ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 117/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 117/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de
26 martie 2008 reclamanta SC S & M.G. SRL Cluj Napoca a chemat-o în
judecată pe pârâta SC T.A.C. SRL Oradea solicitând să se constate nulitatea
absolută a înscrisului intitulat „promisiune de vânzare-cumpărare” nr. 01 din 25
iulie 2006, pretins încheiat între reclamantă în calitate de vânzător pe de o
parte și pârâtă în calitate de cumpărător pe de altă parte, având ca obiect
imobilul Modelăria de lemn, situat pe platforma CUG Cluj Napoca, cu cheltuieli
de judecată.
A arătat în cererea sa că această
promisiune de vânzare-cumpărare a fost încheiată și semnată din partea
reclamantei de către O.E.G. în calitate de administrator al societății, fără a
avea însă consimțământul și aprobarea asociatului unic, depășind cu rea
credință limitele mandatului dat de către acesta, astfel că acest contract a
ascuns intenția de a aduce reclamantei o pagubă, fiind un act juridic
intențional, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor
comun reaua credință a părților contractante.
Tribunalul Comercial Cluj a respins
acțiunea reclamantei, obligând-o pe aceasta să plătească în favoarea pârâtei
suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din
sentința comercială nr. 2296/C/2008 din 13 octombrie 2008, reținând că în speță
nu este vorba despre o existență a unei nulități absolute nefiind prejudiciat
niciun interes public prin încheierea acelei convenții, în speță fiind vorba
despre o nulitate relativă a contractului și că vânzarea bunului altuia nu este
interzisă de lege, cel mult putând fi ridicată problema nulității relative a
contractului pe motivul lipsei acordului de voință al proprietarului bunului ce
face obiectul înstrăinării și cum instanța nu poate schimba natura juridică a
litigiului, acțiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în speță nefiind
vorba despre nulitatea relativă a convenției.
A mai reținut instanța că dacă
convenția a fost semnată din partea vânzătorului de către o persoană ce nu avea
calitate să o reprezinte, acel contract nu îi era opozabil reclamantei, față de
ea neproducându-și efectele și că în situația în care mandatarul și-a depășit
puterile acordate va trebui să-i dea socoteală mandantului, conform
contractului încheiat între părți.
Împotriva sentinței instanței de
fond, reclamanta a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 30/2010 din
2 martie 2010.
Instanța de apel a reținut în
considerente că întreaga construcție juridică formulată de către reclamanta
apelantă pleacă de la o confuzie evidentă între efectele contractului de
vânzare-cumpărare și ale antecontractului de vânzare-cumpărare care dă naștere
unui drept de creanță, în speță nefiind vorba despre vânzarea bunului altuia,
deoarece actul este semnat de către reprezentantul legal al proprietarului
bunului și poartă ștampila societății comerciale SC S & M.G. SRL Cluj
Napoca, ci, o problemă de depășire a limitelor mandatului care privește strict
raportul dintre administratorul statutar și societatea comercială, fără a
aducea atingerea actului încheiat cu terții printr-o pretinsă depășirea a
acestui mandat ale cărui limite nu au fost făcute cunoscute terților prin
îndeplinirea condițiilor de publicitate, iar cu privire la preț instanța a
apreciat că prin antecontract s-a transferat un simplu drept de creanță, în
niciun caz dreptul de proprietate, prețul de 135.000 Euro nefiind un preț
derizoriu, chiar dacă este mai mic decât valoarea de circulație a bunurilor la
momentul încheierii contractului, fiind o sumă consistentă raportat la
dimensiunile mediului de afaceri din Municipiul Cluj-Napoca la acea vreme.
Împotriva deciziei mai sus
menționate reclamanta a formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 C.
proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei
atacate, în sensul admiterii apelului și a acțiunii introductive, cu cheltuieli
de judecată.
Prin cererea de recurs, care a fost
semnată de avocat fără mandat de redactare a motivelor de recurs, reclamanta a
susținut doar motive de netemeinicie, prezentând numai situația de fapt, din
dezvoltarea motivelor nerezultând niciun motiv care să vizeze nelegalitatea
hotărârii, astfel încât, chiar dacă recurenta a indicat temeiul de drept al
recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. nu s-a putut face
încadrarea dezvoltărilor recursului într-unul dintre motivele prevăzute de art.
304 C. proc. civ.
Astfel, după ce recurenta a
prezentat situația de fapt și soluțiile date în instanța de fond și apel,
aceasta a făcut critici asupra modului cum au apreciat cele două instanțe
probatoriile din dosar referitoare la constatarea nulității absolute a
promisiunii de vânzare-cumpărare, susținând că decizia atacată este netemeinică
și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii raportată la situația de
fapt, respectiv neîndeplinirea tuturor condițiilor de fond și de formă pentru
valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare, atât SC T.A.C. SRL Oradea cât
și administratorul S & M.G. SRL cunoscând limitele atribuțiilor administratorului
impuse prin actele constitutive.
A arătat în continuare că
promisiunea de vânzare-cumpărare care face obiectul litigiului este nulă
absolut pentru lipsa prețului real și serios, și că nu a fost respectată forma
autentică, condiție impusă
ad validitatem
, astfel că SC S & M.G. SRL
Cluj Napoca nu a exprimat niciodată un consimțământ valabil cu privire la
promisiunea de vânzare-cumpărare.
Conform art. 137 C. proc. civ.
Înalta Curte se va pronunța mai întâi asupra excepției invocată din oficiu,
privind nulitatea recursului, constatând următoarele:
Potrivit art. 302
1
alin.
(1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea
nulității semnătura recurentului.
Analizând cererea de recurs se
constată că aceasta a fost semnată de către avocatul R.S. care nu a avut mandat
pentru redactarea motivelor de recurs și că această lipsă a semnăturii
reprezentantului legal nu a fost complinită conform încheierii de ședință de la
data de 28 octombrie 2010, împuternicirea avocațială transmisă prin fax și
aflată la fila 23 din dosarul cauzei, împuternicind avocatul doar pentru
reprezentare și asistență juridică nu și pentru declararea și redactarea
motivelor de recurs, astfel că cererea de recurs se constată a fi nulă.
Pe de altă parte, conform art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea
nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și
dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc.
civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de
către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu
atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea
lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Raportând aceste dispoziții legale
la motivele invocate în recurs se constată că acestea se referă doar la
insuficiența analizării probatoriilor, recursul necuprinzând motive de
nelegalitate, recurenta neindicând în recursul său niciun temei de drept care a
fost încălcat de instanță, neindicând nici dispoziția legală în baza căreia a
fost declarat.
Așa fiind, cum casarea sau
modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304
C. proc. civ., iar conform art. 302
1
alin. (1) lit. c) același cod
cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de
nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a conformat acestor
exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de
ordine publică, care să inducă aplicarea art.306 alin.2 C. proc. civ. și că
motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului
conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția
invocată și va constata nulitatea cererii de recurs.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc.
civ., partea care cade în pretenții,va fi obligată la cerere, să plătească
cheltuieli de judecată.
Având în vedere că intimata pârâtă
SC T.A.C. SRL Oradea a solicitat cheltuieli de judecată în dovedirea cărora a
depus la dosarul cauzei chitanța nr. 588 din 6 ianuarie 2011 și factura nr. 019706/11
seria AGCLJ din 5 ianuarie 2011, în copii conform cu originalul (fil. 24 și 25
dosar recurs), Curtea urmează a admite cererea și a obliga recurenta-reclamantă
căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2503 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs
formulată de reclamanta
SC
S & M.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 30/2010 din 2 martie
2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal.
Obligă recurenta să plătească
intimatei SC T.A.C. SRL ORADEA suma de 2503 lei reprezentând cheltuieli de
judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 13 ianuarie 2011.