ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4604/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4604/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 noiembrie 2001, C.F.A.V. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și R.A. A.P.P.S. București, cerând anularea deciziei nr. 65 din 28 septembrie 2001 prin care fosta R.A.L. București, i-a respins cererea de restituire în natură, în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului compus din construcții și 1078,25 mp teren, situat în municipiul București. Totodată, a cerut obligarea pârâților să-i restituie în natură imobilul solicitat. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1511 din 24 octombrie 2002, a respins, ca nefondată, contestația. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 241 din 21 aprilie 2003, a admis apelul reclamantei și, schimbând în întregime sentința, a admis contestația, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pe pârâta R.A.
A.P.P.S. București să-i restituie reclamantului, în natură, imobilul solicitat. În motivarea soluției din apel s-a reținut că reclamanta a dovedit că este proprietara imobilului din litigiu și că, în sensul art. 7 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a bunului este posibilă. Împotriva acestei decizii pârâta R.A. A.P.P.S. București a declarat recurs arătând că imobilul din litigiu face parte din categoria bunurilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001, așa încât nu poate fi restituit în natură. Ca atare, se impune respingerea contestației. Recursul este nefondat. În cursul judecății recursului, cu decizia nr. 188 din 31 mai 2004 pârâta recurentă a aprobat restituirea în natură a imobilului solicitat.
Rezultă că prin achiesare și executarea voluntară a deciziei din apel, pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei, situație care impune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 241/A din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.