ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 564/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 564/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta O.N. a

chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

solicitând obligarea pârâtei să emită și să comunice decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 770/N/2001, situat în

Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu

plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat faptul că, prin Dispoziția nr. 3677 din 02

februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea

despăgubirilor către aceasta, pentru imobilul imposibil de restituit în natură,

notificat sub nr. 770/N/2001, situat în Craiova, însă dosarul nu a fost

soluționat nici până la acest moment.

La solicitarea

instanței, pârâta Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosarul

cauzei adresa nr. 10712 din 14 martie 2011, înaintată prin fax, prin care a

precizat că dosarul de despăgubire cu nr. 12897/CC, aferent Dispoziției nr.

3677/2006, este înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor din data de 02 mai 2006, iar ulterior analizării a

fost returnat Primăriei Municipiului Craiova, prin adresa cu nr. 12897/CC din

15 februarie 2011, în vederea reanalizării și completării acestuia cu

înscrisurile care să justifice soluția adoptată de către Primăria Municipiului

Craiova.

Prin Sentința nr. 148

din 18 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta O.N. în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a

obligat pârâta să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire

pentru imobilul notificat sub nr. 770/N/2001, situat în Craiova și a respins

capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit adresei

nr. 10712 din 14 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a returnat dosarul de despăgubire Primăriei Municipiului Craiova, prin adresa

cu nr. 12897/CC din 15 februarie 2011, în vederea reanalizării și completării

acestuia cu înscrisuri care să justifice soluția adoptată de către Primăria

Municipiului Craiova, însă această restituire a dosarului, la data de 15

februarie 2011, a intervenit după introducerea acțiunii reclamantei, ceea ce

practic echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului

de despăgubire, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

S-a mai arătat faptul

că, din adresa cu nr. 10712 din 14 martie 2011 emisă de pârâta și înaintată

instanței, rezultă că pârâta face referiri la dreptul reclamantei la acordarea

de despăgubiri, deși controlul său este limitat la verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură (conform art. 10.10 din Normele

metodologice), neputând repune în discuție calitatea persoanei de a beneficia

de măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, la care, în prealabil, s-a

reținut că este îndreptățită,

În opinia primei

instanțe, restituirea dosarului către Primăria Municipiului Craiova este

inutilă, deoarece Primarul nu are competența de a revoca decizia emisă

anterior, care constituie un act de natură civilă ce a intrat în circuitul

civil.

În fine, instanța de

fond a constatat că durata excesivă a procedurilor administrative încalcă în

mod evident dreptul părții la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

În fine, Curtea de

apel a apreciat ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la plata de daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr.

554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în

cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură

care este subsecventă actualei etape judiciare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii excepției

de nelegalitate a dispoziției Primarului Municipiului Craiova nr. 3677 din 02

februarie 2006 și respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei O.N.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici

de nelegalitate:

1) Excepția de

nelegalitate a dispoziției Primarului Municipiului Craiova nr. 3677 din 02

februarie 2006 este fondată pe faptul că actul administrativ a fost emis cu

încălcarea prevederilor pct. 4.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, așa cum au fost menținute în

noile Norme metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, precum și ale art. 23

din Legea nr. 10/2001.

În concepția

recurentei, nu există temei legal cu privire la dreptul intimatei-reclamante de

a beneficia de despăgubiri pentru imobilul aflat în discuție.

2) Principiul

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil nu a fost încălcat, deoarece

dosarul aferent dispoziției Primarului Municipiului Craiova nr. 3677 din 02 februarie

2006 a fost retransmis Primăriei pentru completarea documentației, respectiv

pentru a se proba faptul că intimata O.N. este îndreptățită să primească

despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren de 90 mp rămasă nerestituită și

pentru toate construcțiile aferente acesteia, în condițiile în care partea a

deținut în proprietate doar cota de 1/8 din imobil.

Până în prezent,

dosarul nu a fost înaintat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea

Despăgubirilor împreună cu actele solicitate.

Intimata a formulat

concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

1) Prin Dispoziția

nr. 3677/2006, Primarul Municipiului Craiova, în calitate de entitate

notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat

de intimata-reclamantă O.N., imposibil de restituit în natură și a înaintat

dosarul de despăgubire al părții la Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Acordarea Despăgubirilor, care l-a înregistrat sub nr. 12897/CC.

Imobilul ce face

obiectul dispoziției anterior individualizate este situat în municipiul

Craiova, Calea București nr. 120.

Potrivit

certificatului de moștenitor nr. 23/1968, de pe urma defunctului O.V. au rămas

ca moștenitori:soția O.L. și descendenții acestuia - O.E., O.N. și O.M.,

fiecare cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, reprezentată de 1/2 din imobilul

mai sus indicat. Acest imobil a fost dobândit de autorul intimatei-reclamante

prin cumpărare împreună cu soția supraviețuitoare, potrivit Contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1591/1931, iar casa a fost construită de către aceștia.

Prin urmare, la

momentul preluării, coproprietari ai imobilului erau:

- soția O.L., cu o

cotă de 5/8 din imobil;

- descendenții O.E.,

O.N. și O.M., fiecare cu o cotă de 1/8 din imobil.

Prin Decretul nr.

60/1989, imobilul aflat în discuție, compus din teren în suprafață de 446 mp și

construcții în suprafață utilă de 109,13 mp, a fost expropriat, iar

despăgubirile au fost încasate de către succesori, potrivit cotelor succesorale

care le reveneau.

Prin Sentința civilă

nr. 241/1997 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5485/1997, s-a admis

acțiunea reclamanților O.E., O.N. și O.M. și s-a dispus restituirea în natură a

terenului în suprafață de 356,27 mp.

Dosarul nr. 12897/CC

a fost verificat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului notificat.

De asemenea, în urma

analizării dosarului, autoritatea cu competențe în materie a apreciat că acesta

trebuie completat cu înscrisuri care să justifice soluția adoptată prin

Dispoziția nr. 3677/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Ca atare, prin Adresa

nr. 12897 din 15 februarie 2011, Direcția de Contencios și pentru Coordonarea

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

Primarului Municipiului Craiova să motiveze acordarea de despăgubiri în

favoarea intimatei-reclamante pentru întregul imobil anterior descris și să

completeze documentația cu actele aferente emiterii actului administrativ.

În hotărârea

recurată, prima instanță a considerat că soluția adoptată de autoritatea

recurentă este greșită, deoarece Primarul Municipiului Craiova a îndeplinit

obligația impusă de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prin emiterea

dispoziției prin care a soluționat notificarea intimatei-reclamante.

Ca atare, Primarul

Municipiului Craiova nu ar mai putea reveni la dispoziția dată și nu ar mai

putea emite un act administrativ cu un nou conținut, întrucât Legea nr. 10/2001

nu îi conferă o astfel de competență.

Înalta Curte

consideră că este incident în speță motivul de recurs reglementat art. 304 pct.

5 C. proc. civ., care stabilește, prin raportare la art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., un caz de casare a hotărârii, atunci când, prin hotărârea dată, instanța

a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

Acest ultim text

legal constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură. De

aceea, se poate susține că motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu

excepția celor prevăzute la pct. 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii

fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Mai precis, în opinia

Înaltei Curți, judecătorul fondului nu a administrat un probatoriu suficient,

pe baza căruia să dea o soluție legală.

Pentru lămurirea

situației de fapt era necesară prezentarea la dosar a înscrisurilor din care să

rezulte că intimata-reclamantă este îndreptățită să primească despăgubiri

pentru întregul imobil aflat în discuție, situat în Craiova, Calea București

nr. 120.

Cu alte cuvinte,

intimata-reclamantă trebuia să prezinte documentele din care să rezulte că a

dobândit cotele succesorale de la ceilalți moștenitori, după cum a solicitat și

autoritatea recurentă.

Înalta Curte consideră

că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art. 305 C.

proc. civ., întrucât prima instanță nu a evocat fondul cauzei, motiv pentru

care sentința atacată se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Cu alte cuvinte,

neaplicabilitatea art. 305 C. proc. civ. este determinată de faptul că instanța

de control judiciar a dat curs dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., în sensul că a analizat cauza sub toate aspectele.

Soluția casării cu

trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă

de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două

grade de jurisdicție.

Este firesc ca

instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă

cercetare a fondului cauzei.

În temeiul art. 312

alin. 5 teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este

recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de

recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat

hotărârea casată.

Cercetarea fondului

cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor

elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă

s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să

verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la

dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația

în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ

prevăzute de Codul de procedură civilă.

2) Cererea de

sesizare a Tribunalului Craiova cu soluționarea excepției de nelegalitate a

Dispoziției nr. 3677/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova este

inadmisibilă pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 4 din

Legea nr. 554/2004, modificată, instanța în fața căreia s-a invocat excepția de

nelegalitate are posibilitatea respingerii, prin încheiere motivată, a cererii

de sesizare a instanței de contencios administrativ competente să o soluționeze

în situația în care constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru

sesizare: existența unui act administrativ de care să depindă soluționarea

cauzei.

În speța de față, nu

este întrunită condiția ca actul atacat să fie un act administrativ pentru a se

putea admite cererea de sesizare a instanței competente cu soluționarea

excepției de nelegalitate.

Într-adevăr,

litigiile care au ca obiect procedurile de restituire în natură sau prin

echivalent bănesc a imobilelor ce formează obiectul Legii nr. 10/2001 au un

caracter civil, indiferent de calitatea unității deținătoare, autoritate

publică sau societate comercială.

Astfel spus,

autoritatea publică, în cadrul procedurii de restituire, are calitatea de

unitate deținătoare a bunului a cărui restituire se cere și nu acționează în

regim de putere publică, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004, modificată.

Ca atare, raporturile

juridice cu persoana îndreptățită sau cu terții au caracter civil, nefiind

supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Pe de altă parte,

caracterul civil al dispoziției primarului rezultă și din interpretarea

prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care dispun că „decizia

sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face

dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă

a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în

posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.”

Însă, este de observat

faptul că, prin capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 10/2001, s-a

reglementat procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate

abuziv, care nu pot fi restituite în natură, în care Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor acționează în regim de putere publică, ca autoritate

publică, iar deciziile adoptate de aceasta sunt acte administrative ce pot fi

atacate la instanța de contencios administrativ (art. 19 capitolul V al

Titlului VII din Legea nr. 10/2001).

Pentru toate considerentele

anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I și art. 313 C.

proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 148 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2012.