ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1876/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2009 reclamanta M.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC "P.G." SA Craiova, Asociația Morărit Panificație Dolj Pas să se constate că este persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru terenurile în suprafață de 209 și 207 mp situate în Craiova, să se dispună restituirea în natură a acestora, iar în cazul în care nu se pot restitui în tot sau în parte, să fie obligate pârâtele la stabilirea de măsuri reparatorii, precum și la întocmirea documentației necesare acordării măsurilor reparatorii și înaintarea sa către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilele a căror restituire o solicită au aparținut tatălui său, C.I., conform contractului de vânzare-cumpărare, și au fost expropriate prin Decizia nr. 603/1965 și 537/1972.

A mai arătat că prin sentința civilă nr. 1408/2005 pronunțată de Tribunalul Dolj au fost obligate pârâtele din prezenta cauză să emită decizie motivată privind dosarele de notificare prin care a solicitat restituirea acestor imobile, stabilindu-se cu putere de lucru judecat că acestea au calitate de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, iar Decizia nr. 222/2006 emisă în timpul acestui din urmă proces este ineficientă, întrucât această decizie a fost avută în vedere de către Înalta Curte de Casație și Justiție la soluționarea recursului. Pârâta SC P.G. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu a atacat dispoziția nr. 222/2006, iar pe fond să se constate că restituirea în natură a imobilelor solicitate nu este posibilă.

A depus și o cerere de chemare în garanție a A.V.A.S. București, motivat de faptul că această instituție răspunde pentru evicțiune, conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni. La termenul de judecată din 28 mai 2009 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de chemat în garanție a A.V.A.S. București, care a depus întâmpinare la data de 17 iunie 2009 prin care a solicitat nulitatea cererii de chemare în garanție, întrucât nu s-a motivat în drept această cerere, a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Dolj – secția civilă, competentă să soluționeze cererea fiind Tribunalul București – secția comercială, excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, excepția lipsei calității procesuale active a SC P.G.

SA Craiova, excepția prematurității cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în garanție. Prin sentința civilă nr. 320 din 8 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj s-a respins acțiunea ca inadmisibilă și s-a respins cererea de chemare în garanție. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 222/2006 emisă de către pârâtele SC P.G. SA și Asociația Morărit și Panificație Dolj Pas s-a stabilit că imobilele ce fac obiectul prezentei cauze nu se pot restitui în natură, întrucât nu sunt libere, fiind edificată pe ele actuala fabrică de pâine, iar pentru măsuri reparatorii competența aparține A.P.A.P.S., actual A.V.A.S.

București, respectându-se astfel procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Această dispoziție a intrat în circuitul civil prin comunicarea ei inclusiv reclamantei, nu a fost anulată ori revocată, astfel încât conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 produce efecte juridice. S-a concluzionat că nu pot fi analizate cererile de restituire a terenului liber și cea privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru primul capăt de cerere pârâtele pronunțându-se în sensul imposibilității restituirii în natură, iar pentru cealaltă declinându-si competența în favoarea A.V.A.S. București. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, motivând că tribunalul a ignorat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1408/2005, prin care pârâtele au fost obligate să emită decizia cu privire la notificările înaintate de reclamantă, în temeiul art. 20 din legea nr. 10/2001.

S-a susținut că nu produce efecte juridice dispoziția nr. 222/2006 prin care pârâta SC P.G. SA și-a declinat competența către A.V.A.S. și că aceasta are un conținut identic cu dispoziția nr. 5300/2004 care a fost anulată de instanțe. S-a arătat că dispoziția nr. 222/2006 era emisă la data când Î.C.C.J. a soluționat recursul împotriva sentinței nr. 1408/2005 și dacă ar fi considerat că respectiva dispoziție soluționează fondul cauzei, ar fi respins acțiunea ca fiind rămasă fără obiect. S-a invocat și incidența deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru termenul din 28 ianuarie 2010 pârâta SC P.G. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului. Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 16 din 28 ianuarie 2010 a admis apelul reclamantei, a desființat sentința cu trimiterea cauze spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv presupuse parcurgerea unei proceduri speciale, prevăzută de Legea nr. 10/2001, care debutează, potrivit art. 22 din lege, prin notificarea persoanei juridice deținătoare a bunului. Art. 25 din legea nr. 10/2001 stabilește obligația unității deținătoare de a se pronunța în termen de 60 de zile, prin dispoziție motivată sau decizie, asupra cererii de restituire în natură, stabilind calitatea celui ce a înaintat notificarea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, precum și natura măsurilor reparatorii. În ipoteza în care decizia se emite după intrarea în vigoare a legii nr. 247/2005 și nu se dispune restituirea în natură, dosarul este înaintat Comisiei Centrale, urmând ca aceasta să evalueze imobilul și să stabilească valoarea despăgubirilor.

S-a reținut de asemenea că, prin decizia XX din 19 martie 2007, pronunțată de Î.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei de respinge a cererilor de restituire în natură a imobilelor, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. În speță, notificările nr. 19/2002 și 20/2002 adresate de reclamantă au fost înaintate de Primăria Municipiului Craiova către SC P.G. SA spre soluționare, prin dispozițiile nr. 9688 din 20 noiembrie 2003 și nr. 6669 din 16 iulie 2003. La rândul său, pârâta a înaintat notificările către A.V.A.S., prin dispoziția nr. 552/2004, considerând că aceasta este instituția publică implicată în privatizare și are obligația de a răspunde cererii reclamantei.

Această ultimă dispoziție a fost atacată de reclamantă iar prin sentința civilă nr. 1408 din 21 septembrie 2005 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia nr. 156 din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă prin decizia nr. 7420 din 25 septembrie 2006 a Î.C.C.J. au fost obligate pârâtele să emită decizie motivată privind notificările înaintate de reclamantă. Pârâta SC P.G. SA a emis dispoziția nr. 222 din 13 martie 2006 prin care a stabilit că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură și că obligația de a stabili măsurile reparatorii prin echivalent revine A.V.A.S., conform art. 27 din legea nr. 10/2001, comunicând acestei instituții actele care priveau dosarul reclamantei.

Practica, pârâta a reluat conținutul dispoziției nr. 554/2004. Tribunalul a considerat în mod greșit că a fost executată obligația de a răspunde notificării prin emiterea dispoziției nr. 222/2006, încălcând astfel puterea lucrului judecat de care se bucură hotărârile judecătorești pronunțate anterior și care trebuiau puse în executare. Pârâta a răspuns doar parțial notificărilor, în sensul că a respins cererea de restituire în natură, dar nu a stabilit dacă reclamanta este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii și dacă sunt aplicabile prevederile Titlului VII din legea nr. 247/2005, practic nefiind recunoscut un drept rezultând din aplicarea legii nr. 10/2001. În lipsa unui răspuns al unității deținătoare, competentă potrivit legii, instanța este obligată să soluționeze pe fond cererea, în raport de cele dispuse prin Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, pârâta SC P.G. SA invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte. - Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. - S-au respectat întocmai dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâta – recurentă s-a pronunțat prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură ce a format obiectul notificărilor nr. 19/N/2002, respectiv nr. 20/N/2002 și că această dispoziție nu a fost atacată de reclamantă și drept urmare în mod corect s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare exercitată potrivit Legii nr. 10/2001.

- S-a apreciat greșit că, dispoziția emisă de pârâtă nr. 222/2006 este identică cu dispoziția nr. 552 din 8 octombrie 2004 și că această dispoziție nu soluționează decât parțial notificările reclamantei. Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată fondat recursul pentru cele ce succed: Prin demersul judiciar reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P.G. SA să se constate că este persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru terenurile în suprafață de 209 și 207 mp situate în Craiova, să se dispună restituirea în natură a acestora, iar în cazul în care nu se pot restitui în natură să fie obligată pârâta la stabilirea măsurilor reparatorii și la întocmirea documentației necesare acordării măsurilor reparatorii și înaintarea sa către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1408/2005 pronunțată de Tribunalul Dolj a fost obligată pârâta să emită decizie motivată privind dosarele de notificare prin care s-a solicitat restituirea acestor imobile. Având în vedere obiectul dedus judecății, pe larg prezentat de reclamantă, în sensul mai sus expus, este evident că cererea reclamantei are ca temei de drept dispozițiile Legii speciale de retrocedare a imobilelor, respectiv Legea nr. 10/2001 republicată. Așa cum bine se arată în considerentele cererii de chemare în judecată, pârâta SC P.G. SA în calitate de unitate deținătoare a imobilului și ca urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate în alte procese, a soluționat notificările reclamantei ce vizau imobilele supuse analizei, emițând în acest sens dispoziția nr. 222/2006.

În considerentele dispoziției nr. 222/2006 care a fost comunicată reclamantei la data de 23 martie 2006 (vezi fila 8 dosar fond), s-a reținut că imobilele solicitate prin notificare nu pot fi restituite în natură, întrucât sunt ocupate cu construcții – Fabrica de Pâine – și că în atare situație se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent și că în acest sens competența aparține A.V.A.S. București. Cum reclamanta avea cunoștință de conținutul dispoziției nr. 222/2006 avea posibilitatea (în cazul în care era nemulțumită de această dispoziție) oferită de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, să conteste dispoziția în termen de 30 de zile de la comunicare. Conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 decizia sau dispoziția emisă în termenul acestei legi, reprezintă un veritabil titlu de proprietate.

Având în vedere că dispoziția nr. 222/2006 nu a fost contestată, produce efecte juridice în sensul că cele dispuse în cuprinsul acesteia nu pot fi examinate. Corect, instanța fondului a reținut că pârâta – recurentă a executat obligația, stabilită prin hotărâri judecătorești anterioare, în sensul că a soluționat notificările având ca obiect imobilele supuse analizei. În consecință decizia ce face obiectul recursului a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25, 26 și 27 din Legea nr. 10/2001 și cum în speța supusă analizei sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va respinge apelul reclamantei și va păstra sentința instanței fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC P.G. SA împotriva deciziei civile nr. 16 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul și menține sentința civilă nr. 320 din 08 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj – secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie.