ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 255/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 330 din 31 mai 2007, Tribunalul Prahova, în

baza art. 42 C. proc. pen. și art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002

raportat la art. 14 alin. (2) pct. 1 lit. f) din Legea nr. 360/2002, și-a

declinat competența soluționării plângerii formulate de petentul B.N. în

favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prin încheierea din 3 septembrie 2007,

Tribunalul București, constatând

că dosarul nr.

13645/3/2007, aflat pe rolul acestei instanțe, are ca obiect aceeași plângere

formulată de petentul B.N. împotriva intimatului D.R., a înaintat dosarul la

Curtea de Apel Ploiești, competentă să soluționeze cauza, având în vedere

calitatea intimatului.

Cauza a fost înregistrată la această

instanță cu nr. 1350/42/2007 din 21

iunie 2007.

Petentul B.N. a formulat plângere împotriva ordonanței din 30 ianuarie

2007, dată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, în dosarul nr. 7/P/2006,

pe care a criticat-o în special cu privire la neînceperea urmăririi penale față

de intimatul făptuitor D.R. - comisar la I.G.P.R., în sensul că nu s-au luat în

considerare probele pe care Ie-a propus în susținerea plângerii sale, respectiv

audierea unor martori și înregistrări extrajudiciare.

Petentul a sesizat faptul că intimatul D.R., în calitatea sa, ar fi

pretins și primit, în perioada noiembrie - decembrie 2005, diferite sume de

bani, bunuri alimentare și nealimentare, în schimbul ajutorului dat pentru

recuperarea autoturismului „Mitsubishi Pajero”, ce i-a fost luat la 29 august

2005.

Curtea, verificând ordonanța din 30

ianuarie 2007, emisă de D.N.

A. - Serviciul Teritorial

Ploiești, în dosarul nr. 7/P/2006, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, a

susținerilor petentului B.N., a constatat următoarele:

Prin plângerea formulată, petentul B.N. a sesizat faptul că intimatul

făptuitor D.R., comisar în cadrul Corpului de Control al I.G.P. Române, i-a

pretins și a primit de la el, în perioada noiembrie - decembrie 2005, diferite

sume de bani, bunuri alimentare și nealimentare, pentru a-l ajuta să-și

recupereze autoturismul auto „Mitsubishi Pajero”, de care a fost tâlhărit la

Ploiești.

În soluționarea plângerii, petentul a depus în extras transcrierea

convorbirilor telefonice dintre părți și având în vedere conținutul acestora,

instanța a admis cererea petentului de a depune trei casete audio, care cuprind

înregistrările la care petentul face referire.

Apreciind că pentru buna soluționare a plângerii, în scopul aflării

adevărului, este necesară audierea martorilor, cât și expertizarea înregistrărilor

audio de pe cele trei casete, Curtea de Apel Ploiești a admis plângerea

formulată, în baza art. 278

1

C. proc. pen., de către petentul B.N.

împotriva intimatului D.R., desființând rezoluțiile atacate și a trimis cauza

la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, pentru soluționarea plângerii.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că

mijlocul de probă constând în înregistrările audio de pe cele trei casete nu a

fost verificat cu ocazia soluționării plângerii.

Așa încât, Curtea de Apel Ploiești a considerat că se impune

redeschiderea urmăririi penale în ceea ce-l privește pe intimatul - făptuitor D.R.,

pentru a se stabili dacă acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 254, art. 245, art. 263 și art. 217 C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 110 din 10

octombrie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, în termen legal,

a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casatei și Justiție – D.N.A.

- Serviciul Teritorial Ploiești, solicitând casarea hotărârii recurate și, pe

fond, respingerea plângerii formulate de petentul B.N., ca nefondată,

menținându-se rezoluția atacată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta

Curte constată următoarele:

Prin plângerea formulată, petentul B.N. a sesizat faptul că D.R.

comisar în cadrul Corpului de Control al I.G.P.R., i-a pretins și a și primit,

în perioada noiembrie-decembrie 2005, diferite sume de bani, bunuri alimentare

și nealimentare în schimbul ajutorului pe care i-l va da în recuperarea autoturismului

„Mitsubihi Pajero”.

În susținerea plângerii sale, petentul a depus transcrierea

convorbirilor telefonice dintre părți și a solicitat admiterea cererii de a

depune trei casete audio, care conțin înregistrările audio de pe aceste casete.

De asemenea, a cerut audierea următorilor martori: V.O.M., B.D., B.M.N.,

D.M. și B.A.M.

În speță, Înalta Curte constată că faptele sesizate de petent au fost

probate numai cu declarațiile acestuia și ale numitului V.O.M.

Deși au fost audiați și ceilalți martori, audierea acestora nu s-a

efectuat cu privire la faptele sesizate de petent.

Or, potrivit art. 202 C. proc. pen., care reglmentează rolul activ al

organelor de urmărire penală, organul de urmărire penală este obligat să

strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei

sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia.

Organul de urmărire penală adună probele atât în favoarea, cât și în

defavoarea învinuitului sau inculpatului.

În speță, însă, organele de urmărire penală nu au efectuat nici un act

premergător.

În acest context, Curtea de Apel Ploiești s-a aflat în imposibilitate

de a indica în concret fiecare act de urmărire penală ce trebuie efectuat.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că se impune

cu necesitate administrarea în cauză, a probei constând în examinarea celor

trei casete audio depuse la dosar.

Acest mijloc de probă nu a fost verificat cu ocazia soluționării

plângerii.

Deși parchetul a invocat faptul că aceste casete nu au fost depuse, Înalta

Curte apreciază că, în sensul manifestării rolului activ, organul de urmărire

penală avea obligația de a depune diligentele necesare în acest sens.

În aceeași ordine de idei, potrivit art. 96

6

C. proc. pen.

și înregistrările efectuate de părți constituie mijloace de probă când privesc

propriile convorbiri și pot fi supuse expertizei tehnice.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet

este nefondat, iar pe cale de consecință, hotărârea atacată este temeinică și

legală, nefiind motive de casare a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva

sentinței penale nr. 110 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2008.