ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3940/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2002 la Tribunalul Dolj, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA Craiova, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea dispoziției din 25 octombrie 2002 și să o oblige pe pârâtă la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2274 m.p., situat în Craiova, Calea B. În motivarea contestației, reclamantul a arătat că, urmare a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei Municipiului Craiova, prin dispoziția Primarului Municipiului Craiova, s-a dispus înaintarea notificării privind restituirea în natură a terenului, către SC S. SA.

Prin dispoziția, contestată de reclamant, s-a refuzat restituirea în natură a terenului, cu motivarea că societatea pârâtă s-a privatizat în baza unui contract de vânzare - cumpărare de acțiuni, care presupune preluarea întregului patrimoniu de la stat. Reclamantul a arătat că dispoziția este nelegală, întrucât pârâta nu a primit terenul în litigiu ca un bun individual determinat, ci un întreg patrimoniu, susținând, totodată, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil. Prin întâmpinare, SC S. SA a arătat că suprafața de 2.274 m.p. a fost preluată cu titlu, conform procesului verbal de preluare din 28 mai 1984, încheiat în baza decretului nr. 269/1989. Totodată, pârâta a arătat că reclamantul trebuia să notifice instituția publică care a efectuat privatizarea - A.P.A.P.S.

București, căreia i-a fost înaintată notificarea. La termenul din 18 martie 2003, reclamantul a depus o precizare la acțiune, arătând că înțelege să solicite, în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, despăgubiri bănești. A solicitat, totodată, introducerea în cauză, ca având calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere, a A.P.A.P.S. București și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin încheierea de ședință din 18 martie 2003, s-a dispus introducerea acestora în cauză, în calitate de pârâți. Prin cererea depusă la 17 februarie 2004, I.I. a arătat că este succesorul în drepturi al reclamantului, în baza contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase din 13 februarie 2004 încheiat la B.N.P.

T.M.D., înțelegând să continue acțiunea pornită de reclamant. La 25 aprilie 2004, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase, iar la data de 24 mai 2006, reclamantul I.I. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în temeiul art. 245 C. proc. civ. În ședința publică din 4 iulie 2006, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active, în raport de dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 790 din 4 iulie 2006, Tribunalul Dolj a respins contestația formulată de reclamantul M.C.

și continuată de succesorul în drepturi al acestuia, I.I., în contradictoriu cu pârâții SC S. SA Craiova, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și A.V.A.S. București. S-a respins cererea pârâtei SC S. SA Craiova privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M.C., în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 că, deși acesta a parcurs procedura administrativă prealabilă, prin contractul de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase nr. AA., a vândut contestatorului I.I. drepturile litigioase ce formează obiectul dosarului.

În ceea ce privește pe reclamantul I.I., s-a reținut că nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. În atare situație, s-a apreciat că pârâta SC S. SA nu are interes în continuarea acțiunii privind anularea contractului de vânzare - cumpărare a drepturilor litigioase. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantul M.C. și intervenientul I.I. Prin motivele sale de apel, reclamantul M.C. a susținut că în mod greșit s-a reținut că nu are calitate procesuală activă și că a respectat procedura administrativă obligatorie, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite prevăzută de art. 3 din Legea nr. 10/2001. Intervenientul I.I.

a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că reclamantul M.C. este persoană îndreptățită în sensul legii, că în calitate de vânzător în contractul nr. AA. avea obligația să îl garanteze pentru evicțiune, în conformitate cu art. 1337 și 1339 C. civ. A mai arătat că, în mod greșit, s-a reținut că nu are calitate procesuală activă și că, deși nu a uzat de procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, a intervenit în proces pentru a-și apăra drepturile în relația cu vânzătorul și cu terțul SC S. SA Craiova. Prin decizia civilă nr. 373 din 27 martie 2007, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamantul M.C., a desființat sentința civilă nr. 790 din 4 iulie 2006 a Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

A fost respins apelul declarat de intervenientul I.I. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că apelantul reclamant M.C. a inițiat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, uzând apoi de faza judiciară și contestând în termen dispoziția emisă de pârâta SC S. SA S-a apreciat că înstrăinarea drepturilor litigioase către intervenientul apelant I.I., prin contractul de vânzare – cumpărare nr. AA., autentificat de B.N.P. T.M.D., nu îl lipsește pe reclamantul M.C. de beneficiul calității de persoană îndreptățită. Dreptul litigios supus unei contestații judiciare poate forma obiectul vânzării (cesiunii) indiferent că este un drept real sau de creanță, vânzătorul negarantând existența dreptului cedat, căci aceasta ar echivala cu garantarea câștigării procesului, ceea ce nu este posibil.

În consecință, s-a reținut că intervenientul apelant I.I., succesor cu titlu particular, nu poate fi considerat persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi, în vederea restituirii în natură a imobilului, cu atât mai mult cu cât nu a parcurs faza administrativă prealabilă. S-a considerat că eventualele pretenții pe care intervenientul le poate ridica pot fi valorificate printr-o altă acțiune, întrucât prezenta judecată nu privește valabilitatea și efectele juridice între părți ale contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC S. SA Craiova, recurs ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1901 din 20 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a rezolvat legal chestiunea esențială dedusă judecății, neputându-se reține că ar fi încălcat legea ori că și-ar fi bazat soluția pe motive străine pricinii, precum și că nu ar fi dat eficiență pretinsei, dar în realitate inexistentei achiesări din partea lui M.C. că nu ar fi soluționat excepția ridicată de A.V.A.S. Aceleași considerente au justificat și măsura continuării judecății, corect instanța de apel refuzând păstrarea stării de suspendare a judecării pricinii. Rejudecând cauza, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 289 din 6 iulie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.C. ca neîntemeiată.

Examinând cu precădere, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată, obligația de emitere a dispoziției, în condițiile art. 26 și 21 din Legea nr. 10/2001 republicată nerevenindu-i acestei părți, câtă vreme nu are calitate de unitate deținătoare. S-a reținut totodată că fiind neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele SC S. SA și A.V.A.S. În motivarea acestei soluții, prima instanță reținând că obiectul cererii deduse judecății privește dispoziția nr. 106 din 25 octombrie 2002 emisă de pârâta SC S. SA, a apreciat că este necesar ca litigiul să se poarte în contradictoriu cu persoana ce a emis actul a cărui anulare se solicită.

Mai mult decât atât, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială, nu era incident în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil, ori dacă societățile deținătoare ale bunului nu au fost privatizate, în conformitate cu dispozițiile legale.

Dispoziția legală menționată, devenită după republicare art. 29, a fost modificată prin art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincția referitoare la preluarea imobilelor cu sau fără titlu valabil și statuând că pentru toate imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, cu respectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2), cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul societăților comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29, fost art. 27 în redactarea avută anterior modificării prin dispozițiile art. 1 pct. 60. Astfel, instanțele investite cu soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, au obligația de a verifica și stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului Statului, ceea ce atrage justificarea legitimității procesuale pasive a pârâtei, în contradictoriu cu care se impune a fi analizată solicitarea reclamantului.

În ceea ce privește pe pârâta A.V.A.S., calitatea acesteia este dată de faptul că instituția publică implicată în procesul de privatizare a pârâtei SC S. SA, persoană juridică care, potrivit certificatului constatator din 25 martie 2009 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj este integral privatizată, în drept fiind incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. S-a considerat că nu sunt întemeiate nici excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, având în vedere decizia civilă nr. XX din 19 martie 2007, potrivit căreia instanța de judecată are obligația de a se pronunța asupra fondului dreptului dedus judecății.

Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada continuității dreptului de proprietate, prevalându-se doar de contractul de donație din 23 martie 1943, prin care a primit un sfert din 6.500 m.p., plus a patra parte din construcțiile existente, fără a face dovada că la momentul preluării terenul se mai afla în patrimoniul său. În cauză, reclamantul a solicitat stabilirea drepturilor sale în temeiul legii de reparație, atât pentru suprafața înscrisă în contractul de donație, cât și în calitate de moștenitor al tatălui său, pretinzând că de pe urma acestuia, din totalul de 6.500 m.p., scăzând terenul donat de 1.650 m.p., au rămas doar 4.875 m.p., din care tatăl său are dreptul la cota de 1/5, ce i se cuvine.

Reclamantul a susținut că numitul M.Ș., donator în contractul de donație este una și aceeași persoană cu P.Ș., fiul lui P.M. și I. și este bunicul său. În justificarea acestui fapt a depus la dosar două declarații extrajudiciare de martor, fără a dovedi prin vreun act de stare civilă sau de autoritate schimbarea numelui persoanei indicate, persoană care s-a născut cu numele „P.Ș.”, a încheiat contractul de donație cu numele „M.Ș.”, pentru ca la deces să fie înscris cu numele „P.Ș.”. S-a considerat că, în lipsa unor acte de stare civilă, singurele în măsură să facă dovada identității conform dispozițiilor art. 1 raportat la art. 13 din Legea nr. 119/1995, reclamantul a invocat simple prezumții.

S-a reținut, de asemenea, că la dosarul cauzei nu există niciun act de proprietate al lui M.Ș. sau P.Ș. cu privire la suprafața de 6.500 m.p., singura mențiune cu privire la această suprafață fiind înscrisă în contractul de donație, din conținutul căruia rezultă că redactorul a fost scutit de obligația verificării de sarcini. Terenul de 1.650 m.p. (din contractul de donație), astfel cum a fost evidențiat de reclamant ca fiind în patrimoniul pârâtei SC S. SA, nu a putut fi identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, în lipsa planurilor de parcelare și a oricăror schițe la care să se raporteze configurația terenului și stabilirea vecinătăților. Prin același raport a fost individualizată doar suprafața de 817 m.p., preluată în temeiul Decretului nr. 269/1983 de la M.D.

și moștenitori, cu referire la care, pentru cota ce i s-ar fi cuvenit reclamantului, a fost emisă de Primăria Municipiului Craiova, în procedura Legii nr. 10/2001, dispoziția din 15 octombrie 2002, prin care i s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața de 326 m.p. Apreciindu-se astfel că în cauză nu s-a făcut de către reclamant dovada proprietății și preluării abuzive, conform art. 3 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul M.C., criticând-o pentru lipsa rolului activ al instanței, impus de art. 129 C. proc. civ., întrucât nu a analizat dispoziția nr. 7491 din 15 februarie 2002 emisă de Primăria Craiova, ce s-a bazat pe actele de preluare ale persoanei îndreptățite.

S-a arătat, totodată, că s-au nesocotit practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie de probațiune a dreptului de proprietate cu privire la preluarea abuzivă a bunurilor, nesocotindu-se dificultatea reală a prezentării unor înscrisuri față de perioada mare de timp scursă de la preluare, precum și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, s-a criticat hotărârea primei instanțe pentru ignorarea calității de proprietar a reclamantului, conform actului de donație și a faptului că pârâta SC S. SA are doar un drept de administrare asupra terenului. Prin decizia nr. 97 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul reclamantului M.C. și a schimbat sentința apelată în sensul admiterii în parte a contestației în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA și A.V.A.S.

și a respins-o față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. A fost obligată pârâta A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 4.390.455 RON, reprezentând echivalentul a 970.100 euro pentru suprafața de 1.792,5 m.p. preluată abuziv. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că reclamantul este persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitate dovedită cu certificatul de naștere, certificatul de moștenitor emis de B.N.P. T.M.D., suplimentul la certificatul de moștenitor emis de Notariatul de Stat Dolj. S-a motivat că problema calității procesuale active a reclamantului a fost tranșată prin decizia civilă nr. 373/2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1901 din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 14526/54/2006.

S-a reținut, totodată, că reclamantul a făcut dovada proprietății terenului de 1.650 m.p., solicitat în nume propriu prin notificare, cu actul de donație încheiat la 23 martie 1943, act prin care bunicul său, M.Ș., îi donează a patra parte dintr-un loc de casă în suprafață de 6.500 m.p., împreună cu ¼ din toate construcțiile amplasate pe acesta, teren situat la acea dată în vatra comunei suburbane B., județul Dolj. Reclamantul a solicitat, totodată, și partea de teren ce îi revenea de la tatăl său, M.D., moștenitor legal al lui M.Ș. (P.Ș.). S-a avut în vedere că la dosar există certificatul de moștenitor emis de Notariatul de Stat Dolj, ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctului M.Ș., în care sunt consemnați cinci moștenitori legali, printre care și tatăl reclamantului, M.D., în calitate de fiu.

Acest certificat de moștenitor se coroborează cu cele două declarații notariale autentice, în care se menționează că P.Ș. și M.Ș. sunt una și aceeași persoană. S-a constatat, astfel, că reclamantul a făcut dovada că este îndreptățit să culeagă și cota succesorală ce i-a revenit tatălui său, M.D., pentru care numai el a formulat notificare. În ceea ce privește dovada preluării abuzive, s-a constatat că prin procesul verbal încheiat la 28 septembrie 1983 de către reprezentanții I.J.G.C.L. Dolj și I.C.R.A.L. Craiova s-a descris imobilul situat în Craiova, Calea B., compus din 817 m.p. și 218 m.p.

suprafață construită, propus a fi preluat conform decretului nr. 183/1983 și decretului nr. 269/1983, existând, totodată, și un stat de plată a despăgubirilor ce au fost încasate de reclamant și ceilalți moștenitori ai lui M.Ș., în care acesta (reclamantul) figurează cu o sumă dublă, ceea ce conduce la ideea că a primit despăgubiri atât în nume propriu, pentru partea din imobil donată, cât și pentru partea ce-i revenea după tatăl său. Instanța de apel a reținut, de asemenea, cu referire la modalitatea de reparație și cota succesorală pe care urmează să o culeagă reclamantul M.N., că acesta a beneficiat de măsuri reparatorii pentru suprafața de 326 m.p., prin dispoziția, emisă de Primăria Municipiului Craiova, pentru cota ce-i revenea după tatăl său, pentru suprafața de 817 m.p., preluată în 1983, urmând să beneficieze de măsuri reparatorii pentru suprafața de 1.650 m.p.

ce i-a fost donată și, pentru suprafața de 142,5 m.p. ce i-ar fi revenit din cei 1.117 m.p., după tatăl său. Suprafața de 6.500 m.p. nu a putut fi localizată de către experți, singurul punct cardinal ce o leagă de incinta SC S. SA fiind punctul Miazăzi, ce se referă la Șoseaua Craiova - București, cât și amplasarea suprafeței de 817 m.p. preluată în 1983, însă instanța a reținut ca argument în sprijinul amplasării terenului solicitat în incinta SC S. SA, certificatul de moștenitor, în care terenul de 1.300 m.p. apare ca fiind închiriat Trustului de Construcții O. de către bunicul reclamantului, P.Ș. Având în vedere că pârâta este societate comercială privatizată integral, s-a reținut că în mod corect a fost emisă de către SC S. SA decizia nr. 106/2002, prin care s-a înaintat dosarul pârâtei A.V.A.S., astfel că nu se impune anularea acestei decizii.

S-a apreciat că, deși pârâta A.V.A.S. nu a emis o dispoziție sau decizie motivată la notificarea formulată de reclamant, instanța este competentă să analizeze fondul cauzei, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, lipsa răspunsului unității deținătoare echivalând cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz neputând rămâne necenzurat, câtă vreme nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, în art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Instanța de apel și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat de expert D.D., obligând pârâta să facă propunere de despăgubiri pentru suprafața de 1.792,5 m.p. preluată abuziv, în sumă de 4.390.455 RON, echivalent al sumei de 970.100 euro. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.C., pârâta SC S. SA și pârâta A.V.A.S. Dezvoltând motivele sale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare și a susținut că instanța de apel nu a motivat de ce terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, ci a ales să-i recunoască dreptul la despăgubiri, deși această cerere a fost formulată în subsidiar.

Reclamantul a învederat că a invocat în sprijinul cererii de restituire în natură dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare conform deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008), deoarece suprafața de 2.274 m.p. a fost preluată fără titlu, în mod abuziv. Pentru teza subsidiară a recursului, solicitând modificarea deciziei atacate, reclamantul a invocat greșita aplicare a legii, respectiv neaplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare conform deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” (din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001) încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

Față de împrejurarea că a formulat notificare și a investit instanța cu soluționarea cererii de restituire în natură înainte de modificările survenite prin Legea nr. 247/2005, recurentul reclamant a susținut că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, astfel că este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu. Prin motivele sale de recurs, pârâta SC S. SA a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Într-o primă critică, pârâta a arătat că există contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei atacate, întrucât deși prin considerente se concluzionează că decizia, emisă de SC S. SA este legală, aspect ce ar conduce la respingerea acțiunii, totuși prin dispozitiv este admisă contestația reclamantului și față de această pârâtă.

De asemenea, s-a arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care reține că reclamantul ar fi avut în proprietate o cotă de ¼ dintr-un imobil în suprafață de 6.500 m.p., iar autorul său o cotă de ¾ dintr-un imobil în suprafață de 1.117 m.p. Cea de-a doua critică formulată de pârâta SC S. SA, a vizat omiterea faptului că terenul de 817 m.p., preluat în temeiul decretului nr. 269/1983 de la M.D. și moștenitorii, nu face obiectul litigiului dedus judecății, deoarece pentru cota ce susține că i s-ar fi cuvenit, de 326 m.p., Primarul Municipiului Craiova, în baza dispoziței nr. 7491 din 15 octombrie 2002 a stabilit măsuri reparatorii în favoarea reclamantului M.C. Cea de-a treia critică formulată de recurenta pârâtă SC S. SA a vizat încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., deoarece instanța de apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, nelămurind valoarea reală de circulație a terenului în litigiu, respingând obiecțiunile și cererea de efectuare a unei expertize contrarii, prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2012. S-a susținut, totodată, că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece prin probele administrate, reclamantul nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent. S-a criticat decizia recurată și pentru încălcarea dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deoarece a fost obligată pârâta A.V.A.S.

să facă propunere de despăgubiri în cuantum de 4.390.455 RON, deși notificarea formulată de reclamant nu fusese soluționată la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Prin motivele sale de recurs, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.V.A.S.) a criticat decizia atacată ca nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru încălcarea caracterului imperativ și prioritar al normelor ce reglementează procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 republicată, în condițiile în care nu s-a dovedit că reclamantul a urmat procedura administrativă obligatorie [conform art. 1, 21 alin. (1) și (5), (47) alin. (2) și (48)]. S-a susținut, în acest context, că deși prin mai multe adrese, A.V.A.S.

a comunicat reclamantului necesitatea transmiterii tuturor actelor doveditoare necesare pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită, acesta nu a completat dosarul administrativ, astfel că procedura nu a putut fi finalizată prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate, care să poată face obiectul analizei instanței judecătorești conform art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Examinând recursul declarat de pârâta SC S. SA, raportat la motivele de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9, Curtea va constata că acesta este fondat pentru considerentele ce succed: Deși, pe de o parte, instanța de apel a reținut că în mod corect pârâta SC S. SA a emis decizia prin care a înaintat notificarea reclamantului și documentele anexă către pârâta AVAS și că nu se impune sub acest aspect anularea deciziei, pe de altă parte, prin dispozitivul deciziei recurate, fără a anula decizia menționată, a dispus admiterea în parte a contestației față de pârâtele SC S. SA și A.V.A.S. și respingerea față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale active.

Curtea va constata, astfel, că există contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei recurate, motivarea din considerente referitoare la legalitatea deciziei emisă de SC S. SA conducând la respingerea acțiunii față de această pârâtă, contrar soluției din dispozitiv în sensul admiterii contestației față de SC S. SA. Curtea va reține, totodată, că este întemeiată și critica recurentei pârâte referitoare la greșita interpretare și aplicare a art. 3 alin. (1) lit. a) și a) art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu referire la dovedirea calității recurentului de persoană îndreptățită. Potrivit dispozițiilor art. 3.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sarcina probei deținerii proprietății incumbă reclamantului.

Potrivit art. 1 și 13 din Legea nr. 119/1996 singurele în măsură să facă dovada identității unei persoane sunt actele de stare civilă. În lipsa unor asemenea acte, inadvertențele rezultate din înscrisurile depuse la dosar în ce privește pe P.Ș., indicat ca bunic patern, nu au fost pe deplin lămurite. În speță, dovada proprietății s-a reținut a fi făcută prin contractul de donație din 23 martie 1943, prin care reclamantul a primit cota de ¼ din 6.500 m.p. și din construcțiile existente, dar, nu s-a făcut în niciun fel dovada din care să rezulte, că la momentul preluării, terenul se mai afla în patrimoniul său. Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că P.Ș., indicat ca bunic patern și-ar fi schimbat numele în „M.Ș.”, încheind actul de donație sub acest nume, pentru ca apoi să revină la numele „P.Ș.”, pe care s-a înregistrat și decesul.

Instanța de apel a reținut că reclamantul M.D. a demarat procedura administrativă obligatorie prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (fost art. 1) prin notificarea adresată Primăriei Craiova, prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1.650 m.p. în nume propriu și 767 m.p., ca moștenire de la tatăl său, sau măsuri reparatorii în situația imposibilității restituirii în natură. Prin dispoziția nr. 7491/2001 Primarul Municipiului Craiova a înaintat notificarea pârâtei SC S. SA, care a emis dispoziția. Reclamantul a uzat de faza judiciară și a contestat dispoziția emisă de această pârâtă, act administrativ prin care s-a înaintat notificarea către A.P.A.P.S. (fostă A.V.A.S.).

Prin urmare, s-a reținut corect că reclamantul are calitate procesuală activă în contestația la dispoziția menționată, chiar dacă a înstrăinat drepturile litigioase către I.I. prin contract de vânzare cumpărare nr. AA. autentificată la B.N.P. T.M.D. Această chestiune a fost dezlegată irevocabil prin decizia civilă nr. 373 din 27 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de SC S. SA Craiova, prin decizia 1901 din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Problema calității procesuale active în contestația întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, condiție de exercitare a dreptului material la acțiune, nu se confundă, însă, cu problema calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, chestiune ce ține de însuși fondul dreptului dedus judecății, aceasta din urmă nefiind dezlegată prin considerentele deciziilor menționate, ci prin decizia recurată, criticată sub acest aspect de recurenta pârâtă SC S. SA În consecință, Curtea va constata că se impune completarea probatoriilor pentru lămurirea inadvertențelor rezultate din probele administrate în ceea ce privește dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantului, hotărârea recurată fiind sumar motivată sub acest aspect, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., conducând la casarea deciziei recurate, în condițiile imposibilității analizei legalității sale în cadrul recursului. Curtea va constata că, în temeiul art. 314 C. proc. civ. se impune admiterea recursului și casarea deciziei atacate pentru deplina lămurire a situației de fapt, sub aspectul calității de persoană îndreptățită a reclamantului, eventual prin suplimentarea probatoriului. Față de considerentele expuse în analiza recursului pârâtei SC S. SA se va constata că nu se impune examinarea celorlalte critici formulate de această recurentă și nici a criticilor reclamantului vizând modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv restituire în natură sau despăgubiri.

Pentru o soluționare unitară a cauzei vor fi admise și recursurile reclamantului și pârâtei A.P.A.P.S. (fostă A.V.A.S.), criticile formulate de aceste părți urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul M.C. și de pârâtele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și SC S. SA împotriva deciziei nr. 97 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2013.