ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2064/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 322 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

civilă, a fost respinsă contestația formulată de reclamanta F.C.V., în

contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Craiova și Primăria

Municipiului Craiova, constatându-se, în considerentele sentinței, că

dispoziția contestată nr. 13776 din 27 septembrie 2006 este legală și

temeinică.

Astfel,

în mod corect s-a aprobat restituirea în natură doar a unei suprafețe de 1717

mp din terenul de 4445 mp ce a aparținut autorului reclamantei, M.D. și a fost

expropriat în baza Decretului nr. 810/1962, deoarece diferența de 2728 mp,

pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, este

ocupată de investiții publice realizate, respectiv: incintă piață

agroalimentară, blocuri de locuințe, proprietate particulară.

Tribunalul a mai reținut că printr-o

altă dispoziție a Primarului, din 7 iunie 2006, a fost soluționată notificarea

aceleiași reclamante vizând un alt teren al autorului său, ce a fost expropriat

în anul 1964 în suprafață de 3178 mp, din care i-a fost restituită în natură

doar o suprafață de 1019 mp.

S-a

constatat că, în afara suprafețelor deja restituite, nu mai există alte

suprafețe care să poată face obiectul aceleiași măsuri reparatorii, scopul

exproprierii fiind atins, iar amenajările respective prezentând o utilitate

publică.

Apelul

declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 149 din 6 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a confirmat situația de fapt reținută de prima

instanță, terenul în litigiu fiind situat în interiorul pieței agroalimentare

amenajate în Complexul Vechi Brazda lui Novac, piața fiind prevăzută cu

copertină, mese, galantar lactate, pe o suprafață de 340 mp și înconjurată de

alei pietonale de acces, platforme, stradă, care ocupă o suprafață de 990 mp.

Deși expertul a arătat că această suprafață totală de 1329 mp este liberă de

construcții, mențiunea sa nu își are corespondent în dispozițiile art. 10 și 11

din Legea nr. 10/2001.

Astfel,

pentru a se considera că terenul ce formează obiectul notificării nu poate fi

restituit în natură, nu este necesar ca pe acesta să fie ridicate construcții,

ci să fie afectat unor amenajări de utilitate publică.

Instanța

a apreciat că piețele, aleile de trecere constituie astfel de utilități, fiind

evident că într-un complex de locuințe trebuie să se asigure spații comerciale,

în folosul locuitorilor din zonă, restituirea terenurilor pe care aceste spații

sunt amplasate ducând la un disconfort pentru rezidenți.

Din

suprafața de teren afectată de piața agroalimentară, i s-au restituit deja

reclamantei două parcele, având suprafețele de 928 mp și 189 mp, astfel încât

restituirea întregului teren, pe care sunt amenajate copertine, mese, galantare

specifice desfășurării comerțului stradal ar duce la desființarea spațiului de

utilitate publică.

Împotriva

deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate

în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență,

următoarele:

Instanța de apel nu a observat

incidența art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispune că se restituie

în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile. În

speță, așa cum s-a evidențiat în raportul de expertiză întocmit în cursul

judecății în primă instanță, așa - zisa piață agroalimentară este formată din mese

prevăzute cu copertină și cu privire la care expertul a opinat că este liberă

de construcții și că poate fi restituită în natură.

Simplul

fapt că la aceste mese se practică un comerț cu amănuntul nu este un impediment

la restituirea în natură, cu atât mai mult cu cât instanța face trimitere

expresă la dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, care nu

reglementează situația din speță.

Mai

mult, unitatea deținătoare a dispus restituirea în natură a unei părți din

terenul notificat, care este inclusă în aceeași piață, nefiind niciun motiv

pentru a se respinge restituirea unei alte părți.

În

imediata apropiere a terenului ce face obiectul prezentului litigiu se află

domeniul public, pe care sunt amplasate mai multe spații comerciale și pe care

pot fi mutate mesele, fiind o problemă de organizare ce trebuie rezolvată de către

autoritatea administrativă locală, s-a conchis prin motivele de recurs.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului,

înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cu toate că au

fost invocate, drept temei al cererii de recurs, atât dispozițiile art. 304 pct.

7 C. proc. civ., cât și ale pct. 9 din aceeași normă, din dezvoltarea motivelor

de recurs rezultă doar incidența cazului vizând aplicarea greșită a legii, nu

și a celui privind existența unor motive contradictorii ori străine de natura

pricinii în conținutul deciziei de apel sau chiar nemotivarea hotărârii

recurate.

În acest

context, se reține că terenul ce formează obiectul notificării soluționate prin

dispoziția contestată, în suprafață de 4445 mp, a fost expropriat în anul 1962

de la autorul reclamantei, M.D.

Soluționând

această notificare, precum și cea de-a doua notificare a reclamantei, ce viza

un teren de 3128 mp expropriat în anul 1964 de la același autor, unitatea

deținătoare a inversat amplasamentele terenurilor solicitate, pentru notificare

raportându-se la elementele de individualizare a terenului în suprafață de 3128

mp.

Cu toate acestea, se observă că

această împrejurare nu a afectat în vreun fel analiza naturii măsurilor

reparatorii cuvenite reclamantei: ambele terenuri se aflau în aceeași zonă,

unul în continuarea celuilalt, astfel încât posibilitatea restituirii în natură

în privința amândurora a fost verificată în același perimetru (pentru terenul

de 3128 mp a fost emisă dispoziția nr. 10183 din 7 iunie 2006). De altfel,

reclamanta nu a formulat niciun fel de critici pe acest aspect, nici măcar prin

contestația inițială.

Prin

motivele de recurs, se formulează critici relative la respingerea restituirii

în natură a unei suprafețe de 2728 mp din totalul de 4445 mp, prin dispoziția nr.

13776 din 27 septembrie 2006.

S-a

reținut, necontestat, că această suprafață se află în incinta unei piețe

agroalimentare, amenajate ca atare, ambele instanțe de fond apreciind că

această destinație este una de utilitate publică, ceea ce împiedică restituirea

în natură a terenului afectat unei amenajări de utilitate publică, în sensul art.

11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din H.G. nr. 250 de aprobare a

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Recurenta

— reclamantă susține că instanța de apel, confirmând hotărârea primei instanțe,

a ignorat dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora

„Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat (.) construcții ușoare

sau demontabile", construcții în categoria cărora se încadrează tonetele

prevăzute cu copertină, chiar dacă prin intermediul acestora se desfășoară

comerțul cu amănuntul.

Întrucât

art. 11 din lege, aplicabil în cazul imobilelor expropriate, precum în cauză, trimite

la art. 10 alin. (3), se reține că, în principiu, norma invocată de către

recurentă este relevantă pentru restituirea în natură a unui teren expropriat

înainte de anul 1989.

În speță, însă, art. 10 alin. (3) nu

este incident, contrar susținerilor recurentei.

Nu se

poate ignora împrejurarea că tonetele sau chioșcurile destinate comerțului

mărunt, deși reprezintă, în sine, construcții ușoare sau demontabile, sunt

amplasate în incinta pieței menționate. Astfel, posibilitatea restituirii în

natură a terenului nu se raportează la evaluarea individuală a acestor

construcții, ci la spațiul pieței înseși, constatându-se că prevalează

caracterul de utilitate publică al amenajării destinate a deservi nevoile

comunității din zonă.

În acest

context, instanța de apel a reținut, în mod corect, că restituirea în natură a

terenului pe care se află construcțiile demontabile, în incinta pieței,

ținându-se cont și de suprafețele deja restituite reclamantei, ar conduce la

desființarea pieței agroalimentare.

Or, o

asemenea finalitate nu poate fi acceptată, deoarece caracterul de utilitate

publică al spațiului în discuție reprezintă premisa analizei naturii măsurilor

reparatorii posibil a fi acordate reclamantei, ce nu poate fi încălcată,

permițându-se desființarea amenajării de interes public ori impunându-se

schimbarea amplasamentului acestei amenajări, astfel cum se pretinde prin

motivele de recurs.

Caracterul de utilitate publică al

piețelor este reglementat expres în art. III pct. 2 din anexa 1 a Legii nr. 213/1998,

în care sunt menționate și piețele comerciale, ca bun aparținând domeniului

public al unității administrativ - teritoriale. întrucât norma nu distinge,

sunt avute în vedere inclusiv piețele agroalimentare.

Nu

caracterul de bun domenial al pieței în discuție constituie impedimentul la

restituirea în natură a terenului, ci natura sa de amenajare de utilitate

publică, în sensul art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă

norma menționată nu include explicit piețele agroalimentare în categoria

amenajărilor de utilitate publică, se observă că enumerarea legală este

exemplificativă (se permite continuarea listei prin sintagma „și altele

asemenea"), iar spațiul în discuție este de utilitate publică, după cum

s-a arătat anterior.

De

altfel, acest spațiu corespunde definiției unei „amenajări de utilitate

publică" din art. 10.3 din Normele metodologice, aceea de amenajare

destinată „a deservi nevoile comunității", respectiv pentru folosul

locuitorilor din zonă, piața fiind amplasată într-un complex de locuințe,

astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei de apel.

Este

lipsită de relevanță împrejurarea evocată de către recurentă, anume că unitatea

deținătoare, stabilind măsurile reparatorii pentru reclamantă, nu a fost

consecventă, restituind în natură porțiuni din aceeași piață agroalimentară din

care a refuzat restituirea suprafețelor în litigiu.

Instanța

de judecată nu a fost învestită cu cercetarea legalității restituirii în natură

de către unitatea deținătoare a unor suprafețe din incinta pieței și nu ar

putea dispune restituirea în natură a suprafețelor pentru care unitatea

deținătoare a refuzat această măsură fără o aplicare corespunzătoare a legii,

independent de măsurile deja dispuse prin dispoziția contestată.

Chiar

dacă nu s-ar face aplicarea art. 11 alin. (3) din lege și art. 10.3 din Normele

metodologice, se constată că tot nu ar fi posibilă restituirea în natură a

terenului de 2798 mp, astfel cum solicită reclamanta.

Terenul

de 4445 mp, din care face parte suprafața în litigiu, a fost expropriat în anul

1962 în scopul construirii unor blocuri de locuințe în cartierul Brazda lui

Novac (ca, de altfel, și cel de-al doilea teren al autorului, expropriat doi

ani mai târziu).

Or, potrivit art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, „În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".

După cum a reținut prima instanță în cauză,

scopul exproprierii a fost atins, inclusiv prin realizarea unor amenajări de utilitate

publică, precum cea din speță, care deservește nevoile locuitorilor din zonă.

Față de considerentele expuse, înalta

Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, motiv

pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta F.C.V. împotriva deciziei civile nr. 149 din 6 mai 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

4 martie 2011.