ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6467/2012

Asupra recursului de față: Prin Decizia nr. 360 din data de 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de pârâții S.C. P. S.R.L., Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova împotriva Sentinței civile nr. 164 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1696/63/2006 în contradictoriu cu intimatele contestatoare S.C. și P.E.. S-a schimbat sentința, în sensul că s-a respins contestația ca nefondată. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, sub nr. 1696/63/2006, reclamantele S.C. și P.E. au solicitat în contradictoriu cu Primarul Mun.

Craiova anularea dispoziției Primarului Mun. Craiova nr. 9117/2006, în sensul de a se dispune restituirea în natură a suprafeței de 1311,5 mp, situată în Craiova, str. Cornițoiu nr. 63, jud. Dolj, suprafață pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii și înaintarea dosarului de notificare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin Sentința civilă nr. 164 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarele S.C. și P.E. împotriva Dispoziției nr. 9117 din 10 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova și S.C. P. S.R.L..

S-a anulat în parte dispoziția, cu privire la art. 2, dispunându-se restituirea în natură a suprafeței de 437 mp identificată în raportul de expertiză întocmit de experții D.V. și C.Ș., conform schiței anexe la raport între punctele 219 - 5 - 19 - 18 - 218 - 29 - 38 - 319 - 319 - 219. Au fost menținute restul dispozițiilor dispoziției contestate. Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele: Din raportului de expertiză refăcut rezultă că suprafața de teren liberă este compusă din suprafața de 437 mp cuprinsă în poligonul 1, delimitat între punctele 219 - 5 - 19 - 18 - 218 - 29 - 38 - 319 - 319 - 219, suprafața de 117 mp, cuprinsă în poligonul 2, delimitat prin punctele 205 - 207 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 6 - 5 - 2005, suprafața de 218 mp ocupată de clădirea restaurantului, suprafața de 147 mp ocupată de terasă și 57 mp ocupată de baraca metalică.

Din referatul nr. 8201/2006 al Primăriei Mun. Craiova a rezultat că suprafața identificată de expert, în poligonul 2, având ca întindere 117 mp, este cea restituită reclamantelor prin dispoziția atacată, aspect recunoscut și de către acestea, în concluziile scrise. În ceea ce privește construcțiile și edificarea acestora, cu respectarea dispozițiilor legale privind autorizația de construire, s-a constatat că din înscrisurile existente, inclusiv actele de proprietate ale S.C. P. S.R.L., nu se poate identifica extinderea la Restaurantul D., dacă aceasta s-a efectuat cu autorizație de construcție - din adresa nr. 73101/2008 a Primăriei Mun. Craiova rezultând că în perioada 1997 - 2007 nu figurează emisă autorizație de construire pentru locația în litigiu - și nici a perioadei în care au fost edificate aceste construcții.

Însă, din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 4114/2008, coroborat cu Încheierea nr. 81265/2007 a OCPI, a rezultat că terenul în suprafață de 765 mp a aparținut S.C. C. S.A., care l-a vândut numitei S.C. P. S.R.L., iar pe acest teren această societate a dobândit, prin contractul autentificat sub nr. 5348/2004, un spațiu comercial în suprafață de 350,89 mp, înscris în CF 36082 Craiova cu nr. cadastral 17326. Expertul C. a identificat suprafața de 350,89 mp ca fiind construcție veche, iar 137,11 mp construcție nouă, fără a se preciza anul edificării acesteia, decât că a fost edificată în anul 1963 clădirea veche, cu respectarea dispozițiilor legale, iar pentru extindere nu se poate preciza existența autorizației de construire, fără a identifica în concret, în raport de celelalte schițe, care este suprafața extinsă.

Prin urmare, față de faptul că suprafața de 765 mp a fost dobândită de S.C. P. S.R.L. prin contract de vânzare-cumpărare, nu s-a făcut dovada anului edificării extinderii, pentru a se aprecia dacă a fost sau nu emisă autorizație de construire în cauză, iar din planul de situație întocmit în martie 2007 pentru S.C. C. S.A. Craiova a rezultat că întreaga suprafață de 765 mp - din care depozite 106 mp, spațiu comercial 377 mp., suprafață betonată 244 mp și suprafață transport 38 mp. - a aparținut acestei societăți, care a dobândit aceste active ca urmare a divizării în anul 2000 a S.C. C. S.A. (dovadă fiind protocolul încheiat în mai 2000), tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, precum și art. 22 și 24 din același act normativ, privind unitatea juridică deținătoare.

Pentru aceste motive, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 modificată, contestația este întemeiată numai în parte, respectiv pentru suprafața de 437 m.p. teren. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții S.C. P. S.R.L. Craiova, Primarul Mun. Craiova și Primăria Mun. Craiova. Prin Decizia civilă nr. 67 din 4 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-au admite apelurile, a fost schimbată sentința, în sensul că s-a respins contestația, iar intimatele au fost obligate la 3.000 RON cheltuieli de judecată, în apel, către apelanta S.C. P. S.R.L. Craiova. Prin Decizia civilă nr. 6.755 din 15 decembrie 2010 pronunțată de ICCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamantele S.C.

și P.E. împotriva Deciziei nr. 67 din 04 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, dispunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele motive: Reclamantele au formulat notificare pentru imobilul din Craiova, str. Cornițoiu, nr. 63 la data de 13 iulie 2001, iar Primarul Municipiului Craiova a emis dispoziția nr. 9117 după aproximativ 5 ani, la data de 10 mai 2006, dispunând restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 112,5 m.p. și propunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru 1311,5 mp. și pentru construcția demolată. Tribunalul a considerat că se mai poate restitui în natură încă o suprafață de 437 m.p.

și cum reclamantele nu au declarat apel, judecata în căile de atac privește exclusiv natura măsurilor reparatorii pentru această suprafață. Curtea de Apel a nesocotit dispozițiile art. 9 și 11 din Legea nr. 10/2001. Astfel, art. 9 prevede că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. Prin urmare, era esențial să se stabilească cine deținea terenul în litigiu la data notificării, pentru a se verifica dacă erau sau nu aplicabile dispozițiile art. 21 sau cele ale art. 27 din Legea nr. 10/2001. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantele au susținut că, în timp ce notificarea nu era încă soluționată și chiar după declanșarea litigiului, s-au încheiat acte constitutive sau translative de proprietate interzise de lege.

Or, în explicitarea art. 21 al legii, art. 21.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a acesteia arată la lit. a), b) și c) că textul vizat statuează indisponibilizarea imobilelor pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii; indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară și are ca scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar. Pe de altă parte, din moment ce a reținut că în speță este vorba despre un imobil expropriat, Curtea de Apel trebuia să verifice incidența art. 11 din Legea nr. 10/2001, sub toate condițiile prevăzute de acest text de lege.

Astfel, trebuia să verifice dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă sau nu întregul teren, pentru a stabili dacă suprafața de teren în litigiu este liberă în sensul art. 11 alin. (2) din lege. De asemenea, conform art. 11 alin. (3), în situația în care construcțiile expropriate au fost integral demolate, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă. Același text se referă în continuare la terenul ocupat de construcțiile noi, autorizate, pentru care măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Așadar, faptul că pe teren s-au edificat construcții noi, anterior notificării, împiedică restituirea în natură, dacă acestea au fost autorizate.

Această condiție a fost considerată irelevantă de către Curtea de Apel, cu nesocotirea art. 11 alin. (3) din lege, cu atât mai mult cu cât reclamantele au susținut că pârâta S.C P. S.R.L. a acționat abuziv, construind, fără autorizație, pe un teren ce făcea parte din suprafața expropriată de la autorul lor, pe care ulterior l-au cumpărat de la o societate comercială de stat în timpul litigiului. Întrucât Curtea de Apel nu a lămurit aceste aspecte ale situației de fapt, iar Înalta Curte nu le poate lămuri ea însăși, față de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

La rejudecarea cauzei s-au reținut următoarele, cu referire la îndrumările date prin decizia de recurs: Prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-au reținut următoarele: scările de acces situate pe terenul solicitat de către contestatoare asigură accesul la spațiile comerciale din zonă, inclusiv la spațiul comercial al apelantei, iar singura cale de acces pentru apelantă este cea actuală, prin scara existentă; în prezent, singura porțiune din construcție care nu are autorizație de construcție este construcția denumită generic "extindere ce nu a fost făcută de apelantă", desen hașurat pe Planul nr. 1 din schița la raportul de expertiză.

Lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, respectiv constituirea unui complex comercial, amenajarea căilor de acces și a utilităților aferente acestuia au fost executate, exproprierea și-a atins scopul pentru care a fost efectuată, iar aceste lucrări ocupă terenul în litigiu, fără a mai exista posibilitatea restituirii în natură a unei porțiuni de teren, nefiind nicio suprafață de teren rămasă liberă în sensul legii, respectiv a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată. Întregul teren aferent al acestor construcții este necesar pentru buna desfășurare a activității comerciale generată prin construirea unui astfel de complex, precum și pentru folosința în bune condiții a acestor construcții.

Deși expertul tehnic I.C. a menționat că există o cale de acces pentru suprafața de teren de 420 mp, solicitată a fi restituită, aceasta se poate face doar pe calea de acces existentă prin scara aflată și în prezent, având în vedere că, potrivit planului 4 din anexele la raportul de expertiză, prin parcare este exclus accesul pentru că între extindere și gardul de beton care delimitează terasa sunt doar câțiva centimetri, iar, numai în situația în care această terasă ar fi închisă, devenind spațiu comercial, atunci accesul nu s-ar mai putea face.

În speță, terenul solicitat de către contestatoare a fost expropriat în vederea construirii unui complex comercial și, respectiv locuințe colective, lucrările de expropriere și-au atins scopul pentru care au fost dispuse, iar cele aflate în prezent pe teren, respectiv spațiul verde, parcare betonată și scările de acces în spațiul comercial răspund satisfacerii unor utilități publice, în sensul normelor legale aplicabile în cauză; aceasta deoarece utilitățile menționate au fost afectate intrinsec scopului pentru care s-a realizat exproprierea, scop care a fost îndeplinit în cauză. Nu se poate discuta sau identifica "teren liber" în accepțiunea legii, deoarece este teren care, în prezent, este ocupat de spațiu verde, căile de acces, trotuar, toate aceste amenajări fiind destinate să asigure funcționalitatea spațiului comercial în cauză.

Imobilele expropriate care au aparținut autorului reclamantelor au fost integral demolate în scopul construirii complexului comercial cu toate utilitățile necesare unei bune funcționalități a acestuia. Ulterior, complexul comercial și terenul aferent au intrat în proprietatea lui S.C. C. S.A., apoi au fost achiziționate de către S.C. P. S.R.L., prin contractul de vânzare-cumpărare al suprafeței de teren de 765 mp și care se suprapune parțial peste terenul solicitat și restituit în parte. Deși terenul, respectiv construcția-restaurant, au fost cumpărate la două momente diferite, de la același vânzător, acesta reprezintă un tot unitar, care nu poate fi destrămat, după cum se constată și în raportul de expertiză efectuat în cauză, aceasta din punct de vedere al destinației construcției plus teren, cât și din punct de vedere al interesului de exploatare, vizat la momentul achiziționării.

Toate celelalte lucrări efectuate la construcția-restaurant au urmărit exact această destinație pentru care a fost achiziționat împreună cu terenul aferent, nefiind schimbat scopul pentru care au fost expropriate imobilele. Astfel, atât suprafața de 120 mp, care face din suprafața de teren de 437 mp și, respectiv suprafața de teren de 765 mp, pentru care S.C. P. S.R.L. are atestat dreptul de proprietate, în urma cumpărării la momente diferite, nu poate face obiectul restituirii în natură. Autorizația nr. 792 din 3 august 2010, referitoare la extinderile efectuate de către apelanta S.C. P. S.R.L., atestă că eventualele lucrări de extindere construite de către această apelantă nu au fost efectuate în mod abuziv, ci tocmai pentru a alcătui un tot unitar care să servească scopului pentru care acest teren și, respectiv construcție au fost achiziționate.

Textul din Normele Metodologice stabilește semnificația art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care dispune că imobilele-terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice locale sau centrale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Prin urmare, indisponibilizarea la care se referă art. 20.1 din H.G.

nr. 498/2003 privește bunurile deținute la data intrării în vigoare a legii de una din entitățile cu personalitate juridică prevăzute în textul citat, iar scopul indisponibilizării bunurilor este ca persoana deținătoare să-și îndeplinească obligațiile de restituire către adevăratul proprietar. În speță, notificarea este adresată Primăriei Mun. Craiova, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate ulterior, sunt, la data prezentei contestații, legale și în ființă, încheiate după data de 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele S.C. și P.E. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost acesta explicitat prin Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Din probele administrate rezultă că la data formulării notificării imobilul teren se afla în proprietatea Consiliului Județean Dolj, care, ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria DJ nr. 0067 din 06 decembrie 2007, înstrăinează acest teren către S.C. C. S.A., care ulterior îl înstrăinează către S.C. P. S.R.L. Toate aceste transferuri de proprietate au fost efectuate după ce notificarea a fost depusă și după ce proprietarul terenului fusese notificat în mod expres sa nu procedeze la înstrăinarea imobilului teren. Mai mult, în cursul anilor 2004 și 2010, apelanta S.C. P. S.R.L.

a ridicat construcții fără a avea autorizații de construire, aspect atestat de recunoașterea făcută de reprezentantul legal al societății la interogatoriul luat de instanța de apel și din adresa Primăriei Municipiului Craiova - or, aceasta constituie o încălcare directa a articolului 11 alin. (3) din Legea 10/2001, întrucât aceste lucrări neautorizate au fost edificate chiar pe terenul pe care l-au solicitat și pe care instanța îl constată ocupat de construcții care deservesc utilitatea publică. În cauză s-au ignorat aceste aspecte esențiale, pentru care au existat îndrumări exprese date în decizia de casare. Se reține că lucrările de expropriere sunt pe deplin realizate și exproprierea își produce efectele, însă ulterior acestei operațiunii s-au realizat lucrări ample de extindere a restaurantului - de la 285 mp care se regăsesc la punctul 16 din protocolul de predare al S.C.

C. către S.C. C. în anul 2000 la peste 400 mp în prezent. Este evident că după aceste lucrări de extindere neautorizate și modificarea totală a situației din teren apare necesar ca restaurantul să ocupe toată suprafața de teren de 765 mp. La nivelul anului 2007, când au fost efectuate lucrările cadastrale pentru H.G. nr. 837/1997, anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, restaurantul ocupa o suprafața de 377 mp, existau un depozit de 106 mp, o suprafață betonată de 244 mp și o suprafață de transport de 38 mp. Ulterior apelanta extinde fără autorizație restaurantul, aspect de netăgăduit, ocupând căile de transport și suprafața betonată, iar instanța constată ca aceasta nu are acces din stradă, pentru că dacă se procedează la închiderea terasei, accesul nu s-ar mai putea realiza.

La întrebarea dacă scările de acces situate pe terenul solicitat asigură accesul la spațiile comerciale din zonă, inclusiv la spațiul comercial al apelantei, expertul răspunde clar că spațiile comerciale din zonă au și alt acces și că nu ar fi o problemă dacă terenul ar reveni reclamantelor - problemă ar fi pentru apelantă, pentru ca aceasta și-a blocat singură accesul prin extinderea efectuată în baza autorizației de construire 792/2010, până la această dată accesul putându-se face din domeniul public. Instanța nu a admis nici obiecțiunea la expertiză, prin care au solicitat depunerea autorizației de construire. Nu s-au respectat indicațiile instanței de recurs în sensul de a se verifica dacă terenul solicitat este afectat de construcții edificate autorizat și neautorizat, ci se mărginește să constate că atât timp cât există autorizația de construire nr. 792/2010 (document inexistent la dosar) este evident că aceste construcții nu sunt edificate abuziv.

De fapt, pe terenul solicitat apelanta S.C. P. S.R.L. a edificat construcții fără autorizație (aspect recunoscut chiar de reprezentantul societății la interogatoriu), pe care ulterior, în timpul procesului, prin mijloace nelegale, a reușit să le aducă într-o stare de legalitate, prin includerea în autorizația sus-menționată. Instanța de apel a respins toate obiecțiunile pe care le-au formulat față de expertiza tehnică și care vizat tocmai lămurirea acestor aspecte și anume când au fost realizate lucrările de extindere, la ce se refera autorizația de construire 792/2010, dacă există posibilitatea de a se practica acces din strada principală. Nu se poate susține că lucrările de expropriere, respectiv spațiul verde (total inexistent), parcare betonată și scări de acces răspund satisfacerii unor utilități publice, când singurul beneficiar este apelanta S.C.

P. S.R.L. Considerentele pe care instanța de apel le aduce în motivarea hotărârii în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) nu au legătură cu speța dedusă judecații, întrucât instanța a fost învestită cu cercetarea legalității dispoziției Primarului Municipiului Craiova prin care s-au acordat despăgubiri în echivalent și nu cu incidența unor acte translative de proprietate încheiate cu încălcarea evidentă a legii și care nu pot produce efecte față de reclamante. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed: Prin decizia de recurs pronunțată anterior în cauză, în raport de dispozițiile primei instanțe și partea care a formulat cererea de apel, s-a stabilit că judecata în căile de atac privește exclusiv natura măsurilor reparatorii pentru suprafața de teren de 437 mp - restituită în natură prin hotărârea primei instanțe. Cu referire la dispozițiile art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, precum și la explicitarea ultimului articol prin Normele metodologice de aplicare a acestei legi, s-a subliniat necesitatea stabilirii deținătorului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a se verifica dacă erau sau nu aplicabile dispozițiile art. 21 sau cele ale art. 27 din această lege.

Totodată, fiind vorba de un imobil expropriat, s-a impus verificarea incidenței art. 11 din Legea nr. 10/2001, sub toate aspectele, subliniindu-se că dacă pe teren s-au edificat construcții noi, anterior notificării, este împiedicată restituirea în natură, dacă acestea au fost autorizate. Cu referire la raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că, în prezent, singura porțiune din construcție care nu are autorizație de construcție este construcția denumită generic "extindere ce nu a fost făcută de apelantă", desen hașurat pe Planul nr. 1 din schița la raportul de expertiză. Această extindere prezintă relevanță în cauză, indicată ca fiind făcută în anul 2004, și nu cea făcută în anul 2010, care afectează o altă suprafață de teren decât cea care constituie obiect al dosarului în căile de atac, potrivit și deciziei de recurs pronunțată anterior în cauză.

Astfel, se constată că suprafața de teren de 765 mp. cumpărată de pârâta - intimată S.C. P. S.R.L. de la S.C. C. S.A., care îl deținea în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria DJ nr. 0067 din 6 decembrie 2007 eliberat de Consiliul Județean Dolj în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, se suprapune peste 120 mp. din cea de 437 mp. dispusă a fi restituită prin sentința primei instanțe. S.C. C. S.A. deținea imobilul teren, ca și spațiul comercial existent pe acesta și pe care l-a vândut anterior aceleiași pârâtă-intimată prin Contractul autentificat sub nr. 5348/2004, în urma divizării S.C. C. S.A., intervenită în cursul anului 2000. Singura extindere reținută în cauză ca fiind făcută la imobil care afectează 120 mp.

din terenul de 437 mp este cea din anul 2004. Faptul că societății i s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria DJ nr. 0067 din 6 decembrie 2007 de Consiliul Județean Dolj, în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G.

nr. 834/1991, denotă că asupra suprafeței de teren de 120 mp, afectată de extindere, aceasta avea calitatea de deținător ca societate comercială cu capital de stat - înființată prin decizia Prefecturii județului Dolj nr. 147 din 26 octombrie 1990. Întrucât interesează deținătorul de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar art. 21 din lege, explicitat prin Normele metodologice, indisponibilizează imobilele ce fac obiectul acestei legi ulterior acestei date - aspect subliniat prin decizia de recurs pronunțată în cauză, obligațiile care revin în aplicarea acestei legi se analizează cu excluderea înstrăinărilor intervenite după data de 14 februarie 2001. Acest aspect și cel privind autorizarea construcției situată pe teren nu mai prezintă relevanță date fiind constatările instanței de apel în analiza cauzei față de celelalte verificări impuse de instanța de recurs, din perspectiva art. 11 din lege.

Pe de altă parte, nu se poate discuta cauza nici din perspectiva art. 27 din lege, în forma în vigoare la data intrării în vigoare a acesteia, nicio parte din imobilul ce mai face obiectul litigiului în căile de atac nefiind deținută de o societate comercială privatizată. Cu referire la probele administrate, care nu mai pot fi reapreciate în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că terenul solicitat a fost expropriat în vederea construirii unui complex comercial și, respectiv locuințe colective, lucrările de expropriere și-au atins scopul pentru care au fost dispuse, iar cele aflate în prezent pe teren, respectiv spațiul verde, parcare betonată și scările de acces în spațiul comercial au fost afectate intrinsec scopului pentru care s-a realizat exproprierea, scop care a fost îndeplinit în cauză.

S-a mai reținut că întregul teren aferent este necesar pentru buna desfășurare a activității comerciale generată prin construirea unui astfel de complex, precum și pentru folosința în bune condiții a construcțiilor, nefiind nicio suprafață de teren rămasă liberă în sensul legii, respectiv a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată. Nu se poate discuta sau identifica "teren liber" în accepțiunea legii, deoarece este teren care, în prezent, este ocupat de spațiu verde, căile de acces, trotuar. Față de scopul exproprierii, necontestat prin recurs, și de lucrările reținute ca afectând terenul, se constată că în speță se regăsesc elementele articolului 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Această concluzie este valabilă atât pentru suprafața de 120 mp cât și pentru diferența până la 437 mp care aparține de necontestat unității administrativ teritoriale - care a și emis dispoziția contestată. Pentru aceste considerente care susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele S.C. și P.E. împotriva Deciziei nr. 360 din data de 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2012. Procesat de GGC - AM