ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 32/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 13 iulie 2006 R.M.C.,a solicitat instanței - în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și a Fondului Locativ Craiova (RAADPFL) - Craiova, Consiliul local Craiova și Departamentul Național Anticorupție - anularea Hotărârii nr. 239 din 2 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova și restituirea în natură a suprafeței de 384 m.p. teren situat în municipiul Craiova, str. Mihai Viteazul, județul Dolj.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a solicitat inițial restituirea suprafeței de teren susmenționate, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2012 și întrucât cererea sa a fost respinsă prin dispoziția nr. 4408/2003, a contestat-o conform legii, această cauză aflându-se în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, suspendată însă ca urmare a opțiunii sale de a formula o nouă cerere de restituire a imobilului preluat abuziv în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005. Prin hotărârea atacată însă, emisă de Comisia Municipală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, s-a respins cererea de restituire în natură, dosarul fiind înaintat Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar, în vederea acordării de despăgubiri.

Investit în primă instanță, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 1500 din 14 noiembrie 2006, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că hotărârea contestată a fost emisă de către Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Craiova.

Prin sentința civilă nr. 5685 din 20 aprilie 2007 Judecătoria Craiova, a respins plângerea, arătând că prin hotărârea atacată, cererea formulată de petent în baza Legii nr. 247/2005 a fost admisă în parte, în sensul că petentului i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat, în limitele suprafeței de 246 m.p., dar s-a constatat imposibila restituire în natură a acestuia, sens în care documentația pentru acordarea despăgubirilor a fost înaintată Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Dolj, în acord cu prevederile art. 51 și respectiv art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Recursul reclamantului a fost admis de Tribunalul Dolj, secția civilă, care, prin decizia nr. 1785 din 8 octombrie 2007 a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea introducerii în cauză a autorității administrative emitente a hotărârii atacate și pentru a fi examinate distinct cele două petite ale cererii introductive.

Prin sentința civilă nr. 17434 din 5 decembrie 2007, Judecătoria Craiova, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect anularea hotărârii nr. 239/2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova și restituirea în natură a terenului, în favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă, care, astfel sesizat, prin sentința nr. 365 din 20 septembrie 2010, a admis în parte contestația și anulând hotărârea atacată, a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 384 m.p., situat în Craiova, str. Mihai Viteazul și a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. A respins totodată capătul de cerere vizând anularea hotărârii nr. 239 din 2 iunie 2006, în contradictoriu cu RAADPFL - Craiova, Consiliul local Craiova și Departamentul Național Anticorupție, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere, formulat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova și Departamentul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova. A respins capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 248/2002 a Consiliul local Craiova, în contradictoriu cu Consiliul local Craiova și Departamentul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că, avându-se în vedere că reclamantul invocă tocmai caracterul abuziv al preluării terenului în suprafață de 384 m.p., preluare operată prin Decretul nr. 92/1950, act normativ enumerat în cuprinsul art. 2 al Legii nr. 10/2001, acțiunea se încadrează în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.

În cauză, se mai arată, reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită conform cu art. 4 alin. (2) rap. la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, chiar prin emiterea hotărârii atacate fiindu-i recunoscută această calitate și întrucât nemișcătorul nu este susceptibil de restituire în natură, (fiind afectat integral de lucrări edilitare și ocupat de o clădire în care funcționează o instituție publică), reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001. Apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova și Consiliul local al Municipiului Craiova a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 43 din 24 ianuarie 2011, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, în primă instanță, Judecătoriei Craiova.

A respins totodată, apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că nu pot fi primite argumentele expuse de prima instanță, în sprijinul calificării acțiunii ca fiind un litigiu, în materia Legii nr. 10/2001. Astfel, se arată, calificarea juridică a unei cereri este atributul instanței de judecată, în funcție de conținutul acesteia, natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii, cu respectarea principiului disponibilității, consacrat de art. 129 C. proc. civ., în sensul nemodificării obiectului acțiunii, lăsat la latitudinea exclusivă a titularului cererii.

Este irelevant, conchide instanța de control judiciar, faptul că reclamantul a precizat în fazele procesuale anterioare, că temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile Legii nr. 10/2001, câtă vreme acesta a formulat deja contestația împotriva dispoziției emisă în temeiul acestui act normativ, exercitând și căile de atac, înțelegând să suspende această procedură și să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 247/2005, apreciată de cel în cauză ca fiind „mai favorabilă”. Ca atare, tribunalul, investit cu soluționarea acțiunii în primă instanță, ca efect al rămânerii irevocabile a sentinței nr. 17434 din 5 decembrie 2007 a Judecătoriei Craiova, avea obligația de a-și verifica din oficiu propria competență, nefiind ținut de statuările instanței care a dispus declinarea de competență.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul R.M.C. care, fără a indica temeiul pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârea dată în apel, pe considerentul stabilirii greșite a competenței de soluționare a cauzei, în favoarea judecătoriei, în condițiile în care, se arată, s-a reținut eronat că „notificarea” sa ar fi avut ca temei legal Legea nr. 247/2005, fără nici o referire la Legea nr. 10/2001. Împrejurarea că „notificarea” a fost soluționată de Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar, se mai arată, nu reprezintă un motiv pentru ca instanța să schimbe obiectul și temeiul juridic al cererii, cu încălcarea principiului disponibilității consacrat de art. 129 C. proc.

civ. Astfel, conchide recurentul, temeiul juridic invocat, respectiv Legea nr. 10/2001, este neîndoielnic exprimat în toate cererile pe care le-a adresat organelor administrative cât și instanțelor de judecată. Se apreciază că aceste critici pot fi încadrate în temeiul prevăzut de dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate în consecință. Recursul se privește însă ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. La 3 decembrie 2001, R.M.C. a formulat o notificare, adresată Primăriei Municipiului Craiova prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a unui teren cu suprafața de 384 m.p., situat în Craiova, str. Mihai Viteazul, colț cu str. Gh.

Bibescu, fostă proprietate a părinților săi, în prezent decedați, preluat de stat prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950. În soluționarea acestei notificări Primarul Municipiului Craiova a emis dispoziția nr. 4408 din 7 martie 2003, prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului și a făcut o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii nemișcătorului, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Această dispoziție a fost contestată de persoana îndreptățită, în soluționarea acestei contestații, fiind dată sentința nr. 14 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalul Dolj, secția civilă, și respectiv decizia nr. 2526 din 25 august 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri (dată în soluționarea apelului formulat de Primăria Municipiului Craiova) care s-a pronunțat în sensul respingerii ca nefondată a contestației, R.M.C. a declarat recurs, ce formează obiectul Dosarului nr. 19703/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a cărui judecată a fost suspendată la cererea contestatorului, fondată pe dispozițiile art. 46 (1) din Legea nr. 10/2001, prin încheierea din 29 septembrie 2005. La 25 octombrie 2005, reclamantul s-a adresat din nou Primăriei Municipiului Craiova, cu o cerere prin care a solicitat, de data aceasta în temeiul prevederilor Legii nr. 247/2005, restituirea în natură a aceleiași suprafețe de teren - de 384 m.p.

- în legătură cu care s-a emis dispoziția anterior menționată. În soluționarea acestei noi cereri, s-a emis de către Primăria Municipiului Craiova - Comisia Municipală de Aplicare a legilor fondului funciar, Hotărârea nr. 239 din 2 iunie 2006, atacată în prezenta cauză. În acest context și față de emitentul actului atacat, nu se poate susține că cererea dedusă judecății este grefată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care în sfera de reglementare a Legii nr. 247/2005, pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantului - act normativ ce a modificat și legile fondului funciar - intră și terenurile intravilane preluate de stat abuziv și pentru care nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, împrejurarea că Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 „privind reforma în domeniile proprietății și justiției” a operat mai multe modificări și completări Legii nr. 10/2001, nu echivalează cu o repunere în termenul inițial stabilit pentru formularea notificărilor și nici nu dă dreptul persoanelor îndreptățite de a reitera cererile de restituire cu atât mai mult cu cât - cazul în speță - actul ce marchează finalizarea procedurii administrative, a fost deja supus controlului judecătoresc. Ca atare, cel în cauză a avut acces liber la justiție, recunoscându-i-se - în procedura Legii nr. 10/2001 - o parte din pretențiile formulate, respectiv calitatea de persoană îndreptățită și dreptul său de a-i fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii nemișcătorului, situație în care nu se poate susține că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care se face trimitere prin motivele de recurs.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.M.C. împotriva deciziei nr. 43 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.