ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2064/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 322 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, a fost respinsă contestația formulată de reclamanta F.C.V., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova, constatându-se, în considerentele sentinței, că dispoziția contestată nr. 13776 din 27 septembrie 2006 este legală și temeinică. Astfel, în mod corect s-a aprobat restituirea în natură doar a unei suprafețe de 1717 mp din terenul de 4445 mp ce a aparținut autorului reclamantei, M.D. și a fost expropriat în baza Decretului nr. 810/1962, deoarece diferența de 2728 mp, pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, este ocupată de investiții publice realizate, respectiv: incintă piață agroalimentară, blocuri de locuințe, proprietate particulară.

Tribunalul a mai reținut că printr-o altă dispoziție a Primarului, din 7 iunie 2006, a fost soluționată notificarea aceleiași reclamante vizând un alt teren al autorului său, ce a fost expropriat în anul 1964 în suprafață de 3178 mp, din care i-a fost restituită în natură doar o suprafață de 1019 mp. S-a constatat că, în afara suprafețelor deja restituite, nu mai există alte suprafețe care să poată face obiectul aceleiași măsuri reparatorii, scopul exproprierii fiind atins, iar amenajările respective prezentând o utilitate publică. Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 149 din 6 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a confirmat situația de fapt reținută de prima instanță, terenul în litigiu fiind situat în interiorul pieței agroalimentare amenajate în Complexul Vechi Brazda lui Novac, piața fiind prevăzută cu copertină, mese, galantar lactate, pe o suprafață de 340 mp și înconjurată de alei pietonale de acces, platforme, stradă, care ocupă o suprafață de 990 mp. Deși expertul a arătat că această suprafață totală de 1329 mp este liberă de construcții, mențiunea sa nu își are corespondent în dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001. Astfel, pentru a se considera că terenul ce formează obiectul notificării nu poate fi restituit în natură, nu este necesar ca pe acesta să fie ridicate construcții, ci să fie afectat unor amenajări de utilitate publică.

Instanța a apreciat că piețele, aleile de trecere constituie astfel de utilități, fiind evident că într-un complex de locuințe trebuie să se asigure spații comerciale, în folosul locuitorilor din zonă, restituirea terenurilor pe care aceste spații sunt amplasate ducând la un disconfort pentru rezidenți. Din suprafața de teren afectată de piața agroalimentară, i s-au restituit deja reclamantei două parcele, având suprafețele de 928 mp și 189 mp, astfel încât restituirea întregului teren, pe care sunt amenajate copertine, mese, galantare specifice desfășurării comerțului stradal ar duce la desființarea spațiului de utilitate publică. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, următoarele: Instanța de apel nu a observat incidența art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispune că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile. În speță, așa cum s-a evidențiat în raportul de expertiză întocmit în cursul judecății în primă instanță, așa - zisa piață agroalimentară este formată din mese prevăzute cu copertină și cu privire la care expertul a opinat că este liberă de construcții și că poate fi restituită în natură. Simplul fapt că la aceste mese se practică un comerț cu amănuntul nu este un impediment la restituirea în natură, cu atât mai mult cu cât instanța face trimitere expresă la dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, care nu reglementează situația din speță.

Mai mult, unitatea deținătoare a dispus restituirea în natură a unei părți din terenul notificat, care este inclusă în aceeași piață, nefiind niciun motiv pentru a se respinge restituirea unei alte părți. În imediata apropiere a terenului ce face obiectul prezentului litigiu se află domeniul public, pe care sunt amplasate mai multe spații comerciale și pe care pot fi mutate mesele, fiind o problemă de organizare ce trebuie rezolvată de către autoritatea administrativă locală, s-a conchis prin motivele de recurs. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Cu toate că au fost invocate, drept temei al cererii de recurs, atât dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., cât și ale pct. 9 din aceeași normă, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă doar incidența cazului vizând aplicarea greșită a legii, nu și a celui privind existența unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii în conținutul deciziei de apel sau chiar nemotivarea hotărârii recurate. În acest context, se reține că terenul ce formează obiectul notificării soluționate prin dispoziția contestată, în suprafață de 4445 mp, a fost expropriat în anul 1962 de la autorul reclamantei, M.D. Soluționând această notificare, precum și cea de-a doua notificare a reclamantei, ce viza un teren de 3128 mp expropriat în anul 1964 de la același autor, unitatea deținătoare a inversat amplasamentele terenurilor solicitate, pentru notificare raportându-se la elementele de individualizare a terenului în suprafață de 3128 mp.

Cu toate acestea, se observă că această împrejurare nu a afectat în vreun fel analiza naturii măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei: ambele terenuri se aflau în aceeași zonă, unul în continuarea celuilalt, astfel încât posibilitatea restituirii în natură în privința amândurora a fost verificată în același perimetru (pentru terenul de 3128 mp a fost emisă dispoziția nr. 10183 din 7 iunie 2006). De altfel, reclamanta nu a formulat niciun fel de critici pe acest aspect, nici măcar prin contestația inițială.

Prin motivele de recurs, se formulează critici relative la respingerea restituirii în natură a unei suprafețe de 2728 mp din totalul de 4445 mp, prin dispoziția nr. 13776 din 27 septembrie 2006. S-a reținut, necontestat, că această suprafață se află în incinta unei piețe agroalimentare, amenajate ca atare, ambele instanțe de fond apreciind că această destinație este una de utilitate publică, ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului afectat unei amenajări de utilitate publică, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din H.G. nr. 250 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Recurenta — reclamantă susține că instanța de apel, confirmând hotărârea primei instanțe, a ignorat dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat (.) construcții ușoare sau demontabile", construcții în categoria cărora se încadrează tonetele prevăzute cu copertină, chiar dacă prin intermediul acestora se desfășoară comerțul cu amănuntul. Întrucât art. 11 din lege, aplicabil în cazul imobilelor expropriate, precum în cauză, trimite la art. 10 alin. (3), se reține că, în principiu, norma invocată de către recurentă este relevantă pentru restituirea în natură a unui teren expropriat înainte de anul 1989. În speță, însă, art. 10 alin. (3) nu este incident, contrar susținerilor recurentei.

Nu se poate ignora împrejurarea că tonetele sau chioșcurile destinate comerțului mărunt, deși reprezintă, în sine, construcții ușoare sau demontabile, sunt amplasate în incinta pieței menționate. Astfel, posibilitatea restituirii în natură a terenului nu se raportează la evaluarea individuală a acestor construcții, ci la spațiul pieței înseși, constatându-se că prevalează caracterul de utilitate publică al amenajării destinate a deservi nevoile comunității din zonă. În acest context, instanța de apel a reținut, în mod corect, că restituirea în natură a terenului pe care se află construcțiile demontabile, în incinta pieței, ținându-se cont și de suprafețele deja restituite reclamantei, ar conduce la desființarea pieței agroalimentare.

Or, o asemenea finalitate nu poate fi acceptată, deoarece caracterul de utilitate publică al spațiului în discuție reprezintă premisa analizei naturii măsurilor reparatorii posibil a fi acordate reclamantei, ce nu poate fi încălcată, permițându-se desființarea amenajării de interes public ori impunându-se schimbarea amplasamentului acestei amenajări, astfel cum se pretinde prin motivele de recurs. Caracterul de utilitate publică al piețelor este reglementat expres în art. III pct. 2 din anexa 1 a Legii nr. 213/1998, în care sunt menționate și piețele comerciale, ca bun aparținând domeniului public al unității administrativ - teritoriale. întrucât norma nu distinge, sunt avute în vedere inclusiv piețele agroalimentare.

Nu caracterul de bun domenial al pieței în discuție constituie impedimentul la restituirea în natură a terenului, ci natura sa de amenajare de utilitate publică, în sensul art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Chiar dacă norma menționată nu include explicit piețele agroalimentare în categoria amenajărilor de utilitate publică, se observă că enumerarea legală este exemplificativă (se permite continuarea listei prin sintagma „și altele asemenea"), iar spațiul în discuție este de utilitate publică, după cum s-a arătat anterior. De altfel, acest spațiu corespunde definiției unei „amenajări de utilitate publică" din art. 10.3 din Normele metodologice, aceea de amenajare destinată „a deservi nevoile comunității", respectiv pentru folosul locuitorilor din zonă, piața fiind amplasată într-un complex de locuințe, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei de apel.

Este lipsită de relevanță împrejurarea evocată de către recurentă, anume că unitatea deținătoare, stabilind măsurile reparatorii pentru reclamantă, nu a fost consecventă, restituind în natură porțiuni din aceeași piață agroalimentară din care a refuzat restituirea suprafețelor în litigiu. Instanța de judecată nu a fost învestită cu cercetarea legalității restituirii în natură de către unitatea deținătoare a unor suprafețe din incinta pieței și nu ar putea dispune restituirea în natură a suprafețelor pentru care unitatea deținătoare a refuzat această măsură fără o aplicare corespunzătoare a legii, independent de măsurile deja dispuse prin dispoziția contestată. Chiar dacă nu s-ar face aplicarea art. 11 alin. (3) din lege și art. 10.3 din Normele metodologice, se constată că tot nu ar fi posibilă restituirea în natură a terenului de 2798 mp, astfel cum solicită reclamanta.

Terenul de 4445 mp, din care face parte suprafața în litigiu, a fost expropriat în anul 1962 în scopul construirii unor blocuri de locuințe în cartierul Brazda lui Novac (ca, de altfel, și cel de-al doilea teren al autorului, expropriat doi ani mai târziu). Or, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil". După cum a reținut prima instanță în cauză, scopul exproprierii a fost atins, inclusiv prin realizarea unor amenajări de utilitate publică, precum cea din speță, care deservește nevoile locuitorilor din zonă. Față de considerentele expuse, înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.C.V. împotriva deciziei civile nr. 149 din 6 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2011.