ÎCCJ, decizie (scj.ro #81903)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81903) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune
pentru restituirea în natura a unui imobil (teren) preluat în mod abuziv de
stat. Inaplicabilitatea dispozițiilor Legii
nr
.
10/2001.
Cuprins pe materii.
Drept civil. Drept de
proprietate. Acțiune pentru restituirea în natura a unui imobil (teren) preluat
în mod abuziv de stat. Inaplicabilitatea dispozițiilor Legii
nr
. 10/2001.
Index alfabetic
.. Drept civil.
-
teren
extravilan
-
inaplicabilitatea
dispozițiilor Legii
nr
. 10/2001
Este
nelegală soluția prin care o instanță stabilește, pe de o parte, calitatea
părții reclamante de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii precum și
caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu de către stat, în sensul
art
. 2
lit
. a din Legea
nr
. 10/2001 și, în același timp, stabilește ca fiind
incidentă
și situația de excepție prevăzută de
art
. 8 din Legea
nr
. 10/2001,
care presupune ca premisă faptul că imobilul nu cade în sfera de reglementare a
acestei legi de reparație.
Totodată,
este nelegală soluția instanței care, fiind investită cu judecata unei cereri
în despăgubire întemeiată pe prevederile Legii
nr
.
10/2001 stabilește, pe de o parte, că sunt întrunite condițiile impuse pentru
stabilirea despăgubirii în favoarea părții reclamante însă, în vederea
acordării acesteia, direcționează notificarea primăriei localității în a cărei
rază teritorială s-ar afla imobilul, cu trimitere la dispozițiile
art
. 28 din Legea
nr
. 10/2001,
aplicabil doar notificărilor care au fost formulate în concordanță cu
prevederile acestei legi de reparație și numai în cazul în care nu se mai poate
stabili deținătorul imobilului solicitat
.
Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 2741 din 5 mai 2010.
Prin deciziile
nr
. 2115 și
nr
. 2118 din 5 august
2004, SC D.SA Constanța a respins notificările formulate de notificatorii O.V.,
H.Z. și D.S. prin care solicitau restituirea în natură a imobilului situat în
municipiului Constanța, județul Constanța, motivat de faptul că terenul în
suprafață de 5 ha la care se face referire în notificare se află situat în
extravilanul orașului
Basarabi
și nu intră în sfera
de aplicare a Legii nr.10/2001.
Prin cererile înregistrate sub
nr
. 418/2005,
nr
. 2473/2004 și
nr
. 2226 /2004
reclamanții au cerut anularea deciziilor mai sus arătate și obligarea pârâtei
să le restituie în natură suprafața de 5 ha de teren intravilan situat în
orașul
Basarabi
, având destinația de cariera de
piatră, teren care s-a aflat în administrarea Fabricii de cretă
Basarabi
.
În motivarea
cererilor, reclamanții au susținut că autorul lor, I.K., a deținut în proprietate
cariera de piatră situată în
mereaua
comunei
Murfatlar
(actualmente orașul
Basarabi
),
astfel cum rezultă din autorizația de folosință emisă în anul 1924, că aceasta
a fost naționalizată de stat în mod abuziv în anul 1947, cu mențiunea că
în prezent terenul afectat carierei este deținut de SC D. SA.
Reclamantul O.V.
a susținut că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS)
București, cu adresa
nr
. 10963 din 6 octombrie 2004,
i-a comunicat că prin decizia
nr
. 109 din 29
septembrie 2004, în conformitate cu prevederile art.20 alin. (1) din Legea
nr.10/2001, și-a declinat competența de soluționare a notificărilor
nr
. 3187/2001 și
nr
. 876/2002
către SC D. SA, justificat de faptul că terenul se află în patrimoniul unei
societăți comerciale la care statul este acționar în cotă de 99,97 % din
capitalul social.
Prin încheierea din 28
aprilie 2005, Tribunalul Constanța secția civilă a dispus conexarea
dosarelor nr.418/2005 și nr.2473/2004 la dosarul civil nr.2226/2004 al
Tribunalului Constanța.
Reclamanții și-au
completat cererea în sensul că au solicitat a se constata, pe cale de excepție,
nulitatea absolută a contractelor de vânzare – cumpărare nr.1609 din 30 iunie
2004, intervenit între SC D. SA Constanța și SC R. SA Constanța și
nr
. 1611 din 14 iunie 2004, intervenit între SC R. SA
Constanța și SC T.I. SRL
Basarabi
, cu privire la
terenul în litigiu.
Prin sentința civilă
nr.767 din 5 aprilie 2007, Tribunalul Constanța secția civilă
a admis în
parte acțiunile conexe, astfel cum au fost completate, a dispus anularea
dispoziției
nr
. 2115 din 5 august 2004 emisă de
pârâta SC D. SA Constanța, a respins, ca
nefondată
,
cererea de restituire în natură a imobilului-cariera de piatră în suprafață de
5 ha teren situat în intravilanul orașului
Basarabi
,
județul Constanța și a obligat pe pârâta SC D. SA Constanța să le acorde măsuri
reparatorii prin echivalent, prin emiterea unei noi decizii.
Prin aceeași sentință
instanța a respins excepția nulității absolute a contractelor de
vânzare-cumpărare nr.1609 din 30 iunie 2004, autentificat sub
nr
. 392 din 24 februarie 2004 și
nr
.
1611 din 14 iunie 2004, autentificat sub nr.1387 din 14 iunie 2004, precum și
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC D. SA Constanța, SC
R. SA Constanța și SC T. I. SRL
Basarabi
, ca
nefondată
.
În motivarea sentinței
instanța a reținut că terenul în litigiu, în suprafață de 5 ha teren a
aparținut autorului reclamanților, I.K. și a fost naționalizat de stat în anul
1947, caz în care, potrivit art.4 alin. (2) din Legea
nr
.
10/2001, reclamanții, în calitate de succesorii - descendenții ai fiului
acestuia I.S., cunoscut și ca S.I.S, au calitatea de persoane îndreptățite la
măsuri reparatori.
Instanța a statuat că
prin înscrisurile administrate, anume autorizarea
nr
.
1435 din 17 mai 1927 (prin care s-a aprobat cererea lui G.S.I. de exploatare a
carierei din
mereaua
Murfatlar
)
și certificatul
nr
. 29059 din 3 octombrie 1946 al
ocolului minier (prin care se atestă faptul că I.K. posedă o carieră de piatră
situată în comuna
Basarabi
, județul Constanța în
suprafață de 5 ha teren, autorizată de Inspectoratul minier Constanța sub
nr.1435 din 17 mai 1927), reclamanții au făcut dovada calității de proprietar
și nu doar de titular al unui drept de exploatare a autorului reclamanților cu
privire la imobilul în litigiu.
Instanța a statuat,
totodată, că în raport de destinația avută de teren – carieră de piatră - se
poate presupune că acesta a fost naționalizat de stat în baza Legii
nr
. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale,
bancare, de asigurări miniere și de transporturi, adică că a fost preluat în
mod abuziv, în sensul
art
. 2 alin. (2) din Legea
nr.10/2001.
Referitor la cererea
de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.1609
din 30 iunie 2004 și
nr
. 1611 din 14 iunie 2004,
intervenite între pârâte, instanța a reținut că nu poate fi primită, întrucât
nu sunt incidente dispozițiile art.21 alin. (1) și alin. (5) din Legea
nr.10/2001.
Referitor la tipul de
măsuri reparatorii, prima instanță a statuat că reclamanții sunt îndreptățiți
să primească, în conformitate cu
art
. 26 alin. (1)
din Legea
nr
. 10/2001, măsuri reparatorii prin
echivalent.
Aceasta întrucât, pe
de o parte, prin notificările formulate nu au solicitat restituirea în natură
iar, pe de altă parte, justificat de faptul că acest teren a intrat în mod
legal în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital privat, astfel
cum s-a statuat și prin Decizia
nr
. 64 din 6
februarie 2004 a Curții de Apel București, cu mențiunea că atât la data
notificării cât și la data înstrăinării către SC R. SA Constanța, era emis
certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr.2344 din 6
iunie 1996 în favoarea SC D. SA, certificat care nu a fost desființat pe cale
judecătorească.
Instanța a reținut că
tipul de măsuri reparatorii acordate se justifică și în raport de prevederile
art
. 10 alin. (2) din Legea nr.10/2001, deoarece pe terenul
în litigiu s-au efectuat în condițiile legii, mai înainte de 1989,
construcții autorizate care sunt necesare pentru buna utilizare și normala
exploatare a actualei cariere de piatră,
neexistând
porțiuni libere care să poată fi restituite în procedura acestei legi de
reparație.
Prin decizia civilă
nr.107/C/din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța secția civilă, minori și
familie, litigii de muncă și asigurări sociale
a respins apelul declarat
de reclamanți.
Prin aceeași decizie a
fost admis apelul declarat de pârâta SC D. SA Constanța și a fost schimbată, în
parte, sentința în sensul că a fost înlăturată obligația stabilită în sarcina
acestei pârâte de a propune acordarea de despăgubiri reclamanților și a fost
obligată să înainteze notificarea spre soluționare către Primăria
Murfatlar
.
În motivarea deciziei
s-a reținut că reclamanții, în calitate de moștenitori ai lui I.K., au
calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în procedura prevăzută
de Legea nr.10/2001 și că această concluzie se impune chiar dacă în înscrisul
denumit „autorizare” eliberat în 17 mai 1927 de Inspectoratul Minier apare, ca
urmare a adăugării prenumelui tatălui, numele G.S.I., cu mențiunea că
reclamanții au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii prin
dispozițiile
art
. 4 alin. (2) din Legea nr.10/2001.
Instanța a mai reținut
ca fiind suficiente dovezile administrate la judecata în primă instanță pentru
a proba atât calitatea de proprietar a lui I.K. pentru suprafața de 5 ha teren,
aflată în evidențele autorităților din domeniul minier și înregistrată ca având
destinația de carieră de piatră, exploatată în acest scop de proprietar, cât și
cele care atestă caracterul abuziv al deposedării de către stat.
Referitor la situația
juridică actuală a imobilului, instanța a reținut că, potrivit concluziilor
raportului întocmit de expert G.P.,
terenul în litigiu s-ar afla inclus
în suprafața de 49.866
mp
ce a făcut obiectul
convenției de vânzare-cumpărare intervenită între SC D. SA și SC R. SA (fără
însă ca expertul să evidențieze dovezile în raport cu care a identificat
amplasament terenului), în timp ce, potrivit raportului întocmit de expertul
J.N. (care a avut la bază mai multe elemente de comparație) amplasamentul
terenului în litigiu nu poate fi stabilit, întrucât nu există suficiente
elemente de identificare.
Așa fiind, având în
vedere și declarațiile martorilor audiați, instanța de apel a statuat că se
impune concluzia potrivit cu care terenul care a aparținut autorului
reclamanților se află situat în extravilanul localității
Murfatlar
(
Basarabi
) și că acest teren nu se identifică cu cel
pe care s-a edificat după anul 1962 Fabrica de cretă.
În atare condiții,
instanța de apel a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile
art
. 8 din Legea nrt.10/2001, care exclud din domeniul de
reglementarea acestui act normativ terenurile aflate în extravilanul localităților,
al căror regim juridic a fost reglementat prin dispozițiile Legii nr.18/1991.
Așa fiind, instanța de
apel a statuat că pârâtei SC D.SA, care nu deține terenul în litigiu, nu îi
incumbă obligația de a propune măsuri reparatorii prin echivalent și că o
astfel de obligație îi incumbă, potrivit dispozițiilor
art
.
27 din Legea
nr
. 10/2001, Primăriei
Murfatlar
, cu mențiunea că soluționarea notificărilor se va
face de această din urmă entitate deținătoare în baza legilor fondului funciar.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs
reclamanții H.Z., invocând incidența art.304
pct.9 Cod procedură civilă, O.V. și D.Ș., invocând incidența art.304
pct
. 4,
pct
. 6,
pct
. 7,
pct
. 8 și
pct
. 9 Cod procedură civilă, precum și pârâta SC D. SA,
invocând incidența art.304
pct
. 6 și
pct
. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea
recursului, reclamanta H.Z. a susținut că deciziile de respingerea a
notificărilor au fost emise de pârâta SC D.SA la data de 5 august 2004, adică
anterior apariției Legii
nr
. 247/2005 care a modificat
art
. 8 alin. (1) din Legea
nr
.
10/2001, prin care s-au exceptat de la acordarea măsurilor reparatori
terenurile situate în extravilanul localităților, caz în care, în mod greșit
instanța de apel, printr-o apreciere eronată a probatoriului administrat și cu
încălcarea principiului
neretroactivității
legii
civile, a reținut incidența dispozițiilor
art
. 8 din
lege în forma modificată.
Reclamanta a invocat,
totodată, că dispozițiile
art
. 8 alin. (1) din Legea
nr.10/2001, în jurisprudență, au fost interpretate în sensul că excluderea de
la măsurile reparatorii se referă numai la imobilele al căror regim juridic
făcea posibilă obținerea unei despăgubiri în baza legilor fondului funciar,
posibilitate care nu a fost în nici un mod argumentată, în raport de situația
de fapt stabilită, de instanța de apel.
Totodată, reclamanta
susține că soluția de
redirecționare
a notificării
către Primăria
Murfatlar
nu se poate fundamenta pe
dispozițiile
art
. 27 din Legea
nr
.
10/2001, cum greșit a reținut instanța de apel, fiind de presupus că măsura a
fost dispusă în baza
art
. 28 din lege, text de lege
care nu era incident în cauză.
În motivarea
recursurilor, reclamanții O.V. și D.Ș. susțin că instanța de apel, printr-o
apreciere eronată a declarației martorului I.S. și a celorlalte probe
administrate, a reținut în mod greșit că terenul în litigiu ar fi situat în
extravilanul localității, că ar avea destinație agricolă (deși de cel puțin 29
de ani este o exploatare de cretă, de suprafață) și, pe cale de consecință, că
ar avea regimul juridic reglementat prin dispozițiile Legii
nr
.
18/1991.
Reclamanții susțin că
soluția instanței de apel este nelegală și din punct de vedere procedural,
întrucât instanța a procedat la schimbarea temeiului de drept al pretențiilor
pe care le-a dedus judecății, anume dispozițiile Legii
nr
.
10/2001 cu un altul, anume dispozițiile Legii
nr
.
18/1991, fără ca acest aspect, în respectarea principiului
contradictorialității dezbaterilor, să fie pus în discuția părților.
În atare situație,
reclamanții susțin că noua calificare dată acțiunii pe care au dedus-o
judecății, ca fiind o cerere în despăgubire formulată în materia Legii
nr
. 18/1991 li se opune, în mod nepermis, cu autoritate de
lucru judecat, cu mențiunea că soluția adoptată de instanța de apel nu poate fi
fundamentată nici pe dispozițiile
art
. 27 din Legea
nr
. 10/2001, indicate în hotărâre.
În motivarea
recursului, pârâta SC D. SA susține că atâta timp cât nici la judecata în primă
instanță și nici la judecata în apel reclamanții nu au formulat o solicitare de
obligare a sa la
redirecționarea
notificării către o
altă entitate deținătoare, anume către Primăria
Murfatlar
,
instanța de apel, cu încălcarea principiilor disponibilității și
contradictorialității dezbaterilor, a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Totodată, pârâta
susține că instanța de apel a reținut în mod greșit, în justificarea soluției
pronunțate, incidența dispozițiilor
art
. 27 din Legea
nr
. 10/2001, întrucât obligația de a remite o
notificare către primărie poate fi statuată conform dispozițiilor
art
. 28 alin.(1) din lege numai în situația în care
persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului, ceea ce nu este cazul în
speța supusă analizei.
Analizând recursurile,
Înalta Curte a constatat că sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept,
potrivit
art
. 8 alin. (1) din Legea
nr
. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi
terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau
la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat
prin Legea fondului funciar
nr
. 18/1991 și prin Legea
nr
. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate
potrivit prevederilor Legii fondului funciar
nr
.
18/1991 și ale Legii
nr
. 169/1997.
Stabilind
că astfel de terenuri nu cad sub incidența dispozițiilor Legii
nr
. 10/2001, legiuitorul a statuat implicit cu privire la
modalitatea de rezolvare a notificărilor formulate pentru astfel de terenuri de
persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii și anume în sensul că
acestea nu pot fi soluționate favorabil în cadrul procedurii prevăzută de
această lege de reparație.
Așa fiind,
în cazul în care sunt investite în cadrul procedurii prevăzute de Legea
nr
. 10/2001 cu cereri de acordare de măsuri reparatorii
pentru terenuri din categoria celor prevăzute de
art
.
8 din lege, instanțele au a le respinge și a argumenta, în mod clar și
neechivoc, considerentele de fapt în raport cu care stabilesc că terenurile
sunt situate în extravilanul localității (fie la data preluării abuzive, fie la
data notificării) sau, după caz, considerentele de fapt și de drept pentru care
stabilesc că regimul juridic al terenurilor este reglementat prin Legea
fondului funciar
nr
. 18/1991 sau prin Legea
nr
. 1/2000.
Situația
de excepție prevăzută de
art
. 8 din Legea
nr
. 10/2001 se analizează cu prioritate în considerația
însușirilor sau regimului juridic al terenului pentru care se pretind măsuri
reparatorii, adică prealabil oricăror alte aspecte ale procedurii, cum ar fi
stabilirea calității părții reclamante de persoană îndreptățită, în sensul
art
. 3 și
art
. 4 din lege ori a
părții pârâte de entitate deținătoare sau de entitate investită cu soluționarea
notificări și, respectiv, stabilirea caracterul abuziv al preluării de stat a
terenului în sensul
art
. 2 din lege.
Dat fiind
că reținerea situației de excepție prevăzută de
art
.
8 din Legea
nr
. 10/2001 împiedică valorificarea
pretinsului drept de despăgubire în cadrul acestei legi de reparație,
instanțele au obligația de a pune în dezbaterea părților implicate în procedură
acest incident procedural, în respectarea dreptului la apărare și a
principiului contradictorialității, reguli care guvernează procesul civil.
Așa fiind,
este nelegală soluția prin care o instanță stabilește, pe de o parte, calitatea
părții reclamante de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii precum și
caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu de către stat, în sensul
art
. 2
lit
. a din Legea
nr
. 10/2001 și, în același timp, stabilește ca fiind
incidentă
și situația de excepție prevăzută de
art
. 8 din Legea
nr
. 10/2001,
care presupune ca premisă faptul că imobilul nu cade în sfera de reglementare a
acestei legi de reparație.
Totodată,
este nelegală soluția instanței care, fiind investită cu judecata unei cereri
în despăgubire întemeiată pe prevederile Legii
nr
.
10/2001 stabilește, pe de o parte, că sunt întrunite condițiile impuse pentru
stabilirea despăgubirii în favoarea părții reclamante însă, în vederea
acordării acesteia, direcționează notificarea primăriei localității în a cărei
rază teritorială s-ar afla imobilul, cu trimitere la dispozițiile
art
. 28 din Legea
nr
. 10/2001,
aplicabil doar notificărilor care au fost formulate în concordanță cu
prevederile acestei legi de reparație și numai în cazul în care nu se mai poate
stabili deținătorul imobilului solicitat.
În speța
supusă analizei
,
se constată că hotărârea instanței de apel este
contradictorie și dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii
nr
. 10/2001.
Astfel, potrivit
considerentelor hotărârii, instanța de apel stabilește, pe de o parte, că
reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru
terenul în litigiu, întrucât a fost preluat de stat în mod abuziv în sensul
art
. 2 din Legea
nr
. 10/2001
pentru ca, ulterior, sub motiv că terenul se află situat în extravilanul
localității, să conchidă că acest teren nu poate face obiect al reglementării
instituită prin dispozițiile acestei legi de reparație, conform dispozițiilor
art
. 8 din lege.
Potrivit
acelorași considerente, instanța de apel stabilește că pârâta SC D.SA nu are
calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii
nr
.
10/2001 însă, contrar constatărilor relative la incidența situației de excepție
prevăzută de
art
. 8 din lege, reține că o atare
calitate, de entitate deținătoare aparține Primăriei
Murfatlar
,
sens în care dispune
redirecționarea
notificărilor
formulate de reclamanți, cu trimitere la dispozițiile
art
.
28 (și nu 27) din lege și cu mențiunea că această din urmă entitate are a
soluționa notificarea în cadrul procedurii prevăzută de dispozițiile legilor
fondului funciar.
Or, mai
întâi, se constată că împrejurările de fapt ale pricinii, relative la locul
situării terenului în litigiu – în extravilanul și nu în intravilanul localității
Murfatlar
- și, respectiv, la regimul juridic actual
al acestuia nu sunt pe deplin stabilite și, respectiv, argumentate în raport de
prevederile celor două categorii de legi de reparație invocate în
considerentele deciziei
recurate
.
Mai apoi,
se constată că reținerea situației de excepție prevăzută de
art
.
8 din Legea
nr
. 10/2001, nu fundamentează soluția
pronunțată de instanța de apel, de
redirecționare
a
notificărilor formulate de reclamanți către o altă entitate administrativă și
cu atât mai puțin considerentele potrivit cu care soluționarea acestora se va
face în cadrul unei proceduri instituită printr-o altă lege de reparație.
În acest
context al analizei este de observat că, de altminteri, incidența dispozițiilor
art
. 8 din Legea
nr
.
10/2001 a fost argumentul pentru care pârâta SC D. SA a respins notificările
formulate de reclamanți prin deciziile
nr
. 2115 și
nr
. 2118/5 august 2004, contestate în prezenta cauză și a
căror legalitate au a o verifica instanțele de fond, în limitele prevăzute de
art
.
art
. 26 alin. (3) din Legea
nr
. 10/2001.
În fine,
se constată că situația de excepție prevăzută de
art
.
8 din Legea
nr
. 10/2001 a fost reținută de instanța
de apel direct în considerentele deciziei fără ca, în prealabil, să fie pusă în
dezbaterea publică a părților și fără ca acestea să poată să își formuleze
apărările cu privire la acest incident procedural.
Așa fiind,
pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea celorlalte
critici formulate de reclamanți și de pârâtă, Înalta Curte, în baza
art
. 304
pct
. 9 coroborate cu
cele ale
art
. 312 alin. (5) Cod procedură civilă, a
admis recursurile, a casat decizia și a trimis cauza pentru reluarea judecății
în fața instanței de apel, care urmează a se pronunța motivat, în concordanță
cu limitele investirii, cu privire la pretențiile deduse judecății.
În
rejudecare
, instanța de apel va analiza și celelalte
critici formulate de recurenți, sub formă de apărări.