ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1135/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 202 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, în baza dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de V.F., prin procurator D.L. împotriva rezoluției nr. 347/P/2008 din 16 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, rezoluție pe care a menținut-o. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că prin rezoluția atacată cu plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în baza dispozițiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.D., C.N., R.C. și D.V. magistrați judecători sub aspectul infracțiunilor prevăzută de art. 246 și de art. 247 C. pen., faptele nefiind prevăzute de legea penală. Actele premergătoare realizate în verificarea plângerii lui V.F. datată 20 mai 2008, despre magistrați susținându-se că ar fi comis infracțiunile reclamate cu prilejul efectuării cercetării judecătorești și pronunțării hotărârilor în două dosare civile, au constatat că judecătorul din cadrul Judecătoriei Vălenii de Munte, B.D. desemnat cu judecarea dosarului nr. 1139/331/2007, i se impută că „a judecat cu lipsă de profesionalism, redactând sentința civilă nr. 162 din 21 ianuarie 2008 prin care i-a respins acțiunea, nejustificat, a amânat pronunțarea o săptămână”, el ar fi săvârșit un grav abuz, nerespectând normele de procedură cu rea credință, în defavorizarea legii, favorizându-i pe S.M.

și S.M. … „i-a luat terenul și a mai și obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei”. În ce privește pe magistrații judecători C.N., R.C. și D.V. de la Tribunalul Prahova, petenta a reclamat că în judecarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 162 din 21 ianuarie 2008, au abuzat, au încălcat legea și Constituția și, de asemenea „respingându-i calea de atac prin decizia civilă nr. 225 din 25 martie 2008, au obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, aceștia și judecătorul de la Judecătoria Vălenii de Munte dovedind astfel” „lipsă de profesionalism și necunoașterea legii”.

Instanța de fond, verificând plângerea, competența ei mărginindu-se, în exclusivitate, la legalitatea și temeinicia actului procurorului, a constatat că susținerile petentei așa cum au fost dezvoltate, corect, au atras dispunerea neînceperii urmăririi penale în contra magistraților judecători, cele acuzate nefiind fapte prevăzute de legea penală, hotărârile judecătorești pronunțate neputând fi atacate decât prin căi de atac prevăzute de procedura civilă, în cauză. Faptul că un judecător soluționează o cauză dedusă competenței lui, nu înseamnă că soluția nefiind pe placul vreunei părți sau a alteia, comite vreo infracțiune, soluția lui nefiind o faptă prevăzută de legea penală. În acest sens, instanța a amintit și principiile, instituite în materia răspunderii judecătorilor astfel cum au fost dezbătute de C.C.J.E., potrivit acestora, judecătorii trebuie să se bucure de libertatea absolută în ce privește exercitarea atribuțiilor.

Eventualele greșeli fie de procedură, fie de apreciere trebuie rezolvate numai prin exercitarea, de către părți sau organe judiciare, a căilor de atac. Actul procurorului, corect a reținut că magistrații judecători nu și-au exercitat atribuțiile cu rea credință. Împotriva sentinței, petenta, prin procurator, a formulat recurs, cale de atac în care însă nu motivează aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie, ci generic, se referă la aceleași considerații subiective dezvoltate în prezenta. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor cauzei, în esență, se reține că V.F. este nemulțumită de modul în care magistrații judecători de la nivelul instanței de fond și al celei de control judiciar, au soluționat cauza civilă ce a format obiectul dosarului nr. 1139/331/2007, susținându-se că deși a dovedit cu acte, martori și expertiză de specialitate, că este proprietara a 2506 mp.

teren, nu i-au dat câștig de cauză și, în plus, au obligat-o să plătească cheltuieli de judecată. În civil, judecătorul B.D., a pronunțat sentința nr. 162 din 21 ianuarie 2008, iar judecătorii C.N., R.C. și D.V. au pronunțat decizia nr. 255 din 25 martie 2008, prin această din urmă hotărâre respingându-se, ca nefondat, recursul declarat de V.F., prima hotărâre pronunțându-se în legătură cu anularea parțială a hotărârii nr. 88 din 15 august 1991 a Comisiei județene Prahova privind reconstituirea proprietății, precum și a procesului verbal de punere în posesie nr. 1207 din 13 februarie 2004, suprafață teren, 2506 mp. din 2,10 ha. Susținerea că hotărârile au luat în considerare un act fals, este de reținut că presupusa faptă este în curs de cercetare, instanța indicând, în acest sens, decizia penală nr. 954 din 15 octombrie 2008 a Tribunalului Prahova.

Amânarea pronunțării unei hotărâri judecătorești este prevăzută în art. 260 C. proc. civ., iar obligarea părții căreia i s-a respins acțiunea, la plata cheltuielilor de judecată este prevăzută în art. 274 din același cod, cele două presupuse acte de abuz din partea magistraților judecători nereprezentând vreo faptă penală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat nefiind fondat, sentința recurată fiind legală, calea de atac urmează să fie respinsă. Potrivit dispozițiile art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.F. împotriva sentinței penale nr. 202 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2009.