ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 32/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea formulată la 13 iulie 2006 R.M.C.,a solicitat

instanței - în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, prin Primar,

Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și a Fondului Locativ

Craiova (RAADPFL) - Craiova, Consiliul local Craiova și Departamentul Național

Anticorupție - anularea Hotărârii nr. 239 din 2 iunie 2006 emisă de Primăria

Municipiului Craiova și restituirea în natură a suprafeței de 384 m.p. teren

situat în municipiul Craiova, str. Mihai Viteazul, județul Dolj.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a solicitat inițial restituirea suprafeței de teren susmenționate,

conform dispozițiilor Legii nr. 10/2012 și întrucât cererea sa a fost respinsă

prin dispoziția nr. 4408/2003, a contestat-o conform legii, această cauză

aflându-se în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, suspendată

însă ca urmare a opțiunii sale de a formula o nouă cerere de restituire a

imobilului preluat abuziv în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Prin hotărârea atacată însă, emisă

de Comisia Municipală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar din cadrul

Primăriei Municipiului Craiova, s-a respins cererea de restituire în natură,

dosarul fiind înaintat Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului

funciar, în vederea acordării de despăgubiri.

Investit în primă instanță, Tribunalul

Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 1500 din 14 noiembrie 2006, a admis

excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că hotărârea contestată a

fost emisă de către Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar

Craiova.

Prin sentința civilă nr. 5685 din 20

aprilie 2007 Judecătoria Craiova, a respins plângerea, arătând că prin

hotărârea atacată, cererea formulată de petent în baza Legii nr. 247/2005 a

fost admisă în parte, în sensul că petentului i s-a recunoscut dreptul de

proprietate asupra imobilului solicitat, în limitele suprafeței de 246 m.p.,

dar s-a constatat imposibila restituire în natură a acestuia, sens în care

documentația pentru acordarea despăgubirilor a fost înaintată Comisiei Județene

pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Dolj, în acord cu

prevederile art. 51 și respectiv art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Recursul reclamantului a fost admis

de Tribunalul Dolj, secția civilă, care, prin decizia nr. 1785 din 8 octombrie

2007 a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, în

vederea introducerii în cauză a autorității administrative emitente a hotărârii

atacate și pentru a fi examinate distinct cele două petite ale cererii

introductive.

Prin sentința civilă nr. 17434 din 5

decembrie 2007, Judecătoria Craiova, a declinat competența de soluționare a

cauzei având ca obiect anularea hotărârii nr. 239/2006, emisă de Primăria

Municipiului Craiova și restituirea în natură a terenului, în favoarea

Tribunalului Dolj, secția civilă, care, astfel sesizat, prin sentința nr. 365

din 20 septembrie 2010, a admis în parte contestația și anulând hotărârea

atacată, a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de

384 m.p., situat în Craiova, str. Mihai Viteazul și a stabilit dreptul

reclamantului la despăgubiri, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

A respins totodată capătul de cerere

vizând anularea hotărârii nr. 239 din 2 iunie 2006, în contradictoriu cu

RAADPFL - Craiova, Consiliul local Craiova și Departamentul Național

Anticorupție, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă.

A respins capătul de cerere privind constatarea

nulității absolute a contractului de închiriere, formulat în contradictoriu cu

Primăria Municipiului Craiova și Departamentul Național Anticorupție -

Serviciul Teritorial Craiova.

A respins capătul de cerere vizând

constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 248/2002 a Consiliul local

Craiova, în contradictoriu cu Consiliul local Craiova și Departamentul Național

Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că, avându-se în vedere că reclamantul invocă

tocmai caracterul abuziv al preluării terenului în suprafață de 384 m.p.,

preluare operată prin Decretul nr. 92/1950, act normativ enumerat în cuprinsul art.

2 al Legii nr. 10/2001, acțiunea se încadrează în domeniul de aplicare al Legii

nr. 10/2001.

În cauză, se mai arată, reclamantul

a făcut dovada calității de persoană îndreptățită conform cu art. 4 alin. (2)

rap. la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, chiar prin emiterea

hotărârii atacate fiindu-i recunoscută această calitate și întrucât

nemișcătorul nu este susceptibil de restituire în natură, (fiind afectat

integral de lucrări edilitare și ocupat de o clădire în care funcționează o

instituție publică), reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Apelul declarat de pârâții Primarul

Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova și Consiliul local al

Municipiului Craiova a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 43 din 24 ianuarie

2011, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, în primă instanță,

Judecătoriei Craiova.

A respins totodată, apelul declarat

de reclamant împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că nu pot fi primite argumentele expuse de

prima instanță, în sprijinul calificării acțiunii ca fiind un litigiu, în

materia Legii nr. 10/2001.

Astfel, se arată, calificarea

juridică a unei cereri este atributul instanței de judecată, în funcție de

conținutul acesteia, natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea

acțiunii, cu respectarea principiului disponibilității, consacrat de art. 129 C.

proc. civ., în sensul nemodificării obiectului acțiunii, lăsat la latitudinea

exclusivă a titularului cererii.

Este irelevant, conchide instanța de

control judiciar, faptul că reclamantul a precizat în fazele procesuale

anterioare, că temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile Legii nr. 10/2001,

câtă vreme acesta a formulat deja contestația împotriva dispoziției emisă în

temeiul acestui act normativ, exercitând și căile de atac, înțelegând să

suspende această procedură și să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 247/2005,

apreciată de cel în cauză ca fiind „mai favorabilă”.

Ca atare, tribunalul, investit cu

soluționarea acțiunii în primă instanță, ca efect al rămânerii irevocabile a

sentinței nr. 17434 din 5 decembrie 2007 a Judecătoriei Craiova, avea obligația

de a-și verifica din oficiu propria competență, nefiind ținut de statuările instanței

care a dispus declinarea de competență.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, reclamantul R.M.C. care, fără a indica temeiul pe care-și

fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârea dată în apel, pe

considerentul stabilirii greșite a competenței de soluționare a cauzei, în

favoarea judecătoriei, în condițiile în care, se arată, s-a reținut eronat că

„notificarea” sa ar fi avut ca temei legal Legea nr. 247/2005, fără nici o

referire la Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că „notificarea” a fost

soluționată de Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar, se mai

arată, nu reprezintă un motiv pentru ca instanța să schimbe obiectul și temeiul

juridic al cererii, cu încălcarea principiului disponibilității consacrat de art.

129 C. proc. civ.

Astfel, conchide recurentul, temeiul

juridic invocat, respectiv Legea nr. 10/2001, este neîndoielnic exprimat în

toate cererile pe care le-a adresat organelor administrative cât și instanțelor

de judecată.

Se apreciază că aceste critici pot

fi încadrate în temeiul prevăzut de dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc.

civ., urmând a fi examinate în consecință.

Recursul se privește însă ca

nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

La 3 decembrie 2001, R.M.C. a

formulat o notificare, adresată Primăriei Municipiului Craiova prin care a

solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a unui teren cu

suprafața de 384 m.p., situat în Craiova, str. Mihai Viteazul, colț cu str. Gh.

Bibescu, fostă proprietate a părinților săi, în prezent decedați, preluat de

stat prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.

În soluționarea acestei notificări

Primarul Municipiului Craiova a emis dispoziția nr. 4408 din 7 martie 2003,

prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului și a făcut o

ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii nemișcătorului,

potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Această dispoziție a fost contestată

de persoana îndreptățită, în soluționarea acestei contestații, fiind dată

sentința nr. 14 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalul Dolj, secția civilă, și

respectiv decizia nr. 2526 din 25 august 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri

(dată în soluționarea apelului formulat de Primăria Municipiului Craiova) care

s-a pronunțat în sensul respingerii ca nefondată a contestației, R.M.C. a

declarat recurs, ce formează obiectul Dosarului nr. 19703/2004 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a cărui

judecată a fost suspendată la cererea contestatorului, fondată pe dispozițiile art.

46 (1) din Legea nr. 10/2001, prin încheierea din 29 septembrie 2005.

La 25 octombrie 2005, reclamantul

s-a adresat din nou Primăriei Municipiului Craiova, cu o cerere prin care a

solicitat, de data aceasta în temeiul prevederilor Legii nr. 247/2005,

restituirea în natură a aceleiași suprafețe de teren - de 384 m.p. - în

legătură cu care s-a emis dispoziția anterior menționată.

În soluționarea acestei noi cereri,

s-a emis de către Primăria Municipiului Craiova - Comisia Municipală de

Aplicare a legilor fondului funciar, Hotărârea nr. 239 din 2 iunie 2006,

atacată în prezenta cauză.

În acest context și față de

emitentul actului atacat, nu se poate susține că cererea dedusă judecății este

grefată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care în sfera de

reglementare a Legii nr. 247/2005, pe care s-au întemeiat pretențiile

reclamantului - act normativ ce a modificat și legile fondului funciar - intră

și terenurile intravilane preluate de stat abuziv și pentru care nu s-a dispus

reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, împrejurarea că Legea nr. 247

din 19 iulie 2005 „privind reforma în domeniile proprietății și justiției” a

operat mai multe modificări și completări Legii nr. 10/2001, nu echivalează cu

o repunere în termenul inițial stabilit pentru formularea notificărilor și nici

nu dă dreptul persoanelor îndreptățite de a reitera cererile de restituire cu

atât mai mult cu cât - cazul în speță - actul ce marchează finalizarea

procedurii administrative, a fost deja supus controlului judecătoresc.

Ca atare, cel în cauză a avut acces

liber la justiție, recunoscându-i-se - în procedura Legii nr. 10/2001 - o parte

din pretențiile formulate, respectiv calitatea de persoană îndreptățită și

dreptul său de a-i fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent,

corespunzătoare valorii nemișcătorului, situație în care nu se poate susține că

s-ar fi încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, la care se face trimitere prin motivele de recurs.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul R.M.C. împotriva deciziei nr. 43 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 ianuarie 2012.