ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3449/2006

Asupra recursului

civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 7 octombrie 2003,

numitul M.R.S. a contestat decizia nr. 249 din 26 august 2003 emisă de RA

A.P.P.S. și a solicitat anularea acesteia.

În motivarea acțiunii a arătat că a

formulat, în condițiile Legii nr. 10/2001, notificarea vizând restituirea în

natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București,

compus din construcție și 308 mp teren însă în mod nejustificat solicitările

sale au fost respinse.

Prin sentința civilă nr. 933 din 14

noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins

contestația ca nefondată, reținând în esență că:

- nu au fost respectate de către

contestator prevederile art. 1169 C. civ. și ale art. 22 din Legea nr. 10/2001,

acesta neproducând dovezi cu privire la dreptul de proprietate asupra

imobilului și la calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire.

Împotriva acestei sentințe

contestatorul a declarat apel iar la termenul de judecată de la 21 iunie 2004,

în fața Curții de Apel București, poziția sa procesuală a fost preluată de

numita M.R., care a dobândit drepturile litigioase asupra imobilului.

Prin decizia nr. 1956 din 11

octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

și a schimbat în totalitate sentința în sensul admiterii contestației și

anulării deciziei administrative atacate.

Instanța de apel a reținut și

motivat în esență că:

- tribunalul a încălcat prevederile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., decăzându-l în mod nejustificat pe

contestator din dreptul de a propune probe și nestăruind pentru lămuriea

raporturilor juridice dintre părți:

- titulara dreptului de proprietate,

de la care s-a preluat imobilul, numita M.G.M., este aceeași persoană cu

autoarea contestatorului, M.E., înscrisurile depuse la dosar, inclusiv

certificatele de stare civilă, făcând dovadă deplină în acest sens;

- dreptul antecesorilor

contestatorului asupra imobilului, ca și preluarea abuzivă, sunt stabilite, astfel

încât soluția instanței de fond este în mod vădit greșită.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta RA A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate și arătând că nu

sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea bunului,

întrucât nu s-a stabilit cu certitudine că antecesorii contestatorului au fost

ultimii proprietari de la care a preluat statul român. S-a mai arătat că

instanța de apel a greșit și în privința interpretării prevederilor art. 22 din

Legea nr. 10/2001 cu referire la regimul probator al contestației.

Intimata M.R. a formulat

întâmpinare, învederând că recursul a rămas fără obiect și fără interes

deoarece prin decizia nr. 398 din 8 noiembrie 2004 RA A.P.P.S. a restituit

contestatorului cota de ¼ din imobilul în litigiu iar prin actul de

partaj voluntar din 22 martie 2005, M.R.S. a devenit proprietar exclusiv,

plătind sulta cuvenită către RA A.P.P.S. Ulterior M.R.S. a înstrăinat imobilul

numitei M.R.

S-au depus la dosarul cauzei

înscrisurile la care s-a făcut referire.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține că recursul nu

este fondat.

Instanța de apel a făcut o analiză

pertinentă și coroborată a probatoriilor administrate, stabilind în mod cert

împrejurările esențiale ale cauzei referitoare la dreptul de proprietate al

antecesorilor contestatorului și la calitatea sa de persoană îndreptățită. Nu

s-a constatat nici o încălcare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001,

decizia fiind, și în acest punct de vedere, în afara oricărei critici.

De altfel, temeinicia pretențiilor

contestatorului este confirmată și de împrejurările ulterioare pronunțării

deciziei Curții de Apel de Apel, pârâta recunoscându-i drepturile și convenind

cu acesta să-i transmită în integralitate proprietatea.

Așa fiind, cum decizia atacată este

legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr.1956 din 11 octombrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31

martie

2006.