ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1944/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B.M.Z.O. și de intervenientul S.L.O. împotriva deciziei nr.353 din 19 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă B.M.Z.O. și recurentul-intervenient S.L.O., ambii reprezentați de avocat C.V., intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București, prin consilier juridic O.O., precum și intimatele-interveniente M.V., reprezentată de avocat V.P.și S.C.R. S.A., prin consilier juridic B.C., lipsind intimata-pârâtă S.C.R.V.S.A. Procedura completă. Avocat C.V. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la instanța de fond, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București, pentru rejudecare.

Consilier juridic O.O. pune concluzii de admitere a recursului. Avocat V.P.și consilier juridic C.B. solicită respingerea recursului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17.02.1999, reclamanta B.M.O. Z. a chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, S.C.”H.N.”S.A. și S.C.R.V.S.A., solicitând a se constata calitatea sa de proprietară exclusivă a imobilului situat în București, B-dul 1 Mai nr.211, sector 1 și a terenului de 420 mp și obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.480-483 C.civ..

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că imobilul a aparținut tatălui ei, apoi a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr.92/1950, deși proprietarul nu făcea parte din categoriile de persoane vizate de decret. Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.7986 din 20.05.1999, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. După declinarea competenței, în cauză au intervenit M.V., cumpărătoarea imobilului pretins prin acțiune, S.O.L., coproprietar alături de reclamantă asupra imobilului și S.C.R. S.A., care ocupă un teren învecinat cu terenul în litigiu. Prin sentința civilă nr.241 bis din 13.03.2001, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantă și de intervenientul S.O.L.

împotriva pârâților C.G.M.B., S.C.R.V.S.A.București și intervenienții M.V. și S.C.R. S.A. S-au admis cererile de intervenție formulate de S.C.R. S.A. și M.V. și s-a constatat că M.V. este cumpărătoare de bună credință a imobilului din București, B-dul 1 Mai nr.211, ap.1, sector 1. Reclamanta și intervenientul S.O.L.au fost obligați la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată față de intervenienta M.V.. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul revendicat a aparținut în proprietate numitului B.M.D., autorul reclamantei și al intervenientului S.O. L. Din fișa imobilului rezultă că în timpul războiului clădirea a fost bombardată, fiind grav avariată, iar reclamanta și nici intervenientul S.O.L.nu au dovedit cu înscrisuri reconstituirea imobilului revendicat, considerent pentru care s-a respins acțiunea privind construcția.

Întrucât terenul nu a fost identificat, capătul de cerere privind revendicarea lui s-a respins. S-a admis cererea de intervenție a lui M.V., care a cumpărat apartamentul nr.1 din imobil, a depus toate diligențele pentru a afla intenția moștenitorilor proprietarului privind imobilul, fiind cumpărătoare de bună credință. Împotriva sentinței au declarat apel, fără a-l motiva, reclamanta și intervenientul S.O.L.. Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr.353 din 19.06.2001 a respins ca nefondat apelul. Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei aceeași situație de fapt ca cea stabilită de prima instanță. Reclamanta B.M.Z.și intervenientul S.O.L.au atacat cu recurs decizia pronunțată în apel.

Recurenții critică decizia, invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ., deoarece instanța de apel a citat-o pe recurentă la altă adresă decât cea indicată de ea, unde de altfel i se comunicase și sentința, cu consecința că ea nu și-a motivat apelul și nici nu s-a prezentat în instanța de apel. Instanța de apel, ca și cea de fond, au omis să se pronunțe asupra acțiunii în revendicare privind terenul, motiv de casare prevăzut în art.304 pct.6 C.proc.civ.. Nu a format obiect de preocupare pentru instanțe nici măcar suprafața de 110 mp identificată de expertiză ca fiind aferentă construcției, iar diferența până la 420 mp, suprafață revendicată, nu a putut fi identificată de expert din lipsa unor schițe sau planuri din anii 1940-1950.

De altfel, relevă recurenții, nici la efectuarea expertizei recurenta nu a fost legal citată, comunicare ce i s-a trimis la altă adresă decât cea pe care ea a indicat-o pentru citare. Se mai critică hotărârea sub aspectul soluționării cererii de intervenție formulată de M.V., având ca obiect constatarea calității ei de cumpărătoare de bună-credință a apartamentului, fără ca instanța să îl introducă în cauză și să îl citeze pe soțul acesteia, M.G., care a cumpărat apartamentul împreună cu soția sa, intervenienta, motiv de casare, arată recurenții, prevăzut în art.304 pct.9 C.proc.civ.. Cu invocarea acestui din urmă motiv de casare, recurenții mai susțin că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, atunci când s-a reținut buna-credință a intervenientei în cumpărarea apartamentului și s-a confirmat soluția de respingere a acțiunii recurenților pentru revendicarea construcției și terenului.

De asemenea, arată recurenții, greșit a procedat instanța admițând cererea de intervenție formulată de S.C.R. S.A., din cuprinsul planului cadastral din anul 1966, depus de recurent, rezultă că centrala telefonică este ridicată pe terenul în litigiu și nu în vecinătatea acestuia, cum susține intervenienta, aspect pe care instanța era datoare să îl elucideze. Recurenții solicită casarea hotărârilor cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei din apel în sensul schimbării sentinței și admiterii acțiunii recurenților și respingerii cererilor de intervenție formulate de M.V. și S.C.R. S.A. Recursul este fondat și urmează a se admite pentru motivele ce se vor expune.

În cererea introductivă de instanță, recurenta B.M.O. Z. a indicat, alături de domiciliul său real, și domiciliul ales, cu precizarea adresei și persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, căreia urma să i se facă comunicarea acestora, potrivit art.93 C.proc.civ.. Cu toate acestea, sentința civilă nr.241 bis din 13.03.2001, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, s-a comunicat recurentei la domiciliul său real, nu la domiciliul ales, prin afișare la ușa principală a locuinței, întrucât nici o persoană nu a fost găsită. Recurenții, prin avocat, au declarat apel, fără a-l motiva și pentru termenul de judecată fixat la instanța de apel recurenta a fost din nou citată de la domiciliul real prin afișare, pentru că nici o persoană nu a fost găsită la acea adresă.

Cauza s-a soluționat la acel termen, lipsind recurenta, ca de altfel și recurentul, nici unul dintre ei neavând avocat. Curtea de apel, reținând că apelul nu a fost motivat nici până la primul termen de judecată, s-a pronunțat, în fond, numai pe baza mijloacelor de apărare și dovezilor invocate la prima instanță, potrivit prevederilor art.292 alin.2 C.proc.civ., text de lege introdus prin O.U.G.nr.138/2000, soluția fiind cea de respingere a apelului reclamanților-apelanți ca nefondat. Critica formulată de recurenți, fondată pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ., este întemeiată. Casarea hotărârii recurate, arată textul de lege, se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2.

Prevederile art.105 C.proc.civ., reglementând nulitatea actelor de procedură, dispun că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Sintagma „neobservarea formelor legale” semnifică nu numai condițiile referitoare la forma exterioară a actelor de procedură, ci toate condițiile necesare pentru desfășurarea procesului civil. Printre acestea, un loc important îl deține citarea părților, care reprezintă o condiție esențială în procesul civil. Încălcarea ei atrage nulitatea hotărârii pronunțate, deoarece este de natură să influențeze asupra soluției date în lipsa părții sau a dovezii legale de citare, antrenând, în mod virtual, posibilitatea soluționării greșite a litigiului.

Această din urmă ipoteză este prezentă în cauză, necitarea recurentei de la domiciliul ales de ea – posibilitate oferită de art.93 C.proc.civ. – și necomunicarea sentinței la adresa și persoana indicată, a împiedicat-o să motiveze apelul și apoi să-și prezinte dovezile în susținerea acțiunii sale, ceea ce a produs recurentei o vătămare, constând în respingerea acțiunii sale și a apelului introdus, vătămare care, așa cum prevede art.105 alin.2 C.proc.civ., nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii recurate. În consecință, recursul se va admite ca fondat, se va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelului, prilej cu care instanța va lua în examinare și celelalte motive de recurs invocate de recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta B.M.Z.O. și de intervenientul S.L.O. împotriva deciziei nr.353 din 19 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.