ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4892/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Pe cale de notificare formulată în

temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 prin mandatarul P.J., petenta G.D. a

solicitat A.P.P.S. RA restituirea în natură a imobilului situat în Timișul de

Jos (șoseaua națională) preluat de stat în aplicarea Decretului nr. 92/1950,

indicând concomitent unității notificate ca, în scopul soluționării cererii, să

poarte tratative cu mandatarul P.J.

A.P.P.S. RA a emis decizia nr. 16

din19 ianuarie 2004, prin care a respins cererea obiect al notificării ca

nedovedită, arătând în motivare că solicitanta nu a depus în termen legal

actele doveditoare prevăzute prin art. 22 din Legea nr. 10/2001.

La 24 mai 2004, Cabinetul individual

avocat B.C. a expediat prin poștă Tribunalul București contestația prin care petenta

G.D. a solicitat anularea deciziei de mai sus, restituirea integrală în natură

a imobilului și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului,

susținând că la data de 12 martie 2003 a trimis unității deținătoare toate

actele doveditoare, urmare adresei acesteia prin care i-au fost cerute.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 809 din 23 septembrie 2004, prin care a

admis excepția tardivității invocată de A.P.P.S. RA și a respins contestația ca

fiind tardiv formulată.

În fapt, tribunalul a stabilit că

decizia atacată în justiție a fost comunicată la data de 19 aprilie 2004, așa

cum rezultă din mențiunea aflată pe decizie, iar contestația a fost trimisă

poștal tribunalului la data de 24 mai 2004.

În drept, tribunalul a statuat că a

fost depășit termenul de contestație de 30 zile prevăzut de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 589A

din 12 aprilie 2005, a admis apelul declarat de contestatoare, a anulat

sentința tribunalului și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

Instanța de apel a hotărât că

tribunalul a soluționat greșit excepția tardivității, întrucât a aplicat

dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, care însă nu sunt

incidente în speță, ci numai ipoteza în care prin decizia emisă unitatea

deținătoare ar fi făcut o ofertă persoanei îndreptățite, respinsă de aceasta,

astfel că în cazul contestatoarei, căreia i s-a refuzat recunoașterea a înseși

calității de persoană îndreptățită, operează termenul general de prescripție.

Evocând apoi fondul, aceeași

instanță de apel a pronunțat decizia civilă nr. 1032A din 7 iunie 2005, prin

care a admis în parte contestația, a anulat decizia emisă de intimată, a

obligat pe intimată să emită decizie de restituire în natură a imobilului și a

respins petitul privind cererea de întabulare a dreptului de proprietate asupra

imobilului.

A.P.P.S. RA a declarat recursuri de

sine stătătoare împotriva deciziilor pronunțate de instanța de apel.

Cu privire la prima dintre decizii,

intimata a susținut că instanța de apel a statuat greșit în sensul că nu sunt

incidente dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, încălcând

astfel prevederile art. 1.5 și art. 1.6 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora

deciziile de respingere a notificării, inclusiv pentru cazurile în care nu au

fost dovedite calitatea de persoane îndreptățite și/sau dreptul de proprietate,

pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în termen de 30 zile de la

comunicare, prin asimilare cu ipoteza ofertei refuzate prevăzută la art. 24

alin. (7) și (8) din lege.

În consens cu aceste considerente,

încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

intimata a cerut admiterea acestui recurs, casarea deciziei atacate și

păstrarea sentinței primei instanțe.

Referindu-se la decizia prin care

instanța de apel a evocat fondul pricinii, intimata a susținut că a fost dată

cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, caz de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., astfel:

- dovada calității de persoană

îndreptățită nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001

prelungit ulterior;

- greșit a reținut instanța de apel

că s-a făcut dovada dreptului de proprietate pretins, care rezultă din cartea

funciară ce cuprinde istoricul de rol, fără a mai fi necesară prezentarea

certificatului de nomenclatură urbană pentru că expertiza tehnică

extrajudiciară demonstrează identitatea dintre imobilul cerut și cel preluat de

stat, în realitate înscrierile de carte funciară având doar caracter declarativ

de drepturi, iar identificarea imobilului putea fi făcută numai prin

certificatul de nomenclatură urbană;

- pe teren a fost edificat de către

statul român un imobil cu caracter special, ceea ce atrage incidența

dispozițiilor art. 10, art. 16 și art. 18 din Legea nr. 10/2001.

Pentru cele astfel reținute, s-a cerut admiterea

recursului, casarea deciziei prin care instanța de apel a evocat fondul și

respingerea contestației.

Recursurile sunt nefondate pentru

cele ce succed.

Indiferent de motivele avute în

vedere de către instanța de apel, în sine soluția dată asupra excepției de

tardivitate a contestației este legală.

Astfel, recurenta, unitatea

deținătoare a imobilului face parte din categoria instituțiilor publice

enumerate în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la

datele notificării, emiterii deciziei, contestării și judecării cauzei în primă

instanță și în apel.

Potrivit prevederilor art. 16 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, abrogate prin Titulul I art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 184

din 12 decembrie 2002 și reactivate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 48 din 23

martie 2004, litigiile referitoare la imobilele ocupate de unitățile și

instituțiile cuprinse la alin. (1) al art. 16 se soluționează potrivit

dreptului comun, cu celeritate.

Așadar, accesul la justiție pentru

efectuarea controlului judiciar al deciziilor emise în cazul arătat nu este

reglementat prin art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, ci de dreptul

comun, operând termenul general de prescripție, iar nu termenul special de 30

zile.

În concluzie, nu este întemeiat

recursul declarat de recurentă în contra deciziei prin care instanța de apel a

anulat sentința primei instanțe și a hotărât să evoce fondul.

Hotărârea prin care instanța de apel

a evocat fondul este legală în raport cu cele ce se vor arăta.

Contrar susținerilor recurentei,

contestatoarea a depus la data de 12 martie 2003 actele de care a înțeles să se

folosească pentru a dovedi dreptul de proprietate pretins și calitatea sa de

persoană îndreptățită.

Din coroborarea extrasului de carte

funciară cu actul de preluare de către stat, care atestă trecerea imobilului la

stat din proprietatea contestatoarei, rezultă fără echivoc dreptul de

proprietate pretins fără a fi necesare și alte dovezi, cu atât mai mult cu cât

recurenta nu a făcut dovada contrară.

Această concluzie se impune cu atât

mai mult cu cât, potrivit art. 22

1

, introdus în Legea nr. 10/2001

prin Titlul I art. I pct. 52 din Legea nr. 247/2005, în absența unor probe

contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării

abuzive.

Recurenta nu a negat identitatea

dintre imobilul preluat de stat și cel cerut a fi restituit în natură, neadministrând

probe care să dovedească lipsa de identitate, ci numai a susținut că persoana

îndreptățită nu ar fi depus anumite înscrisuri (în special certificat de

nomenclatură urbană) absolut necesare în opinia sa pentru a se demonstra pe

deplin respectiva identitate.

Asemenea critică este un vădit

caracter de netemeinicie, care nu constituie caz de recurs, pentru că

stabilirea identității imobilului este o chestiune de fapt din competența

exclusivă a fondului și apelului, instanțe care au la îndemână orice mijloc de

probă, nefiind ținute de anumite probe.

În fine, în raport cu data soluționării apelului și

declarării recursurilor, are aparență de legalitate critica referitoare la

încălcarea dispozițiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare

la acea vreme, potrivit cărora imobilele deținute de instituții publice de

felul recurentei nu erau restituibile în natură, foștii proprietari având numai

beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent.

Textul legal menționat a fost însă ulterior substanțial

modificat prin Legea nr. 247/2005 de imediată aplicare, în sensul că asemenea

imobile se restituie în natură foștilor proprietari sau, după caz,

moștenitorilor acestora cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă

de până la 3 ani.

Față

de toate cele arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondate recursurile declarate de RA A.P.P.S. împotriva deciziilor nr. 589A

din 12 aprilie 2005 și nr.1032A din 7 iunie 2005 pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2006.