ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5783/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 03 iulie 2006, reclamanții P.A.C., S.A., P.S.S. și P.G.H. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, solicitând anularea în parte a dispoziției nr. 10 874 din 27 iunie 2006 și restituirea în întregime în natură a terenului situat în municipiul Craiova, în suprafață de 29 768, 75 m.p, cartier Valea Roșie. S-a susținut, în esență, că prin dispoziția sus-menționată s-a soluționat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, deși o parte din terenul în litigiu este liber și neafectat de utilități publice.

Prin sentința civilă nr. 650 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte contestația, a anulat în parte punctul 1 al dispoziției, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 5 160 m.p, individualizat pe schița anexă 1 la raportul de expertiză între punctele 12-2-3-4-5-6-7-8-9-10-12 și a terenului în suprafață de 1 708 m.p, materializat pe schița anexă II la completarea la raportul de expertiză între punctele: 10-227-65-62-61-11-10, a menținut celelalte dispoziții. Prin decizia civilă nr. 182 din 13 mai 2008, Curtea de Apel Craiova - Secția I Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamanților, a dispus schimbarea, în parte, a sentinței, în sensul că, a restituit în natură, reclamanților, și suprafața de 16 402 m.p.

teren intravilan, situat în Craiova, ce face parte din parcela în suprafață de 2,29 ha identificată de expertul C.V. în schița anexă la raportul de expertiză depus în apel, a menținut restul dispozițiilor sentinței, a respins apelul pârâtei. Prin decizia civilă nr. 5967 din 26 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei, a casat decizia și sentința și, pe fond, a respins contestația, a respins recursul reclamanților. Prin decizia civilă nr. 5619 din 30 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul P.S.S., a dispus anularea deciziei și rejudecarea recursurilor. Prin decizia civilă nr. 8022 din 11 noiembrie 2011, în rejudecare, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis ambele recursuri, a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a constatat, în esență, că starea de fapt nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului, dacă terenurile restituite în natură sunt deținute de pârâtă și în ce măsură suprafețele propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate a fi restituite de foștii proprietari. Calitatea apelanților-reclamanți de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea suprafeței terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 (de 29 768,75 m.p) și dreptul reclamanților de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unității deținătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, au fost dezlegate irevocabil.

Prin decizia civilă nr. 22 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a admis apelurile reclamanților și pârâților, a schimbat, în parte, sentința, în ceea ce privește întinderea și amplasamentul terenului restituit în natură, în sensul că a restituit în natură următoarele suprafețe de teren: 4 819,18 m.p, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele 159-167-168-176-175-177-172-170-165-162 1 -161 1 -160-159, respectiv parcelele A1+A2 din schița anexă F la raportul de expertiză, schiță modificată de instanță în sensul înserării punctului 161 1 între punctele 160-161 (la 1,5 m de punctul 161 și respectiv la 19,29 m de punctul 160) și a punctului 162 1 între 162-165 (la 1,5 m de punctul 162 și respectiv la 41,12 m de punctul 165); 393,2 m.p, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele 191-190 ind.1-209 ind.1-40-44-192, 191, respectiv parcela A5 din aceeași schiță, anexa F, astfel cum a fost modificată de instanță în sensul inserării punctului 190 ind.

1 între punctele 191-190 (la 20 m de punctul 191 și respectiv la 57,40 m de punctul 190) și a punctului 209 ind. 1 între punctele 40-209 (la 20 m de punctul 40 și respectiv la 3,40 m de punctul 209); 472 m.p, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele 184-183-185-186-187-188-184, respectiv parcela A4 (schița anexă C la raportul de expertiză); 2 291 m.p, suprafață situată în Craiova, delimitată de punctele 180-179-181-149-182-180, respectiv parcela A3, (schița anexă C la raportul de expertiză), a menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere îndrumările date de instanța supremă prin decizia de casare, procedând totodată la administrarea de noi probatorii, respectiv înscrisuri și expertiză topometrică.

La cererea reclamanților, în condițiile în care apelanții pârâți nu au făcut propuneri pentru acordarea unor suprafețe de teren în compensare, s-a solicitat expertului să individualizeze terenuri aflate domeniul public sau privat al municipiului Craiova, libere de construcții și elemente de sistematizare, cu valoare similară celui preluat abuziv, care ar putea fi restituite reclamanților, în compensare. S-a pus în vedere părților să depună noi înscrisuri din care să rezulte modul de preluare a terenului, înscrisuri ce nu au fost însă depuse la dosarul cauzei. S-a constatat astfel că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fără titlu, în patrimoniul statului, situație în care sunt incidente, în principal, prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Curtea a apreciat că se impun a fi admise ambele apeluri pentru criticile ce vizează întinderea și amplasamentul suprafețelor de teren ce pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament și, respectiv, prin echivalent, pe calea compensării cu alte suprafețe de teren, similare valoric. În sensul Legii nr. 10/2001, sunt considerate libere terenurile care nu sunt ocupate de construcții noi autorizate, cele care nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunitare, respectiv căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Observându-se conținutul și concluziile raportului de expertiză, instanța a apreciat ca fiind nefondată critica formulată de pârâți, în sensul că întreaga suprafață de teren solicitată prin notificare ar fi ocupată de construcții și alte amenajări de utilitate publică. Raportul de expertiză se coroborează cu planul de situație al imobilului întocmit de unitatea deținătoare, din care rezultă că, la data întocmirii acestuia, nu existau pe vechiul amplasament alte construcții sau amenajări decât cele identificate de expert. Conform expertizei, construcțiile, servituțile legale și amenajările de utilitate publică nu afectează întreaga suprafață care a aparținut autorului reclamanților. Astfel fiind, este posibilă restituirea parțială, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în natură, pe vechiul amplasament, a unor suprafețe de teren ce sunt libere în sensul legii.

Astfel, potrivit raportului de expertiză topometrică efectuat în rejudecare, din vechiul amplasament al terenului preluat de la autorul reclamanților sunt libere trei parcele de teren, respectiv parcelele A1, A2 și A5. Cât privește cererea de restituire a bunului prin echivalent prin compensare, expertul a identificat și propus spre restituire parcelele A3, A4 și A6, parcele care au valori similare cu imobilul preluat. Conform constatărilor expertului, pentru aceste parcele calitatea de unitate deținătoare o au pârâții, întrucât aceste suprafețe de teren fac parte din domeniul public al municipiului Craiova. Curtea a reținut totodată următoarele: parcelele A1 și A2, potrivit raportului de expertiză inițial, sunt parcele alăturate, acestea fiind despărțite doar de o alee lată de 6,5 m ce asigură accesul la bloc.

La cererea reclamanților, formulată pe calea obiecțiunilor la raportul de expertiză, s-a cerut expertului să verifice solicitarea ca parcelele A1 și A2 să fie restituite ca o suprafață compactă, iar accesul la bloc să se realizeze prin reamplasarea aleii de acces, pe cheltuiala apelanților-reclamanți (aceștia depunând la dosar o declarație în formă autentică, prin care au arătat că sunt de acord să suporte cheltuielile pentru reamplasarea căii de acces și a conductei de gaze, în vederea asigurării accesului la bloc), pe un nou traseu propus de expert. Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a învederat instanței că este posibilă restituirea în natură a parcelelor A1 și A2 ca o suprafață compactă prin reamplasarea aleii de acces la bloc, pe latura de vest a parcelei A1+A2; au fost precizate elementele necesare identificării parcelei A1+A2, fiind întocmită și o schiță detaliată în acest sens.

Referitor la cererea apelanților-reclamanți de restituire compactă a parcelelor A1 și A2, instanța o apreciază ca fiind întemeiată și posibilă, urmând ca cheltuielile pentru reamplasarea aleii de acces și a conductei aeriene de gaz să fie suportate de aceștia. S-a apreciat că procedându-se astfel nu se aduce atingere intereselor terților, întrucât calea de acces este păstrată pe un amplasament care să permită exploatarea în continuare în bune condiții a blocului pe care îl deservește. Totodată, conducta de gaze va fi repoziționată astfel încât să permită utilizarea aleii de acces în aceleași condiții în care este folosită în prezent.

În ceea ce privește întinderea suprafeței parcelelor A1+A2 ce va fi restituită în natură, aceasta este de 4 819,18 m.p, și nu 4 943 m.p cum a propus expertul, din două considerente: din suprafața de 4 943 m.p va fi exclusă de la restituirea în natură suprafața de 146 m.p (compusă din parcelele de 85 m.p, 48 m.p și respectiv 13 m.p, bine individualizate în raportul de expertiză în schița anexă F de la fila 121). Potrivit constatărilor expertului (fila 65 și 66), în partea de sud a parcelei A1+A2 o porțiune de teren constituie zonă de protecție a conductei de termoficare. Dată fiind afectarea suprafeței menționate de o servitute legală, această suprafață nu poate fi restituită în natură, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Dată fiind utilitatea concretă a aleii de acces ce urmează a fi reamplasată (aceea de a deservi un bloc de locuințe), instanța a apreciat că se impune a fi menținută lățimea pe care aceasta o are în prezent, respectiv de 6,5 m, astfel cum rezultă din aceeași schiță anexă F la raportul de expertiză. Sub acest aspect, instanța a modificat propunerea făcută de expert prin răspunsul la obiecțiuni, în sensul că se va diminua suprafața totală a parcelelor A1+A2 cu încă 77,82 m.p necesari asigurării lățimii de 6,5 m pentru aleea de acces. În concluzie, suprafața totală a parcelelor A1+A2 care se restituie în natură măsoară 4 819,18 m.p. Identificarea acesteia este cea făcută de expert în schița anexă F, schiță modificată de instanță, în sensul că: între punctele 160 și 161 a fost inserat punctul 161 ind.

1 situat la 1,5 m de punctul 161 și, respectiv, la 19,29 m de punctul 160; între punctele 162 și 165 a fost inserat punctul 162 ind. 1 situat la 1,5 m de punctul 162 și, respectiv, la 41,12 m de punctul 165. În raport de modificările menționate aduse suprafeței parcelelor A1+A2, identificarea acestora pe schița întocmită de expert, este cea delimitată de punctele: 159-167-168-176-175-177-172-170-165-162 ind.1-161 ind.1-160-159. Parcela A5 a fost identificată de expert prin raportul de expertiză ca având o întindere de 937 m.p. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți s-a învederat instanței că dimensiunile acestei parcele, prin includerea și a terenului aferent construcției C18, este de 1 513 m.p.

S-a precizat însă, că imobilul construcție C18 este o construcție fixă, parte zidită, parte din tablă și că: “are rol de protecție a racordului termic existent în incinta sa. Starea ei este bună, având în vedere rolul său”. Față de constatările raportului de expertiză, este neîndoielnic faptul că nu poate fi restituit în natură terenul de sub construcția C18 și cel necesar bunei funcționări a acesteia, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei construcții demontabile sau dezafectate. Referitor la parcela A5, instanța a apreciat că poate fi restituită în natură o suprafață de 393,2 m.p. Pentru a decide astfel s-a constatat că suprafața considerată liberă de expert, de 937 m.p, se învecinează pe latura de est cu lungimea construcției C18, între construcție - pe toată lungimea sa - și parcela A5 în varianta propusă de expert fiind o distanța de numai circa 2 m, insuficientă pentru buna exploatare a construcției.

Suprafața de 393,2 m.p, apreciată liberă de instanță din parcela A5, se învecinează cu construcția C18 numai pe latura de sud a construcției, între construcție și suprafața ce va fi restituită fiind o distanță de 3,40 m și aceasta numai pe o lățime a construcției de circa 3 m. Individualizarea suprafeței de 393,2 m.p din parcela A5 este cea dată de punctele 191-190 ind.1-209 ind.1-40-44-192 -191 de pe schița anexă F la raportul de expertiză (respectiv la răspunsul la obiecțiuni), astfel cum această schiță a fost modificată de instanță prin înserarea punctului 190 ind. 1 între punctele 191 - 190 (la 20 m de punctul 191 și respectiv la 57,40 m de punctul 190) și a punctului 209 ind.1 între punctele 40 - 209 (la 20 m de punctul 40 și, respectiv la 3,40 m de punctul 209). Parcelele A3 ( în suprafață de 2 291 m.p) și A4 (în suprafață de 472 m.p) au fost propuse de expert spre restituire în echivalent pe calea compensării.

Individualizarea acestor parcele este făcută de expert în schița anexă C la raportul de expertiză. Observându-se constatările expertului, inserate în raportul de expertiză, la care apelanții-pârâți nu au formulat obiecțiuni, și schița menționată se constată că cele două parcele pot fi restituite apelanților-reclamanți pe calea compensării, fiind terenuri libere în sensul Legii nr. 10/2001 (respectiv libere de construcții și amenajări de utilitate publică). S-a solicitat apelanților-pârâți, acordându-se mai multe termene de judecată în acest sens, să verifice dacă cele două parcele au făcut ori fac obiectul unor cereri de restituire formulate de foștii proprietari și, în caz afirmativ, să se depună înscrisuri în acest sens și referitoare la stadiul soluționării unor astfel de cereri.

Pentru a putea fi făcute aceste verificări au fost înaintate apelanților-pârâți schițele întocmite de expert, schițe din care rezultă amplasamentul acestora. Răspunsul pârâților a fost în sensul că nu se poate verifica, întrucât nu există planurile de preluare pentru zona respectivă. Aceste planuri, dacă existau, trebuiau să fie deținute de pârâți. Parcela A6, în suprafață de 8 390 m.p teren, solicitată în compensare, potrivit raportului de expertiză, este situată în incinta Grupului Școlar E.. Expertul a precizat că, potrivit documentației cadastrale din 08 mai 2007, în prezent acest teren este „amenajat ca spațiu verde, având în centru o fântână arteziană (dezafectată)”. Această constatare a expertului nu a fost combătută de apelanții-reclamanți pe calea obiecțiunilor la raportul de expertiză.

În raport de destinația concretă dată suprafeței de teren menționate, instanța a apreciat că acest teren nu este liber în sensul legii și că, în consecință, nu poate fi acordat apelanților-reclamanți ca teren în compensare. În raport de cele expuse, a rezultat că suprafața totală de teren ce poate fi restituită în natură apelanților-reclamanți (parte pe vechiul amplasament, parte pe calea compensării cu alte terenuri libere, similare din punct de vedere valoric, fiind situate la distanță relativ mică de vechiul amplasament) este de 7 975,38 m.p. Întrucât terenul preluat de la autorul acestora și pentru care s-a formulate notificare a avut suprafața de 29 768,75 m.p, apelanților-reclamanți li se mai cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența nerestituită, de 21 793,37 m.p teren.

Cu privire la terenul situat în Craiova, s-a reținut ca din acest teren, în primul ciclu procesual, au fost restituite unele parcele în echivalent pe calea compensării. S-a dispus prin decizia de casare să se verifice calitatea pârâtei de unitate deținătoare cu privire la acest teren. Potrivit raportului de expertiză, figurează intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate al apelanților-reclamanți în temeiul sentinței civile nr. 382/2008 a Tribunalului Dolj, definitivă și irevocabilă, pentru o suprafață de 8 922 m.p. Pentru restul suprafeței de teren, până la 5,6808 ha, este intabulat dreptul de proprietate cu titular Consiliul Local Craiova. Pentru aceeași suprafață, din Craiova, există emise două titluri de proprietate, respectiv din 05 august 2009, în favoarea numitului D.V.G., pentru suprafața de 3,68 ha teren, și din 12 august 2009, în favoarea numitului B.M.C., pentru suprafața de 2 ha teren.

La data rejudecării apelurilor, apelanții-pârâți nu mai au calitatea de unitate deținătoare pentru terenul din Craiova. Astfel fiind, nu poate fi acordată vreo suprafață de teren, apelanților-reclamanți, pe calea compensării. Împotriva deciziei civile nr. 22 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă au formulat cerere de recurs la data de 27 mai 2013, reclamantul P.S.S. și la data de 30 mai 2013, pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova, prin care au invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: În recursul reclamantului s-a susținut ca instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în ceea ce privește suprafața identificată în raportul de expertiză sub denumirea A5.

Instanța de apel le-a restituit reclamanților din această parcelă suprafața de teren de 393,2 m.p. În raportul de expertiză inițial această parcelă are 937 m.p iar în completarea la raportul de expertiză, se determină parcela A5 din perspectiva obiecțiunilor reclamanților (în sensul că au solicitat să fie inclusă și suprafața de teren aferentă construcției notată C18). Această suprafață de teren face parte din vechiul amplasament al proprietății autorilor lor.

În completarea raportului de expertiză, expertul a identificat pe vechiul amplasament parcela A5 ca având suprafața totală de 1 513 m.p, însă instanța de apel cu aplicarea greșit a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 a diminuat această suprafață de la 1 513 m.p (respectiv 937 m.p cât era în raportul inițial), cu motivarea că parcela A5 în varianta inițială propusă de expert se învecinează cu construcția C18 pe „o distanță de numai circa 2 m, insuficientă pentru buna exploatare a construcției". Construcția C18 este edificată fără autorizație, astfel cum rezultă din completarea raportului de expertiză: „construcția C18 este edificată parțial din zidărie și din tablă (confecții metalice).

Ea are rol de protecție a racordului termic existent în incinta sa. Starea sa este bună având în vedere rolul său". Greșit a reținut instanța de apel că este vorba de „buna exploatare a construcției" din moment ce construcția edificată fără autorizație are doar rolul de a proteja un racord termic. Fiind edificată fără autorizație trebuia să se facă aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și, în subsidiar, dacă această construcție ar fi existat înainte de 1 ianuarie 1990, a art. 493 C. civ.

În ipoteza în care se pleacă de la ideea că pentru a se stabili caracterul liber al terenului nu are importanță regimul juridic al construcției și nici data edificării acesteia, ci numai faptul că în construcție există un punct termic care deservește rețeaua de termoficare, aceasta fiind de utilitate publică, atunci trebuia să se restituie terenul de 1 513 m.p, mai puțin suprafața ocupată de construcția C18, în orice caz trebuia restituită cel puțin parcela A5 din varianta inițială la raportul de expertiză, care individualizează parcela A5 ca fiind în suprafață de 937 m.p, cu limită spre construcția C18 la 2 metri, distanță care reprezintă zona de siguranță a liniei de termoficare și a punctului termic.

Cu privire la suprafața de 8 390 m.p, identificată în raportul de expertiză ca fiind parcela A6 în imediata vecinătate a vechiului amplasament (tot în incinta Grupului Școlar E.), instanța a respins restituirea în natură prin compensare cu această suprafață, cu motivarea că expertul a precizat că potrivit documentației cadastrale din 08 mai 2007, în prezent acest teren este amenajat ca spațiu verde, având în centru o fântână arteziană (dezafectată). Această constatare a expertului nu a fost combătută de apelanții-reclamanți pe calea obiecțiunilor la raportul de expertiză, pentru simplul motiv că expertul nu a precizat nici în raportul inițial și nici în completarea la raportul de expertiză ca amenajarea terenului ca spațiu verde ar rezulta din documentația cadastrală.

Documentația cadastrală este la dosar și în ea se menționează în mod clar și neechivoc cu privire la întreaga suprafață deținută de Grupul Școlar Industrial E. în care este inclusă suprafața din parcela A6 că terenul:" are categoria de folosință CC (curți și construcții) și cod grupa destinație TDI (teren situat în intravilan) și se identifică prin următoarele puncte pe contur. Ca atare, reclamanții nu au formulat nici o obiecțiune pentru că, în documentația cadastrală, regimul juridic al terenului este menționat ca fiind „curți construcții". Pe de altă parte, este adevărat că în pagina 7 din raportul inițial expertul a menționat "tot în apropierea vechiului amplasament, la vest de acesta, s-a mai identificat suprafața de teren notată cu A6 ce ar putea fi restituită în natură.

Acesta se află în incinta Grupului Școlar E. și în urma consultației documentației cadastrale nr. 7851 din 08 mai 2007 rezultă că terenul aferent acestuia face parte din domeniul public al municipiului Craiova. În prezent, acest teren este amenajat ca spațiu verde având în centru o fântână arteziană (dezafectata)". Ca atare, expertul a făcut trimitere la documentația cadastrală nr. 7851 din 08 mai 2007 ca reper pentru stabilirea regimului juridic al terenului (ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Craiova), însă menționează ca o constatare a sa proprie că terenul este amenajat ca spațiu verde. Această constatare a expertului nu se poate substitui regimului juridic al terenului, a cărui stabilire se face prin prisma actelor normative și al documentelor elaborate în executarea actelor normative.

Terenul nu are categoria de spațiu verde în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și nici nu se circumscrie dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului. Destinația faptică aparentă a terenului nu are nici un fel de repercusiuni în privința regimului juridic concret al terenului care este conform PUG-ului și documentației cadastrale din 08 mai 2007, teren intravilan cu destinația „curți construcții" aflat în domeniul public al municipiului Craiova, așa încât sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza 1 raportat la art. 1 din Legea nr. 10/2001. Neexistând un impediment legal din care să rezulte indisponibilitatea terenului, această suprafață de teren de 8 390 m.p trebuia restituită în natură.

În recursul pârâților, s-a susținut ca instanța de judecată a dispus restituirea în natură a parcelelor A1 și A2 (4 819,18 m.p.), ce sunt despărțite între ele de o alee ce asigură accesul la blocul de locuințe și sunt traversate de conductă aeriană de gaze. Hotărârea a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, întrucât trebuia avute în vedere dispozițiile pct. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 potrivit cărora "sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, iar individualizarea acestor suprafețe este atributul entității investite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism." Totodată, s-a susținut că instanța de judecată a solicitat relații cu privire la amplasamentele identificate și pentru care s-a dispus restituirea în natură ca măsură compensatorie. Autoritatea locală a solicitat relații suplimentare constând în schițe cu dimensiuni și vecinătăți, dat fiind faptul că în zona identificată de către expert nu operase exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Aceste relații duceau la stabilirea regimului juridic al bunurilor atribuite în compensare, mai cu seamă în ceea ce privește calitatea de unitate deținătoare, funcție de care se apreciază și dreptul de dispoziție juridică, așa cum este prevăzut de art. 860 și următoarele C. civ. Entitatea învestită cu soluționarea notificării poate dispune numai cu privire la bunurile sale. Acesta dovadă nu este făcută și, de asemenea, nici regimul juridic al imobilului nu este stabilit, ceea ce echivalează cu o necercetare contencioasă cu privire la petitul privind compensarea, ceea ce conduce la casarea hotărârii. Prin decizia recurată, instanța dispune restituirea în natură către reclamanți a unor suprafețe de teren în compensare, situate în Craiova, identificate și delimitate în raportul de expertiză, în situația în care, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4), coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și cu prevederile H.G.

nr. 250/2007, potrivit cărora "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil ". Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială, administrativă și judiciară, care circumstanțiază foarte clar procedura restituirii în natură, respectiv a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, instanța de judecată nu a avut în vedere prevederile Capitolului I pct. l lit. a), art. l pct. 1.7, art. 9 pct. 9.3 din H.G. nr. 250/2007, în sensul că măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri este lăsată ia aprecierea exclusivă a entității învestită cu soluționarea notificării, în raport și de existența unor eventuale bunuri în patrimoniul său.

Posibilitatea acordării altor bunuri și servicii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării implică, în principal, o manifestare unilaterală de voință din partea entității, de a oferi, în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 alte bunuri sau servicii. Existența terenurilor libere, confirmate de raportul de expertiză nu este de natură a justifica suplinirea acestei manifestări de voință a entității investite cu soluționarea notificării, de către instanța de judecată. Instanța de apel în mod eronat a atribuit în compensare terenuri care nu sunt identificate și în listele anexă afișate la sediul Primăriei Municipiului Craiova, conform procedurii obligatorii instituită de prevederile Titlului I art. 1 alin. (5) din O.U.G.

nr. 209/2005 și premergătoare procedurii de acordare a măsurilor reparatorii. Listele afișate la sediul autorității locale cu terenurile identificate din domeniul privat care pot fi acordate persoanelor îndreptățite ce au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 și care au optat pentru anumite amplasamente afișate, nu cuprind terenurile atribuite în compensare către reclamanți. Instanța de judecată nu a avut în vedere faptul că, în cadrul procedurii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării sunt obligatorii efectuarea unei expertize tehnice de evaluare sau a unor rapoarte de evaluare întocmite de către un expert evaluator - membru ANEVAR, în scopul evaluării imobilelor, a stabilirii valorii de piață a acestora pentru a se realiza echivalența valorică a bunurilor ce formează obiectul compensării.

O astfel de măsură dispusă duce la diminuarea domeniului public/privat al municipiului Craiova, dezvoltarea localității și realizarea investițiilor fiind stopate în detrimentul colectivității. S-a solicitat astfel admiterea recursului, modificarea hotărârii și, în fond, respingerea contestației iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei cu rejudecare.

Recursurile sunt întemeiate și vor fi admise, pentru următoarele considerente: S-a reținut corect că nu mai pot fi repuse în discuție chestiunile legate de calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea suprafeței terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, de 29 768,75 m.p, și nici dreptul reclamanților de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unității deținătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, dat fiind caracterul irevocabil al hotărârii instanței supreme.

Pentru a răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate de părți, este important să se rețină că, prin decizia civilă nr. 8022 din 11 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate și a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, constatând, în esență, că starea de fapt nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului, dacă terenurile restituite în natură sunt deținute de pârâtă și în ce măsură suprafețele propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate a fi restituite de foștii proprietari.

Într-adevăr, în rejudecare, instanța de apel a pus în vedere părților să depună noi înscrisuri din care să rezulte modul de preluare a terenului, dar, în lipsa acestora, instanța s-a rezumat să constate că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fără titlu, situație în care sunt incidente, în principal, prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001. În condițiile în care nu au fost clarificate chestiuni importante ce țin de identificarea dispozițiilor de drept substanțial ale Legii nr. 10/2001 aplicabile în cauză, nu se putea ajunge la o analiză judicioasă a criticilor din apel ce vizau întinderea și amplasamentul suprafețelor de teren ce puteau fi restituite în natură pe vechiul amplasament și, respectiv, prin echivalent pe calea compensării cu alte suprafețe de teren, similare valoric.

Dispozițiile legale care au fost invocate de părțile cu interese contrare din dosar sunt și cele la care instanța de apel trebuia să se raporteze, rolul activ al acesteia neputând fi neglijat în condițiile în care scopul final al judecății este aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri temeinice si legale, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, într-un termen rezonabil. Sub un prim aspect, este de reținut că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, prevăd că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. În privința art. 10 și 11 din lege, incidența unuia sau altuia dintre acestea, depindea de situația juridică a imobilului preluat în stăpânirea statului, astfel cum de altfel s-a și stabilit în judecata precedentă în fața instanței supreme.

Dispozițiile art. 10 din lege prescriau în termeni foarte clari condițiile repunerii în situația anterioară în ceea ce-i privește pe reclamanți, și anume: (1) În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (2) În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

(3) Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. Dispozițiile art. 11 din lege prescriau de asemenea în termeni foarte clari condițiile repunerii în situația anterioară pentru imobilele expropriate, și anume: (1) Imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. (2) În cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

(3) În cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. (4) În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Rezultă așadar că forma de restituire - întinderea și amplasamentul suprafețelor de teren ce puteau fi restituite în natură pe vechiul amplasament și, respectiv, prin echivalent pe calea compensării cu alte suprafețe de teren, similare valoric - depindea de modalitatea în care imobilul proprietatea reclamanților a intrat în stăpânirea statului, respectiv de situația juridică a terenurilor oferite în compensare, obligația instanței de apel fiind concretizată deja în acest sens în judecata anterioară. Pentru ipoteza în care preluarea bunului s-a făcut în baza unui decret de expropriere, este incidentă norma specială, prioritară față de cea generală cuprinsă în art. 10, care se referă generic la imobilele preluate abuziv, în timp ce art. 11 este aplicabil exclusiv preluărilor abuzive în forma exproprierii.

Este, prin urmare, întemeiată critica de nelegalitate a pârâților, referitoare la restituirea în natură a parcelelor A1 și A2, în suprafață compactă, față de dispozițiile art. 9 din lege, respectiv situația concretă de fapt existentă în cauză - parcelele sunt despărțite între ele de o alee lată de 6,5 m ce asigură accesul la blocul de locuințe și sunt traversate de conductă aeriană de gaze.

Instanța de apel nu a justificat prin considerente legale nici solicitarea reclamanților, formulată pe calea obiecțiunilor la raportul de expertiză - s-a cerut expertului să verifice ca parcelele A1 și A2 să fie restituite ca o suprafață compactă, iar accesul la bloc să se realizeze prin reamplasarea aleii de acces, pe cheltuiala apelanților-reclamanți, aceștia depunând la dosar o declarație în formă autentică, prin care au arătat că sunt de acord să suporte cheltuielile pentru reamplasarea căii de acces și a conductei de gaze, în vederea asigurării accesului la bloc, pe un nou traseu propus de expert - și nici răspunsul la obiecțiuni al expertului - care a învederat instanței că este posibilă restituirea în natură a parcelelor A1 și A2 ca o suprafață compactă prin reamplasarea aleii de acces la bloc.

Hotărârea a fost pronunțată și cu greșita aplicare a dispozițiile pct. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 care stipulează în termini clari că "sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, iar individualizarea acestor suprafețe este atributul entității investite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism." S-a susținut corect, pe acest temei, de către pârâți că finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 nu poate consta în restituirea în natură a unei suprafețe de teren având afectațiunea menționată mai înainte, întrucât asemenea măsuri ar duce la situații de neconceput, de natura să rupă justul echilibru ce trebuie asigurat între interesele particulare ale foștilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv și interesele generale ale societății.

În ceea ce privește criticile referitoare la amplasamentele identificate la solicitarea instanței de apel și pentru care s-a dispus restituirea în echivalent ca măsură compensatorie, criticile nu sunt întemeiate, întrucât nu mai pot fi repuse în discuție chestiunile legate de dreptul reclamanților de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unității deținătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, dat fiind caracterul irevocabil al hotărârii instanței supreme.

Jurisprudența instanțelor de judecata a statuat in mod constant ca persoana îndreptățită este în drept să solicite, iar instanțele de judecată sunt abilitate să verifice motivele pentru care entitatea deținătoare refuză atribuirea de bunuri în compensare, inclusiv motivele pentru care anumite bunuri - uneori identificate chiar de către persoana îndreptățită ca fiind disponibile - nu sunt înscrise în tabelul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din lege. S-a apreciat astfel ca, măsura compensării nu este lăsată la aprecierea discreționară a entității deținătoare ci, dimpotrivă, aceasta este obligată ca atunci când deține bunuri disponibile să le înscrie în tabelul mai sus arătat și să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.

Criticile referitoare la necesitatea stabilirii cu precizie a regimului juridic al bunurilor atribuite în compensare, funcție de care se apreciază și dreptul de dispoziție juridică, sunt întemeiate cât timp instanța de apel nu a fost preocupată să motiveze sub acest aspect soluțiile propuse, deși o astfel de obligație i se stabilise în mod expres de instanța supremă. Nu pot fi primite susținerile pârâților referitoare la restituirea în natură către reclamanți a unor suprafețe de teren în compensare, situate în Craiova, prin raportarea acestei situații la dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil ", în mod evident neincidente în cauză.

Recurenții-pârâți au criticat în mod întemeiat decizia instanței de apel, din perspectiva faptului că aceasta nu a fost preocupată ca, în cadrul procedurii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării, referirea la expertizele tehnice de evaluare - în contextul în care acestea au fost întocmite de către un expert evaluator, membru ANEVAR - să se facă după rigoarea normei de drept incidente referitoare la echivalența valorică a bunurilor ce formează obiectul compensării, aspect ce impunea o motivare corespunzătoare.

Prin urmare, instanța de trimitere va proceda la identificarea cu claritate a terenurilor pe care le va atribui în compensare reclamanților, va statua cu privire la regimul juridic actual al acestora și va arăta explicit considerentele de fapt și de drept pentru care a apreciat, inclusiv din punct de vedere valoric, că se impune a le fi atribuite reclamanților în compensarea celui preluat de stat și care nu mai poate fi retrocedat în natură. Cât privește recursul reclamantului s-a susținut ca instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în ceea ce privește suprafața identificată în raportul de expertiză sub denumirea A5. S-a stabilit că această suprafață de teren face parte din vechiul amplasament al proprietății autorilor reclamanților.

Critica este întemeiată, întrucât, din perspectiva situației de fapt, au rezultat aspecte ce se impuneau a fi clarificate, pentru a fi coerente, după cum urmează: inițial, parcela A5 a fost identificată de expert prin raportul de expertiză ca având o întindere de 937 m.p; prin răspunsul la obiecțiuni, formulate chiar de către reclamanți care învederau instanței că dimensiunile acestei parcele este mai mare, de 1 513 m.p, s-a constatat că este neîndoielnic faptul că nu poate fi restituit în natură terenul de sub construcția C18 și cel necesar bunei funcționări a acesteia, concluzia instanței fiind aceea că poate fi restituită în natură doar suprafața de teren de 393,2 m.p.

Din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, instanța era chemată să clarifice situația construcției C18 pentru ca numai astfel se putea identifica una sau alta din ipotezele prescrise de lege, respectiv cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate sau situația construcțiilor neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. Critica referitoare la suprafața de 8 390 m.p, identificată în raportul de expertiză ca fiind parcela A6 în imediata vecinătate a vechiului amplasament, din incinta Grupului Școlar E., cu referire la care instanța a respins restituirea prin echivalent, cu motivarea că expertul a precizat că acest teren este amenajat ca spațiu verde, având în centru o fântână arteziană (dezafectată), este întemeiată.

Documentația cadastrală existentă la dosar atestă faptul că întreaga suprafață de teren deținută de Grupul Școlar Industrial E., în care este inclusă parcela A6 " are categoria de folosință CC (curți și construcții) și cod grupa destinație TDI (teren situat în intravilan), respectiv că terenul aferent acestuia face parte din domeniul public al municipiului Craiova. Constatarea expertului nu se poate substitui însă regimului juridic al terenului, a cărui stabilire se face prin prisma actelor normative și al documentelor elaborate în executarea acestora. Așadar, instanța trebuia să identifice dispoziția legală incidentă în cauză în contextual legii speciale și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, respectiv să aibă în vedere legislația privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și a celor privind protecția mediului, pentru a clarifica situația juridică a respectivului teren.

Se va avea în vedere și faptul că măsura compensării cu un alt imobil nu reprezintă o restituire în natură a imobilului notificat, cum eronat s-a susținut în cauză, contrar prevederilor exprese ale legii, ci doar o alternativă prevăzută de lege pentru reparația în echivalent. Cum instanța de apel nu s-a preocupat să asigure premisa unei judecați concrete si efective in recurs - dispozițiile art. 314 C. proc. civ. prescriu condiția existentei unor împrejurări de fapt pe deplin stabilite, în măsura sa asigure cercetarea tuturor criticilor de nelegalitate din recurs - Înalta Curte va admite recursurile în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul P.S.S. și pârâții Primăria municipiului Craiova, prin primar și Primarul municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 22 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2013.