ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 774/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 774/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din

examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

La data de 25 mai 2005, reclamantul D.M.

a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 8050 din 28 aprilie 2005 emisă

de Primarul municipiului Craiova.

În motivare, reclamantul a susținut

că, în calitate de persoană îndreptățită potrivit Legii nr. 10/2001 a formulat

notificarea nr. 409/N/2001, prin care a solicitat un teren agricol în suprafață

de 2,5 ha în intravilanul municipiului Craiova. Prin dispoziția menționată s-a

soluționat negativ notificarea sa, cu motivarea că imobilul nu ar face obiectul

Legii nr. 10/2001, reclamantul încadrându-se în prevederile art. 8 din lege.

Reclamantul a susținut că dispoziția

este nelegală deoarece încalcă prevederile art. 8.1 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1480 din 18

octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2736/2005, s-a

respins contestația, reținându-se că, pentru terenul solicitat prin notificarea

nr. 409/N/2001, contestatorului i s-a stabilit dreptul de proprietate în

acțiuni în temeiul Legii nr. 18/1991, prin sentința civilă nr. 412/1997

pronunțată de Secția de contencios administrativ a Curții de Apel Craiova, în

baza căreia, prin HCJ nr. 889 din 28 august 2000, contestatorul a fost validat,

conform Legii nr. 1/2000, în anexa 32, la poziția 29, cu suprafața de 2.5 ha,

urmând a se proceda la punerea în posesie. Concluzia instanței a fost in sensul

că, terenul a făcut obiectul reconstituirii dreptului in temeiul unei legi

speciale, astfel că nu intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

conform art. 8 din lege.

S-a reținut totodată că, reclamantul

a mai formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru aceeași

suprafață de 2,5 ha, soluționată printr-o altă decizie decât cea contestată -

decizia nr. 5466/2000, iar contestația formulată împotriva acestei decizii a

fost respinsă prin sentința civilă nr. 1734 din 22 noiembrie 2001 a

Tribunalului Dolj.

Împotriva sentinței tribunalului a

declarat apel reclamantul, susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 8.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

A arătat că domeniul de reglementare

al Legii nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport de celelalte acte

normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului

funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acestei legi acoperă și acele

terenuri din intravilanul localităților, care nu au fost restituite până la

intrarea în vigoare a noii legi.

Prin decizia nr. 283 din 03 aprilie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul reclamantului, s-a

desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

S-a reținut că prima instanță a

rezolvat cauza pe cale de excepție, motivând, pe de o parte, că terenul

solicitat în baza notificării soluționată prin dispoziția contestată nu intră

sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 conform art. 8 din lege, iar, pe

de altă parte, că, în cauză, ar exista autoritate de lucru judecat pentru că

același teren a făcut obiectul notificării soluționată prin Dispoziția nr. 5466/2001,

menținută prin sentința civilă nr. 734/2001 a Tribunalului Dolj.

S-a apreciat că cele două excepții

trebuiau unite cu fondul, întrucât pentru soluționarea celor două excepții trebuiau

administrate aceleași probe.

Instanța trebuia să aibă în vedere

și Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

498/2003 - art. 8.1, conform cărora intră sub incidența legii și terenurile

arabile intravilane care nu au fost restituite foștilor proprietari până la

data intrării în vigoare a legii.

Cu privire la excepția autorității

de lucru judecat, s-a arătat ca instanța trebuia să stabilească în mod cert că

notificarea s-a soluționat printr-o alta dispoziție - dispoziția nr. 5466/2001,

să ceară depunerea întregii documentații, după caz, atașarea dosarului nr.

10359/2001 al Tribunalului Dolj în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 734/2001.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată sub nr. 4502/63/2006.

În scop probator, la dosarul cauzei

au fost depuse actele care au stat la baza emiterii dispoziției nr. 8050 din 28

aprilie 2006, respectiv: sentința civilă nr. 412 din 26 august 1997 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și comercial, referatul

nr. 17859/2003 întocmit de Comisia Municipală de Aplicare a Prevederilor Legii

nr. 10/2001, copia certificatului de moștenitor nr. 112/1970, sentința civilă

nr. 25419 din 06 decembrie 2000, adeverința nr. 10 din 14 ianuarie 1992

eliberată de Primăria Mun. Craiova, notificarea nr. 409/N/2001, confirmările de

primire.

La solicitarea instanței, cu adresa

nr. 58740 din 17 octombrie 2006 s-a comunicat faptul că reclamantul figurează

validat, alături de numita M.A., în anexa 32, poziția nr. 29, cu suprafața de

2,5 ha teren arabil, situat în parcela nr. 18, tarlaua 53, pe raza com. Bucovăț,

în conformitate cu procesul verbal de predare - primire încheiat între SC A. Craiova

SA și Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar din data de 19

martie 2001, cu mențiunea că procesul verbal de punere în posesie fiind un act

premergător emiterii titlului de proprietate, a fost înaintat la O.C.P.I. Dolj.

Adresa a fost înaintată împreună cu procesul verbal din 19 martie 2001 și anexa

nr. 32.

În ședința din 06 octombrie 2006,

instanța a pus în vedere reclamantului să depună actele de proprietate privind

terenul solicitat prin notificarea nr. 409/N/2001.

Față de această solicitare,

reclamantul a depus la dosar aceleași acte care au fost înaintate de Primăria

Municipiului Craiova, respectiv: adeverința nr. 10 din 14 ianuarie 1992

eliberată de Primăria Craiova, certificatul de moștenitor nr. 1125/1970 și

sentința nr. 412/1997 a Curții de Apel Craiova.

Având în vedere indicațiile

instanței de apel, s-a dispus atașarea dosarului nr. 10359/Civ/2001 al

Tribunalului Dolj, la care se află atașate dosarele nr. 1609/civ/2002 al Curții

de Apel Craiova și dosarul nr. 2607/2003 al Curții Supreme de Justiție.

Prin sentința civilă nr. 266 din 03

octombrie 2008, pronunțată în dosar nr. 4502/63/2006, Tribunalul Dolj a respins

contestația formulată de reclamantul D.M., în contradictoriu cu pârâții

Primăria Municipiului Craiova, primarul Municipiului Craiova.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele considerente de fapt si de drept:

Pentru suprafața de 2,50 ha teren

arabil, reclamantul și numita M.A. au făcut demersuri în temeiul Legii nr.

18/1991 de reconstituire a dreptului de proprietate.

Astfel, din adeverința nr. 10 din 14

ianuarie 1992 eliberată de Primăria Craiova reiese că, în temeiul Legii nr.

18/1991, moștenitorilor M.A. și D.M., li s-a stabilit dreptul de proprietate

prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 270 din 10 septembrie 1991 pentru

suprafața totală de 2,50 ha acțiuni la I.A.S. Craiova. Această hotărâre s-a

menținut prin sentința nr. 33 din 21 ianuarie 1997 a Curții de Apel Craiova.

În temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamantul a formulat notificarea nr. 409/N/2001 solicitând restituirea pe

vechiul amplasament a celor 25 000 mp teren intravilan situat în com. Bordei,

la drumul european Craiova - Slatina.

Prin contestația formulată la data

de 17 septembrie 2001, ce a făcut obiectul dosarului nr. 10359/CIV/2001 al

Tribunalului Dolj, reclamantul a înțeles să conteste dispoziția nr. 5466 emisă

de Primăria Craiova în soluționarea notificării sale și să solicite obligarea

pârâtei Primăria Municipiului Craiova să reconstituie dreptul de proprietate

prin echivalent în titluri de valoare nominală pentru întreaga suprafață de 25 000

mp teren situat în Municipiului Craiova.

S-a reținut că, la dosar, s-a depus notificarea

nr. 409/N/2001 formulată de reclamant și contestația formulată de acesta a fost

analizată în raport de această notificare.

Dispoziția emisă în soluționarea notificării

nr. 409/N/2001 a fost emisă la data de 28 aprilie 2005 sub nr. 8050/2005, fapt

ce a permis reclamantului să introducă o nouă contestație, la data de 30 mai 2005,

care formează obiectul prezentului dosar.

Prin sentința civilă nr. 734 din 22

noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 10359/CIV/2001, s-a

respins acțiunea cu motivarea că terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, ceea

ce înseamnă incidența dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Această

sentință a fost menținută in mod succesiv prin decizia civilă nr. 35 din 25

martie 2002 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamant, respectiv decizia civilă nr. 4449 din 06 decembrie 2002

a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a respins recursul reclamantului.

Contestația în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 4449 din 06

decembrie 2002 a fost respinsă, prin decizia civilă nr. 6783 din 03 decembrie 2004

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ținând seama de susținerile

reclamantului, în sensul că terenul solicitat prin notificarea nr. 409/N/2001

nu este același cu cel în suprafață de 2,50 ha pentru care i-a fost reconstituit

dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, și cu care figurează validat

în anexa 32 (fila 37), instanța a pus în vedere reclamantului să depună acte de

proprietate cu privire la suprafața de teren solicitată prin notificarea nr.

409/N/2001.

Cum reclamantul nu a depus acte de

proprietate în dovedirea susținerii sale, instanța a apreciat că, în realitate,

autorul reclamantului nu a avut în proprietate o altă suprafață de teren, în

afara celei ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza

Legii nr. 18/1991 și prin urmare, dispoziția nr. 8050 din 28 aprilie 2005 emisă

de Primarul Municipiului Craiova este legală și temeinică.

Astfel, s-a constatat că, în mod

corect, s-a respins notificarea nr. 409/N/2001 pe motiv că terenul în suprafață

de 2,5 ha nu face obiectul Legii nr. 10/2001 încadrându-se în art. 8 din lege,

fiind vorba de un teren agricol ce a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 cu

modificările și completările ulterioare.

Prin decizia civilă nr. 42 din 12

februarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantul D.M., împotriva

sentinței civile nr. 266 din 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj

în dosarul nr. 4502/63/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria

Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:

Examinând actele și lucrările

dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., instanța a constatat că, în cauză, nu există motive de nelegalitate

sau netemeinicie a sentinței atacate, soluția pronunțată de prima instanță

fiind conformă probelor administrate și dispozițiilor legale în materie.

Astfel, în ceea ce privește

susținerile apelantului, cu referire la atitudinea președintelui completului de

judecată, ce ar fi determinat formularea unor cereri, plângeri, sub acest

aspect, s-a constatat că, la dosarul cauzei, în rejudecare, nu s-a formulat

nicio cerere de recuzare, care să nu fi fost soluționată; chiar dacă în ședința

din 08 septembrie 2006, contestatorul a formulat oral o astfel de cerere,

ulterior, în aceeași ședință de judecată, a declarat că renunță la cererea de

recuzare și a solicitat completului de judecata să se abțină de la soluționarea

cauzei.

Din actele și lucrările dosarului, a

rezultat că instanța a avut un rol activ în soluționarea cauzei, neîngrădind în

nici un fel drepturile contestatorului, ci, dimpotrivă, încuviințând cererea de

amânare pentru angajare de apărător (v. încheierea din 23 iunie 2006) și

dispunând administrarea de probatorii (chiar și în lipsa acordului

contestatorului), tocmai în dovedirea pretențiilor sale și respectarea deciziei

Curții de Apel Craiova (v.încheierea din 08 septembrie 2006).

Tot în considerarea deciziei

instanței de control judiciar, instanța de rejudecare a dispus și depunerea la

dosar a actelor de proprietate cu privire la terenul ce face obiectul

notificării 409/N/2001, pentru a se stabili cu exactitate dacă este vorba de

același teren ce a fost solicitat și în baza Legii fondului funciar (v. pag. 3-4

din decizia nr. 283 din 03 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova).

În raport de dispozițiile art. 155/1 C. proc. civ., care prevăd

posibilitatea suspendării judecății, în cazul neîndeplinirii obligațiilor

stabilite în cursul judecății, instanța a procedat în mod legal dispunând, prin

încheierea din 03 noiembrie 2006, suspendarea judecății în baza art. 155/1 C.

proc. civ.

De altfel, după repunerea pe rol a

dosarului, contestatorul a formulat expres cerere de suspendare a judecății

cauzei (f. 52 dosar fond - rejudecare), instanța dispunând, prin încheierea din

05 octombrie 2007, suspendarea judecății; abia după aproape un an de zile,

contestatorul a solicitat repunerea pe rol a cauzei, instanța soluționând-o la

primul termen după repunerea pe rol a dosarului.

Ca atare, măsura suspendării

judecății în baza art. 155/1 C. proc. civ., nu a fost de natură să-l

prejudicieze pe contestator, acesta având posibilitatea, pentru soluționarea cu

celeritate a cauzei, să procure actele cerute de instanță și să solicite, în

timp util, repunerea pe rol a dosarului.

În ceea ce privește criticile aduse

sentinței, pe fondul cauzei, este de menționat că, chiar din motivarea apelului,

rezultă cu certitudine identitatea terenului solicitat în baza Legilor fondului

funciar, cu terenul solicitat în baza Legea nr. 10/2001 - prin notificarea

409/N/2001 și notificările ulterioare, cu trimitere la Legea nr. 247/2005 - și

chiar terenul ce a făcut obiectul dosarului soluționat prin sentința civilă nr.

734 din 22 noiembrie 2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă

nr. 35 din 25 martie 2002 a Curții de Apel Craiova și, respectiv, decizia 4449

din 06 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Din actele dosarului și susținerile

apelantului, rezultă că pentru terenul în litigiu, acesta a urmat procedura

prevăzută de legile fondului funciar, ca i s-a reconstituit dreptul de

proprietate, însă nu în modalitatea solicitată, motiv pentru care a formulat

plângere și la instanță, care, însă, nu i-a dat câștig de cauză.

Or, potrivit art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 R., nu intră sub incidența acestei legi, terenurile al căror

regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 R, cu

modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii

nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, terenul în litigiu, făcând

obiectul legilor fondului funciar, fiind solicitat și recunoscut dreptul de

proprietate în baza acestor legi (chiar dacă în altă modalitate decât cea

pentru care a optat petentul), față de textul legal citat, nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001.

De altfel, în același sens s-a

pronunțat și fosta Curte Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 4449 din 06

decembrie 2002, în litigiul ce a avut ca obiect același teren, dosarul fiind

atașat prezentei cauze.

Având în vedere că și instanța de

fond a motivat soluția de respingere a contestației, în esență, cu trimitere la

art. 8 din Legea nr. 10/2001, motivarea sentinței este conformă art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât și sub acest aspect, apelul nu este

fondat.

Împotriva deciziei instanței de apel

a formulat cerere de recurs la data de 9 martie 2009, reclamantul D.M., prin

care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Pe temeiul dispozițiilor art. 304

alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., a susținut ca unul din membrii completului

de judecata, magistrat de la Curtea de Apel Craiova, s-a mai pronunțat anterior

în aceeași cauză (în unul din cele 3 cicluri de casare cu rejudecare), motiv

pentru care i s-a cerut în mod repetat să se abțină de a mai face parte din

completul de judecată, dar aceasta cerere nu a fost primita.

Pe temeiul dispozițiilor art. 304 alin.

(1) pct. 7, s-a susținut ca decizia nr. 42/2009 a Curții de Apel Craiova nu

conține nici pe departe o motivație clară și la obiect. În această decizie s-a

recurs la o înșiruire haotică de date străine naturii pricinii, pentru a lăsa

impresia că dosarul ar fi fost analizat în amănunt și au fost trase concluzii

pertinente, ceea ce este total fals.

Titlul de Proprietate nr. 2764 din

30 octombrie 02 este lovit de nulitate absolută, întrucât conține toate datele

tehnice greșit inserate iar natura terenului a fost modificată din teren

agricol intravilan, în teren arabil extravilan, cu un alt amplasament, la 30 km

distanță de cel real. Primăria Municipiului Craiova a refuzat permanent să pună

în executare sentința nr. 1491 din 22 martie 06 a Tribunalului București, sentință

pronunțată în baza dispozițiilor art. 7 și art. 21 din Legea nr. 544/2001, deși

este definitivă si irevocabilă.

Pe temeiul dispozițiilor art. 304 alin.

(1) pct. 8 și 9 C. proc. civ., s-a susținut că instanțele de fond și de apel au

interpretat total greșit probele administrate de reclamant - declarațiile

martorilor, refuzând să aplice cu bună credință dispozițiile legale in materie.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce urmează;

Fata de conținutul concret al expunerii de motive a cererii de recurs,

se impune ca analiza criticilor de nelegalitate in calea extraordinara de atac

a recursului sa fie precedata de considerații preliminare privind cauza

recursului, după cum urmează;

In calea de atac extraordinara a

recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât

ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate

in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural si/sau

substanțial).

Scopul acestei cai de atac este,

esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce

înseamnă ca orice susținere care releva pretinse erori ale instanței de apel in

aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării

situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat in mod

exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, in corelația lui cu

celelalte cauze ale reclamantului finalizate deja prin hotarari irevocabile, expunând

in mod concret și detaliat considerentele legale pentru care au ajuns la

soluția pronunțată pe fondul raportului juridic litigios.

Noua formulare a textului art. 304 C.

proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a

recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în

primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin

configurarea situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara

definitiva a conflictului existent intre părțile cu interese contrare.

O situație de nelegalitate, în esență,

pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a

textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin

stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu pot fi

aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie,

și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului

dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres

desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Cu aceste precizări, Înalta Curte va

răspunde punctual criticilor de nelegalitate susținute prin cererea de recurs.

Nu poate fi retinut niciunul din cazurile

prevazute de art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ., pentru casarea hotărârii

atacate, pe motiv ca unul din membrii completului de judecata, magistrat de la

Curtea de Apel Craiova, s-ar mai fi pronunțat anterior în aceeași cauză, întrucât,

pe de o parte, o astfel de critica nu a fost însoțită de toate elementele care,

in opinia recurentului, ar configura una sau alta din situațiile prevăzute de

art. 27 C. proc. civ., iar, pe de alta parte, datele concrete din dosarul

pendinte – soluțiile instanței si considerentele ce le-au însoțit – nu converg

spre ipoteza relevanta conform căreia judecătorul menționat si-ar mai fi spus părerea

cu privire la pricina care se judeca.

Pentru a răspunde acestei critici s-a

avut in vedere inclusiv faptul ca art. 25 C. proc. civ. a stabilit cu caracter

de principiu ca motivele abținerii sunt identice cu cele ale recuzarii, ceea ce

înseamnă ca, pentru situația concreta in care un judecator nu ar înțelege sa se

abtina in conditiile legii de la judecata unui proces, partea interesata are

posibilitatea formularii unei cereri de recuzare in acest sens.

Prin decizia civila nr. 35 din 25 martie 2002,

judecătorul in cauza s-a pronuntat intr-un alt context procesual - contestatie

impotriva dispozitiei nr. 5466/2001 emisa de Primaria Municipiului Craiova, iar

prin decizia civila nr. 283 din 03 aprilie 2006, s-a pronuntat in sensul

desfiintarii hotărârii de prima instanța si de trimitere a cauzei spre

rejudecare, imprejurari care exclud formularea unei critici pertinente sub

aspectul solutionarii aceleasi pricini pe fond de acelasi judecator.

In privinta criticii intemeiate pe

dispozitiile art. 304 pct. 7, conform careia decizia nr. 42/2009 a Curții de

Apel Craiova nu conține nici pe departe o motivație clară și la obiect, ci doar

o înșiruire haotică de date străine de natura pricinii, pentru a lăsa impresia

că dosarul ar fi fost analizat în amănunt și ca au fost trase concluzii

pertinente, Înalta Curte o apreciază ca fiind neintemeiata pentru următoarele

considerente:

Din conținutul hotărârii judecătorești

atacate rezulta ca instanța de apel, ca instanța de fond, s-a străduit sa

clarifice situația de fapt a dosarului pendinte, cu atât mai mult cu cat a

existat o persistenta in timp a solicitărilor reclamantului in exercițiul

dreptului la acțiune cu privire la imobilul in litigiu, in încercarea de

valorificare a dispozițiilor legilor speciale succesive de reparație civila, demersuri

finalizate prin hotărâri judecătorești irevocabile, existente la dosarul cauzei.

În procesul de elaborare a acestei hotărâri

judecătorești, instanța anterioara a pus de acord, prin motivare, faptele

alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din

operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile

raportului juridic litigios, concluzia finala si relevanta pentru cauza fiind

aceea ca exista identitate intre terenul solicitat în baza Legilor fondului

funciar si terenul solicitat în baza Legii nr. 10/2001 - prin notificarea

409/N/2001 și notificările ulterioare, cu trimitere la Legea nr. 247/2005 - și

chiar terenul ce a făcut obiectul dosarului soluționat prin sentința civilă nr.

734 din 22 noiembrie 2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă

nr. 35 din 25 martie 2002 a Curții de Apel Craiova și, respectiv, decizia 4449

din 06 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Din chiar susținerile reclamantului

a rezultat că pentru terenul în litigiu, acesta a urmat si procedura prevăzută

de legile fondului funciar, respectiv ca i s-a reconstituit dreptul de

proprietate, însă nu în modalitatea dorita, fapt care a determinat formularea

de plângeri in instanță, a căror soluționare pe fond nu a fost din nou in acord

cu aspiratia reclamantului.

Pentru o astfel de situație concreta

de fapt, identificata in mod corect de instanțele anterioare, sunt incidente

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu intră

sub incidența acestei legi, „terenurile al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificările și

completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere,

solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

Fata de considerentele expuse in

paragrafele anterioare, in mod corect s-a concluzionat in sensul ca, terenul în

litigiu, făcând obiectul legilor fondului funciar, fiind, prin urmare, valorificat

dreptul de proprietate al reclamantului în baza acestor dispoziții legale

(chiar dacă în altă modalitate decât cea pentru care a optat petentul), față de

textul legal explicit redat anterior, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

In ceea ce privește criticile care

vizează legalitatea titlul de proprietate nr. 2764 din 30 octombrie 02 - acesta

ar conține toate datele tehnice greșit inserate, iar regimul juridic al terenului

ar fi fost modificat din teren agricol intravilan, în teren arabil extravilan,

cu un alt amplasament, respectiv faptul ca Primăria Municipiului Craiova a

refuzat permanent să pună în executare sentința nr. 1491 din 22 martie 06 a

Tribunalului București - acestea nu pot fi analizate, întrucât exced cadrului

procesual de investire, astfel cum acesta a fost conturat prin cererea

introductiva de instanța - contestație împotriva dispoziției nr. 8050 din 28

aprilie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova.

Pentru toate aceste considerente de fapt

si de drept, Înalta Curte, in conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va r

espinge

recursul declarat

de reclamantul D.M. împotriva deciziei nr. 42 din 12 februarie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul D.M.

împotriva deciziei nr. 42 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie

2010.