ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2363/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2363/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin

decizia nr. 58 din 31 februarie 2011 a respins apelurile declarate de

reclamantul R.D., de pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul

Municipiului Craiova și de intervenienta R.L.M. împotriva sentinței civile nr. 51

din 16 februarie 2009, pronunțată de

Tribunalul

Dolj, în dosarul nr. 1885/63/2006, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele considerente:

Prin

contestația formulată la data de 11 octombrie 2006 și înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj sub nr. 1885/63/2006, reclamantul R.D. a solicitat instanței

ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Primarul

Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova, să se anuleze dispoziția

nr. 13428, emisă de pârâtă la data de 11 septembrie 2006 și, pe cale de

consecință, să se dispună restituirea în natură a terenului intravilan în

suprafață de 3960 m.p. situat în Craiova.

În

cauză, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către R.L.M.,

arătând că are aceleași drepturi ca și reclamantul la acordarea măsurilor

reparatorii pentru teren, fiind moștenitoare a autorilor R.D. și R.E., în

calitate de nepoată de fiu.

Prin

sentința civilă nr. 51 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în

dosarul nr. 1885/63/2006,

s-a

respins cererea de intervenție principală, formulată de R.L.M. și s-a admis, în

parte, contestația formulată de reclamantul R.D., în contradictoriu cu pârâții

Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova.

S-a

anulat, în parte, dispoziția nr. 13428 din 11 septembrie 2006, emisă de

Primarul Municipiului Craiova, s-a constatat calitatea reclamantului de

persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru terenurile în

suprafață de 2.160 mp, situate în Craiova, și a fost obligată pârâta să facă

propunere de acordare în favoarea reclamantului a măsurilor reparatorii în

echivalent pentru acestea, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005,

fiind menținută dispoziția atacată în ceea ce privește soluția adoptată cu

privire la suprafața de 874 mp situată în Craiova.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că cererea de intervenție în

interes propriu formulată de R.L.M., este neîntemeiată, deoarece aceasta nu

justifică interesul a interveni în prezenta procedura judiciară reglementată de

Legea nr. 10/2001, având în vedere că intervenienta nu a făcut dovada depunerii

unei notificării în temeiul acestei legi speciale reparatorii, respingând

pentru acest motiv cererea de intervenție.

În ceea ce

privește acțiunea principală, s-a constatat că aceasta este întemeiată,

deoarece reclamantul din prezenta cauză este moștenitor legal al autorilor R.D.

și R.E., în calitate de descendent de gradul I, astfel cum rezultă din copiile

actelor de stare civilă depuse la dosar.

Invocând

preluarea abuzivă a terenului proprietatea părinților săi, reclamantul s-a

adresat, la apariția Legii nr. 10/2001, cu notificarea nr. 748/N/2001 Primăriei

Municipiului Craiova, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață

de 3960 m.p. situat în Craiova, arătând că acesta este compus din suprafața de

1620 m.p. ce a făcut obiectul actului de vânzare, suprafața de 540 m.p.

cumpărată de autor prin actul de vânzare și suprafața de 1800 m.p. menționată

în certificat.

Soluționând

notificarea nr. 748/N/2001, pârâta Primăria Municipiului Craiova a emis la data

de 11 septembrie 2006 dispoziția nr. 13028, prin care a respins notificarea

formulată de reclamant cu privire la imobil, motivând că suprafața de 874 m.p.

a trecut în proprietatea statului, în urma încheierii contractului de

vânzare-cumpărare din 20 septembrie 1978, prin care autorii au înstrăinat

numitei L.L. casa de locuit, astfel că terenul nu intră sub incidența Legii nr.

10/2001, în conformitate cu pct. 1 lit. c) din H.G. nr. 498/2003 pentru

aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a legii.

Examinând

legalitatea acestei dispoziții, instanța a reținut, în primul rând, că unitatea

deținătoare a omis să se pronunțe cu privire la îndreptățirea reclamantului la

acordarea măsurilor reparatorii pentru întreg imobilul notificat, adoptând o

măsură numai referitoare la o suprafață de 874 m.p. din terenul solicitat.

În ceea

ce privește suprafața asupra căreia Primăria Municipiului Craiova a omis să se

pronunțe prin dispoziția atacată, instanța a reținut că reclamantul a făcut

dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii

conform art. 3 rap. la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru suprafața

de 2160 m.p., dobândită de autorul R.D., prin

actele

de vânzare cumpărare.

Aceste acte de

vânzare-cumpărare intră în categoria înscrisurilor doveditoare în sensul art. 23.1

lit. a) din H.G. nr. 250/2007, iar existența imobilului teren în patrimoniul

unității deținătoare prezumă potrivit capitolului 1, art. l lit. e) teza finală

din ultimul act normativ, preluarea abuzivă a acestor terenuri, prezumție care

nu a fost răsturnată în cauză.

În ceea ce

privește suprafața de 1800 m.p., instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut

dovada existenței acesteia în patrimoniul autorilor săi la data preluării

abuzive.

În acest sens,

s-a constatat că certificatul din 08 iulie 1974 nu constituie un act de

proprietate, ci reprezintă doar un înscris eliberat de autoritățile de la acea

dată, care reda situația imobilelor supuse impozitării, aceasta fiind realizată

în multe dintre cazuri doar în baza declarațiilor proprietarului.

Referitor

la terenul de 874 m.p., intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din

Legea nr. 58/1974, ca urmare a încheierii între autori și numita L.L. a

contractului de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 1974, instanța a constatat

că legile reparatorii adoptate după anul 1989 au soluționat această problemă în

favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul de a

obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate,

conform art. 36 din Legea fondului funciar, astfel încât corect s-a motivat

prin dispoziția contestată că această situație nu intră sub incidența Legii nr.

10/2001.

În concluzie,

instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada

îndreptățirii la acordarea măsurilor reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001

pentru

suprafața totală de 2160 mp, dobândită de autori prin cele două

acte de vânzare-cumpărare, suprafață pentru care nu este posibilă restituirea

în natură, astfel cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel

reclamantul

R.D., intervenienta R.L.M. și pârâta Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului

Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

considerentele hotărârii atacate, Curtea de Apel a reținut,

în ceea ce o privește pe intervenienta

în nume propriu, R.L.M. că, deși aceasta invocă calitatea de moștenitoare

legală a autorului R.C.D., nu a formulat notificare în condițiile art. 22 din Legea

nr. 10/2001, cu toate că termenul de 6 luni prevăzut de lege a fost prelungit

succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Este adevărat

că prin Legea nr. 10/2001 se efectuează o repunere în termenul de acceptare a

succesiunilor, dar această manifestare de voință se materializează prin

formularea notificării în termenul prevăzut de lege.

Art. 22 alin. (5)

din lege prevede în mod expres că nerespectarea termenului prevăzut pentru

trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Termenul

prevăzut, așa cum rezultă din enunțul de mai sus, constituie un termen de

decădere care atrage pierderea dreptului de a mai îndeplini actul prevăzut de

lege, situație în care intervenienta nu este persoană îndreptățită la acordarea

de măsuri reparatorii alături de reclamantul apelant.

În ceea ce

privește îndreptățirea reclamantului de a solicita măsuri reparatorii în

condițiile Legii nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că acesta este

moștenitor legal al autorului R.C.D., potrivit copiei certificatelor de stare

civilă existente la dosar.

Curtea de Apel

a reținut că la dosarul cauzei s-au depus contractele de vânzare - cumpărare,

în copie, potrivit cărora suprafața de teren ce a intrat în proprietatea

autorului reclamantului era de 2160 m.p., situată în Craiova, suprafață de

teren care, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, este

în prezent ocupat în totalitate de detalii de sistematizare, respectiv blocuri

de locuințe, alei betonate de acces la blocuri, rețele de utilități aferente

blocurilor (apă, canalizare, etc.).

Este adevărat

că reclamantul nu a depus acte din care să rezulte în mod concret în ce mod s-a

preluat terenul în perioada anului 1950, însă instanța a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 1 lit. e) din Cap. I. al Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr.

10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora, în situația în care

pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada preluării formale de către

stat, soluționarea notificării se va face ținând cont de faptul că imobilul se

regăsește în patrimoniul statului, acest fapt constituind o prezumție relativă

de preluare abuzivă.

Reclamantul a

făcut, deci, dovada proprietății asupra terenului a autorilor săi, a existenței

terenului în patrimoniul statului, terenul fiind ocupat de cartier de locuințe,

iar această prezumție relativă de preluare abuzivă instituită de lege nu a fost

răsturnată în nici un mod de către apelantul Primarul Municipiului Craiova.

Referitor

la suprafața de 1800 m.p., instanța de apel a constatat că certificatul din 8

iulie 1974, emis de fostul Consiliu Popular Craiova, nu poate face dovada

dreptului de proprietate conform Legii nr. 10/2001.

Acest

certificat se referă la suprafața de 1800 m.p., pentru care autorul

reclamantului plătea impozit până în anul 1974, certificatul fiind eliberat de

Circumscripția Financiară a Mun. Craiova, cu privire la bunurile imobile

impozabile ale autorului.

Imobilul

situat în Craiova, compus din teren și construcție a făcut, ulterior, obiectul

contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 20 septembrie 1978,

la Notariatul de Stat Dolj, către cumpărătoarea L.L.

În respectivul

contract de vânzare-cumpărare se face mențiunea că trece în proprietatea

statului suprafața de 874 m.p., conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. Este

adevărat că în acest act nu este trecută întreaga suprafață de 1800 m.p., ci

numai suprafața de 874 m.p., dar, așa cum rezultă din autorizația de

înstrăinare și actele aferente acesteia, numai această suprafață de teren se

afla în proprietatea autorului, la nivelului anului 1978.

Faptul că în

anul 1974 autorul ar fi deținut o suprafață de teren mai mare decât cea

reținută în contractul de vânzare-cumpărare nu este de natură a face dovada că

în anul 1978 întreaga suprafață de teren se afla în proprietatea sa, ci,

dimpotrivă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, acesta justifica

proprietatea numai pentru suprafața de 874 m.p., doar această suprafață

reprezentând o certitudine în ceea ce privește existența dreptului de

proprietate.

Cum

reclamantul a precizat în mod expres că nu a înțeles să notifice terenul, care

a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare către L.L., instanța de apel

a reținut că pentru această suprafață de teren nu este îndreptățit la măsuri

reparatorii.

În finalul

considerentelor, Curtea de Apel a arătat că certificatul eliberat de

Administrația Financiară a Municipiului Craiova, în anul 1974, se referea

tocmai la terenul situat în Craiova, care ulterior a făcut obiectul

înstrăinării.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.D.,

criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurentul-reclamant

solicită instanței să constate calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii și pentru suprafața de 1800 m.p., arătând următoarele:

din 08 iulie 1974 emană de la o autoritate (consiliul Popular al municipiului

Craiova) și atestă dreptul de proprietate al autorului pentru suprafața de 1800

mp de teren. Această suprafață de teren, așa cum rezultă și din raportul de

expertiză întocmit în cauză, a fost preluată de CAP 8 Martie, acesta figurând

în Decretul nr. 115/1985 cu teren precum și la numerele factoriale învecinate.

Astfel, prin prisma art. 24 din Legea nr. 10/2001 sfera actelor doveditoare „în

absența unor probe contrare" nu este limitată doar la actele translative

de proprietate.

de apel face o confuzie între suprafața de teren ce a fost vândută către L.L.

și suprafața de teren menționată în certificatul din 08 iulie 1974. Terenul

menționat în certificatul din 08 iulie 1974 este distinct de terenul menționat

în contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu L.L., din raportul de

expertiză întocmit în cauză rezultând faptul că aceste terenuri nu se suprapun

în totalitate. Pe de altă parte, certificatul este emis în 1974, fiind evident

că nu poate face trimitere la terenul înstrăinat către L.L. deoarece acest

teren a fost dobândit în anul 1978 prin sentința nr. 6619 din 29 iunie 1978 a

Judecătoriei Craiova și înstrăinat către aceasta ulterior prin contractul de

vânzare - cumpărare autentificat la 20 septembrie 1978.

identitatea, suprafața de teren menționată în certificat este de 1800 mp, iar

terenul ce se înstrăinează către L.L. este de 874 mp, rămânând o diferență de

926 mp în proprietatea autorilor reclamantului, suprafață ce a fost preluată

abuziv de stat și ulterior menționată ca fiind în proprietatea CAP 8 Martie.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Instanța de

apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt

reținută, relativ la dreptul reclamantului la măsuri reparatorii, solicitat

pentru suprafața de 1800 mp.

Interpretarea

dată de recurentul reclamant dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 este

eronată, având în vedere că acest text legal instituie o prezumție de

proprietate în favoarea celui pe numele căruia s-a realizat preluarea bunului,

însă aceasta are un caracter relativ (iuris tantum) și nu operează în situația

în care există probe contrare care conduc la o altă concluzie.

Este adevărat

că în certificatul, emis de fostul Consiliu Popular Craiova se menționează

suprafața de 1800 mp, pe numele autorului reclamantului, însă la nivelul anului

1974.

Chiar dacă

s-ar admite că acest certificat ar face dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu, contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu L.L. în

anul 1978 constituie întocmai proba contrară ce răstoarnă prezumția legală

relativă de proprietate instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001. Astfel, în

contractul de vânzare - cumpărare din 20 septembrie 1978 încheiat cu L.L.,

aflat la fila 11 în dosarul de fond se menționează că vânzarea s-a efectuat în

baza autorizației Consiliului popular al municipiului Craiova din 19 august

1978, precizându-se că terenul aferent construcției situată în Craiova, trece

în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. în concluzie, așa

cum în mod corect a reținut instanța de apel, cu referire la contractul de

vânzare - cumpărare și actele aferente acestuia, la nivelul anului 1978, în

proprietatea autorilor reclamantului exista doar terenul în suprafață de 874

mp.

Celelalte

critici invocate de recurent nu pot fi primite, acesta contestând

practic modul de stabilire a situației

de fapt, făcând trimitere în acest sens la raportul de expertiză administrat în

cauză. Reaprecierea probelor administrate în cauză și schimbarea situației de

fapt reținută de instanța de apel nu este posibilă în fața instanței de recurs,

din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

Constatând,

prin urmare, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte

urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună

respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul R.D. împotriva deciziei civile nr. 58 din 31 ianuarie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

30 martie 2012.