ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1326/2006

Asupra recursurilor de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București contestatorul G.T. a solicitat desființarea deciziei nr. 17 din 19 ianuarie 2003 emisă de pârâta RA A.P.P.S., restituirea în natură a imobilului situat în Timișul de Jos, județ Brașov și întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestui imobil. Prin sentința civilă nr. 812 din 24 septembrie 2004 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca tardiv formulată contestația, reținând că nu au fost respectate dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, referitor la promovarea contestației în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei către contestator.

S-a mai reținut că cererea de restituire a imobilului a fost respinsă prin decizia contestată, întrucât dosarul nu a fost complet, iar contestatorul nu a efectuat demersurile necesare în acest scop. Împotriva sentinței a declarat apel contestatorul arătând că în situația în care pârâta a respins notificarea, întrucât solicitantul, în opinia sa, nu reprezenta persoana îndreptățită în sensul legii, dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001 nu îi sunt aplicabile și, pe cale de consecință, nici termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei contestate. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 588 A din 12 aprilie 2005 a admis apelul, a anulat sentința atacată și a reținut cauza pentru evocarea fondului, reținând că unitatea deținătoare a imobilului a respins cererea de restituire a imobilului, apreciind că nu a dovedit calitatea de persoană îndreptățită.

Ca atare, nefiind vorba despre efectuarea unei oferte de restituire prin echivalent, contestatorul nu se află în ipoteza prevăzută de art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001 și nu îi poate fi imputabilă nerespectarea termenului de 30 de zile pentru a ataca decizia. Pentru situația juridică reținută, respectiv aceea că nu este o persoană îndreptățită, legiuitorul nu a prevăzut un termen expres de decădere, în care el să fie obligat a formula contestația. În acest caz, contestația poate fi promovată în termenul general de prescripție de 3 ani, întrucât apelantul nu a contestat și valabilitatea titlului statului.

Prin decizia civilă nr. 1031 A din 7 iunie 2005, instanța de apel, evocând fondul cauzei a admis excepția de inadmisibilitate a restituirii în natură a imobilului, a admis în parte contestația, a anulat dispoziția nr. 17 din 19 ianuarie 2004 și a dispus obligarea intimatei să emită decizia de restituire în natură a imobilului, reținând că decizia nr. 17/2004 emisă de intimată, prin care s-a respins solicitarea contestatorului privind restituirea în natură a imobilului pentru că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului este nelegală, întrucât nu a ținut seama de înscrisurile depuse la dosar. Astfel extrasul de C.F. arată faptul că proprietarul este contestatorul din prezentul dosar, înscrierea în cartea funciară având un caracter constitutiv de drepturi.

De asemenea, contestatorul a depus și acte de stare civilă, respectiv copia pașaportului, legalizată și tradusă din limba germană și copia certificatului de căsătorie, acte suficiente pentru verificarea datelor de stare civilă ale contestatorului și dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel încât contestatorul face parte din categoria persoanelor îndreptățite la restituirea în natură. Cum instanța de judecată nu este abilitată legal să dispună restituirea în natură a imobilului, s-a admis în parte contestația, iar intimata a fost obligată să emită decizia de restituire în natură a imobilului. Împotriva ambelor decizii a declarat recurs pârâta RA A.P.P.S. În recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1031 A/2005, întemeiat în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se arată: - instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 1.5 și art. 1.6 din H.G. 498/2003 conform cărora unitatea deținătoare poate respinge cererea și în situația în care apreciază că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor nu au fost dovedite, iar decizia de respingere a notificării trebuie atacată în termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 alin. (7) al Legii 10/2001 - înscrierea în cartea funciară are caracter declarativ de drepturi și nu constitutiv de drepturi cum s-a reținut în decizia atacată - contestatorul nu a depus la dosarul de notificare certificatul de nomenclatură urbană din care să rezulte că imobilul solicitat este unul și același cu cel înscris în C.F., autorizația de construcție a clădirilor întabulate în C.F., istoricul de rol și declarația autentificată dată pe proprie răspundere prin care să declare că nu a primit despăgubiri.

În recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 588 A/2005, întemeiat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 1.5 și 1.6 din H.G. nr. 498/2003 conform cărora decizia de respingere a notificării poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, prin asimilare cu ipoteza ofertei refuzate prevăzută la art. 24 alin. (7) și (8) din Legea 10/2001, în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursurile sunt nefondate. Conform art. 24 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, în numerotarea existentă înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului.

În speță, unitatea deținătoare nu a făcut nici o ofertă de restituire prin echivalent, ci a respins notificarea întrucât contestatorul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului. Ca atare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipsește, respectiv oferta, iar dispozițiile articolului menționat sunt de strictă interpretare, nefiind aplicabile prin analogie.

Deși legiuitorul nu a reglementat situația în care oferta lipsește, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca unitatea deținătoare să emită dispoziția motivată, întrucât o atare obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativă prealabilă instituită în mod imperativ, iar conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege. Lipsa ofertei echivalează cu neîndeplinirea obligației corelative a unui drept civil, respectiv dreptul la restituirea imobilului prin echivalent, caz în care persoana îndreptățită își poate realiza acest drept în condițiile dreptului comun.

În considerarea celor ce preced, soluția de admitere a contestației este legală, cu atât mai mult cu cât, fiind stabilit că s-a parcurs faza administrativă prealabilă și că în cele din urmă unitatea deținătoare a dat un răspuns negativ notificării ce i-a fost adresată, instanța a verificat și s-a pronunțat cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând atât motivele refuzului de restituire în natură a imobilului, cât și lipsa ofertei de restituire prin echivalent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziilor civile nr. 588 A din 12. aprilie 2005 și nr. 1031 A din din 7 iunie 2005 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 6 februarie 2006, în ședința publică.