ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1876/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 30 martie 2009 reclamanta M.A. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtele SC "P.G." SA Craiova, Asociația Morărit Panificație

Dolj Pas să se constate că este persoană îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii pentru terenurile în suprafață de 209 și 207 mp situate în Craiova,

să se dispună restituirea în natură a acestora, iar în cazul în care nu se pot

restitui în tot sau în parte, să fie obligate pârâtele la stabilirea de măsuri

reparatorii, precum și la întocmirea documentației necesare acordării măsurilor

reparatorii și înaintarea sa către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că imobilele a căror restituire o solicită au aparținut

tatălui său, C.I., conform contractului de vânzare-cumpărare, și au fost

expropriate prin Decizia nr. 603/1965 și 537/1972.

A mai arătat că prin

sentința civilă nr. 1408/2005 pronunțată de Tribunalul Dolj au fost obligate

pârâtele din prezenta cauză să emită decizie motivată privind dosarele de

notificare prin care a solicitat restituirea acestor imobile, stabilindu-se cu

putere de lucru judecat că acestea au calitate de unitate deținătoare în sensul

Legii nr. 10/2001, iar Decizia nr. 222/2006 emisă în timpul acestui din urmă

proces este ineficientă, întrucât această decizie a fost avută în vedere de

către Înalta Curte de Casație și Justiție la soluționarea recursului.

Pârâta SC P.G. SA a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă,

întrucât reclamanta nu a atacat dispoziția nr. 222/2006, iar pe fond să se

constate că restituirea în natură a imobilelor solicitate nu este posibilă.

A depus și o cerere

de chemare în garanție a A.V.A.S. București, motivat de faptul că această

instituție răspunde pentru evicțiune, conform contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni.

La termenul de

judecată din 28 mai 2009 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de

chemat în garanție a A.V.A.S. București, care a depus întâmpinare la data de 17

iunie 2009 prin care a solicitat nulitatea cererii de chemare în garanție,

întrucât nu s-a motivat în drept această cerere, a invocat excepția

necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Dolj – secția civilă,

competentă să soluționeze cererea fiind Tribunalul București – secția

comercială, excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, excepția

lipsei calității procesuale active a SC P.G. SA Craiova, excepția

prematurității cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității

cererii de chemare în garanție, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de

chemare în garanție.

Prin sentința civilă

nr. 320 din 8 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj s-a respins acțiunea ca

inadmisibilă și s-a respins cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 222/2006 emisă de către

pârâtele SC P.G. SA și Asociația Morărit și Panificație Dolj Pas s-a stabilit

că imobilele ce fac obiectul prezentei cauze nu se pot restitui în natură,

întrucât nu sunt libere, fiind edificată pe ele actuala fabrică de pâine, iar

pentru măsuri reparatorii competența aparține A.P.A.P.S., actual A.V.A.S.

București, respectându-se astfel procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Această dispoziție a

intrat în circuitul civil prin comunicarea ei inclusiv reclamantei, nu a fost anulată

ori revocată, astfel încât conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 produce efecte

juridice. S-a concluzionat că nu pot fi analizate cererile de restituire a

terenului liber și cea privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent,

pentru primul capăt de cerere pârâtele pronunțându-se în sensul imposibilității

restituirii în natură, iar pentru cealaltă declinându-si competența în favoarea

A.V.A.S. București.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, motivând că tribunalul a ignorat autoritatea

de lucru judecat a sentinței civile nr. 1408/2005, prin care pârâtele au fost

obligate să emită decizia cu privire la notificările înaintate de reclamantă,

în temeiul art. 20 din legea nr. 10/2001. S-a susținut că nu produce efecte

juridice dispoziția nr. 222/2006 prin care pârâta SC P.G. SA și-a declinat

competența către A.V.A.S. și că aceasta are un conținut identic cu dispoziția

nr. 5300/2004 care a fost anulată de instanțe.

S-a arătat că

dispoziția nr. 222/2006 era emisă la data când Î.C.C.J. a soluționat recursul

împotriva sentinței nr. 1408/2005 și dacă ar fi considerat că respectiva

dispoziție soluționează fondul cauzei, ar fi respins acțiunea ca fiind rămasă

fără obiect.

S-a invocat și

incidența deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pentru termenul din

28 ianuarie 2010 pârâta SC P.G. SA a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea apelului.

Curtea de Apel

Craiova prin decizia nr. 16 din 28 ianuarie 2010 a admis apelul reclamantei, a desființat sentința cu trimiterea cauze spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că, acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele

preluate abuziv presupuse parcurgerea unei proceduri speciale, prevăzută de

Legea nr. 10/2001, care debutează, potrivit art. 22 din lege, prin notificarea

persoanei juridice deținătoare a bunului.

Art. 25 din legea nr.

10/2001 stabilește obligația unității deținătoare de a se pronunța în termen de

60 de zile, prin dispoziție motivată sau decizie, asupra cererii de restituire

în natură, stabilind calitatea celui ce a înaintat notificarea de persoană

îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, precum și natura măsurilor

reparatorii. În ipoteza în care decizia se emite după intrarea în vigoare a

legii nr. 247/2005 și nu se dispune restituirea în natură, dosarul este

înaintat Comisiei Centrale, urmând ca aceasta să evalueze imobilul și să

stabilească valoarea despăgubirilor.

S-a reținut de

asemenea că, prin decizia XX din 19 martie 2007, pronunțată de Î.C.C.J. în

soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că instanța de judecată

este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei de respinge a cererilor de restituire în natură a imobilelor, ci și

notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității

deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

În speță, notificările

nr. 19/2002 și 20/2002 adresate de reclamantă au fost înaintate de Primăria

Municipiului Craiova către SC P.G. SA spre soluționare, prin dispozițiile nr. 9688

din 20 noiembrie 2003 și nr. 6669 din 16 iulie 2003. La rândul său, pârâta a

înaintat notificările către A.V.A.S., prin dispoziția nr. 552/2004, considerând

că aceasta este instituția publică implicată în privatizare și are obligația de

a răspunde cererii reclamantei.

Această ultimă

dispoziție a fost atacată de reclamantă iar prin sentința civilă nr. 1408 din

21 septembrie 2005 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia nr. 156

din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă prin decizia nr.

7420 din 25 septembrie 2006 a Î.C.C.J. au fost obligate pârâtele să emită

decizie motivată privind notificările înaintate de reclamantă.

Pârâta SC P.G. SA a

emis dispoziția nr. 222 din 13 martie 2006 prin care a stabilit că terenul

solicitat nu poate fi restituit în natură și că obligația de a stabili măsurile

reparatorii prin echivalent revine A.V.A.S., conform art. 27 din legea nr.

10/2001, comunicând acestei instituții actele care priveau dosarul reclamantei.

Practica, pârâta a reluat conținutul dispoziției nr. 554/2004.

Tribunalul a

considerat în mod greșit că a fost executată obligația de a răspunde

notificării prin emiterea dispoziției nr. 222/2006, încălcând astfel puterea

lucrului judecat de care se bucură hotărârile judecătorești pronunțate anterior

și care trebuiau puse în executare.

Pârâta a răspuns doar

parțial notificărilor, în sensul că a respins cererea de restituire în natură,

dar nu a stabilit dacă reclamanta este persoană îndreptățită la acordarea de

măsuri reparatorii și dacă sunt aplicabile prevederile Titlului VII din legea

nr. 247/2005, practic nefiind recunoscut un drept rezultând din aplicarea legii

nr. 10/2001.

În lipsa unui răspuns

al unității deținătoare, competentă potrivit legii, instanța este obligată să

soluționeze pe fond cererea, în raport de cele dispuse prin Decizia nr. XX/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs, pârâta SC P.G. SA invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică

hotărârea sub următoarele aspecte.

- Hotărârea este

lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii.

- S-au respectat

întocmai dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâta –

recurentă s-a pronunțat prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire

în natură ce a format obiectul notificărilor nr. 19/N/2002, respectiv nr.

20/N/2002 și că această dispoziție nu a fost atacată de reclamantă și drept

urmare în mod corect s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare

exercitată potrivit Legii nr. 10/2001.

- S-a apreciat greșit

că, dispoziția emisă de pârâtă nr. 222/2006 este identică cu dispoziția nr. 552

din 8 octombrie 2004 și că această dispoziție nu soluționează decât parțial

notificările reclamantei.

Reclamanta a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată fondat recursul

pentru cele ce succed:

Prin demersul

judiciar reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P.G. SA să se

constate că este persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii

pentru terenurile în suprafață de 209 și 207 mp situate în Craiova, să se

dispună restituirea în natură a acestora, iar în cazul în care nu se pot

restitui în natură să fie obligată pârâta la stabilirea măsurilor reparatorii

și la întocmirea documentației necesare acordării măsurilor reparatorii și

înaintarea sa către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea cererii

s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1408/2005 pronunțată de Tribunalul Dolj

a fost obligată pârâta să emită decizie motivată privind dosarele de notificare

prin care s-a solicitat restituirea acestor imobile.

Având în vedere

obiectul dedus judecății, pe larg prezentat de reclamantă, în sensul mai sus

expus, este evident că cererea reclamantei are ca temei de drept dispozițiile

Legii speciale de retrocedare a imobilelor, respectiv Legea nr. 10/2001

republicată.

Așa cum bine se arată

în considerentele cererii de chemare în judecată, pârâta SC P.G. SA în calitate

de unitate deținătoare a imobilului și ca urmare a hotărârilor judecătorești

pronunțate în alte procese, a soluționat notificările reclamantei ce vizau imobilele

supuse analizei, emițând în acest sens dispoziția nr. 222/2006.

În considerentele

dispoziției nr. 222/2006 care a fost comunicată reclamantei la data de 23

martie 2006 (vezi fila 8 dosar fond), s-a reținut că imobilele solicitate prin

notificare nu pot fi restituite în natură, întrucât sunt ocupate cu construcții

– Fabrica de Pâine – și că în atare situație se vor acorda măsuri reparatorii

prin echivalent și că în acest sens competența aparține A.V.A.S. București.

Cum reclamanta avea

cunoștință de conținutul dispoziției nr. 222/2006 avea posibilitatea (în cazul

în care era nemulțumită de această dispoziție) oferită de dispozițiile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 republicată, să conteste dispoziția în termen de 30

de zile de la comunicare.

Conform art. 25 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 decizia sau dispoziția emisă în termenul acestei

legi, reprezintă un veritabil titlu de proprietate.

Având în vedere că

dispoziția nr. 222/2006 nu a fost contestată, produce efecte juridice în sensul

că cele dispuse în cuprinsul acesteia nu pot fi examinate.

Corect, instanța

fondului a reținut că pârâta – recurentă a executat obligația, stabilită prin

hotărâri judecătorești anterioare, în sensul că a soluționat notificările având

ca obiect imobilele supuse analizei.

În consecință decizia

ce face obiectul recursului a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.

25, 26 și 27 din Legea nr. 10/2001 și cum în speța supusă analizei sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în tot decizia

recurată, în sensul că va respinge apelul reclamantei și va păstra sentința

instanței fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC P.G. SA împotriva deciziei civile nr. 16 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia

atacată în sensul că respinge apelul și menține sentința civilă nr. 320 din 08

octombrie 2009 a Tribunalului Dolj – secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie.