ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2013

Prin Notificarea nr.

1063/2001, reclamantul G.A. a solicitat restituirea în echivalent a terenului

în suprafață de 200 mp situat în Craiova, str. M.D. nr. 7 prin compensare cu un

alt teren de situat în str. B., lângă terenul de la nr. 2, fost 12, care îi

aparține.

Prin Dispoziția nr.

12781/2007 Primarul Municipiului Craiova a respins cererea de restituire prin

echivalent și a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Contestația

reclamantului împotriva acestei dispoziții a fost respinsă prin Sentința nr. 40

din 27 februarie 2008 a Tribunalului Dolj, reținându-se că terenul solicitat în

compensare este cuprins în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat

al Municipiului Craiova.

Prin Decizia nr. 327

din 22 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței pe care a schimbat-o în sensul admiterii

contestației, a anulat art. 2 și 3 din dispoziția contestată și a dispus

acordarea în compensare a terenului de 77 mp situat în Craiova, str. F.B. nr.

2.

Recursul declarat de

pârâți împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia nr. 5447 din 12 mai 2009 prin care s-a casat decizia

recurată și s-a respins apelul declarat de reclamant. În considerente s-a

reținut că terenul de 77 mp acordat în compensare nu este menționat pe listele

anexă afișate la sediul Primăriei și nici nu s-a dovedit că acesta este liber.

La data de 12 iunie

2009, reclamantul a formulat o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., împotriva deciziei instanței de recurs care a

fost respinsă prin Decizia nr. 2106 din 25 martie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție cu motivarea că înscrisul nou nu face dovada că terenul de

77 mp, solicitat în compensare, este disponibil în sensul Legii nr. 10/2001.

La data de 10 august

2012 reclamantul a formulat prezenta cerere de revizuire a deciziei instanței

de recurs, tot în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin care a arătat că

la data de 2 august 2012 a intrat în posesia unui alt înscris nou, respectiv o

declarație a moștenitoarelor M.P. și J.P. din care rezultă că imobilele din

str. B. nr. 2 și nr. 14 constituiau proprietatea autorilor săi.

Cererea de revizuire

nu este fondată.

Revizuirea, fiind o

cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de

strictă interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea

hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților.

Statuând că se poate

cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele

înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care

a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt involuntare ce se

impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției

pronunțată.

În sensul textului

legal enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un

înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire

se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost

reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este

apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă

o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca

determinantă în darea soluției.

Admisibilitatea

cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior

judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță

datorită unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul

determinant al acestor înscrisuri.

Pentru ca

înscrisurile să fie „înscrisuri determinante" în sensul dispozițiilor art.

322 pct 5 C. proc. civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de

instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât

cea pronunțată.

În speță, înscrisul

nou pe care revizuentul îl invocă este o declarație olografă din care rezultă

că terenul acordat în compensare de instanța de apel constituia proprietatea

autorilor revizuentului.

În cadrul cererii de

revizuire, instanța are obligația să verifice impactul și efectele acestor acte

asupra soluției pronunțate în cauză și dacă au caracter determinant în

retractarea hotărârii atacate.

Revizuentul susține

că înscrisul prezentat are caracter determinant, în sensul dispozițiilor art.

322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât, dacă ar fi fost cunoscut instanței de

recurs, soluția acesteia ar fi fost aceea de menținere a deciziei instanței de

apel.

Susținerea este

eronată și nu poate fi primită, întrucât acest înscris nu dovedește că, în

prezent, terenul propus în compensare este disponibil în sensul Legii nr.

10/2001. De asemenea, nu poate constitui nici o dovadă a titlului de

proprietate al autorilor revizuentului.

În acest sens trebuie

interpretată condiția caracterului determinant al înscrisurilor în cadrul

cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai

a acelora care, dacă ar fi fost cunoscute, fără a fi necesar a se administra și

alte probe, ar fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată.

Ca urmare, simplul

fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a

dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure în

timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de

revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi

supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar autoritatea

de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Întemeindu-și cererea

de revizuire pe acest act, revizuentul solicită de fapt o rejudecare a

recursului în baza acelorași probe, existente deja la dosar și care au fost

avute în vedere la pronunțarea soluției, situație inadmisibilă, care ar duce la

încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii instanței de recurs.

În aceste condiții,

cererea de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuentul G.A. împotriva Deciziei nr. 5447 din 12 mai

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2013.

Procesat de GGC - DG