care a fost reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei constituie o aplicare greșită a legii, încadrându-se în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, reconstituirea obținută pe întreaga suprafață de 4,66 ha prin hotărârea Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 este doar una generică, reținându-se de altfel, prin chiar hotărârea atacată, că nu a avut loc o punere în posesie pentru terenul de 0,46 ha teren intravilan (aflat în deținerea societății intimate). Or, dacă se recunoaște că în privința acestui teren nu s-a rezolvat nimic potrivit legii fondului funciar, atunci nu se poate aprecia că nu există posibilitatea valorificării dreptului conform Legii nr. 10/2001.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. dar a invocat prin concluziile scrise nulitatea recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat. În faza recursului nu au fost administrate probe noi. Sub aspectul nulității invocate a recursului, Curtea constată caracterul nefondat al excepției, în condițiile în care, potrivit criticilor formulate, recurenta pretinde incidența motivului reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (determinat de o interpretare eronată a actului procedural ce a învestit instanța și a temeiului juridic al acestuia). De asemenea, s-a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a aplicării eronate a unei dispoziții de drept material.

Rezultă că au fost indicate, și aduse argumente în sprijinul acestora, aspecte de nelegalitate ce se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât excepția de nulitate nu poate fi primită.

Examinând, pe fondul lor, criticile formulate, Curtea constată caracterul întemeiat al acestora, în sensul următoarelor considerente: - Stabilind că este inadmisibil demersul reclamantei, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 18/1991, instanța de apel a reținut că aceasta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 (ulterior, și în temeiul Legii nr. 247/2005) pentru întreaga suprafață de teren, de 4,66 ha (inclusiv, terenul de 0,46 ha ce face obiectul litigiului), obținând în acest sens o hotărâre a Comisiei județene din anul 1991. În același timp, pe situația de fapt s-a mai reținut că punerea în posesie a fost efectuată pentru 4,20 ha, diferența de 0,46 ha (teren intravilan) aflându-se în deținerea societății intimate.

Față de aceste elemente de fapt stabilite de instanța fondului, pe baza probelor administrate, aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu consecința aprecierii ca inadmisibilă a acțiunii reclamantei s-a făcut în mod greșit. Astfel, potrivit textului menționat, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstruirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

Așadar, pentru a fi exclus de la incidența Legii nr. 10/2001, imobilul trebuie să fi făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar și reparația pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor acte normative. Or, nici o dispoziție din legile fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru situația în care terenul se află inclus în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate (situația societății-intimate, care are capital majoritar privat).

Că este așa, o dovedește și împrejurarea că, deși s-a obținut o hotărâre a Comisiei județene de aplicare a Legii fondului funciar încă din anul 1991, pentru întreaga suprafață de teren care a aparținut autorului reclamantei, reconstituirea asupra terenului în litigiu a fost una pur formală (scriptică), nici până în anul 2007 nerealizându-se o punere în posesie pe acest teren (conform adresei nr. 289 din 9 februarie 2006 a Primăriei comunei Cocu, fila 56, dos. nr. 3277/2005). Faptul că demersurile reclamantei în temeiul legii fondului funciar au privit întreaga suprafață de teren ce a aparținut autoarei acesteia (incluzând și terenul intravilan deținut în prezent de SC I. SA), nu exclude de la aplicare Legea nr. 10/2001, care asigură reparații pentru imobile al căror regim juridic nu a fost reglementat de legile menționate anterior.

De aceea, simpla solicitare de reconstituire a proprietății în temeiul unor legi inaplicabile nu este de natură să facă inadmisibil demersul tocmai în baza acelui act normativ care este incident (Legea nr. 10/2001). Ipoteza textului art. 8 din Legea nr. 10/2001, care vine să definească obiectul de reglementare al acestui act normativ, în corelație și cu art. 1, art. 6 din lege, este aceea în care imobilele, prin regimul lor juridic făceau posibilă reparația în baza legilor fondului funciar și nu aceea în care s-ar fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi. În acest sens, sintagma „imobile solicitate” din art. 8 al Legii nr. 10/2001, nu pune condiția ca imobilele să nu fi fost cerute spre reconstruire în temeiul legilor fondului funciar (această sintagmă fiind doar parte componentă din denumirea integrală a Legii nr. 1/2001, preluată ca atare în conținutul art. 8 din Legea nr. 10/2001).

Față de aceste considerente, aprecierea instanței de apel, că ar avea caracter inadmisibil acțiunea reclamantei, prin aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 este greșită, întrucât a ignorat sfera de reglementare a acestui text și regimul juridic al imobilului care nu putea face posibilă reparația conform legilor fondului funciar. Ca atare, aplicarea eronată a legii va atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De asemenea, întrucât în mod greșit nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, față de prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va dispune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate prin motivele de recurs, critici care nu mai pot fi supuse analizei în această fază procesuală, față de soluția de casare cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva deciziei civile nr. 126/A din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.