Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.09.2004
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2526/2004

HOTĂRÂRE
14.09.2004
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2526/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8347 din 5 noiembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Ploiești, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Piatra Neamț, împotriva pârâtelor S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala marfă Iași, SC P.T.S. SA Ploiești și S.N.P. P. SA, sucursala A.R.C. Pitești. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit notei de greutate nr. 7826 din 31 mai 2003 și a avizului de însoțire nr. 0328030 din 31 mai 2003, pârâta SC P.T.S. SA Ploiești a livrat reclamantei, S.N.P. P. SA, sucursala Piatra Neamț, prin sucursala A.R.C. Pitești, vagoanele cu terminația 0129 și 6458, încărcate cu 84.650 kg benzină, cărăușul S.N.T.F.M.

C.F.R. SA, sucursala marfă Iași, preluând vagoanele de la rafinăria furnizoare fără obiecțiuni, iar, la destinație, reclamanta a preluat vagonul de la cărăuș și a semnat de primire fără obiecțiuni în registrul veghetor, confirmând că vagoanele se aflau în condiții bune din punct de vedere tehnic și comerciale, cu sigiliile intacte la toate sistemele și fără urme de violare și scurgeri din conținut, astfel încât nu poate fi reținută culpa cărăușului și nici a celorlalte două pârâte, cărăușul fiind scutit de răspundere, potrivit dispozițiilor art. 83.9 din Regulamentul de transport C.F.R. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala p. Neamț, susținând că vagoanele în litigiu au ajuns la destinație cu evenimente C.F.R., cu urme de violare și lipsuri cantitative, conform procesului-verbal preliminar din 4 iunie 2003 și procesului-verbal de recepție nr. 214 din 4 iunie 2003, astfel că greșit a fost înlăturată răspunderea cărăușului.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 136 din 12 februarie 2004, a admis apelul, schimbând în parte sentința instanței de fond, în sensul admiterii în parte a acțiunii față de S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala Iași și obligării acesteia la plata sumei de 12.809.014 lei, contravaloare marfă lipsă, cu cheltuieli de judecată în fond și apel, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. S-a reținut, în pronunțarea acestei hotărâri, culpa cărăușului pentru lipsurile cantitative constatate la destinație cu procesele-verbale din 4 iunie 2003, marfa fiind sustrasă pe timpul transportului, situație ce atrage răspunderea cărăușului, conform art. 82.1 și 83.1 din Regulamentul de transport C.F.R., aprobat prin O.G.

nr. 41/1997. Împotriva acestei hotărâri, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R., sucursala Iași, a declarat recurs, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât actele de constatare a lipsurilor cantitative întocmite unilateral de reclamanta destinatară, după eliberarea transportului și semnarea de primire în registrul veghetor, nu puteau fi luate în considerare, nefăcându-se dovada existenței unor nereguli la sosirea vagoanelor. Recursul este întemeiat. Potrivit art. 83.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 41/1997, „calea ferată este răspunzătoare pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parțială și din avarierea mărfii survenită din momentul primirii la transport și până la eliberare (...)”.

Prin art. 83.2 se prevede că sarcina probei, că avarierea mărfii s-a produs pe timpul transportului și din vina cărăușului, revine celui care reclamă. În speță, destinatara-reclamantă nu a făcut dovada că lipsurile au existat în momentul eliberării transporturilor, pentru că, în această situație, nu trebuia să semneze de primirea expediției fără obiecții în Registrul veghetor, ci să solicite șefului de stație întocmirea procesului-verbal de constatare. Actele de constatare încheiate de reclamanta-destinatară după preluarea mărfii, fără participarea cărăușului, cu reprezentanta ROMCONTROL – procesul-verbal preliminar din 4 iunie 2003 sau de comisia de recepție, șef depozit și gestionar – procesul-verbal de recepție din 214 din 4 iunie 2003 – nu sunt opozabile cărăușului, fiind încheiate după eliberarea transporturilor, astfel că nu poate fi angajată răspunderea cărăușului, conform art. 83.1 din Regulamentul de transport.

Hotărârea instanței de fond, respectiv, sentința Judecătoriei Ploiești nr. 8347 din 5 noiembrie 2003, de respingerea acțiunii, este temeinică și legală, astfel că va fi menținută și, prin admiterea recursului pârâtei, decizia Curții de Apel Ploiești nr. 136 din 12 februarie 2004 va fi modificată în sensul respingerii apelului reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala P. Neamț.

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R., sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 136 din 12 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 834 din 5 noiembrie 2003 a Judecătoriei Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3550/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.N.P. P.E.T. SA, sucursala P.E. Neamț, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr. 9194/2003, a chemat în judecată pe p
ÎCCJ 2005-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4426/2005
are cheltuieli de transport. La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că S.N.P. P. SA, sucursala Pitești, a livrat reclamantei un vagon încărcat cu 47.550 kg de benzină, care a ajuns la destinație cu urme de violare și sc
ÎCCJ 2001-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 335/2003
.P. P. S.A. București, sucursala P.T. Ploiești, prin S.N.P. P. S.A. sucursala A. Pitești, a expediat reclamantei, la data de 2 august 2000, vagonul nr. 305378801882 încărcat cu benzină, iar din procesul verbal de constatare și din procesul
ÎCCJ 2004-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2140/2004
mpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii față de acestea, culpa pentru lipsa constatată revenind cărăușului, mijlocul de transport ajungând la destinație cu urme de violare. În cauză s-a administrat proba cu acte. Prin sentința
ÎCCJ 2003-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4276/2003
Deliberând asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată sub nr. 12103 din 18 decembrie 2000, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P.E. Iași, a solicitat obligarea pârâtelor, sucursala P.S. Ploiești, sucursala A.R. Pitești și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă