ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6401/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 27 octombrie 1999 reclamanta B.C. a chemat în judecată pe pârâții

Consiliul Local al Municipiului Craiova și Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Dolj pentru ca prin hotărârea ce

se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie un teren loc de casă situat în municipiul Craiova.

În motivarea acțiunii reclamanta a

învederat că împreună cu fostul ei soț, M.I., a dobândit un imobil compus din

teren loc de casă și construcție conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 6124 din 5 iunie 1971 de fostul Notariat de Stat județean

Dolj, act transcris sub nr. 1075 din 5 iunie 1971 la același notariat. Potrivit

certificatului de moștenitor nr. 5853/1974 din 29 mai 1974 eliberat de fostul

Notariat de Stat al județului Dolj, reclamanta este unica succesoare a

defunctului soț.

Nemișcătorul a fost expropriat prin

Decretul nr. 148 din 22 iunie 1989, locuința a fost demolată, iar terenul,

pentru care nu a obținut despăgubiri, nu a primit utilitatea publică pentru

care s-a dispus exproprierea.

Investit inițial în soluționarea

cauzei, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 309 din 9 iunie 2000,

a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâți să-i retrocedeze

terenul în suprafață de 160 mp situat în Craiova, soluția fiind confirmată de

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 172 din 30

octombrie 2000, a respins ca nefondate apelurile reclamantei și al pârâtului

Consiliul Local al Municipiului Craiova.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 4976 din 30 octombrie 2001, a admis recursurile

reclamantei B.C. și al pârâtului Consiliul Local al Municipiului Craiova, a

casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza pentru rejudecare la tribunal.

S-a cerut instanței de trimitere să

clarifice pe bază de dovezi, inclusiv printr-o nouă expertiză tehnică de

specialitate, ce suprafață de teren au avut în proprietate reclamanta și

defunctul ei soț, ce suprafață de teren a făcut obiectul exproprierii, dacă

terenul este liber sau integrat într-un ansamblu de locuințe și să se verifice

dacă scopul exproprierii a fost ori nu atins.

În fond după casare, Tribunalul

Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 148 din 23 aprilie 2002, a admis

acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâți să-i retrocedeze terenul în

suprafață de 280 mp situat în Craiova, cu vecinătățile indicate în raportul de

expertiză întocmit de ing. S.S.

Apelurile declarate împotriva

acestei sentințe de pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Dolj, au fost

admise de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 23 din

18 februarie 2003, a schimbat în tot sentința Tribunalului Dolj, în sensul că a

respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut și motivat că datorită contradicțiilor existente în expertiza

tehnică întocmită la instanța de fond, în apel, s-a ordonat și s-a administrat

o nouă expertiză tehnică. S-a luat în considerare titlul de proprietate al

reclamantei din care rezultă că a avut în proprietate doar suprafața de 160 mp

teren, fiind fără relevanță că în procesul-verbal din 3 octombrie 1989,

încheiat cu ocazia exproprierii, s-a trecut că terenul în cauză are dimensiunea

de 280 mp. Din noua expertiză administrată, instanța de apel a reținut că

terenul ce a constituit proprietatea reclamantei este ocupat de două trotuare

și de o alee de acces către blocurile de locuințe din zonă, ceea ce

demonstrează că scopul exproprierii a fost atins, motiv pentru care acțiunea în

retrocedare a fost respinsă.

Împotriva deciziei dată în apel, în

termen legal a declarat recurs reclamanta B.C. care a criticat hotărârea sub

cuvânt că instanța a încălcat prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, că nu

s-a ținut seama de suprafața de teren avută anterior și aceea expropriată și că

prin soluția adoptată instanța „a dublat prin reconstituire terenul vecinilor”.

Se mai reproșează instanței de apel că și-a însușit fără rezerve noua

expertiză, a patra efectuată în cauză.

Recursul nu este fondat.

Potrivit contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6124 din 5 iunie 1971 de fostul Notariat

de Stat al județului Dolj, act transcris sub nr. 1075/1971 la același notariat,

reclamanta-recurentă și fostul ei soț – M.I., au cumpărat de la vânzătorii D.I.

și D.M. un imobil „compus dintr-un loc de casă în suprafață de 160 mp și o casă

de locuit de cărămidă acoperită cu tablă” (Dosar nr. 10.001/1999 al

Tribunalului Dolj).

Întrucât această suprafață de teren

a fost dobândită în proprietate de către reclamantă prin actul translativ de

drept real enunțat, apare ca fiind corectă soluția și motivarea instanței de

apel în sensul că este lipsită de relevanță juridică suprafața de teren (280

mp) menționată în procesul-verbal întocmit cu ocazia aplicării decretului de

expropriere. La fel de corect este și procedeul instanței de apel de a-și

însuși ultima expertiză tehnică efectuată în cauză de ing. P.M. deoarece este

singura lucrare care a ținut seama de întinderea suprafeței de teren pe care

reclamanta a dobândit-o în proprietate, suprafață pe care a identificat-o cu

exactitate și prin măsurători corecte.

Din raportul de expertiză astfel

întocmit și din schița anexă rezultă că suprafața de 160 mp teren este ocupată,

integral, de două trotuare paralele, despărțite de o alee de acces către

locuințele din zonă, astfel că imobilul expropriat a fost utilizat potrivit

scopului pentru care a fost preluat din proprietatea reclamantei, fiind

îndeplinite cerințele art. 35 din Legea nr. 33/1974.

Față de cele ce preced, recursul

declarat de reclamantă se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul

declarat de reclamanta B.C. împotriva deciziei nr. 23 din 18 februarie 2003 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2004.