ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 398/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 19 iunie 2006 reclamanta C.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Craiova, desființarea dispoziției nr. 9542 din 30 mai 2006 emisă de pârât și restituirea în natură a terenului în suprafață de 640 mp situat în Craiova. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 996/N/2001 a solicitat restituirea în natură a terenului preluat în mod abuziv de la autorul său C.P.. Prin sentința civilă nr. 49 din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, acțiunea a fost respinsă. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că terenul solicitat a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 și HCM 583/1959 și a fost afectat unei utilități publice încă de la preluare, constituind o parte a pieței centrale din Craiova.

Întrucât nu este posibilă restituirea în natură, prin dispoziția contestată s-a propus acordarea de titluri de despăgubiri, reținându-se că prin notificare chiar reclamanta a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri bănești, iar prin solicitarea adresată instanței aceasta a modificat cauza juridică a cererii. Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței menționate susținând că aceasta este greșită pentru că dispozițiile Legii nr. 10/2001 care stabilesc condițiile de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv nu disting după cum acestea au intrat sau nu, după preluare, în domeniul public și că Legea nr. 213/1998 nu este incidentă în cauză, H.G. nr. 965/2002 fiind ulterioară notificării.

Prin decizia nr. 716 din 2 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei decizii s-a reținut că H.G. nr. 965/2002 reprezintă un act de atestare a unei situații juridice preexistente Legii nr. 10/2001 și nu de modificare a regimului juridic al imobilului în litigiu după data intrării în vigoare a legii, că dispozițiile Legii nr. 10/2001 s-au aplicat corect prin coroborare cu dispozițiile Legii nr. 213/1998, iar pe de altă parte că însăși reclamanta, prin notificarea formulată, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și nu restituirea în natură a terenului, având în vedere afectarea acestuia unei utilități publice. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că dispozițiile Legii nr. 10/2001 care decid condițiile de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv nu disting după cum acestea au intrat sau nu, după preluarea abuzivă, în domeniul public și că nefăcând această distincție a intrării imobilelor în domeniul public, atunci nici Legea nr. 213/1998 nu este incidentă, pentru că, în speță, spune recurenta, nu este vorba de imobile care fac parte din domeniul public, ci de un imobil care a fost preluat abuziv așa cum este recunoscut de Legea nr. 10/2001. În primul rând se impune a se preciza că, față de motivele de recurs invocate, rezultă că recursul se poate circumscrie numai motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu și celui prevăzut de pct. 7 al aceluiași articol, recurenta neinvocând nemotivarea sau motivarea contradictorie a hotărârilor recurate. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed. Legea nr. 10/2001, act normativ cu profund caracter reparatoriu, înscrie într-adevăr principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, când această restituire este posibilă. În speță însă nu ne regăsim într-o asemenea situație, terenul solicitat de reclamanta recurentă fiind afectat unei utilități publice încă de la preluare în temeiul HCM nr. 583/1959 privind completarea listelor anexă la Decretul nr. 92/1950, respectiv făcând parte din piața centrală a municipiului Craiova.

În atare situație, în speță devin aplicabile prevederile art. 26 (fost art. 24) din Legea nr. 10/2001, împrejurare reținută judicios și de instanțele anterioare care au menținut dispoziția nr. 9542 din 30 mai 2006 prin care s-a propus acordarea de titluri de despăgubire către reclamantă pentru imobilul imposibil de restituit în natură. Contrar susținerilor din motivele de recurs, imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură datorită afectațiunii sale de utilitate publică, deci din cauza unei situații de fapt; Legea nr. 213/1998 nu face altceva decât să reglementeze din punct de vedere juridic situația acestui bun și prin aceasta, evidențiindu-se în plus imposibilitatea restituirii în natură.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a dispune respingerea recursului declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.C.D. împotriva deciziei nr. 716 din 2 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2008.