ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3940/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3940/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2002

la Tribunalul Dolj, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA Craiova,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea dispoziției

din 25 octombrie 2002 și să o oblige pe pârâtă la restituirea în natură a imobilului

teren în suprafață de 2274 m.p., situat în Craiova, Calea B.

În motivarea contestației,

reclamantul a arătat că, urmare a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001

și adresată Primăriei Municipiului Craiova, prin dispoziția Primarului Municipiului

Craiova, s-a dispus înaintarea notificării privind restituirea în natură a terenului,

către SC S. SA.

Prin dispoziția, contestată

de reclamant, s-a refuzat restituirea în natură a terenului, cu motivarea că societatea

pârâtă s-a privatizat în baza unui contract de vânzare - cumpărare de acțiuni, care

presupune preluarea întregului patrimoniu de la stat.

Reclamantul a arătat că

dispoziția este nelegală, întrucât pârâta nu a primit terenul în litigiu ca un bun

individual determinat, ci un întreg patrimoniu, susținând, totodată, că imobilul

a fost preluat de stat fără titlu valabil.

Prin întâmpinare, SC

S. SA a arătat că suprafața de 2.274 m.p. a fost preluată cu titlu, conform procesului

verbal de preluare din 28 mai 1984, încheiat în baza decretului nr. 269/1989.

Totodată, pârâta a arătat

că reclamantul trebuia să notifice instituția publică care a efectuat privatizarea

- A.P.A.P.S. București, căreia i-a fost înaintată notificarea.

La termenul din 18 martie

2003, reclamantul a depus o precizare la acțiune, arătând că înțelege să solicite,

în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, despăgubiri

bănești.

A solicitat, totodată,

introducerea în cauză, ca având calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere,

a A.P.A.P.S. București și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin încheierea de ședință

din 18 martie 2003, s-a dispus introducerea acestora în cauză, în calitate de pârâți.

Prin cererea depusă la

17 februarie 2004, I.I. a arătat că este succesorul în drepturi al reclamantului,

în baza contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase din 13 februarie

2004 încheiat la B.N.P. T.M.D., înțelegând să continue acțiunea pornită de reclamant.

La 25 aprilie 2004, s-a

dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., până

la soluționarea dosarului având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase, iar la data de 24 mai 2006, reclamantul

I.I. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în temeiul art. 245 C. proc. civ.

În ședința publică din

4 iulie 2006, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei calității

procesuale active, în raport de dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 790 din 4 iulie 2006, Tribunalul Dolj a respins contestația formulată de reclamantul

M.C. și continuată de succesorul în drepturi al acestuia, I.I., în contradictoriu

cu pârâții SC S. SA Craiova, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și A.V.A.S.

București.

S-a respins cererea pârâtei

SC S. SA Craiova privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului M.C., în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a)

și art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 că, deși acesta a parcurs procedura administrativă

prealabilă, prin contractul de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase nr. AA.,

a vândut contestatorului I.I. drepturile litigioase ce formează obiectul dosarului.

În ceea ce privește pe

reclamantul I.I., s-a reținut că nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite

la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

În atare situație, s-a

apreciat că pârâta SC S. SA nu are interes în continuarea acțiunii privind anularea

contractului de vânzare - cumpărare a drepturilor litigioase.

Împotriva sentinței menționate

au declarat apel reclamantul M.C. și intervenientul I.I.

Prin motivele sale de

apel, reclamantul M.C. a susținut că în mod greșit s-a reținut că nu are calitate

procesuală activă și că a respectat procedura administrativă obligatorie, făcând

parte din categoria persoanelor îndreptățite prevăzută de art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Intervenientul I.I. a

criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că reclamantul

M.C. este persoană îndreptățită în sensul legii, că în calitate de vânzător în contractul

nr. AA. avea obligația să îl garanteze pentru evicțiune, în conformitate cu

art. 1337 și 1339 C. civ. A mai arătat că, în mod greșit, s-a reținut că nu are

calitate procesuală activă și că, deși nu a uzat de procedura specială prevăzută

de Legea nr. 10/2001, a intervenit în proces pentru a-și apăra drepturile în relația

cu vânzătorul și cu terțul SC S. SA Craiova.

Prin decizia civilă

nr. 373 din 27 martie 2007, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamantul

M.C., a desființat sentința civilă nr. 790 din 4 iulie 2006 a Tribunalului Dolj

și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

A fost respins apelul

declarat de intervenientul I.I.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța a reținut că apelantul reclamant M.C. a inițiat procedura administrativă

obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, uzând apoi de faza judiciară și contestând

în termen dispoziția emisă de pârâta SC S. SA

S-a apreciat că înstrăinarea

drepturilor litigioase către intervenientul apelant I.I., prin contractul de vânzare

– cumpărare nr. AA., autentificat de B.N.P. T.M.D., nu îl lipsește pe reclamantul

M.C. de beneficiul calității de persoană îndreptățită. Dreptul litigios supus unei

contestații judiciare poate forma obiectul vânzării (cesiunii) indiferent că este

un drept real sau de creanță, vânzătorul negarantând existența dreptului cedat,

căci aceasta ar echivala cu garantarea câștigării procesului, ceea ce nu este posibil.

În consecință, s-a reținut

că intervenientul apelant I.I., succesor cu titlu particular, nu poate fi considerat

persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura

acestei legi, în vederea restituirii în natură a imobilului, cu atât mai mult cu

cât nu a parcurs faza administrativă prealabilă.

S-a considerat că eventualele

pretenții pe care intervenientul le poate ridica pot fi valorificate printr-o altă

acțiune, întrucât prezenta judecată nu privește valabilitatea și efectele juridice

între părți ale contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase.

Împotriva deciziei menționate

a declarat recurs pârâta SC S. SA Craiova, recurs ce a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr. 1901 din 20 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această

decizie, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a rezolvat legal chestiunea

esențială dedusă judecății, neputându-se reține că ar fi încălcat legea ori că și-ar

fi bazat soluția pe motive străine pricinii, precum și că nu ar fi dat eficiență

pretinsei, dar în realitate inexistentei achiesări din partea lui M.C. că nu ar

fi soluționat excepția ridicată de A.V.A.S.

Aceleași considerente

au justificat și măsura continuării judecății, corect instanța de apel refuzând

păstrarea stării de suspendare a judecării pricinii.

Rejudecând cauza, Tribunalul

Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 289 din 6 iulie 2010, a respins acțiunea

formulată de reclamantul M.C. ca neîntemeiată.

Examinând cu precădere,

conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Statul Român, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată, obligația

de emitere a dispoziției, în condițiile art. 26 și 21 din Legea nr. 10/2001 republicată

nerevenindu-i acestei părți, câtă vreme nu are calitate de unitate deținătoare.

S-a reținut totodată că

fiind neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele

SC S. SA și A.V.A.S.

În motivarea acestei soluții,

prima instanță reținând că obiectul cererii deduse judecății privește dispoziția

nr. 106 din 25 octombrie 2002 emisă de pârâta SC S. SA, a apreciat că este necesar

ca litigiul să se poarte în contradictoriu cu persoana ce a emis actul a cărui anulare

se solicită.

Mai mult decât atât,

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială, nu era incident

în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil, ori dacă societățile

deținătoare ale bunului nu au fost privatizate, în conformitate cu dispozițiile

legale.

Dispoziția legală menționată,

devenită după republicare art. 29, a fost modificată prin art. 1 pct. 60 din Titlul

I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincția referitoare la preluarea

imobilelor cu sau fără titlu valabil și statuând că pentru toate imobilele evidențiate

în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, cu respectarea dispozițiilor

legale, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2), cererile referitoare

la imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul societăților

comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29, fost

art. 27 în redactarea avută anterior modificării prin dispozițiile art. 1 pct. 60.

Astfel, instanțele investite

cu soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, au obligația

de a verifica și stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului Statului, ceea

ce atrage justificarea legitimității procesuale pasive a pârâtei, în contradictoriu

cu care se impune a fi analizată solicitarea reclamantului.

În ceea ce privește pe

pârâta A.V.A.S., calitatea acesteia este dată de faptul că instituția publică implicată

în procesul de privatizare a pârâtei SC S. SA, persoană juridică care, potrivit

certificatului constatator din 25 martie 2009 emis de Oficiul Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul Dolj este integral privatizată, în drept fiind incidente

dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a considerat că nu sunt

întemeiate nici excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, având în

vedere decizia civilă nr. XX din 19 martie 2007, potrivit căreia instanța de judecată

are obligația de a se pronunța asupra fondului dreptului dedus judecății.

Referitor la fondul cauzei,

tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada continuității dreptului de

proprietate, prevalându-se doar de contractul de donație din 23 martie 1943, prin

care a primit un sfert din 6.500 m.p., plus a patra parte din construcțiile existente,

fără a face dovada că la momentul preluării terenul se mai afla în patrimoniul său.

În cauză, reclamantul

a solicitat stabilirea drepturilor sale în temeiul legii de reparație, atât pentru

suprafața înscrisă în contractul de donație, cât și în calitate de moștenitor al

tatălui său, pretinzând că de pe urma acestuia, din totalul de 6.500 m.p., scăzând

terenul donat de 1.650 m.p., au rămas doar 4.875 m.p., din care tatăl său are dreptul

la cota de 1/5, ce i se cuvine.

Reclamantul a susținut

că numitul M.Ș., donator în contractul de donație este una și aceeași persoană cu

P.Ș., fiul lui P.M. și I. și este bunicul său. În justificarea acestui fapt a depus

la dosar două declarații extrajudiciare de martor, fără a dovedi prin vreun act

de stare civilă sau de autoritate schimbarea numelui persoanei indicate, persoană

care s-a născut cu numele „P.Ș.”, a încheiat contractul de donație cu numele „M.Ș.”,

pentru ca la deces să fie înscris cu numele „P.Ș.”.

S-a considerat că, în

lipsa unor acte de stare civilă, singurele în măsură să facă dovada identității

conform dispozițiilor art. 1 raportat la art. 13 din Legea nr. 119/1995, reclamantul

a invocat simple prezumții.

S-a reținut, de asemenea,

că la dosarul cauzei nu există niciun act de proprietate al lui M.Ș. sau P.Ș. cu

privire la suprafața de 6.500 m.p., singura mențiune cu privire la această suprafață

fiind înscrisă în contractul de donație, din conținutul căruia rezultă că redactorul

a fost scutit de obligația verificării de sarcini.

Terenul de 1.650 m.p.

(din contractul de donație), astfel cum a fost evidențiat de reclamant ca fiind

în patrimoniul pârâtei SC S. SA, nu a putut fi identificat prin raportul de expertiză

tehnică judiciară efectuat în cauză, în lipsa planurilor de parcelare și a oricăror

schițe la care să se raporteze configurația terenului și stabilirea vecinătăților.

Prin același raport a

fost individualizată doar suprafața de 817 m.p., preluată în temeiul Decretului

nr. 269/1983 de la M.D. și moștenitori, cu referire la care, pentru cota ce i s-ar

fi cuvenit reclamantului, a fost emisă de Primăria Municipiului Craiova, în procedura

Legii nr. 10/2001, dispoziția din 15 octombrie 2002, prin care i s-a stabilit dreptul

la măsuri reparatorii pentru suprafața de 326 m.p.

Apreciindu-se astfel că

în cauză nu s-a făcut de către reclamant dovada proprietății și preluării abuzive,

conform art. 3 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, acțiunea a fost respinsă

ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate

a declarat apel reclamantul M.C., criticând-o pentru lipsa rolului activ al instanței,

impus de art. 129 C. proc. civ., întrucât nu a analizat dispoziția nr. 7491 din

15 februarie 2002 emisă de Primăria Craiova, ce s-a bazat pe actele de preluare

ale persoanei îndreptățite.

S-a arătat, totodată,

că s-au nesocotit practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie de probațiune

a dreptului de proprietate cu privire la preluarea abuzivă a bunurilor, nesocotindu-se

dificultatea reală a prezentării unor înscrisuri față de perioada mare de timp scursă

de la preluare, precum și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a criticat

hotărârea primei instanțe pentru ignorarea calității de proprietar a reclamantului,

conform actului de donație și a faptului că pârâta SC S. SA are doar un drept de

administrare asupra terenului.

Prin decizia nr. 97 din

14 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul reclamantului

M.C. și a schimbat sentința apelată în sensul admiterii în parte a contestației

în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA și A.V.A.S. și a respins-o față de Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.

A fost obligată pârâta

A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri în cuantum

de 4.390.455 RON, reprezentând echivalentul a 970.100 euro pentru suprafața de 1.792,5

m.p. preluată abuziv.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut că reclamantul este persoană îndreptățită în

sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitate

dovedită cu certificatul de naștere, certificatul de moștenitor emis de B.N.P. T.M.D.,

suplimentul la certificatul de moștenitor emis de Notariatul de Stat Dolj. S-a motivat

că problema calității procesuale active a reclamantului a fost tranșată prin decizia

civilă nr. 373/2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, irevocabilă prin decizia

civilă nr. 1901 din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosarul nr. 14526/54/2006.

S-a reținut, totodată,

că reclamantul a făcut dovada proprietății terenului de 1.650 m.p., solicitat în

nume propriu prin notificare, cu actul de donație încheiat la 23 martie 1943, act

prin care bunicul său, M.Ș., îi donează a patra parte dintr-un loc de casă în suprafață

de 6.500 m.p., împreună cu ¼ din toate construcțiile amplasate pe acesta,

teren situat la acea dată în vatra comunei suburbane B., județul Dolj.

Reclamantul a solicitat,

totodată, și partea de teren ce îi revenea de la tatăl său, M.D., moștenitor legal

al lui M.Ș. (P.Ș.).

S-a avut în vedere că

la dosar există certificatul de moștenitor emis de Notariatul de Stat Dolj, ca urmare

a dezbaterii succesiunii defunctului M.Ș., în care sunt consemnați cinci moștenitori

legali, printre care și tatăl reclamantului, M.D., în calitate de fiu. Acest certificat

de moștenitor se coroborează cu cele două declarații notariale autentice, în care

se menționează că P.Ș. și M.Ș. sunt una și aceeași persoană. S-a constatat, astfel,

că reclamantul a făcut dovada că este îndreptățit să culeagă și cota succesorală

ce i-a revenit tatălui său, M.D., pentru care numai el a formulat notificare.

În ceea ce privește dovada

preluării abuzive, s-a constatat că prin procesul verbal încheiat la 28 septembrie

1983 de către reprezentanții I.J.G.C.L. Dolj și I.C.R.A.L. Craiova s-a descris imobilul

situat în Craiova, Calea B., compus din 817 m.p. și 218 m.p. suprafață construită,

propus a fi preluat conform decretului nr. 183/1983 și decretului nr. 269/1983,

existând, totodată, și un stat de plată a despăgubirilor ce au fost încasate de

reclamant și ceilalți moștenitori ai lui M.Ș., în care acesta (reclamantul) figurează

cu o sumă dublă, ceea ce conduce la ideea că a primit despăgubiri atât în nume propriu,

pentru partea din imobil donată, cât și pentru partea ce-i revenea după tatăl său.

Instanța de apel a reținut,

de asemenea, cu referire la modalitatea de reparație și cota succesorală pe care

urmează să o culeagă reclamantul M.N., că acesta a beneficiat de măsuri reparatorii

pentru suprafața de 326 m.p., prin dispoziția, emisă de Primăria Municipiului Craiova,

pentru cota ce-i revenea după tatăl său, pentru suprafața de 817 m.p., preluată

în 1983, urmând să beneficieze de măsuri reparatorii pentru suprafața de 1.650 m.p.

ce i-a fost donată și, pentru suprafața de 142,5 m.p. ce i-ar fi revenit din cei

1.117 m.p., după tatăl său.

Suprafața de 6.500 m.p.

nu a putut fi localizată de către experți, singurul punct cardinal ce o leagă de

incinta SC S. SA fiind punctul Miazăzi, ce se referă la Șoseaua Craiova - București,

cât și amplasarea suprafeței de 817 m.p. preluată în 1983, însă instanța a reținut

ca argument în sprijinul amplasării terenului solicitat în incinta SC S. SA, certificatul

de moștenitor, în care terenul de 1.300 m.p. apare ca fiind închiriat Trustului

de Construcții O. de către bunicul reclamantului, P.Ș.

Având în vedere că pârâta

este societate comercială privatizată integral, s-a reținut că în mod corect a fost

emisă de către SC S. SA decizia nr. 106/2002, prin care s-a înaintat dosarul pârâtei

A.V.A.S., astfel că nu se impune anularea acestei decizii.

S-a apreciat că, deși

pârâta A.V.A.S. nu a emis o dispoziție sau decizie motivată la notificarea formulată

de reclamant, instanța este competentă să analizeze fondul cauzei, astfel cum s-a

statuat prin decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în recursul în interesul legii, lipsa răspunsului unității deținătoare echivalând

cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz neputând rămâne necenzurat,

câtă vreme nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră

nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția

prevede, în art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului

oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Instanța de apel și-a

însușit concluziile raportului de expertiză efectuat de expert D.D., obligând pârâta

să facă propunere de despăgubiri pentru suprafața de 1.792,5 m.p. preluată abuziv,

în sumă de 4.390.455 RON, echivalent al sumei de 970.100 euro.

Împotriva deciziei menționate

au declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.C., pârâta SC S. SA și pârâta

A.V.A.S.

Dezvoltând motivele sale

de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul

a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare și a susținut că instanța de apel

nu a motivat de ce terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, ci a ales

să-i recunoască dreptul la despăgubiri, deși această cerere a fost formulată în

subsidiar.

Reclamantul a învederat

că a invocat în sprijinul cererii de restituire în natură dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare conform deciziei Curții Constituționale

nr. 830/2008), deoarece suprafața de 2.274 m.p. a fost preluată fără titlu, în mod

abuziv.

Pentru teza subsidiară

a recursului, solicitând modificarea deciziei atacate, reclamantul a invocat greșita

aplicare a legii, respectiv neaplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 în forma în

vigoare conform deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, prin care s-a constatat

că dispozițiile art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prin abrogarea

sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” (din cuprinsul art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001) încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din

Constituție.

Față de împrejurarea că

a formulat notificare și a investit instanța cu soluționarea cererii de restituire

în natură înainte de modificările survenite prin Legea nr. 247/2005, recurentul

reclamant a susținut că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001

în forma inițială, astfel că este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului

preluat fără titlu.

Prin motivele sale de

recurs, pârâta SC S. SA a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Într-o primă critică,

pârâta a arătat că există contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei

atacate, întrucât deși prin considerente se concluzionează că decizia, emisă de

SC S. SA este legală, aspect ce ar conduce la respingerea acțiunii, totuși prin

dispozitiv este admisă contestația reclamantului și față de această pârâtă.

De asemenea, s-a arătat

că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care reține

că reclamantul ar fi avut în proprietate o cotă de ¼ dintr-un imobil în suprafață

de 6.500 m.p., iar autorul său o cotă de ¾ dintr-un imobil în suprafață de

1.117 m.p.

Cea de-a doua critică

formulată de pârâta SC S. SA, a vizat omiterea faptului că terenul de 817 m.p.,

preluat în temeiul decretului nr. 269/1983 de la M.D. și moștenitorii, nu face obiectul

litigiului dedus judecății, deoarece pentru cota ce susține că i s-ar fi cuvenit,

de 326 m.p., Primarul Municipiului Craiova, în baza dispoziței nr. 7491 din 15 octombrie

2002 a stabilit măsuri reparatorii în favoarea reclamantului M.C.

Cea de-a treia critică

formulată de recurenta pârâtă SC S. SA a vizat încălcarea art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., deoarece instanța de apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale

în aflarea adevărului, nelămurind valoarea reală de circulație a terenului în litigiu,

respingând obiecțiunile și cererea de efectuare a unei expertize contrarii, prin

încheierea de ședință din 5 decembrie 2012.

S-a susținut, totodată,

că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 alin.

(1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece prin probele administrate,

reclamantul nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită la măsuri reparatorii

prin echivalent.

S-a criticat decizia recurată

și pentru încălcarea dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deoarece

a fost obligată pârâta A.V.A.S. să facă propunere de despăgubiri în cuantum de 4.390.455

RON, deși notificarea formulată de reclamant nu fusese soluționată la data intrării

în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Prin motivele sale de

recurs, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.V.A.S.)

a criticat decizia atacată ca nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., pentru încălcarea caracterului imperativ și prioritar al normelor ce

reglementează procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 republicată,

în condițiile în care nu s-a dovedit că reclamantul a urmat procedura administrativă

obligatorie [conform art. 1, 21 alin. (1) și (5), (47) alin. (2) și (48)].

S-a susținut, în acest

context, că deși prin mai multe adrese, A.V.A.S. a comunicat reclamantului necesitatea

transmiterii tuturor actelor doveditoare necesare pentru dovedirea calității de

persoană îndreptățită, acesta nu a completat dosarul administrativ, astfel că procedura

nu a putut fi finalizată prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate, care să

poată face obiectul analizei instanței judecătorești conform art. 26 (3) din Legea

nr. 10/2001 republicată.

Examinând recursul declarat

de pârâta SC S. SA, raportat la motivele de nelegalitate invocate, prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9, Curtea va constata că acesta este fondat pentru considerentele

ce succed:

Deși, pe de o parte, instanța

de apel a reținut că în mod corect pârâta SC S. SA a emis decizia prin care a înaintat

notificarea reclamantului și documentele anexă către pârâta AVAS și că nu se impune

sub acest aspect anularea deciziei, pe de altă parte, prin dispozitivul deciziei

recurate, fără a anula decizia menționată, a dispus admiterea în parte a contestației

față de pârâtele SC S. SA și A.V.A.S. și respingerea față de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale active.

Curtea va constata, astfel,

că există contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei recurate, motivarea

din considerente referitoare la legalitatea deciziei emisă de SC S. SA conducând

la respingerea acțiunii față de această pârâtă, contrar soluției din dispozitiv

în sensul admiterii contestației față de SC S. SA.

Curtea va reține, totodată,

că este întemeiată și critica recurentei pârâte referitoare la greșita interpretare

și aplicare a art. 3 alin. (1) lit. a) și a) art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

cu referire la dovedirea calității recurentului de persoană îndreptățită.

Potrivit dispozițiilor

art. 3.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sarcina

probei deținerii proprietății incumbă reclamantului.

Potrivit art. 1 și 13

din Legea nr. 119/1996 singurele în măsură să facă dovada identității unei persoane

sunt actele de stare civilă.

În lipsa unor asemenea

acte, inadvertențele rezultate din înscrisurile depuse la dosar în ce privește pe

P.Ș., indicat ca bunic patern, nu au fost pe deplin lămurite.

În speță, dovada proprietății

s-a reținut a fi făcută prin contractul de donație din 23 martie 1943, prin care

reclamantul a primit cota de ¼ din 6.500 m.p. și din construcțiile existente,

dar, nu s-a făcut în niciun fel dovada din care să rezulte, că la momentul preluării,

terenul se mai afla în patrimoniul său.

Din înscrisurile depuse

la dosar a rezultat că P.Ș., indicat ca bunic patern și-ar fi schimbat numele în

„M.Ș.”, încheind actul de donație sub acest nume, pentru ca apoi să revină la numele

„P.Ș.”, pe care s-a înregistrat și decesul.

Instanța de apel a reținut

că reclamantul M.D. a demarat procedura administrativă obligatorie prevăzută de

art. 22 din Legea nr. 10/2001 (fost art. 1) prin notificarea adresată Primăriei

Craiova, prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1.650 m.p.

în nume propriu și 767 m.p., ca moștenire de la tatăl său, sau măsuri reparatorii

în situația imposibilității restituirii în natură.

Prin dispoziția nr. 7491/2001

Primarul Municipiului Craiova a înaintat notificarea pârâtei SC S. SA, care a emis

dispoziția.

Reclamantul a uzat de

faza judiciară și a contestat dispoziția emisă de această pârâtă, act administrativ

prin care s-a înaintat notificarea către A.P.A.P.S. (fostă A.V.A.S.).

Prin urmare, s-a reținut

corect că reclamantul are calitate procesuală activă în contestația la dispoziția

menționată, chiar dacă a înstrăinat drepturile litigioase către I.I. prin contract

de vânzare cumpărare nr. AA. autentificată la B.N.P. T.M.D.

Această chestiune a fost

dezlegată irevocabil prin decizia civilă nr. 373 din 27 martie 2007 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat

de SC S. SA Craiova, prin decizia 1901 din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Problema calității procesuale

active în contestația întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, condiție de

exercitare a dreptului material la acțiune, nu se confundă, însă, cu problema calității

de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, chestiune ce ține de însuși fondul dreptului dedus judecății, aceasta

din urmă nefiind dezlegată prin considerentele deciziilor menționate, ci prin decizia

recurată, criticată sub acest aspect de recurenta pârâtă SC S. SA

În consecință, Curtea

va constata că se impune completarea probatoriilor pentru lămurirea inadvertențelor

rezultate din probele administrate în ceea ce privește dovada calității de persoană

îndreptățită a reclamantului, hotărârea recurată fiind sumar motivată sub acest

aspect, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., conducând la casarea deciziei recurate, în condițiile imposibilității

analizei legalității sale în cadrul recursului.

Curtea va constata că,

în temeiul art. 314 C. proc. civ. se impune admiterea recursului și casarea deciziei

atacate pentru deplina lămurire a situației de fapt, sub aspectul calității de persoană

îndreptățită a reclamantului, eventual prin suplimentarea probatoriului.

Față de considerentele

expuse în analiza recursului pârâtei SC S. SA se va constata că nu se impune examinarea

celorlalte critici formulate de această recurentă și nici a criticilor reclamantului

vizând modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

respectiv restituire în natură sau despăgubiri.

Pentru o soluționare unitară

a cauzei vor fi admise și recursurile reclamantului și pârâtei A.P.A.P.S. (fostă

A.V.A.S.), criticile formulate de aceste părți urmând a fi avute în vedere cu ocazia

rejudecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamantul M.C. și de pârâtele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

și SC S. SA împotriva deciziei nr. 97 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie

2013.