ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4007/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 22 iulie

2010, pe rolul Tribunalului Dolj, s-a înregistrat contestația formulată de reclamanții

S.H., T.C. și T.A. împotriva dispoziției nr. 23482 din 23 iunie 2010, emisă de

Primarul municipiului Craiova, prin care au solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Primăria municipiului Craiova, anularea dispoziției menționate.

Tribunalul Dolj, prin

sentința civilă nr. 434 din 10 noiembrie 2010, a respins contestația formulată de reclamanți.

În pronunțarea

sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:

Urmare a promovării

unei acțiuni în revendicare, contestatorilor li s-a restituit o suprafață de

324 mp teren, situată în Craiova, prin sentința civilă nr. 2329/1998.

La apariția Legii nr.

10/2001 au formulat notificările nr. 260/N/2001 și nr. 1011/N/2001 (ce au fost

conexate).

Printr-o primă

dispoziție nr. 6080/2004, au fost soluționate notificările, dispunându-se respingerea

cererii privind restituirea în natură a imobilului compus din teren în

suprafață de 300 mp, autoritatea administrativă reținând că petenții nu au

făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând în

restituirea în natură sau prin echivalent.

Împotriva acestei

dispoziții nr. 6080/2004, au formulat contestație petenții, arătând că au

solicitat pârâtei restituirea diferenței de 300 mp, teren, care le-a fost

expropriată în anul 1980, conform procesului-verbal încheiat la 16 octombrie 1980.

Au mai arătat că prin hotărâre judecătorească le-a fost restituită o suprafață

de 324 mp.

Prin sentința civilă

nr. 137/2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a reținut că, deși la data de 16

octombrie 1980, în baza Legii nr. 63/1980, a fost preluat de către stat, de la

contestatorul S.H. și T.A.F. (autoarea celorlalți contestatori), un imobil

compus din construcție cu o suprafață utilă de 74,94 mp și un teren cu o

suprafață de 696 mp, din actele depuse la dosar (act de vânzare-cumpărare din

1941, certificat de moștenitor nr. S/685/1975), rezultă că autoarea

reclamanților, defuncta S.M., a dobândit un drept de proprietate doar asupra suprafeței

de 348 mp Instanța a mai reținut că nici autoritățile de la data exproprierii nu

i-au recunoscut expropriatei calitatea de proprietar decât pentru cei 348 mp,

neacordându-i despăgubiri, cu motivarea că nu a prezentat acte de proprietate.

Reținând

îndreptățirea contestatorilor doar pentru o suprafață de 348 mp, din care 324 mp

le fuseseră deja restituiți prin hotărârea judecătorească din anul 1998,

instanța a constatat, în final, că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent doar pentru 24 mp.

Drept urmare, prin

sentința civilă nr. 137/2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost admisă, în

parte, contestația și a fost anulată, în parte, dispoziția primarului nr. 6080/2004,

doar cu privire la suprafața de 24 mp.

Această sentință a

rămas definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului, conform deciziei

civile nr. 131/2006 a Curții de Apel Craiova ( fila 60) și prin respingerea

recursului, conform deciziei civile nr. 4270/2009, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție ( fila 49).

Având în vedere

hotărârile judecătorești pronunțate, Primarul municipiului Craiova a emis o

nouă dispoziție, nr. 23482/2010 (dispoziția contestată), prin care a propus

acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 24 mp, imposibil

de restituit în natură.

Susținerea contestatorilor,

potrivit căreia această dispoziție nu trebuia emisă de primar, dat fiind că

dispozitivul sentinței civile nr. 137/2004, este neclar (aceștia formulând și o

cerere pentru lămurirea dispozitivului), nu poate fi primită, de vreme ce

dispozitivul face corp comun cu considerentele, iar, din cuprinsul acestora,

rezultă, fără dubiu, că s-a recunoscut îndreptățirea contestatorilor la măsuri

reparatorii în echivalent pentru cei 24 mp.

Cât privește motivul

referitor la nepronunțarea autorității administrative asupra solicitării de

acordarea a măsurilor reparatorii pentru construcția demolată, s-au reținut

următoarele:

Dispoziția nr. 6080/2004,

emisă de Primarul municipiului Craiova, reprezintă actul administrativ prin

care au fost soluționate notificările formulate de contestatori.

În măsura în care

aceștia erau nemulțumiți de rezolvarea primită față de solicitările cuprinse în

notificare, o considerau incompletă sau greșită, aveau posibilitatea să

formuleze, în termenul legal, contestație împotriva dispoziției respective,

cale de care, de altfel, contestatorii au uzat, prin sentința civilă nr. 137/2004,

irevocabilă, statuându-se în privința îndreptățirii reclamanților la măsuri

reparatorii, în raport de motivele de contestație formulate împotriva dispoziției

emise de primar.

Împrejurarea că, după

rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 137/2004 a Tribunalului Dolj,

intimații au înțeles să emită o nouă dispoziție, în conformitate cu hotărârea

judecătorească, pentru reluarea procedurii de acordare a măsurilor reparatorii,

nu deschide contestatorilor posibilitatea să invoce, pe calea contestației

împotriva noii dispoziții, motive de nelegalitate sau de netemeinicie cu

privire la prima dispoziție, pe care „au uitat” să le formuleze în cadrul

contestației îndreptate împotriva acesteia.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții S.H., T.C. și T.A.,

considerând-o nelegală, netemeinică și neconformă, în raport cu dispozițiile

Legii 10/2001.

Prin decizia nr. 203

din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat.

Curtea de Apel a

reținut că, prin sentința civilă 137/2005, s-a motivat, în esență, că

reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru suprafața de

348 mp teren (față de peste 600 mp, cât au susținut reclamanții), din care le-a

fost restituit, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, 324 mp, rămânând o

diferență de 24 mp, la care sunt îndreptățiți, în temeiul Legii 10/2001;

conform raportului de expertiză întocmit în cauză, suprafața în litigiu are o

întindere de 295,34 mp și se află în administrarea Spitalului Victor Babeș;

prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți să li se acorde măsuri reparatorii

prin echivalent, însă doar pentru suprafața de 24 mp; pentru considerentele

expuse s-a respins și cererea de restituire în natură a întregii suprafețe de

300 mp revendicată.

Din cuprinsul

deciziilor pronunțate în apel și recurs, de respingere a căilor de atac, cu

consecința rămânerii definitive și irevocabile a acestei sentințe, rezultă că

reclamanții au criticat sentința (iar instanțele de control judiciar au

examinat în limita învestirii) numai cu privire la întinderea dreptului, nu și

sub alte aspecte, vizând modalitatea de restituire, așa cum este motivată de

instanța de fond.

Or, față de

conținutul sentinței civile nr. 137/2005 – care nu cuprinde nicio dispoziție și

niciun considerent privind restituirea în natură a terenului -, în executarea

acesteia, prin dispoziția Primarului nu se putea dispune restituirea în natură.

În ceea ce privește

soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de lămurire a dispozitivului

sentinței 137/2005, aceasta se poziționează, în timp, ulterior emiterii

dispoziției contestate, așa încât, nu se putea avea în vedere o eventuală

lămurire, în sensul solicitat de reclamanți.

De altfel, din

susținerile apelanților reclamanți, în prezent, există hotărâre definitivă de

lămurire a dispozitivului, în sensul măsurilor reparatorii prin echivalent, și

nu în natură.

Ca atare, nu există

niciun temei legal, la această dată, de anulare a dispoziției de restituire,

prin echivalent, a terenului în suprafață de 24 mp și de a se dispune

restituirea în natură, dispoziția atacată fiind conformă hotărârii

judecătorești de la momentul emiterii dispoziției.

În ce privește

critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., cu

trimitere și la nepronunțarea instanței asupra măsurilor reparatorii aferente

imobilului casă, critica este, de asemenea, nefondată, întrucât, în raport de

prevederile art. 129 alin. final, instanța trebuie să examineze și să se

pronunțe numai în limitele învestirii, în speță, asupra dispoziției nr. 23482

din 23 iunie 2010 a Primarului municipiului Craiova, care privește numai

punerea în executare a sentinței civile nr. 137/2005 a Tribunalului Dolj, prin

care instanța a examinat și s-a pronunțat numai cu privire la teren.

După cum a motivat și

Tribunalul, reclamanții trebuia să solicite și să-și valorifice eventualele

drepturi cu privire la imobilul casă în cauza având ca obiect contestația

împotriva primei dispoziții nr. 6080/2004, soluționată prin sentința civilă nr.

137/2005 a Tribunalului Dolj, întrucât, prin această primă dispoziție, s-au

respins notificările, care vizau, după cum susțin reclamanții, atât terenul,

cât și construcția.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții S.H., T.C. si T.A., susținând că, prin

această hotărâre, nu li s-au recunoscut drepturile omului asupra

proprietăților, teren și construcție demolată conform Decretului nr. 53/1980,

cu toate că existau în dosar toate actele necesare și nu li s-a acordat o

dreaptă și corectă despăgubire.

Față de susținerile prezentate în

cererea de recurs, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția nulității căii de

atac, pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre

altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

Reclamanții nu au

încadrat susținerile formulate în vreunul dintre motivele de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și dezvoltarea lor nu face

posibilă o asemenea încadrare, în condițiile art. 306 alin. (3) din același

cod.

Astfel, recurenții nu

au arătat în ce au constat greșelile instanței de apel, care să se circumscrie

unor motive de nelegalitate, afirmațiile lor privind încălcarea drepturilor

omului în materie de proprietate și acordarea unor despăgubiri

necorespunzătoare pentru imobilul în litigiu fiind generice și neputând fi

încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere

aceste considerente, cum susținerile recurenților nu se pot încadra în cazurile

de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 306

alin. (1) din același cod, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții S.H., T.C. si T.A. împotriva deciziei civile nr. 203 din

04 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012.