ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 493/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 303 din 17

decembrie 2004 A.V.A.S., a respins notificarea prin care G.N.B. a solicitat

restituirea în natură a unei cherhanale de pește, cu teren aferent în suprafață

de 2.000 mp și a unei ghețării, situate în orașul Sulina, județ Tulcea, cu

motivarea că nu au fost depuse, de către persoana pretins îndreptățită, actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, conform dispozițiilor art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

La 14 ianuarie 2005, G.N.B. a

contestat această decizie învederând instanței că a depus toate actele care

atestă dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege

situație în care, în mod greșit, notificarea a fost respinsă.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 1032 din 8 iunie 2005, a admis

cererea formulată de reclamantul G.N. și a dispus anularea deciziei nr. 303 din

17 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S., reținând că, la momentul emiterii deciziei

pârâta nu mai avea calitatea de deținător al imobilului, de la data de 16 mai

2003, SC P. SA Sulina, fiind societate privatizată integral, urmare vânzării

întregului pachet de acțiuni prin contractul nr. CT 19 din 16 mai 2003.

În esență cu aceeași motivare,

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 2/C din 9 ianuarie

2006 a respins ca nefondat apelul formulat de A.V.A.S.

În cauză a declarat recurs, în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. care, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că hotărârea atacată

este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea legii și interpretarea

greșită a actelor juridice deduse judecății, după cum urmează:

- s-a reținut în mod greșit că

A.V.A.S. nu mai avea competența emiterii deciziei, ignorându-se dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

- decizia, legal emisă, vizează

nedepunerea actelor doveditoare privind existența dreptului de proprietate al

autorului contestatorului, la data preluării, chestiune în legătură cu care

instanțele nu s-au pronunțat.

- instanțele nu au intrat în

cercetarea fondului, ignorând motivele care au stat la baza respingerii

notificării, legalitatea deciziei fiind examinată doar prin prisma competenței

organului emitent.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, pentru

imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate,

altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele

îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

Potrivit alin. (2) al textului,

dispozițiile alin.1 sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost

înstrăinate.

În ce privește entitatea abilitată

cu soluționarea notificărilor vizând această categorie de imobile, același text

dispune în alin. (3) că, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către

instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea,

dispozițiile art. 26 alin. (1) din lege, fiind aplicabile în mod corespunzător.

Or, în cauză este de necontestat că

imobilele în litigiu se găseau, la data formulării notificării, în patrimoniul

SC P. SA Sulina, societate comercială din portofoliul A.V.A.S., privatizată de

aceasta la data de 16 mai 2003, prin încheierea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. C.T. 19 din 16 mai 2003.

Ca atare, în mod greșit s-a reținut

că A.V.A.S. nu era abilitată să emită decizie privind soluționarea notificării,

întrucât nu mai avea calitatea cerută de lege, de „unitate deținătoare” a

imobilului.

Astfel, calitatea impusă de lege

entității investite cu soluționarea notificărilor vizând imobilele evidențiate

în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate nu este aceea de unitate

deținătoare ci de instituție publică implicată în procesul de privatizare,

cazul în speță.

În consecință, examinând legalitatea

deciziei atacate doar prin prisma competenței organului emitent, instanțele au

soluționat litigiul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv fără a

examina aspectele legate de existența dreptului dedus judecății.

Cu prilejul rejudecării, prima

instanță urmează a examina dacă pârâta A.V.A.S., în calitatea sa de entitate

investită potrivit legii cu soluționarea notificării, a dat o rezolvare corectă

cererii contestatorului și respectiv dacă actele prezentate de acesta în

susținerea pretențiilor vizând acordarea măsurilor reparatorii îndeplinesc

cerințele unor „acte doveditoare” în înțelesul art. 23 din lege, sintagmă care

face trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil,

jurisdicțional sau administrativ cu efect translativ sau declarativ de

proprietate, care poate genera o prezumție relativă de proprietate în favoarea

persoanei ce îl invocă.

Așa fiind, recursul urmează a se

admite cu consecința casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și a

trimiterii cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de A.V.A.S.

împotriva deciziei 2/C din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă.

Casează decizia atacată cât și sentința

civilă 1032 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Tulcea și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2007.