ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8939/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la 10 mai 2004, reclamantul R.B. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele A.P.A.P.S., Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Pucioasa, Primăria Pucioasa și Comisia județeană Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 10/2001, să se dispună anularea deciziei nr. 192 din 30 martie 2004, emisă de A.P.A.P.S., urmând a se constata dreptul său de a beneficia de despăgubiri pentru imobilul situat în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, format din 500 mp teren și o locuință, în prezent demolată. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin decizia contestată i s-a respins notificarea motivat de faptul că nu ar fi depus toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, considerându-se neîntemeiat că nu a făcut dovada titlului autorilor săi.

Prin întâmpinare, Primăria Orașului Pucioasa a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât imobilul aparține în prezent SC A. SA, care l-a cumpărat de la SC M. SA Pucioasa, societate comercială privatizată, situație în care ar avea calitate procesuală pasivă instituția publică care a efectuat privatizarea – A.P.A.P.S. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 592 din 3 septembrie 2004, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând, în esență, că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât nu s-a avut în vedere că a făcut dovada dreptului său de proprietate cu extrasul de rol agricol și că imobilul construcție a fost demolat în anul 1974, odată cu toată zona centrală a orașului, urmare a exproprierii făcute de Statul Român.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 382 din 21 martie 2007, a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința, dispunând admiterea contestației, anularea deciziei nr. 192 din 30 martie 2004 emisă de A.P.A.P.S. și constatarea dreptului reclamantului de a beneficia de despăgubiri în echivalent bănesc pentru terenul în suprafață de 545 mp, situat în Orașul Pucioasa, județul Dâmbovița. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele Primăria Orașului Pucioasa și A.V.A.S. Prin decizia civilă nr. 5819 din 19 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile și, a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, reținând că nu s-a determinat situația juridică a imobilului și nu s-a stabilit unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, pentru a se putea verifica incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de recurs a dispus ca instanța de trimitere să efectueze o expertiză pentru identificarea imobilului în raport de care să determine deținătorul, să stabilească modalitatea de preluare și să lămurească cadrul procesual, având în vedere și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Primăria Orașului Pucioasa și Prefectura Dâmbovița. După completarea probatoriului, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 144 din 14 mai 2008, a admis apelul reclamantului R.B. și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis în parte contestația. S-a anulat decizia nr. 192 din 30 martie 2004 emisă de A.P.A.P.S. și a fost obligată pârâta A.V.A.S.

(fostă A.P.A.P.S.) să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 500 mp, situat în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița. S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a A.V.A.S. la acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția de 40 mp. S-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele Primăria orașului Pucioasa și Prefectura Dâmbovița și s-a respins acțiunea față de acestea ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost obligată pârâta A.V.A.S. la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantul a dovedit, cu actele depuse, că a figurat înscris în registrul agricol al localității, pe anii 1971 – 1975, vol. IX, fila 148, cu suprafața de teren de 500 mp, pe care era edificată o casă de locuit în suprafață de 40 mp și, pe cale de consecință s-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, conform dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001. S-a avut în vedere că, potrivit raportului de expertiză efectuat în faza apelului de ing. A.S., terenul ce a aparținut apelantului a fost identificat în incinta SC A. SA Pucioasa, pe acest teren fiind amplasată o parte a unui depozit din cărămidă, ce ocupă 40,40 mp, iar restul terenului fiind betonat.

S-a reținut că SC A. SA a dobândit la rândul său terenul de la SC M. SA, prin cumpărarea activului secției de mobilă Pucioasa, aceasta din urmă fiind societate comercială în lichidare voluntară, la care A.V.A.S. a deținut 92,07% din capitalul social. În ceea ce privește construcția de 40 mp ce s-a aflat pe terenul în litigiu, s-a constatat că în cauză nu s-a dovedit preluarea de către stat și nici demolarea ulterioară. S-a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, apelantul fiind îndreptățit să primească despăgubiri de la pârâta A.V.A.S. ca instituție publică implicată în privatizare. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, s-a constatat că celelalte pârâte, respectiv Primăria orașului Pucioasa și Prefectura Dâmbovița nu au calitate procesuală pasivă, raportat la obiectul acțiunii – contestație îndreptată împotriva unei decizii emise de A.P.A.P.S.

(în prezent A.V.A.S.), în temeiul Legii nr. 10/2001. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.V.A.S., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, s-a susținut că raportul de expertiză efectuat ca urmare a îndrumărilor făcute de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, este nul, întrucât a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., deoarece instituția recurentă nu a fost citată cu carte poștală recomandată pentru ziua și ora unde s-a realizat constatarea la fața locului. Cel de-al doilea motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 7 a vizat aplicare a art. 29 din Legea nr. 10/2001, întrucât A.V.A.S.

nu are calitate de instituție publică implicată în privatizare. În acest sens s-a susținut că există contradicție între considerentele deciziei recurate care arată, pe de o parte, că SC M. SA figurează în baza de date a A.V.A.S. ca societate în lichidare voluntară, la care pârâta recurentă a deținut 92,07% din capitalul social, iar, pe de altă parte, că în prezent terenul se află în patrimoniul SC A. SA, care la rândul său, l-a dobândit prin cumpărare de la o societate comercială privatizată. S-a învederat că SC M. SA nu a fost niciodată societate privatizată. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a criticat decizia atacată pentru greșita apreciere a instanței de apel în sensul că s-a făcut dovada de către reclamant a calității de persoană îndreptățită, deși singurul document pe care acesta își întemeiază solicitarea îl reprezintă o adeverință eliberată de Primăria Orașului Pucioasa, Biroul Cadastral, înscrierea în registrul agricol neavând caracter constitutiv sau translativ de proprietate. Intimatele Primăria Orașului Pucioasa și Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Pucioasa, reprezentate legal de primar, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile invocate de pârâta-recurentă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, cum este cazul în speță, aceasta nu poate fi făcută decât după citarea părților. Deși în cuprinsul raportului de expertiză, expertul ing. A.S., a făcut mențiunea că părțile au fost înștiințate prin scrisori recomandate (fila 69 dosar apel), acesta nu a atașat lucrării dovada de primire conform dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ. Neregularitatea provocată de nerespectarea acestei dispoziții legate trebuia, însă, să fie invocată după efectuarea expertizei și înainte de a se pune concluzii în fond.

În speță, nulitatea raportului de expertiză, decurgând din pretinsa necitare a recurentei a fost invocată direct în recurs, astfel că a operat sancțiunea decăderii din dreptul de a invoca această nulitate. Așa cum rezultă din încheierile de ședință de la 14 aprilie 2008 și 12 mai 2008 ale Curții de Apel Ploiești, în faza apelului, deși legal citată, pârâta A.V.A.S. nu s-a prezentat și nu a invocat nulitatea expertizei la termenul următor depunerii raportului, astfel că, fiind vorba de o nulitate relativă, aceasta nu atrage incidența motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs și întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. este, de asemenea, neîntemeiată. Între considerentele menționate ale deciziei instanței de apel nu există niciun element de contrarietate, ceea ce rezultă fiind fără echivoc, faptul că terenul în litigiu este deținut în prezent de SC A. SA Pucioasa, care l-a dobândit de la SC M. SA Pucioasa, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 739 din 26 iulie 2000 (fila 53 primul dosar de apel). Prin decizia ce a făcut obiectul contestației s-a reținut că terenul revendicat de reclamantul R.B. este evidențiat în patrimoniul SC A. SA. Această societate comercială a cumpărat activul „Secției de mobilă Pucioasa” de la SC M. SA, subrogându-se astfel în drepturile SC M. SA Pucioasa, societate în lichidare, la care A.V.A.S.

a deținut 92,07% din capitalul social. La rândul său SC M. SA a fost succesoarea fostei întreprinderi de Prelucrare a Lemnului Pucioasa fapt ce echivalează, conform art. 1 lit. e) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu dovada preluării abuzive a terenului, prezumția instituită de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 nefiind răsturnată de recurentă prin proba contrară. Față de aceste considerente și având în vedere și înscrisurile depuse de reclamantul intimat în dovedirea dreptului de proprietate, respectiv extrasul din registrul agricol pe anii 1971 - 1975 din care rezultă că a fost înscris cu 500 mp în Pucioasa, se va considera că în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că acesta are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, astfel că nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat.

Pentru toate aceste considerente, urmează să se constate că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul pârâtei A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 144 din 14 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.