ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2010

La 6 mai 2004, reclamantul R.M.G. a chemat în judecată pe pârâta C.S.P. Pucioasa, solicitând anularea Hotărârii nr. 16 din 5 aprilie 2004 referitoare la terenul de 1000 mp, situat în Pucioasa, în sensul restituirii în natură a suprafeței de 469 mp liberă de construcții sau alte amenajări și acordării de despăgubiri în echivalent pentru diferența ocupată de sediul părții adverse.

În motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantul a susținut că: - pentru suprafața de 788 mp teren arabil, situată în Pucioasa, și supusă comasării, defuncta lui mamă a primit, fără întocmirea vreunui act de schimb, un alt teren, de 1200 mp, amplasat în Pucioasa - Valea Neagră; - moștenitorii fostului proprietar au câștigat ulterior terenul primit la schimb, în favoarea lor fiind emis titlul de proprietate nr. 83830 din 27 noiembrie 1997; - prin hotărârea contestată, pârâta i-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, pe considerentul că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate, ceea ce este neadevărat. Pe parcursul procesului, în cauză a fost introdusă, la cererea pârâtei, Prefectura Județului Dâmbovița, care a dobândit calitatea de intervenientă.

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 781 din 17 noiembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată, a admis în parte notificarea, a dispus restituirea în natură a suprafeței de 277 mp, situată în Pucioasa, identificată în schița anexată raportului de expertiză, a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești pentru diferența de 254 mp teren situat la aceeași adresă și a obligat-o pe pârâtă la 9.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - defuncta R.O., autoarea reclamantului, era proprietara unui teren de 788 mp, situat în Pucioasa; - în anul 1979, pentru terenul menționat, intrat în perimetrul de comasare, autoarea reclamantului a primit o suprafață de 1200 mp; - deoarece la efectuarea acestui schimb nu au fost respectate formalitățile prevăzute de lege, preluarea terenului autoarei reclamantului s-a realizat fără titlu valabil; - moștenitorii fostului proprietar al terenului primit la schimb au beneficiat ulterior de reconstituirea dreptului de proprietate; - în atare situație, reclamantul nu poate solicita decât restituirea terenului care a aparținut mamei sale; - acest teren este ocupat parțial de un hotel al pârâtei, iar restituirea în natură a suprafeței de 277 mp, liberă de construcții sau alte servituți, nu împiedică accesul la utilitățile din curtea hotelului, care se poate realiza prin latura de sud.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 1062 din 29 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtă și intervenienta Prefectura Județului Dâmbovița. S-a reținut că: - susținerile apelantelor, că reclamantul nu ar fi făcut dovada calității de proprietar a mamei sale, sunt infirmate de înscrisurile depuse la dosar; - restituirea în natură respectă documentațiile de urbanism și nu afectează buna funcționare a pârâtei (deoarece, potrivit experților, terenul de 788 mp nu se suprapune terenului ocupat de C.S.P. Pucioasa, ci se situează pe proprietatea Primăriei Pucioasa), iar totodată este conformă prevederilor Legii nr. 10/2001 și jurisprudenței în materie; - intervenienta are calitate procesuală pasivă deoarece pentru suprafața de 254 mp, care nu poate fi restituită în natură, reclamantul este îndreptățit la acordarea de despăgubiri bănești.

Înalta Curte de Casație și Justiție-secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 9371 din 16 noiembrie 2006, a admis recursul declarat de pârâtă și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. S-a reținut că: - hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii deoarece instanța de apel, deși a omologat expertiza M.C.D., potrivit căreia terenul autoarei reclamantului nu se suprapune terenului ocupat de pârâtă, a menținut sentința bazată pe o altă expertiză, ce evidenția o suprapunere de 531 mp; - or, lămurirea contradicțiilor dintre cele două expertize impunea administrarea de probe suplimentare (în condițiile art. 212 C. proc. civ.) cu privire la amplasamentul terenului autoarei reclamantului; - pe de altă parte, de vreme ce expertul M.C.D.

a constatat că autoarea reclamantului nu figura în registrele agricole cercetate filă cu filă, tabelul de schimb întocmit de autorități nu face, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, dovada deplină că aceasta ar fi avut în proprietate vreun teren situat în str. A.; - pentru clarificarea acestui aspect se impunea cercetarea registrelor agricole din perioadele 1955-1959 și 1971-1975; - totodată, în funcție de rezultat, trebuia să se stabilească dacă restituirea în natură a suprafeței de 277 mp împiedică sau nu buna folosință a hotelului și încalcă sau nu dispozițiile privitoare la servituți; - în faza recursului nu pot fi administrate probele necesare stabilirii pe deplin a situației de fapt.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 53 din 10 martie 2009, a admis apelurile declarate de pârâtă și intervenientă, a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii și a luat act că apelanta pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - reclamantul nu a fost în măsură să elimine contradicția cu privire la autoarea sa, respectiv dacă aceasta se numea R.O. (cum apare în certificatul de deces) sau R.O.

(cum, potrivit ambilor experți, este trecut în planul de parcelare din anul 1967 numele proprietarei unui teren situat în punctul Valea Neagră); - din verificările ambilor experți nu rezultă că autoarea reclamantului ar fi fost proprietara unui teren în str. Avram Iancu perioada anilor 1950, când denumirile străzilor erau aceleași ca și în prezent; - astfel, în referire la registrele agricole, experții au precizat că în perioadele 1951-1955 și 1959-1963 autoarea reclamantului nu figurează ca proprietar de teren, iar în perioadele 1964-1970, 1971-1975 și 1981-1985, aceasta apare cu suprafața de 1,77 ha, în care nu se regăsește însă terenul revendicat; - este adevărat că în perioada 1981-1985, autoarea reclamantului apare în evidențele agricole cu suprafața de 1200 mp pășune în punctul Valea Neagră; - această împrejurare nu face dovada pretinsului schimb de terenuri ori că autoarea reclamantului ar fi fost proprietara unui teren în str. A.; - nici menționarea numelui R.O.

în tabelul cetățenilor ce urmau să intre în perimetrul de comasare nu face dovada schimbului de terenuri; - în cauză nu s-a dovedit că R.O. a folosit terenul revendicat, pe care în anul 1976 exista un depozit al I.L.F., iar în anul 1983 a început construcția hotelului C.S.P. Pucioasa; - planul de parcelare din anul 1967 nu face dovada dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului revendicat deoarece în acest plan apare O.R. (și nu R.O.) ca proprietar al suprafeței de 3292 mp situată pe str. A. Reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel. În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, reclamantul a susținut că hotărârea atacată este nelegală deoarece instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că și-a însușit noua expertiză, care a preluat, fără nicio contribuție proprie, constatările expertizei M. și nu răspunde la obiectivele stabilite prin decizia de casare. Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondată deoarece: - între primele două expertize există contradicții generate de datele înscrise în planul cadastral din anul 1967 (examinat doar de un expert), care, în privința prenumelui proprietarei terenului revendicat și dimensiunilor acestui imobil, diferă de elementele indicate în cererea de chemare în judecată și declarația pe proprie răspundere (autentificată la 17 martie 1986) a mamei reclamantului (O.R., în loc de O.V.

și 3290 mp, în loc de 788 mp, respectiv 1000 mp); - pentru lămurirea contradicțiilor menționate, care la rândul lor au creat confuzii cu privire la amplasamentul terenului revendicat, deci, implicit, a entității deținătoare, era absolut necesar să se verifice dacă R.O. și O.R. sunt una și aceeași persoană, așa cum a susținut constant reclamantul; - în loc să se preocupe de clarificarea acestui aspect, esențial și pentru stabilirea identității proprietarului terenului revendicat, instanța de rejudecare și-a însușit necritic ultima expertiză, care reproduce aproape integral constatările cuprinse în precedenta expertiză cu privire la datele înscrise în planul cadastral din anul 1967 și, în plus, confirmă suprapunerea parțială a terenului menționat pe suprafața deținută de pârâtă.

În consecință, fiind evident că nici de această dată situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită și că lămurirea aspectelor neclare presupune administrarea de noi probe, prezentul recurs a fost admis, conform art. 312 alin. (1) și (3) și art. 314 C. proc. civ., în sensul casării ultimei hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.