ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6467/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6467/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Prin Decizia nr. 360 din data de 17 noiembrie

2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelurile declarate de pârâții S.C. P. S.R.L., Primarul

Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova împotriva Sentinței

civile nr. 164 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.

1696/63/2006 în contradictoriu cu intimatele contestatoare S.C. și P.E.. S-a

schimbat sentința, în sensul că s-a respins contestația ca nefondată.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Dolj, sub nr. 1696/63/2006, reclamantele S.C. și P.E. au

solicitat în contradictoriu cu Primarul Mun. Craiova anularea dispoziției

Primarului Mun. Craiova nr. 9117/2006, în sensul de a se dispune restituirea în

natură a suprafeței de 1311,5 mp, situată în Craiova, str. Cornițoiu nr. 63,

jud. Dolj, suprafață pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii și

înaintarea dosarului de notificare la Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Prin Sentința civilă

nr. 164 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a admis în parte

contestația formulată de contestatoarele S.C. și P.E. împotriva Dispoziției nr.

9117 din 10 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în contradictoriu

cu pârâții Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova și S.C.

P. S.R.L.. S-a anulat în parte dispoziția, cu privire la art. 2, dispunându-se

restituirea în natură a suprafeței de 437 mp identificată în raportul de

expertiză întocmit de experții D.V. și C.Ș., conform schiței anexe la raport

între punctele 219 - 5 - 19 - 18 - 218 - 29 - 38 - 319 - 319 - 219. Au fost

menținute restul dispozițiilor dispoziției contestate.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanța a reținut următoarele:

Din raportului de

expertiză refăcut rezultă că suprafața de teren liberă este compusă din

suprafața de 437 mp cuprinsă în poligonul 1, delimitat între punctele 219 - 5 -

19 - 18 - 218 - 29 - 38 - 319 - 319 - 219, suprafața de 117 mp, cuprinsă în

poligonul 2, delimitat prin punctele 205 - 207 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 6 - 5 -

2005, suprafața de 218 mp ocupată de clădirea restaurantului, suprafața de 147

mp ocupată de terasă și 57 mp ocupată de baraca metalică.

Din referatul nr.

8201/2006 al Primăriei Mun. Craiova a rezultat că suprafața identificată de

expert, în poligonul 2, având ca întindere 117 mp, este cea restituită

reclamantelor prin dispoziția atacată, aspect recunoscut și de către acestea,

în concluziile scrise.

În ceea ce privește

construcțiile și edificarea acestora, cu respectarea dispozițiilor legale

privind autorizația de construire, s-a constatat că din înscrisurile existente,

inclusiv actele de proprietate ale S.C. P. S.R.L., nu se poate identifica

extinderea la Restaurantul D., dacă aceasta s-a efectuat cu autorizație de

construcție - din adresa nr. 73101/2008 a Primăriei Mun. Craiova rezultând că

în perioada 1997 - 2007 nu figurează emisă autorizație de construire pentru

locația în litigiu - și nici a perioadei în care au fost edificate aceste

construcții.

Însă, din Contractul

de vânzare-cumpărare nr. 4114/2008, coroborat cu Încheierea nr. 81265/2007 a

OCPI, a rezultat că terenul în suprafață de 765 mp a aparținut S.C. C. S.A.,

care l-a vândut numitei S.C. P. S.R.L., iar pe acest teren această societate a

dobândit, prin contractul autentificat sub nr. 5348/2004, un spațiu comercial

în suprafață de 350,89 mp, înscris în CF 36082 Craiova cu nr. cadastral 17326.

Expertul C. a

identificat suprafața de 350,89 mp ca fiind construcție veche, iar 137,11 mp

construcție nouă, fără a se preciza anul edificării acesteia, decât că a fost

edificată în anul 1963 clădirea veche, cu respectarea dispozițiilor legale, iar

pentru extindere nu se poate preciza existența autorizației de construire, fără

a identifica în concret, în raport de celelalte schițe, care este suprafața

extinsă.

Prin urmare, față de

faptul că suprafața de 765 mp a fost dobândită de S.C. P. S.R.L. prin contract

de vânzare-cumpărare, nu s-a făcut dovada anului edificării extinderii, pentru

a se aprecia dacă a fost sau nu emisă autorizație de construire în cauză, iar

din planul de situație întocmit în martie 2007 pentru S.C. C. S.A. Craiova a

rezultat că întreaga suprafață de 765 mp - din care depozite 106 mp, spațiu

comercial 377 mp., suprafață betonată 244 mp și suprafață transport 38 mp. - a

aparținut acestei societăți, care a dobândit aceste active ca urmare a

divizării în anul 2000 a S.C. C. S.A. (dovadă fiind protocolul încheiat în mai

2000), tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condițiile art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată, precum și art. 22 și 24 din același act

normativ, privind unitatea juridică deținătoare.

Pentru aceste motive,

în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 modificată, contestația este întemeiată

numai în parte, respectiv pentru suprafața de 437 m.p. teren.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții S.C. P. S.R.L. Craiova, Primarul Mun. Craiova

și Primăria Mun. Craiova.

Prin Decizia civilă

nr. 67 din 4 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-au admite

apelurile, a fost schimbată sentința, în sensul că s-a respins contestația, iar

intimatele au fost obligate la 3.000 RON cheltuieli de judecată, în apel, către

apelanta S.C. P. S.R.L. Craiova.

Prin Decizia civilă

nr. 6.755 din 15 decembrie 2010 pronunțată de ICCJ, secția civilă și de

proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamantele S.C. și

P.E. împotriva Deciziei nr. 67 din 04 martie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, dispunându-se casarea

acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru

următoarele motive:

Reclamantele au

formulat notificare pentru imobilul din Craiova, str. Cornițoiu, nr. 63 la data

de 13 iulie 2001, iar Primarul Municipiului Craiova a emis dispoziția nr. 9117

după aproximativ 5 ani, la data de 10 mai 2006, dispunând restituirea în natură

a unei suprafețe de teren de 112,5 m.p. și propunând acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru 1311,5 mp. și pentru construcția demolată.

Tribunalul a

considerat că se mai poate restitui în natură încă o suprafață de 437 m.p. și

cum reclamantele nu au declarat apel, judecata în căile de atac privește

exclusiv natura măsurilor reparatorii pentru această suprafață.

Curtea de Apel a

nesocotit dispozițiile art. 9 și 11 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, art. 9

prevede că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în

prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini.

Prin urmare, era

esențial să se stabilească cine deținea terenul în litigiu la data notificării,

pentru a se verifica dacă erau sau nu aplicabile dispozițiile art. 21 sau cele

ale art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât reclamantele au susținut că, în timp ce notificarea nu era încă

soluționată și chiar după declanșarea litigiului, s-au încheiat acte

constitutive sau translative de proprietate interzise de lege.

Or, în explicitarea

art. 21 al legii, art. 21.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a

acesteia arată la lit. a), b) și c) că textul vizat statuează

indisponibilizarea imobilelor pe calea prevăzută de lege cu privire la orice

alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul către alte persoane,

altele decât cele îndreptățite potrivit legii; indisponibilizarea respectivă

operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost

făcută la o dată ulterioară și are ca scop primordial îndeplinirea obligației

de restituire în natură către adevăratul proprietar.

Pe de altă parte, din

moment ce a reținut că în speță este vorba despre un imobil expropriat, Curtea

de Apel trebuia să verifice incidența art. 11 din Legea nr. 10/2001, sub toate

condițiile prevăzute de acest text de lege.

Astfel, trebuia să

verifice dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă sau nu

întregul teren, pentru a stabili dacă suprafața de teren în litigiu este liberă

în sensul art. 11 alin. (2) din lege.

De asemenea, conform

art. 11 alin. (3), în situația în care construcțiile expropriate au fost

integral demolate, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

parțial terenul, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămasă liberă.

Același text se

referă în continuare la terenul ocupat de construcțiile noi, autorizate, pentru

care măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Așadar, faptul că pe

teren s-au edificat construcții noi, anterior notificării, împiedică

restituirea în natură, dacă acestea au fost autorizate.

Această condiție a

fost considerată irelevantă de către Curtea de Apel, cu nesocotirea art. 11

alin. (3) din lege, cu atât mai mult cu cât reclamantele au susținut că pârâta

S.C P. S.R.L. a acționat abuziv, construind, fără autorizație, pe un teren ce

făcea parte din suprafața expropriată de la autorul lor, pe care ulterior l-au

cumpărat de la o societate comercială de stat în timpul litigiului.

Întrucât Curtea de

Apel nu a lămurit aceste aspecte ale situației de fapt, iar Înalta Curte nu le

poate lămuri ea însăși, față de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., în baza

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul a fost admis, cu consecința casării

deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

La rejudecarea cauzei

s-au reținut următoarele, cu referire la îndrumările date prin decizia de

recurs:

Prin expertiza

tehnică efectuată în cauză s-au reținut următoarele: scările de acces situate

pe terenul solicitat de către contestatoare asigură accesul la spațiile

comerciale din zonă, inclusiv la spațiul comercial al apelantei, iar singura

cale de acces pentru apelantă este cea actuală, prin scara existentă; în

prezent, singura porțiune din construcție care nu are autorizație de

construcție este construcția denumită generic "extindere ce nu a fost

făcută de apelantă", desen hașurat pe Planul nr. 1 din schița la raportul

de expertiză.

Lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea, respectiv constituirea unui complex comercial,

amenajarea căilor de acces și a utilităților aferente acestuia au fost

executate, exproprierea și-a atins scopul pentru care a fost efectuată, iar

aceste lucrări ocupă terenul în litigiu, fără a mai exista posibilitatea

restituirii în natură a unei porțiuni de teren, nefiind nicio suprafață de

teren rămasă liberă în sensul legii, respectiv a dispozițiilor art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Întregul teren

aferent al acestor construcții este necesar pentru buna desfășurare a

activității comerciale generată prin construirea unui astfel de complex, precum

și pentru folosința în bune condiții a acestor construcții.

Deși expertul tehnic

I.C. a menționat că există o cale de acces pentru suprafața de teren de 420 mp,

solicitată a fi restituită, aceasta se poate face doar pe calea de acces

existentă prin scara aflată și în prezent, având în vedere că, potrivit planului

4 din anexele la raportul de expertiză, prin parcare este exclus accesul pentru

că între extindere și gardul de beton care delimitează terasa sunt doar câțiva

centimetri, iar, numai în situația în care această terasă ar fi închisă,

devenind spațiu comercial, atunci accesul nu s-ar mai putea face.

În speță, terenul

solicitat de către contestatoare a fost expropriat în vederea construirii unui

complex comercial și, respectiv locuințe colective, lucrările de expropriere

și-au atins scopul pentru care au fost dispuse, iar cele aflate în prezent pe

teren, respectiv spațiul verde, parcare betonată și scările de acces în spațiul

comercial răspund satisfacerii unor utilități publice, în sensul normelor

legale aplicabile în cauză; aceasta deoarece utilitățile menționate au fost

afectate intrinsec scopului pentru care s-a realizat exproprierea, scop care a

fost îndeplinit în cauză.

Nu se poate discuta

sau identifica "teren liber" în accepțiunea legii, deoarece este

teren care, în prezent, este ocupat de spațiu verde, căile de acces, trotuar,

toate aceste amenajări fiind destinate să asigure funcționalitatea spațiului

comercial în cauză.

Imobilele expropriate

care au aparținut autorului reclamantelor au fost integral demolate în scopul

construirii complexului comercial cu toate utilitățile necesare unei bune

funcționalități a acestuia.

Ulterior, complexul

comercial și terenul aferent au intrat în proprietatea lui S.C. C. S.A., apoi

au fost achiziționate de către S.C. P. S.R.L., prin contractul de

vânzare-cumpărare al suprafeței de teren de 765 mp și care se suprapune parțial

peste terenul solicitat și restituit în parte.

Deși terenul,

respectiv construcția-restaurant, au fost cumpărate la două momente diferite,

de la același vânzător, acesta reprezintă un tot unitar, care nu poate fi

destrămat, după cum se constată și în raportul de expertiză efectuat în cauză,

aceasta din punct de vedere al destinației construcției plus teren, cât și din

punct de vedere al interesului de exploatare, vizat la momentul achiziționării.

Toate celelalte

lucrări efectuate la construcția-restaurant au urmărit exact această destinație

pentru care a fost achiziționat împreună cu terenul aferent, nefiind schimbat

scopul pentru care au fost expropriate imobilele.

Astfel, atât

suprafața de 120 mp, care face din suprafața de teren de 437 mp și, respectiv

suprafața de teren de 765 mp, pentru care S.C. P. S.R.L. are atestat dreptul de

proprietate, în urma cumpărării la momente diferite, nu poate face obiectul

restituirii în natură.

Autorizația nr. 792

din 3 august 2010, referitoare la extinderile efectuate de către apelanta S.C.

P. S.R.L., atestă că eventualele lucrări de extindere construite de către

această apelantă nu au fost efectuate în mod abuziv, ci tocmai pentru a alcătui

un tot unitar care să servească scopului pentru care acest teren și, respectiv

construcție au fost achiziționate.

Textul din Normele

Metodologice stabilește semnificația art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

care dispune că imobilele-terenuri și construcții preluate în mod abuziv,

indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a

prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o

societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice

locale sau centrale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație

cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei

îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată a

organelor de conducere ale unității deținătoare.

Prin urmare,

indisponibilizarea la care se referă art. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 privește

bunurile deținute la data intrării în vigoare a legii de una din entitățile cu

personalitate juridică prevăzute în textul citat, iar scopul indisponibilizării

bunurilor este ca persoana deținătoare să-și îndeplinească obligațiile de

restituire către adevăratul proprietar.

În speță, notificarea

este adresată Primăriei Mun. Craiova, iar contractele de vânzare-cumpărare

încheiate ulterior, sunt, la data prezentei contestații, legale și în ființă,

încheiate după data de 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantele S.C. și P.E.

Hotărârea a fost

pronunțată cu încălcarea art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost acesta explicitat prin Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Din probele

administrate rezultă că la data formulării notificării imobilul teren se afla

în proprietatea Consiliului Județean Dolj, care, ulterior emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

DJ nr. 0067 din 06 decembrie 2007, înstrăinează acest teren către S.C. C. S.A.,

care ulterior îl înstrăinează către S.C. P. S.R.L. Toate aceste transferuri de

proprietate au fost efectuate după ce notificarea a fost depusă și după ce

proprietarul terenului fusese notificat în mod expres sa nu procedeze la

înstrăinarea imobilului teren.

Mai mult, în cursul

anilor 2004 și 2010, apelanta S.C. P. S.R.L. a ridicat construcții fără a avea

autorizații de construire, aspect atestat de recunoașterea făcută de

reprezentantul legal al societății la interogatoriul luat de instanța de apel

și din adresa Primăriei Municipiului Craiova - or, aceasta constituie o

încălcare directa a articolului 11 alin. (3) din Legea 10/2001, întrucât aceste

lucrări neautorizate au fost edificate chiar pe terenul pe care l-au solicitat

și pe care instanța îl constată ocupat de construcții care deservesc utilitatea

publică.

În cauză s-au ignorat

aceste aspecte esențiale, pentru care au existat îndrumări exprese date în

decizia de casare.

Se reține că

lucrările de expropriere sunt pe deplin realizate și exproprierea își produce

efectele, însă ulterior acestei operațiunii s-au realizat lucrări ample de

extindere a restaurantului - de la 285 mp care se regăsesc la punctul 16 din

protocolul de predare al S.C. C. către S.C. C. în anul 2000 la peste 400 mp în

prezent. Este evident că după aceste lucrări de extindere neautorizate și

modificarea totală a situației din teren apare necesar ca restaurantul să ocupe

toată suprafața de teren de 765 mp.

La nivelul anului

2007, când au fost efectuate lucrările cadastrale pentru H.G. nr. 837/1997,

anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate,

restaurantul ocupa o suprafața de 377 mp, existau un depozit de 106 mp, o

suprafață betonată de 244 mp și o suprafață de transport de 38 mp.

Ulterior apelanta

extinde fără autorizație restaurantul, aspect de netăgăduit, ocupând căile de

transport și suprafața betonată, iar instanța constată ca aceasta nu are acces

din stradă, pentru că dacă se procedează la închiderea terasei, accesul nu s-ar

mai putea realiza.

La întrebarea dacă

scările de acces situate pe terenul solicitat asigură accesul la spațiile

comerciale din zonă, inclusiv la spațiul comercial al apelantei, expertul

răspunde clar că spațiile comerciale din zonă au și alt acces și că nu ar fi o

problemă dacă terenul ar reveni reclamantelor - problemă ar fi pentru apelantă,

pentru ca aceasta și-a blocat singură accesul prin extinderea efectuată în baza

autorizației de construire 792/2010, până la această dată accesul putându-se

face din domeniul public.

Instanța nu a admis

nici obiecțiunea la expertiză, prin care au solicitat depunerea autorizației de

construire.

Nu s-au respectat

indicațiile instanței de recurs în sensul de a se verifica dacă terenul

solicitat este afectat de construcții edificate autorizat și neautorizat, ci se

mărginește să constate că atât timp cât există autorizația de construire nr.

792/2010 (document inexistent la dosar) este evident că aceste construcții nu

sunt edificate abuziv.

De fapt, pe terenul

solicitat apelanta S.C. P. S.R.L. a edificat construcții fără autorizație

(aspect recunoscut chiar de reprezentantul societății la interogatoriu), pe

care ulterior, în timpul procesului, prin mijloace nelegale, a reușit să le

aducă într-o stare de legalitate, prin includerea în autorizația

sus-menționată.

Instanța de apel a

respins toate obiecțiunile pe care le-au formulat față de expertiza tehnică și

care vizat tocmai lămurirea acestor aspecte și anume când au fost realizate

lucrările de extindere, la ce se refera autorizația de construire 792/2010,

dacă există posibilitatea de a se practica acces din strada principală.

Nu se poate susține

că lucrările de expropriere, respectiv spațiul verde (total inexistent),

parcare betonată și scări de acces răspund satisfacerii unor utilități publice,

când singurul beneficiar este apelanta S.C. P. S.R.L.

Considerentele pe

care instanța de apel le aduce în motivarea hotărârii în sensul că nu sunt

incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) nu au legătură cu speța dedusă

judecații, întrucât instanța a fost învestită cu cercetarea legalității

dispoziției Primarului Municipiului Craiova prin care s-au acordat despăgubiri

în echivalent și nu cu incidența unor acte translative de proprietate încheiate

cu încălcarea evidentă a legii și care nu pot produce efecte față de

reclamante.

Analizând decizia de

apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin decizia de

recurs pronunțată anterior în cauză, în raport de dispozițiile primei instanțe

și partea care a formulat cererea de apel, s-a stabilit că judecata în căile de

atac privește exclusiv natura măsurilor reparatorii pentru suprafața de teren

de 437 mp - restituită în natură prin hotărârea primei instanțe.

Cu referire la

dispozițiile art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, precum și la explicitarea

ultimului articol prin Normele metodologice de aplicare a acestei legi, s-a

subliniat necesitatea stabilirii deținătorului la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, pentru a se verifica dacă erau sau nu aplicabile dispozițiile

art. 21 sau cele ale art. 27 din această lege.

Totodată, fiind vorba

de un imobil expropriat, s-a impus verificarea incidenței art. 11 din Legea nr.

10/2001, sub toate aspectele, subliniindu-se că dacă pe teren s-au edificat

construcții noi, anterior notificării, este împiedicată restituirea în natură,

dacă acestea au fost autorizate.

Cu referire la

raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că, în prezent, singura

porțiune din construcție care nu are autorizație de construcție este construcția

denumită generic "extindere ce nu a fost făcută de apelantă", desen

hașurat pe Planul nr. 1 din schița la raportul de expertiză. Această extindere

prezintă relevanță în cauză, indicată ca fiind făcută în anul 2004, și nu cea

făcută în anul 2010, care afectează o altă suprafață de teren decât cea care

constituie obiect al dosarului în căile de atac, potrivit și deciziei de recurs

pronunțată anterior în cauză.

Astfel, se constată

că suprafața de teren de 765 mp. cumpărată de pârâta - intimată S.C. P. S.R.L.

de la S.C. C. S.A., care îl deținea în baza certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria DJ nr. 0067 din 6 decembrie

2007 eliberat de Consiliul Județean Dolj în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G.

nr. 834/1991, se suprapune peste 120 mp. din cea de 437 mp. dispusă a fi

restituită prin sentința primei instanțe.

S.C. C. S.A. deținea

imobilul teren, ca și spațiul comercial existent pe acesta și pe care l-a

vândut anterior aceleiași pârâtă-intimată prin Contractul autentificat sub nr.

5348/2004, în urma divizării S.C. C. S.A., intervenită în cursul anului 2000.

Singura extindere reținută în cauză ca fiind făcută la imobil care afectează

120 mp. din terenul de 437 mp este cea din anul 2004.

Faptul că societății

i s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor seria DJ nr. 0067 din 6 decembrie 2007 de Consiliul Județean Dolj,

în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, denotă că asupra suprafeței

de teren de 120 mp, afectată de extindere, aceasta avea calitatea de deținător

ca societate comercială cu capital de stat - înființată prin decizia

Prefecturii județului Dolj nr. 147 din 26 octombrie 1990.

Întrucât interesează

deținătorul de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar art. 21 din

lege, explicitat prin Normele metodologice, indisponibilizează imobilele ce fac

obiectul acestei legi ulterior acestei date - aspect subliniat prin decizia de

recurs pronunțată în cauză, obligațiile care revin în aplicarea acestei legi se

analizează cu excluderea înstrăinărilor intervenite după data de 14 februarie

2001.

Acest aspect și cel

privind autorizarea construcției situată pe teren nu mai prezintă relevanță

date fiind constatările instanței de apel în analiza cauzei față de celelalte

verificări impuse de instanța de recurs, din perspectiva art. 11 din lege. Pe

de altă parte, nu se poate discuta cauza nici din perspectiva art. 27 din lege,

în forma în vigoare la data intrării în vigoare a acesteia, nicio parte din

imobilul ce mai face obiectul litigiului în căile de atac nefiind deținută de o

societate comercială privatizată.

Cu referire la

probele administrate, care nu mai pot fi reapreciate în recurs față de actuala

structură a art. 304 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că terenul solicitat

a fost expropriat în vederea construirii unui complex comercial și, respectiv

locuințe colective, lucrările de expropriere și-au atins scopul pentru care au

fost dispuse, iar cele aflate în prezent pe teren, respectiv spațiul verde,

parcare betonată și scările de acces în spațiul comercial au fost afectate

intrinsec scopului pentru care s-a realizat exproprierea, scop care a fost

îndeplinit în cauză.

S-a mai reținut că

întregul teren aferent este necesar pentru buna desfășurare a activității

comerciale generată prin construirea unui astfel de complex, precum și pentru

folosința în bune condiții a construcțiilor, nefiind nicio suprafață de teren

rămasă liberă în sensul legii, respectiv a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, republicată. Nu se poate discuta sau identifica "teren

liber" în accepțiunea legii, deoarece este teren care, în prezent, este

ocupat de spațiu verde, căile de acces, trotuar.

Față de scopul

exproprierii, necontestat prin recurs, și de lucrările reținute ca afectând terenul,

se constată că în speță se regăsesc elementele articolului 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, care prevăd că în cazul în care lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Această concluzie

este valabilă atât pentru suprafața de 120 mp cât și pentru diferența până la

437 mp care aparține de necontestat unității administrativ teritoriale - care a

și emis dispoziția contestată.

Pentru aceste

considerente care susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte

urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună

în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele S.C. și P.E. împotriva Deciziei nr.

360 din data de 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AM