ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6141/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6141/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 8 iulie 2002, reclamanții I.M., P.G.M.

și P.E.Ș., au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 4852 din 3 iunie

2002 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

La termenul de

judecată din 14 octombrie 2002, Tribunalul Dolj a dispus conexarea Dosarului nr.

6691/2002 la Dosarul nr. 6504/2002 al aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr.

63 din 12 februarie 2003, Tribunalul Dolj a respins contestațiile conexe,

reținând că terenul în litigiu nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, pe de

o parte, pentru că a fost preluat în baza Decretului de expropriere nr. 2905/1943

și, pe de altă parte, pentru că terenul este arabil și în raport de prevederile

art. 8 din lege, acesta constituie obiect de reglementare în legile fondului

funciar.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel reclamanții I.M., P.G.M., P.E., M.N. și M.N.E. (din

cele două dosare conexate), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr.

232 din 26 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr.

2004/2003, s-a admis apelul declarat de reclamanți, a fost anulată sentința

civilă nr. 63 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj și s-a reținut cauza

pentru rejudecare, dispunându-se efectuarea unei expertize tehnice în vederea

individualizării terenului în litigiu.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, sens

în care au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civilă.

La Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a format Dosarul nr. 5785/2005 (nr. unic 20327/1/2005).

Separat de

notificările ce au fost soluționate prin Decizia civilă nr. 394 din 4 februarie

2004 a Tribunalului Dolj, reclamanții I.M., P.G.M. și P.E. au formulat o altă

notificare, prin care, în calitate de moștenitori ai defuncților M.G. și D. (M.)

A., au solicitat restituirea în natură a terenurilor libere din suprafața de 45

ha., terenuri situate în zona Calea Ferată Craiova - București, Drumul

Muntenilor și Aeroport.

Această notificare a

fost soluționată de Primarul Municipiului Craiova prin Dispoziția nr. 8986 din

3 decembrie 2002, cererea de restituire a terenurilor fiind respinsă cu

motivarea că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

dispoziții cei trei reclamanți au formulat contestație, prin care au cerut

anularea dispoziției primarului și restituirea în natură a terenului.

Prin sentința civilă nr.

105 din 5 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8254/2002,

s-a respins contestația formulată de reclamanți, reținându-se că terenurile

solicitate nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul lor juridic fiind

reglementat de legile fondului funciar.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții, susținând că în mod greșit instanța de

apel a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr.

10/2001, în realitate fiind aplicabile prevederile art. 6 din aceeași lege.

Prin Decizia civilă nr.

234 din 26 septembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a anulat

sentința și a reținut cauza spre rejudecare, dispunând efectuarea unei

expertize tehnice în vederea identificării terenurilor solicitate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții I.M., P.G.M. și P.E., criticile invocate

fiind identice cu cele formulate împotriva Deciziei civile nr. 394 din 4

februarie 2005 a Tribunalului Dolj.

La Înalta Curte de

Casație și Justiție a fost format Dosarul nr. 5838/2005 (nr. unic

20434/1/2005).

Prin încheierea din

30 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală a dispus conexarea Dosarului nr. 5838/2005 (nr. unic

20434/1/2005) la Dosarul nr. 5785/2005 (nr. unic 20327/1/2005), apreciind că se

impune soluționarea unitară a cauzelor.

Prin Decizia nr. 3633

din 6 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală a admis recursurile conexe declarate de reclamanții I.M.,

P.G.M., P.E.Ș., M.N. și M.N.E., împotriva Deciziilor nr. 394 și nr. 395 din 4

februarie 2005 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Au fost casate

deciziile atacate și au fost trimise cauzele conexe spre rejudecare la Curtea

de Apel Craiova.

În rejudecare, la

Curtea de Apel Craiova s-a format Dosarul nr. 13783/54/2006.

Cu ocazia

dezbaterilor pe fond a apelurilor, apărătorul apelanților reclamanți I.M., P.E.Ș.

și P.G.M., a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei

reclamante M.N.E.

Examinând cu

prioritate excepția invocată în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (2)

C. proc. civilă, se constată că este nefondată, pentru următoarele

considerente:

Cu certificatul de

moștenitor nr. 70/1998, reclamanta M.N.E. a făcut dovada faptului că este

moștenitoarea testamentară a autorului F.I., decedat la data de 13 noiembrie

1997, care la rândul său este moștenitorul legal dar și testamentar al soției

sale F.G., decedată la data de 3 noiembrie 1995, așa cum rezultă din

certificatul de legatar nr. 196 din 18 noiembrie 1998.

Autoarea F.G. este la

rândul său moștenitoarea legală a lui M.G., acesta din urmă fiind unicul

moștenitor legal al autoarei M. (D.) A.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii

beneficiază și moștenitorii legali și testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite.

Cum în cauză

notificările au vizat terenurile autorilor M.G. și M. (D.) A., reclamanta M.N.E.,

ca legatară universală a autorului F.I., are legitimare procesuală activă în

speța dedusă judecății.

Pe fond, apelurile

declarate de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 63 din 12 decembrie 2003

și a sentinței civile nr. 105 din 5 martie 2003, pronunțate de Tribunalul Dolj,

sunt neîntemeiate.

Astfel, notificările

formulate în baza Legii nr. 10/2001 de apelanții reclamanți, au vizat terenul

în suprafață de 45 ha. situat în intravilanul orașului Craiova, zona Aeroport,

Șoseaua Craiova - București și Drumul Muntenilor.

Prin Dispozițiile nr.

4852/2002 și nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova, au fost

respinse cererile de restituire a terenului liber situat în zona Aeroport – H.D.,

cu motivarea că acest teren nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind incidente

dispozițiile art. 8 din actul normativ citat.

Împotriva celor două

dispoziții reclamanții au formulat contestație în instanță, în conformitate cu

prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, susținând că sunt nelegale, întrucât

terenul solicitat este teren intravilan și că, în atare situație, poate fi

restituit în baza dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, care consacră

expres prevalenta principiului restituirii în natură, în raport cu celelalte

măsuri reparatorii.

În primul ciclu

procesual, atât la fond, cât și în apel, au fost administrate probatorii din

care a rezultat în mod cert că terenul în suprafață de 45 ha. situat în punctul

H.D., era teren arabil extravilan în momentul trecerii în proprietatea

statului.

La dosarul cauzei nu

există nici un fel de dovezi din care să rezulte momentul exact al preluării de

către stat a acestor terenuri, singurul act din care rezultă o preluare cu

titlu a unei suprafețe de teren din proprietatea autorilor reclamanților, fiind

Decretul nr. 2905/1943.

Prin acest act

normativ a fost preluată de către stat suprafața de 3,3821 ha. în vederea

construirii Aeroportului civil din Craiova, suprafață pentru care însă,

reclamanții nu au ridicat nici un fel de pretenții, neîncadrându-se în perioada

de referință a legii 1945 - 1989.

Diferența de teren

până la suprafața totală de 45 ha, a rămas în proprietatea autorilor, fiind

preluată de stat în perioada următoare, preluarea vizând terenuri ce aveau la

momentul respectiv categoria de folosință - arabil extravilan.

O dovadă concludentă

cu privire la categoria de folosință a terenului menționat, în momentul

preluării, o constituie certificatul nr. 8602 din 14 ianuarie 1999 eliberat de

Direcția Județeană Dolj a Arhivelor Naționale (fila 6 Dosarul nr. 6504/2002 al

Tribunalului Dolj), din care rezultă că suprafața de 65,75 ha. preluată de la

autorii G.M. și D. (M.) A., era compusă din teren arabil (49,75 ha.), fânețe (5

ha.) și islaz (11 ha.).

În același timp,

actul de proprietate din 1906 intitulat „contract de vendere” aflat la fila 9

din Dosarul nr. 6504/2002 al Tribunalului Dolj, demonstrează că G.M. - autorul

lui M.G. și D. (M.) A., a cumpărat 90 pogoane (45 ha) reprezentând M.P. H.D.,

teren ce se încadra în categoria de folosință arabil - extravilan.

Prin urmare, terenul

situat în punctul „M.H.D.”, proprietatea autorilor reclamanților, a fost

extravilan în momentul preluării de către stat și a rămas încadrat în categoria

terenurilor extravilane până în anul 1999 și 2000, când prin H.C.L. nr. 147 din

31 august 1999, respectiv H.C.L. nr. 23 din 29 februarie 2000, a fost trecut în

intravilanul orașului Craiova.

Probatoriul

administrat după casarea cu trimitere spre rejudecare, a relevat aceeași

situație cu privire la terenul din punctul „M.H.D.”, proprietatea autorilor M.G.

și M. (D.) A.

După efectuarea

rapoartelor de expertiză, apelanții reclamanți au reiterat cererea formulată,

atât în primul ciclu procesual, dar și în recurs la Înalta Curte de Casație și

Justiție, în sensul restituirii numai a terenului liber identificat prin

lucrările tehnice de specialitate, respectiv suprafața de 16,61 ha, situată în

intravilanul Craiovei, în punctul „H.D.”.

Această suprafață, ca

de altfel întreaga suprafață de 41,61 ha din care face parte, a fost teren

extravilan în momentul preluării, devenind teren intravilan înainte de apariția

Legii nr. 10/2001, ca urmare a aprobării Planului de Urbanism General al

Craiovei.

Tocmai în

considerarea categoriei de folosință întreaga suprafață de teren din punctul H.D.

a fost solicitată în baza Legii nr. 18/1991, cererea de reconstituire fiind

formulată de autorul M.G.

Ulterior decesului

autorului M.G., reclamanții au formulat cereri de reconstituire a dreptului de

proprietate în baza Legilor nr. 169/1997, nr. 1/2000 și nr. 247/2005,

solicitând restituirea în natură a tuturor terenurilor fosta proprietate a

autorului M.G. și M. (D.) A., inclusiv a terenului din punctul „H.D.”.

Din actele depuse la

dosar, rezultă că în baza legilor fondului funciar reclamanților li s-a

restituit în natură pe vechiul amplasament 1,23 ha., iar suprafața de 36,54

ha., prin compensare în alte localități, după cum urmează: prin Hotărârea

Comisiei Județene nr. 889 din 28 august 2000 s-a reconstituit dreptul de

proprietate în baza Legii nr. 1/2000, în Anexa nr. 36 poziția 22 pentru

suprafața de 10 ha în Podari, județul Dolj, pentru care s-au eliberat titlurile

de proprietate nr. 2606 – 2046 din 21 martie 2002, iar prin Hotărârea Comisiei

Județene nr. 524 din 18 iulie 2002, s-a reconstituit dreptul de proprietate

pentru suprafața de 26,54 ha. în Șimnic, județul Dolj, pentru care s-a eliberat

titlul de proprietate nr. 2704 din 31 octombrie 2002.

Rezultă, de asemenea,

că pentru suprafața de 13,46 ha. reclamanții figurează înscriși în anexa 39

poziția 174, în vederea acordării despăgubirilor bănești.

Mai mult, după

apariția Legii nr. 247/2005 reclamanții au formulat cereri noi pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor menționate în actele

de proprietate ale autorilor, inclusiv suprafața de teren din punctul „H.D.”.

Față de toate aceste

aspecte, Curtea constată că terenul ce a format obiectul notificărilor

soluționate prin Dispozițiile nr. 4852/2002 și nr. 8986/2002 emise de Primarul

Municipiului Craiova, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci sub

incidența legilor fondului funciar, așa cum corect a reținut și instanța de

fond - Tribunalul Dolj.

Art. 8 (1) din Legea nr.

10/2001 republicată, prevede în mod expres că „nu intră sub incidența prezentei

legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării sau

notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997,

cu modificările și completările ulterioare”.

În raport de aceste

dispoziții legale, pentru ca terenul solicitat să facă obiectul Legii nr. 10/2001,

republicată, acesta trebuia să fie situat în intravilanul orașului Craiova,

atât la data preluării de către stat, cât și la data notificării (art. 8 teza

I), sau ca regimul juridic al acestuia să nu fi fost reglementat de legile

fondului funciar, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000 (art.

8 teza a II-a).

În speță, sunt

îndeplinite cerințele ambelor ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001,

în sensul că la data preluării terenul din punctul „H.D.” nu se afla în

intravilan, fiind lipsit de eficiență juridică faptul că la data notificării

terenul se afla în extravilanul extins, pe de o parte, iar pe de altă parte,

acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar, astfel că nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001.

Mai mult, terenul

solicitat de apelanții reclamanți face parte din domeniul public al

Municipiului Craiova, în conformitate cu H.G. nr. 965/2002, așa cum rezultă din

anexa 2 la această hotărâre, în care la poziția nr. 4783 apare H.D. - lac de

acumulare cu suprafața de 30.000 m.p., iar la poziția nr. 4794 apare Parcul H.D.

cu suprafața de 140.000 m.p., ambele suprafețe fiind în administrarea pârâtului

Consiliul Local Craiova.

În același timp, se

constată că excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 cu privire la

pozițiile nr. 4794 și nr. 4783 din anexa 2 la hotărâre, invocată de apelanții

reclamanți, a fost respinsă în mod irevocabil, prin Decizia nr. 1089 din 27

februarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr.

1516/54/2007.

În atare situație,

sentințele civile nr. 63 din 12 decembrie 2003 și respectiv, nr. 105 din 5

martie 2003 pronunțate de Tribunalul Dolj, sunt legale și temeinicie, apelurile

declarate împotriva acestora, fiind respinse ca nefondate.

Referitor la cererea

de intervenție formulată de S.C. C.H.R. H.D. în interesul pârâtului Consiliul

Local Craiova, Curtea a constatat că este întemeiată, urmând a fi admisă.

Soluția de admitere a

cererii de intervenție accesorie se bazează pe apărările invocate de pârâtul

Consiliul Local Craiova, întrucât, cererea a fost formulată în interesul

acestei părți.

Ca atare, în

examinarea cererii de intervenție nu au fost avute în vedere susținerile prin

care se invocă un drept propriu al intervenientei, deoarece instanța de apel nu

a fost investită cu o cerere în interes propriu, ci cu o cerere de intervenție

în interesul pârâtului Consiliul Local Craiova.

Câtă vreme pârâtul

Consiliul Local Craiova și-a formulat apărările numai raportat la incidența

prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, sub aspectul ambelor ipoteze

reglementate de textul citat, cererea de intervenție accesorie este întemeiată

numai prin prisma acestor susțineri pe care intervenienta la rândul său le-a

invocat în cuprinsul cererii de intervenție.

În ceea ce privește

terenul în suprafață de 8,5 ha situat în punctul P., se constată că acesta se

afla în extravilanul Craiovei la data preluării, astfel că, în raport de art. 8

din Legea nr. 10/2001, nu poate face obiectul acestui act normativ.

Se mai constată că

acest teren a fost solicitat în baza legilor fondului funciar, cererea fiind

soluționată favorabil prin H.C.J. nr. 1628 din 23 octombrie 2007 (fila 577

dosar apel).

Acest aspect a fost

confirmat de apelanta reclamantă M.N.E. prin cererea depusă la fila 576 în

dosarul de apel, dar și cu ocazia dezbaterilor pe fond, apelanta învederând că

terenul din punctul P. a fost reconstituit în baza legilor fondului funciar

prin H.C.J. nr. 1628/2007.

În atare situație,

Curtea a constatat că și cu privire la terenul din punctul P. sunt îndeplinite

cerințele celor două ipoteze reglementate expres art. 8 din Legea nr. 10/2001,

astfel încât, terenul nu intră sub incidența actului normativ citat.

Sub acest aspect,

Tribunalul Dolj a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică și ca atare,

greșit a obligat Primarul Municipiului Craiova să emită dispoziție motivată

pentru acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru terenul în

suprafață de 8,5 ha. situat pe raza Municipiului Craiova, în punctul P.

Așa cum s-a reținut

în considerentele expuse anterior, reclamanții au primit drepturile cuvenite cu

privire la acest teren în procedura reglementată de legile fondului funciar,

așa încât, nu pot beneficia de despăgubiri și în condițiile Legii nr. 10/2001,

întrucât în acest mod s-ar realiza o dublă despăgubire, ceea ce evident ar

constitui o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților.

Pentru considerentele

arătate, în baza art. 296 C. proc. civilă, apelul declarat de pârâții Consiliul

Local Craiova și Primarul Municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr. 1227

din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Dolj, este fondat, urmând a fi admis.

Pe cale de

consecință, sentința apelată a fost schimbată în parte, în sensul respingerii

acțiunii reclamanților, astfel cum a fost precizată, menținându-se restul

dispozițiilor sentinței atacate.

Cât privește apelul

declarat de intervenienții M.N. și M.N.E., împotriva aceleiași sentințe, s-a

constatat că, față de raționamentul juridic expus anterior, este nefondat și a

fost respins ca atare.

Împotriva deciziei

curții de apel au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții.

Recurenții reclamanți

I.M., P.G.M. și P.E.Ș. critică decizia atacată sub următoarele aspecte:

Instanța de apel a

soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M.N.E.,

în sensul că nu a coroborat dispozițiile art. 4 alin. (2) cu dispozițiile art. 3

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, așa încât, să raporteze

calitatea de moștenitor testamentar la calitatea de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii.

În acest sens,

recurenții reiterează punctul de vedere potrivit căruia, moștenitorilor

testamentari nu le este aplicabilă instituția retransmiterii succesorale.

O altă critică

vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată, în mod greșit instanțele anterioare

reținând că sunt aplicabile aceste dispoziții în cauză.

Instanța de apel

adaugă la lege, atunci când reține că, pentru ca terenul solicitat să facă

obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuia să fie situat în

intravilan, atât la data preluării abuzive de către stat, cât și la data

notificării.

Este greșită și

reținerea din considerentele deciziei atacate, potrivit căreia, terenul a făcut

obiectul legilor fondului funciar. Dacă a fost solicitat, aceasta nu înseamnă

că a făcut obiectul legilor fondului funciar, așa încât, instanțele nu au

analizat probatoriile în spiritul aplicării Legii nr. 10/2001, care cuprinde

norme ce au un caracter de complinire față de legile funciare.

În speță, terenul în

litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost preluat în mod abuziv

de către stat, se află situat în intravilan și nu a fost restituit reclamanților.

O altă critică

vizează nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul

nerespectării Deciziei de casare nr. 3633 din 6 aprilie 2006 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, de către instanța de trimitere, decizie

prin care s-a dispus să se identifice „legea aplicabilă în raport de situația

terenului în litigiu”, ceea ce instanța de apel nu a făcut în cauză.

De asemenea, instanța

de apel a reținut greșit și faptul că terenul solicitat face parte din domeniul

public al municipiului Craiova, aceasta în condițiile în care, Legea nr. 10/2001

nu exclude de la restituirea în natură terenurile, indiferent în posesia cui se

află, prin dispozițiile art. 9 din lege. Este lipsit de relevanță faptul că

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002, a fost respinsă prin hotărâre

judecătorească rămasă irevocabilă, față de conținutul textului menționat.

O ultimă critică

formulată de recurenții - reclamanți vizează aplicarea greșită a legii,

respectiv a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu privire la

terenul din punctul P., deoarece terenul era situat în intravilan la data

notificării și nu a fost restituit în baza legilor fondului funciar, în natură

sau prin echivalent.

Prin recursul

declarat, în mod separat, de recurenta reclamantă P.E.Ș., aceasta critică

hotărârea curții de apel pentru aceleași motive privind nerespectarea legii.

Astfel, prin motivele

de recurs se reiau, practic, mult mai argumentat, criticile cu privire la

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M.N.E., cu privire la

stabilirea în mod eronat a regimului juridic al terenului în litigiu, în raport

de situația de fapt reținută de instanțe, în sensul că acesta a făcut obiectul

legilor fondului funciar sau relativ la apartenența sa la domeniul public.

De asemenea, susține

recurenta, că instanța de apel a făcut aceleași greșeli și în ceea ce privește

terenul din punctul P., și că aceasta nu a ținut cont, nefăcând nicio referire

la legislația europeană sau la deciziile Curții Constituționale invocate de

reclamanți în cauză.

Recurenții reclamanți

M.N. și M.N.E. critică decizia atacată pentru interpretarea și aplicarea

greșită a legii, în ceea ce privește stabilirea regimului juridic al terenului

notificat în baza Legii nr. 10/2001, republicată.

În esență, se arată

că acesta nu este reglementat de legile fondului funciar deci, nu îi poate fi

aplicat art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum greșit a procedat

instanța de apel.

În speță, sunt

aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 7 și art. 21 din Legea nr. 10/2001,

fiind incidente astfel, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.

Examinând

recursurile, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului și având în vedere motivele de nelegalitate, reglementate în mod

expres și limitativ de art. 304 cod proc. civilă, Înalta Curte, reține

următoarele:

Sub aspectul

calității procesuale active, justificată de calitatea de persoană îndreptățită,

în sensul Legii nr. 10/2001, a recurentei – reclamante M.N.E., critică invocată

în recursurile declarate de reclamanții P.G.M., I.M. și P.E.Ș - Înalta Curte

constată că de pe urma autorului comun al părților, M.G., decedat la data de 26

decembrie 1992, au rămas ca moștenitori legali reclamanții P.G.M., P.E.Ș., I.M.,

M.N. și F.G. - în calitate de veri primari, conform certificatului de

moștenitor nr. 3112 din 22 octombrie 1993.

La rândul său, M.G.

este unicul moștenitor legal al autoarei M. (D.) A., în calitate de frate.

De pe urma defunctei

F.G. a rămas, în calitate de legatar universal, soțul acesteia F.I., conform

certificatului de legatar nr. 18 din 30 ianuarie 1996, iar de pe urma

defunctului F.I. a rămas, în calitate de legatar universal, M.N.E., conform

certificatului de moștenitor nr. 70/1998, aceasta fiind și fiica lui M.N.

(moștenitor legal).

Cum în cauză,

notificările formulate de reclamanții din cele două dosare conexate, în temeiul

Legii nr. 10/2001, au vizat terenurile preluate abuziv, aparținând autorilor M.G.

și M. (D.) A., instanța de apel a concluzionat în mod corect, că reclamanta M.N.E.

are legitimare procesuală activă, justificată de calitatea de persoană

îndreptățită, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art.

4 alin. (2) din lege, „de prevederile prezentei legi beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite”.

La pct. 4.4 din H.G. nr.

250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

se menționează că „în toate cazurile stabilirea calității de moștenitor - legal

sau testamentar - se face potrivit legilor civile române”.

Prin urmare, în

sensul legii speciale, Legea nr. 10/2001, îndreptățirea aparține, atât

moștenitorilor legali, cât și celor testamentari, fără nici o distincție, și

față de aceste considerente, se constată că antecesorul reclamantei M.N.E.,

numitul F.I., fiind moștenitorul legal dar și testamentar al soției sale F.G.,

a dobândit prin moștenire și apoi a retransmis succesoarei sale cu titlu

universal, dreptul persoanei îndreptățite de a solicita măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001.

În speță, cadrul

juridic procesual este dat de o lege specială, care cu privire la dreptul la

măsuri reparatorii, prevede în mod clar în art. 4 alin. (2), că de dispozițiile

sale „beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite”, aceasta fiind regula generală, dar și specială în această

materie.

În consecință,

apreciind că recurenta reclamantă M.N.E. are calitatea de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea

ce justifică calitatea procesuală activă în raportul juridic dedus judecății,

Înalta Curte urmează să înlăture, ca nefondat, motivul de recurs relativ la

legitimarea procesuală activă a reclamantei, în cauză.

Motivul de recurs

referitor la greșita stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu de

către instanța de trimitere în urma casării, cuprins în toate cele trei

recursuri, va fi examinat în continuare, Înalta Curte reținând următoarele:

Terenul ce face

obiectul litigiului de față, cu privire la care recurenții – reclamanți

solicită restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, este în suprafață

de 16,61 ha. și se află situat în intravilanul municipiului Craiova, în punctul

H.D.

În cauză, s-a

stabilit cu certitudine faptul că acest teren a fost situat în extravilan la

momentul preluării abuzive de către stat, fiind trecut în intravilan înainte de

apariția Legii nr. 10/2001, ca urmare a aprobării Planului de Urbanism General

al Craiovei.

În raport de situația

de fapt astfel stabilită, curtea de apel a constatat că terenul în litigiu nu

intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci sub incidența legilor fondului

funciar, făcând în acest sens, aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, republicată.

Având în vedere

aceste dispoziții legale, instanța de apel a statuat că, pentru ca terenul

solicitat să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuia să

fie situat în intravilanul orașului Craiova, atât la data preluării abuzive de

către stat, cât și la data notificării, sau ca regimul juridic al acestuia să

nu fi fost reglementat de legile fondului funciar.

În speță, instanța de

apel a constatat că sunt îndeplinite ambele ipoteze reglementate de art. 8 din

Legea nr. 10/2001, republicată, și a concluzionat că terenul solicitat nu intră

sub incidența acestei legi.

Exercitând controlul

de nelegalitate asupra acestor considerente, Înalta Curte constată că Legea nr.

10/2001 are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu

caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului

funciar, în sensul că, domeniul său de reglementare acoperă și acele terenuri

situate în intravilanul localităților, care până la intrarea în vigoare a

acestei legi, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral

persoanelor îndreptățite.

Prin urmare, pentru

asemenea cazuri, bine definite, Legea nr. 10/2001 are și caracter de complinire

a prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000.

În atare situație,

constatarea instanței de apel, referitoare la regimul juridic al terenului în

litigiu, ca fiind cel reglementat prin dispozițiile legilor funciare,

justificată doar de situarea terenului în extravilanul municipiului Craiova la

momentul preluării abuzive de către stat și de faptul că reclamanții au

formulat cereri de restituire conform legilor fondului funciar, se reține a fi

nefondată, urmând a fi înlăturată.

În continuare,

antamând o altă critică formulată prin cele trei recursuri, Înalta Curte

constată că în cauza dedusă judecății, instanța de trimitere nu s-a conformat,

întocmai, Deciziei de casare nr. 3633 din 6 aprilie 2006 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în sensul că nu a stabilit suprafața de teren

care ar fi liberă, în raport de planurile de urbanism zonal, recurenții

reclamanți solicitând pe tot parcursul judecății restituirea numai a terenului

liber, identificat prin lucrările tehnice de specialitate (expertize). De

asemenea, nu au fost în mod clar delimitate suprafețele de teren care au fost

retrocedate reclamanților prin titlurile de proprietate emise în temeiul

legilor fondului funciar.

Prin urmare, curtea

de apel în rejudecare după casare, nu a stabilit cu certitudine amplasamentul

terenului liber solicitat a fi restituit de către recurenții – reclamanți, nu a

delimitat acest teren, în raport cu suprafețele retrocedate în temeiul legilor

funciare și nu a lămurit, dacă pentru terenul solicitat, reclamanții figurează

înscriși în vederea acordării despăgubirilor bănești.

Așa fiind,

împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, astfel încât,

nu se poate exercita în mod eficient controlul de legalitate asupra hotărârii

atacate,instanța supremă apreciind că nu se poate verifica aplicabilitatea

Legii nr. 10/2001, republicată, pentru terenul liber, nerestituit recurenților

reclamanți, decât după ce acesta va fi identificat și individualizat.

În aceeași ordine de

idei, Înalta Curte apreciază că nu s-a lămurit pe deplin nici situația

terenului solicitat de recurenții reclamanți I.M., P.G.M. și P.E.Ș., în

suprafață de 8,5 ha situat în punctul P., față de susținerile recurentei

reclamante M.N.E., care arată că acesta a fost reconstituit în baza legilor

fondului funciar.

Instanța de apel va

trebui să verifice dacă terenul solicitat de 8,5 ha face parte din suprafața de

32,87 ha teren validată prin Hotărârea Prefectului Județului Dolj nr. 1628 din 23

octombrie 2007, invocată în cauză.

Având în vedere

aceste considerente și dispozițiile art. 315 alin. (1) raportat la art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanți,

să caseze hotărârea instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

apelurilor, instanța de trimitere, va dispune administrarea oricăror probe în

vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, cu trimitere la

probatoriile și la dispozițiile legale apreciate a fi relevante în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E  C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții I.M., P.E.Ș., P.G.M. și de M.N.E., M.N., prin

procurator M.M., împotriva Deciziei nr. 332 din 2 decembrie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceiași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2010.