ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4396/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul R.M.C. a formulat contestație împotriva dispoziției din 7 martie 2003 emisă de Primăria municipiului Craiova solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a terenului în suprafață de 384 mp situat în Craiova. Prin sentința nr. 14 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului Dolj a fost admisă contestația reclamantului, anulată dispoziția atacată și obligată unitatea emitentă la restituirea în natură a imobilului. A fost respinsă contestația reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, iar pârâta Primăria municipiului Craiova a fost obligată să plătească 3.000.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că terenul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 fără titlu valabil de la autorii reclamantului. S-a concluzionat în baza raportului de expertiză întocmit în cauză că terenul în litigiu este liber de construcții în mare parte, numai suprafața de 46 mp fiind ocupată, iar hotărârea prin care a fost inclus în categoria de bunuri din domeniul public este ulterioară notificării depuse și la fel hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova de a se trece imobilul în discuție și clădirea ce-l afectează parțial (46 mp) în folosința gratuită a P.N.A. Craiova.

S-a reținut că actele au fost emise în perioada soluționării formulate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 și menținerea caracterului de bun afectat domeniului public este condiționată de înscrierea sa în listele aprobate expres de Guvernul României, iar în cauza de față nu s-a dovedit acest lucru, iar lucrările pentru care s-au obținut aprobări în 1996 nu s-au realizat. Cum bunul a trecut în proprietatea statului fără titlu, s-a dat prevalentă principiului restituirii în natură. Prin decizia nr. 2526 din 25 august 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelul pârâtei Primăria municipiului Craiova și a schimbat sentința în sensul respingerii în tot a contestației. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele: Imobilul în speță face obiectul legii speciale de reparație și aparține domeniului public, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă H.G. nr. 965/2002 e ulterioară notificării depuse de reclamant, aceasta a fost adoptată în baza hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 147/1999 care a fost modificată prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 173/2001, a inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Craiova, din materialul probator rezultând că terenul era mai demult inclus în domeniul public. Este incontestabil că terenul aferent construcției unei instituții publice este necesar pentru crearea unor căi de acces și amenajarea de spații verzi, astfel că suprafața de 206 mp are acest scop. Prin urmare în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, bunul fiind de interes public pe perioada afectațiunii.

S-a concluzionat că în mod corect unitatea emitentă a făcut o ofertă de restituire prin echivalent corespunzător valorii imobilului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței de fond. Consideră decizia nelegală întrucât ambele instanțe au reținut că preluarea a fost fără titlu, astfel că reclamantul nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate. Arată că în mod greșit s-a reținut că terenul face parte din domeniul public și că ar fi necesar bunei funcționări al unor instituții publice. Susține că terenul nu se află în curtea R.A.A.D.P.F.L., neavând nicio legătură cu aceasta, iar pe suprafața de 384 mp pe care o solicită doar pe o parte s-a construit o parcare pentru P.N.A.

Clădirea în care își exercită activitatea P.N.A. se află pe un colț al terenului solicitat și are și altă ieșire. Prin darea în folosință a terenului de 206 mp către P.N.A. și prin construirea parcării s-a urmărit împiedicarea restituirii în natură. Terenul solicitat a fost inclus în domeniul public la 18 septembrie 2002, data publicării H.G. nr. 965/2002 în M. Of. și nu anterior, cum a reținut instanța de apel. în momentul formulării notificării terenul nu făcea parte din domeniul public. Consideră că în cauză s-a produs o expropriere după ce reclamantul a depus notificarea, cu încălcarea tuturor principiilor democratice, fără a se primi o justă și prealabilă despăgubire. La termenul de judecată din 10 octombrie 2013, reprezentantul pârâtei Primăria municipiului Craiova a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea Dosarului nr. 6296/215/2012 al Judecătoriei Craiova care privește același imobil ca în speța de față.

Analizând a priori cererea de suspendare formulată în temeiul art. 244 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 3410/civ din 18 iulie 2006, petentul R.M.C. a chemat în judecată Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, R.A.A.D.P.F.L. Craiova, Consiliul Local Craiova, Serviciul Public de Salubritate și Departamentul Național Anticorupție Craiova, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii din 2 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, restituirea în natură a terenului în suprafață de 384 mp, situat în Craiova și constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat de Primăria Municipiului Craiova cu D.N.A.

În motivarea plângerii, petentul a arătat la data de 25 octombrie 2005 a formulat cerere în baza Legii nr. 247/2005, iar la data de 15 iunie 2006 i-a fost comunicată hotărârea din 2 iunie 2006, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că suprafața de 246 mp solicitată nu i se restituie în natură, urmând să primească despăgubiri, deși solicitase restituirea în natură a suprafeței de 384 mp. Prin decizia nr. 43 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, sentința civilă nr. 365 din 20 septembrie 2010 a Tribunalului Dolj pronunțată în acel litigiu a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, în primă instanță Judecătoriei Craiova, instanța de control judiciar statuând că dosarul are ca obiect contestație împotriva hotărârii din 2 iunie 2006 emisă de comisia locală de aplicare a legii fondului funciar, constituită în temeiul Legii nr. 247/2005 (art. 51-53 din legea fondului funciar).

Prin urmare, se constată că deși prezentul dosar privește același imobil ca și litigiul sus menționat, pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, măsura suspendării cauzei în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în cauza de față nu poate fi primită, întrucât Judecătoria Craiova va fi ținută de soluția pe care instanța supremă o va da recursului de față. Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Imobilul în speță face obiectul Legii nr. 10/2001, iar reclamantul a urmat procedura prevăzută de acest act normativ, prin dispoziția emisă stabilindu-i-se dreptul la despăgubiri. Nemulțumit de modul de soluționare al notificării, reclamantul s-a adresat instanțelor, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar instanța de apel a respins acțiunea, fiind astfel menținută dispoziția emisă de Primăria municipiului Craiova prin care i se acordă despăgubiri bănești.

Instanța de apel a reținut că H.G. nr. 965/2002 a fost adoptată în baza hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 147/1999 care a fost modificată prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 173/2001, terenul fiind inclus în domeniul public al municipiului Craiova. Prin hotărârea Consiliului Local nr. 147/1999 s-a însușit inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Craiova, modificat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 173/2001. Prin hotărârea Consiliului Local Craiova din 28 noiembrie 2002, s-a aprobat transferul fără plată, din proprietatea R.A.A.D.P.F.L. Craiova pentru a fi atribuit P.N.A. Craiova, pentru imobilul situat în Craiova în suprafață utilă de 132,13 mp și teren aferent construcției în suprafață de 206 mp.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al județului Dolj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Dolj, terenul în speță aparține domeniului public de interes local. Din lucrările dosarului a rezultat că există identitate între suprafața de teren preluată de stat și cea revendicată de recurent respectiv, că suprafața de teren în litigiu este afectată de declarația de utilitate făcută prin hotărârile date de organele administrației publice menționate. Înalta Curte nu contestă faptul că, în cauză, imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și că reclamantul are, în condițiile acestei legi, calitatea de persoană îndreptățită la restituirea bunului ce a aparținut autorilor săi.

Criticile reclamantului vizează greșita reținere de către instanța de apel a apartenenței imobilului la domeniul public. Or, aparte de reținerile instanței de apel, se constată că momentul trecerii imobilului în domeniul public nu este dat de data H.G. nr. 965/2002, ci de data naționalizării imobilului, dispusă în baza Decretului 92/1950, reținând că de la acea dată imobilul a fost afectat unei utilități publice. H.G. nr. 965/2002 atestă apartenența bunurilor din deciziile de inventariere întocmite conform art. 21 din Legea nr. 213/1998, la domeniul public și nu reprezintă un act normativ de trecere a bunurilor din domeniul privat în cel public. Prin urmare, H.G. nr. 965/2002 reprezintă un act de atestare a unei situații juridice preexistente Legii nr. 10/2001 și nu de modificare a regimului juridic al imobilului în litigiu după data intrării în vigoare a legii.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001 s-au aplicat corect prin coroborare cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Art. 11 din această lege consacră caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al bunurilor din domeniul public, iar prin art. 1 din Legea nr. 10/2001, se prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii în echivalent persoanelor îndreptățite pentru imobilele preluate abuziv în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură. O altă interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ar duce la lipsirea de conținut a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, la desființarea unui domeniu al proprietății prevăzut de Constituție.

Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reclamantului pentru imobilul naționalizat nu înseamnă o încălcare a Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede dreptul statelor de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general, păstrând un just echilibru în privința garantării dreptului individual. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nicio dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pe care le reglementează pentru imobile ce aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

În consecință, despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparțin domeniului public, dacă regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ. Pentru aceste considerente, care complinesc motivarea instanței de apel, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de suspendare. Respinge recursul declarat de reclamantul R.M.C. împotriva deciziei civile nr. 2526 din 25 august 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.