ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2468/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Constată că la data de 17 iunie 2008,

reclamanții R.I.I., I.A. și K.M.E. s-au adresat instanței formulând contestație

împotriva Dispoziției nr. 2487 din 23 aprilie 2008 emisă de pârâtul orașul

Pucioasa, județul Dâmbovița, prin Primar, și solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța în contradictoriu cu acesta să li se admită contestația, să fie

modificată în parte decizia respectivă, în sensul restituirii în natură a

terenului pe care a fost edificată construcția „Vila Costinescu”, în prezent

demolată, teren situat în orașul Pucioasa, și care este liber de construcții.

Pârâtul orașul

Pucioasa a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației întrucât

reclamanții au formulat Notificare și în temeiul Legii nr. 247/2005, care a

fost admisă, acestora reconstituindu-li-se dreptul de proprietate pentru

suprafața de 10 ha teren pe raza orașului Pucioasa, suprafață ce include și

terenul solicitat prin Notificarea nr. 69/2002.

Prin Sentința civilă

nr. 1134 din 14 mai 2009, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă a respins, ca

neîntemeiată, contestația formulată de reclamanți, reținându-se aplicabilitatea

în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „nu intră

sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților

la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror

regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, și prin

Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997”.

Împotriva hotărârii

respective, la data de 27 mai 2009, au declarat apel reclamanții, criticând-o

ca fiind nelegală și netemeinică, cale de atac respinsă ca nefondată de către Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze ci minori și de familie, prin

Decizia civilă nr. 150 din 13 octombrie 2009.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de

reclamanți, în mod corect prima instanță constatând că terenul solicitat nu

intră sub incidența Legii nr. 10/2001, întrucât apelanților le-a fost

reconstituit dreptul de proprietate prin echivalent pentru suprafața de 10 ha

teren pe raza localității Moroieni, suprafață ce include și terenul aflat în

litigiu.

Împotriva deciziei

respective, la data de 17 noiembrie 2009, în termen legal, au declarat recurs

reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia,

în sensul admiterii apelului formulat împotriva hotărârii primei instanțe care

să fie schimbată în tot, admițându-se contestația, așa cum a fost formulată, și

să se modifice în parte dispoziția contestată, în sensul restituirii în natură

a terenului pe care s-a aflat edificată „Vila Costinescu”, teren liber de

construcții în suprafață de 1442 m.p.

Prin motivele de

recurs depuse odată cu cererea, reclamanții au invocat aplicarea prevederilor

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că decizia instanței de apel nu

este motivată, necuprinzând motivele pe care se sprijină și fiind dată cu

aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

primului motiv de recurs invocat s-a susținut de către recurenți că decizia

instanței de apel se rezumă în a copia considerentele hotărârii apelate, fără a

răspunde criticilor cu care a fost învestită, precum și faptul că în mod greșit

s-a reținut că ar fi solicitat suprafața de 20 ha teren, în realitate

solicitând doar suprafața de 1442 m.p. teren.

În dezvoltarea

motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamanții au susținut că decizia instanței de apel este dată cu aplicarea

greșită a legii sub un dublu aspect referitor la natura juridică a terenului a

cărei restituire au solicitat-o în baza Legii nr. 10/2001, cât și la actul

normativ care reglementează restituirea acestuia, întrucât aceasta a făcut o

gravă confuzie între diferitele categorii de terenuri, pe de o parte și, ca o

consecință, obiectul diferit de reglementare al Legii nr. 10/2001 față de

legile fondului funciar (în special Titlul nr. XII din Legea nr. 247/2005 ) pe

de altă parte.

S-a arătat, în

esență, că nu este aplicabil art. 8 din Legea nr. 10/2001, cum în mod eronat au

reținut cele două instanțe, terenul solicitat intrând sub incidența acestei

legi, fiind aplicabile prevederile art. 1 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 9

și art. 10 alin. (1) din actul normativ sus-menționat.

La data de 24 martie

2010, intimatul orașul Pucioasa, prin primar, a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului declarat de reclamanți, ca nefondat.

Analizând recursul

declarat de reclamanți prin prisma motivelor de modificare invocate, Înalta

Curte constată că este nefondat, și-l va respinge ca atare, avându-se în vedere

considerentele ce vor urma:

Dispozițiile art. 26

alin. (1) C. proc. civ. enumără elementele pe care trebuie să le cuprindă orice

hotărâre judecătorească pentru exercitarea controlului judiciar.

În acest sens, pct. 5

al textului menționat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

Motivarea clară,

convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile

din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin

care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlului judiciar.

În speță, aceste

dispoziții legale au fost respectate, întrucât instanța de apel a analizat și a

răspuns criticilor invocate prin motivele de apel referitoare la natura

juridică a terenului solicitat în baza Legii nr. 10/2001 și a actului normativ

care reglementează restituirea acestuia.

În esență, instanța

de apel a arătat prin considerentele deciziilor pronunțate motivele pentru care

a menținut hotărârea primei instanțe care a reținut aplicabilitatea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că apelantelor

le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren

situat pe raza localității Moroieni, suprafață din care face parte și terenul

aflat în litigiu.

Sunt nefondate

astfel, susținerile recurenților, potrivit cărora instanța de control judiciar

nu a răspuns criticilor cu care a fost învestită, rezumându-se în a copia

considerentele hotărârii apelate.

Este neîntemeiat și

cel de-al doilea motiv de modificare invocat de recurenți, referitor la faptul

că instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe care și-a întemeiat

soluția pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, apreciind că

reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului aflat

în litigiu s-a făcut în sistemul legilor fondului funciar, ceea ce exclude

aplicarea în speță a normelor Legii nr. 10/2001.

Aceasta întrucât,

față de situația de fapt rezultată din analizarea materialului probator

administrat în cauză, în mod întemeiat s-a concluzionat că restituirea

terenului nu mai poate intra sub incidența Legii nr. 10/2001.

Astfel, potrivit

textului menționat, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate

în extravilanul localităților la data preluării lor abuzive sau la data

notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit

prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu

modificările și completările ulterioare”.

Ipoteza textului art.

8 din Legea nr. 10/2001 - care vine să definească obiectul de reglementare al

acestui act normativ, în corelație și cu art. 1 și art. 6 alin. (1) din lege -

este aceea în care imobilele, prin regimul lor juridic făceau posibilă

reparația în baza legilor fondului funciar și nu aceea în care s-ar fi formulat

o simplă solicitare în temeiul acelor legi.

În acest sens,

instanța de apel nu a ignorat sfera de reglementare a acestui text și regimul

juridic al imobilului solicitat care a făcut posibilă reparația conform legilor

fondului funciar, în condițiile în care, prin Hotărârea nr. 31/930 din 10 din

21 iunie 2007, Comisia județeană funciară Dâmbovița a validat pe autorul A.C.,

prin moștenitorii R.I.I. și A.I. cu suprafața de 10 ha teren solicitată prin

Notificarea înregistrată sub nr. 13556 din 29 septembrie 2005 la Primăria

orașului Pucioasa unde s-a cerut suprafața de 10 ha teren, pe care, la nivelul

anilor 1945, se aflau situate două case cu destinație de locuință, precum și o

vilă.

Se va reține astfel,

că în mod corect, prin analizarea celor două Notificări formulate de

reclamanți, instanța de apel a constatat că au avut același obiect, referitor

la solicitarea restituirii terenului intravilan aferent construcției, în

prezent demolate, „Vila Costinescu”, cu precizarea că prin notificarea

formulată în baza Legii nr. 10/2001 s-a solicitat numai acest teren, iar prin

cea formulată în baza Legii nr. 247/2005 cu trimitere la legile fondului

funciar s-a solicitat întreaga suprafață de 10 ha teren pe care se aflau

amplasate două case de locuit și o vilă, această ultimă notificare fiind admisă

de Primăria orașului Pucioasa prin reconstituirea dreptului de proprietate

pentru suprafața totală de 10 ha teren.

Nemulțumirea

recurenților provine din faptul că suprafața de teren le-a fost acordată pe

raza localității Moroieni și nu pe raza localității Pucioasa, însă acestea

trebuiau să atace în instanță hotărârea de reconstituire a dreptului de

proprietate și să solicite punerea în posesie pe vechiul amplasament, în măsura

în care au susținut că cel puțin suprafața de 1442 m.p. teren aferentă

construcției demolate „Vila Costinescu” este liberă și le poate fi restituită.

În ceea ce privește

celelalte critici formulate de reclamanți și aferentă aceluiași motiv de

recurs, se constată faptul că nu pot fi analizate, în condițiile în care se

referă la greșita situație de fapt reținută de către instanța de apel pe baza

probatoriului administrat în caută.

Aceasta întrucât

criticile respective îmbracă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate,

aspecte ce nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța de control judiciar fiind limitată la cadrul procesual prevăzut în

art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în condițiile în care își poate exercita

controlul respectiv.

În același timp,

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal de

către recurenți, atâta vreme cât acestea nu au dezvoltat nicio critică care să

se circumscrie acestui motiv de modificare.

În consecință, față

de cele arătate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare

prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți, se privește ca fiind

nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamanții R.I.I., I.A., K.M.E. împotriva Deciziei nr. 150 din 13

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2010.