ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10148/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj la 9 august 2004, reclamanții G.C. și G.M. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova, solicitând obligarea acestora la retrocedarea terenului situat în Craiova, expropriat în baza Decretului nr. 101/1987, teren pe care nu s-au realizat în termen de 1 an investițiile propuse. Reclamanții au arătat că, deși au solicitat restituirea terenului în temeiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 10/2001, au primit răspuns negativ, astfel că au formulat prezenta acțiune solicitând obligarea pârâților la restituirea terenului în suprafață de 175 mp sau acordarea unei suprafețe echivalente din rezerva Consiliului Local Craiova.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 401 din 9 noiembrie 2004, a respins contestația formulată de petenți, cu motivarea că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind ocupat în totalitate de spațiile de acces și alte lucrări accesorii, existente între blocurile de locuințe, astfel că propunerea de restituire în echivalent este singura posibilă. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții G.C. și M., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita interpretare a probatoriului administrat, din care a rezultat că terenul este parțial liber și, deci, posibil de restituit în natură.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1247 pronunțată la 9 mai 2005, a respins ca nefondat apelul reclamanților, reținând că prima instanță a analizat corect probatoriul administrat în cauză, respectiv schițele de sistematizare depuse de pârâtă și procesul-verbal privind situația terenului, acte din conținutul cărora a rezultat că suprafața de 175 mp este situată între blocurile de locuințe. S-a apreciat că decizia Primăriei Craiova de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent este legală și temeinică, având în vedere imposibilitatea restituirii în natură a terenului în litigiu. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții G.C. și G.M., la 22 iunie 2005, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs, reclamanții au susținut că instanța de apel a omis a se pronunța asupra motivului de apel vizând preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 și în condițiile în care Decretul nr. 101/1987 nu a fost publicat în Buletinul Oficial al României la data preluării. Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs s-a referit la nemotivarea deciziei instanței de apel în ceea ce privește răspunsul la susținerea reclamanților privind dovada efectuării investițiilor pe terenul în litigiu, chiar și peste termenul legal de un an.

Recurenții-reclamanți au solicitat ca, pe cale de consecință, să se modifice decizia recurată și să se constate nelegalitatea preluării imobilului în litigiu, iar pe fond să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în str. B., iar pentru casa demolată să li se acorde despăgubiri bănești în cuantumul ce va rezulta din negociere. În faza recursului s-a depus la dosar de către recurenți adresa nr. 442 A din 25 iulie 2005 a Secretariatului General al Guvernului, din care rezultă că Decretul nr. 101/1987 nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză raportat la criticile invocate de reclamanții-recurenți, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente: Prin dispoziția nr. 4296 din 28 februarie 2003, emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a respins notificarea formulată de reclamanții G.C.

și G.M., privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 175 mp, situat în Craiova, cu motivarea că acesta este afectat de lucrări de investiții, respectiv acces carosabil la blocurile de locuințe E 16, E 15, G 1 și parcare betonată. Prin aceeași dispoziție s-a înaintat Prefecturii Județului Dolj propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, eventual titluri de valoare. Instanțele de fond și apel au reținut prin considerentele hotărârilor pronunțate că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, apreciind, pe cale de consecință că dispoziția constatată este legală și temeinică. Ca atare, nu se poate susține că instanța de apel nu ar fi avut în vedere dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001, cu referire la situația imobilului în litigiu, chiar dacă motivarea deciziei recurate este sumară sub acest aspect.

Într-adevăr imobilul în litigiu a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 101/1987, act normativ ce nu a fost publicat, la data preluării, în Buletinul Oficial, astfel cum rezultă din adresa Secretariatului General al Guvernului, depusă la dosar în faza recursului. Ca atare, acesta se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv, conform art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001, foștii proprietari fiind îndreptățiți la restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. În speță s-a dovedit însă că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de lucrări de investiții, respectiv acces la blocurile de locuințe și parcare betonată.

Critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs referitoare la nedovedirea lucrărilor de investiții pe terenul în litigiu este, de asemenea, nefondată având în vedere procesul-verbal privind starea de fapt a terenului notificat, din 18 decembrie 2002, avut în vedere la emiterea dispoziției contestate (cu obiecțiunile formulate de reclamanți) și schița de amplasament depusă la dosar. Curtea va reține că, deși prima instanță, în baza principiului rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize tehnice privind identificarea și evaluarea imobilului, această probă a fost apreciată de reclamanți ca nepertinentă, conform declarației de la 9 noiembrie 2004, refuzându-se administrarea ei.

În consecință, în raport de înscrisurile depuse la dosar, instanța de apel a apreciat corect că, terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, întrucât servește accesului în blocurile de locuințe aflate în imediata vecinătate, situația de fapt reținută de instanță nefiind combătută cu dovezi contrare de către recurenții-reclamanți. Pentru toate aceste considerente se va aprecia că nu sunt întrunite motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și se va respinge recursul reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții G.C. și G.M. împotriva deciziei nr. 1247 din 9 mai 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2005.