ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3695/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3695/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți – secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 3638/101/2007 din 16 februarie 2007, reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâții SC S. SRL, F.M. și F.B. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate că are calitatea de asociat la SC S. SRL, cu o cotă de 50% din părțile sociale ale acesteia. Pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a înscrisului intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M.
în ceea ce privește contractul de cesiune al părților sociale încheiat între F.M. în calitate de asociat cedent și numiții F.B. și G.M. în calitate de asociați cesionari, precum și a contractului de societate din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., ca act juridic subsecvent actului adițional din 1 iulie 1999. În subsidiar a solicitat rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale, cuprins în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL. Prin sentința comercială nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, a fost constatată calitatea de asociat a reclamantului la SC S. SRL cu o cotă de 50% din părțile sociale, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâți.
Totodată, la data de 8 iunie 2007, s-a depus în dosarul nr. 3638/101/2007 al Tribunalului Mehedinți cererea reconvențională formulată de reclamanții SC S. SRL, F.M. și F.B., în contradictoriu cu pârâtul G.M., prin care s-a solicitat revocarea actului adițional din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., precum și să se constate că părțile, prin acordul lor tacit, au fost de acord ca G.M. și F.B. să nu mai fie cooptați în SC S. SRL și să se revoce retragerea lui F.M. din societate. Prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2007 s-a dispus disjungerea acestei cereri, cauza fiind înregistrată sub nr. 8366/101/2007. Prin sentința comercială nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți – secția comercială și de contencios administrativ a fost respinsă acțiunea.
Împotriva acestei din urmă sentințe au declarat apel reclamanții SC S. SRL, F.M. și F.B. Totodată, aceiași pârâți-reclamanți, SC S. SRL, F.M. și F.B. au declarat apel și împotriva sentinței comerciale nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 3638/101/2007. Prin încheierea din 26 martie 2008 a Curții de Apel Craiova – secția comercială pronunțată în dosarul nr. 8366/101/2007 s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 3638/101/2007 al aceleiași instanțe cu termen la 23 aprilie 2008. Prin decizia nr. 126 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova – secția comercială pronunțată în dosarul nr. 3638/101/2007 au fost admise apelurile declarate de pârâții SC S. SRL, F.M.
și F.B. au fost schimbate sentințele nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți pronunțată în dosarul nr. 8366/101/2007 și sentința nr. 974/COM din 23 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 3638/101/2007 al aceleiași instanțe, în sensul că a fost respinsă acțiunea, a fost admisă cererea reconvențională, s-a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale cuprins în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL Drobeta Turnu–Severin înregistrat sub nr. 2094 din 11 iulie 1999 la B.N.P. I.M. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul-pârât G.M. cât și pârâții-reclamanți SC S. SRL, F.M. și F.B.
Prin decizia nr. 1602 din 25 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția comercială în dosarul nr. 3638/101/2007, au fost admise recursurile, a fost casată decizia nr. 126 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâții-reclamanți împotriva sentinței nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 și respectiv a sentinței nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 ale Tribunalului Mehedinți. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că motivarea soluției instanței de apel, în ce privește acțiunea principală vine în contradicție cu soluția pronunțată în dispozitiv și echivalează cu o nepronunțare.
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți s-a apreciat că nu a fost motivată soluția pronunțată, raportat la cererea de constatare a nulității actelor juridice și a cererii de revocare, dându-se indicația de a se verifica cu prioritate calitatea procesuală activă a pârâților-reclamanți de a solicita rezoluțiunea convenției, ținând cont de faptul că pârâtul-reclamat F.B. este cesionar alături de reclamantul-pârât G.M. iar pârâta-reclamantă SC S. SRL este terț față de convenție. De asemenea, s-a indicat să se analizeze obligația în raport de conținutul convenției și nu prin raportare la o altă convenție. Cauza a fot reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2169/54/2009.
Prin decizia nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova – secția comercială au fost respinse apelurile declarate de pârâții-reclamanți SC S. SRL, F.M. și F.B. împotriva sentințelor comerciale nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți – secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 3638/101/2007 și respectiv nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 pronunțată de aceiași instanță în dosarul nr. 8366/101/2007. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții –reclamanți SC S. SRL, F.M. și F.B. aducându-i următoarele critici: I. Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanța de apel nu a motivat soluția în raport de toate motivele de apel formulate de pârâții-reclamanți.
II. 1.Hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, prin aceea că se face trimitere la o convenție încheiată între G.M. și F.B. din care ar rezulta că suma ce reprezintă prețul cesiunii ar fi fost plătită de G.M. lui F.B., or, actul juridic dedus judecății privește cesiunea părților sociale de la F.M. la F.B. și la G.M. 2. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 948 pct. 3 și 4, art. 966 C. civ., art. 43 C. com., art. 315 alin. (1) C. proc. civ., art. 111 C. proc. civ., în sensul că: a) condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții în ce privește obiectul determinat și cauza licită, au fost interpretate eronat de către instanța de apel, raportat la starea de fapt dovedită în cauză, mai ales în ce privește lipsa prețului în contractul de cesiune de părți sociale.
b) instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile privind restricțiile de probă prevăzute de art. 1191 C. civ., în ce privește încheierea unui act juridic comercial, apreciind că la data încheierii actului respectiv se impunea forma autentică pentru actul constitutiv al societății comerciale și implicit pentru orice act adițional modificator al acestuia. c) au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a respectat indicația dată de instanța de recurs, cu privire la interpretarea clauzelor deduse judecății, respectiv prin raportare la această convenție și nu prin raportare la o altă convenție. d) au fost încălcate dispozițiile art. 111 C. proc.
civ., deoarece reclamantul-pârât avea posibilitatea unei acțiuni în realizarea dreptului și nu a unei acțiuni în constatare. III. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. civ., a art. 22 din Legea nr. 26/1990, a art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ., a art. 47 (2) din Legea nr. 31/1990, a art. 111 C. proc. civ., în sensul că: a) în mod greșit a aplicat instanța de apel dispozițiile art. 969 alin. (2) C. civ. atunci când a reținut că în cauza de față, convenția nu poate fi revocată prin consimțământul mutual al părților, în fapt, existând o convenție tacită de revocare a actului adițional la actul constitutiv al SC S. SRL.
b) instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora înregistrarea la O.R.C. a mențiunilor privind modificarea actului constitutiv se poate cere în 15 zile de la data îndeplinirii actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare, de către persoanele implicate, sau în termen de 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării, de către orice persoană interesată, or, în speța de față, cererea de înregistrare s-a făcut după circa 7 ani de la încheierea actului, motiv pentru care instanța trebuia să constate revocarea acestuia prin consimțământ mutual al părților.
c) s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1200 pct. 4 C. civ., și ale art. 1202 alin. (2) C. civ., în sensul că nu s-a reținut puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 13320/54/2006, decizie în care s-a reținut că, pentru faptul că actul adițional nu a fost înregistrat în termenul prevăzut de lege, concluzia care se desprinde este aceea că părțile au renunțat la convenție, în condițiile în care toate înregistrările ulterioare încheierii actului adițional au fost făcute de către F.M.
d) s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care erau incidente în cauză și care prevăd că în situația în care înmatricularea nu s-a efectuat în termenul prevăzut de lege, asociații sunt eliberați de obligațiile ce decurg din subscripțiile lor, după trecerea a trei luni de la data autentificării actului constitutiv, recurenții susținând că aceste dispoziții legale sunt aplicabile și în cazul modificării actului constitutiv. e) s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., deoarece recurentul-pârât avea posibilitatea formulării unei acțiunii în realizarea dreptului, astfel încât acțiunea în constatare apare ca inadmisibilă. IV.
Hotărârea instanței de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1020 – 1021 C. civ., și a art. 111 C. proc. civ., în sensul că: a) instanța de apel deși a reținut că ar exista un preț al cesiunii și că acesta nu a fost plătit, nu a dispus și rezoluțiunea actului juridic. b) reclamantul-pârât avea posibilitatea formulării unei acțiuni prin care să ceară realizarea dreptului, situația în care o acțiune în constatarea existenței sau neexitenței unui drept nu trebuia primită. c) instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 204 din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu a ținut cont de faptul că procedura de modificare a unui act constitutiv parcurge mai multe faze, părțile neparcurgând decât prima fază, respectiv întocmirea actului adițional, ne-mai parcurgând și etapele de înregistrare și de publicarea modificării, astfel încât actul constitutiv al societății nu este legal modificat.
Prin decizia nr. 331 din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2169/54/2009, a fost respins recursul declarat de pârâtele-reclamante SC S. SRL, F.M. și F.B. împotriva deciziei nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Critica formulată de recurenții-pârâți prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care se susține, pe de-o parte, că instanța de apel nu și-a motivat soluția în raport de toate motivele de apel formulate de apelanți, iar pe de altă parte, că decizia curții de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, nu a fost găsită fondată.
S-a constatat astfel, sub acest aspect, că hotărârea curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților, mai ales dacă ele nu au făcut-o, și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest lucru și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Nu s-a găsit întemeiată nici susținerea recurenților potrivit căreia decizia curții de apel ar conține motive străine de natura pricinii, de vreme ce motivarea dată deciziei curții de apel cuprinde considerentele reținute în soluționarea problemelor de drept deduse judecății, prin raportare la argumentele invocate de părți în acțiune, la apărările părților și la probatoriul administrat și, de asemenea, ținând cont de dispozițiile legale aplicabile în cauză. Referitor la criticile subsumate de recurenții-pârâți dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., s-au constatat următoarele: Recurenții-pârâți susțin că au fost interpretate eronat de către curtea de apel dispozițiile art. 948 pct. 3 și pct. 4 C. civ., raportate la starea de fapt dovedită, atunci când s-a apreciat ca fiind valabil contractul de cesiune de părți sociale încorporat în înscrisul intitulat de părți act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub numărul 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., considerându-se că are obiect și cauză, întrucât, în fapt, acestea lipsesc și sancțiunea aplicabilă era nulitatea absolută. Această susținere nu s-a găsit întemeiată. Astfel, instanța de apel a reținut corect că din actul adițional la statutul societății pârâte rezultă calitatea intimatului-reclamant G.M.
de asociat al societății SC S. SRL, act ce a fost încheiat în formă autentică sub nr. 2094 la B.N.P. I.M., iar din probatoriul administrat s-a apreciat corect că a existat un preț al cesiunii de părți sociale, ceea ce a determinat o contraprestație din partea reclamantului. Pârâții F.B. și F.M. au recunoscut la interogatoriu că, în realitate, cesiunea s-a făcut cu titlu oneros, iar din declarațiile martorilor P.V. și C.L.P. a rezultat că intimatul-reclamant G.M. a achitat suma de 15.000 dolari, reprezentând contraprestația pentru părțile sociale cesionate anterior încheierii actului adițional.
Prin urmare, nu s-a făcut dovada alterării consimțământului dat la încheierea actului, cauza a existat, scopul urmărit la încheierea actului, respectiv transmiterea părților sociale s-a realizat, iar operațiunea efectuată de părți nu s-a dovedit a avea o cauză ilicită, împrejurare în care, în mod corect, instanța de apel a apreciat că, în speță, contractul de cesiune părți sociale îndeplinește toate condițiile necesare pentru valabilitatea convenției, astfel cum sunt prevăzute de art. 948-968 C. proc. civ. și nu există nicio justificare legală pentru constatarea nulității absolute a contractului. În ce privește susținerea recurenților-pârâți în conformitate cu care dispozițiile art. 46 C. com.
au fost aplicate greșit în cauză, s-a constatat că, de asemenea, aceasta este neîntemeiată, întrucât în materie comercială, potrivit art. 46 C. com. este admisibilă proba testimonială, chiar și în cazurile prevăzute de art. 1191 C. proc. civ. Nici susținerea conform căreia, au fost ignorate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la dispozițiile deciziei nr. 1602 din 25 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția comercială ce se impunea a fi respectate, având caracter obligatoriu, nu este întemeiată, deoarece, instanța de apel, în ce privește rezoluțiunea actului juridic a pus în aplicare dispozițiile Înaltei Curți, analizând justificarea calității procesuale a pârâților-reclamanți în formularea acestui capăt de cerere, apreciind că doar pârâta F.M.
justifică această calitate, în timp ce SC S. SRL și F.B. nu au legitimare procesuală activă în formularea acestui capăt de cerere. Judicios au reținut ambele instanțe că acțiunea reclamantului, prin care acesta a solicitat să se constate că are calitatea de asociat al SC S. SRL, deținând 50% din părțile sociale ale societății a fost întemeiată corect pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., fiind o acțiune în constatare, declaratorie, admisibilă în condițiile în care partea, respectiv reclamantul, nu mai poate solicita realizarea dreptului și anume, înregistrarea actului adițional la registrul comerțului.
Referitor la interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 26/1990, s-a constatat că o astfel de susținere nu poate fi primită atât timp cât s-a reținut, corect, că reclamantul nu mai poate solicita înscrierea actului adițional la registrul comerțului, nefiindu-i recunoscută calitatea de asociat din punct de vedere al procedurilor instituite. În ce privește dispozițiile art. 969 alin. (2) C. proc. civ. invocate de recurenții-pârâți, în sensul că în mod eronat s-a reținut că acestea nu ar fi aplicabile în cauză se constată că cele reținute de instanță sub acest aspect sunt corecte, de vreme ce nu s-a făcut dovada existenței unui acord al părților, iar revocarea unilaterală a actului juridic nu este posibilă . S-a mai constatat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 1202 alin. (2) C. civ.
în soluționarea cauzei, așa cum greșit afirmă recurenții-pârâți și nici ale art. 1204-1206 C. civ., dacă se au în vedere prevederile art. 46 C. com. referitoare la posibilitatea conferită de lege de probare a obligațiilor comerciale „prin orice mijloc de probă admise de legea civilă". S-a mai reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., în sensul susținerilor recurenților-pârâți, iar reproșul făcut instanței de apel privind neaplicarea sau încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 204 din Legea nr. 31/1990, având în vedere dezlegarea dată speței deduse judecății, s-a constatat a fi neîntemeiat. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare pârâții-reclamanți SC S. SRL, F.M.
și F.B., aducându-i următoarele critici: Decizia contestată este nelegală, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât instanța de recurs a omis să cerceteze următoarele motive de recurs: 1. La pct. II 2 lit. c) din cererea de recurs, a fost criticat faptul că instanța de apel, în rejudecare, a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că deși instanța de recurs, în primul ciclu procesual, dispusese ca interpretarea clauzelor contractului de cesiune de părți sociale încorporat în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, să se facă în raport de convenția dedusă judecății și nu prin raportare la altă convenție, instanța de apel a analizat convenția dedusă judecății tot prin raportare la conținutul convenției încheiate între G.M.
și F.B., încălcând astfel indicațiile instanței de recurs, însă instanța de recurs, în al doilea ciclu procesual, nu a analizat acest motiv de recurs. 2. De asemenea, la pct. III lit. a) din cererea de recurs s-a susținut că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. civ., potrivit cărora convențiile se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege, contestatoarea recurentă susținând că din comportamentul părților a rezultat că acestea au revenit asupra actului adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, în ceea ce privește contractul de cesiune al părților sociale, cât timp pe o perioadă de circa 7 ani de la data încheierii actului juridic, reclamantul nu a înțeles să-l valorifice, nici în ceea ce privește conținutul față de celelalte părți, nici în ceea ce privește publicitatea lui față de terți, instanța de recurs omițând să analizeze și acest motiv.
3. În motivul de recurs prevăzut la pct. III lit. c) s-a susținut că au fost încălcate de către instanța de apel dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., prin aceea că nu s-a ținut cont de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova pronunțată în dosarul nr. 13320/54/2006, decizie definitivă și irevocabilă, prin care s-a reținut că părțile au renunțat la actul adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M. și contractul de societate autentificat sub nr. 2095 din 1 iulie 1999 la același notar public, însă instanța de recurs nu a cercetat decizia recurată și sub acest aspect.
4. În ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. III lit. d) din cererea de recurs, în care s-a susținut că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile nu doar în cazul înmatriculării și înființării societății comerciale, ci și în cazul modificării actului constitutiv, și prin urmare, nerespectarea termenelor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 26/1990 are drept consecință eliberarea asociațiilor de obligațiile asumate prin actul neînregistrat, instanța de recurs a apreciat că respectiva critică este neîntemeiată, neargumentând însă în fapt sau în drept, de ce a ajuns la această concluzie, această situație echivalând cu neanalizarea acestei critici.
5. Referitor la motivul de recurs prevăzut la pct. IV lit. c) din cererea de recurs, contestatoarea recurentă a susținut că dispozițiile art. 204 din Legea nr. 31/1990 au fost încălcate de către instanța de apel, deoarece, aceasta trebuia să constate că procedura de modificare a actului constitutiv al SC S. SRL nu a fost parcursă complet, părțile efectuând doar prima fază, respectiv întocmirea actului adițional, fără a mai parcurge etapele de înregistrare și de publicare a modificării actului constitutiv, însă nici această critică nu a fost analizată de către instanța de recurs, contestatoarea susținând că simpla afirmație, în sensul că reproșurile formulate de către recurenți sunt neîntemeiate, urmată de reluarea motivării primei instanțe și a instanței de apel, nu reprezintă o analiză a acestei critici.
Analizând decizia contestată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că cererea contestatoarei este întemeiată, pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când, respingând recursul, instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. 1. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, recurenții, la pct. II 2 lit. c) din cererea de recurs, au susținut că instanța de apel, în rejudecare, a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.
civ., în sensul că deși instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a dispus ca interpretarea clauzelor contractelor de cesiune de părți sociale încorporat în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, autentificat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., să se facă în raport de convenția dedusă judecății și nu prin raportare la altă convenție, instanța de apel a făcut analiza convenției dedusă judecății tot prin raportare la conținutul convenției încheiate între G.M. și F.B., încălcând astfel indicațiile instanței de recurs. Într-adevăr, analizând conținutul motivelor de recurs din cuprinsul cereri de recurs se poate constata că la pag. 7 se regăsește această critică, iar din analiza considerentelor deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 pronunțate în recurs, nu rezultă că instanța de recurs ar fi analizat și această critică.
2. Critica formulată la pct. 2 al cererii de contestație în anulare nu poate fi reținută, deoarece instanța de recurs a analizat motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. civ., reținând că nu s-a făcut dovada existenței unui acord al părților cu privire la revocarea actului juridic, iar revocarea unilaterală a acestuia nu este posibilă. Deși analiza acestui motiv de recurs este succintă, nu se poate reține că respectiva critică nu a fost analizată, instanța de recurs justificându-și respingerea acestei critici.
3. În ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. 3 lit. c) din motivele de recurs, cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., în ce privește puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 13320/54/2006, prin care s-a reținut că părțile au renunțat la actul adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, autentificat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M.
și contractul de societate din 1 iulie 1999 la același notar public, s-a constatat că instanța de recurs nu a analizat această critică, reținând doar că „se mai constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 1202 alin. (2) C. civ., în soluționarea cauzei, așa cum greșit afirmă recurenții-pârâți”, fără a arăta, sub nicio formă, cum s-a ajuns la această concluzie, astfel că și în ce privește acest motiv de contestație în anulare sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
4. Și în ce privește criticile formulate la pct. III lit. d) din cererea de recurs și respectiv pct. IV lit. c) din aceeași cerere, referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 47 și 204 din Legea nr. 31/1990, prin raportare la prevederile art. 22 din Legea nr. 26/1990, din analiza considerentelor deciziei pronunțate în recurs, s-a constatat că instanța de recurs nu le-a analizat, simpla referire la netemeinicia acestor critici, neputând echivala cu o analiză a lor, instanța de recurs reținând doar că „reproșul făcut instanței de apel privind neaplicarea sau încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 204 din Legea nr. 31/1990, având în vedere dezlegarea dată speței dedusă judecății, se constată a fi, de asemenea, neîntemeiată”.
Prin urmare, având în vedere cele arătate mai sus, s-a constatat că mai multe motive de recurs invocate de către recurenți nu au fost analizate de către instanța de recurs, încălcându-se astfel dreptul acestora la un proces echitabil, singurul remediu posibil fiind anularea deciziei contestate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului. În acest sens, este și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care la Paragraful 30 din Hotărârea din 28 aprilie 2005 pronunțată în cauza Albina împotriva României, a reținut că „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct. 1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv, decât dacă aceste observații sunt un mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența”. Ca atare, Înalta Curte, a admis contestația în anularea deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția comercială pronunțate în dosarul nr. 2169/54/2009, a anulat decizia atacată, și a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 23 februarie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite contestația în anularea deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția comercială în dosarul nr. 2169/54/2009, formulată de contestatorii SC S. SRL Drobeta Turnu-Severin, F.M. și F.B. Anulează decizia atacată. Fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 23 februarie 2012. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.