ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 398/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj la data de 19 iunie 2006 reclamanta C.C.D. a solicitat, în

contradictoriu cu Primarul municipiului Craiova, desființarea dispoziției nr.

9542 din 30 mai 2006 emisă de pârât și restituirea în natură a terenului în

suprafață de 640 mp situat în Craiova.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că prin notificarea nr. 996/N/2001 a solicitat restituirea în natură a

terenului preluat în mod abuziv de la autorul său C.P..

Prin sentința civilă nr. 49 din 22

ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, acțiunea a fost

respinsă.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a

reținut că terenul solicitat a fost preluat de stat în baza Decretului nr.

92/1950 și HCM 583/1959 și a fost afectat unei utilități publice încă de la

preluare, constituind o parte a pieței centrale din Craiova.

Întrucât nu este posibilă

restituirea în natură, prin dispoziția contestată s-a propus acordarea de

titluri de despăgubiri, reținându-se că prin notificare chiar reclamanta a

solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri bănești,

iar prin solicitarea adresată instanței aceasta a modificat cauza juridică a

cererii.

Reclamanta a declarat apel împotriva

sentinței menționate susținând că aceasta este greșită pentru că dispozițiile

Legii nr. 10/2001 care stabilesc condițiile de restituire în natură a

imobilelor preluate abuziv nu disting după cum acestea au intrat sau nu, după

preluare, în domeniul public și că Legea nr. 213/1998 nu este incidentă în

cauză, H.G. nr. 965/2002 fiind ulterioară notificării.

Prin decizia nr. 716 din 2 iulie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că H.G. nr. 965/2002 reprezintă un act de atestare a unei situații

juridice preexistente Legii nr. 10/2001 și nu de modificare a regimului juridic

al imobilului în litigiu după data intrării în vigoare a legii, că dispozițiile

Legii nr. 10/2001 s-au aplicat corect prin coroborare cu dispozițiile Legii nr.

213/1998, iar pe de altă parte că însăși reclamanta, prin notificarea

formulată, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și nu

restituirea în natură a terenului, având în vedere afectarea acestuia unei

utilități publice.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel a declarat recurs reclamanta, invocând drept temei legal dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că dispozițiile Legii nr. 10/2001 care decid condițiile de

restituire în natură a imobilelor preluate abuziv nu disting după cum acestea

au intrat sau nu, după preluarea abuzivă, în domeniul public și că nefăcând

această distincție a intrării imobilelor în domeniul public, atunci nici Legea

nr. 213/1998 nu este incidentă, pentru că, în speță, spune recurenta, nu este

vorba de imobile care fac parte din domeniul public, ci de un imobil care a

fost preluat abuziv așa cum este recunoscut de Legea nr. 10/2001.

În primul rând se impune a se

preciza că, față de motivele de recurs invocate, rezultă că recursul se poate

circumscrie numai motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., nu și celui prevăzut de pct. 7 al aceluiași articol, recurenta

neinvocând nemotivarea sau motivarea contradictorie a hotărârilor recurate.

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat,

în sensul considerentelor ce succed.

Legea nr. 10/2001, act normativ cu

profund caracter reparatoriu, înscrie într-adevăr principiul restituirii în

natură a imobilelor preluate în mod abuziv, când această restituire este

posibilă.

În speță însă nu ne regăsim într-o

asemenea situație, terenul solicitat de reclamanta recurentă fiind afectat unei

utilități publice încă de la preluare în temeiul HCM nr. 583/1959 privind

completarea listelor anexă la Decretul nr. 92/1950, respectiv făcând parte din

piața centrală a municipiului Craiova.

În atare situație, în speță devin

aplicabile prevederile art. 26 (fost art. 24) din Legea nr. 10/2001,

împrejurare reținută judicios și de instanțele anterioare care au menținut

dispoziția nr. 9542 din 30 mai 2006 prin care s-a propus acordarea de titluri

de despăgubire către reclamantă pentru imobilul imposibil de restituit în

natură.

Contrar susținerilor din motivele de

recurs, imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură datorită

afectațiunii sale de utilitate publică, deci din cauza unei situații de fapt;

Legea nr. 213/1998 nu face altceva decât să reglementeze din punct de vedere

juridic situația acestui bun și prin aceasta, evidențiindu-se în plus

imposibilitatea restituirii în natură.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a dispune respingerea recursului declarat în cauză, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.C.D. împotriva deciziei nr. 716 din 2 iulie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie

2008.