ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1227/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1227/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 26 iunie 2001, pe rolul Tribunalului București, reclamantul, municipiul București, prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SRL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 474.201.188 lei, reprezentând taxa de concesionare, și majorări pentru neplata taxei de concesionare, profit minim garantat și majorări de întârziere aferente profitului minim garantat. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, prin contractul de asociere nr. 4876 din 1993, încheiat cu pârâta în baza H.G. nr. 441/1991, a H.C.L.M.B.
nr. 20/1992 și a acordului nr. 7/1993, s-a stabilit terminarea lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a blocului nr. S.9 din ansamblul situat în București, având destinație de locuințe și spații comerciale, pârâta obligându-se să plătească taxa anuală de concesionare pe perioada contractului. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 5879 din 6 octombrie 2000, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta, Primăria municipiului București, reținând, în esență, din interpretarea materialului probatoriu administrat în cauză, că pârâta a achitat taxa de concesionare pentru anul 1994 parțial, respectiv, suma de 1.242.111 lei, că, pentru anul 1994, reclamanta avea obligația de plată a taxei de concesionare numai până în luna iunie, întrucât, după această dată, asocierea a încetat și, ca urmare, pretinderea acestor sume nu are temei legal.
Contra acestei sentințe a formulat apel reclamanta, Primăria municipiului București, prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile aduse hotărârii atacate vizând următoarele aspecte: - instanța de fond a reținut în mod eronat că intenția părților, la data încheierii contractului de asociere ,a constat doar în finalizarea construcției, fără a avea în vedere faptul că, deși trecută la alte clauze, obligația de plată a taxei de concesionare face parte din obiectul contractului. - instanța de fond a conferit, în mod eronat, caracter accesoriu clauzei privitoare la taxa de concesionare. - instanța de fond nu a avut în vedere că obiectul licitației, în urma căreia s-a încheiat contractul de asociere, consta atât în alegerea societății ce urma să finalizeze construcția, dar și în concesionarea terenului aferent construcției finalizate, prin executarea contractului de asociere.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 365 din 16 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, Primăria București, și a menținut, ca legală și temeinică, sentința apelată. În pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că obligația pârâtei, de plată a taxei de concesionare, stabilită la art. 10.1 din contractul de asociere, a încetat la data finalizării construcției, respectiv, 30 iunie 1994, aceasta fiind data la care contractul de asociere a încetat să mai producă efecte juridice și că, potrivit actului adițional nr. 1 din 27 august 1993, cota de aport a apelantei-reclamante s-a majorat de la 52,38% la 100%, reprezentând blocul în integritatea sa, cota de aport a pârâtei devenind 0. Contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta, Primăria municipiului București, prin primar, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., art. 977 C. civ., arătând că instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia. Criticile aduse deciziei atacate vizează următoarele aspecte: - instanța de apel, ca și instanța de fond, a reținut în mod eronat intenția pe care au avut-o părțile cu privire la întinderea obligației de plată a taxei de concesionare. - instanța de apel, în mod eronat, a interpretat clauzele actului adițional nr. 1, prin raportare la contractul de asociere, că art. 1 și 2 ale sus numitului act adițional trebuie analizate separat clauzele contractului de asociere, între părți, fiind încheiate mai multe contracte de acest gen. Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat din considerentele ce vor fi argumentate în continuare.
Întregul material probatoriu administrat în cauză relevă, cu certitudine, următoarele: La data de 16 iunie 1993, părțile în litigiu au încheiat contractul de asociere nr. 4876, având ca obiect strict delimitat terminarea lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea distinctă de către părțile contractante a blocului S.9. din ansamblul situat în București (capitolul II art. 1 din contractul de asociere). Durata asocierii a fost convenită de părți până la termenul de realizare a construcției (cap. III art. 5 din contractul de asociere). Asocierea a încetat odată cu finalizarea construcției și predarea acesteia, fapt consemnat prin procesul-verbal încheiat la data de 30 iunie 1994, înscris necontestat de părți, iar de la data procesului-verbal de recepție, contractul de asociere a încetat să mai producă efecte juridice.
Se reține, așadar, că instanța de apel, menținând sentința apelată, a dat o corectă interpretare clauzelor contractuale convenite de părți, prin contractul de asociere, ele fiind ținute a le respecta în temeiul art. 969 C. civ. Decizia recurată este legală și temeinică și sub aspectul interpretării clauzelor actului adițional nr. 1 la contractul de asociere. Aserțiunea reclamantei potrivit căreia clauzele 1 și 2 ale actului adițional, sus amintit, din contractul de asociere este o falsă abordare a problemei. Identitatea și identificarea actului adițional nr. 1 nu suportă interpretări, întrucât acesta se raportează expres la contractul de asociere nr. 4876 din 1993 și nu la alte contracte de același gen încheiate de părți.
Așadar, clauzele cuprinse la art. 1 și 2 din acest act adițional stabilesc, fără putință de tăgadă, majorarea cotei de aport a reclamantei de la 52,30% la 100%, cota de aport a pârâtei reducându-se la 0. În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 365 din 16 martie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.