ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3632/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3632/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

de 10 decembrie 2002 pe rolul Tribunalul Tulcea ce a format obiectul Dosarului

nr. 4563/2002, reclamantul G.N.B. a solicitat în contradictoriu cu SC P. SA Sulina,

restituirea în natură a imobilelor: o ghețărie din lemn, o cherhana din cărămidă

și suprafața de 2000 m.p. teren aferent construcțiilor.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat Primăria Sulina

pentru revendicarea imobilelor, care, prin adresa din 5 octombrie 2001, i-a făcut

cunoscut că aceste imobile sunt deținute de societatea pârâtă. Urmare a acestei

adrese a notificat și societatea deținătoare de la care însă nu a primit nici un

răspuns.

A mai arătat că

întrucât SC P. SA Sulina era societate cu capital integral de stat, a notificat

și A.P.A.P.S. București pentru restituirea în natură a imobilelor.

Prin acțiunea

înregistrată la data de 31 martie 2004, ce a constituit obiectul Dosarului nr. 877/2004,

pe rolul Tribunalului Tulcea reclamantul G.N.B. a solicitat anularea dispoziției

din 25 februarie 2004 emisă de Primăria Orașului Sulina, prin care i-a fost respinsă

notificarea cu nr. N1/2001 privind restituirea în natură a imobilului teren și construcție,

situat în Orașul Sulina, str. C., pentru nedovedirea dreptului său de proprietate

asupra imobilului revendicat.

Cele două dosare

au fost conexate și prin sentința civilă nr. 2568 din 30 decembrie 2004 pronunțată

de Tribunalul Tulcea, în Dosarul nr. 4563/2002 s-a dispus obligarea pârâtei SC P.

SA Sulina la emiterea unei dispoziții motivate prin care să facă o ofertă de preț

pentru ghețăria demolată, la valoarea de circulație stabilită prin expertiză și

de restituire în natură a cherhanalei și a terenului aferent.

Apelurile declarate

de reclamant și de societatea pârâtă au fost suspendate prin încheierea din ședința

publică de la 8 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul

nr. 322/C/2005.

introductivă, formulată la data de 14 ianuarie 2005, ce a constituit obiectul Dosarului

nr. 162/2005 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamantul G.N.B. a solicitat anularea

deciziei nr. 303 din 17 decembrie 2004 emisă de Autoritatea pentru valorificarea

Activelor Statului (A.V.A.S.) prin care s-a dispus respingerea notificării din 6

februarie 2003 pentru nedepunerea actelor doveditoare cu privire la dreptul de proprietatea

asupra imobilului revendicat.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că a notificat Primăria Sulina pentru restituirea în natură

a unei ghețării, a unei cherhanale, și a suprafeței de 2000 m.p. teren, imobile

situate pe malul stâng al Dunării și a unei suprafețe de teren aflate pe malul drept

al Dunării, că prin adresa din 5 octombrie 2001 i-a fost făcut cunoscut că dosarul

format în baza Legii nr. 10/2001 a fost înaintat, Societății P. SA Sulina în calitate

de unitate deținătoare a imobilelor și pentru că această societate are capitalul

integral de stat a notificat și pe A.P.A.P.S.

Prin sentința

civilă nr. 1032 din 8 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a anulat decizia

emisă de A.V.A.S., reținându-se că, începând cu data de 16 mai 2003 aceasta nu mai

era deținătoarea imobilului revendicat, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare

C1, acțiunile SC P. SA Sulina au fost vândute numitului D.L.G.

Prin decizia civilă

nr. 2/C din 9 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

s-a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. iar prin decizia nr. 493 din

23 ianuarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 5019/1/2006 de Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-a reținut că A.V.A.S. era abilitată să soluționeze notificarea ca

instituție publică implicată în procesul de privatizare, s-a casat decizia recurată

și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru a verifica dacă

actele depuse de contestator în susținerea notificării îndeplinesc cerințele

art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Soluționând pe

fond cauza, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 2209 din 28 noiembrie

2007 prin care a admis în parte plângerea formulată de reclamantul G.N.B. în contradictoriu

cu pârâții Primăria Orașului Sulina, SC P. SA Sulina și A.V.A.S.

A fost anulată

decizia nr. 303 din 17 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S. și a fost obligată pârâta

să propună prin decizie motivată reclamantului acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale pentru imobilul situat în Sulina, pe malul stâng al Dunării,

str. I., județul Tulcea, compus din suprafața de 1288 m.p. teren, o cherhana din

cărămidă și o ghețărie din lemn cu acoperiș din stuf, corespunzător valorii de piață

a imobilului.

A fost respinsă

cererea de restituire în natură ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că preluarea s-a făcut fără titlu,

că s-a avut în vedere expertiza din primul ciclu procesual, că terenul de pe malul

drept a fost revendicat prin notificarea nr. N1/2001 soluționată prin dispoziția

din 25 februarie 2004 și că terenul de pe malul stâng, în suprafață de 1288 m.p.

aferent cherhanalei și ghețăriei a făcut obiectul notificării  din 06 februarie

2003 soluționat prin dispoziția nr. 303 de către A.V.A.S. și că în raport de prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fiind vorba de o societate privatizată,

măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituția care a efectuat

privatizarea.

Apelurile declarate

de reclamant și de către A.V.A.S. au fost respinse ca nefondate prin decizia

nr. 160/C din 23 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că prin actele depuse, respectiv, autorizația

(permisiunea) de construcție eliberată de Primăria Sulina, coroborate cu actele

de stare civilă, adresele și expertiza s-a făcut că dovada că B.G., tatăl reclamantului

a dobândit proprietatea imobilul în litigiu, care a fost preluat abuziv.

Conform dispozițiilor

art. 22

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare,

existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării

abuzive, iar potrivit alin. (2) în absența unor probe contrare, persoana individualizată

în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că

deține imobilul sub nume de proprietar.

Prezumția instituită

de art. 22

1

din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul în litigiu a

fost în proprietatea autorului reclamantului, care a fost preluat în mod abuziv,

nu a fost răsturnată de către pârâta A.V.A.S. care susține în mod greșit că reclamantul

nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 și nu a făcut dovada calității de proprietar.

Imobilul în litigiu

a cărui restituire a solicitat-o reclamantul, în prezent se află în patrimoniul

unității SC P. SA Sulina, societate care a fost privatizată iar restituirea în natură

nu este posibilă, fapt reținut de altfel și de către instanța de fond, fiind aplicabile

dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs reclamantul și pârâta A.V.A.S.

În motivarea recursului,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. reclamantul a solicitat

restituirea în natură a imobilului în raport de faptul că dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001 au fost declarate neconstituționale și că Fondul Proprietatea

nu funcționează eficient.

Pârâta A.V.A.S.

a susținut în motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. că hotărârea nu este legală deoarece nu a fost dovedit dreptul de proprietate

al autorului reclamantului.

Pe parcursul judecării

recursului, la data de 19 februarie 2009, a fost depus contractul de vânzare-cumpărare

de drepturi litigioase intervenit între reclamant și G.N.B.D. care a fost introdus

în judecată în locul reclamantului.

Ambele recursuri

sunt nefondate.

Cu privire la

recursul declarat de reclamant.

Potrivit art.

304 pct. 8 C. proc. civ. constituie motiv de nelegalitate care poate duce la modificarea

hotărârii, situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății,

a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;

Acest motiv de

recurs a fost invocat formal, întrucât prin criticile formulate nu s-au făcut susțineri

cu privire la acesta.

Cât privește motivul

întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Prin acțiunea

introductivă reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., anularea

deciziei nr. 303 din 17 decembrie 2004, prin care s-a respins notificarea din 6

februarie 2003 în pentru nedepunerea actelor doveditoare cu privire la dreptul de

proprietatea asupra imobilului revendicat.

Prin decizia de

casare nr. 493 pronunțată în primul ciclu procesual, la data de 23 ianuarie 2007,

de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că A.V.A.S. era abilitată să

emită decizia, pentru că, la data notificării, imobilele erau în patrimoniul societății

P., societate privatizată la 16 mai 2003, urmare a vânzării acțiuniilor deținute

de aceasta.

Prin Decizia

nr. 830 din 24 iulie 2008 a Curții Constituționale s-au declarat neconstituționale

dispozițiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și s-a constatat

că prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se încalcă dispozițiile art. 15 și 16 din

Constituție.

Practic, prin

această soluție, a redevenit aplicabil art. 27 din Legea nr. 10/2001, în redactarea

de la data intrării în vigoare a legii, text care reglementează exclusiv situația

imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate, stabilind în alin. (1) că pentru această categorie de imobile,

persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar în

alin. (2) cine este entitatea competentă în soluționarea notificării prin care s-a

solicitat restituirea în condițiile alin. (1), respectiv instituția publică implicată

în privatizare.

Potrivit acestei

decizii, pentru imobilele preluate abuziv fără titlu, reclamantul nu se mai află

în situația de a obține măsuri reparatorii prin echivalent, putând obține și restituirea

în natură a imobilului, de la societetea comercială, dar în acest litigiu, nu există

un capăt de cerere în acest sens, formulat în contradictoriu cu societatea comercială,

ci doar contestație împotriva deciziei emise de A.V.A.S.

Pe de altă parte,

nu poate obține restituirea în natură nici pe motiv că Fondul Proprietatea n-ar

funcționa de o manieră care să conducă la despăgubirea sa efectivă.

Faptul că Fondul

Proprietatea nu ar funcționa de o asemenea manieră nu dă dreptul recurentului reclamant

de a obține de la entitatea învestită, potrivit legii, cu soluționarea notificării

altă formă de reparație decât aceea prevăzută de lege raportat la situația concretă

a imobilului solicitat.

Asigurarea funcționării

Fondului Proprietatea într-o modalitate care să permită despăgubiri efective persoanelor

îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat și nerestituite

în natură este, conform art. 7 și 8 din Cap. II al Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

este atributul Statului, reprezentat în justiție prin Ministerul Finanțelor Publice,

care nu este parte în prezentul dosar. Verificarea modului în care Fondul Proprietatea

funcționează nu se poate face decât în temeiul unei cereri legate de pretinsa lui

nefuncționare, opusă Statului prin Ministerul Finanțelor Publice și formulată în

fața primei instanțe, nu direct în recurs.

În plus, aceste

susțineri, în sensul arătat, nu pot fi examinate în procedura Legii nr. 10/2001,

a cărei fază judiciară a fost declanșată prin acțiunea de față, ci într-un alt cadru

procesual, în care să se poată supune dezbaterii problema răspunderii Statului în

cazul nefuncționării organismului în discuție.

Referitor la recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. și acesta este nefondat, deoarece în mod legal s-a reținut

că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate a autorului său, în sensul

Legii nr. 10/2001.

Potrivit art.

23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după

caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile

care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor

de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării

notificării.

Conform dispozițiilor

art. 23.1 din Normele metodologice la lit. d) și g) sunt acte doveditoare, în sensul

art. 23 din Legea nr. 10/2001 „(d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății

de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării

abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit

cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă,

care atestă direct sau indirect faptul că bunul aparținea persoanei respective;

(g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească

în dovedirea cererii sale".

Prin aceste dispoziții

legale s-a dat posibilitatea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în procedura

Legii nr. 10/2001, să probeze dreptul lor de proprietate și prin „acte doveditoare"

în sensul arătat, ca urmare a dificultății procurării actelor de proprietate după

o jumătate de secol, dată fiind perioada de timp care cade sub incidența acestui

act normativ - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În speță, înscrisul

intitulat „permisiune cu nr. 5118/1946" acordată autorului reclamantului de

către Primăria Orașului Sulina, extrasul din registrul de proprietate de la Arhivele

Satului-Tulcea, cererile înregistrate sub nr. C1 și C2 din 19 octombrie 1948 la

registratura generală a SC R., decizia din 13 aprilie 1981 a Centralei Dunării Tulcea,

lista de inventar a mijloacelor fixe, sunt acte doveditoare în sensul textului legal

menționat.

Astfel, în mod

legal instanța de apel a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului său de

proprietate asupra imobilelor revendicate iar critica formulată de pârâtă nu poate

fi primită.

În consecință,

pentru motivele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâta A.V.A.S. și de reclamantul G.N.B. ale cărui drepturi

litigioase au fost transmise către G.N.B.D., cumpărătorul de drepturi litigioase

împotriva deciziei nr. 160/C din 23 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 iunie 2010.