ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1667/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Reclamanții SC S. SRL, F.M. și F.B., au

chemat în judecată pe pârâtul G.M. solicitând constatarea rezilierii actului

adițional la statutul și contractul de societate al SC S. SRL, prin care s-a

stabilit funcționarea societății cu mai mulți asociați, act adițional la 01

iulie 1999, sau în subsidiar să se constate rezilierea acelorași acte, începând

cu data de 01 octombrie 1999.

În motivarea acțiunii

reclamanții au susținut că după încheierea actului adițional prin care au fost cesionate

22 de părți sociale ale asociatei F.M. către F.B. și G.M., nu s-a procedat la efectuarea

mențiunilor în registrul comerțului astfel încât după împlinirea termenului de 3

luni, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 31/1990 asociații sunt eliberați de obligațiile

ce decurg din subscripțiile lor.

Prin întâmpinare, pârâtul

G.M. a solicitat pe cale de excepție să se constate incidența autorității de lucru

judecat, a sentinței comerciale nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Mehedinți, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Tribunalul Mehedinți,

prin sentința nr. 936 din 26 aprilie 2011, a admis excepția autorității de lucru

judecat și a respins acțiunea.

Instanța de fond a reținut

că prin sentința comercială nr. 794 din 23 noiembrie 2007 a aceluiași Tribunal a

fost respinsă cererea reconvențională formulată de cei trei reclamanți ai prezentei

acțiuni, prin care solicitau constatarea nulității actului adițional al contractului

de societate autentificat în 01 iulie 1999, sau în subsidiar rezoluțiunea actelor;

iar acțiunea prezentă are același obiect – desființarea contractului de societate

și al actului adițional pentru nerespectarea obligațiilor de către una dintre părți

–, aceleași părți și aceeași cauză.

Curtea de Apel Craiova,

prin decizia nr. 117 din 13 septembrie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamanților

considerând incidența dispozițiilor art. 1201 C. civ. și 166 C. proc. civ. în sensul

că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o

hotărâre ulterioară.

Astfel, Curtea de apel

reține că în litigiul anterior s-a solicitat rezoluțiunea contractului de cesiune

de părți sociale, iar nu acțiunea prezentă constatarea rezilierii aceluiași act

juridic și a actului subsecvent, ambele acțiuni având același scop – lipsirea de

efecte juridice a actelor încheiate. Faptul că s-a cerut în plus constatarea rezilierii

contractului de societate, ca act subsecvent cesiunii de părți sociale, nu determină

un alt obiect al noii cereri.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții susțin că instanța

de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1201 C. civ. și 166 C. proc.

civ., nefiind întrunite condițiile textelor de lege privind identitatea de obiect

și cauză.

Astfel, susțin recurenții,

obiectul Dosarului nr. 3638/101/2007 l-a constituit acțiunea în constatarea calității

de asociat al reclamantului G.M., iar în cererea reconvențională s-a solicitat constatarea

nulității absolute a actului adițional la actul constitutiv al SC S. SRL referitor

la cesiunea părților sociale și, în subsidiar, rezoluțiunea contractului de cesiune;

obiectul Dosarului nr. 8366/101/2007 (disjuns din Dosarul nr. 3638/101/2007) l-a

constituit constatarea revocării actului adițional la actul constitutiv al SC

S. SRL așa încât este deschisă posibilitatea cenzurării pe cale principală a contractului

de societate pentru motive proprii de ineficacitate intervenite ulterior încheierii

sale.

În privința identității

de cauză, recurenții susțin că cererile anterioare au fost întemeiate rezoluțiunea

contractului de cesiune de părți sociale ca urmare a lipsei condițiilor esențiale

pentru validitatea convenției și a efectelor obligatorii ale acordului de voință

al părților, în timp ce acțiunea prezentă este întemeiată pe neîndeplinirea formalităților

de înregistrare în registrul comerțului al actului autentic.

Mai susțin recurenții

că motivarea sentinței nr. 794/2007 a Tribunalului Mehedinți nu e de natură să conducă

la identitatea de cauză, întrucât mențiunile nu constituie o analiză a cauzelor

de reziliere a contractului de societate, ci se referă la contractul de cesiune

și condițiile înregistrării acestuia. Sentința menționată nu a cenzurat rezilierea

actului adițional la actul constitutiv al

SC S. SRL și nici a contractului de societate

în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 26/1990 și art. 47 din Legea

nr. 31/1990.

Recursul este nefondat

și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Autoritatea de lucru judecat

consacrată de art. 1201 C. civ. și respectiv art. 166 C. proc. civ. presupune tripla

identitate de elemente esențiale ale judecății – respectiv obiect cauză și părți

– care se impune în al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată

anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis.

Principiul corespunde,

astfel cum doctrina a statuat, necesității stabilității juridice și ordinii sociale,

interzisă fiind repunerea în discuție a situațiilor juridice rezolvate definitiv.

În această măsură, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, a determinat constant

jurisprudența, să sancționeze o a doua cerere adresată justiției care, chiar și

în condițiile lipsei identității obiectului celor două procese, scopul urmărit este

acela de a readuce în discuția judecătorului o chestiune deja stabilită definitiv.

Prin acțiunea de față,

reclamanții au solicitat rezilierea actului adițional și actului constitutiv al

SC S. SRL sau constatarea rezoluțiunii cesiunii, fiind acela al anulării efectelor

actelor întocmite. Același scop a determinat părțile să ceară instanței constatarea

nulității actului adițional și contractului de societate sau rezoluțiunea lor într-o

acțiune soluționată prin sentința nr. 794 din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 331/2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Greșit recurenții susțin

că nu există identitate de obiect și cauză cât timp în ambele cereri deduse judecății

solicită anularea sau rezoluțiunea contractului de cesiune, iar instanțele analizează

motivele de nulitate sau rezoluțiune sub toate aspectele, inclusiv cele incidente

Legii nr. 26/1990 (art. 22). Iar stabilirea identității celor două elemente este

facilitată de motivarea deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție care analizează raportul juridic atât sub aspectul întrunirii

acordului de voință al părților – la data încheierii actului – cât și al dispozițiilor

speciale ale C. com. (art. 46) sau legislației speciale societăților comerciale

(art. 42 și 204 din Legea nr. 31/1990 și art. 22 din Legea nr. 26/1990).

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge

ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 112 din 13 septembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții

F.B.,

F.M. și SC S. SRL Drobeta-Turnu Severin

împotriva deciziei civile nr. 117 din 13 septembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie

2012.