ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1602/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 3638/101/2007, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul - pârât G.M. în contradictoriu cu pârâții SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. și F.B. și a fost constatată calitatea de asociat a reclamantului cu un procent de 50% din părțile sociale. A fost respinsă cererea reconvențională prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a actului adițional la actul constitutiv autentificat din 1 iulie 1999 la BNP I.M. și, în subsidiar, să se dispună rezoluțiunea.

Prin sentința nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007, a aceleiași instanțe, s-a respins cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtului pentru constatarea revocării tacite a actului adițional autentificat din 1 iulie 1999 la BNP I.M., această instanță fiind investită ca efect al pronunțării încheierii din 14 septembrie 2007, în dosarul nr. 3638/101/2007, prin care s-a dispus disjungerea acestui capăt al cererii reconvenționale. Împotriva ambelor sentințe au declarat apel pârâții SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. și F.B., cauzele fiind înregistrate separat. Prin încheierea din 26 martie 2008, Curtea de Apel Craiova apreciind că între obiectul și cauza celor două cereri există o strânsă legătură, a dispus conexarea dosarului nr. 8666/101/2007 la dosarul nr. 3638/101/2007.

Procedând la judecarea apelurilor, în raport de dispozițiile art. 294 și urm. C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 126 din 30 aprilie 2008, a admis apelurile declarate de pârâți și a schimbat sentința nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 8366/101/2007 și sentința nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 3638/101/2007 în sensul că a respins acțiunea și a admis cererea reconvențională, a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale, cuprins în actul adițional la actul constitutiv al SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, înregistrat în 11 iulie 1999 la BNP I.M., cu cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, a reținut cu privire la acțiunea introductivă că, la data de 1 iulie 1999, a fost încheiat actul adițional între asociata F.M.

și numiții F.B. și G.M. prin care aceasta s-a retras din societate și a cesionat părțile sociale în părți egale către ceilalți doi. Cum administrarea societății s-a stabilit a fi efectuată de către numitul F.B. și cum acesta nu a solicitat înregistrarea în Registrul Comerțului, intimatul - reclamant G.M. putea uza de dispozițiile din Legea nr. 26/1990 potrivit cărora înregistrarea mențiunilor se poate face la cererea persoanelor interesate în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării dar nu a făcut-o, ceea ce a determinat pronunțarea deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006, a Curții de Apel Craiova, prin care s-a menținut în mod irevocabil soluția instanței de fond de respingere a cererii de înregistrare a actului adițional dar, oricum, cesiunea părților sociale și-a produs efectele juridice.

În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a reținut că, în mod corect, instanța de fond a respins capătul de cerere în constatarea nulității, dar trebuia să admită cererea în rezoluțiune, deoarece, potrivit recunoașterii părților și probelor administrate chiar dacă în act nu s-a prevăzut, voința reală a părților a fost aceea a unei cesiuni cu plată și nu gratuită, iar prețul de 15.000 dolari nu a fost achitat. În termenul legal, apelanții - pârâți au formulat cerere de îndreptare și completare a dispozitivului deciziei nr. 126 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în temeiul art. 2812 C. proc. civ., în sensul că instanța a omis să se pronunțe cu privire la soluția de respingere a capătului de cerere privind nulitatea parțială a actelor juridice deduse judecății și de revocare tacită, cererea în rezoluțiune fiind formulată în subsidiar, în măsura respingerii celor dintâi.

Prin decizia nr. 255 din 1 octombrie 2008, aceeași instanță de judecată a respins cererea cu motivarea că cererile de constatare a nulității, respectiv revocării actelor juridice deduse judecății nu pot fi caracterizate în raport cu cererea în rezoluțiune formulată prin aceeași cerere reconvențională, ca având un caracter accesoriu, conex sau incidental, astfel că nu sunt întrunite cerințele textului de lege invocat ca temei al cererii. Toate părțile au formulat recurs, în termenul legal. Reclamantul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

arătând, în esență, că hotărârea instanței de apel conține o motivare străină de natura pricinii și contradictorie, s-a denaturat conținutul actului juridic în privința prețului cesiunii părților sociale, neexistând nicio mențiune expresă în acest sens în conținutul actului juridic, restul probelor administrate neavând legătură cu acest act și s-au aplicat greșit dispozițiile legale în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii în constatarea calității de asociat, iar în privința rezoluțiunii contractului, pe de o parte, reclamanții F.B. și SC S. SRL nu aveau calitate procesuală activă, iar pe fond, nu erau îndeplinite condițiile rezoluțiunii, neexitând culpă contractuală. Pârâții au invocat critici subsumate motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. solicitând, într-o primă teză, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii cererii reconvenționale și să se constate nulitatea absolută parțială a actului adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat în 1999 și a contractului de societate autentificat din 1999, ca act subsecvent și în a doua teză, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii cererii reconvenționale și să se constate revocate la 2 noiembrie 2000, cele două acte juridice. În dezvoltarea motivului de recurs au arătat, în cadrul primei teze, că actul adițional este nul, deoarece obiectul contractului nu întrunește condițiile de a avea un obiect determinat. Astfel, instanța de apel a apreciat greșit că a existat un preț pentru cesiunea părților sociale presupusul raport juridic dintre recurentul reclamant - pârât G.M.

și recurentul pârât - reclamant F.B. la care se face trimitere ca dovadă a voinței părților neavând legătură cu raportul juridic dintre G.M. și F.M. – cedent, în lipsa manifestării de voință din partea acesteia din urmă, privind prețul cesiunii. Cu privire la cauza ilicită, în mod greșit, s-a apreciat că actul juridic are cauză, motivat de faptul că există un preț al cesiunii de creanță, ceea ce ar determina și existența unei contraprestații, deși actul nu conține o astfel de mențiune. În cadrul celei de a doua teze au susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 alin. (2) C. civ., deoarece față de comportamentul părților este evident, în cauză, că părțile din actul juridic au înțeles să revină asupra acestuia, revocarea tacită producându-și efectele juridice.

Astfel, niciuna dintre părți nu a solicitat în termenul legal înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor privind cesionarea părților sociale, raportat la art. 22 din Legea nr. 26/1990, iar ulterior, pârâta - reclamantă F.M. a încheiat actul adițional din 2003 la actul constitutiv privind schimbarea sediului social, numirea unui nou administrator, înființarea unui punct de lucru, reclamantul - pârât G.M. neopunându-se și neexercitând niciodată, în fapt, drepturile și obligațiile ce îi reveneau în calitate de asociat, probe ce dovedesc că părțile au înțeles să revoce tacit convenția. Analizând recursurile se găsesc fondate în limitele ce se vor arăta în continuare. Acțiunea introductivă formulată de recurentul reclamant - pârât G.M.

a avut ca obiect constatarea calității de asociat la SC S. SRL, în cotă de 50% din capitalul social. Prin cerere reconvențională, recurenții pârâți - reclamanți au solicitat să se constate nulitatea parțială a actului adițional înregistrat în 1999, încheiat între F.M. în calitate de asociat cedent și F.B. și G.M., în calitate de cesionari și a contractului de societate autentificat din 1999 sau revocarea tacită a acestor acte – cerere disjunsă la fond dar soluționată în apel prin conexarea dosarelor. În subsidiar, s-a solicitat rezoluțiunea cesiunii.

Instanța de apel soluționând apelurile declarate de toate părțile și schimbând în tot hotărârile instanței de fond, pe de o parte, cu referire la acțiunea principală a reținut ca justificare a soluției de respingere a acesteia, că actul adițional nu a fost înregistrat la Registrul Comerțului în termenul legal – ceea ce îl decade din drept pe reclamant, sens în care există și o hotărâre judecătorească, reeșind intenția părților de renunțare la beneficiile actului juridic, dar a reținut în același timp că acesta putea să își exercite drepturile conferite de calitatea de asociat derivate din actul adițional chiar neînregistrat, deci, i s-a recunoscut calitatea de asociat, ceea ce vine în contradicție cu soluția pronunțată, de respingere pe fond a acțiunii și echivalează cu o nepronunțare.

Pe de altă parte, soluționând cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți, instanța de apel a confirmat legalitatea hotărârilor instanței de fond în ceea ce privește respingerea cererii în constatarea nulității actelor juridice și a cererii de revocare fără a motiva însă, în niciun fel, din care considerente a ajuns la această concluzie. Cât privește cererea în rezoluțiune se constată că recurenta - pârâtă, în calitate de cedent a cesionat părțile sale sociale recurentului - reclamant și recurentului - pârât F.B. - în calitate de cesionari. Față de această situație, instanța de apel era obligată să verifice cu prioritate calitatea procesuală activă a recurenților pârâți - reclamanți de a solicita rezoluțiunea convenției, recurentul pârât - reclamant F.B.

fiind cesionar altături de recurentul - reclamant, iar recurenta pârâtă - reclamantă SC S. SRL Drobeta Turnu Severin – terț față de convenție, deci, trebuia analizat dacă aceștia sunt sau nu creditori ai obligației pretins neexecutate. În al doilea rând, obligația trebuia analizată în raport de conținutul convenției dedusă judecății și nicidecum prin raportare la o altă convenție, cu atât mai mult cu cât chiar recurenții pârâți - reclamanți au susținut, în principal, teza nulității contractului pentru lipsa obiectului și cauză ilicită, respectiv revocarea iar situațiile se exclud reciproc. Or nepronunțarea pe fond a instanței de apel asupra acestor cereri, deși au făcut obiectul judecății în apel face imposibil controlul judiciar și în privința celui de-al doilea recurs.

Având în vedere, dispozițiile art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite, în consecință, ambele recursuri, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va avea în vedere și celelalte critici vizând fondul litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul G.M. și de pârâții SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. și F.B., împotriva deciziei Curții de Apel Craiova nr. 126 din 30 aprilie 2008, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâți, împotriva sentinței Tribunalului Dolj nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 și împotriva sentinței Tribunalului Dolj nr. 794 din 23 noiembrie 2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2009.