ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1869/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 1 iunie 2008, reclamantul T.V. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. pentru a fi obligată să soluționeze notificarea nr. 11 din 8 februarie 2007 formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1092 din 13 iunie 2008 Tribunalul București, secția a IV a civilă, a reținut că notificarea nr. 11 din 8 februarie 2007 este tardivă și a respins-o, în consecință.

Prin decizia civilă nr. 918 din 5 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul T.V., pentru următoarele considerente: Excepția tardivității notificării a fost invocată de instanță în prezența avocatului reclamantului (fila 123 dosar fond), iar părțile au cerut judecarea cauzei în absență, ceea ce lipsește de temei legal critica privind încălcarea dreptului la apărare în raport de excepția invocată. În fapt, procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 a fost declanșată prin depunerea notificării nr. 301 din 13 august 2001 și apoi a notificării nr. 68/2005 - aceasta din urmă fiind respinsă, ca tardivă, prin dispoziția nr. 2326 din 13 decembrie 2005 a Primarului municipiului Piatra Neamț.

Prin sentința civilă nr. 190/2006, Tribunalul Neamț a admis contestația formulată de reclamantul T.V. împotriva dispoziției nr. 2326 din 13 decembrie 2005 și a reținut existența notificării nr. 301 din 13 august 2001 depusă în termen. Prin aceeași sentință, instanța a obligat pe pârât să răspundă la notificarea nr. 68/2005, cu motivarea că aceasta din urmă reprezintă o revenire la cea dintâi. Ulterior, reclamantul a formulat o nouă notificare către A.V.A.S., în anul 2007 și apoi prezenta cerere. El a solicitat în mod expres judecarea de către instanță, în mod direct, pe fond, a notificării nr. 11 din 8 februarie 2007. În mod legal, instanța de fond a constatat că notificarea din 8 februarie 2007 este tardivă.

Procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 este în curs în cazul imobilului solicitat de reclamant, iar, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a fost identificată de Primarul municipiului Piatra Neamț, ca fiind SC T.M. SA, căreia i-a fost trimisă notificarea (fila 109 dosar fond). Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 această societate comercială este obligată să răspundă notificării reclamantului, însă notificării formulată în termenul prevăzut de lege și nu notificărilor formulate peste termen. Formularea unor notificări succesive nu conduce la soluționarea urgentă a cererii reclamantului, ci, dimpotrivă, are ca efect tergiversarea cauzei.

Reclamantul a depus în termen notificarea nr. 301 din 13 august 2001 și are dreptul să ceară instanței în mod direct ori persoanelor juridice competente soluționarea acestei notificări, și nu a celor depuse ulterior care sunt în mod evident tardive, astfel cum este notificarea nr. 11 din 8 februarie 2007, care formează obiectul prezentului proces. Instanța de apel a mai reținut, că susținerea reclamantului în sensul că notificarea din 2007 este o revenire la prima notificare este nefondată, deoarece procedura administrativă este în curs de soluționare în baza unei notificări formulate în termen, iar procedura adoptată de reclamant, în sensul formulării succesive a unor notificări (la 8 februarie 2007 și la 15 septembrie 2005), este o procedură ce conduce în mod evident la amânarea inutilă a realizării dreptului său.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.V., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a dat o interpretare proprie Legii nr. 10/2001; că unitatea care deținea imobilul la data notificării era integral privatizată, astfel că greșit s-a apreciat că SC T.M., potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este obligată să răspundă la notificarea nr. 301/2001; că, nefiind o unitate deținătoare în sensul legii, SC T.M. SA, societate cu capital privat, nu are nicio obligație legală față de reclamant; că, în aceste condiții, în urma nenumăratelor eforturi de soluționare a notificării formulate în 2001, s-a adresat A.V.A.S.

în anul 2007, deoarece nu poate asista pasiv la modul în care nu este „soluționată legal notificarea”; că, în ceea ce privește încadrarea în termenul de 18 luni prevăzut de Legea nr. 10/2001, pentru formularea notificărilor, instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. S-a concluzionat, că notificarea adresată A.V.A.S. este „doar o revenire la prima și trebuia considerată în termen”. Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat pentru următoarele considerente : Cauza a fost soluționată în fond și apel, pe excepția tardivității notificării formulată de reclamant la 8 februarie 2007 și adresată pârâtei A.V.A.S., astfel că numai criticile formulate de recurentul-reclamant privind greșita soluționare a pricinii pe excepția tardivității vor face obiectul controlului judiciar, pe calea prezentului recurs.

Astfel, prima instanță, prin hotărârea pronunțată, păstrată prin decizia recurată, a reținut că notificarea A.V.A.S., formulată de reclamant, în anul 2007, este tardivă, întrucât reclamantul nu a respectat termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, pentru formularea notificării, iar potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel sunt legale, întrucât notificarea nr. 11 din 8 februarie 2007 formulată de recurentul-reclamant, prin care a solicitat pârâtei A.V.A.S. „să emită o dispoziție prin care să dispună constatarea dreptului său de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 350 mp teren situat în intravilanul Municipiului Piatra Neamț, județul Neamț”, este tardivă.

Obligația persoanei îndreptățite de a notifica persoana juridică deținătoare, termenul în care aceasta poate fi sesizată și momentul de la care se calculează acest termen, sunt stabilite de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Potrivit acestui text, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoană juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001. Legea nr. 247/2005, prin care s-a modificat și completat Legea nr. 10/2001, nu conține dispoziții care să poată fi interpretate ca o repunere în termenul de formulare a notificării.

Prin urmare, termenul pentru înregistrarea notificării este de 12 luni și se calculează de la data de 14 februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la data de 14 februarie 2002, astfel că notificarea formulată de recurentul-reclamant la 8 februarie 2007 este tardivă. Prin cererea de apel și recurs, recurentul-reclamant susține că notificarea din 8 februarie 2007 este o revenire la notificarea formulată în termen, la 13 august 2001, însă prin cererea introductivă de instanță, cât și prin notificarea formulată la 8 februarie 2007, recurentul-reclamant nu a susținut că ar fi vorba de o revenire la notificarea formulată în termenul legal, la 13 august 2001, și adresată Prefecturii județului Neamț.

Prin urmare, recurentul a notificat A.V.A.S. în temeiul Legii nr. 10/2001, cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost prelungit ulterior prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, la 8 februarie 2007, astfel că, legal, instanțele de fond și apel au soluționat cauza pe excepția tardivității notificării. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul T.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva deciziei nr. 918 din 5 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.