ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2462/2010

Asupra cauzei civile de față, constată: Prin acțiunea înregistrată la data de 04 august 2005, pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, astfel cum a fost precizată, reclamanta F.A. a chemat în judecată pe pârâții P.C. P.L., P.C. Poiana Lacului, C.L.C. Poiana Lacului, C. Poiana Lacului, prin P. și S.A. Poiana Lacului, solicitând instanței, prin hotărârea ce va pronunța, să anuleze dispoziția nr. l48 din 30 iunie 2005 emisă de Primăria comunei Poiana Lacului; să fie obligate pârâtele să-i restituie, în natură, suprafețele de teren de 4000 m.p. intravilan, fostă gospodărie bătrânească, situat în pct. „P.V.”; 1500 m.p. teren forestier în pct. „V.S.”; 2000 m.p. teren forestier situat în pct. „G.”, 500 m.p.

teren forestier situat în pct. „C.”, precum și diferența până la suprafața de 7,24 ha teren menționată în registrul agricol, situată pe raza unor comune limitrofe, ce a făcut obiectul unor comasări; să fie obligată pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului să emită dispoziție de restituire, în echivalent, pentru toate construcțiile ce au fost preluate de stat, în baza sentinței civile nr. l593/1955 pronunțată de fostul Tribunal Popular al Raionului Vedea, regiunea Pitești. Prin sentința civilă nr. 331 din 7 decembrie 2007, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta F.A. și a constatat că, pentru construcțiile deținute de pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, situate pe raza comunei Poiana Lacului, satul P.V., județul Argeș, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii constând în bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul acesteia.

A fost obligată pârâta să emită, în beneficiul reclamantei, dispoziție de restituire în echivalent potrivit celor mai sus-arătate; s-a respins cererea privind anularea dispoziției nr. l48 din 30 iunie 2005. La pronunțarea acestei sentințe, Tribunalul a constatat următoarele: Prin dispoziția nr. l48 din 30 iunie 2005 au fost respinse notificările prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 1000 m.p. situat în satul Păduroiu Vale - Poiana Lacului (fostul sediu C.A.P.) și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru suprafața totală de 6,80 ha teren situată pe raza aceleiași localități, precum pentru construcțiile preluate de stat în baza sentinței civile nr. 1593/1955.

S-a reținut că terenul în suprafață de 5,5 ha a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind validat prin H.C.J.A.F.F. nr. 77/1991. S-a constatat că imobilul, construcție, casă compusă din camere, o marchiză, o bucătărie, baie, la data de 01 ianuarie 1990, se afla în patrimoniul fostului C.A.P., patrimoniu care, în anul 1991, a fost transmis pârâtei S.A. „P.”, constituită în baza Legii nr. 36/1991, motiv pentru care notificarea și documentația aferentă au fost transmise, spre competentă soluționare, unității deținătoare. Reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în sensul cerut de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind, în calitate de descendentă de gradul I, moștenitoarea defuncților Ț.G.

și Ț.A., care, astfel cum rezultă din Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole, întocmit la data de 25 ianuarie 1948, au deținut pe raza comunei Păduroiu, sat Păduroiu Vale, plasa Lunca Corbului, județul Argeș, terenuri în suprafață totală de 72.400 m.p. Prin sentința civilă nr. 1593/1955, pronunțată de fostul Tribunal Popular al Raionului Vedea, s-a dispus, în baza Decretului nr. 111/1950, trecerea în proprietatea statului a mai multor bunuri, indicate în hotărârea respectivă. În conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Prin titlul de proprietate nr. 129168 din 26 iulie 2004 eliberat în condițiile Legii fondului funciar, s-a făcut dovada reconstituirii în favoarea reclamantei, alături de alte persoane, în calitate de moștenitori ai autorilor Ț.G. și Ț.T., a dreptului de proprietate pentru suprafața de 49.620 mp teren situat pe raza satului Păduroiu Vale, comuna Poiana Lacului, din care, suprafața de 5.620 mp teren situat în intravilanul localității.

Potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Rezultă, față de cele mai sus arătate, că, caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 acoperă și acele terenuri din intravilanul localității care nu au fost restituite persoanelor îndreptățite până la intrarea în vigoare a actului normativ în discuție, respectiv 14 februarie 2001. În speță, reclamanta nu a dovedit, în mod cert, că terenurile menționate în notificări sunt situate în intravilanul localității, că au fost preluate abuziv de stat, că sunt disponibile și că nu au fost restituite, în întregime, persoanei îndreptățite, astfel încât a fost respinsă cererea având ca obiect anularea dispoziției nr. 148/2005.

Aceasta, cu atât mai mut cu cât, în cererea înregistrată sub nr. 6370/2007, reclamanta a făcut vorbire și de terenuri cu vegetație forestieră cărora nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată și, contrar celor dispuse, în mod repetat, de instanță, partea nu a fost în măsură să individualizeze toate terenurile revendicate, prin indicarea locului situării lor, suprafețelor, categoriei de folosință și a vecinătăților. În ce privește construcțiile ce au făcut obiectul sentinței civile nr. 1953/1955, s-a dovedit că pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, înființată în baza Legii nr. 36/1991, prin încheierea nr. 8/A din 09 iulie 1991, pronunțată de Judecătoria Pitești, este persoană juridică deținătoare a acestora, în sensul art. 22 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, ca urmare a transmiterii, către aceasta, prin protocolul din data de 26 iunie 1991, a patrimoniului fostului C.A.P.

Poiana, inclusiv a clădirii - sediu C.A.P. și a mai multor construcții situate în pct. „T.”. Odată cu notificările și dispoziția nr. l48/2005, astfel cum rezultă din adresa nr. 3445 din 06 iulie 2005, Primăria comunei Poiana Lacului a transmis acestei pârâte și întreaga documentație depusă de către reclamantă, deci, și sentința civilă nr. l593/1955 despre care se face vorbire, expres, în preambulul dispoziției mai sus menționate, iar pe parcursul procesului, cu actele de stare civilă, reclamanta a făcut dovada calității de moștenitor legal al autorului Ț.G. În aceste condiții, unitatea deținătoare avea obligația, instituită prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se pronunța prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată și să facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii construcțiilor.

Modalitatea de răspuns la notificare cât și termenul în care trebuie sa aibă loc, sunt imperative, neavând caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor. A considera că acțiunea cu privire la această cerere este prematură sau inadmisibilă, astfel cum a invocat, prin întâmpinare, pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, și a o respinge ca atare, nu înseamnă numai un formalism nejustificat, dar și nesocotirea caracterului reparatoriu al legii, precum și obstrucționarea persoanelor îndreptățite în redobândirea drepturilor recunoscute de lege. Or, de la data depunerii, cel puțin la dosar, a actelor doveditoare prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, a trecut o perioadă mai mare decât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din lege, luând, astfel, naștere dreptul reclamantei de a obține, pe calea constrângerii judiciare, soluționarea notificării de către unitatea deținătoare.

Pentru aceste argumente, constatând, în raport cu dispozițiile art. l alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, că, pentru construcțiile deținute de pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, situate pe raza comunei Poiana Lacului, sat Păduroiu Vale, județul Argeș, că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii constând în bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul acesteia, în baza art. 25 Tribunalul a admis, în parte, acțiunea, cu obligarea unității deținătoare pârâte să emită, în beneficiul părții, dispoziție de restituire în echivalent. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, ambele fiind respinse, prin decizia nr. 212/ A din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, s-a reținut că, in mod corect, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. l 169 C. civ., considerând că, pentru întreg terenul de 49.620 m.p., situat pe raza satului Păduroiu Vale, comuna Poiana Lacului, din care face parte și suprafața de 5.620 m.p. teren intravilan, s-a reconstituit dreptul de proprietate, prin titlul de proprietate nr. l 29168 din 26 iulie 2004, reclamantei împreună cu alte persoane îndreptățite, în calitate de moștenitori ai autorilor Ț.G. și Ț.T. Este adevărat ca prin cererea de repunere pe rol formulată în vederea continuării judecății, apelanta-reclamantă F.A. și-a precizat obiectul acțiunii sale, arătând că suprafața totală a terenurilor revendicate în natură și situate în comuna Poiana Lacului, satul Păduroiu, trebuie să totalizeze suprafața de 7,24 ha potrivit evidențelor din registrul agricol și adeverinței de la arhivele naționale.

Întrucât apelanta-reclamantă F.A. a rămas pasivă în legătură cu precizarea suprafeței cu vecinătăți și a categoriei de folosință pentru întreaga suprafață de 7,24 ha menționată în cererea precizatoare, instanța de fond, cu adresa nr. 5736/109/2005, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a solicitat acesteia să procedeze la efectuarea respectivelor mențiuni. Instanța a revenit cu aceeași solicitare către apelanta-reclamantă și cum, la termenele ulterioare, părțile au lipsit, s-a trecut la soluționarea pricinii.

Întrucât, nici în apel, această stare de fapt, prin probele administrate, nu s-a schimbat, rezultă că, în mod corect, instanța de fond a reținut că apelantei-reclamante i-a fost reconstituit, în totalitate, dreptul de proprietate după procedura instituită de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare. Curtea a reținut în plus, față de prima instanță, că prin adresa nr. 7365 din 29 octombrie 2007, Primăria comunei Poiana Lacului a menționat că apelantei-reclamante i-au fost retrocedate terenurile în baza Legii nr. 18/1991, conform hotărârii Comisiei județene nr. 77 din 02 septembrie 1991, anexa II, poz.

34, pentru suprafața totală de 4,90 ha, fiind eliberat titlul de proprietate nr. 129168/2004, pentru suprafața totală de 4,96 ha teren agricol. În aceeași adresă se mai arată că, prin Legea nr. 1/2000, i s-a reconstituit aceleiași apelante-reclamante dreptul de proprietate și pentru diferența de 1,22 ha., fiind validată prin hotărârea Comisiei județene nr. 1385/2004, anexa 39, poziția 57. De altfel, din cuprinsul anexei nr. 77 din 02 septembrie 1991, ce cuprinde contestațiile persoanelor împotriva propunerilor Comisiei comunale Poiana Lacului de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar, la nr. curent 172, rezultă că, pentru moștenitorii defuncților Ț.G. și Ț.A., s-a admis contestația acestora, în sensul reținerii împrejurării că autorii lor au posedat suprafața totală de 5,90 ha, din care 4,90 ha teren agricol, ce a făcut obiectul H.C.M.

nr. 308/1953, și suprafața de 1,11 ha pădure, urmând să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru 1,00 ha pădure, iar pentru suprafața de 4,40 ha să primească acțiuni la I.A.S. Pitești, precum și 0,50 ha. teren în proprietate. Aceste suprafețe de teren corespund evidenței din registrul agricol din anii 1948-1951, situație rezultată din aceleași documente amintite mai sus, astfel încât problema reconstituirii dreptului de proprietate a fost rezolvată, integral, după procedura instituită de Legea fondului funciar.

Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive sau la data notificării, iar în privința caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001, ale cărei dispoziții acoperă și terenuri din intravilanul localității care nu au fost restituite persoanelor îndreptățite până la intrarea în vigoare a acesteia, reclamanta trebuia să facă dovada, cu certitudine, că terenurile menționate în notificări sunt situate în intravilanul localității și că au fost preluate abuziv de stat, că sunt disponibile și că nu au fost restituite în întregime persoanei îndreptățite.

Prin cererea de repunere pe rol înregistrată sub nr. 6370 din 08 iunie 2007, însă, reclamanta face vorbire și de terenuri forestiere situate în pct. „V.S.”, pct. „G.” și pct. „C.”, cărora nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Cum numai prin adiția acestor terenuri forestiere se depășește suprafața de teren reconstituită în baza Legii fondului funciar, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul apelantei-reclamante formulat împotriva sentinței sus-menționate. Apelul formulat de către apelanta-pârâtă Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, județul Argeș, a fost considerat, de asemenea, nefondat.

În esență, s-a considerat, din probele administrate, că toate clădirile ce au aparținut autorului apelantei-reclamante F.A., Ț.G., au fost preluate de Primărie, funcționând, în acestea, Procuratura, intrând apoi în patrimoniul C.A.P.-ului Păduroiu, unificat ulterior cu C.A.P. Poiana Lacului. Or, bunurile predate, existente în patrimoniul fostului C.A.P. Poiana Lacului, către Societatea Agricolă „P.” sunt cele prevăzute în „Actul de protocol” din 30 iunie 1991, la care este anexată „Situația” evidenței bilanțiere la 31 martie 1991 privind patrimoniul aceluiași C.A.P., care se preia de societatea agricolă amintită mai sus. În consecință, în mod corect, instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada transmiterii, către apelanta-pârâtă Societatea Agricolă „P.” Poiana Lacului, prin protocolul din data de 26 iunie 1991, patrimoniului fostului C.A.P.

Poiana Lacului, inclusiv clădirile din litigiu. Prin urmare, unitatea deținătoare avea obligația ca, în baza art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, să emită decizie motivată și să facă ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii construcțiilor. Față de aceste considerente, și acest apel a fost respins, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F.A., criticând-o pentru următoarele motive: 1. Instanța a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) Cod procedură civilă întrucât nu a stăruit, prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului, chiar dacă a ordonat probe din oficiu. 2. De asemenea, a încălcat și dispozițiile Legii nr. 10/2001. Recurenta arată că, deși se reține calitatea acesteia, de persoană Îndreptățită la măsuri reparatorii, instanțele consideră ca nu are dreptul la suprafața solicitată pentru că ar fi uzat de procedura prevăzuta de Legea nr. 18/1991 și ar fi primit întreaga suprafață pretinsă.

La cererea instanței, a propus doi martori cu care a probat faptul că autorul său a deținut aproape 1 ha teren în vatra casei. Expertiza dispusă de către instanță a concluzionat ca Ț.G. a deținut 8.775 m.p. teren curți-construcții și grădină, iar reclamanta a fost validată și pusă în posesie cu suprafața de 5620 m.p. Prin urmare, pentru restul suprafeței, așa cum este identificată în schiță, nu a fost validată și pusă în posesie. Instanța a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, considerând ca cererea reclamantei nu poate fi primită, cu motivarea că aceasta ar fi solicitat terenuri în extravilan, care nu pot face obiectul legii menționate. 3. În realitate, instanța nu a analizat cererea formulată în apel, așa cum a fost motivată, și anume restituirea în natura a întregului teren din vatra casei sau acordarea de despăgubiri în cazul reținerii că nu este posibilă restituirea în natură.

Față de probele care au fost administrate, în speță, surprinde motivarea instanței de apel ca reclamanta trebuia să facă dovada, cu certitudine, că terenurile menționate în notificări sunt situate în intravilanul localității Păduroiu. Partea a probat întinderea terenului cu destinația curte și grădină pe care autorul său a avut construcțiile ce au făcut obiectul sentinței civile nr. 1953/1955. Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru susținerile referitoare la încălcarea art. 129 alin. (5) din același cod, pct. 7 pentru critica privind nemotivarea pretențiilor formulate în apel și pct. 9 pentru cele privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a celor în materie de sarcină a probei, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Critica referitoare la încălcarea principiului rolului activ al instanței, reglementat de art. 129 C. proc.

civ., este insuficient dezvoltată întrucât recurenta s-a limitat să arate că instanța nu a insistat în administrarea probelor care să o conducă la aflarea adevărului, fără să menționeze, însă, ce probe ar fi trebuit încuviințate în acest sens. Pe de altă parte, nu se poate reține încălcarea rolului activ al instanței în materie de probatoriu deoarece aceasta a supus dezbaterii, din oficiu, și a încuviințat proba cu expertiză tehnică pentru identificarea construcțiilor deținute de Societatea Agricolă P.L. în raport de cele menționate în actul de preluare a imobilelor pretinse în litigiu și a terenului aferent, precum și proba testimonială, în dovedirea regimului juridic al acestor bunuri, declarațiile martorilor propuși de reclamantă fiind consemnate și depuse la dosar.

Ca urmare, nu se poate reține că instanța nu a administrat toate probele necesare soluționării juste și în condițiile legii a cauzei cu care a fost învestită, nefiind întrunite, astfel, cerințele motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., text de lege care reglementează, ca motiv de recurs, încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod. De asemenea, partea avea posibilitatea să solicite și alte probe față de cele administrate, dacă aprecia că sunt necesare în susținerea apelului, obligația dovedirii pretențiilor revenindu-i acesteia, în condițiile art. 1169 C. civ. Nu a procedat în acest sens, dimpotrivă, expertiza a fost pusă în discuție din oficiu, de către instanță, cum deja s-a arătat, iar proba testimonială, singura probă solicitată de reclamantă, a fost încuviințată și administrată.

În realitate, recurenta este nemulțumită de modalitatea instanței de interpretare a probelor administrate, susținând, în recurs, schimbarea situației de fapt în raport de aceste probe, în legătură cu suprafața de teren din litigiul de față care i-a fost reconstituită, în opinia sa, nu integral, așa cum a stabilit Curtea de Apel. Or, aceste susțineri, care tind la reevaluarea situației de fapt, în raport de probele administrate, nu mai pot fi examinate de prezenta instanță, față de structura actuală a recursului, motivul de casare care permitea o asemenea verificare, prevăzut de art. 304 pct. ll C. proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. 2. Referitor la sarcina probei locului situării imobilelor pretinse, într-adevăr, față de dispozițiile art. 1169 C. civ., enunțate mai sus, aceasta revine celui care afirmă o pretenție în justiție, în consecință, apelantei reclamante.

În plus, dispozițiile art. 8 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 prevăd, drept cerință pentru incidența acestei legi, ca terenurile pretinse prin notificare să fie situate în intravilan, cele din extravilan fiind înlăturate de la aplicarea actului normativ, după cum rezultă din conținutul expres al textului de lege. Ca urmare, recurenta trebuia să dovedească, printre altele, că terenurile solicitate sunt situate în intravilan.

Curtea a reținut că reclamantei, alături de alți moștenitori ai proprietarilor deposedați, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întregul teren deținut de autorii lor, potrivit evidențelor din registrul agricol, pentru perioada 1948-1951, respectiv 4,96 ha, prin titlul de proprietate nr. l29168/2004, emis în baza Legii nr. 18/1991, și 1,22 ha, în baza Legii nr. 1/2000, conform hotărârii Comisiei județene nr. 1385/2004, anexa 39, poziția 57. Pentru diferența de teren de până la 7,24 ha, solicitată de parte prin cererea precizatoare de pusă la instanța de fond, Curtea a constatat că, nici la judecata în fond și nici în calea de atac, reclamanta nu a identificat imobilele, prin menționarea categoriei de folosință și a vecinătăților, deși i s-au acordat mai multe termene în acest sens.

Pe de altă parte, prin cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantă, în același dosar, aceasta a solicitat terenuri forestiere (în pct. „V.S.”, „G.” și „C.”), pentru care nu sunt aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. În concluzie, partea nu a probat că terenurile pretinse prin notificare sunt situate în intravilan, că au fost preluate abuziv de stat, că sunt disponibile și că nu au fost restituite, în întregime, persoanelor îndreptățite. Punctul de vedere al Curții asupra neprobării elementelor sus-menționate, vizând situația de fapt rezultată în urma probelor deja administrate, nu mai poate fi repus în discuție pentru argumentele deja arătate, referitoare la abrogarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. ll C. proc.

civ. Prin urmare, întinderea suprafeței de teren deținută de autorul reclamantei în intravilan, respectiv 8.775 m.p., după cum pretinde partea, nu are relevanță și nu constituie un argument în sine pentru ca aceasta să beneficieze de diferența de teren cu privire la care susține că nu a fost pusă în posesie (2.955 m.p.), raportat la terenul reconstituit, de 5620 m.p. Pentru ca să obțină reparația prevăzut de legea specială în discuție, reclamanta trebuia să dovedească îndeplinirea cumulativă a tuturor cerințelor prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost enunțate de instanțele anterioare și cu privire la care s-a reținut lipsa administrării dovezilor concludente în acest sens.

Astfel, mai întâi, reclamanta trebuia să individualizeze, în notificare, imobilele solicitate, potrivit art. 22 alin. (2) din legea în forma actuală, să dovedească faptul că sunt situate în intravilan, conform art. 8 alin. (l), că nu au fost deja restituite, potrivit art. l alin. (l) și că sunt disponibile (în ceea ce privește modalitatea de reparație în natură), conform art. 10 din actul normativ respectiv. Cum instanța de apel a considerat că imobile pretinse nu au fost identificate, potrivit cerințelor legale, și nu s-au probat celelalte condiții enumerate mai sus, aspect ce nu mai poate fi contestat, cu succes, de reclamantă, în prezent, în mod corect, a constatat că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură sau în echivalent a acestor bunuri.

De asemenea, Curtea a procedat la aplicarea corectă a dispozițiilor art. 8 alin. (l) din aceeași lege, înlăturând aplicarea actului normativ în cazul terenurilor forestiere (oricum insuficient identificate), terenuri ce s-ar fi putut obține doar în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 1/2000. În consecință, nu se poate reține, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încălcarea sau înlăturarea greșită a vreunui text din Legea nr. 10/2001, inclusiv a dispozițiilor art. 9 și 10, care vizează acordarea măsurilor reparatorii, în natură sau echivalent, reclamanta neputând beneficia de aceste măsuri, în absența probării îndeplinirii cerințelor menționate în cuprinsul său. 3. Referitor la nemotivarea pretențiilor apelantei reclamante în legătură cu acordarea măsurilor reparatorii în natură sau în echivalent, formulate prin cererea de apel, Înalta Curte nu poate reține temeinicia acestei critici.

Instanța de apel, nu numai că a justificat, în fapt și în drept, argumentele pentru care a confirmat soluția primei instanțe, dar a și complinit considerentele sentinței, prin raportare și la alte probe care nu au fost avute în vedere de această instanță sau care au completat probatoriul administrat la fond, conform celor expuse în precedent. Prin această motivare, a răspuns, complet și convingător, prin raportarea situației de fapt la probele administrate și la dispozițiile legale incidente, motivelor de apel formulate de reclamantă, expunând argumentele pentru care aceasta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea în discuție. Ca atare, nu sunt îndeplinite nici cerințele motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Curtea pronunțând o decizie cu respectarea art. 261 pct. 5 din același cod, în ceea ce privește modalitatea de redactare a considerentelor ce au stat la baza respingerii apelului declarat de reclamantă. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată cu respectarea rolului activ al instanței, a dispozițiilor legale în materie și redactată corespunzător cerințelor procedurale reglementate în acest scop, astfel încât, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 din același cod. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta F.A.

împotriva deciziei nr. 212 /A din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2010.