ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 148 din 1 aprilie 2004 Tribunalul Dolj a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta P.M.M. împotriva pârâtei Primăria municipiului

Craiova, a anulat în parte dispoziția nr. 7213 din 22 septembrie 2003 emisă de

primarul municipiului Craiova, a admis în parte cererea de restituire în natură

formulată de reclamantă, a dispus restituirea în natură a terenului în

suprafață de 97,79 mp, situat în Craiova, și a păstrat restul dispozițiilor din

actul atacat, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru diferența de teren nerestituită.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut următoarele:

Reclamanta are calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, dar numai o parte din terenul solicitat de aceasta poate fi restituit

în natură, nefiind afectat de detalii de sistematizare, așa cum rezultă din

raportul de expertiză întocmit în cauză.

Prin decizia civilă nr. 4052 din 6

decembrie 2004 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelurile

declarate de reclamantă și de pârâtă, a schimbat în parte sentința și a dispus

restituirea în natură, către reclamantă, și a suprafeței de 45,53 mp de teren,

a redus suprafața restituită prin sentință de la 54,31 mp la 37,44 mp, totalul

suprafeței restituite în natură reclamantei fiind de 126,45 mp; curtea a

menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește situația de

fapt, curtea a constatat că suprafața de 45,53 mp, la care se referă pârâta în

apelul său, nu aparține domeniului public.

Atât cu ocazia exproprierii, cât și

prin actualul plan de urbanism zonal, s-a propus a fi afectată de detalii de

sistematizare numai o parte din terenul proprietatea reclamantei, nu și

suprafața în litigiu. Sub acest aspect, nu prezintă relevanță că această

suprafață este ocupată de o alee betonată, prin lărgirea în acest loc a aleii

de acces existente în zonă, câtă vreme această porțiune de teren nu este

prevăzută în planul de urbanism zonal.

Referitor la suprafața restituită

prin sentință, curtea a reținut punctul de vedere exprimat în expertiza

efectuată în apel, potrivit căruia lățimea la stradă a terenului deținut de

numitul N.A., pe care reclamanta nu a înțeles să-l cheme în judecată trebuie să

aibă o lățime la stradă, ca și în partea opusă, de 10 ml, motiv pentru care

suprafața care urmează a fi restituită reclamantei nu poate avea decât 37,44

mp.

În drept, curtea a înlăturat ca

nefondată critica potrivit căreia instanțele nu ar avea posibilitatea să

dispună restituirea în natură a imobilelor, atunci când o astfel de măsură a

fost refuzată de unitățile deținătoare, ci doar să le oblige pe acestea să

dispună, printr-o nouă dispoziție, restituirea în natură. Curtea a considerat

că astfel s-ar aduce atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil,

care să fie soluționat într-un termen rezonabil, conform art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva deciziei au declarat

recurs atât reclamanta Paraschiv Magdalena, cât și pârâtul Consiliul Local al

municipiului Craiova.

recurată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., în vigoare la data pronunțării deciziei, în sensul că instanța nu s-a

pronunțat asupra unei dovezi administrate, care era hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii.

Astfel, recurenta susține că

expertul care a efectuat lucrarea în apel, I.I., a revenit cu o completare la

raportul de expertiză, care răspunde favorabil uneia din obiecțiunile formulate

de reclamantă.

Instanța nu a luat în considerare

această completare și a pronunțat o hotărâre nelegală, reținând în mod greșit,

pe baza actelor depuse în apel, că terenul deținut de N.A. trebuie să aibă o

lățime la stradă de 10 ml.

Recurenta susține că expertiza

efectuată de expertul I.I. este greșită, bazându-se pe acte contestate de

reclamantă, calculul corect al suprafeței de teren la care ea are dreptul fiind

făcut de expertul A.D. la judecata în primă instanță.

Recurenta solicită modificarea

deciziei, în sensul restituirii în natură a suprafeței de 143 mp teren din

Craiova.

recurată sub două aspecte:

2.1 În primul rând, recurentul

susține că greșit s-a dispus restituirea în natură a terenului către

reclamantă, deoarece acesta nu este liber, ci afectat de detalii de

sistematizare, prin acestea neînțelegânu-se numai construcțiile ridicate

efectiv pe teren, ci și aleea de acces asfaltată și zona verde amenajată.

2.2 În al doilea rând, recurentul

susține că hotărârea pronunțată este nelegală, deoarece conform art. 1 alin.

(1) lit. d) din H.G. nr. 498/2003, entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor au plenitudine de competență în a aprecia dacă, în funcție de

necesitățile localității, dispun restituirea în natură sau acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent.

Recurentul solicită modificarea

deciziei, iar pe fond respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, cu

menținerea dispoziției emise de primar.

Ambele recursuri sunt nefondate și

vor fi respinse, pentru următoarele considerente:

recurs invocat de recurenta-reclamantă, acesta nu poate fi reținut, deoarece

instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra completării la raportul de

expertiză efectuată în această fază procesuală.

Dimpotrivă, în motivarea deciziei,

instanța de apel a arătat că nu pot fi luate în considerare calculele

ulterioare, făcute de expert în completarea raportului, întrucât s-ar aduce

atingere lățimii terenului pe care terenul numitului N.A. trebuie să o aibă.

Așadar, instanța a înlăturat motivat

completarea la raportul de expertiză, dând prioritate variantei inițiale a

acesteia, iar stabilirea situației de fapt pe baza interpretării probatoriului

administrat în cauză nu intră sub cenzura instanței de recurs, care poate casa

ori modifica o hotărâre doar în temeiul unuia din motivele expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

de asemenea nefondat.

2.1 Recurentul susține că terenul în

litigiu nu putea fi restituit în natură, deoarece este afectat de detalii de

sistematizare.

Instanța de apel, ca și prima

instanță, au ajuns la concluzia că nu tot terenul expropriat de la autoarea

reclamantei a fost utilizat în scopul pentru care s-a dispus exproprierea, iar

pentru a ajunge la această concluzie instanțele au avut în vedere atât decretul

de expropriere, cât și planul de urbanism zonal.

Reaprecierea probatoriului

administrat, în scopul reținerii unei alte situații de fapt cu privire la

ocuparea terenului, nu este posibilă în recurs, în condițiile în care

dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care ar fi permis o atare

reapreciere, erau deja abrogate la data pronunțării deciziei recurate.

2.2 În ceea ce privește critica de

nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile art. 304 apct. 9 C. proc. civ.,

aceasta este nefondată.

Plenitudinea unității deținătoare în

a aprecia dacă, față de necesitățile localității, va dispune restituirea în

natură a imobilului preluat abuziv sau acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent este recunoscută acesteia, prin normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, în procedura administrativă de soluționare a notificării.

Aceasta nu presupune în nici un caz

că persoana care se consideră îndreptățită la o altă formă de despăgubire decât

cea propusă de entitatea învestită prin notificare nu se poate adresa

instanței, iar instanța nu poate cenzura dispoziția acesteia.

Dimpotrivă, art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 republicată prevede că decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau,

după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30

de zile de la comunicare.

Câtă vreme dispoziția prin care se

respinge cererea de restituire în natură a imobilului, indiferent care este

entitatea învestită cu soluționarea acesteia, poate fi atacată în justiție,

instanța astfel sesizată are competența a se pronunța asupra legalității ori

temeiniciei măsurii dispuse.

Numai în acest fel, se asigură în

mod real și efectiv accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția

României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele arătate, în

baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va

respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

reclamanta P.M. și pârâții Primarul Municipiului Craiova și Consiliul Local al

Municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 4052 din 6 decembrie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2006.