ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1326/2006

Asupra recursurilor de față,

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București contestatorul G.T. a

solicitat desființarea deciziei nr. 17 din 19 ianuarie 2003 emisă de pârâta RA

A.P.P.S., restituirea în natură a imobilului situat în Timișul de Jos, județ

Brașov și întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra

acestui imobil.

Prin

sentința civilă nr. 812 din 24 septembrie 2004 Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a respins ca tardiv formulată contestația, reținând că nu au fost

respectate dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, referitor la

promovarea contestației în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei

către contestator.

S-a

mai reținut că cererea de restituire a imobilului a fost respinsă prin decizia

contestată, întrucât dosarul nu a fost complet, iar contestatorul nu a efectuat

demersurile necesare în acest scop.

Împotriva

sentinței a declarat apel contestatorul arătând că în situația în care pârâta a

respins notificarea, întrucât solicitantul, în opinia sa, nu reprezenta

persoana îndreptățită în sensul legii, dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea

10/2001 nu îi sunt aplicabile și, pe cale de consecință, nici termenul de 30 de

zile de la comunicarea deciziei contestate.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 588 A din 12 aprilie

2005 a admis apelul, a anulat sentința atacată și a reținut cauza pentru

evocarea fondului, reținând că unitatea deținătoare a imobilului a respins

cererea de restituire a imobilului, apreciind că nu a dovedit calitatea de

persoană îndreptățită. Ca atare, nefiind vorba despre efectuarea unei oferte de

restituire prin echivalent, contestatorul nu se află în ipoteza prevăzută de

art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001 și nu îi poate fi imputabilă nerespectarea

termenului de 30 de zile pentru a ataca decizia. Pentru situația juridică

reținută, respectiv aceea că nu este o persoană îndreptățită, legiuitorul nu a

prevăzut un termen expres de decădere, în care el să fie obligat a formula

contestația.

În

acest caz, contestația poate fi promovată în termenul general de prescripție de

3 ani, întrucât apelantul nu a contestat și valabilitatea titlului statului.

Prin

decizia civilă nr. 1031 A din 7 iunie 2005, instanța de apel, evocând fondul

cauzei a admis excepția de inadmisibilitate a restituirii în natură a

imobilului, a admis în parte contestația, a anulat dispoziția nr. 17 din 19

ianuarie 2004 și a dispus obligarea intimatei să emită decizia de restituire în

natură a imobilului, reținând că decizia nr. 17/2004 emisă de intimată, prin

care s-a respins solicitarea contestatorului privind restituirea în natură a

imobilului pentru că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului este nelegală, întrucât nu a ținut seama de înscrisurile depuse la

dosar. Astfel extrasul de C.F. arată faptul că proprietarul este contestatorul

din prezentul dosar, înscrierea în cartea funciară având un caracter

constitutiv de drepturi.

De

asemenea, contestatorul a depus și acte de stare civilă, respectiv copia

pașaportului, legalizată și tradusă din limba germană și copia certificatului

de căsătorie, acte suficiente pentru verificarea datelor de stare civilă ale

contestatorului și dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel

încât contestatorul face parte din categoria persoanelor îndreptățite la

restituirea în natură.

Cum

instanța de judecată nu este abilitată legal să dispună restituirea în natură a

imobilului, s-a admis în parte contestația, iar intimata a fost obligată să

emită decizia de restituire în natură a imobilului.

Împotriva

ambelor decizii a declarat recurs pârâta RA A.P.P.S.

În

recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1031 A/2005, întemeiat în baza

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată:

- instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 1.5

și art. 1.6 din H.G. 498/2003 conform cărora unitatea deținătoare poate

respinge cererea și în situația în care apreciază că dreptul de proprietate și

calitatea de moștenitor nu au fost dovedite, iar decizia de respingere a

notificării trebuie atacată în termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 alin.

(7) al Legii 10/2001

- înscrierea în cartea funciară are caracter

declarativ de drepturi și nu constitutiv de drepturi cum s-a reținut în decizia

atacată

- contestatorul nu a depus la dosarul de notificare

certificatul de nomenclatură urbană din care să rezulte că imobilul solicitat

este unul și același cu cel înscris în C.F., autorizația de construcție a

clădirilor întabulate în C.F., istoricul de rol și declarația

autentificată dată pe proprie răspundere prin care să

declare că nu a primit despăgubiri.

În

recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 588 A/2005, întemeiat în baza

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că instanța de apel nu a avut în

vedere dispozițiile art. 1.5 și 1.6 din H.G. nr. 498/2003 conform cărora

decizia de respingere a notificării poate fi atacată de persoana care se

pretinde îndreptățită, prin asimilare cu ipoteza ofertei refuzate prevăzută la

art. 24 alin. (7) și (8) din Legea 10/2001, în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Recursurile

sunt nefondate.

Conform

art. 24 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, în numerotarea existentă înainte de

modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005, dacă restituirea în natură nu este

posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau dispoziție

motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei

îndreptățite oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului.

În

speță, unitatea deținătoare nu a făcut nici o ofertă de restituire prin

echivalent, ci a respins notificarea întrucât contestatorul nu a dovedit

dreptul de proprietate asupra imobilului. Ca atare, nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul

ce trebuie atacat lipsește, respectiv oferta, iar dispozițiile articolului

menționat sunt de strictă interpretare, nefiind aplicabile prin analogie.

Deși

legiuitorul nu a reglementat situația în care oferta lipsește, totuși cei

îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca

unitatea deținătoare să emită dispoziția motivată, întrucât o atare obligație

decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativă prealabilă

instituită în mod imperativ, iar conduita culpabilă a persoanei juridice

notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să

le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de

lege.

Lipsa

ofertei echivalează cu neîndeplinirea obligației corelative a unui drept civil,

respectiv dreptul la restituirea imobilului prin echivalent, caz în care

persoana îndreptățită își poate realiza acest drept în condițiile dreptului

comun.

În

considerarea celor ce preced, soluția de admitere a contestației este legală,

cu atât mai mult cu cât, fiind stabilit că s-a parcurs faza administrativă

prealabilă și că în cele din urmă unitatea deținătoare a dat un răspuns negativ

notificării ce i-a fost adresată, instanța a verificat și s-a pronunțat cu

privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând atât motivele refuzului

de restituire în natură a imobilului, cât și lipsa ofertei de restituire prin

echivalent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta RA

A.P.P.S. împotriva deciziilor civile nr. 588 A din 12. aprilie 2005 și nr. 1031

A din din 7 iunie 2005 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

astăzi 6 februarie 2006, în ședința publică.