ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2363/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia nr. 58 din 31 februarie 2011 a respins apelurile declarate de reclamantul R.D., de pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova și de intervenienta R.L.M. împotriva sentinței civile nr. 51 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1885/63/2006, având ca obiect Legea nr. 10/2001. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele considerente: Prin contestația formulată la data de 11 octombrie 2006 și înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 1885/63/2006, reclamantul R.D.

a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova, să se anuleze dispoziția nr. 13428, emisă de pârâtă la data de 11 septembrie 2006 și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 3960 m.p. situat în Craiova. În cauză, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către R.L.M., arătând că are aceleași drepturi ca și reclamantul la acordarea măsurilor reparatorii pentru teren, fiind moștenitoare a autorilor R.D. și R.E., în calitate de nepoată de fiu. Prin sentința civilă nr. 51 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1885/63/2006, s-a respins cererea de intervenție principală, formulată de R.L.M.

și s-a admis, în parte, contestația formulată de reclamantul R.D., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova. S-a anulat, în parte, dispoziția nr. 13428 din 11 septembrie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru terenurile în suprafață de 2.160 mp, situate în Craiova, și a fost obligată pârâta să facă propunere de acordare în favoarea reclamantului a măsurilor reparatorii în echivalent pentru acestea, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, fiind menținută dispoziția atacată în ceea ce privește soluția adoptată cu privire la suprafața de 874 mp situată în Craiova.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că cererea de intervenție în interes propriu formulată de R.L.M., este neîntemeiată, deoarece aceasta nu justifică interesul a interveni în prezenta procedura judiciară reglementată de Legea nr. 10/2001, având în vedere că intervenienta nu a făcut dovada depunerii unei notificării în temeiul acestei legi speciale reparatorii, respingând pentru acest motiv cererea de intervenție. În ceea ce privește acțiunea principală, s-a constatat că aceasta este întemeiată, deoarece reclamantul din prezenta cauză este moștenitor legal al autorilor R.D. și R.E., în calitate de descendent de gradul I, astfel cum rezultă din copiile actelor de stare civilă depuse la dosar.

Invocând preluarea abuzivă a terenului proprietatea părinților săi, reclamantul s-a adresat, la apariția Legii nr. 10/2001, cu notificarea nr. 748/N/2001 Primăriei Municipiului Craiova, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 3960 m.p. situat în Craiova, arătând că acesta este compus din suprafața de 1620 m.p. ce a făcut obiectul actului de vânzare, suprafața de 540 m.p. cumpărată de autor prin actul de vânzare și suprafața de 1800 m.p. menționată în certificat. Soluționând notificarea nr. 748/N/2001, pârâta Primăria Municipiului Craiova a emis la data de 11 septembrie 2006 dispoziția nr. 13028, prin care a respins notificarea formulată de reclamant cu privire la imobil, motivând că suprafața de 874 m.p.

a trecut în proprietatea statului, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 1978, prin care autorii au înstrăinat numitei L.L. casa de locuit, astfel că terenul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, în conformitate cu pct. 1 lit. c) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a legii. Examinând legalitatea acestei dispoziții, instanța a reținut, în primul rând, că unitatea deținătoare a omis să se pronunțe cu privire la îndreptățirea reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii pentru întreg imobilul notificat, adoptând o măsură numai referitoare la o suprafață de 874 m.p. din terenul solicitat. În ceea ce privește suprafața asupra căreia Primăria Municipiului Craiova a omis să se pronunțe prin dispoziția atacată, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii conform art. 3 rap.

la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru suprafața de 2160 m.p., dobândită de autorul R.D., prin actele de vânzare cumpărare. Aceste acte de vânzare-cumpărare intră în categoria înscrisurilor doveditoare în sensul art. 23.1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007, iar existența imobilului teren în patrimoniul unității deținătoare prezumă potrivit capitolului 1, art. l lit. e) teza finală din ultimul act normativ, preluarea abuzivă a acestor terenuri, prezumție care nu a fost răsturnată în cauză. În ceea ce privește suprafața de 1800 m.p., instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada existenței acesteia în patrimoniul autorilor săi la data preluării abuzive.

În acest sens, s-a constatat că certificatul din 08 iulie 1974 nu constituie un act de proprietate, ci reprezintă doar un înscris eliberat de autoritățile de la acea dată, care reda situația imobilelor supuse impozitării, aceasta fiind realizată în multe dintre cazuri doar în baza declarațiilor proprietarului. Referitor la terenul de 874 m.p., intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a încheierii între autori și numita L.L. a contractului de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 1974, instanța a constatat că legile reparatorii adoptate după anul 1989 au soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, conform art. 36 din Legea fondului funciar, astfel încât corect s-a motivat prin dispoziția contestată că această situație nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

În concluzie, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada îndreptățirii la acordarea măsurilor reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 pentru suprafața totală de 2160 mp, dobândită de autori prin cele două acte de vânzare-cumpărare, suprafață pentru care nu este posibilă restituirea în natură, astfel cum rezultă din expertiza efectuată în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul R.D., intervenienta R.L.M. și pârâta Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În considerentele hotărârii atacate, Curtea de Apel a reținut, în ceea ce o privește pe intervenienta în nume propriu, R.L.M. că, deși aceasta invocă calitatea de moștenitoare legală a autorului R.C.D., nu a formulat notificare în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu toate că termenul de 6 luni prevăzut de lege a fost prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001. Este adevărat că prin Legea nr. 10/2001 se efectuează o repunere în termenul de acceptare a succesiunilor, dar această manifestare de voință se materializează prin formularea notificării în termenul prevăzut de lege. Art. 22 alin. (5) din lege prevede în mod expres că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Termenul prevăzut, așa cum rezultă din enunțul de mai sus, constituie un termen de decădere care atrage pierderea dreptului de a mai îndeplini actul prevăzut de lege, situație în care intervenienta nu este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii alături de reclamantul apelant.

În ceea ce privește îndreptățirea reclamantului de a solicita măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că acesta este moștenitor legal al autorului R.C.D., potrivit copiei certificatelor de stare civilă existente la dosar. Curtea de Apel a reținut că la dosarul cauzei s-au depus contractele de vânzare - cumpărare, în copie, potrivit cărora suprafața de teren ce a intrat în proprietatea autorului reclamantului era de 2160 m.p., situată în Craiova, suprafață de teren care, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, este în prezent ocupat în totalitate de detalii de sistematizare, respectiv blocuri de locuințe, alei betonate de acces la blocuri, rețele de utilități aferente blocurilor (apă, canalizare, etc.).

Este adevărat că reclamantul nu a depus acte din care să rezulte în mod concret în ce mod s-a preluat terenul în perioada anului 1950, însă instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. e) din Cap. I. al Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora, în situația în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada preluării formale de către stat, soluționarea notificării se va face ținând cont de faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului, acest fapt constituind o prezumție relativă de preluare abuzivă. Reclamantul a făcut, deci, dovada proprietății asupra terenului a autorilor săi, a existenței terenului în patrimoniul statului, terenul fiind ocupat de cartier de locuințe, iar această prezumție relativă de preluare abuzivă instituită de lege nu a fost răsturnată în nici un mod de către apelantul Primarul Municipiului Craiova.

Referitor la suprafața de 1800 m.p., instanța de apel a constatat că certificatul din 8 iulie 1974, emis de fostul Consiliu Popular Craiova, nu poate face dovada dreptului de proprietate conform Legii nr. 10/2001. Acest certificat se referă la suprafața de 1800 m.p., pentru care autorul reclamantului plătea impozit până în anul 1974, certificatul fiind eliberat de Circumscripția Financiară a Mun. Craiova, cu privire la bunurile imobile impozabile ale autorului. Imobilul situat în Craiova, compus din teren și construcție a făcut, ulterior, obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 20 septembrie 1978, la Notariatul de Stat Dolj, către cumpărătoarea L.L. În respectivul contract de vânzare-cumpărare se face mențiunea că trece în proprietatea statului suprafața de 874 m.p., conform art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Este adevărat că în acest act nu este trecută întreaga suprafață de 1800 m.p., ci numai suprafața de 874 m.p., dar, așa cum rezultă din autorizația de înstrăinare și actele aferente acesteia, numai această suprafață de teren se afla în proprietatea autorului, la nivelului anului 1978. Faptul că în anul 1974 autorul ar fi deținut o suprafață de teren mai mare decât cea reținută în contractul de vânzare-cumpărare nu este de natură a face dovada că în anul 1978 întreaga suprafață de teren se afla în proprietatea sa, ci, dimpotrivă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, acesta justifica proprietatea numai pentru suprafața de 874 m.p., doar această suprafață reprezentând o certitudine în ceea ce privește existența dreptului de proprietate.

Cum reclamantul a precizat în mod expres că nu a înțeles să notifice terenul, care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare către L.L., instanța de apel a reținut că pentru această suprafață de teren nu este îndreptățit la măsuri reparatorii. În finalul considerentelor, Curtea de Apel a arătat că certificatul eliberat de Administrația Financiară a Municipiului Craiova, în anul 1974, se referea tocmai la terenul situat în Craiova, care ulterior a făcut obiectul înstrăinării. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.D., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant solicită instanței să constate calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și pentru suprafața de 1800 m.p., arătând următoarele: 1. Certificatul din 08 iulie 1974 emană de la o autoritate (consiliul Popular al municipiului Craiova) și atestă dreptul de proprietate al autorului pentru suprafața de 1800 mp de teren. Această suprafață de teren, așa cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză, a fost preluată de CAP 8 Martie, acesta figurând în Decretul nr. 115/1985 cu teren precum și la numerele factoriale învecinate. Astfel, prin prisma art. 24 din Legea nr. 10/2001 sfera actelor doveditoare „în absența unor probe contrare" nu este limitată doar la actele translative de proprietate.

2. Instanța de apel face o confuzie între suprafața de teren ce a fost vândută către L.L. și suprafața de teren menționată în certificatul din 08 iulie 1974. Terenul menționat în certificatul din 08 iulie 1974 este distinct de terenul menționat în contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu L.L., din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultând faptul că aceste terenuri nu se suprapun în totalitate. Pe de altă parte, certificatul este emis în 1974, fiind evident că nu poate face trimitere la terenul înstrăinat către L.L. deoarece acest teren a fost dobândit în anul 1978 prin sentința nr. 6619 din 29 iunie 1978 a Judecătoriei Craiova și înstrăinat către aceasta ulterior prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 20 septembrie 1978. 3. Chiar dacă s-ar accepta identitatea, suprafața de teren menționată în certificat este de 1800 mp, iar terenul ce se înstrăinează către L.L.

este de 874 mp, rămânând o diferență de 926 mp în proprietatea autorilor reclamantului, suprafață ce a fost preluată abuziv de stat și ulterior menționată ca fiind în proprietatea CAP 8 Martie. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt reținută, relativ la dreptul reclamantului la măsuri reparatorii, solicitat pentru suprafața de 1800 mp. Interpretarea dată de recurentul reclamant dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 este eronată, având în vedere că acest text legal instituie o prezumție de proprietate în favoarea celui pe numele căruia s-a realizat preluarea bunului, însă aceasta are un caracter relativ (iuris tantum) și nu operează în situația în care există probe contrare care conduc la o altă concluzie.

Este adevărat că în certificatul, emis de fostul Consiliu Popular Craiova se menționează suprafața de 1800 mp, pe numele autorului reclamantului, însă la nivelul anului 1974. Chiar dacă s-ar admite că acest certificat ar face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu L.L. în anul 1978 constituie întocmai proba contrară ce răstoarnă prezumția legală relativă de proprietate instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001. Astfel, în contractul de vânzare - cumpărare din 20 septembrie 1978 încheiat cu L.L., aflat la fila 11 în dosarul de fond se menționează că vânzarea s-a efectuat în baza autorizației Consiliului popular al municipiului Craiova din 19 august 1978, precizându-se că terenul aferent construcției situată în Craiova, trece în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974.

în concluzie, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, cu referire la contractul de vânzare - cumpărare și actele aferente acestuia, la nivelul anului 1978, în proprietatea autorilor reclamantului exista doar terenul în suprafață de 874 mp. Celelalte critici invocate de recurent nu pot fi primite, acesta contestând practic modul de stabilire a situației de fapt, făcând trimitere în acest sens la raportul de expertiză administrat în cauză. Reaprecierea probelor administrate în cauză și schimbarea situației de fapt reținută de instanța de apel nu este posibilă în fața instanței de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ. Constatând, prin urmare, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.D. împotriva deciziei civile nr. 58 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2012.