ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6141/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 8 iulie 2002, reclamanții I.M., P.G.M. și P.E.Ș., au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 4852 din 3 iunie 2002 emisă de Primarul Municipiului Craiova. La termenul de judecată din 14 octombrie 2002, Tribunalul Dolj a dispus conexarea Dosarului nr. 6691/2002 la Dosarul nr. 6504/2002 al aceleiași instanțe. Prin sentința civilă nr. 63 din 12 februarie 2003, Tribunalul Dolj a respins contestațiile conexe, reținând că terenul în litigiu nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, pe de o parte, pentru că a fost preluat în baza Decretului de expropriere nr. 2905/1943 și, pe de altă parte, pentru că terenul este arabil și în raport de prevederile art. 8 din lege, acesta constituie obiect de reglementare în legile fondului funciar.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții I.M., P.G.M., P.E., M.N. și M.N.E. (din cele două dosare conexate), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 232 din 26 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 2004/2003, s-a admis apelul declarat de reclamanți, a fost anulată sentința civilă nr. 63 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj și s-a reținut cauza pentru rejudecare, dispunându-se efectuarea unei expertize tehnice în vederea individualizării terenului în litigiu. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civilă. La Înalta Curte de Casație și Justiție s-a format Dosarul nr. 5785/2005 (nr. unic 20327/1/2005). Separat de notificările ce au fost soluționate prin Decizia civilă nr. 394 din 4 februarie 2004 a Tribunalului Dolj, reclamanții I.M., P.G.M. și P.E. au formulat o altă notificare, prin care, în calitate de moștenitori ai defuncților M.G. și D. (M.) A., au solicitat restituirea în natură a terenurilor libere din suprafața de 45 ha., terenuri situate în zona Calea Ferată Craiova - București, Drumul Muntenilor și Aeroport. Această notificare a fost soluționată de Primarul Municipiului Craiova prin Dispoziția nr. 8986 din 3 decembrie 2002, cererea de restituire a terenurilor fiind respinsă cu motivarea că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei dispoziții cei trei reclamanți au formulat contestație, prin care au cerut anularea dispoziției primarului și restituirea în natură a terenului. Prin sentința civilă nr. 105 din 5 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8254/2002, s-a respins contestația formulată de reclamanți, reținându-se că terenurile solicitate nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul lor juridic fiind reglementat de legile fondului funciar. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, susținând că în mod greșit instanța de apel a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, în realitate fiind aplicabile prevederile art. 6 din aceeași lege.

Prin Decizia civilă nr. 234 din 26 septembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a anulat sentința și a reținut cauza spre rejudecare, dispunând efectuarea unei expertize tehnice în vederea identificării terenurilor solicitate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții I.M., P.G.M. și P.E., criticile invocate fiind identice cu cele formulate împotriva Deciziei civile nr. 394 din 4 februarie 2005 a Tribunalului Dolj. La Înalta Curte de Casație și Justiție a fost format Dosarul nr. 5838/2005 (nr. unic 20434/1/2005). Prin încheierea din 30 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a dispus conexarea Dosarului nr. 5838/2005 (nr. unic 20434/1/2005) la Dosarul nr. 5785/2005 (nr. unic 20327/1/2005), apreciind că se impune soluționarea unitară a cauzelor.

Prin Decizia nr. 3633 din 6 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursurile conexe declarate de reclamanții I.M., P.G.M., P.E.Ș., M.N. și M.N.E., împotriva Deciziilor nr. 394 și nr. 395 din 4 februarie 2005 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Au fost casate deciziile atacate și au fost trimise cauzele conexe spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova. În rejudecare, la Curtea de Apel Craiova s-a format Dosarul nr. 13783/54/2006. Cu ocazia dezbaterilor pe fond a apelurilor, apărătorul apelanților reclamanți I.M., P.E.Ș. și P.G.M., a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei reclamante M.N.E.

Examinând cu prioritate excepția invocată în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civilă, se constată că este nefondată, pentru următoarele considerente: Cu certificatul de moștenitor nr. 70/1998, reclamanta M.N.E. a făcut dovada faptului că este moștenitoarea testamentară a autorului F.I., decedat la data de 13 noiembrie 1997, care la rândul său este moștenitorul legal dar și testamentar al soției sale F.G., decedată la data de 3 noiembrie 1995, așa cum rezultă din certificatul de legatar nr. 196 din 18 noiembrie 1998. Autoarea F.G. este la rândul său moștenitoarea legală a lui M.G., acesta din urmă fiind unicul moștenitor legal al autoarei M. (D.) A. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Cum în cauză notificările au vizat terenurile autorilor M.G. și M. (D.) A., reclamanta M.N.E., ca legatară universală a autorului F.I., are legitimare procesuală activă în speța dedusă judecății. Pe fond, apelurile declarate de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 63 din 12 decembrie 2003 și a sentinței civile nr. 105 din 5 martie 2003, pronunțate de Tribunalul Dolj, sunt neîntemeiate. Astfel, notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 de apelanții reclamanți, au vizat terenul în suprafață de 45 ha. situat în intravilanul orașului Craiova, zona Aeroport, Șoseaua Craiova - București și Drumul Muntenilor. Prin Dispozițiile nr. 4852/2002 și nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova, au fost respinse cererile de restituire a terenului liber situat în zona Aeroport – H.D., cu motivarea că acest teren nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind incidente dispozițiile art. 8 din actul normativ citat.

Împotriva celor două dispoziții reclamanții au formulat contestație în instanță, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, susținând că sunt nelegale, întrucât terenul solicitat este teren intravilan și că, în atare situație, poate fi restituit în baza dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, care consacră expres prevalenta principiului restituirii în natură, în raport cu celelalte măsuri reparatorii. În primul ciclu procesual, atât la fond, cât și în apel, au fost administrate probatorii din care a rezultat în mod cert că terenul în suprafață de 45 ha. situat în punctul H.D., era teren arabil extravilan în momentul trecerii în proprietatea statului. La dosarul cauzei nu există nici un fel de dovezi din care să rezulte momentul exact al preluării de către stat a acestor terenuri, singurul act din care rezultă o preluare cu titlu a unei suprafețe de teren din proprietatea autorilor reclamanților, fiind Decretul nr. 2905/1943.

Prin acest act normativ a fost preluată de către stat suprafața de 3,3821 ha. în vederea construirii Aeroportului civil din Craiova, suprafață pentru care însă, reclamanții nu au ridicat nici un fel de pretenții, neîncadrându-se în perioada de referință a legii 1945 - 1989. Diferența de teren până la suprafața totală de 45 ha, a rămas în proprietatea autorilor, fiind preluată de stat în perioada următoare, preluarea vizând terenuri ce aveau la momentul respectiv categoria de folosință - arabil extravilan. O dovadă concludentă cu privire la categoria de folosință a terenului menționat, în momentul preluării, o constituie certificatul nr. 8602 din 14 ianuarie 1999 eliberat de Direcția Județeană Dolj a Arhivelor Naționale (fila 6 Dosarul nr. 6504/2002 al Tribunalului Dolj), din care rezultă că suprafața de 65,75 ha.

preluată de la autorii G.M. și D. (M.) A., era compusă din teren arabil (49,75 ha.), fânețe (5 ha.) și islaz (11 ha.). În același timp, actul de proprietate din 1906 intitulat „contract de vendere” aflat la fila 9 din Dosarul nr. 6504/2002 al Tribunalului Dolj, demonstrează că G.M. - autorul lui M.G. și D. (M.) A., a cumpărat 90 pogoane (45 ha) reprezentând M.P. H.D., teren ce se încadra în categoria de folosință arabil - extravilan. Prin urmare, terenul situat în punctul „M.H.D.”, proprietatea autorilor reclamanților, a fost extravilan în momentul preluării de către stat și a rămas încadrat în categoria terenurilor extravilane până în anul 1999 și 2000, când prin H.C.L. nr. 147 din 31 august 1999, respectiv H.C.L.

nr. 23 din 29 februarie 2000, a fost trecut în intravilanul orașului Craiova. Probatoriul administrat după casarea cu trimitere spre rejudecare, a relevat aceeași situație cu privire la terenul din punctul „M.H.D.”, proprietatea autorilor M.G. și M. (D.) A. După efectuarea rapoartelor de expertiză, apelanții reclamanți au reiterat cererea formulată, atât în primul ciclu procesual, dar și în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul restituirii numai a terenului liber identificat prin lucrările tehnice de specialitate, respectiv suprafața de 16,61 ha, situată în intravilanul Craiovei, în punctul „H.D.”. Această suprafață, ca de altfel întreaga suprafață de 41,61 ha din care face parte, a fost teren extravilan în momentul preluării, devenind teren intravilan înainte de apariția Legii nr. 10/2001, ca urmare a aprobării Planului de Urbanism General al Craiovei.

Tocmai în considerarea categoriei de folosință întreaga suprafață de teren din punctul H.D. a fost solicitată în baza Legii nr. 18/1991, cererea de reconstituire fiind formulată de autorul M.G. Ulterior decesului autorului M.G., reclamanții au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legilor nr. 169/1997, nr. 1/2000 și nr. 247/2005, solicitând restituirea în natură a tuturor terenurilor fosta proprietate a autorului M.G. și M. (D.) A., inclusiv a terenului din punctul „H.D.”.

Din actele depuse la dosar, rezultă că în baza legilor fondului funciar reclamanților li s-a restituit în natură pe vechiul amplasament 1,23 ha., iar suprafața de 36,54 ha., prin compensare în alte localități, după cum urmează: prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 889 din 28 august 2000 s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 1/2000, în Anexa nr. 36 poziția 22 pentru suprafața de 10 ha în Podari, județul Dolj, pentru care s-au eliberat titlurile de proprietate nr. 2606 – 2046 din 21 martie 2002, iar prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 524 din 18 iulie 2002, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 26,54 ha. în Șimnic, județul Dolj, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 2704 din 31 octombrie 2002. Rezultă, de asemenea, că pentru suprafața de 13,46 ha.

reclamanții figurează înscriși în anexa 39 poziția 174, în vederea acordării despăgubirilor bănești. Mai mult, după apariția Legii nr. 247/2005 reclamanții au formulat cereri noi pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor menționate în actele de proprietate ale autorilor, inclusiv suprafața de teren din punctul „H.D.”. Față de toate aceste aspecte, Curtea constată că terenul ce a format obiectul notificărilor soluționate prin Dispozițiile nr. 4852/2002 și nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci sub incidența legilor fondului funciar, așa cum corect a reținut și instanța de fond - Tribunalul Dolj.

Art. 8 (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, prevede în mod expres că „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării sau notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

În raport de aceste dispoziții legale, pentru ca terenul solicitat să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuia să fie situat în intravilanul orașului Craiova, atât la data preluării de către stat, cât și la data notificării (art. 8 teza I), sau ca regimul juridic al acestuia să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000 (art. 8 teza a II-a). În speță, sunt îndeplinite cerințele ambelor ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că la data preluării terenul din punctul „H.D.” nu se afla în intravilan, fiind lipsit de eficiență juridică faptul că la data notificării terenul se afla în extravilanul extins, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar, astfel că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Mai mult, terenul solicitat de apelanții reclamanți face parte din domeniul public al Municipiului Craiova, în conformitate cu H.G. nr. 965/2002, așa cum rezultă din anexa 2 la această hotărâre, în care la poziția nr. 4783 apare H.D. - lac de acumulare cu suprafața de 30.000 m.p., iar la poziția nr. 4794 apare Parcul H.D. cu suprafața de 140.000 m.p., ambele suprafețe fiind în administrarea pârâtului Consiliul Local Craiova. În același timp, se constată că excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 cu privire la pozițiile nr. 4794 și nr. 4783 din anexa 2 la hotărâre, invocată de apelanții reclamanți, a fost respinsă în mod irevocabil, prin Decizia nr. 1089 din 27 februarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 1516/54/2007.

În atare situație, sentințele civile nr. 63 din 12 decembrie 2003 și respectiv, nr. 105 din 5 martie 2003 pronunțate de Tribunalul Dolj, sunt legale și temeinicie, apelurile declarate împotriva acestora, fiind respinse ca nefondate. Referitor la cererea de intervenție formulată de S.C. C.H.R. H.D. în interesul pârâtului Consiliul Local Craiova, Curtea a constatat că este întemeiată, urmând a fi admisă. Soluția de admitere a cererii de intervenție accesorie se bazează pe apărările invocate de pârâtul Consiliul Local Craiova, întrucât, cererea a fost formulată în interesul acestei părți. Ca atare, în examinarea cererii de intervenție nu au fost avute în vedere susținerile prin care se invocă un drept propriu al intervenientei, deoarece instanța de apel nu a fost investită cu o cerere în interes propriu, ci cu o cerere de intervenție în interesul pârâtului Consiliul Local Craiova.

Câtă vreme pârâtul Consiliul Local Craiova și-a formulat apărările numai raportat la incidența prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, sub aspectul ambelor ipoteze reglementate de textul citat, cererea de intervenție accesorie este întemeiată numai prin prisma acestor susțineri pe care intervenienta la rândul său le-a invocat în cuprinsul cererii de intervenție. În ceea ce privește terenul în suprafață de 8,5 ha situat în punctul P., se constată că acesta se afla în extravilanul Craiovei la data preluării, astfel că, în raport de art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu poate face obiectul acestui act normativ. Se mai constată că acest teren a fost solicitat în baza legilor fondului funciar, cererea fiind soluționată favorabil prin H.C.J.

nr. 1628 din 23 octombrie 2007 (fila 577 dosar apel). Acest aspect a fost confirmat de apelanta reclamantă M.N.E. prin cererea depusă la fila 576 în dosarul de apel, dar și cu ocazia dezbaterilor pe fond, apelanta învederând că terenul din punctul P. a fost reconstituit în baza legilor fondului funciar prin H.C.J. nr. 1628/2007. În atare situație, Curtea a constatat că și cu privire la terenul din punctul P. sunt îndeplinite cerințele celor două ipoteze reglementate expres art. 8 din Legea nr. 10/2001, astfel încât, terenul nu intră sub incidența actului normativ citat. Sub acest aspect, Tribunalul Dolj a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică și ca atare, greșit a obligat Primarul Municipiului Craiova să emită dispoziție motivată pentru acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru terenul în suprafață de 8,5 ha.

situat pe raza Municipiului Craiova, în punctul P. Așa cum s-a reținut în considerentele expuse anterior, reclamanții au primit drepturile cuvenite cu privire la acest teren în procedura reglementată de legile fondului funciar, așa încât, nu pot beneficia de despăgubiri și în condițiile Legii nr. 10/2001, întrucât în acest mod s-ar realiza o dublă despăgubire, ceea ce evident ar constitui o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților. Pentru considerentele arătate, în baza art. 296 C. proc. civilă, apelul declarat de pârâții Consiliul Local Craiova și Primarul Municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr. 1227 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Dolj, este fondat, urmând a fi admis. Pe cale de consecință, sentința apelată a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, astfel cum a fost precizată, menținându-se restul dispozițiilor sentinței atacate.

Cât privește apelul declarat de intervenienții M.N. și M.N.E., împotriva aceleiași sentințe, s-a constatat că, față de raționamentul juridic expus anterior, este nefondat și a fost respins ca atare. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții. Recurenții reclamanți I.M., P.G.M. și P.E.Ș. critică decizia atacată sub următoarele aspecte: Instanța de apel a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M.N.E., în sensul că nu a coroborat dispozițiile art. 4 alin. (2) cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, așa încât, să raporteze calitatea de moștenitor testamentar la calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

În acest sens, recurenții reiterează punctul de vedere potrivit căruia, moștenitorilor testamentari nu le este aplicabilă instituția retransmiterii succesorale. O altă critică vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în mod greșit instanțele anterioare reținând că sunt aplicabile aceste dispoziții în cauză. Instanța de apel adaugă la lege, atunci când reține că, pentru ca terenul solicitat să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuia să fie situat în intravilan, atât la data preluării abuzive de către stat, cât și la data notificării. Este greșită și reținerea din considerentele deciziei atacate, potrivit căreia, terenul a făcut obiectul legilor fondului funciar.

Dacă a fost solicitat, aceasta nu înseamnă că a făcut obiectul legilor fondului funciar, așa încât, instanțele nu au analizat probatoriile în spiritul aplicării Legii nr. 10/2001, care cuprinde norme ce au un caracter de complinire față de legile funciare. În speță, terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost preluat în mod abuziv de către stat, se află situat în intravilan și nu a fost restituit reclamanților. O altă critică vizează nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul nerespectării Deciziei de casare nr. 3633 din 6 aprilie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de către instanța de trimitere, decizie prin care s-a dispus să se identifice „legea aplicabilă în raport de situația terenului în litigiu”, ceea ce instanța de apel nu a făcut în cauză.

De asemenea, instanța de apel a reținut greșit și faptul că terenul solicitat face parte din domeniul public al municipiului Craiova, aceasta în condițiile în care, Legea nr. 10/2001 nu exclude de la restituirea în natură terenurile, indiferent în posesia cui se află, prin dispozițiile art. 9 din lege. Este lipsit de relevanță faptul că excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002, a fost respinsă prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, față de conținutul textului menționat. O ultimă critică formulată de recurenții - reclamanți vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu privire la terenul din punctul P., deoarece terenul era situat în intravilan la data notificării și nu a fost restituit în baza legilor fondului funciar, în natură sau prin echivalent.

Prin recursul declarat, în mod separat, de recurenta reclamantă P.E.Ș., aceasta critică hotărârea curții de apel pentru aceleași motive privind nerespectarea legii. Astfel, prin motivele de recurs se reiau, practic, mult mai argumentat, criticile cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M.N.E., cu privire la stabilirea în mod eronat a regimului juridic al terenului în litigiu, în raport de situația de fapt reținută de instanțe, în sensul că acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar sau relativ la apartenența sa la domeniul public. De asemenea, susține recurenta, că instanța de apel a făcut aceleași greșeli și în ceea ce privește terenul din punctul P., și că aceasta nu a ținut cont, nefăcând nicio referire la legislația europeană sau la deciziile Curții Constituționale invocate de reclamanți în cauză.

Recurenții reclamanți M.N. și M.N.E. critică decizia atacată pentru interpretarea și aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește stabilirea regimului juridic al terenului notificat în baza Legii nr. 10/2001, republicată. În esență, se arată că acesta nu este reglementat de legile fondului funciar deci, nu îi poate fi aplicat art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum greșit a procedat instanța de apel. În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 7 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, fiind incidente astfel, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Examinând recursurile, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și având în vedere motivele de nelegalitate, reglementate în mod expres și limitativ de art. 304 cod proc.

civilă, Înalta Curte, reține următoarele: Sub aspectul calității procesuale active, justificată de calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, a recurentei – reclamante M.N.E., critică invocată în recursurile declarate de reclamanții P.G.M., I.M. și P.E.Ș - Înalta Curte constată că de pe urma autorului comun al părților, M.G., decedat la data de 26 decembrie 1992, au rămas ca moștenitori legali reclamanții P.G.M., P.E.Ș., I.M., M.N. și F.G. - în calitate de veri primari, conform certificatului de moștenitor nr. 3112 din 22 octombrie 1993. La rândul său, M.G. este unicul moștenitor legal al autoarei M. (D.) A., în calitate de frate. De pe urma defunctei F.G. a rămas, în calitate de legatar universal, soțul acesteia F.I., conform certificatului de legatar nr. 18 din 30 ianuarie 1996, iar de pe urma defunctului F.I.

a rămas, în calitate de legatar universal, M.N.E., conform certificatului de moștenitor nr. 70/1998, aceasta fiind și fiica lui M.N. (moștenitor legal). Cum în cauză, notificările formulate de reclamanții din cele două dosare conexate, în temeiul Legii nr. 10/2001, au vizat terenurile preluate abuziv, aparținând autorilor M.G. și M. (D.) A., instanța de apel a concluzionat în mod corect, că reclamanta M.N.E. are legitimare procesuală activă, justificată de calitatea de persoană îndreptățită, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din lege, „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite”.

La pct. 4.4 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se menționează că „în toate cazurile stabilirea calității de moștenitor - legal sau testamentar - se face potrivit legilor civile române”. Prin urmare, în sensul legii speciale, Legea nr. 10/2001, îndreptățirea aparține, atât moștenitorilor legali, cât și celor testamentari, fără nici o distincție, și față de aceste considerente, se constată că antecesorul reclamantei M.N.E., numitul F.I., fiind moștenitorul legal dar și testamentar al soției sale F.G., a dobândit prin moștenire și apoi a retransmis succesoarei sale cu titlu universal, dreptul persoanei îndreptățite de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

În speță, cadrul juridic procesual este dat de o lege specială, care cu privire la dreptul la măsuri reparatorii, prevede în mod clar în art. 4 alin. (2), că de dispozițiile sale „beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”, aceasta fiind regula generală, dar și specială în această materie. În consecință, apreciind că recurenta reclamantă M.N.E. are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce justifică calitatea procesuală activă în raportul juridic dedus judecății, Înalta Curte urmează să înlăture, ca nefondat, motivul de recurs relativ la legitimarea procesuală activă a reclamantei, în cauză.

Motivul de recurs referitor la greșita stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu de către instanța de trimitere în urma casării, cuprins în toate cele trei recursuri, va fi examinat în continuare, Înalta Curte reținând următoarele: Terenul ce face obiectul litigiului de față, cu privire la care recurenții – reclamanți solicită restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, este în suprafață de 16,61 ha. și se află situat în intravilanul municipiului Craiova, în punctul H.D. În cauză, s-a stabilit cu certitudine faptul că acest teren a fost situat în extravilan la momentul preluării abuzive de către stat, fiind trecut în intravilan înainte de apariția Legii nr. 10/2001, ca urmare a aprobării Planului de Urbanism General al Craiovei.

În raport de situația de fapt astfel stabilită, curtea de apel a constatat că terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci sub incidența legilor fondului funciar, făcând în acest sens, aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța de apel a statuat că, pentru ca terenul solicitat să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuia să fie situat în intravilanul orașului Craiova, atât la data preluării abuzive de către stat, cât și la data notificării, sau ca regimul juridic al acestuia să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar. În speță, instanța de apel a constatat că sunt îndeplinite ambele ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, și a concluzionat că terenul solicitat nu intră sub incidența acestei legi.

Exercitând controlul de nelegalitate asupra acestor considerente, Înalta Curte constată că Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că, domeniul său de reglementare acoperă și acele terenuri situate în intravilanul localităților, care până la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite. Prin urmare, pentru asemenea cazuri, bine definite, Legea nr. 10/2001 are și caracter de complinire a prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000.

În atare situație, constatarea instanței de apel, referitoare la regimul juridic al terenului în litigiu, ca fiind cel reglementat prin dispozițiile legilor funciare, justificată doar de situarea terenului în extravilanul municipiului Craiova la momentul preluării abuzive de către stat și de faptul că reclamanții au formulat cereri de restituire conform legilor fondului funciar, se reține a fi nefondată, urmând a fi înlăturată. În continuare, antamând o altă critică formulată prin cele trei recursuri, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, instanța de trimitere nu s-a conformat, întocmai, Deciziei de casare nr. 3633 din 6 aprilie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că nu a stabilit suprafața de teren care ar fi liberă, în raport de planurile de urbanism zonal, recurenții reclamanți solicitând pe tot parcursul judecății restituirea numai a terenului liber, identificat prin lucrările tehnice de specialitate (expertize).

De asemenea, nu au fost în mod clar delimitate suprafețele de teren care au fost retrocedate reclamanților prin titlurile de proprietate emise în temeiul legilor fondului funciar. Prin urmare, curtea de apel în rejudecare după casare, nu a stabilit cu certitudine amplasamentul terenului liber solicitat a fi restituit de către recurenții – reclamanți, nu a delimitat acest teren, în raport cu suprafețele retrocedate în temeiul legilor funciare și nu a lămurit, dacă pentru terenul solicitat, reclamanții figurează înscriși în vederea acordării despăgubirilor bănești. Așa fiind, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, astfel încât, nu se poate exercita în mod eficient controlul de legalitate asupra hotărârii atacate,instanța supremă apreciind că nu se poate verifica aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, republicată, pentru terenul liber, nerestituit recurenților reclamanți, decât după ce acesta va fi identificat și individualizat.

În aceeași ordine de idei, Înalta Curte apreciază că nu s-a lămurit pe deplin nici situația terenului solicitat de recurenții reclamanți I.M., P.G.M. și P.E.Ș., în suprafață de 8,5 ha situat în punctul P., față de susținerile recurentei reclamante M.N.E., care arată că acesta a fost reconstituit în baza legilor fondului funciar. Instanța de apel va trebui să verifice dacă terenul solicitat de 8,5 ha face parte din suprafața de 32,87 ha teren validată prin Hotărârea Prefectului Județului Dolj nr. 1628 din 23 octombrie 2007, invocată în cauză. Având în vedere aceste considerente și dispozițiile art. 315 alin. (1) raportat la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanți, să caseze hotărârea instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării apelurilor, instanța de trimitere, va dispune administrarea oricăror probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, cu trimitere la probatoriile și la dispozițiile legale apreciate a fi relevante în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții I.M., P.E.Ș., P.G.M. și de M.N.E., M.N., prin procurator M.M., împotriva Deciziei nr. 332 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceiași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.