ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 17.11.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3695/2011

HOTĂRÂRE

17.11.2011

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3695/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației

în anulare de față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți – secția comercială și de contencios

administrativ sub nr. 3638/101/2007 din 16 februarie 2007, reclamantul G.M. a

chemat în judecată pe pârâții SC S. SRL, F.M. și F.B. solicitând instanței ca

prin sentința ce o va pronunța să se constate că are calitatea de asociat la SC

S. SRL, cu o cotă de 50% din părțile sociale ale acesteia.

Pârâții au formulat

cerere reconvențională solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța

să se constate nulitatea absolută parțială a înscrisului intitulat act adițional

la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la

B.N.P. I.M. în ceea ce privește contractul de cesiune al părților sociale

încheiat între F.M. în calitate de asociat cedent și numiții F.B. și G.M. în

calitate de asociați cesionari, precum și a contractului de societate din 1

iulie 1999 la B.N.P. I.M., ca act juridic subsecvent actului adițional din 1

iulie 1999.

În subsidiar a

solicitat rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale, cuprins în

înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL.

Prin sentința

comercială nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, a fost constatată calitatea de asociat a reclamantului la SC S. SRL

cu o cotă de 50% din părțile sociale, a fost respinsă cererea reconvențională

formulată de pârâți.

Totodată, la data de

8 iunie 2007, s-a depus în dosarul nr. 3638/101/2007 al Tribunalului Mehedinți

cererea reconvențională formulată de reclamanții SC S. SRL, F.M. și F.B., în

contradictoriu cu pârâtul G.M., prin care s-a solicitat revocarea actului

adițional din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., precum și să se constate că părțile,

prin acordul lor tacit, au fost de acord ca G.M. și F.B. să nu mai fie cooptați

în SC S. SRL și să se revoce retragerea lui F.M. din societate.

Prin încheierea de

ședință din 14 septembrie 2007 s-a dispus disjungerea acestei cereri, cauza

fiind înregistrată sub nr. 8366/101/2007.

Prin sentința

comercială nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți – secția comercială și de contencios administrativ a fost respinsă acțiunea.

Împotriva acestei din

urmă sentințe au declarat apel reclamanții SC S. SRL, F.M. și F.B.

Totodată, aceiași

pârâți-reclamanți, SC S. SRL, F.M. și F.B. au declarat apel și împotriva

sentinței comerciale nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Mehedinți în dosarul nr. 3638/101/2007.

Prin încheierea din

26 martie 2008 a Curții de Apel Craiova – secția comercială pronunțată în

dosarul nr. 8366/101/2007 s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 3638/101/2007

al aceleiași instanțe cu termen la 23 aprilie 2008.

Prin decizia nr. 126

din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova – secția comercială pronunțată în

dosarul nr. 3638/101/2007 au fost admise apelurile declarate de pârâții SC S.

SRL, F.M. și F.B. au fost schimbate sentințele nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți pronunțată în dosarul nr. 8366/101/2007 și sentința nr. 974/COM din 23

noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 3638/101/2007 al aceleiași instanțe,

în sensul că a fost respinsă acțiunea, a fost admisă cererea reconvențională,

s-a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale cuprins în

înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL Drobeta

Turnu–Severin înregistrat sub nr. 2094 din 11 iulie 1999 la B.N.P. I.M.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamantul-pârât G.M. cât și

pârâții-reclamanți SC S. SRL, F.M. și F.B.

Prin decizia nr. 1602

din 25 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția comercială

în dosarul nr. 3638/101/2007, au fost admise recursurile, a fost casată decizia

nr. 126 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova și a fost trimisă cauza

spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâții-reclamanți împotriva sentinței

nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 și respectiv a sentinței nr. 794/COM din 23

noiembrie 2007 ale Tribunalului Mehedinți.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de recurs a reținut că motivarea soluției instanței de apel,

în ce privește acțiunea principală vine în contradicție cu soluția pronunțată

în dispozitiv și echivalează cu o nepronunțare.

În ce privește

cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți s-a apreciat că nu a

fost motivată soluția pronunțată, raportat la cererea de constatare a nulității

actelor juridice și a cererii de revocare, dându-se indicația de a se verifica

cu prioritate calitatea procesuală activă a pârâților-reclamanți de a solicita

rezoluțiunea convenției, ținând cont de faptul că pârâtul-reclamat F.B. este

cesionar alături de reclamantul-pârât G.M. iar pârâta-reclamantă SC S. SRL este

terț față de convenție.

De asemenea, s-a

indicat să se analizeze obligația în raport de conținutul convenției și nu prin

raportare la o altă convenție.

Cauza a fot

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2169/54/2009.

Prin decizia nr. 25

din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova – secția comercială au fost

respinse apelurile declarate de pârâții-reclamanți SC S. SRL, F.M. și F.B.

împotriva sentințelor comerciale nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 pronunțată

de Tribunalul Mehedinți – secția comercială și de contencios administrativ în

dosarul nr. 3638/101/2007 și respectiv nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007

pronunțată de aceiași instanță în dosarul nr. 8366/101/2007.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții –reclamanți SC S. SRL, F.M. și F.B. aducându-i

următoarele critici:

I. Hotărârea

instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că

instanța de apel nu a motivat soluția în raport de toate motivele de apel

formulate de pârâții-reclamanți.

II. 1.Hotărârea

instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, prin aceea că se

face trimitere la o convenție încheiată între G.M. și F.B. din care ar rezulta

că suma ce reprezintă prețul cesiunii ar fi fost plătită de G.M. lui F.B., or,

actul juridic dedus judecății privește cesiunea părților sociale de la F.M. la F.B.

și la G.M.

Hotărârea

instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 948 pct.

3 și 4, art. 966 C. civ., art. 43 C. com., art. 315 alin. (1) C. proc. civ., art.

111 C. proc. civ., în sensul că:

a) condițiile

esențiale pentru validitatea unei convenții în ce privește obiectul determinat

și cauza licită, au fost interpretate eronat de către instanța de apel,

raportat la starea de fapt dovedită în cauză, mai ales în ce privește lipsa

prețului în contractul de cesiune de părți sociale.

b) instanța de apel a

aplicat în mod greșit dispozițiile privind restricțiile de probă prevăzute de art.

1191 C. civ., în ce privește încheierea unui act juridic comercial, apreciind

că la data încheierii actului respectiv se impunea forma autentică pentru actul

constitutiv al societății comerciale și implicit pentru orice act adițional

modificator al acestuia.

c) au fost încălcate

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu

a respectat indicația dată de instanța de recurs, cu privire la interpretarea

clauzelor deduse judecății, respectiv prin raportare la această convenție și nu

prin raportare la o altă convenție.

d) au fost încălcate

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., deoarece reclamantul-pârât avea

posibilitatea unei acțiuni în realizarea dreptului și nu a unei acțiuni în

constatare.

III. Hotărârea

instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 alin.

(2) C. civ., a art. 22 din Legea nr. 26/1990, a art. 1200 pct. 4 coroborat cu art.

1202 alin. (2) C. civ., a art. 47 (2) din Legea nr. 31/1990, a art. 111 C.

proc. civ., în sensul că:

a) în mod greșit a

aplicat instanța de apel dispozițiile art. 969 alin. (2) C. civ. atunci când a

reținut că în cauza de față, convenția nu poate fi revocată prin consimțământul

mutual al părților, în fapt, existând o convenție tacită de revocare a actului

adițional la actul constitutiv al SC S. SRL.

b) instanța de apel a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 26/1990,

potrivit cărora înregistrarea la O.R.C. a mențiunilor privind modificarea

actului constitutiv se poate cere în 15 zile de la data îndeplinirii actelor și

faptelor supuse obligației de înregistrare, de către persoanele implicate, sau

în termen de 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus

înregistrării, de către orice persoană interesată, or, în speța de față, cererea

de înregistrare s-a făcut după circa 7 ani de la încheierea actului, motiv

pentru care instanța trebuia să constate revocarea acestuia prin consimțământ

mutual al părților.

c) s-a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 1200 pct. 4 C. civ., și ale art. 1202 alin.

(2) C. civ., în sensul că nu s-a reținut puterea de lucru judecat a deciziei nr.

1790 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 13320/54/2006,

decizie în care s-a reținut că, pentru faptul că actul adițional nu a fost

înregistrat în termenul prevăzut de lege, concluzia care se desprinde este

aceea că părțile au renunțat la convenție, în condițiile în care toate

înregistrările ulterioare încheierii actului adițional au fost făcute de către F.M.

d) s-a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care erau

incidente în cauză și care prevăd că în situația în care înmatricularea nu s-a

efectuat în termenul prevăzut de lege, asociații sunt eliberați de obligațiile

ce decurg din subscripțiile lor, după trecerea a trei luni de la data

autentificării actului constitutiv, recurenții susținând că aceste dispoziții

legale sunt aplicabile și în cazul modificării actului constitutiv.

e) s-a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., deoarece

recurentul-pârât avea posibilitatea formulării unei acțiunii în realizarea

dreptului, astfel încât acțiunea în constatare apare ca inadmisibilă.

IV. Hotărârea

instanței de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 1020 – 1021 C. civ., și a art. 111 C. proc. civ., în sensul că:

a) instanța de apel

deși a reținut că ar exista un preț al cesiunii și că acesta nu a fost plătit,

nu a dispus și rezoluțiunea actului juridic.

b) reclamantul-pârât

avea posibilitatea formulării unei acțiuni prin care să ceară realizarea

dreptului, situația în care o acțiune în constatarea existenței sau neexitenței

unui drept nu trebuia primită.

c) instanța de apel

nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 204 din Legea nr. 31/1990,

în sensul că nu a ținut cont de faptul că procedura de modificare a unui act

constitutiv parcurge mai multe faze, părțile neparcurgând decât prima fază,

respectiv întocmirea actului adițional, ne-mai parcurgând și etapele de înregistrare

și de publicarea modificării, astfel încât actul constitutiv al societății nu

este legal modificat.

Prin decizia nr. 331

din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 2169/54/2009, a fost respins recursul declarat de pârâtele-reclamante

SC S. SRL, F.M. și F.B. împotriva deciziei nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Critica formulată de

recurenții-pârâți prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

prin care se susține, pe de-o parte, că instanța de apel nu și-a motivat

soluția în raport de toate motivele de apel formulate de apelanți, iar pe de

altă parte, că decizia curții de apel cuprinde motive străine de natura pricinii,

nu a fost găsită fondată.

S-a

constatat astfel, sub acest aspect, că hotărârea curții de apel cuprinde

motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și

pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, instanța nefiind

ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să

sistematizeze susținerile părților, mai ales dacă ele nu au făcut-o, și chiar

să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea

acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune

acest lucru și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

s-a găsit întemeiată nici susținerea recurenților potrivit căreia decizia

curții de apel ar conține motive străine de natura pricinii, de vreme ce

motivarea dată deciziei curții de apel cuprinde considerentele reținute în

soluționarea problemelor de drept deduse judecății, prin raportare la

argumentele invocate de părți în acțiune, la apărările părților și la

probatoriul administrat și, de asemenea, ținând cont de dispozițiile legale

aplicabile în cauză.

Referitor

la criticile subsumate de recurenții-pârâți dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., s-au constatat următoarele:

Recurenții-pârâți

susțin că au fost interpretate eronat de către curtea de apel dispozițiile art.

948 pct. 3 și pct. 4 C. civ., raportate la starea de fapt dovedită, atunci când

s-a apreciat ca fiind valabil contractul de cesiune de părți sociale încorporat

în înscrisul intitulat de părți act adițional la actul constitutiv al SC S.

SRL, înregistrat sub numărul 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M.,

considerându-se că are obiect și cauză, întrucât, în fapt, acestea lipsesc și

sancțiunea aplicabilă era nulitatea absolută.

Această susținere nu s-a

găsit întemeiată.

Astfel,

instanța de apel a reținut corect că din actul adițional la statutul societății

pârâte rezultă calitatea intimatului-reclamant G.M. de asociat al societății SC

S. SRL, act ce a fost încheiat în formă autentică sub nr. 2094 la B.N.P. I.M.,

iar din probatoriul administrat s-a apreciat corect că a existat un preț al

cesiunii de părți sociale, ceea ce a determinat o contraprestație din partea

reclamantului.

Pârâții

F.B. și F.M. au recunoscut la interogatoriu că, în realitate, cesiunea s-a

făcut cu titlu oneros, iar din declarațiile martorilor P.V. și C.L.P. a

rezultat că intimatul-reclamant G.M. a achitat suma de 15.000 dolari,

reprezentând contraprestația pentru părțile sociale cesionate anterior

încheierii actului adițional.

Prin

urmare, nu s-a făcut dovada alterării consimțământului dat la încheierea

actului, cauza a existat, scopul urmărit la încheierea actului, respectiv

transmiterea părților sociale s-a realizat, iar operațiunea efectuată de părți

nu s-a dovedit a avea o cauză ilicită, împrejurare în care, în mod corect,

instanța de apel a apreciat că, în speță, contractul de cesiune părți sociale

îndeplinește toate condițiile necesare pentru valabilitatea convenției, astfel

cum sunt prevăzute de art. 948-968 C. proc. civ. și nu există nicio justificare

legală pentru constatarea nulității absolute a contractului.

În

ce privește susținerea recurenților-pârâți în conformitate cu care dispozițiile

art. 46 C. com. au fost aplicate greșit în cauză, s-a constatat că, de asemenea,

aceasta este neîntemeiată, întrucât în materie comercială, potrivit art. 46 C.

com. este admisibilă proba testimonială, chiar și în cazurile prevăzute de art.

1191 C. proc. civ.

Nici

susținerea conform căreia, au fost ignorate dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., cu referire la dispozițiile deciziei nr. 1602 din 25 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția comercială ce se impunea a fi respectate, având

caracter obligatoriu, nu este întemeiată, deoarece, instanța de apel, în ce

privește rezoluțiunea actului juridic a pus în aplicare dispozițiile Înaltei

Curți, analizând justificarea calității procesuale a pârâților-reclamanți în

formularea acestui capăt de cerere, apreciind că doar pârâta F.M. justifică

această calitate, în timp ce SC S. SRL și F.B. nu au legitimare procesuală

activă în formularea acestui capăt de cerere.

Judicios

au reținut ambele instanțe că acțiunea reclamantului, prin care acesta a

solicitat să se constate că are calitatea de asociat al SC S. SRL, deținând 50%

din părțile sociale ale societății a fost întemeiată corect pe dispozițiile art.

111 C. proc. civ., fiind o acțiune în constatare, declaratorie, admisibilă în

condițiile în care partea, respectiv reclamantul, nu mai poate solicita

realizarea dreptului și anume, înregistrarea actului adițional la registrul

comerțului.

Referitor

la interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 22 din

Legea nr. 26/1990, s-a constatat că o astfel de susținere nu poate fi primită

atât timp cât s-a reținut, corect, că reclamantul nu mai poate solicita

înscrierea actului adițional la registrul comerțului, nefiindu-i recunoscută

calitatea de asociat din punct de vedere al procedurilor instituite.

În ce privește

dispozițiile art. 969 alin. (2) C. proc. civ. invocate de recurenții-pârâți, în

sensul că în mod eronat s-a reținut că acestea nu ar fi aplicabile în cauză se

constată că cele reținute de instanță sub acest aspect sunt corecte, de vreme

ce nu s-a făcut dovada existenței unui acord al părților, iar revocarea

unilaterală a actului juridic nu este posibilă .

S-a

mai constatat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ., coroborate

cu dispozițiile art. 1202 alin. (2) C. civ. în soluționarea cauzei, așa cum

greșit afirmă recurenții-pârâți și nici ale art. 1204-1206 C. civ., dacă se au

în vedere prevederile art. 46 C. com. referitoare la posibilitatea conferită de

lege de probare a obligațiilor comerciale „prin orice mijloc de probă admise de

legea civilă".

S-a

mai reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., în

sensul susținerilor recurenților-pârâți, iar reproșul făcut instanței de apel

privind neaplicarea sau încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 204

din Legea nr. 31/1990, având în vedere dezlegarea dată speței deduse judecății,

s-a constatat a fi neîntemeiat.

Împotriva

acestei decizii au formulat contestație în anulare pârâții-reclamanți SC S.

SRL, F.M. și F.B., aducându-i următoarele critici:

Decizia

contestată este nelegală, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., întrucât instanța de recurs a omis să cerceteze următoarele

motive de recurs:

La pct. II 2 lit. c) din cererea de recurs, a fost criticat faptul că instanța

de apel, în rejudecare, a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că deși instanța de recurs, în primul ciclu procesual,

dispusese ca interpretarea clauzelor contractului de cesiune de părți sociale

încorporat în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S.

SRL, să se facă în raport de convenția dedusă judecății și nu prin raportare la

altă convenție, instanța de apel a analizat convenția dedusă judecății tot prin

raportare la conținutul convenției încheiate între G.M. și F.B., încălcând

astfel indicațiile instanței de recurs, însă instanța de recurs, în al doilea

ciclu procesual, nu a analizat acest motiv de recurs.

De asemenea, la pct. III lit. a) din cererea de recurs s-a susținut că

hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 alin.

(2) C. civ., potrivit cărora convențiile se pot revoca prin consimțământul

mutual sau din cauze autorizate de lege, contestatoarea recurentă susținând că

din comportamentul părților a rezultat că acestea au revenit asupra actului

adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, în ceea ce privește contractul de

cesiune al părților sociale, cât timp pe o perioadă de circa 7 ani de la data

încheierii actului juridic, reclamantul nu a înțeles să-l valorifice, nici în

ceea ce privește conținutul față de celelalte părți, nici în ceea ce privește

publicitatea lui față de terți, instanța de recurs omițând să analizeze și

acest motiv.

În motivul de recurs prevăzut la pct. III lit. c) s-a susținut că au fost

încălcate de către instanța de apel dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin.

(2) C. civ., prin aceea că nu s-a ținut cont de puterea de lucru judecat a

deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova pronunțată în dosarul nr. 13320/54/2006, decizie definitivă și irevocabilă, prin care s-a

reținut că părțile au renunțat la actul adițional la actul constitutiv al SC S.

SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M. și contractul de

societate autentificat sub nr. 2095 din 1 iulie 1999 la același notar public,

însă instanța de recurs nu a cercetat decizia recurată și sub acest aspect.

În ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. III lit. d) din cererea de

recurs, în care s-a susținut că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 31/1990 sunt

aplicabile nu doar în cazul înmatriculării și înființării societății

comerciale, ci și în cazul modificării actului constitutiv, și prin urmare,

nerespectarea termenelor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 26/1990 are drept

consecință eliberarea asociațiilor de obligațiile asumate prin actul

neînregistrat, instanța de recurs a apreciat că respectiva critică este

neîntemeiată, neargumentând însă în fapt sau în drept, de ce a ajuns la această

concluzie, această situație echivalând cu neanalizarea acestei critici.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la pct. IV lit. c) din cererea de

recurs, contestatoarea recurentă a susținut că dispozițiile art. 204 din Legea nr.

31/1990 au fost încălcate de către instanța de apel, deoarece, aceasta trebuia

să constate că procedura de modificare a actului constitutiv al SC S. SRL nu a

fost parcursă complet, părțile efectuând doar prima fază, respectiv întocmirea

actului adițional, fără a mai parcurge etapele de înregistrare și de publicare

a modificării actului constitutiv, însă nici această critică nu a fost

analizată de către instanța de recurs, contestatoarea susținând că simpla

afirmație, în sensul că reproșurile formulate de către recurenți sunt

neîntemeiate, urmată de reluarea motivării primei instanțe și a instanței de

apel, nu reprezintă o analiză a acestei critici.

Analizând

decizia contestată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a

constatat că cererea contestatoarei este întemeiată, pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile

instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când, respingând recursul,

instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, recurenții, la pct. II 2 lit. c) din cererea de recurs, au susținut că

instanța de apel, în rejudecare, a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., în sensul că deși instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a

dispus ca interpretarea clauzelor contractelor de cesiune de părți sociale

încorporat în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S.

SRL, autentificat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., să se facă în

raport de convenția dedusă judecății și nu prin raportare la altă convenție,

instanța de apel a făcut analiza convenției dedusă judecății tot prin raportare

la conținutul convenției încheiate între G.M. și F.B., încălcând astfel

indicațiile instanței de recurs.

Într-adevăr,

analizând conținutul motivelor de recurs din cuprinsul cereri de recurs se

poate constata că la pag. 7 se regăsește această critică, iar din analiza

considerentelor deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 pronunțate în recurs, nu rezultă

că instanța de recurs ar fi analizat și această critică.

Critica formulată la pct. 2 al cererii de contestație în anulare nu poate fi

reținută, deoarece instanța de recurs a analizat motivul de recurs referitor la

încălcarea dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. civ., reținând că nu s-a făcut

dovada existenței unui acord al părților cu privire la revocarea actului

juridic, iar revocarea unilaterală a acestuia nu este posibilă.

Deși

analiza acestui motiv de recurs este succintă, nu se poate reține că respectiva

critică nu a fost analizată, instanța de recurs justificându-și respingerea

acestei critici.

În ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. 3 lit. c) din motivele de

recurs, cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1200 pct. 4 și art.

1202 alin. (2) C. civ., în ce privește puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1790

din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 13320/54/2006,

prin care s-a reținut că părțile au renunțat la actul adițional la actul constitutiv

al SC S. SRL, autentificat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M. și

contractul de societate din 1 iulie 1999 la același notar public, s-a constatat

că instanța de recurs nu a analizat această critică, reținând doar că „se mai

constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ.,

coroborate cu dispozițiile art. 1202 alin. (2) C. civ., în soluționarea cauzei,

așa cum greșit afirmă recurenții-pârâți”, fără a arăta, sub nicio formă, cum

s-a ajuns la această concluzie, astfel că și în ce privește acest motiv de contestație

în anulare sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 318 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ.

Și în ce privește criticile formulate la pct. III lit. d) din cererea de recurs

și respectiv pct. IV lit. c) din aceeași cerere, referitoare la greșita

aplicare a dispozițiilor art. 47 și 204 din Legea nr. 31/1990, prin raportare

la prevederile art. 22 din Legea nr. 26/1990, din analiza considerentelor

deciziei pronunțate în recurs, s-a constatat că instanța de recurs nu le-a

analizat, simpla referire la netemeinicia acestor critici, neputând echivala cu

o analiză a lor, instanța de recurs reținând doar că „reproșul făcut instanței

de apel privind neaplicarea sau încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art.

204 din Legea nr. 31/1990, având în vedere dezlegarea dată speței dedusă

judecății, se constată a fi, de asemenea, neîntemeiată”.

Prin

urmare, având în vedere cele arătate mai sus, s-a constatat că mai multe motive

de recurs invocate de către recurenți nu au fost analizate de către instanța de

recurs, încălcându-se astfel dreptul acestora la un proces echitabil, singurul

remediu posibil fiind anularea deciziei contestate și fixarea unui termen

pentru rejudecarea recursului.

În

acest sens, este și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care la Paragraful 30 din Hotărârea din 28 aprilie 2005 pronunțată în cauza Albina împotriva

României, a reținut că „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct.

1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât

Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci

drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv, decât

dacă aceste observații sunt un mod real ascultate, adică în mod corect

examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în

sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le

aprecia pertinența”.

atare, Înalta Curte, a admis contestația în anularea deciziei nr. 331 din 26

ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția comercială