ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5783/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5783/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 03 iulie 2006,

reclamanții P.A.C., S.A., P.S.S. și P.G.H. au chemat în judecată pe pârâții

Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, solicitând

anularea în parte a dispoziției nr. 10 874 din 27 iunie 2006 și restituirea în

întregime în natură a terenului situat în municipiul Craiova, în suprafață de

29 768, 75 m.p, cartier Valea Roșie.

S-a susținut, în esență,

că prin dispoziția sus-menționată s-a soluționat notificarea formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 și li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent,

deși o parte din terenul în litigiu este liber și neafectat de utilități

publice.

Prin sentința civilă nr.

650 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte contestația, a

anulat în parte punctul 1 al dispoziției, a dispus restituirea în natură a

terenului în suprafață de 5 160 m.p, individualizat pe schița anexă 1 la

raportul de expertiză între punctele 12-2-3-4-5-6-7-8-9-10-12 și a terenului în

suprafață de 1 708 m.p, materializat pe schița anexă II la completarea la

raportul de expertiză între punctele: 10-227-65-62-61-11-10, a menținut celelalte dispoziții.

Prin decizia civilă

nr. 182 din 13 mai 2008, Curtea de Apel Craiova - Secția I Civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamanților, a dispus schimbarea,

în parte, a sentinței, în sensul că, a restituit în natură, reclamanților, și

suprafața de 16 402 m.p. teren intravilan, situat în Craiova, ce face parte din

parcela în suprafață de 2,29 ha identificată de expertul C.V. în schița anexă

la raportul de expertiză depus în apel, a menținut restul dispozițiilor

sentinței, a respins apelul pârâtei.

Prin decizia civilă nr.

5967 din 26 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

pârâtei, a casat decizia și sentința și, pe fond, a respins contestația, a

respins recursul reclamanților.

Prin decizia civilă nr.

5619 din 30 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de

revizuire formulată de revizuentul P.S.S., a dispus anularea deciziei și

rejudecarea recursurilor.

Prin decizia civilă nr.

8022 din 11 noiembrie 2011, în rejudecare, Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis ambele recursuri, a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

S-a constatat, în

esență, că starea de fapt nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de

preluare a imobilului, dacă terenurile restituite în natură sunt deținute de

pârâtă și în ce măsură suprafețele propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate

a fi restituite de foștii proprietari.

Calitatea apelanților-reclamanți

de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea suprafeței

terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001

(de 29 768,75 m.p) și dreptul reclamanților de a contesta pe cale judiciară

refuzul nejustificat al unității deținătoare de a acorda teren în compensare

pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, au

fost dezlegate irevocabil.

Prin decizia civilă nr.

22 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a admis apelurile

reclamanților și pârâților, a schimbat, în parte, sentința, în ceea ce privește

întinderea și amplasamentul terenului restituit în natură, în sensul că a

restituit în natură următoarele suprafețe de teren: 4 819,18 m.p, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele 159-167-168-176-175-177-172-170-165-162

1

-161

1

-160-159,

respectiv parcelele A1+A2 din schița anexă F la raportul de expertiză, schiță

modificată de instanță în sensul înserării punctului 161

1

între

punctele 160-161 (la 1,5 m de punctul 161 și respectiv la 19,29 m de punctul 160) și a punctului 162

1

între 162-165 (la 1,5 m de punctul 162 și respectiv la 41,12 m de punctul 165); 393,2 m.p, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele 191-190 ind.1-209 ind.1-40-44-192, 191, respectiv parcela

A5 din aceeași schiță, anexa F, astfel cum a fost modificată de instanță în

sensul inserării punctului 190 ind. 1 între punctele 191-190 (la 20 m de punctul 191 și respectiv la 57,40 m de punctul 190) și a punctului 209 ind. 1 între punctele 40-209

(la 20 m de punctul 40 și respectiv la 3,40 m de punctul 209); 472 m.p, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele 184-183-185-186-187-188-184,

respectiv parcela A4 (schița anexă C la raportul de expertiză); 2 291 m.p, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele 180-179-181-149-182-180, respectiv

parcela A3, (schița anexă C la raportul de expertiză), a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere îndrumările date de instanța

supremă prin decizia de casare, procedând totodată la administrarea de noi

probatorii, respectiv înscrisuri și expertiză topometrică. La cererea reclamanților,

în condițiile în care apelanții pârâți nu au făcut propuneri pentru acordarea

unor suprafețe de teren în compensare, s-a solicitat expertului să

individualizeze terenuri aflate domeniul public sau privat al municipiului

Craiova, libere de construcții și elemente de sistematizare, cu valoare

similară celui preluat abuziv, care ar putea fi restituite reclamanților, în

compensare.

S-a pus în vedere

părților să depună noi înscrisuri din care să rezulte modul de preluare a

terenului, înscrisuri ce nu au fost însă depuse la dosarul cauzei.

S-a constatat astfel

că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fără titlu, în patrimoniul

statului, situație în care sunt incidente, în principal, prevederile art. 2 alin.

(1) lit. i), art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Curtea a apreciat că

se impun a fi admise ambele apeluri pentru criticile ce vizează întinderea și

amplasamentul suprafețelor de teren ce pot fi restituite în natură pe vechiul

amplasament și, respectiv, prin echivalent, pe calea compensării cu alte

suprafețe de teren, similare valoric.

În sensul Legii nr. 10/2001,

sunt considerate libere terenurile care nu sunt ocupate de construcții noi

autorizate, cele care nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Sintagma amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunitare, respectiv

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare

subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe

pietonale și altele.

Observându-se

conținutul și concluziile raportului de expertiză, instanța a apreciat ca fiind

nefondată critica formulată de pârâți, în sensul că întreaga suprafață de teren

solicitată prin notificare ar fi ocupată de construcții și alte amenajări de

utilitate publică.

Raportul de expertiză

se coroborează cu planul de situație al imobilului întocmit de unitatea

deținătoare, din care rezultă că, la data întocmirii acestuia, nu existau pe

vechiul amplasament alte construcții sau amenajări decât cele identificate de

expert. Conform expertizei, construcțiile, servituțile legale și amenajările de

utilitate publică nu afectează întreaga suprafață care a aparținut autorului

reclamanților.

Astfel fiind, este

posibilă restituirea parțială, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

în natură, pe vechiul amplasament, a unor suprafețe de teren ce sunt libere în

sensul legii. Astfel, potrivit raportului de expertiză topometrică efectuat în

rejudecare, din vechiul amplasament al terenului preluat de la autorul

reclamanților sunt libere trei parcele de teren, respectiv parcelele A1, A2 și

A5.

Cât privește cererea

de restituire a bunului prin echivalent prin compensare, expertul a identificat

și propus spre restituire parcelele A3, A4 și A6, parcele care au valori

similare cu imobilul preluat. Conform constatărilor expertului, pentru aceste

parcele calitatea de unitate deținătoare o au pârâții, întrucât aceste

suprafețe de teren fac parte din domeniul public al municipiului Craiova.

Curtea a reținut totodată

următoarele: parcelele A1 și A2, potrivit raportului de expertiză inițial, sunt

parcele alăturate, acestea fiind despărțite doar de o alee lată de 6,5 m ce asigură accesul la bloc. La cererea reclamanților, formulată pe calea obiecțiunilor la

raportul de expertiză, s-a cerut expertului să verifice solicitarea ca

parcelele A1 și A2 să fie restituite ca o suprafață compactă, iar accesul la

bloc să se realizeze prin reamplasarea aleii de acces, pe cheltuiala

apelanților-reclamanți (aceștia depunând la dosar o declarație în formă

autentică, prin care au arătat că sunt de acord să suporte cheltuielile pentru

reamplasarea căii de acces și a conductei de gaze, în vederea asigurării

accesului la bloc), pe un nou traseu propus de expert. Prin răspunsul la

obiecțiuni, expertul a învederat instanței că este posibilă restituirea în

natură a parcelelor A1 și A2 ca o suprafață compactă prin reamplasarea aleii de

acces la bloc, pe latura de vest a parcelei A1+A2; au fost precizate elementele

necesare identificării parcelei A1+A2, fiind întocmită și o schiță detaliată în

acest sens.

Referitor la cererea

apelanților-reclamanți de restituire compactă a parcelelor A1 și A2, instanța o

apreciază ca fiind întemeiată și posibilă, urmând ca cheltuielile pentru

reamplasarea aleii de acces și a conductei aeriene de gaz să fie suportate de

aceștia. S-a apreciat că procedându-se astfel nu se aduce atingere intereselor

terților, întrucât calea de acces este păstrată pe un amplasament care să

permită exploatarea în continuare în bune condiții a blocului pe care îl

deservește. Totodată, conducta de gaze va fi repoziționată astfel încât să

permită utilizarea aleii de acces în aceleași condiții în care este folosită în

prezent.

În ceea ce privește

întinderea suprafeței parcelelor A1+A2 ce va fi restituită în natură, aceasta este

de 4 819,18 m.p, și nu 4 943 m.p cum a propus expertul, din două considerente: din

suprafața de 4 943 m.p va fi exclusă de la restituirea în natură suprafața de 146 m.p (compusă din parcelele de 85 m.p, 48 m.p și respectiv 13 m.p, bine individualizate în raportul de expertiză în schița anexă F de la fila 121). Potrivit constatărilor

expertului (fila 65 și 66), în partea de sud a parcelei A1+A2 o porțiune de

teren constituie zonă de protecție a conductei de termoficare. Dată fiind

afectarea suprafeței menționate de o servitute legală, această suprafață nu

poate fi restituită în natură, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Dată fiind utilitatea concretă a aleii de acces ce urmează a fi reamplasată

(aceea de a deservi un bloc de locuințe), instanța a apreciat că se impune a fi

menținută lățimea pe care aceasta o are în prezent, respectiv de 6,5 m, astfel cum rezultă din aceeași schiță anexă F la raportul de expertiză. Sub acest aspect,

instanța a modificat propunerea făcută de expert prin răspunsul la obiecțiuni,

în sensul că se va diminua suprafața totală a parcelelor A1+A2 cu încă 77,82 m.p necesari asigurării lățimii de 6,5 m pentru aleea de acces.

În concluzie,

suprafața totală a parcelelor A1+A2 care se restituie în natură măsoară 4 819,18 m.p. Identificarea acesteia este cea făcută de expert în schița anexă F, schiță modificată

de instanță, în sensul că: între punctele 160 și 161 a fost inserat punctul 161 ind. 1 situat la 1,5 m de punctul 161 și, respectiv, la 19,29 m de punctul 160; între punctele 162 și 165 a fost inserat punctul 162 ind. 1 situat la 1,5 m de punctul 162 și, respectiv, la 41,12 m de punctul 165. În raport de modificările menționate

aduse suprafeței parcelelor A1+A2, identificarea acestora pe schița întocmită

de expert, este cea delimitată de punctele:

159-167-168-176-175-177-172-170-165-162 ind.1-161 ind.1-160-159.

Parcela A5 a fost

identificată de expert prin raportul de expertiză ca având o întindere de 937 m.p. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți s-a învederat instanței că

dimensiunile acestei parcele, prin includerea și a terenului aferent

construcției C18, este de 1 513 m.p. S-a precizat însă, că imobilul construcție

C18 este o construcție fixă, parte zidită, parte din tablă și că: “are rol de

protecție a racordului termic existent în incinta sa. Starea ei este bună,

având în vedere rolul său”. Față de constatările raportului de expertiză, este

neîndoielnic faptul că nu poate fi restituit în natură terenul de sub

construcția C18 și cel necesar bunei funcționări a acesteia, întrucât nu ne

aflăm în ipoteza unei construcții demontabile sau dezafectate.

Referitor la parcela

A5, instanța a apreciat că poate fi restituită în natură o suprafață de 393,2 m.p. Pentru a decide astfel s-a constatat că suprafața considerată liberă de expert, de 937 m.p, se învecinează pe latura de est cu lungimea construcției C18, între construcție - pe toată

lungimea sa - și parcela A5 în varianta propusă de expert fiind o distanța de

numai circa 2 m, insuficientă pentru buna exploatare a construcției.

Suprafața de 393,2 m.p, apreciată liberă de instanță din parcela A5, se învecinează cu construcția C18 numai pe latura

de sud a construcției, între construcție și suprafața ce va fi restituită fiind

o distanță de 3,40 m și aceasta numai pe o lățime a construcției de circa 3 m. Individualizarea suprafeței de 393,2 m.p din parcela A5 este cea dată de punctele 191-190 ind.1-209

ind.1-40-44-192 -191 de pe schița anexă F la raportul de expertiză (respectiv

la răspunsul la obiecțiuni), astfel cum această schiță a fost modificată de

instanță prin înserarea punctului 190 ind. 1 între punctele 191 - 190 (la 20 m de punctul 191 și respectiv la 57,40 m de punctul 190) și a punctului 209 ind.1 între punctele

40 - 209 (la 20 m de punctul 40 și, respectiv la 3,40 m de punctul 209).

Parcelele A3 ( în

suprafață de 2 291 m.p) și A4 (în suprafață de 472 m.p) au fost propuse de expert spre restituire în echivalent pe calea compensării.

Individualizarea acestor parcele este făcută de expert în schița anexă C la

raportul de expertiză. Observându-se constatările expertului, inserate în

raportul de expertiză, la care apelanții-pârâți nu au formulat obiecțiuni, și

schița menționată se constată că cele două parcele pot fi restituite

apelanților-reclamanți pe calea compensării, fiind terenuri libere în sensul Legii

nr. 10/2001 (respectiv libere de construcții și amenajări de utilitate

publică).

S-a solicitat

apelanților-pârâți, acordându-se mai multe termene de judecată în acest sens,

să verifice dacă cele două parcele au făcut ori fac obiectul unor cereri de

restituire formulate de foștii proprietari și, în caz afirmativ, să se depună

înscrisuri în acest sens și referitoare la stadiul soluționării unor astfel de

cereri. Pentru a putea fi făcute aceste verificări au fost înaintate

apelanților-pârâți schițele întocmite de expert, schițe din care rezultă

amplasamentul acestora. Răspunsul pârâților a fost în sensul că nu se poate

verifica, întrucât nu există planurile de preluare pentru zona respectivă.

Aceste planuri, dacă existau, trebuiau să fie deținute de pârâți.

Parcela A6, în

suprafață de 8 390 m.p teren, solicitată în compensare, potrivit raportului de

expertiză, este situată în incinta Grupului Școlar E.. Expertul a precizat că,

potrivit documentației cadastrale din 08 mai 2007, în prezent acest teren este

„amenajat ca spațiu verde, având în centru o fântână arteziană (dezafectată)”.

Această constatare a expertului nu a fost combătută de apelanții-reclamanți pe

calea obiecțiunilor la raportul de expertiză.

În raport de

destinația concretă dată suprafeței de teren menționate, instanța a apreciat că

acest teren nu este liber în sensul legii și că, în consecință, nu poate fi

acordat apelanților-reclamanți ca teren în compensare.

În raport de cele

expuse, a rezultat că suprafața totală de teren ce poate fi restituită în

natură apelanților-reclamanți (parte pe vechiul amplasament, parte pe calea compensării

cu alte terenuri libere, similare din punct de vedere valoric, fiind situate la

distanță relativ mică de vechiul amplasament) este de 7 975,38 m.p. Întrucât terenul preluat de la autorul acestora și pentru care s-a formulate notificare

a avut suprafața de 29 768,75 m.p, apelanților-reclamanți li se mai cuvin

măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența nerestituită, de 21 793,37 m.p teren.

Cu privire la terenul

situat în Craiova, s-a reținut ca din acest teren, în primul ciclu

procesual, au fost restituite unele parcele în echivalent pe calea compensării.

S-a dispus prin decizia de casare să se verifice calitatea pârâtei de unitate

deținătoare cu privire la acest teren. Potrivit raportului de expertiză, figurează

intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate al apelanților-reclamanți în

temeiul sentinței civile nr. 382/2008 a Tribunalului Dolj, definitivă și

irevocabilă, pentru o suprafață de 8 922 m.p. Pentru restul suprafeței de teren, până la 5,6808 ha, este intabulat dreptul de proprietate cu titular

Consiliul Local Craiova.

Pentru aceeași

suprafață, din Craiova, există emise două titluri de proprietate, respectiv din

05 august 2009, în favoarea numitului D.V.G., pentru suprafața de 3,68 ha teren, și din 12 august 2009, în favoarea numitului B.M.C., pentru suprafața de 2 ha teren. La data rejudecării apelurilor, apelanții-pârâți nu mai au calitatea de unitate deținătoare

pentru terenul din Craiova. Astfel fiind, nu poate fi acordată vreo suprafață

de teren, apelanților-reclamanți, pe calea compensării.

Împotriva deciziei civile

nr. 22 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă au formulat

cerere de recurs la data de 27 mai 2013,

reclamantul P.S.S. și la data de 30 mai 2013,

pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova, prin

care au invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

În recursul reclamantului

s-a susținut ca instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în ceea ce

privește suprafața identificată în raportul de expertiză sub denumirea A5.

Instanța de apel le-a

restituit reclamanților din această parcelă suprafața de teren de 393,2 m.p. În raportul de expertiză inițial această parcelă are 937 m.p iar în completarea la raportul de expertiză, se determină parcela A5 din perspectiva obiecțiunilor reclamanților

(în sensul că au solicitat să fie inclusă și suprafața de teren aferentă

construcției notată C18). Această suprafață de teren face parte din vechiul

amplasament al proprietății autorilor lor.

În completarea

raportului de expertiză, expertul a identificat pe vechiul amplasament parcela

A5 ca având suprafața totală de 1 513 m.p, însă instanța de apel cu aplicarea

greșit a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 a diminuat această

suprafață de la 1 513 m.p (respectiv 937 m.p cât era în raportul inițial), cu motivarea că parcela A5 în varianta inițială propusă de expert se învecinează

cu construcția C18 pe „o distanță de numai circa 2 m, insuficientă pentru buna exploatare a construcției".

Construcția C18 este

edificată fără autorizație, astfel cum rezultă din completarea raportului de

expertiză: „construcția C18 este edificată parțial din zidărie și din tablă

(confecții metalice). Ea are rol de protecție a racordului termic existent în

incinta sa. Starea sa este bună având în vedere rolul său".

Greșit a reținut

instanța de apel că este vorba de „buna exploatare a construcției" din

moment ce construcția edificată fără autorizație are doar rolul de a proteja un

racord termic.

Fiind edificată fără

autorizație trebuia să se facă aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

și, în subsidiar, dacă această construcție ar fi existat înainte de 1 ianuarie 1990, a art. 493 C. civ.

În ipoteza în care se

pleacă de la ideea că pentru a se stabili caracterul liber al terenului nu are

importanță regimul juridic al construcției și nici data edificării acesteia, ci

numai faptul că în construcție există un punct termic care deservește rețeaua

de termoficare, aceasta fiind de utilitate publică, atunci trebuia să se

restituie terenul de 1 513 m.p, mai puțin suprafața ocupată de construcția C18,

în orice caz trebuia restituită cel puțin parcela A5 din varianta inițială la

raportul de expertiză, care individualizează parcela A5 ca fiind în suprafață

de 937 m.p, cu limită spre construcția C18 la 2 metri, distanță care reprezintă zona de siguranță a liniei de termoficare și a punctului termic.

Cu privire la

suprafața de 8 390 m.p, identificată în raportul de expertiză ca fiind parcela

A6 în imediata vecinătate a vechiului amplasament (tot în incinta Grupului

Școlar E.), instanța a respins restituirea în natură prin compensare cu această

suprafață, cu motivarea că expertul a precizat că potrivit documentației

cadastrale din 08 mai 2007, în prezent acest teren este amenajat ca spațiu

verde, având în centru o fântână arteziană (dezafectată). Această constatare a

expertului nu a fost combătută de apelanții-reclamanți pe calea obiecțiunilor

la raportul de expertiză, pentru simplul motiv că expertul nu a precizat nici

în raportul inițial și nici în completarea la raportul de expertiză ca

amenajarea terenului ca spațiu verde ar rezulta din documentația cadastrală. Documentația

cadastrală este la dosar și în ea se menționează în mod clar și neechivoc cu

privire la întreaga suprafață deținută de Grupul Școlar Industrial E. în care

este inclusă suprafața din parcela A6 că terenul:" are categoria de

folosință CC (curți și construcții) și cod grupa destinație TDI (teren situat

în intravilan) și se identifică prin următoarele puncte pe contur.

Ca atare, reclamanții

nu au formulat nici o obiecțiune pentru că, în documentația cadastrală, regimul

juridic al terenului este menționat ca fiind „curți construcții". Pe de

altă parte, este adevărat că în pagina 7 din raportul inițial expertul a menționat

"tot în apropierea vechiului amplasament, la vest de acesta, s-a mai

identificat suprafața de teren notată cu A6 ce ar putea fi restituită în

natură. Acesta se află în incinta Grupului Școlar E. și în urma consultației

documentației cadastrale nr. 7851 din 08 mai 2007 rezultă că terenul aferent

acestuia face parte din domeniul public al municipiului Craiova. În prezent,

acest teren este amenajat ca spațiu verde având în centru o fântână arteziană

(dezafectata)". Ca atare, expertul a făcut trimitere la documentația cadastrală

nr. 7851 din 08 mai 2007 ca reper pentru stabilirea regimului juridic al

terenului (ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Craiova), însă

menționează ca o constatare a sa proprie că terenul este amenajat ca spațiu

verde. Această constatare a expertului nu se poate substitui regimului juridic

al terenului, a cărui stabilire se face prin prisma actelor normative și al

documentelor elaborate în executarea actelor normative. Terenul nu are

categoria de spațiu verde în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 24/2007

privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul

localităților și nici nu se circumscrie dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2005

privind protecția mediului. Destinația faptică aparentă a terenului nu are nici

un fel de repercusiuni în privința regimului juridic concret al terenului care

este conform PUG-ului și documentației cadastrale din 08 mai 2007, teren

intravilan cu destinația „curți construcții" aflat în domeniul public al municipiului

Craiova, așa încât sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza 1

raportat la art. 1 din Legea nr. 10/2001. Neexistând un impediment legal din

care să rezulte indisponibilitatea terenului, această suprafață de teren de 8 390 m.p trebuia restituită în natură.

În recursul pârâților,

s-a susținut ca instanța de judecată a dispus restituirea în natură a

parcelelor A1 și A2 (4 819,18 m.p.), ce sunt despărțite între ele de o alee ce

asigură accesul la blocul de locuințe și sunt traversate de conductă aeriană de

gaze.

Hotărârea a fost

pronunțată cu greșita aplicare a legii, întrucât trebuia avute în vedere

dispozițiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 potrivit cărora "sintagma

amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate

unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări

destinate a deservi nevoile comunității, iar individualizarea acestor suprafețe

este atributul entității investite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi

avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și

documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism."

Totodată, s-a susținut

că instanța de judecată a solicitat relații cu privire la amplasamentele

identificate și pentru care s-a dispus restituirea în natură ca măsură compensatorie.

Autoritatea locală a

solicitat relații suplimentare constând în schițe cu dimensiuni și vecinătăți,

dat fiind faptul că în zona identificată de către expert nu operase

exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Aceste relații duceau la stabilirea

regimului juridic al bunurilor atribuite în compensare, mai cu seamă în ceea ce

privește calitatea de unitate deținătoare, funcție de care se apreciază și

dreptul de dispoziție juridică, așa cum este prevăzut de art. 860 și

următoarele C. civ. Entitatea învestită cu soluționarea notificării poate

dispune numai cu privire la bunurile sale. Acesta dovadă nu este făcută și, de

asemenea, nici regimul juridic al imobilului nu este stabilit, ceea ce

echivalează cu o necercetare contencioasă cu privire la petitul privind

compensarea, ceea ce conduce la casarea hotărârii.

Prin decizia

recurată, instanța dispune restituirea în natură către reclamanți a unor

suprafețe de teren în compensare, situate în Craiova, identificate și

delimitate în raportul de expertiză, în situația în care, în speță, sunt

aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4), coroborat cu art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și cu prevederile H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora "în

cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru

întregul imobil ".

Legea nr. 10/2001

instituie o procedură specială, administrativă și judiciară, care circumstanțiază

foarte clar procedura restituirii în natură, respectiv a acordării de măsuri

reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, instanța

de judecată nu a avut în vedere prevederile Capitolului I pct. l lit. a), art. l

pct. 1.7, art. 9 pct. 9.3 din H.G. nr. 250/2007, în sensul că măsura

reparatorie a compensării cu alte bunuri este lăsată ia aprecierea exclusivă a

entității învestită cu soluționarea notificării, în raport și de existența unor

eventuale bunuri în patrimoniul său. Posibilitatea acordării altor bunuri și

servicii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării implică, în

principal, o manifestare unilaterală de voință din partea entității, de a

oferi, în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 alte

bunuri sau servicii. Existența terenurilor libere, confirmate de raportul de

expertiză nu este de natură a justifica suplinirea acestei manifestări de

voință a entității investite cu soluționarea notificării, de către instanța de

judecată.

Instanța de apel în

mod eronat a atribuit în compensare terenuri care nu sunt identificate și în

listele anexă afișate la sediul Primăriei Municipiului Craiova, conform

procedurii obligatorii instituită de prevederile Titlului I art. 1 alin. (5)

din O.U.G. nr. 209/2005 și premergătoare procedurii de acordare a măsurilor

reparatorii. Listele afișate la sediul autorității locale cu terenurile

identificate din domeniul privat care pot fi acordate persoanelor îndreptățite

ce au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 și care au optat pentru

anumite amplasamente afișate, nu cuprind terenurile atribuite în compensare

către reclamanți.

Instanța de judecată

nu a avut în vedere faptul că, în cadrul procedurii de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent sub forma compensării sunt obligatorii efectuarea

unei expertize tehnice de evaluare sau a unor rapoarte de evaluare întocmite de

către un expert evaluator - membru ANEVAR, în scopul evaluării imobilelor, a

stabilirii valorii de piață a acestora pentru a se realiza echivalența valorică

a bunurilor ce formează obiectul compensării. O astfel de măsură dispusă duce

la diminuarea domeniului public/privat al municipiului Craiova, dezvoltarea

localității și realizarea investițiilor fiind stopate în detrimentul

colectivității. S-a solicitat astfel admiterea recursului, modificarea

hotărârii și, în fond, respingerea contestației iar, în subsidiar, admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei cu rejudecare.

Recursurile sunt

întemeiate și vor fi admise, pentru următoarele considerente:

S-a reținut corect că

nu mai pot fi repuse în discuție chestiunile legate de calitatea reclamanților

de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea

suprafeței terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul

Legii nr. 10/2001, de 29 768,75 m.p, și nici dreptul reclamanților de a

contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unității deținătoare de a

acorda teren în compensare pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură

pe vechiul amplasament, dat fiind caracterul irevocabil al hotărârii instanței

supreme.

Pentru a răspunde

punctual criticilor de nelegalitate formulate de părți, este important să se

rețină că, prin decizia civilă nr. 8022 din 11 noiembrie 2011, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursurile formulate și a dispus casarea deciziei

și trimiterea cauzei spre rejudecare, constatând, în esență, că starea de fapt

nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului,

dacă terenurile restituite în natură sunt deținute de pârâtă și în ce măsură suprafețele

propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate a fi restituite de

foștii proprietari.

Într-adevăr, în

rejudecare, instanța de apel a pus în vedere părților să depună noi înscrisuri

din care să rezulte modul de preluare a terenului, dar, în lipsa acestora,

instanța s-a rezumat să constate că imobilul în litigiu a fost preluat în mod

abuziv, fără titlu, situație în care sunt incidente, în principal, prevederile art.

2 alin. (1) lit. i), art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

În condițiile în care

nu au fost clarificate chestiuni importante ce țin de identificarea

dispozițiilor de drept substanțial ale Legii nr. 10/2001 aplicabile în cauză,

nu se putea ajunge la o analiză judicioasă a criticilor din apel ce vizau

întinderea și amplasamentul suprafețelor de teren ce puteau fi restituite în

natură pe vechiul amplasament și, respectiv, prin echivalent pe calea

compensării cu alte suprafețe de teren, similare valoric.

Dispozițiile legale

care au fost invocate de părțile cu interese contrare din dosar sunt și cele la

care instanța de apel trebuia să se raporteze, rolul activ al acesteia neputând

fi neglijat în condițiile în care scopul final al judecății este aflarea

adevărului și pronunțarea unei hotărâri temeinice si legale, pe baza stabilirii

faptelor si prin aplicarea corectă a legii, într-un termen rezonabil.

Sub un prim aspect,

este de reținut că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, prevăd că

imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent,

se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire

și libere de orice sarcini.

În privința art. 10

și 11 din lege, incidența unuia sau altuia dintre acestea, depindea de situația

juridică a imobilului preluat în stăpânirea statului, astfel cum de altfel s-a

și stabilit în judecata precedentă în fața instanței supreme.

Dispozițiile art. 10

din lege prescriau în termeni foarte clari condițiile repunerii în situația

anterioară în ceea ce-i privește pe reclamanți, și anume:

(1) În

situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate

pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune

pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru

construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc

prin echivalent.

(2) În

cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod

abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru

suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent.

(3) Se

restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în

condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau

demontabile.

Dispozițiile

art. 11 din lege prescriau de asemenea în termeni foarte clari condițiile

repunerii în situația anterioară pentru imobilele expropriate, și anume:

(1)

Imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost

demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost

înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale.

(2) În

cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar

nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber

se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile

demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

(3) În

cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase

liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

(4) În

cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru

întregul imobil.

Rezultă așadar că

forma de restituire - întinderea și amplasamentul suprafețelor de teren ce puteau

fi restituite în natură pe vechiul amplasament și, respectiv, prin echivalent

pe calea compensării cu alte suprafețe de teren, similare valoric - depindea de

modalitatea în care imobilul proprietatea reclamanților a intrat în stăpânirea

statului, respectiv de situația juridică a terenurilor oferite în compensare,

obligația instanței de apel fiind concretizată deja în acest sens în judecata

anterioară.

Pentru ipoteza în

care preluarea bunului s-a făcut în baza unui decret de expropriere, este

incidentă norma specială, prioritară față de cea generală cuprinsă în art. 10,

care se referă generic la imobilele preluate abuziv, în timp ce art. 11 este

aplicabil exclusiv preluărilor abuzive în forma exproprierii.

Este, prin urmare,

întemeiată critica de nelegalitate a pârâților, referitoare la restituirea în

natură a parcelelor A1 și A2, în suprafață compactă, față de dispozițiile art. 9

din lege, respectiv situația concretă de fapt existentă în cauză - parcelele

sunt despărțite între ele de o alee lată de 6,5 m ce asigură accesul la blocul de locuințe și sunt traversate de conductă aeriană de gaze.

Instanța de apel nu a

justificat prin considerente legale nici solicitarea reclamanților, formulată

pe calea obiecțiunilor la raportul de expertiză - s-a cerut expertului să

verifice ca parcelele A1 și A2 să fie restituite ca o suprafață compactă, iar

accesul la bloc să se realizeze prin reamplasarea aleii de acces, pe cheltuiala

apelanților-reclamanți, aceștia depunând la dosar o declarație în formă

autentică, prin care au arătat că sunt de acord să suporte cheltuielile pentru

reamplasarea căii de acces și a conductei de gaze, în vederea asigurării

accesului la bloc, pe un nou traseu propus de expert - și nici răspunsul la

obiecțiuni al expertului - care a învederat instanței că este posibilă

restituirea în natură a parcelelor A1 și A2 ca o suprafață compactă prin

reamplasarea aleii de acces la bloc.

Hotărârea a fost

pronunțată și cu greșita aplicare a dispozițiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007

care stipulează în termini clari că "sintagma amenajări de utilitate

publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice,

respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi

nevoile comunității, iar individualizarea acestor suprafețe este atributul

entității investite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere,

de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a

teritoriului și de urbanism."

S-a susținut corect,

pe acest temei, de către pârâți că finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001

nu poate consta în restituirea în natură a unei suprafețe de teren având

afectațiunea menționată mai înainte, întrucât asemenea măsuri ar duce la

situații de neconceput, de natura să rupă justul echilibru ce trebuie asigurat

între interesele particulare ale foștilor proprietari ai imobilelor preluate

abuziv și interesele generale ale societății.

În ceea ce privește

criticile referitoare la amplasamentele identificate la solicitarea instanței

de apel și pentru care s-a dispus restituirea în echivalent ca măsură

compensatorie, criticile nu sunt întemeiate, întrucât nu mai pot fi repuse în

discuție chestiunile legate de dreptul reclamanților de a contesta pe cale

judiciară refuzul nejustificat al unității deținătoare de a acorda teren în

compensare pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul

amplasament, dat fiind caracterul irevocabil al hotărârii instanței supreme.

Jurisprudența

instanțelor de judecata a statuat in mod constant ca persoana îndreptățită este

în drept să solicite, iar instanțele de judecată sunt abilitate să verifice

motivele pentru care entitatea deținătoare refuză atribuirea de bunuri în

compensare, inclusiv motivele pentru care anumite bunuri - uneori identificate

chiar de către persoana îndreptățită ca fiind disponibile - nu sunt înscrise în

tabelul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din lege.

S-a apreciat astfel

ca, măsura compensării nu este lăsată la aprecierea discreționară a entității

deținătoare ci, dimpotrivă, aceasta este obligată ca atunci când deține bunuri

disponibile să le înscrie în tabelul mai sus arătat și să le ofere, în

compensare, persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.

Criticile referitoare

la necesitatea stabilirii cu precizie a regimului juridic al bunurilor

atribuite în compensare, funcție de care se apreciază și dreptul de dispoziție

juridică, sunt întemeiate cât timp instanța de apel nu a fost preocupată să

motiveze sub acest aspect soluțiile propuse, deși o astfel de obligație i se

stabilise în mod expres de instanța supremă.

Nu pot fi primite

susținerile pârâților referitoare la restituirea în natură către reclamanți a

unor suprafețe de teren în compensare, situate în Craiova, prin raportarea

acestei situații la dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent pentru întregul imobil ", în mod evident

neincidente în cauză.

Recurenții-pârâți au

criticat în mod întemeiat decizia instanței de apel, din perspectiva faptului

că aceasta nu a fost preocupată ca, în cadrul procedurii de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării, referirea la

expertizele tehnice de evaluare - în contextul în care acestea au fost

întocmite de către un expert evaluator, membru ANEVAR - să se facă după

rigoarea normei de drept incidente referitoare la echivalența valorică a

bunurilor ce formează obiectul compensării, aspect ce impunea o motivare

corespunzătoare.

Prin urmare, instanța

de trimitere va proceda la identificarea cu claritate a terenurilor pe care le

va atribui în compensare reclamanților, va statua cu privire la regimul juridic

actual al acestora și va arăta explicit considerentele de fapt și de drept

pentru care a apreciat, inclusiv din punct de vedere valoric, că se impune a le

fi atribuite reclamanților în compensarea celui preluat de stat și care nu mai

poate fi retrocedat în natură.

Cât privește recursul

reclamantului s-a susținut ca instanța de apel a făcut o greșită aplicare a

legii în ceea ce privește suprafața identificată în raportul de expertiză sub

denumirea A5.

S-a stabilit că

această suprafață de teren face parte din vechiul amplasament al proprietății

autorilor reclamanților.

Critica este

întemeiată, întrucât, din perspectiva situației de fapt, au rezultat aspecte ce

se impuneau a fi clarificate, pentru a fi coerente, după cum urmează: inițial,

parcela A5 a fost identificată de expert prin raportul de expertiză ca având o

întindere de 937 m.p; prin răspunsul la obiecțiuni, formulate chiar de către

reclamanți care învederau instanței că dimensiunile acestei parcele este mai

mare, de 1 513 m.p, s-a constatat că este neîndoielnic faptul că nu poate fi

restituit în natură terenul de sub construcția C18 și cel necesar bunei

funcționări a acesteia, concluzia instanței fiind aceea că poate fi restituită

în natură doar suprafața de teren de 393,2 m.p.

Din perspectiva

dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, instanța era

chemată să clarifice situația construcției C18 pentru ca numai astfel se putea

identifica una sau alta din ipotezele prescrise de lege, respectiv cazul în

care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au

edificat noi construcții, autorizate sau situația construcțiilor neautorizate

în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare

sau demontabile.

Critica referitoare

la suprafața de 8 390 m.p, identificată în raportul de expertiză ca fiind

parcela A6 în imediata vecinătate a vechiului amplasament, din incinta Grupului

Școlar E., cu referire la care instanța a respins restituirea prin echivalent,

cu motivarea că expertul a precizat că acest teren este amenajat ca spațiu

verde, având în centru o fântână arteziană (dezafectată), este întemeiată.

Documentația

cadastrală existentă la dosar atestă faptul că întreaga suprafață de teren

deținută de Grupul Școlar Industrial E., în care este inclusă parcela A6 "

are categoria de folosință CC (curți și construcții) și cod grupa destinație

TDI (teren situat în intravilan), respectiv că terenul aferent acestuia face

parte din domeniul public al municipiului Craiova.

Constatarea

expertului nu se poate substitui însă regimului juridic al terenului, a cărui

stabilire se face prin prisma actelor normative și al documentelor elaborate în

executarea acestora. Așadar, instanța trebuia să identifice dispoziția legală

incidentă în cauză în contextual legii speciale și a normelor metodologice de

aplicare a acesteia, respectiv să aibă în vedere legislația privind

reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților

și a celor privind protecția mediului, pentru a clarifica situația juridică a

respectivului teren.

Se va avea în vedere

și faptul că măsura compensării cu un alt imobil nu reprezintă o restituire în

natură a imobilului notificat, cum eronat s-a susținut în cauză, contrar

prevederilor exprese ale legii, ci doar o alternativă prevăzută de lege pentru

reparația în echivalent.

Cum instanța de apel

nu s-a preocupat să asigure premisa unei judecați concrete si efective in

recurs - dispozițiile art. 314 C. proc. civ. prescriu condiția existentei unor

împrejurări de fapt pe deplin stabilite, în măsura sa asigure cercetarea

tuturor criticilor de nelegalitate din recurs - Înalta Curte va admite

recursurile în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc.

civ., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul P.S.S. și pârâții Primăria municipiului Craiova, prin primar

și Primarul municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 22 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 decembrie 2013.