ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2462/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2462/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei civile de față,

constată:

Prin acțiunea înregistrată la data de

04 august 2005, pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, astfel cum a fost

precizată, reclamanta F.A. a chemat în judecată pe pârâții P.C. P.L., P.C. Poiana

Lacului, C.L.C. Poiana Lacului, C. Poiana Lacului, prin P. și S.A. Poiana

Lacului, solicitând instanței, prin hotărârea ce va pronunța, să anuleze

dispoziția nr. l48 din 30 iunie 2005 emisă de Primăria comunei Poiana Lacului;

să fie obligate pârâtele să-i restituie, în natură, suprafețele de teren de

4000 m.p. intravilan, fostă gospodărie bătrânească, situat în pct. „P.V.”; 1500

m.p. teren forestier în pct. „V.S.”; 2000 m.p. teren forestier situat în pct. „G.”,

500 m.p. teren forestier situat în pct. „C.”, precum și diferența până la

suprafața de 7,24 ha teren menționată în registrul agricol, situată pe raza

unor comune limitrofe, ce a făcut obiectul unor comasări; să fie obligată

pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului să emită dispoziție de

restituire, în echivalent, pentru toate construcțiile ce au fost preluate de

stat, în baza sentinței civile nr. l593/1955 pronunțată de fostul Tribunal

Popular al Raionului Vedea, regiunea Pitești.

Prin sentința civilă nr. 331 din 7

decembrie 2007, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamanta F.A. și a constatat că, pentru construcțiile deținute

de pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, situate pe raza comunei

Poiana Lacului, satul P.V., județul Argeș, reclamanta este îndreptățită la

măsuri reparatorii constând în bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu

acordul acesteia.

A fost obligată pârâta să emită, în

beneficiul reclamantei, dispoziție de restituire în echivalent potrivit celor

mai sus-arătate; s-a respins cererea privind anularea dispoziției nr. l48 din 30

iunie 2005.

La pronunțarea acestei sentințe,

Tribunalul a constatat următoarele:

Prin dispoziția nr. l48 din 30 iunie 2005

au fost respinse notificările prin care reclamanta a solicitat restituirea în

natură a terenului în suprafață de 1000 m.p. situat în satul Păduroiu Vale -

Poiana Lacului (fostul sediu C.A.P.) și acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent, pentru suprafața totală de 6,80 ha teren situată pe raza aceleiași

localități, precum pentru construcțiile preluate de stat în baza sentinței

civile nr. 1593/1955.

S-a reținut că terenul în suprafață de

5,5 ha a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind validat prin H.C.J.A.F.F. nr. 77/1991.

S-a constatat că imobilul, construcție,

casă compusă din camere, o marchiză, o bucătărie, baie, la data de 01 ianuarie 1990,

se afla în patrimoniul fostului C.A.P., patrimoniu care, în anul 1991, a fost

transmis pârâtei S.A. „P.”, constituită în baza Legii nr. 36/1991, motiv pentru

care notificarea și documentația aferentă au fost transmise, spre competentă

soluționare, unității deținătoare.

Reclamanta are calitatea de persoană

îndreptățită la restituire, în sensul cerut de dispozițiile art. 3 din Legea nr.

10/2001, fiind, în calitate de descendentă de gradul

I,

moștenitoarea defuncților Ț.G. și Ț.A., care, astfel cum

rezultă din Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole,

întocmit la data de 25 ianuarie 1948, au deținut pe raza comunei Păduroiu, sat

Păduroiu Vale, plasa Lunca Corbului, județul Argeș, terenuri în suprafață

totală de 72.400 m.p.

Prin sentința civilă nr. 1593/1955,

pronunțată de fostul Tribunal Popular al Raionului Vedea, s-a dispus, în baza

Decretului nr. 111/1950, trecerea în proprietatea statului a mai multor bunuri,

indicate în hotărârea respectivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 24

din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, persoana individualizată

în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus

în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub

nume de proprietar.

Prin titlul de proprietate nr. 129168

din 26 iulie 2004 eliberat în condițiile Legii fondului funciar, s-a făcut

dovada reconstituirii în favoarea reclamantei, alături de alte persoane, în

calitate de moștenitori ai autorilor Ț.G. și Ț.T., a dreptului de proprietate

pentru suprafața de 49.620 mp teren situat pe raza satului Păduroiu Vale,

comuna Poiana Lacului, din care, suprafața de 5.620 mp teren situat în

intravilanul localității.

Potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu

intră sub incidența prezentei legi, terenurile situate în extravilanul

localității la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere,

solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale

Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Rezultă, față de cele mai sus arătate,

că, caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 acoperă și acele terenuri din

intravilanul localității care nu au fost restituite persoanelor îndreptățite

până la intrarea în vigoare a actului normativ în discuție, respectiv 14

februarie 2001.

În speță, reclamanta nu a dovedit, în

mod cert, că terenurile menționate în notificări sunt situate în intravilanul

localității, că au fost preluate abuziv de stat, că sunt disponibile și că nu

au fost restituite, în întregime, persoanei îndreptățite, astfel încât a fost

respinsă cererea având ca obiect anularea dispoziției nr. 148/2005.

Aceasta, cu atât mai mut cu cât, în

cererea înregistrată sub nr. 6370/2007, reclamanta a făcut vorbire și de

terenuri cu vegetație forestieră cărora nu le sunt aplicabile dispozițiile art.

8 din Legea nr. 10/2001, republicată și, contrar celor dispuse, în mod repetat,

de instanță, partea nu a fost în măsură să individualizeze toate terenurile

revendicate, prin indicarea locului situării lor, suprafețelor, categoriei de

folosință și a vecinătăților.

În ce privește construcțiile ce au

făcut obiectul sentinței civile nr. 1953/1955, s-a dovedit că pârâta Societatea

Agricolă „P.” Poiana Lacului, înființată în baza Legii nr. 36/1991, prin

încheierea nr. 8/A din 09 iulie 1991, pronunțată de Judecătoria Pitești, este

persoană juridică deținătoare a acestora, în sensul art. 22 alin. (l) din Legea

nr. 10/2001, republicată, ca urmare a transmiterii, către aceasta, prin

protocolul din data de 26 iunie 1991, a patrimoniului fostului C.A.P. Poiana,

inclusiv a clădirii - sediu C.A.P. și a mai multor construcții situate în pct. „T.”.

Odată cu notificările și dispoziția nr.

l48/2005, astfel cum rezultă din adresa nr. 3445 din 06 iulie 2005, Primăria

comunei Poiana Lacului a transmis acestei pârâte și întreaga documentație

depusă de către reclamantă, deci, și sentința civilă nr. l593/1955 despre care

se face vorbire, expres, în preambulul dispoziției mai sus menționate, iar pe

parcursul procesului, cu actele de stare civilă, reclamanta a făcut dovada

calității de moștenitor legal al autorului Ț.G.

În aceste condiții, unitatea

deținătoare avea obligația, instituită prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001,

republicată, de a se pronunța prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată și să facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare

valorii construcțiilor.

Modalitatea de răspuns la notificare

cât și termenul în care trebuie sa aibă loc, sunt imperative, neavând caracter

de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de

legiuitor.

A considera că acțiunea cu privire la

această cerere este prematură sau inadmisibilă, astfel cum a invocat, prin

întâmpinare, pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, și a o respinge ca

atare, nu înseamnă numai un formalism nejustificat, dar și nesocotirea

caracterului reparatoriu al legii, precum și obstrucționarea persoanelor

îndreptățite în redobândirea drepturilor recunoscute de lege.

Or, de la data depunerii, cel puțin la

dosar, a actelor doveditoare prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001,

republicată, a trecut o perioadă mai mare decât termenul de 60 de zile prevăzut

de art. 25 din lege, luând, astfel, naștere dreptul reclamantei de a obține, pe

calea constrângerii judiciare, soluționarea notificării de către unitatea

deținătoare.

Pentru aceste argumente, constatând,

în raport cu dispozițiile art. l alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată,

că, pentru construcțiile deținute de pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana

Lacului, situate pe raza comunei Poiana Lacului, sat Păduroiu Vale, județul

Argeș, că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii constând în bunuri

sau servicii oferite în echivalent, cu acordul acesteia, în baza art. 25

Tribunalul a admis, în parte, acțiunea, cu obligarea unității deținătoare

pârâte să emită, în beneficiul părții, dispoziție de restituire în echivalent.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanta și pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, ambele fiind

respinse, prin decizia nr. 212/ A din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

În ceea ce privește apelul declarat de

reclamantă, s-a reținut că, in mod corect, instanța de fond a dat eficiență

dispozițiilor art. l 169 C. civ., considerând că, pentru întreg terenul de

49.620 m.p., situat pe raza satului Păduroiu Vale, comuna Poiana Lacului, din

care face parte și suprafața de 5.620 m.p. teren intravilan, s-a reconstituit

dreptul de proprietate, prin titlul de proprietate nr. l 29168 din 26 iulie 2004,

reclamantei împreună cu alte persoane îndreptățite, în calitate de moștenitori

ai autorilor Ț.G. și Ț.T.

Este adevărat ca prin cererea de

repunere pe rol formulată în vederea continuării judecății, apelanta-reclamantă

F.A. și-a precizat obiectul acțiunii sale, arătând că suprafața totală a

terenurilor revendicate în natură și situate în comuna Poiana Lacului, satul Păduroiu,

trebuie să totalizeze suprafața de 7,24 ha potrivit evidențelor din registrul

agricol și adeverinței de la arhivele naționale.

Întrucât apelanta-reclamantă F.A. a

rămas pasivă în legătură cu precizarea suprafeței cu vecinătăți și a categoriei

de folosință pentru întreaga suprafață de 7,24 ha menționată în cererea

precizatoare, instanța de fond, cu adresa nr. 5736/109/2005, în baza rolului

activ prevăzut de art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a solicitat acesteia

să procedeze la efectuarea respectivelor mențiuni.

Instanța a revenit cu aceeași

solicitare către apelanta-reclamantă și cum, la termenele ulterioare, părțile

au lipsit, s-a trecut la soluționarea pricinii.

Întrucât, nici în apel, această stare

de fapt, prin probele administrate, nu s-a schimbat, rezultă că, în mod corect,

instanța de fond a reținut că apelantei-reclamante i-a fost reconstituit, în

totalitate, dreptul de proprietate după procedura instituită de Legea fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și

prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar

nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările

ulterioare.

Curtea a reținut în plus, față de

prima instanță, că prin adresa nr. 7365 din 29 octombrie 2007, Primăria comunei

Poiana Lacului a menționat că apelantei-reclamante i-au fost retrocedate

terenurile în baza Legii nr. 18/1991, conform hotărârii Comisiei județene nr. 77

din 02 septembrie 1991, anexa

II,

poz. 34, pentru suprafața

totală de 4,90 ha, fiind eliberat titlul de proprietate nr. 129168/2004, pentru

suprafața totală de 4,96 ha teren agricol.

În aceeași adresă se mai arată că,

prin Legea nr. 1/2000, i s-a reconstituit aceleiași apelante-reclamante dreptul

de proprietate și pentru diferența de 1,22 ha., fiind validată prin hotărârea

Comisiei județene nr. 1385/2004, anexa 39, poziția 57.

De altfel, din cuprinsul anexei nr. 77

din 02 septembrie 1991, ce cuprinde contestațiile persoanelor împotriva

propunerilor Comisiei comunale Poiana Lacului de reconstituire a dreptului de

proprietate în baza Legii fondului funciar, la nr. curent 172, rezultă că,

pentru moștenitorii defuncților Ț.G. și Ț.A., s-a admis contestația acestora,

în sensul reținerii împrejurării că autorii lor au posedat suprafața totală de

5,90 ha, din care 4,90 ha teren agricol, ce a făcut obiectul H.C.M. nr. 308/1953,

și suprafața de 1,11 ha pădure, urmând să li se reconstituie dreptul de

proprietate pentru 1,00 ha pădure, iar pentru suprafața de 4,40 ha să primească

acțiuni la I.A.S. Pitești, precum și 0,50 ha. teren în proprietate.

Aceste suprafețe de teren corespund

evidenței din registrul agricol din anii 1948-1951, situație rezultată din

aceleași documente amintite mai sus, astfel încât problema reconstituirii

dreptului de proprietate a fost rezolvată, integral, după procedura instituită

de Legea fondului funciar.

Prin urmare, în mod corect, instanța

de fond a reținut că, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub

incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localității la data

preluării abuzive sau la data notificării, iar în privința caracterului

reparatoriu al Legii nr. 10/2001, ale cărei dispoziții acoperă și terenuri din

intravilanul localității care nu au fost restituite persoanelor îndreptățite

până la intrarea în vigoare a acesteia, reclamanta trebuia să facă dovada, cu

certitudine, că terenurile menționate în notificări sunt situate în

intravilanul localității și că au fost preluate abuziv de stat, că sunt disponibile

și că nu au fost restituite în întregime persoanei îndreptățite.

Prin cererea de repunere pe rol

înregistrată sub nr. 6370 din 08 iunie 2007, însă, reclamanta face vorbire și

de terenuri forestiere situate în pct. „V.S.”, pct. „G.” și pct. „C.”, cărora

nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Cum numai prin adiția acestor terenuri

forestiere se depășește suprafața de teren reconstituită în baza Legii fondului

funciar, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel

încât, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul

apelantei-reclamante formulat împotriva sentinței sus-menționate.

Apelul formulat de către

apelanta-pârâtă Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, județul Argeș, a fost

considerat, de asemenea, nefondat.

În esență, s-a considerat, din probele

administrate, că toate clădirile ce au aparținut autorului apelantei-reclamante

F.A., Ț.G., au fost preluate de Primărie, funcționând, în acestea, Procuratura,

intrând apoi în patrimoniul C.A.P.-ului Păduroiu, unificat ulterior cu C.A.P.

Poiana Lacului.

Or, bunurile predate, existente în

patrimoniul fostului C.A.P. Poiana Lacului, către Societatea Agricolă „P.” sunt

cele prevăzute în „Actul de protocol” din 30 iunie 1991, la care este anexată „Situația”

evidenței bilanțiere la 31 martie  1991 privind patrimoniul aceluiași C.A.P.,

care se preia de societatea agricolă amintită mai sus.

În consecință, în mod corect, instanța

de fond a reținut că s-a făcut dovada transmiterii, către apelanta-pârâtă

Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, prin protocolul din data de 26 iunie 1991,

patrimoniului fostului C.A.P. Poiana Lacului, inclusiv clădirile din litigiu.

Prin urmare, unitatea deținătoare avea

obligația ca, în baza art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, să emită

decizie motivată și să facă ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii construcțiilor.

Față de aceste considerente, și acest

apel a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta F.A., criticând-o pentru următoarele motive:

1.

Instanța a încălcat dispozițiile art. 129

alin. (5) Cod procedură civilă întrucât nu a stăruit, prin toate mijloacele,

pentru aflarea adevărului, chiar dacă a ordonat probe din oficiu.

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Recurenta arată că, deși se reține

calitatea acesteia, de persoană

Îndreptățită la măsuri reparatorii,

instanțele consideră ca nu are dreptul la suprafața solicitată pentru că ar fi

uzat de procedura prevăzuta de Legea nr. 18/1991 și ar fi primit întreaga

suprafață pretinsă.

La cererea instanței, a propus doi

martori cu care a probat faptul că autorul său a deținut aproape 1 ha teren în

vatra casei.

Expertiza dispusă de către instanță a

concluzionat ca Ț.G. a deținut 8.775 m.p. teren curți-construcții și grădină,

iar reclamanta a fost validată și pusă în posesie cu suprafața de 5620 m.p.

Prin urmare, pentru restul suprafeței,

așa cum este identificată în schiță, nu a fost validată și pusă în posesie.

Instanța a încălcat prevederile Legii nr.

10/2001, considerând ca cererea reclamantei nu poate fi primită, cu motivarea

că aceasta ar fi solicitat terenuri în extravilan, care nu pot face obiectul

legii menționate.

analizat cererea formulată în apel, așa cum a fost motivată, și anume

restituirea în natura a întregului teren din vatra casei sau acordarea de

despăgubiri în cazul reținerii că nu este posibilă restituirea în natură.

Față de probele care au fost

administrate, în speță, surprinde motivarea instanței de apel ca reclamanta

trebuia să facă dovada, cu certitudine, că terenurile menționate în notificări

sunt situate în intravilanul localității Păduroiu.

Partea a probat întinderea terenului

cu destinația curte și grădină pe care autorul său a avut construcțiile ce au

făcut obiectul sentinței civile nr. 1953/1955.

Analizând decizia atacată, în raport

de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru

susținerile referitoare la încălcarea art. 129 alin. (5) din același cod, pct. 7

pentru critica privind nemotivarea pretențiilor formulate în apel și pct. 9

pentru cele privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a celor în

materie de sarcină a probei, înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

principiului rolului activ al instanței, reglementat de art. 129 C. proc. civ.,

este insuficient dezvoltată întrucât recurenta s-a limitat să arate că instanța

nu a insistat în administrarea probelor care să o conducă la aflarea

adevărului, fără să menționeze, însă, ce probe ar fi trebuit încuviințate în

acest sens.

Pe de altă parte, nu se poate reține

încălcarea rolului activ al instanței în materie de probatoriu deoarece aceasta

a supus dezbaterii, din oficiu, și a încuviințat proba cu expertiză tehnică

pentru identificarea construcțiilor deținute de Societatea Agricolă P.L. în

raport de cele menționate în actul de preluare a imobilelor pretinse în litigiu

și a terenului aferent, precum și proba testimonială, în dovedirea regimului

juridic al acestor bunuri, declarațiile martorilor propuși de reclamantă fiind

consemnate și depuse la dosar.

Ca urmare, nu se poate reține că

instanța nu a administrat toate probele necesare soluționării juste și în

condițiile legii a cauzei cu care a fost învestită, nefiind întrunite, astfel,

cerințele motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., text

de lege care reglementează, ca motiv de recurs, încălcarea formelor de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același

cod.

De asemenea, partea avea posibilitatea

să solicite și alte probe față de cele administrate, dacă aprecia că sunt

necesare în susținerea apelului, obligația dovedirii pretențiilor revenindu-i

acesteia, în condițiile art. 1169 C. civ. Nu a procedat în acest sens,

dimpotrivă, expertiza a fost pusă în discuție din oficiu, de către instanță,

cum deja s-a arătat, iar proba testimonială, singura probă solicitată de

reclamantă, a fost încuviințată și administrată.

În realitate, recurenta este

nemulțumită de modalitatea instanței de interpretare a probelor administrate,

susținând, în recurs, schimbarea situației de fapt în raport de aceste probe,

în legătură cu suprafața de teren din litigiul de față care i-a fost reconstituită,

în opinia sa, nu integral, așa cum a stabilit Curtea de Apel.

Or, aceste susțineri, care tind la

reevaluarea situației de fapt, în raport de probele administrate, nu mai pot fi

examinate de prezenta instanță, față de structura actuală a recursului, motivul

de casare care permitea o  asemenea verificare, prevăzut de art. 304 pct. ll C.

proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

situării imobilelor pretinse, într-adevăr, față de dispozițiile art. 1169 C.

civ., enunțate mai sus, aceasta revine celui care afirmă o pretenție în

justiție, în consecință, apelantei reclamante.

În plus, dispozițiile art. 8 alin. (l)

din Legea nr. 10/2001 prevăd, drept cerință pentru incidența acestei legi, ca

terenurile pretinse prin notificare să fie situate în intravilan, cele din

extravilan fiind înlăturate de la aplicarea actului normativ, după cum rezultă

din conținutul expres al textului de lege.

Ca urmare, recurenta trebuia să

dovedească, printre altele, că terenurile solicitate sunt situate în

intravilan.

Curtea a reținut că reclamantei,

alături de alți moștenitori ai proprietarilor deposedați, li s-a reconstituit

dreptul de proprietate pentru întregul teren deținut de autorii lor, potrivit

evidențelor din registrul agricol, pentru perioada 1948-1951, respectiv 4,96

ha, prin titlul de proprietate nr. l29168/2004, emis în baza Legii nr. 18/1991,

și 1,22 ha, în baza Legii nr. 1/2000, conform hotărârii Comisiei județene nr. 1385/2004,

anexa 39, poziția 57.

Pentru diferența de teren de până la

7,24 ha, solicitată de parte prin cererea precizatoare de pusă la instanța de

fond, Curtea a constatat că, nici la judecata în fond și nici în calea de atac,

reclamanta nu a identificat imobilele, prin menționarea categoriei de folosință

și a vecinătăților, deși i s-au acordat mai multe termene în acest sens.

Pe de altă parte, prin cererea de

repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantă, în același dosar, aceasta a

solicitat terenuri forestiere (în pct. „V.S.”, „G.” și „C.”), pentru care nu

sunt aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În concluzie, partea nu a probat că

terenurile pretinse prin notificare sunt situate în intravilan, că au fost

preluate abuziv de stat, că sunt disponibile și că nu au fost restituite, în

întregime, persoanelor îndreptățite.

Punctul de vedere al Curții asupra

neprobării elementelor sus-menționate, vizând situația de fapt rezultată în

urma probelor deja administrate, nu mai poate fi repus în discuție pentru argumentele

deja arătate, referitoare la abrogarea motivului de casare prevăzut de art. 304

pct. ll C. proc. civ.

Prin urmare, întinderea suprafeței de

teren deținută de autorul reclamantei în intravilan, respectiv 8.775 m.p., după

cum pretinde partea, nu are relevanță și nu constituie un argument în sine

pentru ca aceasta să beneficieze de diferența de teren cu privire la care

susține că nu a fost pusă în posesie (2.955 m.p.), raportat la terenul

reconstituit, de 5620 m.p.

Pentru ca să obțină reparația prevăzut

de legea specială în discuție, reclamanta trebuia să dovedească îndeplinirea

cumulativă a tuturor cerințelor prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel cum au

fost enunțate de instanțele anterioare și cu privire la care s-a reținut lipsa

administrării dovezilor concludente în acest sens.

Astfel, mai întâi, reclamanta trebuia

să individualizeze, în notificare, imobilele solicitate, potrivit art. 22 alin.

(2) din legea în forma actuală, să dovedească faptul că sunt situate în

intravilan, conform art. 8 alin. (l), că nu au fost deja restituite, potrivit art.

l alin. (l) și că sunt disponibile (în ceea ce privește modalitatea de

reparație în natură), conform art. 10 din actul normativ respectiv.

Cum instanța de apel a considerat că

imobile pretinse nu au fost identificate, potrivit cerințelor legale, și nu

s-au probat celelalte condiții enumerate mai sus, aspect ce nu mai poate fi

contestat, cu succes, de reclamantă, în prezent, în mod corect, a constatat că

nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură

sau în echivalent a acestor bunuri.

De asemenea, Curtea a procedat la

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 8 alin. (l) din aceeași lege, înlăturând

aplicarea actului normativ în cazul terenurilor forestiere (oricum insuficient

identificate), terenuri ce s-ar fi putut obține doar în cadrul procedurii

speciale prevăzute de Legea nr. 1/2000.

În consecință, nu se poate reține, în

sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încălcarea sau înlăturarea greșită a

vreunui text din Legea nr. 10/2001, inclusiv a dispozițiilor art. 9 și 10, care

vizează acordarea măsurilor reparatorii, în natură sau echivalent, reclamanta

neputând beneficia de aceste măsuri, în absența probării îndeplinirii

cerințelor menționate în cuprinsul său.

pretențiilor apelantei reclamante în legătură cu acordarea măsurilor

reparatorii în natură sau în echivalent, formulate prin cererea de apel, Înalta

Curte nu poate reține temeinicia acestei critici.

Instanța de apel, nu numai că a

justificat, în fapt și în drept, argumentele pentru care a confirmat soluția

primei instanțe, dar a și complinit considerentele sentinței, prin raportare și

la alte probe care nu au fost avute în vedere de această instanță sau care au

completat probatoriul administrat la fond, conform celor expuse în precedent.

Prin această motivare, a răspuns,

complet și convingător, prin raportarea situației de fapt la probele

administrate și la dispozițiile legale incidente, motivelor de apel formulate

de reclamantă, expunând argumentele pentru care aceasta nu poate beneficia de

măsurile reparatorii prevăzute de legea în discuție.

Ca atare, nu sunt îndeplinite nici

cerințele motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

Curtea pronunțând o decizie cu respectarea art. 261 pct. 5 din același cod, în

ceea ce privește modalitatea de redactare a considerentelor ce au stat la baza

respingerii apelului declarat de reclamantă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată cu respectarea rolului

activ al instanței, a dispozițiilor legale în materie și redactată

corespunzător cerințelor procedurale reglementate în acest scop, astfel încât,

în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat,

nefiind îndeplinite condițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta F.A. împotriva deciziei nr. 212 /A din 20 octombrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

23 aprilie 2010.