ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea formulată de M.N.E. și M.N. în contradictoriu cu Primăria municipiului Craiova, s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii solicitate prin notificarea nr. 432/N/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenurile afectate de construcții, părți ale fostei Moșii H.D., situate în punctele „arie” în suprafață de 12 ha și „B.” în suprafață de 9 ha. În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții: I.M., P.G.M. și P.E.Ș.

Prin sentința civilă nr. 226 din 02 iunie 2010, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secția civilă fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M.N.E., invocată de intervenienți; a fost admisă acțiunea și cererea de intervenție principală formulată în interes propriu; a fost stabilit dreptul reclamanților și intervenienților la acordarea de despăgubirii în condițiile legii speciale, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilele - terenuri intravilane, situate în Municipiul Craiova, respectiv pentru suprafața de 9 ha, din punctul „B.” și suprafața de 12 ha din punctul "Arie. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit „Contractului de vânzare”, încheiat la data de 29 ianuarie 1902, (filele 8, 9 dosar) autorul părților G.M.

a cumpărat de la moștenitorii lui G.C., o suprafață de teren, situată în punctul „Plaiul H.D.”, neprecizată în concret ca întindere, însă determinabilă prin descrierea făcută asupra amplasamentului, și anume via și pământul situat în plaiul H.D., cu învecinările: la Miazănoapte-Șoseaua București, la Miazăzi- L.V., G.M. și G.P., la Răsărit – G.B., A.G., I.C. și drumul ce merge la vii și la Apus – I.D., I.S. și G.P. De asemenea, potrivit „Contractului de vendere”, încheiat la data de 8 februarie 1906 (fila 10 dosar), același autor al părților, G.M., a dobândit în proprietate de la vânzătorul P.V., imobilele - terenuri în suprafață totală de 90 pogoane ( 45 ha), situate în punctul „Moșia Priseaca-H.D.”, cu vecinătățile: la Miazănoapte - proprietatea lui M.N., la Miazăzi – Șoseaua Craiova-București și A.P., la Răsărit – moșia Bulzeasca și la Apus - drumul muntenilor.

În conformitate cu actul de partaj voluntar încheiat la data de 2 iunie 1941, autorii părților A.G.M. și G.G.M. (soră și frate) și-au partajat o parte din averea succesorală rămasă de pe urma defunctului lor tată, G.M., astfel cum rezultă din conținutul acestui înscris aflat la fila 15 din dosar. În anul 1943, prin Decretul Regal nr. 2905/1943 (fila 11 dosar) s-a expropriat de la moștenitorii autorului G.M. terenul în suprafață 3,821 ha, din suprafața inițială de 45 ha, rămânând 41,5 ha, ce figurează ca proprietar, în anul 1948, M.G. și mama acestuia, G.E., conform copiei-extras emisă de Arhivele Naționale ( fila 12 dosar). Totodată, instanța a reținut că prin certificatul din 8 mai 2001, emis de Direcția Județeană Dolj a Arhivelor Naționale ( fila 13 dosar), autorul M.G.

figura, în anul 1949, cu suprafața de 100 ha în comuna Bordeiu, iar potrivit certificatului din 14 ianuarie 1999, emis de aceeași instituție, autorii G.M. și A.D. (fostă M.) figurau în anul 1950, cu suprafața totală de 65,75 ha, în aceeași comună Bordei. Prin notificarea nr. 423/N/2001, reclamanții și intervenienții au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 1.250.000 dolari, cuvenite de pe urma autorului acestora M.G., pentru imobilele-terenuri intravilane afectate de construcții și amenajări situate în Craiova, zona H.D., preluate abuziv, fără titlu, de către stat. Părțile în litigiu nu au primit niciun răspuns în cadrul procedurii administrative speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, înțelegând să solicite aceste măsuri reparatorii prin acțiunea civilă adresată instanței.

Coroborând susținerile părților cu proba cu acte administrate în cauză, reprezentate de înscrisurile menționate și având în vedere constatările și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert tehnic ing. D.D., instanța a constatat că reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți, în condițiile art. 1, art. 4 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, la acordarea de despăgubirii în condițiile legii speciale, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilele solicitate. Împotriva menționatei sentințe au declarat apel, în termen legal, intervenienții I.M., P.G.M., P.E.Ș.– decedată - cu moștenitori I.M.

și P.S. și pârâții Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova. Prin decizia civilă nr. 320 din 30 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova – Secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de intervenienții I.M., P.G.M., P.E.Ș. – decedată - cu moștenitori I.M. și P.S., în contradictoriu cu intimații reclamanți M.N.E. și M.N.; a admis apelul declarat de pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, împotriva aceleiași sentințe. A schimbat parțial sentința și a admis în parte acțiunea, în sensul că a stabilit dreptul reclamanților și intervenienților la despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 12 ha situată în punctul „Arie”, menținând restul dispozițiilor sentinței.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, prin cererea depusă la data de 14 aprilie 2008, reclamanții M.N.E. și M.N., au solicitat suspendarea cauzei deoarece prin H.C.J. Dolj nr. 1628/2007 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 după D. (M.) A. pentru moștenitorii I.M., P.G. și P.E. S-a învederat faptul că o parte din terenurile restituite după D. (M.) A. și anume, o suprafață de 8 ha, fac obiectul notificării nr. 423/2001, că prin această notificare au fost solicitate terenurile după M.G., fratele supraviețuitor și moștenitorul lui D. (M.) A., de toți moștenitorii. Prin încheierea din 16 aprilie 2008, s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 alin. (1) C. proc.

civ., repunerea pe rol fiind dispusă la 15 aprilie 2009. Reclamanții au învederat faptul că li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 36,54 ha. arabil în baza legilor fondului funciar, iar pentru restul de 13,46 ha. arabil până la 50 ha. s-a emis HCJ Dolj nr. 1626/2007. În urma administrării probei cu înscrisuri, cu expertiza tehnică topografică de identificare a terenurilor solicitate în raport de precizările formulate, soluția pronunțată de tribunal a fost considerată ca parțial întemeiată, pentru considerentele ce succed: Reclamanți și intervenienții justifică legitimarea procesuală activă în cauza dedusă judecății, în calitate de moștenitori legali după M.G. – intervenienții P.M.G., P.E., I.M.

și reclamantul M.N. (certificat de moștenitor emis de Notariatul de Stat Jud. Dolj), precum și reclamanta M.N.E., moștenitoare testamentară a defunctului F.I. Critica formulată de apelanții intervenienți privind lipsa calității procesuale active a reclamantei M.E.N., nu a fost primită. Criticile pârâților privind depășirea competenței instanțelor judecătorești de a dispune restituirea în natură a unui imobil, precum și a prematurității cererii până la soluționarea administrativă a notificării de către unitatea deținătoare, prin emiterea unei dispoziții sau decizii, au fost considerate ca neîntemeiate. A fost considerată întemeiată, parțial însă, critica referitoare la acordarea despăgubirilor pentru terenurile situate în cele două puncte, ignorându-se reparația de care au beneficiat reclamanții prin legile fondului funciar.

Expertiza tehnică topografică ordonată în cauză a concluzionat că la data notificării terenurile notificate se aflau în intravilan. Terenurile solicitate sunt amplasate în punctele „Arie” și „B.” și au aparținut defuncților D.A. și M.G. În mod greșit s-au acordat despăgubiri însă pentru terenul din punctul „B.”, acest teren face parte din Moșia „Priseaca – H.D.”, cumpărat cu „actul de vindere” din 1906 de G.M., a făcut obiectul partajului voluntar încheiat între frații M. în 1941, revenind în lotul defunctei D.A., menționat la punctul 1 lit. a), fiind amplasat pe teritoriul comunei Pielești – Dolj, în suprafață de 9 ha. cu următoarele învecinări: S – șoseaua națională Craiova – București și cu E.P., N – G.G.M.

și drumul de care, V – drumul muntenilor și E – G.M. În același partaj voluntar s-a făcut mențiunea că toate terenurile arabile atribuite autoarei D.A. însumează 30 de hectare. În urma apariției Legii nr. 18/1991, părțile din prezentul litigiu au demarat procedura specială de reconstituire de pe urma celor doi autori și au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, după cum urmează: Astfel, prin H.C.J. Dolj nr. 1628 din 23 octombrie 2007 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 32,87 ha. teren în favoarea numiților I.M., P.G. și P.E., în calitate de moștenitori ai defunctei D.A. Această hotărâre a fost contestată de reclamanții M.N.E. și M.N.

și prin sentința civilă nr. 14019 din 20 octombrie 2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 931/2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a modificat această hotărâre sub aspectul persoanelor îndreptățite la reconstituire, în sensul că alături de I.M., P.G.M., P.E.Ș., au fost validați și reclamanții din prezenta cauză – M.N.E. și M.N., pentru suprafața de 32,87 ha. ce a aparținut autoarei D.A., mai mult decât se menționează în actul de partaj voluntar. De altfel, chiar în întâmpinarea depusă în apel (fila 29) reclamanta a recunoscut că prin HCJ Dolj nr. 1628/2007 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru tot terenul deținut de D.A., deci terenul din punctul „B.”, ce a fost atribuit autoarei D.A.

prin actul de partaj voluntar din anul 1941, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate prin legile fondului funciar, în beneficiul moștenitorilor acestei autoare, respectiv reclamanții și intervenienții din prezentul litigiu. A beneficia de despăgubiri prin prezenta acțiune, ar însemna o dublă reparație în favoarea reclamanților și intervenienților, o îmbogățire fără just temei, astfel că, din acest punct de vedere, critica pârâților este întemeiată. Singurul teren pentru care reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți la despăgubiri, este cel situat în punctul „Arie” în suprafață de 12 ha., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert D.D. Acest teren face parte din suprafața de 45 ha.

cumpărată de G.M., potrivit „contractului de vendere” încheiat la data de 8 februarie 1906 (fila 10 dosar), respectiv din Moșia Priseaca H.D., din care s-a expropriat în anul 1943 suprafața de aproximativ 3,5 ha., iar prin actul de partaj voluntar încheiat la 2 iunie 1941 între autorii părților A.G.M. și G.G.M., a revenit în lotul lui G. M. la poziția 2 a. Curtea a avut în vedere faptul că lui G. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 50 ha. teren, astfel cum recunosc și părțile, la dosar existând dovezi în acest sens ( titlul definitiv de proprietate nr. 2606 – 2046/2002 pentru suprafața de 10 ha. arabil la Podari, județul Dolj; titlul definitiv de proprietate din 31 octombrie 2002 confirmat prin sentința civilă nr. 5404/2008 a Judecătoriei Craiova, în favoarea autorului G. M. pentru suprafața de 26,54 ha.

la Șimnic, județul Dolj; HCJ Dolj nr. 1626/2007 pentru suprafața de 13,46 ha.). Totalizând suprafața de 50 ha. reconstituită, cu cele 3,5 ha. expropriate prin Decretul Regal nr. 2905/1943, cu cele 12 ha. amplasate în punctul „Arie”, rezultă suprafața de 65,75 ha. menționată în evidențele chiaburilor din Raionul Craiova ale anului 1950, referitoare la G. M., conform certificatului emis de Arhivele Statului Dolj, așa încât sentința este întemeiată parțial doar pentru terenul din punctul „Arie”. Împotriva menționatei decizii au declarat recurs, în termen legal, intervenientele I.M., P.S., pârâtul Primarul Municipiului Craiova și reclamanta M.N.E. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, intervenientele I.M.

și P.S. au arătat următoarele: Hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, nu s-a contestat că în baza H.C.J. Dolj nr. 1628 din 23 octombrie 2007 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 32,87 ha teren arabil ce a aparținut autoarei D.A., însă reconstituirea acestei suprafețe de teren s-a făcut în baza Legii nr. 18/91. Terenul solicitat în acțiunea din prezentul dosar este intravilan și dreptul de proprietate asupra sa nu a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/91. Din cuprinsul actelor de vânzare-cumpărare încheiate în 1902 și 1906 rezultă că în 1902 G.M. a cumpărat teren în „zona H.D." și în acest act din 1902 se arată că bucata de teren cumpărată se învecinează „la apus cu cumpărătorul" (cu alte cuvinte G.M.

mai avea un teren limitrof cu cel cumpărat în 1902). Prin actul din 1906, G.M. cumpără „moșia Prisaca H.D.” în suprafață de 45 ha, din care a fost expropriată suprafața de 3,5 ha în anul 1943 (pentru Aeroport). De asemenea se arată că D.A. a primit ca dotă la căsătorie inclusiv terenul din punctul numit „B.” în mărime de 9 ha. Prin actul de partaj voluntar încheiat între cei doi frați, aceștia și-au format loturi exclusive pentru o parte din terenurile care au aparținut autorului lor, însă au rămas în indiviziune cu privire la alte terenuri ce au aparținut aceluiași autor. Instanța de apel a făcut trimitere la afirmația reclamantei, în sensul că prin H.C.J. nr. 1628/2007 s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate „pentru tot terenul deținut de D.A...”, presupunând că reclamanta s-a referit la tot terenul arabil ce a făcut obiectul reconstituirii după D.A.

în baza Legii nr. 18/1991. O afirmație în sens contrar ar însemna să se facă trimiteri exprese la amplasamentul exact al terenurilor care au aparținut acestei autoare pentru a vedea dacă acesta intră sub incidența Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 10/2001. Ori, în această cauză, nimeni, nici chiar reclamanta și nici pârâții, nu au contestat amplasamentul terenului ce a aparținut autoarei D.A. ca fiind intravilan, imposibil de restituit în natură fiind ocupat în întregime de construcții și utilități și care nici nu putea să facă obiectul reglementării Legii nr. 18/1991. Instanța de apel a făcut abstracție de certificatul din 13 mai 2002 în care se arată că G. M. figura în 1949 „cu suprafața de 100 ha” (în realitate a avut mult mai mult) și face referire numai la certificatul din 13 mai 2002 atunci când analizează îndreptățirea la despăgubiri pentru punctul „arie”.

Instanța de apel a aplicat greșii legea, în sensul că a ignorat prevederile legii speciale, Legea nr. 10/2001, ignorând caracterul de complinire al normelor în această lege și dispozițiile art. 1, art. 4 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, pârâtul Primarul Municipiului Craiova a arătat următoarele: Instanța de apel a stabilite în mod eronat dreptul reclamaților la măsuri reparatorii prin echivalent, soluționând astfel notificarea, pentru imobilul situat în Craiova, punctul „Arie”, deoarece, așa cum s-a arătat, prin Notificarea nr. 423/N/2001 s-a solicitat „ H.D.,, și nu punctul „Arie,” între cele două neexistând niciun element de identitate.

Pe rolul instanței de judecată s-a aflat recursul împotriva deciziei nr. 117/Ap pronunțată de Curtea de apel Brașov, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 16,61 ha situată în Craiova, la locul denumit ,,H.D.”. O altă critică vizează aspecte legate de întinderea dreptului de proprietate, deși, potrivit actului de partaj voluntar, G. M. deține în proprietate o suprafață totală de 30 ha, instanța în soluția pe care a adoptat-o a avut în vedere că lui G. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 50 ha și, mai mult decât atât, este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru terenul în suprafață de 12 ha situat în punctul ,,Arie”.

Din însumarea suprafețelor deținute și însumarea suprafețelor inserate în titlurile de proprietate, rezultă faptul că suprafețele menționate în actele de reconstituire sunt mai mari decât cele menționate în actele doveditoare și situate, așa cum s-a mai spus, pe raza unor localități diferite gen Ghercești, Pielești, Mischii etc. Și competența de soluționare materială era partajată pentru fiecare comisie locală de fond funciar a localităților respective. Terenul ce face obiectul prezentului litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind dispusă reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acesta prin titluri de proprietate a căror forță probantă nu a fost analizată și din care rezultă că reclamanții au beneficiat efectiv de efectele acestui act normativ.

Reclamanții au solicitat, în temeiul tuturor legilor de fond funciar, repunerea în situația anterioară cu privire la proprietatea deținută de autorii acestora. Urmare cererilor formulate, procedura administrativ jurisdicțională s-a realizat prin emiterea mai multor acte administrative de autoritate, respectiv hotărâri ale comisiei județene, decizii, titluri de proprietate. Toate cererile, indiferent de temeiul de drept sub imperiul cărora au fost formulate, au fost probate cu aceleași înscrisuri din care rezultă întinderea dreptului de proprietate. Reclamanții continuă procedura jurisdicțională ce are drept temei legal Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 247/2005, tinzând la reconstituirea unor suprafețe cât mai mari în baza acelorași acte doveditoare și sub efectul unor proceduri diferite (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 1/200, Legea nr. 247/2005).

Reclamanții aveau obligativitatea să probeze că la momentul preluării abuzive autorul lor avea în proprietate suprafața solicitată, că aceasta a fost preluată de către stat, iar preluarea a fost una abuzivă. Sub acest aspect se supune atenției instanței certificatul fiscal din data de 24 octombrie 1944 din care rezultă situația patrimonială a numitei E.M. De asemenea, sunt incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 8 întrucât instanța de fond și, implicit, cea de control judiciar, dat fiind rolul devolutiv al apelului, au interpretat greșit actul juridic judecății, schimbând natura și înțelesul neîndoielnic al acestuia. Pârâtul apreciază că instanțele de fond și apel, prin hotărârile recurate, au soluționat litigiul fără a intra în cercetarea fondului.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanta M.N.E. a arătat că instanța de apel a reținut că terenul situat în punctul B. a aparținut lui D.A., sora și autoarea lui M. G., iar după această autoare s-a reconstituit dreptul de proprietate prin H.C.J. nr. 528/2007. Instanța a reținut că se cuvin despăgubiri doar pentru punctul „Arie" pentru care se afirmă că ar fi făcut parte din cele 45 ha ale moșiei H.D.. Aceste susțineri sunt însă netemeinice și infirmate de actele depuse la dosar. Astfel, autorul reclamantei, M. G., a deținut în nume propriu o suprafață de aproximativ 100 ha., iar Moșia H.D. face parte din suprafața deținută de autorul acestora. Terenul denumit „B.”, având ca vecini la sud-șoseaua națională Craiova - București și E.P., la nord - M.G.

și drumul de care, la vest - Drumul Muntenilor, la Est - M.G., apare în actul de partaj voluntar din 1941 în posesia lui M. (D.) A. Acest teren făcea parte din moșia Priseaca - H.D., cumpărată în 1906 și având o suprafață inițială de 45 ha (conform actului de vânzare-cumpărare anexat). Din această moșie, prin Decretul Regal nr. 2905/1943 s-au expropriat aproximativ 3,5 ha, rămânând 41,5 ha. Cele 41,5 ha apar în 1948, la recensământ, în posesia lui M.G. Deci, în 1948 și terenul situat în punctul numit „B.”, ca parte din moșia H.D. (așa cum rezultă din schițele și expertiza din dosar), se afla în proprietatea lui M.G. Terenul „Arie”, pe care instanța îl consideră ca făcând parte din moșia H.D., se găsește tot în zona denumită generic H.D., dar nu face parte din corpul inițial al moșiei - așa cum rezultă din schițele și expertiza din dosar.

Exproprierea celor 3,5 ha din moșia H.D. s-a făcut înainte de martie 1945, sub efectul Decretului Regal nr. 2905/1943, în favoarea Ministerului Aerului și nu sub efectul legilor de expropriere de după martie 1945. Deci acest teren (3,5ha) nu se regăsește în evidentele de după martie 1945, proprietatea lui M. G., deci nu se regăsește nici în cele 65,5 ha cu care figurează împreună M. G. și D.A., așa cum în mod eronat a apreciat instanța. În evidențe apare, însă restul moșiei - 41,5 ha, în proprietatea lui M. G. În ceea ce privește hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate după D.A., H.C.J. nr. 1628/2007, aceasta nu a fost executată până în prezent. Prin urmare, instanța și-a motivat hotărârea pornind de la o greșită interpretare a legii și a actelor aflate la dosar.

În faza procesuală a recursului a fost admisă cererea de intervenție formulată de A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I., în interesul Primăriei Municipiului Craiova.

De asemenea, în faza procesuală a recursului a fost conexat la prezentul dosar, dosarul nr. 147/1/2012 al Curții de Apel Brașov având ca obiect contestație la dispozițiile nr. 4852/3 06 2002 și nr. 8986/2002, prin care aceeași contestatori, împotriva pârâților: Primarul municipiului Craiova, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Cancelaria Primului Ministru - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru Stabilirea Despăgubirilor, Consiliul Local Craiova, Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Dolj au solicitat instanței, în urma precizării contestației, restituirea în natură a terenului liber în suprafață de 16,61 ha situat în intravilanul municipiului Craiova, punctul H.D., care face parte din suprafața de 41,61 ha teren extravilan, în prezent situat în intravilan.

În acest dosar a formulat cerere de intervenție SC CHR H.D. Acest dosar se află spre rejudecare în al doilea ciclu procesual și privește două suprafețe de teren, respectiv: 16,61 mp teren situat în intravilanul municipiului Craiova, în punctul H.D., și terenul în suprafață de 8,5 ha situat în punctul P., astfel cum aceste puncte au fost indicate în actul de partaj din anul 1941. Instanța de recurs a dat indicații ca instanța de rejudecare să identifice terenul liber în raport cu suprafețele retrocedate în temeiul Legii nr. 18/1991, să facă aplicarea Legii nr. 10/2001, să lămurească și situația terenului solicitat în suprafață de 8,5 ha situat în punctul P. cu privire la care se susține că a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 și să se verifice dacă acest teren este inclus în suprafața de 32,87 ha validată prin Hotărârea Prefectului județului Dolj nr. 1628/2007.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov au fost anulate ambele dispoziții și restituită în natură suprafața de teren de 16,61 ha, acordându-se despăgubiri pentru 8,5 ha teren situat în punctul P. În motivarea deciziei instanța de apel a reținut că autorii contestatorilor au avut în proprietate 41,61 ha teren situat în Moșia Prisaca H.D., cuprinsă în zona Aeroport, șoseaua națională Craiova și Drumul Muntenilor, din care a fost reconstituită, conform titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, suprafața de 36,54 ha, din care numai 1,23 ha pe vechiul amplasament. În aceste condiții, din suprafața situată în intravilan, contestatorii au fost considerați ca fiind îndreptățiți, din suprafața de 26,82 ha situată în intravilan, la 16,61 ha teren care însă nu au fost identificați ca amplasament.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs CHR H.D. și Primarul municipiului Constanța, principala critică adusă deciziei din apel fiind încălcarea art. 315 C. proc. civ. în sensul că instanța de rejudecare nu a respectat îndrumările instanței de recurs privind stabilirea amplasamentului terenului în litigiu și delimitarea sa în raport cu suprafețele retrocedate în temeiul legilor fondului funciar. Recurentul Primarul municipiului Constanța a arătat că trebuia să se lămurească dacă reclamanții au beneficiat de despăgubiri bănești în temeiul legilor speciale, cu atât mai mult cu cât s-a invocat de chiar de către una dintre reclamante că pentru terenul din punctul P., solicitat în prezenta cauză a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991.

Recurentul a invocat excepția tardivității contestării dispoziției nr. 8986/2002, a precizat că, deși în actul de partaj voluntar din anul 1941 în punctul H.D. a fost menționată o suprafață de 9 ha, pentru acest teren instanța a dispus restituirea unei suprafețe de 16,61 ha. De asemenea, nu s-a lămurit dacă moșia Prisaca H.D. menționată în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1906 este identică cu zona cunoscută ca H.D. în prezent și nu s-a probat că autorii reclamanților dețineau în proprietate terenurile revendicate la momentul naționalizării. Analizând recursurile formulate împotriva celor două decizii pronunțate în dosarele conexate, în raport de criticile menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de SC CHR H.D.

SRL, acesta urmează a fi respins ca neavenit, în temeiul art. 56 C. proc. civ., potrivit cu care „ apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs”. În cauză, intervenientul SC CHR H.D. SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Consiliului Local Craiova, pârât care nu a formulat recurs în nume propriu, astfel încât recursul intervenientului accesoriu este neavenit. Recursul declarat de Primarul municipiului Craiova va fi admis în cele două dosare conexate, Înalta Curte apreciind că ambele instanțe de apel au pronunțat deciziile recurate fără a se preocupa de lămurirea deplină a situației de fapt, acordând măsuri reparatorii pentru imobilele notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, fără a se asigura că pentru aceste terenuri nu au fost primite despăgubiri în temeiul altor legi de reparație.

În acest sens, recurenții au arătat că instanțele de apel nu au identificat terenurile în litigiu pe vechiul amplasament, pentru a putea verifica dacă, pentru aceste terenuri, au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul legilor fondului funciar, deci dacă reclamanții au fost deja despăgubiți, ceea ce implica verificarea actelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate emise în baza celorlalte legi speciale. De altfel, în primul ciclu procesual, în dosarul nr. 13783/54/06, instanța de recurs a dat îndrumări pentru identificarea terenului liber și delimitarea sa în raport cu suprafețele retrocedate în temeiul legii fondului funciar, iar în recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în rejudecare, se critică tocmai nerespectarea îndrumărilor date de instanța de recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu se poate răspunde criticilor privind greșita soluționare a cauzei de către instanța de apel, întemeiate pe faptul că ar fi fost acordate măsuri reparatorii în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile în litigiu și nici celor privind depășirea suprafeței de teren pentru care reclamanții sunt îndreptățiți de pe urma defunctei D.A., întrucât nici una dintre instanțele de fond nu a verificat dacă măsurile reparatorii dispuse în baza Legii nr. 18/1991 vizează terenurile pentru care se cer despăgubiri și în temeiul Legii nr. 10/2001.

În prezenta cauză se solicită acordarea acelor măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru patru suprafețe de teren, respectiv pentru 9 ha teren situat în punctul B., 8,5 ha teren din punctul P., ambele atribuite în lotul autoarei A.D., prin actul de partaj autentificat sub nr. 1787/1941, iar 12 ha teren din punctul Arie și 16,61 ha din punctul H.D., fiind atribuite în lotul lui G. M., prin același act de partaj de pe urma defunctului G.M. În temeiul acestui act de partaj, între cei doi frați, G. M. și D.A., au fost partajate mai multe imobilele, între acestea fiind și suprafața totală de 60,25 ha teren arabil, din care 30,5 ha au fost atribuite în lotul lui D.A., iar 30 de ha în lotul lui G. M. Dispunând acordarea de măsuri reparatorii pentru cele patru parcele de teren care fac obiectul prezentei cauze, instanțele de fond nu au fost preocupate să verifice dacă nu există o dublă despăgubire.

Astfel, nu au verificat pe de o parte întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamanților, iar, pe de altă parte, dacă măsurile reparatorii care le-au fost deja recunoscute pe calea altor legi de reparație nu vizează chiar imobilele în litigiu. Deși din contractul de vânzare-cumpărare datând din anul 1902 nu rezultă suprafața de teren dobândită în proprietate de M.G., aceasta putând fi identificată numai în raport de denumirea terenului:”Plaiul H.D.” și de vecinătăți, iar în contractul de vânzare-cumpărare din 1906 se menționează dobândirea în proprietate a 45 de ha teren situate în „moșia Priseaca H.D.”, de către același M. G., din actul de partaj de pe urma averii succesorale a acestuia rezultă că a avut în proprietate o suprafață de 60,25 ha teren arabil.

Din probele administrate în cauză se poate trage concluzia că M. G. a dobândit în proprietate teren agricol nu numai pe cale succesorală, de pe urma tatălui său, M. G, ci și prin cumpărare, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 15 iulie 1927 (fila 72 a dosarului nr. 1726/63/2008), iar în evidențele vremii M. G. apare cu următoarele terenuri: în anul 1948 cu 32 ha teren arabil, în 1949 cu 100 ha teren situat în comuna Bordeiu, în anul 1950 cu 65,75 ha dintre care 49,75 ha teren arabil, în coproprietate cu mama sa, M. E., cât și în coproprietate cu alte două persoane, asupra a 83 ha teren, situate în comuna Bariera Vâlcii.

Situația menționată anterior nu precizează proveniența acestor terenuri în patrimoniul lui M. G., astfel încât nu se poate ști dacă cuprind și moștenirea sa pe urma mamei sale, M. E., calitate care rezultă din sentința civilă nr. 355/1907 (fila 282 a dosarului nr. 13783/54/2006 al Curții de Apel Brașov), în condițiile în care de pe urma acesteia reclamanților le-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru o suprafață de 45 ha prin H.C.J.

nr. 1627/2007 l și de 28,75 ha conform titlului de proprietate din 4 septembrie 2008, în total, 73,75 ha, fără a se verifica dacă această moștenire provine tot de la M. G. Astfel fiind, reconstituirea dreptului de proprietate de urma lui D.A., care a avut ca unic moștenitor pe fratele său, M. G., cât și de pe urma lui M. G., este condiționată de identificarea imobilelor pe care aceștia le-au deținut în proprietate, atât prin moștenire, cât și ca bunuri proprii dobândite în alte modalități legale, aflate în patrimoniul autorilor reclamanților la data la care statul le-a preluat din patrimoniul lor, dovadă care cade în sarcina reclamanților în temeiul art. 1169 C. civ., potrivit căruia „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.

Verificarea terenurilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză numai prin raportare la vechiul amplasament menționat în actul de partaj din anul 1941 apare astfel ca insuficientă, motiv pentru care aceasta trebuie coroborată cu verificarea existenței unei reconstituiri pe acest teren în temeiul Legii nr. 18/1991. Prin urmare, situația de fapt nu este stabilită prin raportare la terenul deținut și la cel pentru care au fost acordate măsuri reparatorii, ceea ce atrage incidența art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul căruia se impune admiterea celor două recursuri, cât și a tuturor recursurilor formulate în cauză, care nu pot fi analizate în absența clarificării situației de fapt, astfel încât acestea vor fi admise în mod formal, pentru a asigura o judecată uniformă a cauzei, deciziile recurate urmând a fi casate, cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Brașov, unde s-a dispus anterior strămutarea, pentru rejudecarea apelurilor.

Cu ocazia rejudecării, se impune clarificarea întinderii dreptului de proprietate al autorilor reclamanților, inclusiv în privința lui M. E., soția lui M. G (dacă se dovedește că este autoarea lui M. G. și a lui D.A.), urmând a se stabili dacă terenul de 45 ha ce a făcut obiectul H.C.J. nr. 1627/2007, situat tot în punctul H.D., face parte din suprafața solicitată de reclamanți de pe urma lui M. G. și dacă acest teren a fost sau nu inclus în evidențele comunicate instanței ca fiind în proprietatea lui M. G., sens în care se va readministra proba cu înscrisuri.

Tot în scopul unei corecte soluționări a cauzei se impune corelarea pretențiilor din prezenta cauză cu cele care au format obiectul altor cauze, soluționate sau pendinte, prin care reclamanții doresc valorificarea drepturilor dobândite de la autorii lor: M. G. și D.A., astfel încât să nu fie posibilă valorificarea pe mai multe căi a aceluiași drept, lucru posibil atâta vreme cât limitele dreptului de proprietate al autorilor nu sunt stabilite cu strictețe în titlurile de proprietate, fiind complinite cu relații privind evidențele terenurilor, care se caracterizează prin aceeași lipsă de acuratețe a identificării imobilelor. Din dosarele conexate în prezenta cauză, rezultă că reclamanții au formulat numeroase cereri de retrocedare pentru parcele din terenul preluat în fapt de stat de la M. G. și D.A., ceea ce face și mai dificilă sarcina instanței de a urmări modul în care pot fi acordate măsuri reparatorii.

Se impune astfel obligarea reclamanților să dovedească întinderea dreptului de proprietate al autorilor lor și să depună la dosar toate titlurile de proprietate obținute pentru acest teren, să indice eventualele litigii pendinte care au ca obiect terenuri situate în acest perimetru pentru a se realiza conexarea lor. Prin probele deja administrate s-a făcut dovada că de pe urma lui M. G. a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 50 ha teren, iar după D.A. pentru 32,87 ha potrivit HCJ Dolj nr. 1628/2007, în total 82,87 ha, deci mai mult decât terenul agricol care a făcut obiect al partajului din anul 1941, ceea ce dovedește că reconstituirea a privit și alte terenuri decât cele dobândite pe cale succesorală de pe urma lui M. G. De asemenea, de pe urma lui M. E., soția lui M. G, a fost recunoscut unora dintre reclamanți dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 45 ha ce a făcut obiectul H.C.J.

nr. 1627/2007, situat tot în punctul H.D., cât și de 28,75 ha prin titlul de proprietate nr. 11233 din 4 septembrie 2008, deci un total de 73,75 ha, fără a se specifica legătura de rudenie dintre M. E., pe de o parte, și M. G., respectiv D.A., pe de altă parte. Prin urmare, nu s-a stabilit dacă aceste suprafețe de teren au fost evidențiate, urmare a devoluțiunii succesorale, și în patrimoniul autorilor reclamanților, pentru a se evita acordarea unei duble măsuri reparatorii. Însumând terenurile pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru reclamanți de pe urma lui M. G., M. E. și D.A., rezultă un total de (50+32,87+73,75) 156,62 ha, iar, dacă adunăm suprafețele de teren ce fac obiectul prezentei cauze, de 46,11 ha, terenul pentru care s-ar obține de către reclamanți măsuri reparatorii la acest moment este de 202,73 ha.

De aceea este necesar să fie stabilite în mod clar limitele dreptului de proprietate al autorilor reclamanților și să se identifice pentru care dintre terenuri au fost obținute măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel încât să nu fie posibilă acordarea unei duble reparații pentru aceeași suprafață de teren, prin constituirea pe un alt amplasament în temeiul Legii nr. 18/1991 și prin reconstituirea pe vechiul amplasament în temeiul Legii nr. 10/2001. Luând în considerare faptul că pentru anumite terenuri cu destinație agricolă reclamanții au fost despăgubiți, este necesar a se identifica, pe baza actelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate în temeiul legii fondului funciar, care au fost aceste terenuri, dacă restituirea în natură s-a realizat sau nu pe vechiul amplasament.

Numai astfel acele trenuri vor putea fi excluse din suprafața totală de teren pentru care reclamanții solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 și se va putea verifica dacă au mai rămas suprafețe de teren care ar putea fi valorificate în temeiul acestei legi de reparație. Urmează ca instanța de apel să aibă în vedere, cu ocazia rejudecării, și celelalte critici invocate în cadrul prezentelor recursuri, cu privire la decizia pronunțată anterior în apel, pentru a-și consolida argumentele și a evita reluarea unor astfel de critici într-un eventual recurs. Cererea de intervenție în interesul Primăriei Municipiului Craiova, formulată de A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I., în interesul Primarul Municipiului Craiova urmează a fi admisă, întrucât sunt îndeplinite cerințele art. 51 și urm. C. proc.

civ. În rejudecare, cadrul procesual urmează a fi configurat în considerarea acestei cererii accesorii, dar și în raport de extinderea realizată prin conexarea dispusă în recurs și de dezlegarea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a unora dintre pârâți, dată de instanță în ciclurile procesuale anterioare, care se impune cu putere de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca neavenit, recursul formulat de SC CHR H.D. SRL împotriva deciziei nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov – Secția Civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov – Secția Civilă. Admite recursurile formulate de reclamanta M.N.E., de pârâtul Primarul Municipiului Craiova și de intervenienții I.M., P.S. împotriva deciziei nr. 320 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează deciziile menționate și trimite cauza la Curtea de Apel Brașov pentru rejudecarea apelurilor. Admite cererea de intervenție formulată de A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I., în interesul Primarul Municipiului Craiova.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2013.