ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5586/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 4936/2001 pe rolul Tribunalului București, secția

a V-a civilă și de contencios administrativ, reclamantele C.T., I.M., P.I.M. și

T.R. au chemat în judecată pe pârâta RA L. București și au solicitat după cum

urmează:

- anularea deciziei nr. 24 din 20

iunie 2001 emisă ca răspuns la notificarea trimisă pârâtei și înregistrată la

aceasta sub nr. 3858 din 24 aprilie 2001;

- restituirea în natură, în deplină proprietate

și posesie și liber de orice sarcini a imobilului situat în București;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

În

motivarea acțiunii lor reclamantele susțin că imobilul a aparținut unchiului

lor C.J., care l-a cumpărat cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 37423 din 20

octombrie 1937 autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat de la

vânzătorii R.A. și M.C.A., actul fiind transcris sub nr. 204111/1937 la grefa

Tribunalului Ilfov și înscris în C.F. București sub nr. 7424 din 3 iulie 1940.

Că imobilul a fost naționalizat

abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 deși C.I. făcea parte din categoriile

socio-profesionale exceptate de la naționalizare, fiind de profesie avocat.

Că la 26 iulie 1982 C.I. a decedat,

moștenitorii acestuia fiind reclamantele în calitate de nepoți de frate și soră

ai defunctului.

Că pârâta RA L. București care este

deținătoarea imobilului și pe care au notificat-o potrivit Legii nr. 10/2001 a

refuzat restituirea în natură a imobilului prin decizia nr. 24 din 20 iunie 2001

motivându-și refuzul pe prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, considerând

că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.

În drept reclamantele și-au motivat

cererea pe prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) și art. 13 alin. (1) C. proc. civ.,

art. II din Decretul nr. 92/1950, art. 2 alin. (1) lit. h), art. 4 alin. (2),

art. 9 alin. (1), art. 16 alin. (4) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 240/2001 și a anexei nr. 2 la H.G. nr. 240/2001.

Prin sentința civilă nr. 784/F din 29

octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de

contencios administrativ, acțiunea reclamantelor a fost respinsă ca

neîntemeiată în considerentele hotărârii arătându-se în esență următoarele:

- reclamantele nu au făcut dovada cu

actele depuse la dosar că au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul

art. 3 din Legea nr. 10/2001;

- din certificatul de moștenitor nr.

24 din 3 octombrie 2000 nu rezultă cu certitudine gradul de rudenie al

reclamantelor față de pretinsul autor și nici dacă au acceptat succesiunea după

acesta;

- din certificatul de deces al

defunctului J.C. rezultă că domiciliul acestuia era în străinătate, fiindu-i

aplicabile prevederile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea

raporturilor de drept internațional privat;

- nu s-a făcut dovada că I.C.

menționat în actul de vânzare-cumpărare al imobilului este una și aceiași

persoană cu I.C., I.V.C. și I.C., nume care sunt menționate în actele depuse la

dosar;

- nu a fost identificat cu

certitudine imobilul revendicat, față de mențiunile din anexa la Decretul nr. 92/1950;

- imobilul, intrat în posesia

pârâtei în baza deciziei nr. 396/1990 emisă de P.M.B. este ocupat în prezent de

Ambasada Republicii Macedonia făcând parte din categoria imobilelor menționate

în art. 16 din Legea nr. 10/2001 care nu se restituie în natură foștilor

proprietari, acestora acordându-li-se măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamantele C.T., I.M., P.I.M. și T.R.

au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 784/F din 29 octombrie 2001

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, care a fost admis prin decizia civilă nr. 408 din 29 octombrie 2002

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și s-a dispus

schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul că se admite contestația

reclamantelor C.T. și I.M., se anulează decizia nr. 24 din 20 iunie 2001 emisă

de RA L. și se restituie în natură imobilul din București.

A fost respins apelul declarat de

reclamantele P.I.M. și T.R. ca neîntemeiate.

În motivarea deciziei instanța de

apel a reținut pe baza probelor administrate în cauză în esență următoarele.

Imobilul situat în București

revendicat de reclamante a fost cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat sub nr. 37423 din 20

octombrie 1937 de către avocat C.I. și naționalizat de la acesta prin Decretul

nr. 92/1950 poziția 38 în anexa la decret.

Că la data de 26 iulie 1982 a

decedat C.I. care în timpul vieții a mai fost cunoscut și sub numele de C.V.I. și

C.J. și că moștenitoarele acestuia sunt reclamantele C.T. și I.M. în calitate

de nepoate de frate predecedat a lui C.I.

Că imobilul din litigiu a fost

preluat de stat fără titlu valabil, proprietarul C.I. fiind exceptat de la

aplicarea actului de naționalizare, potrivit art. II din Decretul nr.92/1950,

deoarece face parte din categoriile socio-profesionale exceptate fiind de

profesie avocat, calitate ce rezultă chiar din actul de proprietate al

acestuia, având ca sursă de existență practicarea avocaturii.

Cum imobilul a fost preluat de stat

fără titlu valabil, instanța de apel a considerat că nu se încadrează în

prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fiindu-i aplicabile

prevederile din alin. (4) din același articol.

A fost înlăturată și apărarea

intimatei pârâte în sensul că nu s-a făcut dovada acceptării în termen a

succesiunii de către moștenitoare, față de prevederile art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 potrivit căruia cererea de restituire are valoare de

acceptate a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru motivele arătate s-a

considerat că refuzul pârâtei de a restitui reclamanților C.T. și I.M., în

natură imobilul naționalizat fără titlu valabil de la autorul acestora nu este

legal, impunându-se admiterea apelului, anularea deciziei nr. 24 din 20 iunie 2001

emisă de RA L. și obligarea acesteia la restituirea imobilului în natură.

Împotriva deciziei civile nr. 408

din 29 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a declarat recurs RA A.P.P.S. care prin O.U.G. nr. 32 din 21 martie 2002

s-a comasat prin absorbție cu RA L. care s-a desființat, dobândind toate

drepturile și fiind ținută de toate obligațiile RA L..

Recursul declarat de RA A.P.P.S.

este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. în dezvoltarea cărora arată în esență următoarele:

- instanța de apel a interpretat

greșit modul în care statul a preluat imobilul, considerând că preluarea s-a

făcut fără titlu, înlăturând susținerile pârâtei R.A. A.P.P.S. (care a preluat

prin comanare pe RA L.) că nu este identitate între imobilul naționalizat și

cel revendicat și că identitatea persoanei, respectiv autorul reclamantelor

este incertă, acesta apărând cu diferite prenume în înscrisurile depuse la

dosar;

- autorul reclamantelor s-a încadrat

în categoria persoanelor prevăzute la art. I din Decretul nr. 92/1950, fiindu-i

naționalizate și alte patru apartamente menționate la poz. 43 din anexa la

decret, ceea ce înseamnă că statul deține imobilul cu titlu valabil;

- corect s-a respins notificarea

prin care se solicită restituirea în natură a imobilului, câtă vreme acesta se

încadra în prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;

- instanța de apel a reținut în mod

greșit declarațiile de notorietate aflate la dosar cu privire la persoana lui C.I.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Corect a reținut instanța de apel că

preluarea imobilului situat în București în baza Decretului nr. 92/1950 s-a

făcut fără titlu valabil. Este evident că autorul reclamantelor, de profesie

avocat, se încadra în prevederile art. II din Decretul 92/1950, care

menționează că „nu intră în prevederile decretului de față și nu se

naționalizează imobilele proprietatea muncitorilor, funcționarilor, micilor

meseriași, intelectualilor profesioniști și pensionarilor”.

Calitatea de avocat a autorului

reclamantelor îl include în categoria intelectualilor profesioniști neavând

relevanță împrejurarea că acesta avea în proprietate mai multe imobile, câte

vreme își câștigă existența din activitatea de avocat fiind deci exceptat de la

naționalizare.

În consecință corect a reținut

instanța de apel că titlul statului nu este un titlu valabil, imobilul

încadrându-se în prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, și deci

se restituie în natură chiar dacă este ocupat cu contract de închiriere de

către Ambasada Republicii Macedonia.

Cât privește identitatea între imobilul

naționalizat și cel revendicat nu există nici un dubiu, atât în contractul de

vânzare-cumpărare al autorului reclamantelor cât și în anexa la Decretul nr. 92/1950,

menționându-se imobilul la poziția 38.

Cu privire la prenumele diferit (I.

sau J.) cu care autorul reclamantelor este menționat în diferite acte s-a făcut

dovada permisă de lege cu declarații de notorietate autentificate de notar că

numitul C.I. era cunoscut și cu prenumele de I. și J., după ce s-a stabilit în

Franța.

Așa fiind cum criticile aduse

deciziei recurate se doresc a fi nefondate urmează a se respinge recursul de

față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta R.A.

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 408 A

din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2004.