ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5333/2004

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la 18

noiembrie 2002 pe rolul Tribunalului Dâmbovița reclamantul P.N.B.N. a chemat în

judecată SC T. SA Pucioasa și pe D.A. în calitate de funcționar al primei

pârâte pentru:

- anularea actului administrativ nr. 1413

din 25 octombrie 2002 emis de SC T. SA,

- recunoașterea dreptului său de

proprietate asupra imobilului din orașul Pucioasa și restituirea lui în natură,

- obligarea celor două pârâte în

solidar la despăgubiri pentru paguba ce i s-a produs.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură a

imobilului prin notificarea nr. 249 din 13 august 2001 trimisă prin executorul

judecătoresc, Primăriei Pucioasa.

Această din urmă instituție a trimis

notificarea detentorului precar, SC T. SA Pucioasa care respinge retrocedarea

invocând, fără acte, că este proprietara imobilului, urmare privatizării.

Tribunalul Dâmbovița prin sentința

civilă nr. 49 din 10 februarie 2003 a respins acțiunea împotriva primei pârâte

ca nefondată și împotriva celei de-a doua pârât pentru lipsă de calitate

procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că actul 1413 din 25 octombrie 2002 nu poate avea caracter

de act administrativ, nefiind emis de organele administrației publice,

instituții sau regii autonome. Actul este o adresă emisă de directorul SC T. și

întocmită de avocat D.A. prin care petiționarul, care a adresat notificarea nr.

234/2001, de revendicare a imobilului aflat în posesia pârâtei SC T., este

îndrumat să se adreseze A.P.P.S .-ului, întrucât imobilul revendicat este

astăzi proprietatea SC T. SA, unitate privatizată.

A fost respins și capătul de cerere

privind restituirea în natură a imobilului cu motivarea că „reclamantul nu a

depus la dosar decizie sau dispoziție motivată asupra cererii sale de

restituire în natură și care e prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001”.

În această situație reclamantul avea

la dispoziție calea unei acțiuni împotriva unității deținătoare pentru

obligarea acesteia să emită actul respectiv.

În sfârșit capătul din acțiune

privind daunele a fost respins, nedovedindu-se existența vreunui prejudiciu.

S-a constatat că D.A. nu are

calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva acestei soluții

reclamantul a formulat apel care, prin decizia 124 din 23 mai 2003 a Curții de

Apel Ploiești, a fost respins ca nefondat.

Reclamantul a criticat soluția de

fond pentru că nu s-a ținut cont de dovezile făcute în susținerea calității

sale de moștenitor al bunicului patern, P.I. decedat, că este proprietarul

terenului, conform titlului de proprietate nr. 83811/1997 emis de Comisia

județeană Dâmbovița și că s-a dat curs susținerilor unității deținătoare, deși

aceasta nu a produs dovezi că are în proprietate imobilul revendicat.

Pentru a respinge apelul Curtea de

apel a considerat corectă motivarea instanței de fond în sensul că actul atacat

nu are caracter de act juridic și nu produce efecte.

Instanța de apel a mai reținut că

„se poate vedea prin actele dosarului că documentele pe care apelantul le-a

depus nu reprezintă acte doveditoare ale dreptului de proprietate și care să

ateste calitatea de moștenitor”.

A reținut însă că pârâta SC T. SA a

făcut dovada că este privatizată și că din patrimoniul său face parte imobilul

revendicat.

S-a mai reținut că nu s-au administrat

suficiente probe pentru stabilirea naturii juridice a imobilului (succesiunea

proprietarilor și calitatea acestora).

Reclamantul a declarat recurs împotriva

deciziei Curții de apel.

În esență recurentul a arătat că în mod

nelegal i s-a respins acțiunea în revendicare într-o primă etapă (în fond)

pentru că s-a îndreptat greșit împotriva SC T. SA în loc de A.P.P.S. iar într-o

a doua etapă (în apel) că nu ar fi făcut dovada calității sale ca moștenitor și

proprietar ignorându-se în acest fel actele depuse la dosar. S-a mai arătat că

hotărârea este nelegală deoarece consideră că pârâta este proprietară și

unitate comercială privatizată fără să se indice din ce documente rezultă

aceste situații, în dosar neexistând asemenea probe.

Recurentul a mai arătat că deși pe

parcursul procesului de apel pârâta SC T. SA a depus o decizie nr. 699 din 21

mai 2003 prin care i s-a respins cererea de restituire, instanța de apel nu

face nici o referire la acest document și nici nu a analizat această decizie

care este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

Deși recurentul nu a indicat temeiul de

drept, criticile sale se pot identifica în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10

C. proc. civ.

Criticile aduse de reclamantul-recurent

sunt justificate și ca urmare recursul se va admite pentru considerentele de

mai jos.

Este de remarcat în primul rând că

instanța de fond a soluționat cauza pe cale de excepție. Tribunalul a

considerat că actul atacat (1413/2002) nu întrunește condițiile legale pentru a

fi considerat o decizie în sensul Legii nr. 10/2001, pe de o parte, iar pe de

altă parte că reclamantul ar fi avut o acțiune separată îndreptată împotriva

unității care a realizat privatizarea pârâtei.

Rezolvarea dată la Curtea de apel este

greșită în primul rând sub aspectul neanalizării situației noi intervenite în

apel, o decizie nr. 699 din 21 mai 2003 emisă de pârâtă de respingere a

notificării petiționarului, deși este consemnat acest act atât în practicaua

cât și în considerentele deciziei Curții, la enumerarea actelor depuse în

dosarul de apel.

Unul din motivele de apel s-a referit în

mod expres la inexistența deciziei, reclamantul fiind obligat să atace refuzul

restituirii în modalitatea exprimării acestuia, aleasă de pârâtă.

În al doilea rând instanța de apel

consideră legală soluția, respingerea acțiunii, pentru motive de fond

(nedovedirea dreptului pretins, a naturii juridice a imobilului și a calității

de succesor a reclamantului) ignorând că instanța de fond nu a făcut o astfel

de analiză, soluția fiind dată pe excepție. Nici instanța de apel nu procedează

la o judecată în fond a cauzei potrivit principiilor și regulilor procesuale

cuprinse în art. 294 -298 C. proc. civ., deși se ajunge la o asemenea concluzie

pentru respingerea apelului.

Este așadar necesar ca instanța de apel

să rejudece apelul sub aspectele arătate mai sus, motiv pentru care se va casa

decizia civilă nr. 124 din 23 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești și se va

trimite în acest scop dosarul aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul

P.B.N. împotriva deciziei nr. 124 din 23 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești pe

care o casează.

Trimite cauza spre rejudecarea apelului

aceleiași instanțe.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.