ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3695/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3695/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației
în anulare de față;
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți – secția comercială și de contencios
administrativ sub nr. 3638/101/2007 din 16 februarie 2007, reclamantul G.M. a
chemat în judecată pe pârâții SC S. SRL, F.M. și F.B. solicitând instanței ca
prin sentința ce o va pronunța să se constate că are calitatea de asociat la SC
S. SRL, cu o cotă de 50% din părțile sociale ale acesteia.
Pârâții au formulat
cerere reconvențională solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța
să se constate nulitatea absolută parțială a înscrisului intitulat act adițional
la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la
B.N.P. I.M. în ceea ce privește contractul de cesiune al părților sociale
încheiat între F.M. în calitate de asociat cedent și numiții F.B. și G.M. în
calitate de asociați cesionari, precum și a contractului de societate din 1
iulie 1999 la B.N.P. I.M., ca act juridic subsecvent actului adițional din 1
iulie 1999.
În subsidiar a
solicitat rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale, cuprins în
înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL.
Prin sentința
comercială nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, a fost constatată calitatea de asociat a reclamantului la SC S. SRL
cu o cotă de 50% din părțile sociale, a fost respinsă cererea reconvențională
formulată de pârâți.
Totodată, la data de
8 iunie 2007, s-a depus în dosarul nr. 3638/101/2007 al Tribunalului Mehedinți
cererea reconvențională formulată de reclamanții SC S. SRL, F.M. și F.B., în
contradictoriu cu pârâtul G.M., prin care s-a solicitat revocarea actului
adițional din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., precum și să se constate că părțile,
prin acordul lor tacit, au fost de acord ca G.M. și F.B. să nu mai fie cooptați
în SC S. SRL și să se revoce retragerea lui F.M. din societate.
Prin încheierea de
ședință din 14 septembrie 2007 s-a dispus disjungerea acestei cereri, cauza
fiind înregistrată sub nr. 8366/101/2007.
Prin sentința
comercială nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți – secția comercială și de contencios administrativ a fost respinsă acțiunea.
Împotriva acestei din
urmă sentințe au declarat apel reclamanții SC S. SRL, F.M. și F.B.
Totodată, aceiași
pârâți-reclamanți, SC S. SRL, F.M. și F.B. au declarat apel și împotriva
sentinței comerciale nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul
Mehedinți în dosarul nr. 3638/101/2007.
Prin încheierea din
26 martie 2008 a Curții de Apel Craiova – secția comercială pronunțată în
dosarul nr. 8366/101/2007 s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 3638/101/2007
al aceleiași instanțe cu termen la 23 aprilie 2008.
Prin decizia nr. 126
din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova – secția comercială pronunțată în
dosarul nr. 3638/101/2007 au fost admise apelurile declarate de pârâții SC S.
SRL, F.M. și F.B. au fost schimbate sentințele nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți pronunțată în dosarul nr. 8366/101/2007 și sentința nr. 974/COM din 23
noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 3638/101/2007 al aceleiași instanțe,
în sensul că a fost respinsă acțiunea, a fost admisă cererea reconvențională,
s-a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale cuprins în
înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S. SRL Drobeta
Turnu–Severin înregistrat sub nr. 2094 din 11 iulie 1999 la B.N.P. I.M.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs atât reclamantul-pârât G.M. cât și
pârâții-reclamanți SC S. SRL, F.M. și F.B.
Prin decizia nr. 1602
din 25 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția comercială
în dosarul nr. 3638/101/2007, au fost admise recursurile, a fost casată decizia
nr. 126 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova și a fost trimisă cauza
spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâții-reclamanți împotriva sentinței
nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 și respectiv a sentinței nr. 794/COM din 23
noiembrie 2007 ale Tribunalului Mehedinți.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de recurs a reținut că motivarea soluției instanței de apel,
în ce privește acțiunea principală vine în contradicție cu soluția pronunțată
în dispozitiv și echivalează cu o nepronunțare.
În ce privește
cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți s-a apreciat că nu a
fost motivată soluția pronunțată, raportat la cererea de constatare a nulității
actelor juridice și a cererii de revocare, dându-se indicația de a se verifica
cu prioritate calitatea procesuală activă a pârâților-reclamanți de a solicita
rezoluțiunea convenției, ținând cont de faptul că pârâtul-reclamat F.B. este
cesionar alături de reclamantul-pârât G.M. iar pârâta-reclamantă SC S. SRL este
terț față de convenție.
De asemenea, s-a
indicat să se analizeze obligația în raport de conținutul convenției și nu prin
raportare la o altă convenție.
Cauza a fot
reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2169/54/2009.
Prin decizia nr. 25
din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova – secția comercială au fost
respinse apelurile declarate de pârâții-reclamanți SC S. SRL, F.M. și F.B.
împotriva sentințelor comerciale nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 pronunțată
de Tribunalul Mehedinți – secția comercială și de contencios administrativ în
dosarul nr. 3638/101/2007 și respectiv nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007
pronunțată de aceiași instanță în dosarul nr. 8366/101/2007.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs pârâții –reclamanți SC S. SRL, F.M. și F.B. aducându-i
următoarele critici:
I. Hotărârea
instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că
instanța de apel nu a motivat soluția în raport de toate motivele de apel
formulate de pârâții-reclamanți.
II. 1.Hotărârea
instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, prin aceea că se
face trimitere la o convenție încheiată între G.M. și F.B. din care ar rezulta
că suma ce reprezintă prețul cesiunii ar fi fost plătită de G.M. lui F.B., or,
actul juridic dedus judecății privește cesiunea părților sociale de la F.M. la F.B.
și la G.M.
Hotărârea
instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 948 pct.
3 și 4, art. 966 C. civ., art. 43 C. com., art. 315 alin. (1) C. proc. civ., art.
111 C. proc. civ., în sensul că:
a) condițiile
esențiale pentru validitatea unei convenții în ce privește obiectul determinat
și cauza licită, au fost interpretate eronat de către instanța de apel,
raportat la starea de fapt dovedită în cauză, mai ales în ce privește lipsa
prețului în contractul de cesiune de părți sociale.
b) instanța de apel a
aplicat în mod greșit dispozițiile privind restricțiile de probă prevăzute de art.
1191 C. civ., în ce privește încheierea unui act juridic comercial, apreciind
că la data încheierii actului respectiv se impunea forma autentică pentru actul
constitutiv al societății comerciale și implicit pentru orice act adițional
modificator al acestuia.
c) au fost încălcate
dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu
a respectat indicația dată de instanța de recurs, cu privire la interpretarea
clauzelor deduse judecății, respectiv prin raportare la această convenție și nu
prin raportare la o altă convenție.
d) au fost încălcate
dispozițiile art. 111 C. proc. civ., deoarece reclamantul-pârât avea
posibilitatea unei acțiuni în realizarea dreptului și nu a unei acțiuni în
constatare.
III. Hotărârea
instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 alin.
(2) C. civ., a art. 22 din Legea nr. 26/1990, a art. 1200 pct. 4 coroborat cu art.
1202 alin. (2) C. civ., a art. 47 (2) din Legea nr. 31/1990, a art. 111 C.
proc. civ., în sensul că:
a) în mod greșit a
aplicat instanța de apel dispozițiile art. 969 alin. (2) C. civ. atunci când a
reținut că în cauza de față, convenția nu poate fi revocată prin consimțământul
mutual al părților, în fapt, existând o convenție tacită de revocare a actului
adițional la actul constitutiv al SC S. SRL.
b) instanța de apel a
făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 26/1990,
potrivit cărora înregistrarea la O.R.C. a mențiunilor privind modificarea
actului constitutiv se poate cere în 15 zile de la data îndeplinirii actelor și
faptelor supuse obligației de înregistrare, de către persoanele implicate, sau
în termen de 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus
înregistrării, de către orice persoană interesată, or, în speța de față, cererea
de înregistrare s-a făcut după circa 7 ani de la încheierea actului, motiv
pentru care instanța trebuia să constate revocarea acestuia prin consimțământ
mutual al părților.
c) s-a făcut o
greșită aplicare a dispozițiilor art. 1200 pct. 4 C. civ., și ale art. 1202 alin.
(2) C. civ., în sensul că nu s-a reținut puterea de lucru judecat a deciziei nr.
1790 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 13320/54/2006,
decizie în care s-a reținut că, pentru faptul că actul adițional nu a fost
înregistrat în termenul prevăzut de lege, concluzia care se desprinde este
aceea că părțile au renunțat la convenție, în condițiile în care toate
înregistrările ulterioare încheierii actului adițional au fost făcute de către F.M.
d) s-a făcut o greșită
aplicare a dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care erau
incidente în cauză și care prevăd că în situația în care înmatricularea nu s-a
efectuat în termenul prevăzut de lege, asociații sunt eliberați de obligațiile
ce decurg din subscripțiile lor, după trecerea a trei luni de la data
autentificării actului constitutiv, recurenții susținând că aceste dispoziții
legale sunt aplicabile și în cazul modificării actului constitutiv.
e) s-a făcut o
greșită aplicare a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., deoarece
recurentul-pârât avea posibilitatea formulării unei acțiunii în realizarea
dreptului, astfel încât acțiunea în constatare apare ca inadmisibilă.
IV. Hotărârea
instanței de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor
art. 1020 – 1021 C. civ., și a art. 111 C. proc. civ., în sensul că:
a) instanța de apel
deși a reținut că ar exista un preț al cesiunii și că acesta nu a fost plătit,
nu a dispus și rezoluțiunea actului juridic.
b) reclamantul-pârât
avea posibilitatea formulării unei acțiuni prin care să ceară realizarea
dreptului, situația în care o acțiune în constatarea existenței sau neexitenței
unui drept nu trebuia primită.
c) instanța de apel
nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 204 din Legea nr. 31/1990,
în sensul că nu a ținut cont de faptul că procedura de modificare a unui act
constitutiv parcurge mai multe faze, părțile neparcurgând decât prima fază,
respectiv întocmirea actului adițional, ne-mai parcurgând și etapele de înregistrare
și de publicarea modificării, astfel încât actul constitutiv al societății nu
este legal modificat.
Prin decizia nr. 331
din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în
dosarul nr. 2169/54/2009, a fost respins recursul declarat de pârâtele-reclamante
SC S. SRL, F.M. și F.B. împotriva deciziei nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Critica formulată de
recurenții-pârâți prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
prin care se susține, pe de-o parte, că instanța de apel nu și-a motivat
soluția în raport de toate motivele de apel formulate de apelanți, iar pe de
altă parte, că decizia curții de apel cuprinde motive străine de natura pricinii,
nu a fost găsită fondată.
S-a
constatat astfel, sub acest aspect, că hotărârea curții de apel cuprinde
motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și
pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, instanța nefiind
ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să
sistematizeze susținerile părților, mai ales dacă ele nu au făcut-o, și chiar
să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea
acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune
acest lucru și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 261 alin.
(1) pct. 5 C. proc. civ.
Nu
s-a găsit întemeiată nici susținerea recurenților potrivit căreia decizia
curții de apel ar conține motive străine de natura pricinii, de vreme ce
motivarea dată deciziei curții de apel cuprinde considerentele reținute în
soluționarea problemelor de drept deduse judecății, prin raportare la
argumentele invocate de părți în acțiune, la apărările părților și la
probatoriul administrat și, de asemenea, ținând cont de dispozițiile legale
aplicabile în cauză.
Referitor
la criticile subsumate de recurenții-pârâți dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., s-au constatat următoarele:
Recurenții-pârâți
susțin că au fost interpretate eronat de către curtea de apel dispozițiile art.
948 pct. 3 și pct. 4 C. civ., raportate la starea de fapt dovedită, atunci când
s-a apreciat ca fiind valabil contractul de cesiune de părți sociale încorporat
în înscrisul intitulat de părți act adițional la actul constitutiv al SC S.
SRL, înregistrat sub numărul 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M.,
considerându-se că are obiect și cauză, întrucât, în fapt, acestea lipsesc și
sancțiunea aplicabilă era nulitatea absolută.
Această susținere nu s-a
găsit întemeiată.
Astfel,
instanța de apel a reținut corect că din actul adițional la statutul societății
pârâte rezultă calitatea intimatului-reclamant G.M. de asociat al societății SC
S. SRL, act ce a fost încheiat în formă autentică sub nr. 2094 la B.N.P. I.M.,
iar din probatoriul administrat s-a apreciat corect că a existat un preț al
cesiunii de părți sociale, ceea ce a determinat o contraprestație din partea
reclamantului.
Pârâții
F.B. și F.M. au recunoscut la interogatoriu că, în realitate, cesiunea s-a
făcut cu titlu oneros, iar din declarațiile martorilor P.V. și C.L.P. a
rezultat că intimatul-reclamant G.M. a achitat suma de 15.000 dolari,
reprezentând contraprestația pentru părțile sociale cesionate anterior
încheierii actului adițional.
Prin
urmare, nu s-a făcut dovada alterării consimțământului dat la încheierea
actului, cauza a existat, scopul urmărit la încheierea actului, respectiv
transmiterea părților sociale s-a realizat, iar operațiunea efectuată de părți
nu s-a dovedit a avea o cauză ilicită, împrejurare în care, în mod corect,
instanța de apel a apreciat că, în speță, contractul de cesiune părți sociale
îndeplinește toate condițiile necesare pentru valabilitatea convenției, astfel
cum sunt prevăzute de art. 948-968 C. proc. civ. și nu există nicio justificare
legală pentru constatarea nulității absolute a contractului.
În
ce privește susținerea recurenților-pârâți în conformitate cu care dispozițiile
art. 46 C. com. au fost aplicate greșit în cauză, s-a constatat că, de asemenea,
aceasta este neîntemeiată, întrucât în materie comercială, potrivit art. 46 C.
com. este admisibilă proba testimonială, chiar și în cazurile prevăzute de art.
1191 C. proc. civ.
Nici
susținerea conform căreia, au fost ignorate dispozițiile art. 315 alin. (1) C.
proc. civ., cu referire la dispozițiile deciziei nr. 1602 din 25 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția comercială ce se impunea a fi respectate, având
caracter obligatoriu, nu este întemeiată, deoarece, instanța de apel, în ce
privește rezoluțiunea actului juridic a pus în aplicare dispozițiile Înaltei
Curți, analizând justificarea calității procesuale a pârâților-reclamanți în
formularea acestui capăt de cerere, apreciind că doar pârâta F.M. justifică
această calitate, în timp ce SC S. SRL și F.B. nu au legitimare procesuală
activă în formularea acestui capăt de cerere.
Judicios
au reținut ambele instanțe că acțiunea reclamantului, prin care acesta a
solicitat să se constate că are calitatea de asociat al SC S. SRL, deținând 50%
din părțile sociale ale societății a fost întemeiată corect pe dispozițiile art.
111 C. proc. civ., fiind o acțiune în constatare, declaratorie, admisibilă în
condițiile în care partea, respectiv reclamantul, nu mai poate solicita
realizarea dreptului și anume, înregistrarea actului adițional la registrul
comerțului.
Referitor
la interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 22 din
Legea nr. 26/1990, s-a constatat că o astfel de susținere nu poate fi primită
atât timp cât s-a reținut, corect, că reclamantul nu mai poate solicita
înscrierea actului adițional la registrul comerțului, nefiindu-i recunoscută
calitatea de asociat din punct de vedere al procedurilor instituite.
În ce privește
dispozițiile art. 969 alin. (2) C. proc. civ. invocate de recurenții-pârâți, în
sensul că în mod eronat s-a reținut că acestea nu ar fi aplicabile în cauză se
constată că cele reținute de instanță sub acest aspect sunt corecte, de vreme
ce nu s-a făcut dovada existenței unui acord al părților, iar revocarea
unilaterală a actului juridic nu este posibilă .
S-a
mai constatat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ., coroborate
cu dispozițiile art. 1202 alin. (2) C. civ. în soluționarea cauzei, așa cum
greșit afirmă recurenții-pârâți și nici ale art. 1204-1206 C. civ., dacă se au
în vedere prevederile art. 46 C. com. referitoare la posibilitatea conferită de
lege de probare a obligațiilor comerciale „prin orice mijloc de probă admise de
legea civilă".
S-a
mai reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., în
sensul susținerilor recurenților-pârâți, iar reproșul făcut instanței de apel
privind neaplicarea sau încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 204
din Legea nr. 31/1990, având în vedere dezlegarea dată speței deduse judecății,
s-a constatat a fi neîntemeiat.
Împotriva
acestei decizii au formulat contestație în anulare pârâții-reclamanți SC S.
SRL, F.M. și F.B., aducându-i următoarele critici:
Decizia
contestată este nelegală, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a
C. proc. civ., întrucât instanța de recurs a omis să cerceteze următoarele
motive de recurs:
1.
La pct. II 2 lit. c) din cererea de recurs, a fost criticat faptul că instanța
de apel, în rejudecare, a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.
civ., în sensul că deși instanța de recurs, în primul ciclu procesual,
dispusese ca interpretarea clauzelor contractului de cesiune de părți sociale
încorporat în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S.
SRL, să se facă în raport de convenția dedusă judecății și nu prin raportare la
altă convenție, instanța de apel a analizat convenția dedusă judecății tot prin
raportare la conținutul convenției încheiate între G.M. și F.B., încălcând
astfel indicațiile instanței de recurs, însă instanța de recurs, în al doilea
ciclu procesual, nu a analizat acest motiv de recurs.
2.
De asemenea, la pct. III lit. a) din cererea de recurs s-a susținut că
hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 alin.
(2) C. civ., potrivit cărora convențiile se pot revoca prin consimțământul
mutual sau din cauze autorizate de lege, contestatoarea recurentă susținând că
din comportamentul părților a rezultat că acestea au revenit asupra actului
adițional la actul constitutiv al SC S. SRL, în ceea ce privește contractul de
cesiune al părților sociale, cât timp pe o perioadă de circa 7 ani de la data
încheierii actului juridic, reclamantul nu a înțeles să-l valorifice, nici în
ceea ce privește conținutul față de celelalte părți, nici în ceea ce privește
publicitatea lui față de terți, instanța de recurs omițând să analizeze și
acest motiv.
3.
În motivul de recurs prevăzut la pct. III lit. c) s-a susținut că au fost
încălcate de către instanța de apel dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin.
(2) C. civ., prin aceea că nu s-a ținut cont de puterea de lucru judecat a
deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova pronunțată în dosarul nr. 13320/54/2006, decizie definitivă și irevocabilă, prin care s-a
reținut că părțile au renunțat la actul adițional la actul constitutiv al SC S.
SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M. și contractul de
societate autentificat sub nr. 2095 din 1 iulie 1999 la același notar public,
însă instanța de recurs nu a cercetat decizia recurată și sub acest aspect.
4.
În ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. III lit. d) din cererea de
recurs, în care s-a susținut că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 31/1990 sunt
aplicabile nu doar în cazul înmatriculării și înființării societății
comerciale, ci și în cazul modificării actului constitutiv, și prin urmare,
nerespectarea termenelor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 26/1990 are drept
consecință eliberarea asociațiilor de obligațiile asumate prin actul
neînregistrat, instanța de recurs a apreciat că respectiva critică este
neîntemeiată, neargumentând însă în fapt sau în drept, de ce a ajuns la această
concluzie, această situație echivalând cu neanalizarea acestei critici.
5.
Referitor la motivul de recurs prevăzut la pct. IV lit. c) din cererea de
recurs, contestatoarea recurentă a susținut că dispozițiile art. 204 din Legea nr.
31/1990 au fost încălcate de către instanța de apel, deoarece, aceasta trebuia
să constate că procedura de modificare a actului constitutiv al SC S. SRL nu a
fost parcursă complet, părțile efectuând doar prima fază, respectiv întocmirea
actului adițional, fără a mai parcurge etapele de înregistrare și de publicare
a modificării actului constitutiv, însă nici această critică nu a fost
analizată de către instanța de recurs, contestatoarea susținând că simpla
afirmație, în sensul că reproșurile formulate de către recurenți sunt
neîntemeiate, urmată de reluarea motivării primei instanțe și a instanței de
apel, nu reprezintă o analiză a acestei critici.
Analizând
decizia contestată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a
constatat că cererea contestatoarei este întemeiată, pentru considerentele ce
urmează.
Potrivit
dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile
instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când, respingând recursul,
instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de
modificare sau de casare.
1.
Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, recurenții, la pct. II 2 lit. c) din cererea de recurs, au susținut că
instanța de apel, în rejudecare, a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C.
proc. civ., în sensul că deși instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a
dispus ca interpretarea clauzelor contractelor de cesiune de părți sociale
încorporat în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al SC S.
SRL, autentificat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., să se facă în
raport de convenția dedusă judecății și nu prin raportare la altă convenție,
instanța de apel a făcut analiza convenției dedusă judecății tot prin raportare
la conținutul convenției încheiate între G.M. și F.B., încălcând astfel
indicațiile instanței de recurs.
Într-adevăr,
analizând conținutul motivelor de recurs din cuprinsul cereri de recurs se
poate constata că la pag. 7 se regăsește această critică, iar din analiza
considerentelor deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 pronunțate în recurs, nu rezultă
că instanța de recurs ar fi analizat și această critică.
2.
Critica formulată la pct. 2 al cererii de contestație în anulare nu poate fi
reținută, deoarece instanța de recurs a analizat motivul de recurs referitor la
încălcarea dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. civ., reținând că nu s-a făcut
dovada existenței unui acord al părților cu privire la revocarea actului
juridic, iar revocarea unilaterală a acestuia nu este posibilă.
Deși
analiza acestui motiv de recurs este succintă, nu se poate reține că respectiva
critică nu a fost analizată, instanța de recurs justificându-și respingerea
acestei critici.
3.
În ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. 3 lit. c) din motivele de
recurs, cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1200 pct. 4 și art.
1202 alin. (2) C. civ., în ce privește puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1790
din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 13320/54/2006,
prin care s-a reținut că părțile au renunțat la actul adițional la actul constitutiv
al SC S. SRL, autentificat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M. și
contractul de societate din 1 iulie 1999 la același notar public, s-a constatat
că instanța de recurs nu a analizat această critică, reținând doar că „se mai
constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ.,
coroborate cu dispozițiile art. 1202 alin. (2) C. civ., în soluționarea cauzei,
așa cum greșit afirmă recurenții-pârâți”, fără a arăta, sub nicio formă, cum
s-a ajuns la această concluzie, astfel că și în ce privește acest motiv de contestație
în anulare sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 318 alin. (1) teza a II-a
C. proc. civ.
4.
Și în ce privește criticile formulate la pct. III lit. d) din cererea de recurs
și respectiv pct. IV lit. c) din aceeași cerere, referitoare la greșita
aplicare a dispozițiilor art. 47 și 204 din Legea nr. 31/1990, prin raportare
la prevederile art. 22 din Legea nr. 26/1990, din analiza considerentelor
deciziei pronunțate în recurs, s-a constatat că instanța de recurs nu le-a
analizat, simpla referire la netemeinicia acestor critici, neputând echivala cu
o analiză a lor, instanța de recurs reținând doar că „reproșul făcut instanței
de apel privind neaplicarea sau încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art.
204 din Legea nr. 31/1990, având în vedere dezlegarea dată speței dedusă
judecății, se constată a fi, de asemenea, neîntemeiată”.
Prin
urmare, având în vedere cele arătate mai sus, s-a constatat că mai multe motive
de recurs invocate de către recurenți nu au fost analizate de către instanța de
recurs, încălcându-se astfel dreptul acestora la un proces echitabil, singurul
remediu posibil fiind anularea deciziei contestate și fixarea unui termen
pentru rejudecarea recursului.
În
acest sens, este și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care la Paragraful 30 din Hotărârea din 28 aprilie 2005 pronunțată în cauza Albina împotriva
României, a reținut că „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct.
1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta
observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât
Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci
drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv, decât
dacă aceste observații sunt un mod real ascultate, adică în mod corect
examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în
sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,
argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le
aprecia pertinența”.
Ca
atare, Înalta Curte, a admis contestația în anularea deciziei nr. 331 din 26
ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția comercială
pronunțate în dosarul nr. 2169/54/2009, a anulat decizia atacată, și a fixat
termen pentru rejudecarea recursului la data de 23 februarie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația în
anularea deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 pronunțate de Înalta Curte de
Casație și Justiție – secția comercială în dosarul nr. 2169/54/2009, formulată
de contestatorii SC S. SRL Drobeta Turnu-Severin, F.M. și F.B.
Anulează decizia
atacată.
Fixează termen pentru
rejudecarea recursului la data de 23 februarie 2012.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2011.