ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 298/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 298/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1594 din 24 noiembrie

2006, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. în

contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului

Craiova, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 și D.G.F.P. Dolj.

A fost anulată în parte dispoziția nr. 17888

din 16 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova și s-a dispus

restituirea în natură către reclamantă a suprafețelor de teren de 423,76 mp și

94 mp, situate în Craiova, individualizate potrivit raportului de expertiză

întocmit de expert Ș.V. și a schiței anexă, menținând dispoziția în ceea ce

privește propunerea de acordare a despăgubirilor pentru diferența de teren

nerestituită în natură.

A fost respinsă acțiunea față de pârâta

D.G.F.P. Dolj.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că,

prin dispoziția nr. 7107 din 27 decembrie 2004, unitatea deținătoare nu

s-a conformat celor dispuse și a procedat la restituirea în natură a suprafeței

de 374 mp din totalul de teren în suprafață de 1764 mp, pentru diferența de

teren nefacându-se o ofertă corectă de restituire prin echivalent, ceea ce este

similar cu nesoluționarea notificărilor reclamantei în privința respectivei

diferențe de teren.

În acest context, prin analiza posibilității

restituirii în natură a diferenței de teren, în funcție de concluziile

raportului de expertiză și de dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, modificată prin Titlul

I

art. 1 pct. 27 din Legea

nr. 247/2005, instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită la restituirea

suprafețelor de 423,70 mp și 94 mp, ocupate de spații verzi, alei,

suprafețe ce nu sunt ocupate de construcții și

nici afectate de servituti legale și

alte amenajări de utilitate publică.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 24

alin. (31) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, tribunalul a

reținut ca întemeiată acțiunea reclamantei în sensul celor anterior arătate.

În ceea ce privește D.G.F.P. Dolj s-a reținut

că nu este parte în raportul juridic litigios, neavând calitatea de entitate

care a emis dispoziția atacată în discuție, motiv pentru care s-a constatat

întemeiată excepția lipsei calității procesuale a acesteia.

Prin decizia nr. 493 din 17 aprilie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, s-a admis apelul declarat

de pârâții Primarul municipiului Craiova și Primăria municipiului Craiova,

Comisia locală de

aplicare a Legii nr.

10/2001 împotriva sentinței civile nr. 1594 din 24 noiembrie

2006 a Tribunalului

Dolj, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. și intimata pârâtă D.G.F.P.

Dolj.

A fost schimbată sentința apelată, în

sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta S.C.

Instanța de apel a reținut în esență că,

în raport de probatoriul administrat în cauză, terenul în suprafață de 423,70

mp nu este liber, fiind afectat de utilități publice (spații verzi, alei de

acces), pe el fiind amplasată statuia lui Matei Basarab, teren ce se află în

incinta Liceului „Matei Basarab" din Craiova.

Față de dispozițiile art. 10 pct. 1 și 2

din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii în echivalent și nu la restituirea în natură a terenului.

În plus, pe de altă parte, s-a avut în vedere

că reclamanta nu este îndreptățită la restituirea în natură a diferenței de

teren solicitată pentru următoarele considerente:

Potrivit actelor din dosar, se constată că

reclamanta a formulat trei notificări adresate Primăriei municipiului Craiova,

cu nr. 678/N/1991, 679/N/1991 și nr. 57/N/1991 ce au fost conexate și

soluționate prin Dispoziția nr. 7107 din 27 decembrie 2004, potrivit căreia s-a

restituit în natură suprafața de 374 mp din terenul solicitat în suprafață

totală de 1764 mp, iar pentru diferența de teren persoana îndreptățită a fost

invitată la negocieri pentru acordarea

măsurilor

reparatorii conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Predarea efectivă a terenului în suprafață de

374 mp s-a făcut prin procesul-verbal de predare-primire nr. 27609 din 23

februarie 2005, iar pentru diferența

de

teren în suprafață de 1390 mp, ce nu s-a restituit în natură și pentru care s-a

dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, s-a încheiat

procesul-

verbal de negociere nr. 27609 din

23 februarie 2005, în care s-au menționat motivele,

pentru care persoana

îndreptățită nu a acceptat oferta, respectiv aceea că valoarea negociată a

terenului este sub nivelul valorii de piață, raportat la zona în care este

situat în municipiul Craiova.

S-a mai reținut că, în faza de negociere a

intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 și persoana îndreptățită, la data de 4

noiembrie 2005 a solicitat din nou restituirea în natură a diferenței de teren

de 1390 mp. Prin adresa nr. 11805 din 21 decembrie 2005, Primăria municipiului

Craiova a comunicat persoanei îndreptățite că D.G.F.P. Dolj nu a dat avizul

pentru oferta făcută de primărie, situație în care persoana îndreptățită

urmează să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001 și H.G. nr. 1095/2005

privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru partea din imobil care nu a

fost restituită în natură.

La 16 decembrie 2005, Primăria

municipiului Craiova a emis Dispoziția nr. 17888 prin care a propus acordarea

despăgubirilor pentru imobilele nerestituite în natură reclamantei, în

condițiile prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Această ultimă

dispoziție a fost contestată la tribunal și a făcut obiectul litigiului de

față.

Instanța de fond, în soluția adoptată a

motivat că odată cu apariția Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită a fost

repusă în termen pentru a putea solicita restituirea în natură a imobilului.

A mai arătat că măsurile reparatorii

trebuie să facă obiectul unei oferte

concrete

din partea unității deținătoare pentru diferența de teren nerestituită în

natură,

iar lipsa acestei oferte ar echivala cu o nesoluționare a notificărilor

reclamantei privind diferența de teren.

S-a reținut că hotărârea pronunțată de instanța

de fond este nelegală și

netemeinică pentru

că Dispoziția nr. 7107 din 27 decembrie 2004 privind restituirea în

natură

a terenului nu a fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 [fost art. 27 alin. (7)], dispoziție ce a rămas

definitivă, iar termenul în care se putea formula contestația este un termen de

decădere.

Primăria municipiului Craiova prin această

dispoziție a soluționat definitiv cele trei notificări formulate de reclamantă

privind restituirea în natură, a făcut o ofertă corectă de restituire, iar

modificările aduse Legii

nr. 10/2001 prin

Legea nr. 247/2005 nu repun în termen persoanele îndreptățite

să

solicite restituirea în natură a imobilelor care anterior apariției acestei

ultime legi erau exceptate de la restituirea în natură.

Pentru respectarea principiului

restituirii în natură a imobilelor și după modificarea Legii nr. 10/2001, prin

înlăturarea excepțiilor de la restituirea în natură, Legea nr. 247/2005 a

prevăzut în Titlul VII care sunt procedurile ce trebuie urmate. În acest sens

sunt dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora, deciziile

ori dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor în

care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda cu titlul de despăgubiri, dar

și notificările nesoluționate se predau, pe bază de proces-verbal de

predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.

Comisia, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea

nr. 247/2005, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus

acordarea de despăgubiri, procedează la analiza dosarelor sub aspectul

legalității cererii de restituire în natură și, conform art. 21 din lege, dacă

pe baza constatărilor se stabilește că imobilul pentru care au fost stabilite

despăgubiri este restituibil în natură, prin decizie motivată va proceda la

restituirea lui.

S-a reținut deci, că, prin Legea nr. 247/2005

legiuitorul a prevăzut proceduri administrative pentru verificarea legalității

respingerii cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate în mod

abuziv, pentru notificările făcute în termen și soluționate definitiv prin

decizie sau dispoziție.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs reclamanta S.C., pe care a criticat-o prin prisma motivelor de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor se susține în

primul rând că hotărârea pronunțată de instanța de apel s-a dat cu încălcarea

dispozițiilor art. 261 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde

susținerile părților și dovezile invocate, modalitate în care i-au fost

încălcate drepturile sale.

Mai arată că, la data de 10 aprilie 2007 au avut

loc dezbaterile privind apelul declarat de pârâtă, consemnate în încheierea de

ședință, ce face parte integrantă din decizia atacată, aspect ce nu s-a

consemnat în practicaua deciziei recurate, decizie pronunțată și fără

precizarea amânării pronunțării, aspecte ce atrag nulitatea deciziei.

Se mai

susține că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității

și dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu a dat

cuvântul părților asupra excepției tardivității contestației și nici nu a fost

stabilit cadrul procesual.

O altă critică se referă la neanalizarea

legalității dispozițiile nr. 17888 din 16 decembrie 2007, ceea ce înseamnă că

nu s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut, analizând în continuare

posibilitatea restituirii în natură a diferenței de teren nerestituit prin

prisma art. 10 pct. l și 2 din Legea nr. 10/2001, cu invocarea explicitată a

art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005.

Recursul

este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima

critică formulată de reclamantă cu privire la încălcarea dispozițiilor

art. 261 pct. 3 C. proc. civ. este nefondată, deoarece, potrivit

încheierii din 10 aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a dat

cuvântul părților din proces asupra apelului declarat în cauză, fiind consemnate

susținerile părților prezente, cu argumentele invocate, iar pronunțarea a fost

amânată conform

art. 260, pentru a se da

posibilitatea apelanților pârâți, lipsă la acel termen să-și

exprime în

scris punctele de vedere.

De asemenea, în dispozitivul încheierii s-a

menționat amânarea pronunțării la data de 17 aprilie 2007 (fila 21 dosar apel).

Nu poate fi reținută nici încălcarea

principiului contradictorialității și a dispozițiilor art. 137 alin. (l) C.

proc. civ., în condițiile în care nu s-a invocat nicio excepție, cu ocazia

soluționării apelului de către părțile prezente și nici din oficiu de către

instanță pentru a fi pusă în discuția părților.

De fapt, critica se referă la încălcarea

principiului contradictorialității, pentru că părțile nu au pus concluzii cu

privire la excepția tardivității contestației și nu la faptul că aceasta nu a

fost invocată cu ocazia soluționării

litigiului,

în sensul că instanța nu s-a pronunțat mai întâi pe excepție și apoi cu

privire

la fondul apelului.

În ceea ce privește nelămurirea

cadrului procesual și întinderea cercetării judecătorești, recurenta nu arată

în ce constau aceste nelămuriri pentru ca instanța de control judiciar să facă

analiza și aprecierile necesare.

Distinct de cele arătate, se reține că,

recurenta reclamantă a contestat numai Dispoziția nr. 17888 din 16 decembrie

2005 și nu Dispoziția nr. 7107 din 27 decembrie 2004, care nu a fost contestată

în termen de 30 zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 [fost

art. 27 alin. (7) anterior modificărilor], astfel că această dispoziție a rămas

definitivă.

Nefăcând obiectul contestației, instanța nici

nu era abilitată să se pronunțe cu privire la termenul în care aceasta putea fi

contestată.

Referitor la a doua critică se reține că,

recurenta reclamantă a contestat Dispoziția nr. 17888 din 16 decembrie 2005,

astfel că obiectul litigiului a fost bine stabilit.

Corect instanța de apel a reținut că

Dispoziția nr. 7107 din 27 decembrie 2004 nu a fost contestată, prin ea

Primăria municipiului Craiova soluționând notificările reclamantei privind

restituirea în natură, făcând o ofertă de restituire, iar față de modificările

Legii nr. 10/2001 s-a apreciat că nu poate fi vorba de o repunere în termen a

persoanelor îndreptățite care să solicite restituirea în natură a imobilelor ce

erau exceptate de la această măsură anterior apariției Legii nr. 247/2005.

În acest sens, instanța de apel a avut

în vedere că, pentru respectarea principiului restituirii în natură a

imobilelor după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 s-au

prevăzut procedurile ce trebuie urmate de persoanele îndreptățite în Titlul

VII.

În speță, prin Dispoziția nr. 7107 din 27

decembrie 2004, emisă de Primarul municipiului Craiova a fost restituită

parțial în natură suprafața de 374 mp teren reclamantei față de suprafața

inițial solicitată de 1764 mp, pentru diferența de 1390 mp teren ocupat de

Liceul „Matei Basarab" din municipiul Craiova reclamanta fiind invitată la

negocieri pentru acordarea măsurilor

reparatorii

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003.

Această dispoziție nu a fost contestată de

către reclamantă, contestația vizând Dispoziția nr. 17888 din 16 decembrie

2005, emisă de Primarul municipiului

Craiova

prin care s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII

din

Legea nr. 247/2005 pentru terenul imposibil de restituit în natură; față de

art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, dispoziția urmează să fie predată

Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, care după verificarea legalității cererii de

restituire în natură va stabili, în raport de situația juridică a imobilului,

prin decizie motivată, dacă poate proceda la restituirea acestuia.

Trebuie reținut că după apariția Legii nr.

247/2005, restituirea în natură a imobilelor solicitate prin notificări

formulate în termen față de data apariției Legii nr. 10/2001 și care au fost

soluționate definitiv și irevocabil nu mai pot face obiectul unei noi analize.

În cauză, nu se

poate reține că instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea

ce nu s-a solicitat, în condițiile în care a avut în vedere contestația

împotriva Dispoziției nr. 17888 din 16 decembrie 2005, contestație cu care a

fost investită inițial instanța și care a fost emisă după modificările

intervenite prin Legea nr. 247/2005.

Astfel, corect s-a reținut că instanța

nu se putea pronunța decât în conformitate cu prevederile acestei legi,

reținând legalitatea hotărârii recurate prin aplicarea dispozițiilor art. 16

alin. (4) și art. 21 din Legea nr. 247/2005.

Fată de cele arătate mai sus, niciuna

dintre criticile formulate de către reclamantă nu este întemeiată, considerente

pentru care recursul acesteia, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta S.C. împotriva deciziei nr. 493 din 17 aprilie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2008.