ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5998/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5998/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată de reclamantul P.G., s-a solicitat instanței, în contradictoriu cu

pârâta SC A.C. 2000 SA Pitești, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea deciziei nr. 4 din 24 ianuarie 2002, emisă de pârâtă, prin

care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, situat în

Pitești, Argeș.

Prin sentința civilă

nr. 268 din 19 decembrie 2002 Tribunalul Argeș a admis acțiunea, a anulat

decizia emisă de pârâtă și a dispus restituirea în natură a imobilului compus

din casă și teren aferent, în suprafață de 820,36 mp și a obligat pârâta la

plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.800.000 lei.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Pentru imobilul din

litigiu, s-a făcut dovada că a fost proprietatea numitei T.V., drept ce a fost

transmis prin moștenire numitei T.A., care 1-a vândut sau 1-a transmis prin

moștenire reclamantului.

Acest imobil a

fost preluat de stat în anul 1951 și a fost identificat prin expertiza tehnică

efectuată în cauză, ca având o suprafață de 1007,37 mp.

S-a constatat că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și

s-a dispus anularea deciziei.

După un prim

ciclu procesual, prin decizia nr. 6051 din 3 noiembrie 2004, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis

recursurile formulate de părți, s-a casat decizia pronunțată în apel și s-a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî

astfel, înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a verificat apărările

pârâtei privind calitatea de moștenitor și de proprietar a reclamantului, nu

s-a examinat dacă imobilul din litigiu a fost scos la licitație publică în

contul unui debit datorat de T.V. și dacă debitul a fost acoperit, situație în

care imobilul ar fi reintrat în proprietatea lui T.A.

S-a mai reținut că

instanța a ignorat mijloacele de apărare și dovezile administrate în cauză,

nepronunțându-se asupra unor înscrisuri din care rezultă că imobilul apare ca

fiind naționalizat pe numele unei alte persoane.

În final s-a mai

reținut că deși a fost efectuată o expertiză tehnică în cauză, imobilul nu este

identificat ca poziție și vecinătăți și nu s-a stabilit regimul său juridic.

Prin decizia civilă

nr. 288/A din 15 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.C. 2000 SA și a fost

obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 850 lei către

reclamant.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a apreciat, ținând cont de îndrumările date de Înalta

Curte de Casație și Justiție, că nu sunt întemeiate criticile formulate de

apelantă și a reținut următoarele:

În ceea ce privește

excepția de ordine publică, prescrierea dreptului la acțiune, potrivit art. 46

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în raport de faptul că imobilul ar fi fost

scos la licitație publică, s-a observat că vânzarea nu s-a finalizat că există

doar o încheiere prin care s-a dispus „ a se vinde la licitație publică"

neexistând un proces-verbal de adjudecare. Separat de faptul că dosarul nr.

4292/1950 al Tribunalului Argeș, secția I, nu se află la Arhivele Naționale, nu

a fost depus la această instituție și nu există o hotărâre de finalizare a

vânzării, stabilită pentru data de 17 noiembrie 1950.

Cu privire la

excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate de reclamant, datorită

faptului că imobilul revendicat nu-i sunt incidente dispozițiile art. 2 din

Legea nr. 10/2001 nefîind preluat în mod abuziv.

Această excepție s-a

apreciat ca fiind neîntemeiată, imobilul încadrându-se în dispozițiile art. 2

lit. h) din Legea nr. 10/2001, care acoperă orice situație „de preluare fără

titlu valabil". Art. 2 alin. (2) din lege, prevăzând că persoanele ale

căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de

proprietar avută la data preluării.

Referitor la

inadmisibilitatea acțiunii față de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. e) din

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr.

614/2001. Aceste dispoziții nu sunt aplicabile speței, întrucât ele se referă

la imobilele preluate cu titlu valabil, ori imobilul din litigiu a fost preluat

în mod abuziv fără titlu valabil.

Și excepția

inadmisibilității acțiunii în anularea deciziei nr. 4 din 24 ianuarie 2002 a SC

A.C. 2000 SA, s-a reținut că este neîntemeiată. Acțiunea reclamantului s-a

apreciat ca fiind admisibilă, fîindu-i aplicabile dispozițiile referitoare la

restituirea în natură care reprezintă regula, excepția fiind acordarea de

măsuri reparatorii.

Și ultima excepție

referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului este

neîntemeiată. Conform testamentului lăsat de T.A., reclamantul este

moștenitorul acesteia, calitate care a fost stabilită în mod irevocabil prin

hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește

motivele de apel referitoare la fondul cauzei, în sensul că instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și dovezi administrate, precum și

cu privire la neidentificarea imobilului s-au reținut și acestea ca fiind

nefondate.

Astfel, încheierea

nr. 12930 din 30 septembrie 1950, pronunțată de Tribunalul Argeș, nu s-a

finalizat printr-o hotărâre definitivă de adjudecare a imobilelor, prin

încheiere stabilindu-se ca dată a vânzării imobilului 17 noiembrie 1950.

Eventuala hotărâre cât și dosarul în care s-a pronunțat această încheiere nu

s-au regăsit în Arhivele Naționale, ceea ce conduce la concluzia că vânzarea nu

s-a finalizat cu atât mai mult cu cât T.V. apare ca plătitor de impozite și pe

anul 1951.

Adresa emisă de

Primăria Municipiului Pitești nr. F/3819 din 27 august 2002, despre care se

menționează în decizia de casare, este contrazisă de adresa depusă de

reclamant, emisă tot de Primăria Municipiului Pitești, adresă, din care rezultă

că nu există evidențe în arhivă pentru perioada 1952-1955.

Conținutul acestei

adrese, este întregit prin adresa emisă la data de 17 noiembrie 2006 de către

D.G.F.P., adresă din care rezultă că pentru perioada 1952-1955, nu există

documente de rol fiscal în arhiva unității.

Imobilul în litigiu

nu a fost naționalizat pe numele altei persoane, C.M. figurează în matricola

nr. 2 în strada S.V. nr. 105, în timp ce T.V. figurează în matricola nr. 2, cu

rol fiscal la nr. 160, și se află în strada S.V. nr. 107.

Analizându-se cele

două expertize efectuate în cauză, de către doi specialiști, și în prezența

părților convocate, s-a constatat că, prin acestea s-au formulat aceleași

concluzii și anume că imobilul în litigiu este același cu cel deținut de SC

A.C. 2000 SA.

Prin concluziile

scrise s-a invocat, efectul devolutiv al apelului în raport de pretinsele

îmbunătățiri aduse imobilului, îmbunătățiri efectuate după depunerea

notificării reclamantului.

S-a apreciat că

această cerere nu poate fi primită direct în apel, ea fiind o cerere nouă,

neîncadrându-se în dispozițiile art. 294 C. proc. civ. Efectul devolutiv al

apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecării în

apel, toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă

instanță.

În final, s-a reținut

că în context cu protecția proprietății garantată de Constituția României, de

art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că dreptul persoanelor la

respectarea proprietății asupra bunurilor sale nu poate fi lipsit a apărut și

Legea nr. 10/2001 care repară nedreptățile și neregularitățile făcute anterior.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel, pârâta SC A.C. 2000 SA Pitești a formulat

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut că deși i s-a

admis proba cu interogatoriu reclamantului, recurenta a fost lipsită de

posibilitatea de a pune întrebări direct celui interogat, deoarece acesta nu

s-a prezentat personal în instanță și totuși răspunsurile la interogatoriu au

fost depuse.

S-a mai susținut că

prin unirea excepțiilor cu fondul cauzei, s-au nesocotit și au fost încălcate

dispozițiile art. 137 alin. (1) și (2) C. proc. civ., generând implicit o

antepronunțare asupra excepțiilor invocate.

În final s-a susținut

că au fost încălcate și dispozițiile art. 266 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

deoarece deși decizia recurată a fost comunicată recurentei prin agent

procedural, în copie, aceasta nu are semnăturile judecătorilor.

Procedând în acest

fel, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale menționate, motiv

prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cadrul motivelor

de recurs, recurenta-pârâtă a invocat pentru prima dată inadmisibilitatea

dreptului de a ataca în instanță, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

În susținerea

excepției s-a arătat că în Legea nr. 10/2001, acest drept este prevăzut de

dispozițiile art. 24 alin. (7), reclamantul nefăcând dovada îndeplinirii

cerinței imperative a acestei legi speciale.

În susținerea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. s-a arătat că

instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut prin restituirea în natură

și a imobilelor construcții care nu au aparținut niciodată autoarei T.V.

Referitor la ultimul

motiv de recurs, cel prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a

susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând

motive contradictorii.

S-a mai susținut că prin

decizia recurată s-a reținut o situație de fapt eronată iar pentru excepția

lipsei calității procesuale active o motivare sumară.

Analizând pe rând

motivele de recurs formulate de pârâtă, acestea vor fi respinse ca nefondate

pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul

prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

La fila 111, dosar

apel, se află interogatoriul formulat de recurentă, spre a fi luat

reclamantului. Acest interogatoriu poartă semnăturile tuturor părților și a

fost administrat în fața instanței, faptul că s-a omis consemnarea în

încheierea de ședință că s-a procedat la luarea interogatoriului, nu este de

natură a atrage incidența pct. 5 a art. 304 C. proc. civ.

Faptul că excepțiile

de ordine publică invocate de recurenta-pârâtă prin apărător, au fost unite cu

fondul, nu i-a produs o vătămare pârâtei și nu a prejudiciat-o. Instanța a pus

în discuția părților aceste excepții, astfel că nu se poate aprecia că

recurenta a fost lipsită de dreptul de a se apăra și nici faptul că procedând în

acest mod a generat o antepronunțare cu privire la excepțiile formulate.

Din fila cu nr. 140,

dosar apel, rezultă într-adevăr că recurentei-pârâte i s-a comunicat decizia

recurată, pentru care a semnat și a aplicat ștampila pe procesul-verbal de

comunicare.

Părților nu li se

comunică originalul hotărârii pronunțate, un exemplar al originalului acesteia

se depune la dosarul cauzei, iar altul la mapa de decizii a instanței. Părțile

având posibilitatea la cerere, să legalizeze hotărârea pronunțată, printr-o cerere

adresată registraturii secției instanței respective.

Rezultă astfel, că în

cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 105 alin. (2) C. proc. civ. că

hotărârea instanței de apel este legală, astfel că în mod corect s-au aplicat

dispozițiile legale prevăzute de art. 137 alin. (1) și (2) și art. 266 alin.

(1) și (3) C. proc. civ. și deci nu pot fi reținute ca incidente în cauză

motivele de recurs prevăzute în pct. 5 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Referitor la motivul

de ordine publică privind inadmisibilitatea dreptului de a introduce acțiunea

în instanță, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestui

text, dacă oferta de restituire prin echivalent, făcută prin decizie sau

dispoziție motivată, este refuzată persoana

î

ndreptățită

o poate ataca în justiție în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.

Excepția invocată nu

este fondată, instanța de fond a fost investită cu o contestație împotriva unei

decizii pronunțate în soluționarea unei notificări formulate în baza Legii nr.

10/2001.

Textul de lege

aplicat de instanță în soluționarea acțiunii reclamantului fiind exact acesta,

consecința admiterii acțiunii și dispunerea restituirii în natură, reprezintă

întocmai aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Nici motivul prevăzut

în art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut, și acesta urmând a fi

respins ca nefondat.

La fila 6, dosar

fond, se află notificarea formulată de reclamantul P.G.

Din cuprinsul

acesteia rezultă că acesta a solicitat restituirea în natură a imobilului

situat în Pitești, Argeș, format din parter cu 6 camere, 3 holuri, 2 cămări și

etaj cu 8 camere, holuri, casa scării. Anexat la parter se mai află 3 camere în

prezent cu destinația de birouri și 2 camere cu rol de garaje, precum și

terenul în suprafață de 830,83 mp.

Prin dispozitivul

hotărârii instanței de fond s-a dispus restituirea în natură a imobilului casă,

situat la adresa menționată conform raportului de expertiză și terenul aferent

în suprafață de 820,36 mp (filele 70-72 doar fond).

Respingând apelul

pârâtei, instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond, prin care s-a

acordat ceea ce s-a solicitat, astfel că nu se poate reține incidența motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Și ultimul motiv de

recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat,

deoarece, în urma analizării și verificării hotărârii instanței de apel, prin

prisma acestui motiv, se constată că aceasta este legală.

Astfel, hotărârea

recurată nu cuprinde motive contradictorii, considerentele ei reflectând

situația de fapt și de drept existentă.

Nu se poate reține

nici nemotivarea sau motivarea sumară a hotărârii, întrucât aceasta cuprinde

motivarea analizelor efectuate de instanță, pentru fiecare critică din apel.

Celor trei excepții, la care se face referire, cea a prescrierii dreptului la

acțiune, a inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a

reclamantului, instanța de apel le-a acordat o atenție deosebită analizându-le

pe rând și motivând de ce acestea nu pot fi reținute ca întemeiate.

Conform dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligata la plata sumei de 600 lei către

intimatul reclamant P.G., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în

recurs.

Astfel, în raport de

toate acestea, hotărârea instanței de apel se privește ca legală, și în raport

de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de pârâtă va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta SC A.C. 2000 SA Pitești împotriva deciziei nr. 288/A din 15 decembrie

2006 a Curții de Apel Pitești.

Obligă pe

recurenta-pârâtă la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată către P.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2007.