ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1135/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 202 din 16

decembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, în baza dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de V.F., prin procurator D.L. împotriva rezoluției nr. 347/P/2008 din 16 iulie

2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, rezoluție pe care a

menținut-o.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că prin rezoluția atacată cu plângere în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, în baza dispozițiile  art. 228 alin. (4) C.

proc. pen., cu referire la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus neînceperea

urmăririi penale față de B.D., C.N., R.C. și D.V. magistrați judecători sub

aspectul infracțiunilor prevăzută de art. 246 și de art. 247 C. pen., faptele

nefiind prevăzute de legea penală.

Actele premergătoare

realizate în verificarea plângerii lui V.F. datată 20 mai 2008, despre

magistrați susținându-se că ar fi comis infracțiunile reclamate cu prilejul

efectuării cercetării judecătorești și pronunțării hotărârilor în două dosare

civile, au constatat că judecătorul din cadrul Judecătoriei Vălenii de Munte, B.D.

desemnat cu judecarea dosarului nr. 1139/331/2007, i se impută că „a judecat cu

lipsă de profesionalism, redactând sentința civilă nr. 162 din 21 ianuarie 2008

prin care i-a respins acțiunea, nejustificat, a amânat pronunțarea o

săptămână”, el ar fi săvârșit un grav abuz, nerespectând normele de procedură

cu rea credință, în defavorizarea legii, favorizându-i pe S.M. și S.M. … „i-a

luat terenul și a mai și obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 1000 lei”.

În ce privește pe

magistrații judecători C.N., R.C. și D.V. de la Tribunalul Prahova, petenta a

reclamat că în judecarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 162

din 21 ianuarie 2008, au abuzat, au încălcat legea și Constituția și, de

asemenea „respingându-i calea de atac prin decizia civilă nr. 225 din 25 martie

2008, au obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, aceștia și judecătorul

de la Judecătoria Vălenii de Munte dovedind astfel” „lipsă de profesionalism și

necunoașterea legii”.

Instanța de fond, verificând

plângerea, competența ei mărginindu-se, în exclusivitate, la legalitatea și

temeinicia actului procurorului, a constatat că susținerile petentei așa cum au

fost dezvoltate, corect, au atras dispunerea neînceperii urmăririi penale în

contra magistraților judecători, cele acuzate nefiind fapte prevăzute de legea

penală, hotărârile judecătorești pronunțate neputând fi atacate decât prin căi

de atac prevăzute de procedura civilă, în cauză.

Faptul că un judecător

soluționează o cauză dedusă competenței lui, nu înseamnă că soluția  nefiind pe

placul vreunei părți sau a alteia, comite vreo infracțiune, soluția lui nefiind

o faptă prevăzută de legea penală.

În acest sens, instanța a

amintit și principiile, instituite în materia răspunderii judecătorilor astfel

cum au fost dezbătute de C.C.J.E., potrivit acestora, judecătorii trebuie să se

bucure de libertatea absolută în ce privește exercitarea atribuțiilor.

Eventualele greșeli fie de

procedură, fie de apreciere trebuie rezolvate numai prin exercitarea, de către

părți sau organe judiciare, a căilor de atac.

Actul procurorului, corect a

reținut  că magistrații judecători nu și-au exercitat atribuțiile cu rea

credință.

Împotriva sentinței, petenta,

prin procurator, a formulat recurs, cale de atac în care însă nu motivează

aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie, ci generic, se referă la aceleași considerații

subiective dezvoltate în prezenta.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor

cauzei, în esență, se reține că V.F. este nemulțumită de modul în care

magistrații judecători de la nivelul instanței de fond și al celei de control

judiciar, au soluționat cauza civilă ce a format obiectul dosarului nr. 1139/331/2007,

susținându-se că deși a dovedit cu acte, martori și expertiză de specialitate,

că este proprietara a 2506 mp. teren, nu i-au dat câștig de cauză și, în plus,

au obligat-o să plătească cheltuieli de judecată.

În civil, judecătorul B.D.,

a pronunțat sentința nr. 162 din 21 ianuarie 2008, iar judecătorii C.N., R.C. și

D.V. au pronunțat decizia nr. 255 din 25 martie 2008, prin această din urmă hotărâre

respingându-se, ca nefondat, recursul declarat de V.F., prima hotărâre pronunțându-se

în legătură cu anularea parțială a hotărârii nr. 88 din 15 august 1991 a

Comisiei județene Prahova privind reconstituirea proprietății, precum și a

procesului verbal de punere în posesie nr. 1207 din 13 februarie 2004,

suprafață teren, 2506 mp. din 2,10 ha.

Susținerea că hotărârile au

luat în considerare un act fals, este de reținut că presupusa faptă este în

curs de cercetare, instanța indicând, în acest sens, decizia penală nr. 954 din

15 octombrie 2008 a Tribunalului Prahova.

Amânarea pronunțării unei

hotărâri judecătorești este prevăzută în art. 260 C. proc. civ., iar obligarea părții

căreia i s-a respins acțiunea, la plata cheltuielilor de judecată este prevăzută

în art. 274 din același cod, cele două presupuse acte de abuz din partea magistraților

judecători nereprezentând vreo faptă penală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat nefiind fondat, sentința recurată fiind legală, calea

de atac urmează să fie respinsă.

Potrivit dispozițiile art. 192,

cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul V.F. împotriva sentinței penale nr. 202 din

16 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 martie 2009.