ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 noiembrie 2007 petiționarul R.A.T. s-a adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva procurorului S.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și purtare abuzivă, prevăzute de art. 246 și art. 250 alin. (1) C. pen., susținând că acesta, în cursul urmăririi penale efectuate în Dosarele nr. 284/P/2007 și nr. 315/P/2007 a folosit „cuvinte și expresii jignitoare, urlete și amenințări cu scopul de a obține probe în sprijinul acuzării” și a încălcat mai multe prevederi ale Codului de procedură penală.

A mai susținut că în mod abuziv și tendențios procurorul reclamat a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa. Prin rezoluția nr. 1547/P/07 din 15 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 250 alin. (1) C. pen., față de procurorul Cercel Sașa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, întrucât în raport cu toate aspectele prezentate, nu se poate reține săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală de către procurorul reclamat prin adoptarea unei maniere incisive de efectuare a anchetei.

Împotriva soluției procurorului, petiționarul s-a adresat cu plângere procurorului șef al Secției urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 1691/933/II/2/2009 din 4 martie 2009, a dispus respingerea, ca neîntemeiate a plângerilor petiționarilor R.A.T. și B.P.T. formulate împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 1574/P/07 al Secției urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se că din examinarea actelor din dosar, a rezultat că, în cauză nu există indicii în sensul săvârșirii de către magistratul menționat a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., acesta îndeplinindu-și în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

De asemenea, nu se poate reține în sarcina procurorului S.C. nici săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 250 C. pen., întrucât din verificările efectuate, din actele de la dosar și potrivit adresei nr. 2489/IJ/985/SIP/07 din 14 februarie 2008 a Consiliului Superior al Magistraturii, Serviciul Inspecție Judiciară pentru procurori, nu au fost constatate nerespectări ale normelor de procedură pe parcursul instrumentării Dosarelor nr. 284/P/07 și nr. 325/P/07 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul R.A.T. a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 9 aprilie 2009, a fost înregistrată pe rolul Secției penale, sub nr. 3172/1/2009, plângerea formulată de aceasta împotriva rezoluției nr. 1574/P/07 din 15 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea plângerii, petiționarul a reiterat motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului, respectiv faptul că procurorul C.S. nu a respectat normele procedurale cu ocazia efectuării urmăririi penale în dosarele în care, în mod abuziv, a dispus trimiterea sa în judecată. A mai susținut că procurorul reclamat a folosit „cuvinte și expresii jignitoare la adresa sa, a celorlalți inculpați și a martorilor apărării, a făcut aprecieri personale la adresa sa, a amendat în mod abuziv și tendențios martorii apărării, i-a pus pe aceștia sub învinuire, a respins în mod abuziv și tendențios cererile de probațiune ale martorului/învinuit P.V., a efectuat ascultări colective de martori și părți vătămate, a încercat să-i determine pe martori să-și modifice declarațiile sau să declare trunchiat, i-a cercetat abuziv și nelegal pe învinuiții P.V., V.F.

și B.P., iar la prezentarea pentru recunoașterea din grup a refuzat să facă anumite mențiuni în procesul-verbal privind desfășurarea acesteia. Plângerea este nefondată. Analizând rezoluțiile atacate prin prisma celor dintâi motive invocate în plângerea adresată instanței, Curtea constată că acestea sunt aceleași cu cele pe care petiționarul le-a invocat în plângerea inițială adresată parchetului. Ca atare, acestea au fost analizate în cele două rezoluții prin care s-a dispus motivat, amplu și temeinic, respingerea lor. Simpla nemulțumire a petiționarului față de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistratului care a dispus-o, activitatea acestuia fără a se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.

De altfel, petiționarul a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale. Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., reprezintă un drept procedural al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.

Cât privește restul motivelor invocate, reprezentând faptul că a amendat în mod abuziv și tendențios martorii apărării, i-a pus pe aceștia sub învinuire, a respins în mod abuziv și tendențios cererile de probațiune ale martorului/învinuit P.V., a efectuat ascultări colective de martori și părți vătămate, a încercat să-i determine pe martori să-și modifice declarațiile sau să declare trunchiat, i-a cercetat abuziv și nelegal pe învinuiții P.V., V.F.

și B.P., iar la prezentarea pentru recunoașterea din grup a refuzat să facă anumite mențiuni în procesul-verbal privind desfășurarea acesteia, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, este de esența principiului independenței procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanței și semnificației materialului probator, toate actele sale fiind supuse controlului judecătoresc. Ca atare, față de cele arătate, se constată că cele două rezoluții dispune în cauză, respectiv rezoluția nr. 1574/P/07 din 15 ianuarie 2009 și rezoluția nr. 1691/933/II/2/09 din 4 martie 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sunt legale și temeinice, fără a se impune desființarea lor.

Așa fiind, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge,m ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.A.T. împotriva rezoluției nr. 1574/P/2007 din 15 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o va menține. Potrivit dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.A.T. împotriva rezoluției nr. 1574/P/2007 din 15 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 iulie 2009.