ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 117/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2008 reclamanta SC S & M.G. SRL Cluj Napoca a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.A.C. SRL Oradea solicitând să se constate nulitatea absolută a înscrisului intitulat „promisiune de vânzare-cumpărare” nr. 01 din 25 iulie 2006, pretins încheiat între reclamantă în calitate de vânzător pe de o parte și pârâtă în calitate de cumpărător pe de altă parte, având ca obiect imobilul Modelăria de lemn, situat pe platforma CUG Cluj Napoca, cu cheltuieli de judecată. A arătat în cererea sa că această promisiune de vânzare-cumpărare a fost încheiată și semnată din partea reclamantei de către O.E.G.

în calitate de administrator al societății, fără a avea însă consimțământul și aprobarea asociatului unic, depășind cu rea credință limitele mandatului dat de către acesta, astfel că acest contract a ascuns intenția de a aduce reclamantei o pagubă, fiind un act juridic intențional, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua credință a părților contractante.

Tribunalul Comercial Cluj a respins acțiunea reclamantei, obligând-o pe aceasta să plătească în favoarea pârâtei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 2296/C/2008 din 13 octombrie 2008, reținând că în speță nu este vorba despre o existență a unei nulități absolute nefiind prejudiciat niciun interes public prin încheierea acelei convenții, în speță fiind vorba despre o nulitate relativă a contractului și că vânzarea bunului altuia nu este interzisă de lege, cel mult putând fi ridicată problema nulității relative a contractului pe motivul lipsei acordului de voință al proprietarului bunului ce face obiectul înstrăinării și cum instanța nu poate schimba natura juridică a litigiului, acțiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în speță nefiind vorba despre nulitatea relativă a convenției.

A mai reținut instanța că dacă convenția a fost semnată din partea vânzătorului de către o persoană ce nu avea calitate să o reprezinte, acel contract nu îi era opozabil reclamantei, față de ea neproducându-și efectele și că în situația în care mandatarul și-a depășit puterile acordate va trebui să-i dea socoteală mandantului, conform contractului încheiat între părți.

Împotriva sentinței instanței de fond, reclamanta a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 30/2010 din 2 martie 2010. Instanța de apel a reținut în considerente că întreaga construcție juridică formulată de către reclamanta apelantă pleacă de la o confuzie evidentă între efectele contractului de vânzare-cumpărare și ale antecontractului de vânzare-cumpărare care dă naștere unui drept de creanță, în speță nefiind vorba despre vânzarea bunului altuia, deoarece actul este semnat de către reprezentantul legal al proprietarului bunului și poartă ștampila societății comerciale SC S & M.G.

SRL Cluj Napoca, ci, o problemă de depășire a limitelor mandatului care privește strict raportul dintre administratorul statutar și societatea comercială, fără a aducea atingerea actului încheiat cu terții printr-o pretinsă depășirea a acestui mandat ale cărui limite nu au fost făcute cunoscute terților prin îndeplinirea condițiilor de publicitate, iar cu privire la preț instanța a apreciat că prin antecontract s-a transferat un simplu drept de creanță, în niciun caz dreptul de proprietate, prețul de 135.000 Euro nefiind un preț derizoriu, chiar dacă este mai mic decât valoarea de circulație a bunurilor la momentul încheierii contractului, fiind o sumă consistentă raportat la dimensiunile mediului de afaceri din Municipiul Cluj-Napoca la acea vreme.

Împotriva deciziei mai sus menționate reclamanta a formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și a acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată. Prin cererea de recurs, care a fost semnată de avocat fără mandat de redactare a motivelor de recurs, reclamanta a susținut doar motive de netemeinicie, prezentând numai situația de fapt, din dezvoltarea motivelor nerezultând niciun motiv care să vizeze nelegalitatea hotărârii, astfel încât, chiar dacă recurenta a indicat temeiul de drept al recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. nu s-a putut face încadrarea dezvoltărilor recursului într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Astfel, după ce recurenta a prezentat situația de fapt și soluțiile date în instanța de fond și apel, aceasta a făcut critici asupra modului cum au apreciat cele două instanțe probatoriile din dosar referitoare la constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare, susținând că decizia atacată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii raportată la situația de fapt, respectiv neîndeplinirea tuturor condițiilor de fond și de formă pentru valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare, atât SC T.A.C. SRL Oradea cât și administratorul S & M.G. SRL cunoscând limitele atribuțiilor administratorului impuse prin actele constitutive. A arătat în continuare că promisiunea de vânzare-cumpărare care face obiectul litigiului este nulă absolut pentru lipsa prețului real și serios, și că nu a fost respectată forma autentică, condiție impusă ad validitatem , astfel că SC S & M.G.

SRL Cluj Napoca nu a exprimat niciodată un consimțământ valabil cu privire la promisiunea de vânzare-cumpărare. Conform art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte se va pronunța mai întâi asupra excepției invocată din oficiu, privind nulitatea recursului, constatând următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității semnătura recurentului. Analizând cererea de recurs se constată că aceasta a fost semnată de către avocatul R.S. care nu a avut mandat pentru redactarea motivelor de recurs și că această lipsă a semnăturii reprezentantului legal nu a fost complinită conform încheierii de ședință de la data de 28 octombrie 2010, împuternicirea avocațială transmisă prin fax și aflată la fila 23 din dosarul cauzei, împuternicind avocatul doar pentru reprezentare și asistență juridică nu și pentru declararea și redactarea motivelor de recurs, astfel că cererea de recurs se constată a fi nulă.

Pe de altă parte, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Raportând aceste dispoziții legale la motivele invocate în recurs se constată că acestea se referă doar la insuficiența analizării probatoriilor, recursul necuprinzând motive de nelegalitate, recurenta neindicând în recursul său niciun temei de drept care a fost încălcat de instanță, neindicând nici dispoziția legală în baza căreia a fost declarat.

Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) același cod cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art.306 alin.2 C. proc. civ. și că motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nulitatea cererii de recurs.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții,va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Având în vedere că intimata pârâtă SC T.A.C. SRL Oradea a solicitat cheltuieli de judecată în dovedirea cărora a depus la dosarul cauzei chitanța nr. 588 din 6 ianuarie 2011 și factura nr. 019706/11 seria AGCLJ din 5 ianuarie 2011, în copii conform cu originalul (fil. 24 și 25 dosar recurs), Curtea urmează a admite cererea și a obliga recurenta-reclamantă căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2503 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC S & M.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 30/2010 din 2 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta să plătească intimatei SC T.A.C. SRL ORADEA suma de 2503 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2011.