ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3632/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2002 pe rolul Tribunalul Tulcea ce a format obiectul Dosarului nr. 4563/2002, reclamantul G.N.B. a solicitat în contradictoriu cu SC P. SA Sulina, restituirea în natură a imobilelor: o ghețărie din lemn, o cherhana din cărămidă și suprafața de 2000 m.p. teren aferent construcțiilor. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat Primăria Sulina pentru revendicarea imobilelor, care, prin adresa din 5 octombrie 2001, i-a făcut cunoscut că aceste imobile sunt deținute de societatea pârâtă. Urmare a acestei adrese a notificat și societatea deținătoare de la care însă nu a primit nici un răspuns.

A mai arătat că întrucât SC P. SA Sulina era societate cu capital integral de stat, a notificat și A.P.A.P.S. București pentru restituirea în natură a imobilelor. Prin acțiunea înregistrată la data de 31 martie 2004, ce a constituit obiectul Dosarului nr. 877/2004, pe rolul Tribunalului Tulcea reclamantul G.N.B. a solicitat anularea dispoziției din 25 februarie 2004 emisă de Primăria Orașului Sulina, prin care i-a fost respinsă notificarea cu nr. N1/2001 privind restituirea în natură a imobilului teren și construcție, situat în Orașul Sulina, str. C., pentru nedovedirea dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat.

Cele două dosare au fost conexate și prin sentința civilă nr. 2568 din 30 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul nr. 4563/2002 s-a dispus obligarea pârâtei SC P. SA Sulina la emiterea unei dispoziții motivate prin care să facă o ofertă de preț pentru ghețăria demolată, la valoarea de circulație stabilită prin expertiză și de restituire în natură a cherhanalei și a terenului aferent. Apelurile declarate de reclamant și de societatea pârâtă au fost suspendate prin încheierea din ședința publică de la 8 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 322/C/2005. 2. Prin cererea introductivă, formulată la data de 14 ianuarie 2005, ce a constituit obiectul Dosarului nr. 162/2005 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamantul G.N.B.

a solicitat anularea deciziei nr. 303 din 17 decembrie 2004 emisă de Autoritatea pentru valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) prin care s-a dispus respingerea notificării din 6 februarie 2003 pentru nedepunerea actelor doveditoare cu privire la dreptul de proprietatea asupra imobilului revendicat. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a notificat Primăria Sulina pentru restituirea în natură a unei ghețării, a unei cherhanale, și a suprafeței de 2000 m.p. teren, imobile situate pe malul stâng al Dunării și a unei suprafețe de teren aflate pe malul drept al Dunării, că prin adresa din 5 octombrie 2001 i-a fost făcut cunoscut că dosarul format în baza Legii nr. 10/2001 a fost înaintat, Societății P. SA Sulina în calitate de unitate deținătoare a imobilelor și pentru că această societate are capitalul integral de stat a notificat și pe A.P.A.P.S.

Prin sentința civilă nr. 1032 din 8 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a anulat decizia emisă de A.V.A.S., reținându-se că, începând cu data de 16 mai 2003 aceasta nu mai era deținătoarea imobilului revendicat, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare C1, acțiunile SC P. SA Sulina au fost vândute numitului D.L.G. Prin decizia civilă nr. 2/C din 9 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. iar prin decizia nr. 493 din 23 ianuarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 5019/1/2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că A.V.A.S. era abilitată să soluționeze notificarea ca instituție publică implicată în procesul de privatizare, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru a verifica dacă actele depuse de contestator în susținerea notificării îndeplinesc cerințele art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 2209 din 28 noiembrie 2007 prin care a admis în parte plângerea formulată de reclamantul G.N.B. în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului Sulina, SC P. SA Sulina și A.V.A.S. A fost anulată decizia nr. 303 din 17 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S. și a fost obligată pârâta să propună prin decizie motivată reclamantului acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul situat în Sulina, pe malul stâng al Dunării, str. I., județul Tulcea, compus din suprafața de 1288 m.p. teren, o cherhana din cărămidă și o ghețărie din lemn cu acoperiș din stuf, corespunzător valorii de piață a imobilului. A fost respinsă cererea de restituire în natură ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că preluarea s-a făcut fără titlu, că s-a avut în vedere expertiza din primul ciclu procesual, că terenul de pe malul drept a fost revendicat prin notificarea nr. N1/2001 soluționată prin dispoziția din 25 februarie 2004 și că terenul de pe malul stâng, în suprafață de 1288 m.p. aferent cherhanalei și ghețăriei a făcut obiectul notificării din 06 februarie 2003 soluționat prin dispoziția nr. 303 de către A.V.A.S. și că în raport de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fiind vorba de o societate privatizată, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituția care a efectuat privatizarea. Apelurile declarate de reclamant și de către A.V.A.S.

au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 160/C din 23 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin actele depuse, respectiv, autorizația (permisiunea) de construcție eliberată de Primăria Sulina, coroborate cu actele de stare civilă, adresele și expertiza s-a făcut că dovada că B.G., tatăl reclamantului a dobândit proprietatea imobilul în litigiu, care a fost preluat abuziv.

Conform dispozițiilor art. 22 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar potrivit alin. (2) în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Prezumția instituită de art. 22 1 din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul în litigiu a fost în proprietatea autorului reclamantului, care a fost preluat în mod abuziv, nu a fost răsturnată de către pârâta A.V.A.S. care susține în mod greșit că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și nu a făcut dovada calității de proprietar.

Imobilul în litigiu a cărui restituire a solicitat-o reclamantul, în prezent se află în patrimoniul unității SC P. SA Sulina, societate care a fost privatizată iar restituirea în natură nu este posibilă, fapt reținut de altfel și de către instanța de fond, fiind aplicabile dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul și pârâta A.V.A.S. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului în raport de faptul că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate neconstituționale și că Fondul Proprietatea nu funcționează eficient.

Pârâta A.V.A.S. a susținut în motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că hotărârea nu este legală deoarece nu a fost dovedit dreptul de proprietate al autorului reclamantului. Pe parcursul judecării recursului, la data de 19 februarie 2009, a fost depus contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase intervenit între reclamant și G.N.B.D. care a fost introdus în judecată în locul reclamantului. Ambele recursuri sunt nefondate. Cu privire la recursul declarat de reclamant. Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. constituie motiv de nelegalitate care poate duce la modificarea hotărârii, situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; Acest motiv de recurs a fost invocat formal, întrucât prin criticile formulate nu s-au făcut susțineri cu privire la acesta.

Cât privește motivul întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., anularea deciziei nr. 303 din 17 decembrie 2004, prin care s-a respins notificarea din 6 februarie 2003 în pentru nedepunerea actelor doveditoare cu privire la dreptul de proprietatea asupra imobilului revendicat. Prin decizia de casare nr. 493 pronunțată în primul ciclu procesual, la data de 23 ianuarie 2007, de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că A.V.A.S. era abilitată să emită decizia, pentru că, la data notificării, imobilele erau în patrimoniul societății P., societate privatizată la 16 mai 2003, urmare a vânzării acțiuniilor deținute de aceasta.

Prin Decizia nr. 830 din 24 iulie 2008 a Curții Constituționale s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se încalcă dispozițiile art. 15 și 16 din Constituție. Practic, prin această soluție, a redevenit aplicabil art. 27 din Legea nr. 10/2001, în redactarea de la data intrării în vigoare a legii, text care reglementează exclusiv situația imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, stabilind în alin. (1) că pentru această categorie de imobile, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar în alin. (2) cine este entitatea competentă în soluționarea notificării prin care s-a solicitat restituirea în condițiile alin. (1), respectiv instituția publică implicată în privatizare.

Potrivit acestei decizii, pentru imobilele preluate abuziv fără titlu, reclamantul nu se mai află în situația de a obține măsuri reparatorii prin echivalent, putând obține și restituirea în natură a imobilului, de la societetea comercială, dar în acest litigiu, nu există un capăt de cerere în acest sens, formulat în contradictoriu cu societatea comercială, ci doar contestație împotriva deciziei emise de A.V.A.S. Pe de altă parte, nu poate obține restituirea în natură nici pe motiv că Fondul Proprietatea n-ar funcționa de o manieră care să conducă la despăgubirea sa efectivă. Faptul că Fondul Proprietatea nu ar funcționa de o asemenea manieră nu dă dreptul recurentului reclamant de a obține de la entitatea învestită, potrivit legii, cu soluționarea notificării altă formă de reparație decât aceea prevăzută de lege raportat la situația concretă a imobilului solicitat.

Asigurarea funcționării Fondului Proprietatea într-o modalitate care să permită despăgubiri efective persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat și nerestituite în natură este, conform art. 7 și 8 din Cap. II al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, este atributul Statului, reprezentat în justiție prin Ministerul Finanțelor Publice, care nu este parte în prezentul dosar. Verificarea modului în care Fondul Proprietatea funcționează nu se poate face decât în temeiul unei cereri legate de pretinsa lui nefuncționare, opusă Statului prin Ministerul Finanțelor Publice și formulată în fața primei instanțe, nu direct în recurs. În plus, aceste susțineri, în sensul arătat, nu pot fi examinate în procedura Legii nr. 10/2001, a cărei fază judiciară a fost declanșată prin acțiunea de față, ci într-un alt cadru procesual, în care să se poată supune dezbaterii problema răspunderii Statului în cazul nefuncționării organismului în discuție.

Referitor la recursul declarat de pârâta A.V.A.S. și acesta este nefondat, deoarece în mod legal s-a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate a autorului său, în sensul Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Conform dispozițiilor art. 23.1 din Normele metodologice la lit. d) și g) sunt acte doveditoare, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 „(d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul aparținea persoanei respective; (g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale". Prin aceste dispoziții legale s-a dat posibilitatea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001, să probeze dreptul lor de proprietate și prin „acte doveditoare" în sensul arătat, ca urmare a dificultății procurării actelor de proprietate după o jumătate de secol, dată fiind perioada de timp care cade sub incidența acestui act normativ - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În speță, înscrisul intitulat „permisiune cu nr. 5118/1946" acordată autorului reclamantului de către Primăria Orașului Sulina, extrasul din registrul de proprietate de la Arhivele Satului-Tulcea, cererile înregistrate sub nr. C1 și C2 din 19 octombrie 1948 la registratura generală a SC R., decizia din 13 aprilie 1981 a Centralei Dunării Tulcea,

lista de inventar a mijloacelor fixe, sunt acte doveditoare în sensul textului legal menționat. Astfel, în mod legal instanța de apel a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilelor revendicate iar critica formulată de pârâtă nu poate fi primită. În consecință, pentru motivele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta A.V.A.S. și de reclamantul G.N.B. ale cărui drepturi litigioase au fost transmise către G.N.B.D., cumpărătorul de drepturi litigioase împotriva deciziei nr. 160/C din 23 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.