ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 iulie 201ș pe rolul Tribunalului București, A. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Pucioasa prin primar, Orașul Pucioasa - Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 prin primar, Instituția Prefectului - Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Ministerul Finanțelor Publice, soluționarea pe fond a cererii de punere în posesie formulată în baza Legii nr. 18/1991 ce a făcut obiectul sentinței civile nr. 866/1995 pronunțată de Judecătoria Pucioasa; obligarea pârâților la restituirea în natura sau în echivalent a imobilului în suprafață de 9 ha teren, situat pe raza orașului Pucioasa, pct. Tasian și constatarea faptului că reclamanta, ca moștenitoare a defunctului B. și mai departe a lui C., are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură sau în echivalent a imobilului menționat, compus din teren și construcții.

Prin sentința nr. 2046 din 19 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de Primăria orașului Pucioasa prin întâmpinare. A declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

S-a reținut, în esență, în raport de art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, că legislația fondului funciar a înțeles să plaseze toate problemele ținând de soluționarea notificărilor formulate în baza respectivei legi în sfera de competență a judecătoriei de la locul situării imobilelor.

Judecătoria Pucioasa, prin sentința civilă nr. 376 din 9 mai 2018, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă și de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București. A dispus scoaterea de pe roi și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

S-a reținut, în esență, față de prevederile Legii nr. 10/2001 și nr. 165/2013, având în vedere că reclamanta a solicitat și restituirea în echivalent a imobilului, că aparține Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, ca instanță de la sediul entității investită prin lege cu soluționarea notificării (art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001) ori ca instanța de la sediul entității învestită prin Legea nr. 165/2013 cu emiterea deciziilor date în soluționarea cererilor, în aplicarea dispozițiilor art. 33 .și 34 din lege.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 133 pct. 2 din cod, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta a dedus judecății un litigiu care, potrivit petitului și motivării cererii, ridică în primul rând o problemă de punere în posesie în legătură cu un drept de proprietate definitiv stabilit sau recunoscut printr-o hotărâre judecătorească (9 ha teren, conform sentinței civile nr. 866/1995 a Judecătoriei Pucioasa), Cererea de chemare în judecată nu a fost însoțită de niciun înscris doveditor care să ajute în determinarea exactă a obiectului litigiului, prin raportare la conținutul solicitărilor din petitul acesteia și a temeiurilor de drept invocate, care, sub aspectul competenței generate, materiale și teritoriale, au indicat dispozițiile art. 350 din Legea nr. 165/2013, iar sub aspectul dezlegărilor pe fondul raportului juridic litigios, au făcut trimitere la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 și la cele ale art. 35-43 din Legea nr. 165/2013.

Examinând - exclusiv în vederea determinării exacte a acestui obiect - apărările pârâților și înscrisurile depuse de aceștia la dosar în acest scop, se reține că acțiunea formulată ridică exclusiv o problemă legată de punerea în posesie a reclamantei asupra terenului de 9 ha situat pe raza localității Pucioasa, asupra căruia s-a recunoscut dreptul reclamantei la restituire în temeiul Legii nr. 18/1991 și în legătură cu care Comisia Județeană Dâmbovița și Comisia locală Pucioasa de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor au emis acte de validare a dreptului de proprietate și propuneri de punere în posesie.

Astfel fiind, se apreciază că litigiul de față, în care titularul cererii reclamă faptul nepunerii sale în posesie, este unul care își poate găsi rezolvare în condițiile art. 64 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991 (norme legale neindicate de reclamantă ca temei al cererii sale, dar a căror incidență este atrasă, urmare a determinării obiectului cererii și calificării naturii litigiului dedus judecății, care este unul de fond funciar), potrivit cu care persoana nemulțumită poate face plângere împotriva refuzului de punere în posesie, la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul. Întrucât art. 64 alin. (3) face trimitere la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, care menționează judecătoria în a cărei rază este situat terenul, această instanță va fi Judecătoria Pucioasa.

Deși Primăria Orașului Pucioasa a făcut referire în apărările sale la acte de punere în posesie a reclamantei pe raza localității Dobra ori la acte de punere în posesie emise de această entitate, în rezolvarea conflictului negativ de competență va fi avut în vedere, în aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil, cadrul procesual determinat prin cererea de chemare în judecată și în raport de care reclamanta a înțeles să-și rezolve pretențiile sale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.