ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra plângerii penale

de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de

Casație și Justiție sub nr. 1195/1/2009 petiționarul P.M. a formulat plângere

împotriva rezoluției nr. 12027/6743/II-2/2008 din 5 ianuarie 2009 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care i s-a respins plângerea

împotriva soluției adoptate în Dosarul nr. 990/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea

plângerii se arată că la soluționarea plângerilor sale nu au fost avute în

vedere cele 17 mijloace de probă scrise, unele dintre ele fiind sustrase de

către procuror, acestea reprezentând indicii temeinice pentru tragerea la

răspundere penală atât a procurorului G.G., cât și a magistraților care i-au soluționat

cauzele; nu au fost administrate, nu au fost audiați făptuitorii.

Petiționarul solicită

ca instanța să se pronunțe motivat pe cele 15 fapte prezentate în cuprinsul plângerii

împotriva rezoluției 990/P/2008 și reținerea cauzei spre rejudecare. Se mai învederează

faptul că procurorii în soluționarea plângerilor sale s-au limitat la copierea referatului

organelor de cercetare penală fără a analiza probele dosarului.

Plângerii i-au fost

atașate un set de acte, în care petiționarul analizează punctual toate mijloacele

de probă ce au fost administrate la judecarea cauzelor sale și au fost greșit interpretate

de către instanțe.

De asemenea, petiționarul

precizează că i s-au încălcat drepturile constituționale, cât și cele prevăzute

de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, solicitând ca instanța să se

pronunțe asupra acestor încălcări; critică rezoluțiile procurorului și sub

aspectul necercetării făptuitoarei B.G., deși există plângere îndreptată

împotriva ei.

Judecând plângerea

petiționarului Înalta Curte de Casație și Justiție a verificat rezoluția

atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, reținând următoarele:

La data de 8 aprilie

2008, P.M. s-a adresat organelor de urmărire penală cu o plângere prin care a

solicitate efectuarea de cercetări și antrenarea răspunderii penale a mai

multor magistrați - judecători și procurori care au participat la soluționarea

unor cauze în care a avut calitatea de parte. Nemulțumit de modul de

soluționare a cauzelor sale, acesta a invocat pretinsa comitere de infracțiuni de

serviciu și de fals, precum și de infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

Urmare a acestei

plângeri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost constituit Dosarul

nr. 292/P/2008, prin ordonanța prin ordonanța din 17 iulie 2008, dispunându-se

neînceperea urmăririi penale față de G.A.M., procuror în cadrul Parchetului de

pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.

246, art. 247, art. 264, art. 269, art. 282, art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât

faptele nu există.

- neînceperea

urmăririi penale față de A.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Ploiești pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247,

art. 264, art. 269, art. 272, art. 291 C. pen.

- neînceperea

urmăririi penale față de I.E., judecător în cadrul Judecătoriei Vălenii de

Munte pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 249, art. 264, art.

272, art. 291 C. pen.

Prin aceeași

ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare

a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea efectuării de cercetări împotriva magistratului procuror G.G.

art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., pretins a fi comise cu ocazia soluționării

Dosarului nr. 404/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Cu adresa nr. 448/P/2008

din data de 17 februarie 2008, cauza dispusă a fost înaintată Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

unde s-a înregistrat sub același număr.

Din analiza conținutului

plângerilor petiționarului s-a reținut:

În dosarul nr. 3913/P/2006

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a depus plângerea soției

petentului, P.M. - împotriva numiților M.D. și D.M. pentru comiterea infracțiunilor

prev. de art. 194 și art. 215 C. pen., plângere ce a fost completată de către

petiționarul P.M., în sensul solicitării de antrenare a răspunderii penale a

executorului judecătoresc N.E.M. și a magistratului judecător Mavrodin Vasile

pentru infracțiunea prev. de art. 246 și art. 249 C. pen.

Prin ordonanța nr. 3913/P/2006

din 31 mai 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

Prin ordonanța nr. 274/P/2007

din data de 16 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a

dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiților N.E.M. și M.V. pentru comiterea

infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 249 C. pen., reținându-se incidența prev.

de art. 10 lit. a) C. pen., prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea

cauzei în vederea continuării cercetării cu privire la faptele și persoanele

indicate în plângerea inițială.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Vălenii de Munte investit cu soluționarea cauzei disjunse și a

declinat competența teritorială în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești.

Prin rezoluția nr. 3913/P/2006

din 4 decembrie 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui M.D.

și D.M. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 194 și art. 215 C. pen.,

reținându-se incidența prev. de art. 10 lit. a) și g) C. proc. pen.

Soluția a fost

menținută prin respingerea căilor legale de atac prev. de art. 278 și

următoarele C. proc. pen. (sentința penală nr. 1089 din 27 mai 2008 a

Judecătoriei Ploiești definitivă prin decizia penală din 15 septembrie 2008 a

Tribunalului Prahova).

Nemulțumită de modul

de rezolvare a Dosarului nr. 3913/P/2006 și în paralel cu derularea procedurii anterioare,

P.M. a formulat plângere penală a magistraților procurori care au supravegheat

cercetările și au adoptat soluții în cauză, plângerea fiind înregistrată la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub nr. 404/P/2008.

Prin rezoluția din 12

martie 2008 dată de procurorul G.G. s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

magistraților procurori M.A.C. (care a adoptat soluția de dezinvestire din data

de 31 mai 2007) și D.G. (care a adoptat rezoluția de netrimitere în judecată

din 4 decembrie 2007) pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 și art.

264 C. pen., întrucât faptele nu există.

P.M. a formulat plângere

împotriva soluțiilor astfel adoptate, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie. Prin rezoluția nr. 587/II/2/3008 din 28 martie 2008 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus admiterea plângerii formulate și

infirmarea actului contestat.

Soluția de infirmare

a avut în vedere faptul că, plângerea inițială viza activitatea procurorilor care

au participat la soluționarea Dosarului nr. 3913/P/2006 până la data de 10

august 2007, iar prin efectuarea de cercetări și adoptarea unei soluții și cu

privire la activitatea derulată ulterior, magistratul procuror G.G. ar fi

depășit limitele investirii sale inițiale.

După infirmare, cauza

a fost repartizată spre soluționare unui alt magistrat procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr. 404/P/2007 din

6 august 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.A.C.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 249 și art. 264

C. pen., în baza prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Petiționarul P.M. a

formulat plângere împotriva magistratului procuror G.G., criticând activitatea acestuia

cu ocazia soluționării dosarului nr. 404/P/2007, în sensul că acesta a adoptat

o soluție cu depășirea limitelor plângerii penale inițiale, că soluția adoptată

prin rezoluția nr. 404/P/2007 ar fi consecința unei greșite analize a actelor

dosarului.

Prin rezoluția nr. 990/P/2008

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus

neînceperea urmăririi penale împotriva lui G.G., procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., favorizarea

infractorului și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., întrucât faptele

nu există.

În motivarea soluției

se arată că prin extinderea cercetărilor și față de magistrații D.G.,

magistratul procuror G.G. a manifestat rol activ, urmărind să rezolve în

ansamblu și latura juridică ce a făcut inițial obiectul Dosarului nr. 3913/P/2006

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, iar criticile privind nelegalitatea

și/sau temeinicia soluțiilor emise de procuror sunt susceptibile a fi evaluate exclusiv

prin prisma normelor procesual penale și numai prin parcurgerea etapelor

obligatorii instituite prin respectivele norme, etape parcurse de către

petiționar.

Astfel, s-a

considerat că nu au existat indicii privind neîndeplinirea atribuțiilor de

serviciu sa a prevederilor legale de către magistratul procuror G.G., de natură

să aducă atingere unui drept sau interes al persoanei vătămate P.M. și/sau P.M.

Cu privire la

pretinsa săvârșire a infracțiunii de fals intelectual, constând în inserarea de

date nereale în cuprinsul rezoluției nr. 404/P/2007 (atestarea audierii

persoanei vătămate) s-a constatat că aceste mențiuni nu sunt de natură să producă

efecte juridice sau să aducă vătămări vreunui drept sau interes al părții, cu

atât mai mult cu cât audierea părții vătămate nu e obligatorie în faza actelor premergătoare.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petiționarul P.M. la procurorul ierarhic superior

care prin rezoluția nr. 12027/6743/II-2/2008 din 5 ianuarie 2009 a respins, ca neîntemeiată

plângerea numitului P.M., apreciind că nu există indicii în sensul săvârșirii de

către magistratul G.G. cu prilejul soluționării cauzei a vreunei fapte de

natură penală.

Nemulțumit de modul

de soluționare a plângerii sale, petiționarul P.M., în termen legal, în baza art.

278

1

C. proc. pen. a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe

rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1195/1/2009.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, constată că rezoluțiile adoptate de

către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

împotriva procurorului G.G. sunt legale și temeinice, urmând a fi mențiune,

prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen. pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut

posibilitatea, ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în

timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepția

legiuitorului poate face plângere orice persoană ale cărei interese legitime au

fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, în vederea

respectării tuturor drepturilor și garanțiilor procedurale.

Se constată că în

urma actelor premergătoare efectuate în cauză că procurorul a reținut corect situația

de fapt, apreciind, în esență, că intimatul procuror G.G. nu ar fi săvârșit vreo

faptă de natură penală.

Deși în cuprinsul plângerilor

sale petiționarul invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură penală,

nu se poate desprinde ideea că magistratul a acționat în sensul de a-i dăuna interesele,

ci de a soluționa cât mai eficient situația supusă analizei. Soluțiile dispuse

de către magistrat reprezintă rezultatul interpretării logico - juridice a

textelor de lege aplicabile în cauză.

Este de principiu că simplul

fapt al unei soluții dată de procuror este nefavorabilă intereselor părților

implicate într-un proces penal sau civil, aceasta însă nu poate constitui temei

pentru tragerea la răspundere penală sau disciplinară a acesteia.

Legalitatea și

temeinicia rezoluțiilor adoptate se verifică de instanța de control judiciar

competente material să aprecieze, inclusiv asupra respectării normelor procedurale

ce asigură exercitarea drepturilor la un proces echitabil.

Procurorul G.G. și-a

exercitat atribuțiile de serviciu potrivit legii, și în activitatea desfășurată

a urmărit să asigure supremația acesteia, dovada fiind și rolul activ al

acestuia în aflarea adevărului manifestat prin extinderea cercetărilor altui

magistrat.

Cu privire la critica

petiționarului privind insuficienta cercetare, neadministrarea probelor, Înalta

Curte o consideră neîntemeiată, deoarece în etapa actelor premergătoare,

procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor

pe care le consideră necesare și suficiente. În etapa actelor premergătoare,

etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace

de probă, ce se fac verificări cu privire la presupuse fapte penală.

Actele la care face

referire petiționarul în plângerea sa și care solicită a fi analizate, privesc

cauzele care au fost deduse judecății, acesta fiind nemulțumit că respectivele

probe au fost interpretate în mod greșit, fapt care ar putea constitui motive

de nelegalitate și/sau netemeinicie invocate în căi de atac legale ale

respectivelor hotărâri și nu pot sta la baza răspunderii penale a unui magistrat

pentru modul în care acesta le-a interpretat.

Astfel măsurile

adoptate și respectivele cauze, motivarea lor, nu reprezintă prin ele înseși

temei legal care să justifice reținerea intenției sau culpei în comiterea

infracțiunilor reclamate de petiționar, respectiv abuz în serviciu.

Nu se poate reține nici

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 C. pen., întrucât nici una din condițiile

prevăzute de textul de lege nu a fost realizat, iar persoana pretins protejată

nu are calitatea de infractor în sensul legii penale. Cu privire la infracțiunea

de fals intelectual, constând în inserarea de date nereale în cuprinsul

rezoluției nr. 404/P/2007, nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii, mențiunea respectivă neproducând consecințe juridice sau

vătămării vreunui drept sau interes al părții.

În soluționarea

plângerilor petentului nu rezultă încălcarea nici unui drept procedural în

sensul dispozițiilor constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor

Omului, acestuia nu i s-a îngrădit accesul la justiție, dându-se eficiență

disp. art. 6 cu referire la art. 13 din CEDO.

Critica petiționarului

cu privire la omisiunea efectuării în actele premergătoare de către procurorul

Z.G. și de cercetări cu privire la procurorul B.G. împotriva căruia a făcut

plângere pentru săvârșirea unor fapte de natură penală în legătură cu

exercitarea atribuțiilor de serviciul nu este fondată, atâta timp, cât

procurorul Z.G. a fost investită cu efectuarea de cercetări numai împotriva magistratului

procuror G.G. ca urmare a disjungerii cauzei și declinarea competenței de

soluționare a plângerii petiționarului cu privire la procurorul sus-menționat,

prin ordonanța din 17 iulie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 292/P/2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Astfel, procurorul Z.G. conform

ordonanței de declinare a competenței a fost investit numai cu efectuarea de

cercetări împotriva magistratului G.G. nu și împotriva magistratului procuror

B.G.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte constată că parchetul, urmare a desfășurării cercetărilor și

actelor premergătoare specifice în cauză a apreciat corect atunci când a

considerat plângerea petiționarului, ca fiind nefondată, reținând că

susținerile acestuia în sensul săvârșirii de către magistratul procuror G.G. a infracțiunilor

prev. de art. 246, art. 289, art. 264 C. pen., care să aibă valențele vreunei

fapte de natură penală sunt lipsite de orice fundament real.

Față de cele reținute,

Înalta Curte în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondată plângerea petiționarului P.M., menținând rezoluțiile

atacate, ca fiind legale și temeinice.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.M. împotriva rezoluției din 25

noiembrie 2008, dispusă în Dosarul nr. 990/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 aprilie 2009.