ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea

formulată de M.N.E. și M.N. în contradictoriu cu Primăria municipiului Craiova,

s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii solicitate prin notificarea nr. 432/N/2001

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenurile afectate de

construcții, părți ale fostei Moșii H.D., situate în punctele „arie” în

suprafață de 12 ha și „B.” în suprafață de 9 ha.

În cauză au formulat

cerere de intervenție în interes propriu intervenienții: I.M., P.G.M. și P.E.Ș.

Prin sentința civilă nr.

226 din 02 iunie 2010, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secția civilă

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M.N.E.,

invocată de intervenienți; a fost admisă acțiunea și cererea de intervenție

principală formulată în interes propriu; a fost stabilit dreptul reclamanților

și intervenienților la acordarea de despăgubirii în condițiile legii speciale,

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, pentru imobilele - terenuri intravilane, situate în

Municipiul Craiova, respectiv pentru suprafața de 9 ha, din punctul „B.” și suprafața de 12 ha din punctul "Arie.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că, potrivit „Contractului de vânzare”, încheiat la data de

29 ianuarie 1902, (filele 8, 9 dosar) autorul părților G.M. a cumpărat de la

moștenitorii lui G.C., o suprafață de teren, situată în punctul „Plaiul H.D.”,

neprecizată în concret ca întindere, însă determinabilă prin descrierea făcută

asupra amplasamentului, și anume via și pământul situat în plaiul H.D., cu

învecinările: la Miazănoapte-Șoseaua București, la Miazăzi- L.V., G.M. și G.P., la Răsărit – G.B., A.G., I.C. și drumul ce merge la vii și la Apus – I.D., I.S. și G.P.

De asemenea, potrivit

„Contractului de vendere”, încheiat la data de 8 februarie 1906 (fila 10

dosar), același autor al părților, G.M., a dobândit în proprietate de la

vânzătorul P.V., imobilele - terenuri în suprafață totală de 90 pogoane ( 45 ha), situate în punctul „Moșia Priseaca-H.D.”, cu vecinătățile: la Miazănoapte - proprietatea lui M.N., la Miazăzi – Șoseaua Craiova-București și A.P., la Răsărit – moșia Bulzeasca și la Apus - drumul muntenilor.

În conformitate cu

actul de partaj voluntar încheiat la data de 2 iunie 1941, autorii părților A.G.M.

și G.G.M. (soră și frate) și-au partajat o parte din averea succesorală rămasă

de pe urma defunctului lor tată, G.M., astfel cum rezultă din conținutul

acestui înscris aflat la fila 15 din dosar.

În anul 1943, prin

Decretul Regal nr. 2905/1943 (fila 11 dosar) s-a expropriat de la moștenitorii

autorului G.M. terenul în suprafață 3,821 ha, din suprafața inițială de 45 ha, rămânând 41,5 ha, ce figurează ca proprietar, în anul 1948, M.G. și mama

acestuia, G.E., conform copiei-extras emisă de Arhivele Naționale ( fila 12

dosar).

Totodată, instanța a

reținut că prin certificatul din 8 mai 2001, emis de Direcția Județeană Dolj a

Arhivelor Naționale ( fila 13 dosar), autorul M.G. figura, în anul 1949, cu

suprafața de 100 ha în comuna Bordeiu, iar potrivit certificatului din 14

ianuarie 1999, emis de aceeași instituție, autorii G.M. și A.D. (fostă M.)

figurau în anul 1950, cu suprafața totală de 65,75 ha, în aceeași comună Bordei.

Prin notificarea nr. 423/N/2001,

reclamanții și intervenienții au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001,

măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 1.250.000 dolari, cuvenite de

pe urma autorului acestora M.G., pentru imobilele-terenuri intravilane afectate

de construcții și amenajări situate în Craiova, zona H.D., preluate abuziv,

fără titlu, de către stat.

Părțile în litigiu nu

au primit niciun răspuns în cadrul procedurii administrative speciale prevăzute

de Legea nr. 10/2001, înțelegând să solicite aceste măsuri reparatorii prin

acțiunea civilă adresată instanței.

Coroborând

susținerile părților cu proba cu acte administrate în cauză, reprezentate de

înscrisurile menționate și având în vedere constatările și concluziile

raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert tehnic

ing. D.D., instanța a constatat că reclamanții și intervenienții sunt

îndreptățiți, în condițiile art. 1, art. 4 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001

republicată, la acordarea de despăgubirii în condițiile legii speciale, privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, pentru imobilele solicitate.

Împotriva menționatei

sentințe au declarat apel, în termen legal, intervenienții I.M., P.G.M., P.E.Ș.–

decedată - cu moștenitori I.M. și P.S. și pârâții Primăria Municipiului

Craiova, Primarul Municipiului Craiova.

Prin decizia civilă nr.

320 din 30 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova – Secția a I-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de

intervenienții I.M., P.G.M., P.E.Ș. – decedată - cu moștenitori I.M. și P.S.,

în contradictoriu cu intimații reclamanți M.N.E. și M.N.; a admis apelul

declarat de pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului

Craiova, împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat parțial

sentința și a admis în parte acțiunea, în sensul că a stabilit dreptul

reclamanților și intervenienților la despăgubiri în condițiile legii speciale

pentru suprafața de 12 ha situată în punctul „Arie”, menținând restul

dispozițiilor sentinței.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că, prin cererea depusă la data de 14

aprilie 2008, reclamanții M.N.E. și M.N., au solicitat suspendarea cauzei

deoarece prin H.C.J. Dolj nr. 1628/2007 s-a dispus reconstituirea dreptului de

proprietate în baza Legii nr. 247/2005 după D. (M.) A. pentru moștenitorii I.M.,

P.G. și P.E.

S-a învederat faptul

că o parte din terenurile restituite după D. (M.) A. și anume, o suprafață de 8 ha, fac obiectul notificării nr. 423/2001, că prin această notificare au fost solicitate terenurile

după M.G., fratele supraviețuitor și moștenitorul lui D. (M.) A., de toți

moștenitorii.

Prin încheierea din

16 aprilie 2008, s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 alin. (1) C.

proc. civ., repunerea pe rol fiind dispusă la 15 aprilie 2009.

Reclamanții au

învederat faptul că li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 36,54 ha. arabil în baza legilor fondului funciar, iar pentru restul de 13,46 ha. arabil până la 50 ha. s-a emis HCJ Dolj nr. 1626/2007.

În urma administrării

probei cu înscrisuri, cu expertiza tehnică topografică de identificare a

terenurilor solicitate în raport de precizările formulate, soluția pronunțată

de tribunal a fost considerată ca parțial întemeiată, pentru considerentele ce

succed:

Reclamanți și

intervenienții justifică legitimarea procesuală activă în cauza dedusă

judecății, în calitate de moștenitori legali după M.G. – intervenienții P.M.G.,

P.E., I.M. și reclamantul M.N. (certificat de moștenitor emis de Notariatul de

Stat Jud. Dolj), precum și reclamanta M.N.E., moștenitoare testamentară a

defunctului F.I.

Critica formulată de

apelanții intervenienți privind lipsa calității procesuale active a reclamantei

M.E.N., nu a fost primită.

Criticile pârâților

privind depășirea competenței instanțelor judecătorești de a dispune

restituirea în natură a unui imobil, precum și a prematurității cererii până la

soluționarea administrativă a notificării de către unitatea deținătoare, prin

emiterea unei dispoziții sau decizii, au fost considerate ca neîntemeiate.

A fost considerată

întemeiată, parțial însă, critica referitoare la acordarea despăgubirilor

pentru terenurile situate în cele două puncte, ignorându-se reparația de care

au beneficiat reclamanții prin legile fondului funciar.

Expertiza tehnică

topografică ordonată în cauză a concluzionat că la data notificării terenurile

notificate se aflau în intravilan. Terenurile solicitate sunt amplasate în

punctele „Arie” și „B.” și au aparținut defuncților D.A. și M.G.

În mod greșit s-au

acordat despăgubiri însă pentru terenul din punctul „B.”, acest teren face

parte din Moșia „Priseaca – H.D.”, cumpărat cu „actul de vindere” din 1906 de G.M.,

a făcut obiectul partajului voluntar încheiat între frații M. în 1941, revenind

în lotul defunctei D.A., menționat la punctul 1 lit. a), fiind amplasat pe

teritoriul comunei Pielești – Dolj, în suprafață de 9 ha. cu următoarele învecinări: S – șoseaua națională Craiova – București și cu E.P., N – G.G.M. și

drumul de care, V – drumul muntenilor și E – G.M.

În același partaj

voluntar s-a făcut mențiunea că toate terenurile arabile atribuite autoarei D.A.

însumează 30 de hectare.

În urma apariției

Legii nr. 18/1991, părțile din prezentul litigiu au demarat procedura specială

de reconstituire de pe urma celor doi autori și au beneficiat de reconstituirea

dreptului de proprietate, după cum urmează:

Astfel, prin H.C.J.

Dolj nr. 1628 din 23 octombrie 2007 s-a dispus reconstituirea dreptului de

proprietate pentru 32,87 ha. teren în favoarea numiților I.M., P.G. și P.E., în

calitate de moștenitori ai defunctei D.A.

Această hotărâre a

fost contestată de reclamanții M.N.E. și M.N. și prin sentința civilă nr. 14019

din 20 octombrie 2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 931/2011 pronunțată

de Tribunalul Dolj, s-a modificat această hotărâre sub aspectul persoanelor

îndreptățite la reconstituire, în sensul că alături de I.M., P.G.M., P.E.Ș., au

fost validați și reclamanții din prezenta cauză – M.N.E. și M.N., pentru

suprafața de 32,87 ha. ce a aparținut autoarei D.A., mai mult decât se

menționează în actul de partaj voluntar.

De altfel, chiar în

întâmpinarea depusă în apel (fila 29) reclamanta a recunoscut că prin HCJ Dolj nr.

1628/2007 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru tot terenul deținut de

D.A., deci terenul din punctul „B.”, ce a fost atribuit autoarei D.A. prin

actul de partaj voluntar din anul 1941, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate prin legile fondului funciar, în beneficiul moștenitorilor

acestei autoare, respectiv reclamanții și intervenienții din prezentul litigiu.

A beneficia de

despăgubiri prin prezenta acțiune, ar însemna o dublă reparație în favoarea reclamanților

și intervenienților, o îmbogățire fără just temei, astfel că, din acest punct

de vedere, critica pârâților este întemeiată.

Singurul teren pentru

care reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți la despăgubiri, este cel

situat în punctul „Arie” în suprafață de 12 ha., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert D.D.

Acest teren face

parte din suprafața de 45 ha. cumpărată de G.M., potrivit „contractului de

vendere” încheiat la data de 8 februarie 1906 (fila 10 dosar), respectiv din

Moșia Priseaca H.D., din care s-a expropriat în anul 1943 suprafața de

aproximativ 3,5 ha., iar prin actul de partaj voluntar încheiat la 2 iunie 1941

între autorii părților A.G.M. și G.G.M., a revenit în lotul lui G. M. la

poziția 2 a.

Curtea a avut în

vedere faptul că lui G. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru

suprafața de 50 ha. teren, astfel cum recunosc și părțile, la dosar existând

dovezi în acest sens ( titlul definitiv de proprietate nr. 2606 – 2046/2002

pentru suprafața de 10 ha. arabil la Podari, județul Dolj; titlul definitiv de

proprietate din 31 octombrie 2002 confirmat prin sentința civilă nr. 5404/2008

a Judecătoriei Craiova, în favoarea autorului G. M. pentru suprafața de 26,54 ha. la Șimnic, județul Dolj; HCJ Dolj nr. 1626/2007 pentru suprafața de 13,46 ha.).

Totalizând suprafața

de 50 ha. reconstituită, cu cele 3,5 ha. expropriate prin Decretul Regal nr. 2905/1943,

cu cele 12 ha. amplasate în punctul „Arie”, rezultă suprafața de 65,75 ha. menționată în evidențele chiaburilor din Raionul Craiova ale anului 1950, referitoare la G.

M., conform certificatului emis de Arhivele Statului Dolj, așa încât sentința

este întemeiată parțial doar pentru terenul din punctul „Arie”.

Împotriva menționatei

decizii au declarat recurs, în termen legal, intervenientele I.M., P.S.,

pârâtul Primarul Municipiului Craiova și reclamanta M.N.E.

În dezvoltarea

criticilor de recurs formulate, intervenientele I.M. și P.S. au arătat

următoarele:

Hotărârea instanței

de apel este dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, nu s-a contestat că în

baza H.C.J. Dolj nr. 1628 din 23 octombrie 2007 s-a reconstituit dreptul de

proprietate pentru suprafața de 32,87 ha teren arabil ce a aparținut autoarei D.A., însă reconstituirea acestei suprafețe de teren s-a făcut în baza Legii

nr. 18/91.

Terenul solicitat în

acțiunea din prezentul dosar este intravilan și dreptul de proprietate asupra

sa nu a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/91. Din cuprinsul actelor de

vânzare-cumpărare încheiate în 1902 și 1906 rezultă că în 1902 G.M. a cumpărat

teren în „zona H.D." și în acest act din 1902 se arată că bucata de teren

cumpărată se învecinează „la apus cu cumpărătorul" (cu alte cuvinte G.M.

mai avea un teren limitrof cu cel cumpărat în 1902).

Prin actul din 1906,

G.M. cumpără „moșia Prisaca H.D.” în suprafață de 45 ha, din care a fost expropriată suprafața de 3,5 ha în anul 1943 (pentru Aeroport). De asemenea se

arată că D.A. a primit ca dotă la căsătorie inclusiv terenul din punctul numit

„B.” în mărime de 9 ha. Prin actul de partaj voluntar încheiat între cei doi

frați, aceștia și-au format loturi exclusive pentru o parte din terenurile care

au aparținut autorului lor, însă au rămas în indiviziune cu privire la alte

terenuri ce au aparținut aceluiași autor.

Instanța de apel a

făcut trimitere la afirmația reclamantei, în sensul că prin H.C.J. nr. 1628/2007

s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate „pentru tot terenul deținut de D.A...”,

presupunând că reclamanta s-a referit la tot terenul arabil ce a făcut obiectul

reconstituirii după D.A. în baza Legii nr. 18/1991. O afirmație în sens contrar

ar însemna să se facă trimiteri exprese la amplasamentul exact al terenurilor

care au aparținut acestei autoare pentru a vedea dacă acesta intră sub

incidența Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 10/2001.

Ori, în această

cauză, nimeni, nici chiar reclamanta și nici pârâții, nu au contestat

amplasamentul terenului ce a aparținut autoarei D.A. ca fiind intravilan,

imposibil de restituit în natură fiind ocupat în întregime de construcții și

utilități și care nici nu putea să facă obiectul reglementării Legii nr. 18/1991.

Instanța de apel a făcut abstracție de certificatul din 13 mai 2002 în care se

arată că G. M. figura în 1949 „cu suprafața de 100 ha” (în realitate a avut mult mai mult) și face referire numai la certificatul din 13 mai 2002

atunci când analizează îndreptățirea la despăgubiri pentru punctul „arie”.

Instanța de apel a

aplicat greșii legea, în sensul că a ignorat prevederile legii speciale, Legea

nr. 10/2001, ignorând caracterul de complinire al normelor în această lege și

dispozițiile art. 1, art. 4 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În dezvoltarea

criticilor de recurs formulate, pârâtul Primarul Municipiului Craiova a arătat

următoarele:

Instanța de apel a

stabilite în mod eronat dreptul reclamaților la măsuri reparatorii prin

echivalent, soluționând astfel notificarea, pentru imobilul situat în Craiova,

punctul „Arie”, deoarece, așa cum s-a arătat, prin Notificarea nr. 423/N/2001

s-a solicitat „ H.D.,, și nu punctul „Arie,” între cele două neexistând niciun

element de identitate.

Pe rolul instanței de

judecată s-a aflat recursul împotriva deciziei nr. 117/Ap pronunțată de Curtea

de apel Brașov, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 16,61 ha situată în Craiova, la locul denumit ,,H.D.”.

O altă critică

vizează aspecte legate de întinderea dreptului de proprietate, deși, potrivit

actului de partaj voluntar, G. M. deține în proprietate o suprafață totală de 30 ha, instanța în soluția pe care a adoptat-o a avut în vedere că lui G. M. i s-a reconstituit

dreptul de proprietate pentru 50 ha și, mai mult decât atât, este îndreptățit

la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru terenul în suprafață de 12 ha situat în punctul ,,Arie”.

Din însumarea

suprafețelor deținute și însumarea suprafețelor inserate în titlurile de

proprietate, rezultă faptul că suprafețele menționate în actele de

reconstituire sunt mai mari decât cele menționate în actele doveditoare și

situate, așa cum s-a mai spus, pe raza unor localități diferite gen Ghercești,

Pielești, Mischii etc. Și competența de soluționare materială era partajată

pentru fiecare comisie locală de fond funciar a localităților respective.

Terenul ce face

obiectul prezentului litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind dispusă

reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acesta prin titluri de

proprietate a căror forță probantă nu a fost analizată și din care rezultă că

reclamanții au beneficiat efectiv de efectele acestui act normativ.

Reclamanții au

solicitat, în temeiul tuturor legilor de fond funciar, repunerea în situația

anterioară cu privire la proprietatea deținută de autorii acestora.

Urmare cererilor

formulate, procedura administrativ jurisdicțională s-a realizat prin emiterea

mai multor acte administrative de autoritate, respectiv hotărâri ale comisiei

județene, decizii, titluri de proprietate.

Toate cererile,

indiferent de temeiul de drept sub imperiul cărora au fost formulate, au fost

probate cu aceleași înscrisuri din care rezultă întinderea dreptului de

proprietate.

Reclamanții continuă

procedura jurisdicțională ce are drept temei legal Legea nr. 18/1991 și Legea

nr. 247/2005, tinzând la reconstituirea unor suprafețe cât mai mari în baza

acelorași acte doveditoare și sub efectul unor proceduri diferite (Legea nr. 10/2001,

Legea nr. 1/200, Legea nr. 247/2005).

Reclamanții aveau

obligativitatea să probeze că la momentul preluării abuzive autorul lor avea în

proprietate suprafața solicitată, că aceasta a fost preluată de către stat, iar

preluarea a fost una abuzivă.

Sub acest aspect se

supune atenției instanței certificatul fiscal din data de 24 octombrie 1944 din

care rezultă situația patrimonială a numitei E.M.

De asemenea, sunt

incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 8 întrucât instanța de fond și,

implicit, cea de control judiciar, dat fiind rolul devolutiv al apelului, au

interpretat greșit actul juridic judecății, schimbând natura și înțelesul

neîndoielnic al acestuia.

Pârâtul apreciază că

instanțele de fond și apel, prin hotărârile recurate, au soluționat litigiul

fără a intra în cercetarea fondului.

În dezvoltarea

motivelor de recurs formulate, reclamanta M.N.E. a arătat că instanța de apel a

reținut că terenul situat în punctul B. a aparținut lui D.A., sora și autoarea lui

M. G., iar după această autoare s-a reconstituit dreptul de proprietate prin

H.C.J. nr. 528/2007.

Instanța a reținut că

se cuvin despăgubiri doar pentru punctul „Arie" pentru care se afirmă că

ar fi făcut parte din cele 45 ha ale moșiei H.D..

Aceste susțineri sunt

însă netemeinice și infirmate de actele depuse la dosar.

Astfel, autorul

reclamantei, M. G., a deținut în nume propriu o suprafață de aproximativ 100 ha., iar Moșia H.D. face parte din suprafața deținută de autorul acestora.

Terenul denumit „B.”,

având ca vecini la sud-șoseaua națională Craiova - București și E.P., la nord -

M.G. și drumul de care, la vest - Drumul Muntenilor, la Est - M.G., apare în actul de partaj voluntar din 1941 în posesia lui M. (D.) A.

Acest teren făcea

parte din moșia Priseaca - H.D., cumpărată în 1906 și având o suprafață

inițială de 45 ha (conform actului de vânzare-cumpărare anexat). Din această

moșie, prin Decretul Regal nr. 2905/1943 s-au expropriat aproximativ 3,5 ha, rămânând 41,5 ha.

Cele 41,5 ha apar în 1948, la recensământ, în posesia lui M.G.

Deci, în 1948 și

terenul situat în punctul numit „B.”, ca parte din moșia H.D. (așa cum rezultă

din schițele și expertiza din dosar), se afla în proprietatea lui M.G.

Terenul „Arie”, pe care

instanța îl consideră ca făcând parte din moșia H.D., se găsește tot în zona

denumită generic H.D., dar nu face parte din corpul inițial al moșiei - așa cum

rezultă din schițele și expertiza din dosar.

Exproprierea celor 3,5 ha din moșia H.D. s-a făcut înainte de martie 1945, sub efectul Decretului Regal nr. 2905/1943,

în favoarea Ministerului Aerului și nu sub efectul legilor de expropriere de

după martie 1945.

Deci acest teren

(3,5ha) nu se regăsește în evidentele de după martie 1945, proprietatea lui M. G.,

deci nu se regăsește nici în cele 65,5 ha cu care figurează împreună M. G. și D.A., așa cum în mod eronat a apreciat instanța. În evidențe apare, însă

restul moșiei - 41,5 ha, în proprietatea lui M. G.

În ceea ce privește

hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate după D.A., H.C.J. nr. 1628/2007,

aceasta nu a fost executată până în prezent.

Prin urmare, instanța

și-a motivat hotărârea pornind de la o greșită interpretare a legii și a

actelor aflate la dosar.

În faza procesuală a

recursului

a fost admisă cererea de intervenție formulată de A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O.,

C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M.,

N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I., în interesul Primăriei Municipiului

Craiova.

De asemenea, în faza

procesuală a recursului a fost conexat la prezentul dosar, dosarul nr. 147/1/2012

al Curții de Apel Brașov având ca obiect contestație la dispozițiile nr. 4852/3

06 2002 și nr. 8986/2002, prin care aceeași contestatori, împotriva pârâților:

Primarul municipiului Craiova, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, Cancelaria Primului Ministru - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor pentru Stabilirea Despăgubirilor, Consiliul Local Craiova,

Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Dolj au solicitat instanței, în

urma precizării contestației, restituirea în natură a terenului liber în

suprafață de 16,61 ha situat în intravilanul municipiului Craiova, punctul H.D.,

care face parte din suprafața de 41,61 ha teren extravilan, în prezent situat în intravilan.

În acest dosar a

formulat cerere de intervenție SC CHR H.D.

Acest dosar se află

spre rejudecare în al doilea ciclu procesual și privește două suprafețe de

teren, respectiv: 16,61 mp teren situat în intravilanul municipiului Craiova,

în punctul H.D., și terenul în suprafață de 8,5 ha situat în punctul P., astfel cum aceste puncte au fost indicate în actul de partaj din anul

terenul liber în raport cu suprafețele retrocedate în temeiul Legii nr. 18/1991,

să facă aplicarea Legii nr. 10/2001, să lămurească și situația terenului

solicitat în suprafață de 8,5 ha situat în punctul P. cu privire la care se

susține că a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 și să se verifice dacă

acest teren este inclus în suprafața de 32,87 ha validată prin Hotărârea Prefectului județului Dolj nr. 1628/2007.

În rejudecare, prin

decizia civilă nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov au fost anulate ambele dispoziții și restituită în natură suprafața de teren de 16,61 ha, acordându-se despăgubiri pentru 8,5 ha teren situat în punctul P.

În motivarea deciziei

instanța de apel a reținut că autorii contestatorilor au avut în proprietate 41,61 ha teren situat în Moșia Prisaca H.D., cuprinsă în zona Aeroport, șoseaua națională Craiova și

Drumul Muntenilor, din care a fost reconstituită, conform titlului de

proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, suprafața de 36,54 ha, din care numai 1,23 ha pe vechiul amplasament. În aceste condiții, din suprafața situată în

intravilan, contestatorii au fost considerați ca fiind îndreptățiți, din

suprafața de 26,82 ha situată în intravilan, la 16,61 ha teren care însă nu au fost identificați ca amplasament.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs CHR H.D. și Primarul municipiului Constanța,

principala critică adusă deciziei din apel fiind încălcarea art. 315 C. proc.

civ. în sensul că instanța de rejudecare nu a respectat îndrumările instanței

de recurs privind stabilirea amplasamentului terenului în litigiu și

delimitarea sa în raport cu suprafețele retrocedate în temeiul legilor fondului

funciar.

Recurentul Primarul

municipiului Constanța a arătat că trebuia să se lămurească dacă reclamanții au

beneficiat de despăgubiri bănești în temeiul legilor speciale, cu atât mai mult

cu cât s-a invocat de chiar de către una dintre reclamante că pentru terenul

din punctul P., solicitat în prezenta cauză a fost reconstituit în temeiul

Legii nr. 18/1991. Recurentul a invocat excepția tardivității contestării

dispoziției nr. 8986/2002, a precizat că, deși în actul de partaj voluntar din

anul 1941 în punctul H.D. a fost menționată o suprafață de 9 ha, pentru acest teren instanța a dispus restituirea unei suprafețe de 16,61 ha. De asemenea, nu s-a lămurit dacă moșia Prisaca H.D. menționată în contractul de

vânzare-cumpărare din anul 1906 este identică cu zona cunoscută ca H.D. în

prezent și nu s-a probat că autorii reclamanților dețineau în proprietate

terenurile revendicate la momentul naționalizării.

Analizând recursurile

formulate împotriva celor două decizii pronunțate în dosarele conexate, în

raport de criticile menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte

constată următoarele:

În ceea

ce privește recursul declarat de SC CHR H.D. SRL, acesta urmează a fi respins

ca neavenit, în temeiul art. 56 C. proc. civ., potrivit cu care „

apelul sau recursul

făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit,

dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs”.

În cauză,

intervenientul SC CHR H.D. SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în

interesul pârâtului Consiliului Local Craiova, pârât care nu a formulat recurs

în nume propriu, astfel încât recursul intervenientului accesoriu este

neavenit.

Recursul declarat de

Primarul municipiului Craiova va fi admis în cele două dosare conexate, Înalta

Curte apreciind că ambele instanțe de apel au pronunțat deciziile recurate fără

a se preocupa de lămurirea deplină a situației de fapt, acordând măsuri

reparatorii pentru imobilele notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, fără a se

asigura că pentru aceste terenuri nu au fost primite despăgubiri în temeiul

altor legi de reparație.

În acest sens,

recurenții au arătat că instanțele de apel nu au identificat terenurile în

litigiu pe vechiul amplasament, pentru a putea verifica dacă, pentru aceste

terenuri, au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul legilor fondului

funciar, deci dacă reclamanții au fost deja despăgubiți, ceea ce implica verificarea

actelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate emise în baza

celorlalte legi speciale.

De altfel, în primul

ciclu procesual, în dosarul nr. 13783/54/06, instanța de recurs a dat îndrumări

pentru identificarea terenului liber și delimitarea sa în raport cu suprafețele

retrocedate în temeiul legii fondului funciar, iar în recursul declarat

împotriva deciziei civile nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în rejudecare, se critică tocmai nerespectarea îndrumărilor

date de instanța de recurs.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că nu se poate răspunde criticilor privind greșita soluționare a

cauzei de către instanța de apel, întemeiate pe faptul că ar fi fost acordate

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile în litigiu și

nici celor privind depășirea suprafeței de teren pentru care reclamanții sunt

îndreptățiți de pe urma defunctei D.A., întrucât nici una dintre instanțele de

fond nu a verificat dacă măsurile reparatorii dispuse în baza Legii nr. 18/1991

vizează terenurile pentru care se cer despăgubiri și în temeiul Legii nr. 10/2001.

În prezenta cauză se

solicită acordarea acelor măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

pentru patru suprafețe de teren, respectiv pentru 9 ha teren situat în punctul B., 8,5 ha teren din punctul P., ambele atribuite în lotul autoarei A.D.,

prin actul de partaj autentificat sub nr. 1787/1941, iar 12 ha teren din punctul Arie și 16,61 ha din punctul H.D., fiind atribuite în lotul lui G. M., prin

același act de partaj de pe urma defunctului G.M.

În temeiul acestui

act de partaj, între cei doi frați, G. M. și D.A., au fost partajate mai multe

imobilele, între acestea fiind și suprafața totală de 60,25 ha teren arabil, din care 30,5 ha au fost atribuite în lotul lui D.A., iar 30 de ha în lotul

lui G. M.

Dispunând acordarea

de măsuri reparatorii pentru cele patru parcele de teren care fac obiectul

prezentei cauze, instanțele de fond nu au fost preocupate să verifice dacă nu

există o dublă despăgubire. Astfel, nu au verificat pe de o parte întinderea

dreptului de proprietate al autorilor reclamanților, iar, pe de altă parte,

dacă măsurile reparatorii care le-au fost deja recunoscute pe calea altor legi

de reparație nu vizează chiar imobilele în litigiu.

Deși din contractul

de vânzare-cumpărare datând din anul 1902 nu rezultă suprafața de teren

dobândită în proprietate de M.G., aceasta putând fi identificată numai în

raport de denumirea terenului:”Plaiul H.D.” și de vecinătăți, iar în contractul

de vânzare-cumpărare din 1906 se menționează dobândirea în proprietate a 45 de

ha teren situate în „moșia Priseaca H.D.”, de către același M. G., din actul de

partaj de pe urma averii succesorale a acestuia rezultă că a avut în

proprietate o suprafață de 60,25 ha teren arabil.

Din probele

administrate în cauză se poate trage concluzia că M. G. a dobândit în

proprietate teren agricol nu numai pe cale succesorală, de pe urma tatălui său,

M. G, ci și prin cumpărare, astfel cum rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare din 15 iulie 1927 (fila 72 a dosarului nr. 1726/63/2008), iar în evidențele vremii M. G. apare cu următoarele terenuri: în anul 1948 cu 32 ha teren arabil, în 1949 cu 100 ha teren situat în comuna Bordeiu, în anul 1950 cu 65,75 ha dintre care 49,75 ha teren arabil, în coproprietate cu mama sa, M. E., cât și în

coproprietate cu alte două persoane, asupra a 83 ha teren, situate în comuna Bariera Vâlcii.

Situația menționată

anterior nu precizează proveniența acestor terenuri în patrimoniul lui M. G.,

astfel încât nu se poate ști dacă cuprind și moștenirea sa pe urma mamei sale, M.

E., calitate care rezultă din sentința civilă nr. 355/1907 (fila 282 a dosarului nr. 13783/54/2006 al Curții de Apel Brașov), în condițiile în care de pe urma

acesteia reclamanților le-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru o

suprafață de 45 ha prin H.C.J. nr. 1627/2007 l și de 28,75 ha conform titlului de proprietate din 4 septembrie 2008, în total, 73,75 ha, fără a se verifica dacă această moștenire provine tot de la M. G.

Astfel fiind,

reconstituirea dreptului de proprietate de urma lui D.A., care a avut ca unic

moștenitor pe fratele său, M. G., cât și de pe urma lui M. G., este

condiționată de identificarea imobilelor pe care aceștia le-au deținut în

proprietate, atât prin moștenire, cât și ca bunuri proprii dobândite în alte

modalități legale, aflate în patrimoniul autorilor reclamanților la data la

care statul le-a preluat din patrimoniul lor, dovadă care cade în sarcina

reclamanților în temeiul art. 1169 C. civ., potrivit căruia „cel ce face o

propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.

Verificarea

terenurilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză numai prin raportare la

vechiul amplasament menționat în actul de partaj din anul 1941 apare astfel ca

insuficientă, motiv pentru care aceasta trebuie coroborată cu verificarea

existenței unei reconstituiri pe acest teren în temeiul Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, situația

de fapt nu este stabilită prin raportare la terenul deținut și la cel pentru

care au fost acordate măsuri reparatorii, ceea ce atrage incidența art. 312 alin.

(5) C. proc. civ., în temeiul căruia se impune admiterea celor două recursuri,

cât și a tuturor recursurilor formulate în cauză, care nu pot fi analizate în

absența clarificării situației de fapt, astfel încât acestea vor fi admise în

mod formal, pentru a asigura o judecată uniformă a cauzei, deciziile recurate

urmând a fi casate, cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Brașov, unde s-a dispus anterior strămutarea, pentru rejudecarea apelurilor.

Cu ocazia

rejudecării, se impune clarificarea întinderii dreptului de proprietate al

autorilor reclamanților, inclusiv în privința lui M. E., soția lui M. G (dacă

se dovedește că este autoarea lui M. G. și a lui D.A.), urmând a se stabili

dacă terenul de 45 ha ce a făcut obiectul H.C.J. nr. 1627/2007, situat tot în

punctul H.D., face parte din suprafața solicitată de reclamanți de pe urma lui M.

G. și dacă acest teren a fost sau nu inclus în evidențele comunicate instanței

ca fiind în proprietatea lui M. G., sens în care se va readministra proba cu

înscrisuri.

Tot în scopul unei

corecte soluționări a cauzei se impune corelarea pretențiilor din prezenta

cauză cu cele care au format obiectul altor cauze, soluționate sau pendinte,

prin care reclamanții doresc valorificarea drepturilor dobândite de la autorii

lor: M. G. și D.A., astfel încât să nu fie posibilă valorificarea pe mai multe

căi a aceluiași drept, lucru posibil atâta vreme cât limitele dreptului de

proprietate al autorilor nu sunt stabilite cu strictețe în titlurile de

proprietate, fiind complinite cu relații privind evidențele terenurilor, care

se caracterizează prin aceeași lipsă de acuratețe a identificării imobilelor.

Din dosarele conexate

în prezenta cauză, rezultă că reclamanții au formulat numeroase cereri de

retrocedare pentru parcele din terenul preluat în fapt de stat de la M. G. și D.A.,

ceea ce face și mai dificilă sarcina instanței de a urmări modul în care pot fi

acordate măsuri reparatorii. Se impune astfel obligarea reclamanților să dovedească

întinderea dreptului de proprietate al autorilor lor și să depună la dosar

toate titlurile de proprietate obținute pentru acest teren, să indice

eventualele litigii pendinte care au ca obiect terenuri situate în acest

perimetru pentru a se realiza conexarea lor.

Prin probele deja

administrate s-a făcut dovada că de pe urma lui M. G. a fost reconstituit

dreptul de proprietate pentru o suprafață de 50 ha teren, iar după D.A. pentru 32,87 ha potrivit HCJ Dolj nr. 1628/2007, în total 82,87 ha, deci mai mult decât terenul agricol care a făcut obiect al partajului din anul 1941, ceea

ce dovedește că reconstituirea a privit și alte terenuri decât cele dobândite

pe cale succesorală de pe urma lui M. G.

De asemenea, de pe

urma lui M. E., soția lui M. G, a fost recunoscut unora dintre reclamanți

dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 45 ha ce a făcut obiectul H.C.J. nr. 1627/2007, situat tot în punctul H.D., cât și de 28,75 ha prin titlul de proprietate nr. 11233 din 4 septembrie 2008, deci un total de 73,75 ha, fără a se specifica legătura de rudenie dintre M. E., pe de o parte, și M. G., respectiv D.A.,

pe de altă parte. Prin urmare, nu s-a stabilit dacă aceste suprafețe de teren

au fost evidențiate, urmare a devoluțiunii succesorale, și în patrimoniul

autorilor reclamanților, pentru a se evita acordarea unei duble măsuri

reparatorii.

Însumând terenurile

pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru

reclamanți de pe urma lui M. G., M. E. și D.A., rezultă un total de

(50+32,87+73,75) 156,62 ha, iar, dacă adunăm suprafețele de teren ce fac

obiectul prezentei cauze, de 46,11 ha, terenul pentru care s-ar obține de către

reclamanți măsuri reparatorii la acest moment este de 202,73 ha.

De aceea este necesar

să fie stabilite în mod clar limitele dreptului de proprietate al autorilor

reclamanților și să se identifice pentru care dintre terenuri au fost obținute

măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel încât să nu fie

posibilă acordarea unei duble reparații pentru aceeași suprafață de teren, prin

constituirea pe un alt amplasament în temeiul Legii nr. 18/1991 și prin

reconstituirea pe vechiul amplasament în temeiul Legii nr. 10/2001.

Luând în considerare

faptul că pentru anumite terenuri cu destinație agricolă reclamanții au fost

despăgubiți, este necesar a se identifica, pe baza actelor care au stat la baza

emiterii titlurilor de proprietate în temeiul legii fondului funciar, care au

fost aceste terenuri, dacă restituirea în natură s-a realizat sau nu pe vechiul

amplasament. Numai astfel acele trenuri vor putea fi excluse din suprafața

totală de teren pentru care reclamanții solicită măsuri reparatorii în temeiul

Legii nr. 10/2001 și se va putea verifica dacă au mai rămas suprafețe de teren

care ar putea fi valorificate în temeiul acestei legi de reparație.

Urmează ca instanța

de apel să aibă în vedere, cu ocazia rejudecării, și celelalte critici invocate

în cadrul prezentelor recursuri, cu privire la decizia pronunțată anterior în

apel, pentru a-și consolida argumentele și a evita reluarea unor astfel de

critici într-un eventual recurs.

Cererea de

intervenție în interesul Primăriei Municipiului Craiova, formulată de A.T., B.M.,

B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D.,

M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I., în interesul Primarul

Municipiului Craiova urmează a fi admisă, întrucât sunt îndeplinite cerințele art.

51 și urm. C. proc. civ.

În rejudecare, cadrul

procesual urmează a fi configurat în considerarea acestei cererii accesorii,

dar și în raport de extinderea realizată prin conexarea dispusă în recurs și de

dezlegarea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a unora dintre

pârâți, dată de instanță în ciclurile procesuale anterioare, care se impune cu

putere de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

neavenit, recursul formulat de SC CHR H.D. SRL împotriva deciziei nr. 117 din

18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov – Secția Civilă.

Admite recursul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 117 din 18

octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov – Secția Civilă.

Admite recursurile

formulate de reclamanta M.N.E., de pârâtul Primarul Municipiului Craiova și de

intervenienții I.M., P.S. împotriva deciziei nr. 320 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează deciziile

menționate și trimite cauza la Curtea de Apel Brașov pentru rejudecarea

apelurilor.

Admite cererea de intervenție

formulată de A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V.,

G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I.,

în interesul Primarul Municipiului Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 8 februarie 2013.