ÎCCJ, decizie (scj.ro #81956)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81956) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil
(teren) preluat în mod abuziv de stat. Cerere de restituire a terenului
formulată în baza Legi nr. 10/2001.
Cuprins pe materii.
Drept de proprietate. Imobil (teren) preluat în mod
abuziv de stat. Cerere de restituire a terenului formulată în baza Legi
nr. 10/2001.
Index alfabetic
.
Drept civil.
-
Imobil (teren) Imobil preluat în mod abuziv de
stat.
-
Cerere de restituire a terenului
formulată în baza Legi nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001: art. 1, art. 6, art. 11
Legea nr. 18/1991
Potrivit art. 8 Din Legea nr. 10/2001,
„nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în
extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data
notificării, precum și cele al căror regim juridic este
reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, și prin Legea
nr.1/2000 pentru reconstruirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii
fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările
și completările ulterioare”.
Ipoteza textului art.8 din Legea
nr.10/2001 – care vine să definească obiectul de reglementare al
acestui act normativ, în corelație cu art.1 și art.6 din lege - este
aceea în care imobilele, prin regimul lor juridic făceau posibilă
reparația în baza legilor fondului funciar și nu aceea în care s-ar
fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.
În acest sens, sintagma „imobile
solicitate” din art.8 al Legii nr.10/2001, nu pune condiția ca imobilele
să nu fi fost cerute spre reconstruire în temeiul legilor fondului funciar
(această sintagmă fiind doar parte componentă din denumirea
integrală a Legii nr.1/2001, preluată ca atare în conținutul
art.8 din Legea nr.10/2001).
Î.C.C.J.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.
2512 din 21 martie 2007.
La 17 aprilie 2002 D.M. a chemat în
judecată pe pârâta SC I. SA Pitești, solicitând obligarea acesteia,
în temeiul Legii nr.10/2001, la restituirea terenului în suprafață de
4600 mp, situat în comuna Cocu, jud. Argeș.
În motivele de fapt ale cererii s-a
arătat că terenul a aparținut autorului reclamantei, fiind
preluat de stat în mod abuziv, că este liber de construcții, iar
pârâta refuză nejustificat să i-l restituie.
Acțiunea a fost admisă prin
sentința nr.182 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Argeș, pârâta
fiind obligată să restituie reclamantei terenul în
suprafață de 4621 mp, identificat conform raportului de expertiză,
cu motivarea că a aparținut autorului reclamantei și se
află în prezent în deținerea societății pârâte, care nu a
putut indica nici un decret, decizie sau alt document în temeiul căruia
să poată deține în mod valabil imobilul.
Sentința a fost schimbată în tot –
în sensul respingerii acțiunii reclamantei - prin decizia nr.12/A din 29
ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești. Această din urmă
hotărâre a fost casată prin decizia nr.6684 din 13 septembrie 2005 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu trimiterea cauzei
spre rejudecare, reținându-se, în considerentele deciziei de casare,
faptul că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe
dispozițiile art.8 din Legea nr.10/2001, apreciind că reconstituirea
dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu s-a
făcut în sistemul legilor fondului funciar, ceea ce exclude aplicarea la
speță a normelor Legii nr.10/2001.
Cum acest aspect nu a constituit obiect de
critică în apel, iar pe de altă parte, instanța nu a pus în
discuție incidența textului de lege pe care și-a fundamentat
soluția, rezultă că a fost încălcat principiul
contradictorialității, cât și principiul dreptului de
apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii și soluția de
casare cu trimitere.
Reluându-se judecata, a fost
pronunțată decizia nr.126/A din 26 iunie 2006, conform căreia
Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de SC I. SA și a
schimbat sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca
inadmisibilă.
Pentru pronunțarea acestei soluții,
instanța de apel a reținut că din probele suplimentare administrate,
a rezultat că autoarea reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de
proprietate în baza Legii nr.18/1991, că prin hotărârea Comisiei
județene nr.70 din 26 august 1991 i-a fost validată suprafața de
4,66 ha, dar punerea efectivă în posesie s-a efectuat pentru
suprafața de 4,20 ha (restul de 0,46 ha fiind teren ocupat de SC „I.” SA).
S-a mai reținut că în baza Legii
nr.247/2005 a fost solicitată diferența de 0,46 ha.
Față de situația de fapt
rezultată, s-a concluzionat că restituirea terenului nu mai poate
intra sub incidența Legii nr.10/2001, acțiunea fiind
inadmisibilă.
Împotriva deciziei a declarat recurs
reclamanta, care a susținut caracterul nelegal al acesteia pentru
următoarele considerente:
- Instanța a apreciat în mod greșit
că în speță ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr.18/1991,
întrucât demersul reclamantei s-a întemeiat pe Legea nr.10/2001.
Terenul ce face obiectul litigiului nu putea
intra valabil în patrimoniul SC „I.”, atâta vreme cât acesta a fost preluat de
la fosta întreprindere I.L.F. Argeș, care la rândul ei, nu a fost
proprietara terenului, neexistând nici un act normativ sau de altă
natură de preluare a bunului de la autoarea reclamantei.
De aceea, certificatul de atestare a dreptului
de proprietate eliberat în favoarea SC I. SA, în care este menționat
și terenul ce face obiectul litigiului, nu este opozabil recurentei.
- Aprecierea instanței de apel în
legătură cu modalitatea în care a fost reconstituit dreptul de
proprietate al reclamantei constituie o aplicare greșită a legii.
Astfel, reconstituirea obținută pe
întreaga suprafață de 4,66 ha de teren prin hotărârea
Comisiei județene de aplicare a Legii nr.18/1991 este doar una
generică, reținându-se de altfel, prin chiar hotărârea
atacată, că nu a avut loc o punere în posesie pentru terenul de 0,46
ha teren intravilan (aflat în deținerea societății intimate).
Or, dacă se recunoaște că în
privința acestui teren nu s-a rezolvat nimic potrivit legii fondului
funciar, atunci nu se poate aprecia că nu există posibilitatea
valorificării dreptului conform Legii nr.10/2001.
Recursul este întemeiat.
- Stabilind că este inadmisibil demersul
reclamantei, față de dispozițiile art.8 din Legea nr.10/2001,
instanța de apel a reținut că aceasta a formulat cerere de
reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr.18/1991 (ulterior,
și în temeiul Legii nr.247/2005) pentru întreaga suprafață de
teren, de 4,66 ha (inclusiv, terenul de 0,46 ha ce face obiectul litigiului),
obținând în acest sens o hotărâre a Comisiei județene din anul
1991.
În același timp, pe situația de fapt
s-a mai reținut că punerea în posesie a fost efectuată pentru
4,20 ha, diferența de 0,46 ha (teren intravilan) aflându-se în
deținerea societății intimate.
Față de aceste elemente de fapt
stabilite de instanța fondului, pe baza probelor administrate, aplicarea
dispozițiilor art.8 din Legea nr.10/2001, cu consecința aprecierii ca
inadmisibilă a acțiunii reclamantei s-a făcut în mod
greșit.
Astfel, potrivit textului menționat, „nu
intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul
localităților la data preluării abuzive sau la data
notificării, precum și cele al căror regim juridic este
reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, și prin Legea
nr.1/2000 pentru reconstruirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii
fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările
și completările ulterioare”.
Așadar, pentru a fi exclus de la
incidența Legii nr.10/2001, imobilul trebuie să fi făcut
obiectul de reglementare al legilor fondului funciar și reparația
pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor
acte normative.
Or, nici o dispoziție din legile fondului
funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate
pentru situația în care terenul se află inclus în patrimoniul unei
societăți comerciale privatizate (situația
societății-intimate, care are capital majoritar privat).
Că este așa, o dovedește
și împrejurarea că, deși s-a obținut o hotărâre a
Comisiei județene de aplicare a Legii fondului funciar încă din anul
1991, pentru întreaga suprafață de teren care a aparținut
autorului reclamantei, reconstituirea asupra terenului în litigiu a fost una
pur formală (scriptică), nici până în anul 2007 nerealizându-se
o punere în posesie pe acest teren.
Faptul că demersurile reclamantei în
temeiul legii fondului funciar au privit întreaga suprafață de teren
ce a aparținut autoarei acesteia (incluzând și terenul intravilan
deținut în prezent de SC I.SA), nu exclude de la aplicare Legea
nr.10/2001, care asigură reparații pentru imobile al căror regim
juridic nu a fost reglementat de legile menționate anterior.
De aceea, simpla solicitare de reconstituire a
proprietății în temeiul unor legi inaplicabile nu este de natură
să facă inadmisibil demersul tocmai în baza acelui act normativ care
este incident (Legea nr.10/2001).
Ipoteza textului art.8 din Legea
nr.10/2001 – care vine să definească obiectul de reglementare al
acestui act normativ, în corelație și cu art.1, art. 6 din lege -,
este aceea în care imobilele, prin regimul lor juridic făceau
posibilă reparația în baza legilor fondului funciar și nu aceea
în care s-ar fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.
În acest sens, sintagma „imobile solicitate”
din art.8 al Legii nr.10/2001, nu pune condiția ca imobilele să nu fi
fost cerute spre reconstruire în temeiul legilor fondului funciar (această
sintagmă fiind doar parte componentă din denumirea integrală a
Legii nr.1/2001, preluată ca atare în conținutul art.8 din Legea
nr.10/2001).
Față de aceste considerente,
aprecierea instanței de apel, că ar avea caracter inadmisibil
acțiunea reclamantei, prin aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea
nr.10/2001 este greșită, întrucât a ignorat sfera de reglementare a
acestui text și regimul juridic al imobilului care nu putea face
posibilă reparația conform legilor fondului funciar.
Ca atare, aplicarea eronată a legii a
atras incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod
procedură civilă.
De asemenea, întrucât în mod greșit nu
s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, față de prevederile art.312
alin.5 Cod procedură civilă, a fost dispusă casarea
hotărârii cu trimitere spre rejudecare.