ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1944/2003

S-a luat în examinare

recursul declarat de reclamanta B.M.Z.O. și de intervenientul S.L.O. împotriva

deciziei nr.353 din 19 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a

civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenta-reclamantă B.M.Z.O. și recurentul-intervenient S.L.O.,

ambii reprezentați de avocat C.V., intimatul-pârât Consiliul General al

Municipiului București, prin consilier juridic O.O., precum și

intimatele-interveniente M.V., reprezentată de avocat V.P.și S.C.R. S.A., prin

consilier juridic B.C., lipsind intimata-pârâtă S.C.R.V.S.A.

Procedura completă.

Avocat C.V. solicită

admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea hotărârilor

pronunțate și trimiterea cauzei la instanța de fond, respectiv Judecătoria

Sectorului 1 București, pentru rejudecare.

Consilier juridic O.O. pune

concluzii de admitere a recursului.

Avocat V.P.și consilier juridic

C.B. solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 17.02.1999, reclamanta B.M.O. Z. a chemat în judecată pârâții Consiliul

General al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 București,

S.C.”H.N.”S.A. și S.C.R.V.S.A., solicitând a se constata calitatea sa de

proprietară exclusivă a imobilului situat în București, B-dul 1 Mai nr.211,

sector 1 și a terenului de 420 mp și obligarea pârâților să îi lase în deplină

proprietate și posesie imobilul.

Reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe prevederile art.480-483 C.civ..

În motivarea acțiunii,

reclamanta a învederat că imobilul a aparținut tatălui ei, apoi a fost preluat

abuziv de stat în baza Decretului nr.92/1950, deși proprietarul nu făcea parte

din categoriile de persoane vizate de decret.

Judecătoria Sectorului 1

București, prin sentința civilă nr.7986 din 20.05.1999, a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

După declinarea

competenței, în cauză au intervenit M.V., cumpărătoarea imobilului pretins prin

acțiune, S.O.L., coproprietar alături de reclamantă asupra imobilului și S.C.R.

S.A., care ocupă un teren învecinat cu terenul în litigiu.

Prin sentința civilă nr.241

bis din 13.03.2001, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a respins

acțiunea formulată de reclamantă și de intervenientul S.O.L. împotriva

pârâților C.G.M.B., S.C.R.V.S.A.București și intervenienții M.V. și S.C.R. S.A.

S-au admis cererile de

intervenție formulate de S.C.R. S.A. și M.V. și s-a constatat că M.V. este

cumpărătoare de bună credință a imobilului din București, B-dul 1 Mai nr.211,

ap.1, sector 1.

Reclamanta și

intervenientul S.O.L.au fost obligați la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată

față de intervenienta M.V..

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că imobilul revendicat a aparținut în proprietate

numitului B.M.D., autorul reclamantei și al intervenientului S.O. L.

Din fișa imobilului rezultă

că în timpul războiului clădirea a fost bombardată, fiind grav avariată, iar

reclamanta și nici intervenientul S.O.L.nu au dovedit cu înscrisuri

reconstituirea imobilului revendicat, considerent pentru care s-a respins

acțiunea privind construcția. Întrucât terenul nu a fost identificat,  capătul

de cerere privind revendicarea lui s-a respins.

S-a admis cererea de

intervenție a lui M.V., care a cumpărat apartamentul nr.1 din imobil, a depus

toate diligențele pentru a afla intenția moștenitorilor proprietarului privind

imobilul, fiind cumpărătoare de bună credință.

Împotriva sentinței au

declarat apel, fără a-l motiva, reclamanta și intervenientul S.O.L..

Curtea de Apel București,

Secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr.353 din 19.06.2001 a respins ca

nefondat apelul.

Instanța de apel a reținut

în considerentele deciziei aceeași situație de fapt ca cea stabilită de prima

instanță.

Reclamanta B.M.Z.și

intervenientul S.O.L.au atacat cu recurs decizia pronunțată în apel.

Recurenții critică decizia,

invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ., deoarece

instanța de apel a citat-o pe recurentă la altă adresă decât cea indicată de

ea, unde de altfel i se comunicase și sentința, cu consecința că ea nu și-a

motivat apelul și nici nu s-a prezentat în instanța de apel.

Instanța de apel, ca și cea

de fond, au omis să se pronunțe asupra acțiunii în revendicare privind terenul,

motiv de casare prevăzut în art.304 pct.6 C.proc.civ.. Nu a format obiect de

preocupare pentru instanțe nici măcar suprafața de 110 mp identificată de

expertiză ca fiind aferentă construcției, iar diferența până la 420 mp,

suprafață revendicată, nu a putut fi identificată de expert din lipsa unor

schițe sau planuri din anii 1940-1950.

De altfel, relevă recurenții,

nici la efectuarea expertizei recurenta nu a fost legal citată, comunicare ce i

s-a trimis la altă adresă decât cea pe care ea a indicat-o pentru citare.

Se mai critică hotărârea

sub aspectul soluționării cererii de intervenție formulată de M.V., având ca

obiect constatarea calității ei de cumpărătoare de bună-credință a

apartamentului, fără  ca instanța să îl introducă în cauză și să îl citeze pe

soțul acesteia, M.G., care a cumpărat apartamentul împreună cu soția sa,

intervenienta, motiv de casare, arată recurenții, prevăzut în art.304 pct.9

C.proc.civ..

Cu invocarea acestui din

urmă motiv de casare, recurenții mai susțin că hotărârea recurată a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, atunci când s-a reținut

buna-credință a intervenientei în cumpărarea apartamentului și s-a confirmat

soluția de respingere a acțiunii recurenților pentru revendicarea construcției

și terenului.

De asemenea, arată

recurenții, greșit a procedat instanța admițând cererea de intervenție

formulată de S.C.R. S.A., din cuprinsul planului cadastral din anul 1966, depus

de recurent, rezultă că centrala telefonică este ridicată pe terenul în litigiu

și nu în vecinătatea acestuia, cum susține intervenienta, aspect pe care

instanța era datoare să îl elucideze.

Recurenții solicită casarea

hotărârilor cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare, iar în

subsidiar modificarea deciziei din apel în sensul schimbării sentinței și

admiterii acțiunii recurenților și respingerii cererilor de intervenție formulate

de M.V. și S.C.R. S.A.

Recursul este fondat și

urmează a se admite pentru motivele ce se vor expune.

În cererea introductivă de

instanță, recurenta B.M.O. Z. a indicat, alături de domiciliul său real, și

domiciliul ales, cu precizarea adresei și persoanei însărcinate cu primirea

actelor de procedură, căreia urma să i se facă comunicarea acestora, potrivit

art.93 C.proc.civ..

Cu toate acestea, sentința

civilă nr.241 bis din 13.03.2001, pronunțată de Tribunalul București, Secția a

IV-a civilă, s-a comunicat recurentei la domiciliul său real, nu la domiciliul

ales, prin afișare la ușa principală a locuinței, întrucât nici o persoană nu a

fost găsită.

Recurenții, prin avocat, au

declarat apel, fără a-l motiva și pentru termenul de judecată fixat la instanța

de apel recurenta a fost din nou citată de la domiciliul real prin afișare,

pentru că nici o persoană nu a fost găsită la acea adresă. Cauza s-a soluționat

la acel termen, lipsind recurenta, ca de altfel și recurentul, nici unul dintre

ei neavând avocat.

Curtea de apel, reținând că

apelul nu a fost motivat nici până la primul termen de judecată, s-a pronunțat,

în fond, numai pe baza mijloacelor de apărare și dovezilor invocate la prima

instanță, potrivit prevederilor art.292 alin.2 C.proc.civ., text de lege

introdus prin O.U.G.nr.138/2000, soluția fiind cea de respingere a apelului

reclamanților-apelanți ca nefondat.

Critica formulată de

recurenți, fondată pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ.,

este întemeiată. Casarea hotărârii recurate, arată textul de lege, se poate

cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2.

Prevederile art.105

C.proc.civ., reglementând nulitatea actelor de procedură, dispun că actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin

aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin

anularea lor.

Sintagma „neobservarea

formelor legale” semnifică nu numai condițiile referitoare la forma exterioară

a actelor de procedură, ci toate condițiile necesare pentru desfășurarea

procesului civil. Printre acestea, un loc important îl deține citarea părților,

care reprezintă o condiție esențială  în procesul civil. Încălcarea ei atrage

nulitatea hotărârii pronunțate, deoarece este de natură să influențeze  asupra

soluției date în lipsa părții sau a dovezii legale de citare, antrenând, în mod

virtual, posibilitatea soluționării greșite a litigiului.

Această din urmă ipoteză

este prezentă în cauză, necitarea recurentei de la domiciliul ales de ea –

posibilitate oferită de art.93 C.proc.civ. – și necomunicarea sentinței la

adresa și persoana indicată, a împiedicat-o să motiveze apelul și apoi să-și

prezinte dovezile în susținerea acțiunii sale, ceea ce a produs recurentei o

vătămare, constând în respingerea acțiunii sale și a apelului introdus,

vătămare care, așa cum prevede art.105 alin.2 C.proc.civ., nu se poate înlătura

decât prin anularea hotărârii recurate.

În consecință, recursul se

va admite ca fondat, se va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei la

instanța de apel pentru rejudecarea apelului, prilej cu care instanța va lua în

examinare și celelalte motive de recurs invocate de recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta B.M.Z.O. și de intervenientul S.L.O. împotriva deciziei nr.353 din

19 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, pe care o

casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2003.