ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1602/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 794/COM din 23 noiembrie

2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios

administrativ, în dosarul nr. 3638/101/2007, a fost admisă acțiunea formulată

de reclamantul - pârât G.M. în contradictoriu cu pârâții SC S. SRL Drobeta

Turnu Severin, F.M. și F.B. și a fost constatată calitatea de asociat a reclamantului

cu un procent de 50% din părțile sociale.

A fost respinsă cererea

reconvențională prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută

parțială a actului adițional la actul constitutiv autentificat din 1 iulie 1999

la BNP I.M. și, în subsidiar, să se dispună rezoluțiunea.

Prin sentința nr. 793/COM

din 23 noiembrie 2007, a aceleiași instanțe, s-a respins cererea formulată de

reclamanți împotriva pârâtului pentru constatarea revocării tacite a actului

adițional autentificat din 1 iulie 1999 la BNP I.M., această instanță fiind

investită ca efect al pronunțării încheierii din 14 septembrie 2007, în dosarul

nr. 3638/101/2007, prin care s-a dispus disjungerea acestui capăt al cererii

reconvenționale.

Împotriva ambelor sentințe

au declarat apel pârâții SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. și F.B., cauzele

fiind înregistrate separat.

Prin încheierea din 26

martie 2008, Curtea de Apel Craiova apreciind că între obiectul și cauza celor

două cereri există o strânsă legătură, a dispus conexarea dosarului nr. 8666/101/2007

la dosarul nr. 3638/101/2007.

Procedând la judecarea

apelurilor, în raport de dispozițiile art. 294 și urm. C. proc. civ., Curtea de

Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 126 din 30 aprilie 2008, a

admis apelurile declarate de pârâți și a schimbat sentința nr. 793/COM din 23

noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 8366/101/2007 și sentința nr. 794/COM

din 23 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 3638/101/2007 în sensul că a

respins acțiunea și a admis cererea reconvențională, a dispus rezoluțiunea

contractului de cesiune de părți sociale, cuprins în actul adițional la actul

constitutiv al SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, înregistrat în 11 iulie 1999 la

BNP I.M., cu cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

a reținut cu privire la acțiunea introductivă că, la data de 1 iulie 1999, a

fost încheiat actul adițional între asociata F.M. și numiții F.B. și G.M. prin

care aceasta s-a retras din societate și a cesionat părțile sociale în părți

egale către ceilalți doi.

Cum administrarea societății

s-a stabilit a fi efectuată de către numitul F.B. și cum acesta nu a solicitat

înregistrarea în Registrul Comerțului, intimatul - reclamant G.M. putea uza de

dispozițiile din Legea nr. 26/1990 potrivit cărora înregistrarea mențiunilor se

poate face la cererea persoanelor interesate în termen de cel mult 30 de zile

de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării dar nu a făcut-o,

ceea ce a determinat pronunțarea deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006, a

Curții de Apel Craiova, prin care s-a menținut în mod irevocabil soluția

instanței de fond de respingere a cererii de înregistrare a actului adițional

dar, oricum, cesiunea părților sociale și-a produs efectele juridice.

În ceea ce privește cererea

reconvențională, s-a reținut că, în mod corect, instanța de fond a respins

capătul de cerere în constatarea nulității, dar trebuia să admită cererea în

rezoluțiune, deoarece, potrivit recunoașterii părților și probelor administrate

chiar dacă în act nu s-a prevăzut, voința reală a părților a fost aceea a unei

cesiuni cu plată și nu gratuită, iar prețul de 15.000 dolari nu a fost achitat.

În termenul legal, apelanții

- pârâți au formulat cerere de îndreptare și completare a dispozitivului

deciziei nr. 126 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în

temeiul art. 2812 C. proc. civ., în sensul că instanța a omis să se pronunțe cu

privire la soluția de respingere a capătului de cerere privind nulitatea

parțială a actelor juridice deduse judecății și de revocare tacită, cererea în

rezoluțiune fiind formulată în subsidiar, în măsura respingerii celor dintâi.

Prin decizia nr. 255 din 1

octombrie 2008, aceeași instanță de judecată a respins cererea cu motivarea că

cererile de constatare a nulității, respectiv revocării actelor juridice deduse

judecății nu pot fi caracterizate în raport cu cererea în rezoluțiune formulată

prin aceeași cerere reconvențională, ca având un caracter accesoriu, conex sau

incidental, astfel că nu sunt întrunite cerințele textului de lege invocat ca

temei al cererii.

Toate părțile au formulat

recurs, în termenul legal.

Reclamantul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. arătând, în esență, că

hotărârea instanței de apel conține o motivare străină de natura pricinii și

contradictorie, s-a denaturat conținutul actului juridic în privința prețului

cesiunii părților sociale, neexistând nicio mențiune expresă în acest sens în

conținutul actului juridic, restul probelor administrate neavând legătură cu

acest act și s-au aplicat greșit dispozițiile legale în ceea ce privește

admisibilitatea acțiunii în constatarea calității de asociat, iar în privința

rezoluțiunii contractului, pe de o parte, reclamanții F.B. și SC S. SRL nu

aveau calitate procesuală activă, iar pe fond, nu erau îndeplinite condițiile

rezoluțiunii, neexitând culpă contractuală.

Pârâții au invocat critici

subsumate motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând,

într-o primă teză, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în

sensul admiterii cererii reconvenționale și să se constate nulitatea absolută

parțială a actului adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat în 1999

și a contractului de societate autentificat din 1999, ca act subsecvent și în a

doua teză, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii cererii

reconvenționale și să se constate revocate la 2 noiembrie 2000, cele două acte

juridice.

În dezvoltarea motivului de

recurs au arătat, în cadrul primei teze, că actul adițional este nul, deoarece

obiectul contractului nu întrunește condițiile de a avea un obiect determinat.

Astfel, instanța de apel a

apreciat greșit că a existat un preț pentru cesiunea părților sociale

presupusul raport juridic dintre recurentul reclamant - pârât G.M. și

recurentul pârât - reclamant F.B. la care se face trimitere ca dovadă a voinței

părților neavând legătură cu raportul juridic dintre G.M. și F.M. – cedent, în lipsa

manifestării de voință din partea acesteia din urmă, privind prețul cesiunii.

Cu privire la cauza ilicită,

în mod greșit, s-a apreciat că actul juridic are cauză, motivat de faptul că

există un preț al cesiunii de creanță, ceea ce ar determina și existența unei

contraprestații, deși actul nu conține o astfel de mențiune.

În cadrul celei de a doua

teze au susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 alin. (2)

C. civ., deoarece față de comportamentul părților este evident, în cauză, că părțile

din actul juridic au înțeles să revină asupra acestuia, revocarea tacită

producându-și efectele juridice.

Astfel, niciuna dintre părți

nu a solicitat în termenul legal înregistrarea în Registrul Comerțului a

mențiunilor privind cesionarea părților sociale, raportat la art. 22 din Legea nr.

26/1990, iar ulterior, pârâta - reclamantă F.M. a încheiat actul adițional din 2003

la actul constitutiv privind schimbarea sediului social, numirea unui nou

administrator, înființarea unui punct de lucru, reclamantul - pârât G.M. neopunându-se

și neexercitând niciodată, în fapt, drepturile și obligațiile ce îi reveneau în

calitate de asociat, probe ce dovedesc că părțile au înțeles să revoce tacit

convenția.

Analizând recursurile se

găsesc fondate în limitele ce se vor arăta în continuare.

Acțiunea introductivă

formulată de recurentul reclamant - pârât G.M. a avut ca obiect constatarea

calității de asociat la SC S. SRL, în cotă de 50% din capitalul social.

Prin cerere reconvențională,

recurenții pârâți - reclamanți au solicitat să se constate nulitatea parțială a

actului adițional înregistrat în 1999, încheiat între F.M. în calitate de

asociat cedent și F.B. și G.M., în calitate de cesionari și a contractului de

societate autentificat din 1999 sau revocarea tacită a acestor acte – cerere

disjunsă la fond dar soluționată în apel prin conexarea dosarelor.

În subsidiar, s-a solicitat

rezoluțiunea cesiunii.

Instanța de apel soluționând

apelurile declarate de toate părțile și schimbând în tot hotărârile instanței

de fond, pe de o parte, cu referire la acțiunea principală a reținut ca

justificare a soluției de respingere a acesteia, că actul adițional nu a fost

înregistrat la Registrul Comerțului în termenul legal – ceea ce îl decade din

drept pe reclamant, sens în care există și o hotărâre judecătorească, reeșind

intenția părților de renunțare la beneficiile actului juridic, dar a reținut în

același timp că acesta putea să își exercite drepturile conferite de calitatea

de asociat derivate din actul adițional chiar neînregistrat, deci, i s-a

recunoscut calitatea de asociat, ceea ce vine în contradicție cu soluția

pronunțată, de respingere pe fond a acțiunii și echivalează cu o nepronunțare.

Pe de altă parte,

soluționând cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți, instanța

de apel a confirmat legalitatea hotărârilor instanței de fond în ceea ce

privește respingerea cererii în constatarea nulității actelor juridice și a

cererii de revocare fără a motiva însă, în niciun fel, din care considerente a

ajuns la această concluzie.

Cât privește cererea în

rezoluțiune se constată că recurenta - pârâtă, în calitate de cedent a cesionat

părțile sale sociale recurentului - reclamant și recurentului - pârât F.B. - în

calitate de cesionari.

Față de această situație,

instanța de apel era obligată să verifice cu prioritate calitatea procesuală

activă a recurenților pârâți - reclamanți de a solicita rezoluțiunea

convenției, recurentul pârât - reclamant F.B. fiind cesionar altături de

recurentul - reclamant, iar recurenta pârâtă - reclamantă SC S. SRL Drobeta

Turnu Severin – terț față de convenție, deci, trebuia analizat dacă aceștia

sunt sau nu creditori ai obligației pretins neexecutate.

În al doilea rând, obligația

trebuia analizată în raport de conținutul convenției dedusă judecății și

nicidecum prin raportare la o altă convenție, cu atât mai mult cu cât chiar

recurenții pârâți - reclamanți au susținut, în principal, teza nulității

contractului pentru lipsa obiectului și cauză ilicită, respectiv revocarea iar

situațiile se exclud reciproc. Or nepronunțarea pe fond a instanței de apel

asupra acestor cereri, deși au făcut obiectul judecății în apel face imposibil

controlul judiciar și în privința celui de-al doilea recurs.

Având în vedere,

dispozițiile art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite, în consecință, ambele recursuri, va casa hotărârea și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de apel va avea în vedere și celelalte critici vizând fondul

litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamantul G.M. și de pârâții SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. și F.B.,

împotriva deciziei Curții de Apel Craiova nr. 126 din 30 aprilie 2008, pe care

o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâți,

împotriva sentinței Tribunalului Dolj nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 și

împotriva sentinței Tribunalului Dolj nr. 794 din 23 noiembrie 2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2009.