ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10359/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10359/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin contestația adresată la 20

iunie 2003 Tribunalul Dâmbovița, reclamanta L.R. a solicitat în contradictoriu

cu pârâta SC T. SA Pucioasa să se dispună anularea deciziei emisă de aceasta cu

nr. 695 din 20 mai 2003 și pe cale de consecință să-i fie restituit în natură

imobilul situat în Pucioasa.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că este „persoană îndreptățită” în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001,

fiind moștenitoarea tatului ei, V.I., proprietarul de la care imobilul a fost

preluat abuziv de către Statul Român. Cu toate acestea, în mod nejustificat și

nemotivat, pârâta a răspuns negativ notificării ce i-a fost adresată.

Examinând probatoriile administrate,

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 141 din 23 februarie 2004, a admis

în parte contestația, anulând decizia emisă de pârâtă și constatând că

reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri conform Legii nr. 10/2001

pentru imobilul în litigiu.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în esență că:

- reclamanta și-a dovedit dreptul de

proprietate asupra imobilului;

- bunul nu poate fi restituit în

natură, fiind folosit ca sediu, în baza unui contract de comodat, de către

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa;

- în măsura în care Parchetul își va

muta sediul în noua clădire achiziționată, imobilul va putea fi restituit în

natură reclamantei deoarece toate condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001

sunt întrunite.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe, prin care susținerea că nu există nici un

impediment legal pentru restituirea în natură a bunului, a fost admis prin

decizia civilă nr. 1971 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel Pitești; s-a dispus

schimbarea în parte a sentinței în sensul restituirii în natură a imobilului și

au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

Prin aceeași decizie a fost respins

ca nefondat apelul declarat de pârâta SC T. SA Pucioasa, care solicită

respingerea acțiunii, Curtea stabilind, în principal, că:

- există identitate deplină între

imobilul ce a aparținut autorului reclamantei și cel revendicat;

- trecerea bunului în proprietatea

statului, prin naționalizare, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. II din

Decretul nr. 92/1950, deci fără titlu valabil;

- restituirea imobilului în natură

către reclamantă este legalmente posibilă deoarece sunt incidente dispozițiile

art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 iar pe de altă parte pârâta nu se

încadrează în categoriile de persoane deținătoare enumerate de art. 16 alin. (1)

din același act normativ;

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, s-a susținut în cadrul

motivelor de recurs:

- că naționalizarea imobilului s-a

făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment;

- că nu există identitate între

imobilul naționalizat și cel revendicat;

- că imobilul se află în mod legal

în patrimoniul unității pârâte, ca urmare a privatizării ei integrale, astfel

încât nu se poate dispune restituirea în natură;

- că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra acestei apărări fundamentale pentru soluția procesului;

Intimata reclamantă a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că recursul nu este întemeiat, soluția

pronunțată în apel fiind legală și temeinică sub toate aspectele.

Astfel, în mod corect s-a statuat

asupra caracterului abuziv al naționalizării în condițiile în care tatăl

reclamantei, general pensionar, invalid de război, era exceptat de la această

măsură potrivit prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel încât

erau incidente, la momentul soluționării apelului, dispozițiile art. 16 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001.

În privința identității între

imobilul naționalizat abuziv și cel vizat prin notificare și acțiunea în

justiție, ea rezultă din înscrisurile depuse la dosar și este confirmată și

prin adresa nr. 8713/2004 a Primăriei orașului Pucioasa.

În fine, nu corespunde realității

susținerea potrivit căreia Curtea de Apel nu a analizat apărarea pârâtei în

sensul privatizării ei integrale și includerii imobilului în capitalul social.

Înscrisurile existente la dosarul cauzei atestă că în anul în care unitatea

pârâtă și-a încheiat privatizarea, 1997, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul

RAGCL Dâmbovița și s-a reîntors în patrimoniul acesteia abia după 20 iunie

RAGCL Dâmbovița încheiase cu privire la imobil un contract de comodat cu

Parchetul local.

Toate aceste împrejurări atestă în

mod incontestabil că soluția restituirii imobilului în natură este legală și în

acord cu caracterul reparatoriu al reglementării, astfel încât recursul va fi

respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Pucioasa

împotriva deciziei nr. 1971 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2005.