ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3978/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3978/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08

februarie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr.

5362/3/2008, contestatorul N.C. a formulat contestație împotriva deciziei nr.

455 din 28 decembrie 2007 emisă de A.V.A.S., cu privire la notificarea nr. 45

din 13 februarie 2002, prin care și-a declinat competența de soluționare a

notificării către Primăria comunei Aninoasa, conform art. 8 alin. (1) și art.

26 din Legea nr. 10/2001, solicitând admiterea contestației și anularea

deciziei contestate; să se constate faptul că este persoană îndreptățită la

obținerea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile prevederilor

speciale din Legea nr. 10/2001, modificată, privind acordarea de despăgubiri;

stabilirea competenței de soluționare a notificării de către A.V.A.S. București;

respingerea excepției de necompetență invocată de pârâtă și obligarea pârâtei

la întocmirea și înaintarea întregii documentații necesare în vederea acordării

de despăgubiri.

Prin cererea înregistrată la data de 20

februarie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 7105/3/2008,

reclamanta Primăria comunei Aninoasa a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S.

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.

455 din 28 februarie 2007.

Prin încheierea din 19 mai 2008, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a dispus conexarea dosarului nr. 7105/3/2008

al Tribunalului București, secția a V-a civilă, la dosarul nr. 5362/3/2008 al

Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1568 din 20 octombrie 2008,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea principală

formulată de reclamantul N.C. și acțiunea conexă formulată de reclamanta

Primăria comunei Aninoasa, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.;

a

anulat dispoziția nr. 455/2007 emisă de A.V.A.S.; a stabilit competența de

soluționare a notificării formulată de reclamant în favoarea A.V.A.S., a

constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii

nr. 10/2001 și a obligat pârâta A.V.A.S. să emită dispoziție de soluționare a

notificării nr. 45/2002.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

că, prin notificarea nr. 45/2002 transmisă Prefecturii Dâmbovița prin

intermediul executorului judecătoresc D.M., reclamantul a solicitat despăgubiri

în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de teren de 34.371 mp, ocupată în

prezent de SC E. SA Pitești, F.C. Aninoasa și de B.T.S.P.P. Târgoviște.

Prin notificare, s-a arătat că suprafața de

teren revendicată nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Prin dispoziția nr. 543 din 09 decembrie 2002 a fost respinsă notificarea nr. 45N/2002 formulată de reclamant, cu motivarea că terenul

solicitat prin notificare nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul

juridic al acestuia fiind reglementat de Legea nr. 18/1991, modificată prin

Legea nr. 169/1997 și prin Legea nr. 1/2000.

Prin sentința civilă nr. 318/2003 a Tribunalului

Dâmbovița, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul N.C., în

contradictoriu cu Primăria comunei Aninoasa, ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin acțiunea soluționată prin

sentința civilă mai sus invocată, s-a contestat dispoziția nr. 543 din 9

decembrie 2002, reținându-se în considerentele acestei hotărâri că sunt

incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma

nemodificată, arătându-se că în ceea ce privește suprafața de teren de 30.871 mp,

acesta se regăsește în patrimoniul SC E. SA Pitești, iar suprafața de 3.500 mp

teren, în patrimoniul B.T.S.P.P. Târgoviște, și că pârâta Primăria comunei

Aninoasa nu era competentă să soluționeze notificarea, competența revenind

instituției care a efectuat privatizarea.

Prin sentința civilă nr. 4963/1998 pronunțată de

Judecătoria Târgoviște, definitivă și irevocabilă, s-a admis în parte plângerea

formulată de moștenitorii lui D.L., printre care și reclamantul din prezenta

acțiune, fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 12.809

mp teren, situată pe raza comunei Aninoasa, jud. Dâmbovița, reținându-se că din

parcela de teren de 47180 mp, identificată în actul de partaj din 1930, a fost atribuită în anul 1971 suprafața de teren de 3,6274 ha unității nou create la acea dată I.P.L. Târgoviște, rămânând în patrimoniul C.A.P. doar suprafața de 1,0906 ha teren.

În urma rejudecării, s-a stabilit că din

suprafața totală de 47.180 mp deținută de preotul G.N., s-a regăsit în

patrimoniul C.A.P. Aninoasa la data de 01 ianuarie 1990 suprafața de 12.809 mp

teren, motiv pentru care, în temeiul Legii nr. 18/1999, a fost reconstituit

dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe.

Prin decizia contestată, nr. 455/2007, A.V.A.S. și-a

declinat competența soluționării notificării nr. 45/2002 către Primăria

Aninoasa, soluție care din ansamblul probator rezultă ca fiind neîntemeiată, prin

raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 și la faptul că s-a

stabilit irevocabil că restul suprafeței de teren, ce excede celei pentru care

s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, se află

în patrimoniul unor societăți comerciale integral privatizate, astfel că

tribunalul a admis primul capăt de cerere, a anulat dispoziția nr. 455/2007

emisă de A.V.A.S., stabilind în sarcina pârâtei competența de soluționare a

notificării.

Fată de cele reținute în mod irevocabil prin sentința

civilă nr. 4963/1998 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, rezultă că

reclamantul a făcut dovada ca autorul său a deținut în proprietate o suprafață

de teren de 47180 mp, identificată în actul de partaj din 1930, din care suprafața

de teren de 30.871 mp, se regăsește în patrimoniul SC E. SA Pitești, iar suprafața

de 3500 mp teren în patrimoniul B.T.S.P.P. Târgoviște.

S-a concluzionat, că, având în vedere că

reclamantul a făcut dovada că este persoană îndreptățită la restituire, în

sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că terenul notificat a fost

preluat abuziv, în sensul art. 2 din același act normativ, în temeiul art. 25

din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptățit ca pârâta să soluționeze

notificarea nr. 45/2002.

Prin decizia nr. 522/A din 26 octombrie 2009,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins excepția tardivității apelului, ca nefondată; a admis apelul

declarat de apelanta-pârâtă A.V.A.S.; a schimbat în tot sentința apelată și a

respins acțiunea principală și acțiunea conexă, ca nefondate, reținând, în

esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., termenul de apel, care este unul imperativ, legal și absolut, este de

15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Hotărârea a fost comunicată apelantei-pârâte la

data de 19 decembrie 2008, conform dovezii de comunicare aflate la dosar,

astfel că cererea de apel putea fi depusă, conform regulii de calcul stabilite

de art. 101 C. proc. civ., cel târziu la data de 4 ianuarie 2009, fiind însă

predată serviciului poștal la 23 decembrie 2008, astfel cum rezultă din

ștampila aplicată pe plic de acest serviciu.

S-a concluzionat, că excepția tardivității formulării

apelului este nefondată, astfel că a fost respinsă în consecință.

În ceea ce privește criticile formulate, în

conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reținut

următoarele:

Referitor la excepția prematurității formulării

contestației, s-a constata că prin decizia nr. 455 din 28 decembrie 2007 emisă

de A.V.A.S. a fost declinată competența de soluționare a notificării nr. 45 din

13 februarie 2002, formulată de reclamantul N.C., către Primăria comunei

Aninoasa, conform art. 8 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată,

întrucât terenul revendicat a fost inclus în C.A.P., de unde a fost expropriat.

Prevederea legală care reglementează situația în

care entitatea învestită cu soluționarea notificării apreciază că rezolvarea

cererii de acordare a măsurilor reparatorii nu este în competența sa este art.

27 din Legea nr. 10/2001, iar art. 27.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nu mai face

referire la denumirea actului juridic unilateral prin care persoana juridică

notificată dispune măsura prevăzută de textul legal citat, aspect care nu

prezintă relevanță, întrucât art. 27 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 face

trimitere la dispozițiile art. 26, deci inclusiv la posibilitatea formulării

unei contestații adresate tribunalului.

Din acest considerent, Curtea a înlăturat argumentul

apelantei potrivit căruia se pot formula contestații numai la eventualele

decizii emise pe fond de către instituțiile abilitate, ca acte finale ale

procedurii administrative.

În ceea ce privește chestiunea dacă în cadrul unei

asemenea contestații instanța de judecată poate soluționa pe fond notificarea, instanța

a avut în vedere faptul că aprecierea în sensul că direcționarea notificării

s-a făcut cu aplicarea greșită a legii conduce implicit la o constatare a

refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții

interesate. Or, prin Decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, Înalta

Curte de Casație și Justiție a statuat că: „In aplicarea dispozițiilor art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,

instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai

contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor

prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci

și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al

entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".

Pe fondul cauzei, s-a constatat că, prin

sentința civilă nr. 4963 din 22 mai 1998 pronunțată de Judecătoria Târgoviște,

în dosarul nr. 8053/1997, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1349 din 11

decembrie 1998 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, în dosarul

nr. 6318/1998, s-a admis în parte plângerea formulată de autorul reclamantului

și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de

12.809 mp teren extravilan, situat pe raza comunei Aninoasa, jud. Dâmbovița, cu

motivarea că preotul G.N. a fost proprietarul terenului în suprafață de 47.180 mp,

situat în fosta moșie Mănăstirea Dealu, pe care l-a transmis descendenților săi

și care a fost preluat de C.A.P. în anul 1962. În anul 1971, suprafața de

34.371 mp a fost atribuită unității nou create I.P.L Târgoviște, astfel că la

data de 1 ianuarie 1990 se mai afla în patrimoniul fostei C.A.P. Aninoasa numai

diferența de 12.809 mp, care a fost reconstituită în baza Legii nr. 18/1991.

Prin notificarea adresată Prefecturii județului

Dâmbovița la 13 februarie 2002, comunicată prin intermediul executorului

judecătoresc D.M., reclamantul a solicitat, în conformitate cu prevederile art.

27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acordarea unor despăgubiri în cuantum de

1.000.000.000 ROL, contravaloarea suprafeței de teren de 34.371 mp, ocupată de SC

E. SA Pitești - F.C. Aninoasa și de B.T.S.P.P. Târgoviște.

Prin adresa nr. 1165 din 22 aprilie 2002,

Prefectura Județului Dâmbovița a comunicat reclamantului faptul că cererea sa

privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

expropriat a fost transmisă Primăriei comunei Aninoasa.

Prin Dispoziția nr. 543din 9 decembrie 2002,

Primăria comunei Aninoasa a respins, ca neîntemeiată, notificarea nr. 45N/2002

formulată de reclamantul N.C., având în vedere că terenul solicitat prin notificare

nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul juridic al acestuia fiind

reglementat de Legea nr. 18/1991, modificată de Legea nr. 169/1997 și de Legea

nr. 1/2000, urmând a se elibera titlu de proprietate.

Împotriva acestei dispoziții a formulat

contestație reclamantul N.C., iar prin sentința civilă nr. 318 din 1 iulie 2003

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, în dosarul nr. 1623/2003,

rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 208 din 7 octombrie 2003 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 7342/2003, a fost admisă excepția

invocată din oficiu și a fost respinsă acțiunea ca fiind făcută împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că suprafața pentru care se solicită despăgubiri a fost preluată prin

Decretul nr. 161 din 5 mai 1971, de expropriere, care a fost apreciat astfel ca

un titlu valabil, aflându-se în proprietatea a trei societăți comerciale despre

care se susține că au fost privatizate și în aceste condiții devin aplicabile

dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin notificarea adresată A.V.A.S. București, nr.

57 din 3 noiembrie 2005, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc D.M.,

reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, în baza legii speciale privind regimul stabilirii

și acordării despăgubirilor pentru bunurile preluate abuziv, respectiv pentru

terenul în suprafață de 34.371 mp, situat în comuna Aninoasa, jud. Dâmbovița.

Prin decizia nr. 455 din 28 decembrie 2007 emisă

de A.V.A.S., a fost declinată competența de soluționare a notificării nr. 45

din 13 decembrie 2002, formulată de petentul N.C., către Primăria comunei Aninoasa,

conform art. 8 alin. (1) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată și art.

V, Titlul I al Legii nr. 247/2005, întrucât terenul a fost inclus la C.A.P. de unde a fost expropriat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație

reclamantul N.C., iar, prin acțiunea conexă, reclamanta Primăria comunei

Aninoasa a solicitat anularea aceleiași decizii.

Chestiunea litigioasă în cauza de față o

constituie împrejurarea dacă regimul juridic al imobilului care formează

obiectul celor două cereri de chemare în judecată conexe este reglementat de

dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau de cele ale Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate: „Nu intră sub

incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la

data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim

juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare".

Prin urmare, este exclusă din domeniul de

aplicare al Legii nr. 10/2001 nu numai categoria terenurilor ce formează

obiectul legilor de restituire enumerate de textul de lege citat, ci și o a

doua categorie, cea a terenurilor situate în extravilanul localităților, care

nu se confundă în totalitate cu prima.

S-a conchis, că deși Legea nr. 10/2001 ar fi trebuit

să fie nu numai de aplicabilitate subsidiară, ci și complementară, există și

terenuri a căror restituire, în natură sau în echivalent, nu este reglementată nici

de prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare,

și nici de cele ale Legii nr. 10/2001.

În această situație se regăsește și terenul din

speță, care era situat în extravilan atât la data preluării abuzive, cât și la

data notificării, potrivit adresei emise la solicitarea instanței de apel de

către Primăria comunei Aninoasa și în privința căruia s-a reținut, în cadrul

procedurii judiciare desfășurate în baza Legii nr. 18/1998, că nu poate fi

reconstituit în temeiul acestei legi.

Or, tocmai pentru a acoperi această lacună

legislativă, prin dispozițiile art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr.

247/2005, intitulat „Modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989" s-a prevăzut că notificările nesoluționate până

la data intrării în vigoare a respectivului titlu, având ca obiect terenurile

prevăzute la art. 8 alin. (1) se vor înainta, în vederea soluționării, în

termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite

potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997, cu modificările și completările ulterioare".

Referitor la incidența dispozițiilor art. 29 din

Legea nr. 10/2001, Curtea a reținut că, potrivit acestui text de lege: „Pentru

imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate,

altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) si (2), persoanele

îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv (...)".

Întrucât în speță terenul este nu numai

evidențiat în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, ci și situat

în extravilanul localității, se pune problema identificării textului de lege

care trebuie aplicat cu prioritate.

Or, prin folosirea interpretării sistematice și

raționale, se ajunge la concluzia că acesta este art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 care, fiind așezat în capitolul I - „Dispoziții generale" conține

una dintre normele juridice de delimitare a sferei de aplicare a actului

normativ în discuție. Art. 29 este în schimb situat în capitolul III -

„Proceduri de restituire" și, ca atare, procedura pe care o reglementează

și care constituie unica sa menire trebuie să privească un imobil a cărui

restituire poate fi dispusă în baza Legii nr. 10/2001.

Referitor la efectele sentinței civile nr. 318

din 1 iulie 2003 pronunțate Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, în dosarul nr.

1623/2003, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 208 din 7 octombrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 7342/2003, invocate de

ambele intimate-reclamante, Curtea a reținut că, în acea cauză, instanțele au apreciat

că nu este incidentă Legea nr. 18/1991. Cât privește considerentele legate de aplicabilitatea

Legii nr. 10/2001 la acel moment, cu referire expresă la dispozițiile art. 27

(în prezent art. 29) alin. (1) din lege, acestea nu pot fi opuse A.V.A.S., care

nu a fost parte în acel dosar.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs

reclamantul N.G.C., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea

flagrantă a legii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că s-a făcut o

interpretare greșită a actelor juridice deduse judecății, schimbându-se înțelesul

lămurit și neîndoielnic al acestora.

În ceea ce privește fondul cauzei și stabilirea

regimului juridic al imobilului, s-a arătat că instanța de apel a făcut „o

regretabilă interpretare eronată a actelor din dosar”.

Astfel, deși în adresa nr. 2608/P din 17

septembrie 2009 emisă de Primăria Aninoasa se arată, în mod clar, că până în

anul 1999, când s-a actualizat PUG-ul comunei Aninoasa, terenul în litigiu s-a

aflat în extravilanul localității, iar odată cu actualizarea PUG-ului, în anul

1999, acesta a fost inclus în intravilan, în mod inexplicabil, în motivarea

deciziei, făcând referire la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut

că „în această situație se regăsește și terenul în speță, care era situat în

extravilan, atât la data preluării abuzive, cât și la data notificării,

potrivit adresei emise la solicitarea instanței de apel de către Primăria

comunei Aninoasa”.

Pentru ca regimul juridic al terenului în

litigiu să intre sub incidența Legii nr. 10/2001, art. 8 alin. (1) din acest

act normativ nu impune obligativitatea situării terenului în intravilanul

localităților în mod cumulativ, atât la data preluării abuzive, cât și la data

notificării, ci doar la unul din aceste momente, lucru explicabil prin

folosirea conjuncției „SAU”.

Or, la data notificării, la 14 februarie 2002,

terenul în litigiu avea categoria de teren intravilan și, în consecință, intră

sub incidența Legii nr. 10/2001.

Totodată, s-a arătat că, întrucât în prezent

terenul este deținut de o societate comercială privatizată de către A.V.A.S.,

în speță sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la faptul că instanța de apel a

ignorat argumentele invocate de reclamant referitoare la faptul că s-a stabilit

în mod irevocabil că restul suprafeței de teren de 34371 mp, ce excede suprafeței

de 12.809 mp teren, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul

Legii nr. 18/1991, nu poate fi restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, deoarece

nu se găsea în patrimoniul C.A.P. la data de 1 ianuarie 1990, conform sentinței

civile nr. 4963/1998 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă și

irevocabilă, a arătat că se află în situația „statuării cu autoritate asupra

acestui aspect”, iar efectele obligatorii ale acestei hotărâri, fără a se

impune terțelor persoane, nu pot fi ignorate de acestea, și că, în condițiile

în care această statuare a instanței a intrat „în puterea lucrului judecat și

se bucură de prezumția de adevăr”, conform art. 1200 alin. (4) C. civ., nu

poate fi infirmată în prezentul proces.

Această hotărâre irevocabilă, intră în puterea

lucrului judecat, îi este opozabilă intimatei-pârâte, chiar dacă nu a fost

parte în proces, întrucât, conform art. 1200 alin. (4) C. civ., statuările

instanței de judecată au valoarea unor prezumții legale, provin de la o putere

publică și se răsfrâng direct și asupra terților.

Instanța de apel a făcut confuzie între

principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești și principiul

opozabilității acelorași efecte.

De aceea, susținând că hotărârile nu produc niciun

efect asupra ei, intimata-pârâtă pretinde de fapt să i se recunoască

posibilitatea ignorării unor acte jurisdicționale intrate în puterea lucrului

judecat, ca și cum acestea nu au existat și fără a demonstra contrariul celor

statuate de acestea.

Examinând decizia în limita criticilor formulate

ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată

recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant critică decizia recurată ca

fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată, potrivit cărora „nu intră sub incidența prezentei legi

terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau

la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

Acest text de lege reglementează două ipoteze

când imobilele-terenuri preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, nu intră sub incidența acestei legi, respectiv când acestea

sunt situate în extravilanul localităților atât la data preluării abuzive, cât

și la data notificării, teza a I-a sau când regimul juridic al acestora este reglementat

de legile fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare, teza a

II-a.

Pentru ca imobilul-teren să nu intre sub

incidența Legii nr. 10/2001, republicată, este suficient îndeplinirea

condițiilor uneia dintre cele două ipoteze.

Prima ipoteză prevăzută de art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, reglementează regimul juridic al „terenurile situate în

extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării”.

În speță, prin chiar motivele de recurs,

recurentul-reclamant arată explicit că, la data preluării terenului în litigiu

de către stat, acesta „s-a afla în extravilanul localității”, ceea ce este

suficient pentru ca terenul să nu intre sub incidența Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că la data notificării terenul era situat în intravilan este

lipsit de relevanță juridică, întrucât pentru a intra sub incidența Legii nr.

10/2001, terenul în litigiu trebuia să fie situat în intravilan, atât la data

preluării, cât și la data notificării.

De aceea, în mod legal a constata instanța de

apel că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu nu

intră sub incidența acestui act normativ.

În ceea ce privește critica formulată de

recurentul-reclamant, în sensul că, prin decizia nr. 318/2003 a Tribunalului

Dâmbovița, definitivă și irevocabilă, s-a statuat „cu autoritate” că terenul nu

face obiectul legilor fondului funciar și, prin urmare, această hotărâre îi

este opozabilă și pârâtei, chiar dacă nu a fost parte în procesul soluționat

prin această hotărâre, ce se bucură de prezumția de adevăr, potrivit art. 1200 alin.

(4) C. civ., este nefondată.

Așa cum s-a arătat mai sus, pentru a nu intra

sub incidența Legii nr. 10/2001, este suficient să fie îndeplinite condițiile

uneia dintre cele două ipoteze prevăzute de art. 8 alin. (1) din lege, iar, în

speță, s-a arătat că, potrivit primei ipoteze reglementate de acest text de

lege, terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză

reglementată de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se constată că sentința

nr. 4963/1998 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă și irevocabilă, prin

care s-a stabilit că terenul în litigiu nu face obiectul legilor fondului

funciar, s-a pronunțat în raport de prevederile Legilor fondului funciar nr.

18/1991 și Legii nr. 169/1997, nu și în raport de modificările și completările

ulterioare ale acestora, inclusiv cele făcute prin Legea nr. 247/2005.

Pârâta A.V.A.S. nu a fost parte în procesul

finalizat prin această hotărâre, iar în privința acestei pârâte, eficacitatea

acestei hotărâri judecătorești se manifestă ca o prezumție simplă, pe când, în

privința părților, eficacitatea acestei hotărâri se manifestă ca o prezumție irefragabilă.

Prin urmare, pentru pârâtă, în calitate de terț,

această hotărâre judecătorească este un fapt juridic și i se opune acesteia,

respectiv îi este opozabilă, chiar dacă nu produce efecte față de aceasta, până

la dovada contrarie.

Or, în speță, așa cum corect a reținut instanța

de apel, regimul juridic al imobilului în litigiu este reglementat prin „legile

fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare”, respectiv cele

făcute prin Legea nr. 247/2005.

Critica formulată de recurentul-reclamant

potrivit căreia, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr.

10/2001, republicată, deoarece societatea comercială deținătoare este integral

privatizată, nu va fi primită și analizată, deoarece procedura pe care o

reglementează acest text de lege privește acordarea de măsuri reparatorii

pentru un imobil al cărui regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001,

ori, în speță, terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001,

potrivit art. 8 alin. (1) din lege.

Celelalte critici formulate de recurentul-pârât

vizează greșita apreciere a probatoriului de către instanța de apel și, față de

actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., nu se încadrează în niciunul din

motivele de recurs prevăzut de acest text de lege, iar sancțiunea este aceea a

neanalizării lor.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamantul N.G.C.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul N.G.C. împotriva deciziei nr. 522 A din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie

2010.