ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 1195/1/2009 petiționarul P.M. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 12027/6743/II-2/2008 din 5 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care i s-a respins plângerea împotriva soluției adoptate în Dosarul nr. 990/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. În motivarea plângerii se arată că la soluționarea plângerilor sale nu au fost avute în vedere cele 17 mijloace de probă scrise, unele dintre ele fiind sustrase de către procuror, acestea reprezentând indicii temeinice pentru tragerea la răspundere penală atât a procurorului G.G., cât și a magistraților care i-au soluționat cauzele; nu au fost administrate, nu au fost audiați făptuitorii.

Petiționarul solicită ca instanța să se pronunțe motivat pe cele 15 fapte prezentate în cuprinsul plângerii împotriva rezoluției 990/P/2008 și reținerea cauzei spre rejudecare. Se mai învederează faptul că procurorii în soluționarea plângerilor sale s-au limitat la copierea referatului organelor de cercetare penală fără a analiza probele dosarului. Plângerii i-au fost atașate un set de acte, în care petiționarul analizează punctual toate mijloacele de probă ce au fost administrate la judecarea cauzelor sale și au fost greșit interpretate de către instanțe. De asemenea, petiționarul precizează că i s-au încălcat drepturile constituționale, cât și cele prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestor încălcări; critică rezoluțiile procurorului și sub aspectul necercetării făptuitoarei B.G., deși există plângere îndreptată împotriva ei.

Judecând plângerea petiționarului Înalta Curte de Casație și Justiție a verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, reținând următoarele: La data de 8 aprilie 2008, P.M. s-a adresat organelor de urmărire penală cu o plângere prin care a solicitate efectuarea de cercetări și antrenarea răspunderii penale a mai multor magistrați - judecători și procurori care au participat la soluționarea unor cauze în care a avut calitatea de parte. Nemulțumit de modul de soluționare a cauzelor sale, acesta a invocat pretinsa comitere de infracțiuni de serviciu și de fals, precum și de infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

Urmare a acestei plângeri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost constituit Dosarul nr. 292/P/2008, prin ordonanța prin ordonanța din 17 iulie 2008, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de G.A.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 264, art. 269, art. 282, art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există. - neînceperea urmăririi penale față de A.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 264, art. 269, art. 272, art. 291 C. pen. - neînceperea urmăririi penale față de I.E., judecător în cadrul Judecătoriei Vălenii de Munte pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 249, art. 264, art. 272, art. 291 C. pen.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării de cercetări împotriva magistratului procuror G.G. art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., pretins a fi comise cu ocazia soluționării Dosarului nr. 404/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Cu adresa nr. 448/P/2008 din data de 17 februarie 2008, cauza dispusă a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, unde s-a înregistrat sub același număr. Din analiza conținutului plângerilor petiționarului s-a reținut: În dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a depus plângerea soției petentului, P.M.

- împotriva numiților M.D. și D.M. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 194 și art. 215 C. pen., plângere ce a fost completată de către petiționarul P.M., în sensul solicitării de antrenare a răspunderii penale a executorului judecătoresc N.E.M. și a magistratului judecător Mavrodin Vasile pentru infracțiunea prev. de art. 246 și art. 249 C. pen. Prin ordonanța nr. 3913/P/2006 din 31 mai 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Prin ordonanța nr. 274/P/2007 din data de 16 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiților N.E.M.

și M.V. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 249 C. pen., reținându-se incidența prev. de art. 10 lit. a) C. pen., prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetării cu privire la faptele și persoanele indicate în plângerea inițială. Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte investit cu soluționarea cauzei disjunse și a declinat competența teritorială în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. Prin rezoluția nr. 3913/P/2006 din 4 decembrie 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui M.D. și D.M. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 194 și art. 215 C. pen., reținându-se incidența prev. de art. 10 lit. a) și g) C. proc.

pen. Soluția a fost menținută prin respingerea căilor legale de atac prev. de art. 278 și următoarele C. proc. pen. (sentința penală nr. 1089 din 27 mai 2008 a Judecătoriei Ploiești definitivă prin decizia penală din 15 septembrie 2008 a Tribunalului Prahova). Nemulțumită de modul de rezolvare a Dosarului nr. 3913/P/2006 și în paralel cu derularea procedurii anterioare, P.M. a formulat plângere penală a magistraților procurori care au supravegheat cercetările și au adoptat soluții în cauză, plângerea fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub nr. 404/P/2008. Prin rezoluția din 12 martie 2008 dată de procurorul G.G. s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistraților procurori M.A.C.

(care a adoptat soluția de dezinvestire din data de 31 mai 2007) și D.G. (care a adoptat rezoluția de netrimitere în judecată din 4 decembrie 2007) pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există. P.M. a formulat plângere împotriva soluțiilor astfel adoptate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin rezoluția nr. 587/II/2/3008 din 28 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus admiterea plângerii formulate și infirmarea actului contestat. Soluția de infirmare a avut în vedere faptul că, plângerea inițială viza activitatea procurorilor care au participat la soluționarea Dosarului nr. 3913/P/2006 până la data de 10 august 2007, iar prin efectuarea de cercetări și adoptarea unei soluții și cu privire la activitatea derulată ulterior, magistratul procuror G.G.

ar fi depășit limitele investirii sale inițiale. După infirmare, cauza a fost repartizată spre soluționare unui alt magistrat procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr. 404/P/2007 din 6 august 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 249 și art. 264 C. pen., în baza prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. Petiționarul P.M. a formulat plângere împotriva magistratului procuror G.G., criticând activitatea acestuia cu ocazia soluționării dosarului nr. 404/P/2007, în sensul că acesta a adoptat o soluție cu depășirea limitelor plângerii penale inițiale, că soluția adoptată prin rezoluția nr. 404/P/2007 ar fi consecința unei greșite analize a actelor dosarului.

Prin rezoluția nr. 990/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui G.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există. În motivarea soluției se arată că prin extinderea cercetărilor și față de magistrații D.G., magistratul procuror G.G.

a manifestat rol activ, urmărind să rezolve în ansamblu și latura juridică ce a făcut inițial obiectul Dosarului nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, iar criticile privind nelegalitatea și/sau temeinicia soluțiilor emise de procuror sunt susceptibile a fi evaluate exclusiv prin prisma normelor procesual penale și numai prin parcurgerea etapelor obligatorii instituite prin respectivele norme, etape parcurse de către petiționar. Astfel, s-a considerat că nu au existat indicii privind neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sa a prevederilor legale de către magistratul procuror G.G., de natură să aducă atingere unui drept sau interes al persoanei vătămate P.M. și/sau P.M.

Cu privire la pretinsa săvârșire a infracțiunii de fals intelectual, constând în inserarea de date nereale în cuprinsul rezoluției nr. 404/P/2007 (atestarea audierii persoanei vătămate) s-a constatat că aceste mențiuni nu sunt de natură să producă efecte juridice sau să aducă vătămări vreunui drept sau interes al părții, cu atât mai mult cu cât audierea părții vătămate nu e obligatorie în faza actelor premergătoare. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petiționarul P.M. la procurorul ierarhic superior care prin rezoluția nr. 12027/6743/II-2/2008 din 5 ianuarie 2009 a respins, ca neîntemeiată plângerea numitului P.M., apreciind că nu există indicii în sensul săvârșirii de către magistratul G.G.

cu prilejul soluționării cauzei a vreunei fapte de natură penală. Nemulțumit de modul de soluționare a plângerii sale, petiționarul P.M., în termen legal, în baza art. 278 1 C. proc. pen. a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1195/1/2009. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că rezoluțiile adoptate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, împotriva procurorului G.G. sunt legale și temeinice, urmând a fi mențiune, prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea, ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului poate face plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, în vederea respectării tuturor drepturilor și garanțiilor procedurale. Se constată că în urma actelor premergătoare efectuate în cauză că procurorul a reținut corect situația de fapt, apreciind, în esență, că intimatul procuror G.G. nu ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală. Deși în cuprinsul plângerilor sale petiționarul invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură penală, nu se poate desprinde ideea că magistratul a acționat în sensul de a-i dăuna interesele, ci de a soluționa cât mai eficient situația supusă analizei.

Soluțiile dispuse de către magistrat reprezintă rezultatul interpretării logico - juridice a textelor de lege aplicabile în cauză. Este de principiu că simplul fapt al unei soluții dată de procuror este nefavorabilă intereselor părților implicate într-un proces penal sau civil, aceasta însă nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală sau disciplinară a acesteia. Legalitatea și temeinicia rezoluțiilor adoptate se verifică de instanța de control judiciar competente material să aprecieze, inclusiv asupra respectării normelor procedurale ce asigură exercitarea drepturilor la un proces echitabil. Procurorul G.G. și-a exercitat atribuțiile de serviciu potrivit legii, și în activitatea desfășurată a urmărit să asigure supremația acesteia, dovada fiind și rolul activ al acestuia în aflarea adevărului manifestat prin extinderea cercetărilor altui magistrat.

Cu privire la critica petiționarului privind insuficienta cercetare, neadministrarea probelor, Înalta Curte o consideră neîntemeiată, deoarece în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente. În etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ce se fac verificări cu privire la presupuse fapte penală. Actele la care face referire petiționarul în plângerea sa și care solicită a fi analizate, privesc cauzele care au fost deduse judecății, acesta fiind nemulțumit că respectivele probe au fost interpretate în mod greșit, fapt care ar putea constitui motive de nelegalitate și/sau netemeinicie invocate în căi de atac legale ale respectivelor hotărâri și nu pot sta la baza răspunderii penale a unui magistrat pentru modul în care acesta le-a interpretat.

Astfel măsurile adoptate și respectivele cauze, motivarea lor, nu reprezintă prin ele înseși temei legal care să justifice reținerea intenției sau culpei în comiterea infracțiunilor reclamate de petiționar, respectiv abuz în serviciu. Nu se poate reține nici săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 C. pen., întrucât nici una din condițiile prevăzute de textul de lege nu a fost realizat, iar persoana pretins protejată nu are calitatea de infractor în sensul legii penale. Cu privire la infracțiunea de fals intelectual, constând în inserarea de date nereale în cuprinsul rezoluției nr. 404/P/2007, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, mențiunea respectivă neproducând consecințe juridice sau vătămării vreunui drept sau interes al părții.

În soluționarea plângerilor petentului nu rezultă încălcarea nici unui drept procedural în sensul dispozițiilor constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, acestuia nu i s-a îngrădit accesul la justiție, dându-se eficiență disp. art. 6 cu referire la art. 13 din CEDO. Critica petiționarului cu privire la omisiunea efectuării în actele premergătoare de către procurorul Z.G. și de cercetări cu privire la procurorul B.G. împotriva căruia a făcut plângere pentru săvârșirea unor fapte de natură penală în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciul nu este fondată, atâta timp, cât procurorul Z.G. a fost investită cu efectuarea de cercetări numai împotriva magistratului procuror G.G.

ca urmare a disjungerii cauzei și declinarea competenței de soluționare a plângerii petiționarului cu privire la procurorul sus-menționat, prin ordonanța din 17 iulie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 292/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Astfel, procurorul Z.G. conform ordonanței de declinare a competenței a fost investit numai cu efectuarea de cercetări împotriva magistratului G.G. nu și împotriva magistratului procuror B.G. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că parchetul, urmare a desfășurării cercetărilor și actelor premergătoare specifice în cauză a apreciat corect atunci când a considerat plângerea petiționarului, ca fiind nefondată, reținând că susținerile acestuia în sensul săvârșirii de către magistratul procuror G.G.

a infracțiunilor prev. de art. 246, art. 289, art. 264 C. pen., care să aibă valențele vreunei fapte de natură penală sunt lipsite de orice fundament real. Față de cele reținute, Înalta Curte în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată plângerea petiționarului P.M., menținând rezoluțiile atacate, ca fiind legale și temeinice. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.M. împotriva rezoluției din 25 noiembrie 2008, dispusă în Dosarul nr. 990/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.